Podul de la Cernavoda

De cand eram copil mă uitam cu fascinaţie la podul ăsta cu ocazia plecărilor la mare. Era obligatoriu când treceam pe pod să văd dorobanţii de bronz de la capătul dobrogean. Şi tot de atunci mi-am promis ca, cândva, să opresc în Cernavodă şi să vizitez cumsecade cele două statui. N-am reuşit încă. Dar va voi arăta câteva poze vechi, plus câteva făcute recent din fuga maşinii. Păcat că nu este vizitabil acest pod! Am citit că primăria Cernavodei ar dori să îl facă vizitabil dar ...

Arcul de triumf dinspre Cernavodă.

Unele fotografii sunt dintr-un mic album de prin 1905, probabil scos la 10 ani după inaugurare. Altele sunt fotografiate la Muzeul din Constanţa (cele cu şantierul).


Detalii dintr-o aquarela fotografiata in Muzeul din Contanta reprezentand oraselul Cernavoda la 1893...

In extrema stanga se vad picioarele podului in constructie...

Stema României - de bronz - scoasă şi probabil distrusă pentru totdeauna.

Despre istoricul acestui pod cred că veţi găsi pe Net destule informaţii. Nu are rost să mai repet aici ceea ce au spus alţii mai bine. Aici sunt cateva informaţii. Pe Wikipedia aici.

Scene din timpul construcţiei podului. Construcţia acestui pod dovedea că România devenise o forţă economică importantă.

Arcul de intrare pe podul propriu zis cum vii dinspre Insulă către Cernavodă.
La 1905 şi în 2008..

O excelentă poză a lui Frank Duschek publicată într-un album "România pitorească". Cred această imagine e dinainte de 1900.

Unul din cei doi dorobanţi (cel sudic, mai însorit) ce păzesc de mai bine de 100 de ani intrarea dobrogeană a podului.

În fond Dobrogea era - alături de independenţa faţă de otomani - marele câştig al războiului din 1877-1878. Iar marii eroi ai acelui război erau dorobanţii.
Aş ruga cititorii care ştiu, să imi comunice numele autorului acestor statui. Am impresia că este un francez.




Cu cât studiez (ca amator) mai mult epoca lui Carol I cu atât rămân mai impresionat. Practic aproape toate realizările arhitectonice cu care se (mai) mândresc oraşele vechiului Regat provin din epoca lui Carol I. Tare neamţu!! Tare fiindcă a reuşit să adune oameni de valoare, tare fiindcă a creat un climat propice care a favorizat apariţia oamenilor de valoare!

Şi în final documentul din 1895 ce vă invită la Ceremonia de inaugurare a Podului Carol I de peste Dunăre.

Click pe imagine pentru mărire!


Citeste si acest articol cu fotografii inedite din timpul santierului podului.

P.S. Stramosii mei din partea mamei sunt din Cernavoda. Din ardeleni (din zona Saliste) stabiliti aici imediat dupa alipirea Dobrogei la Romania (1878). Spre rusinea mea nu am vizitat Cernavoda niciodata...

Carol I, izgonit iarasi din Piata

Proiect al statuii lui Carol I (anii '30)

Acest articol nu e scris de mine (Radu Oltean). E preluat integral de pe blogul http://rezistenta.blogspot.com/ si apartine lui Raiden. Articolul original il puteti citi aici. M-i s-a parut interesant sa il popularizam cat mai mult, caci se pare ca nu se cunosc multe lucruri legate de noul monument.

Numai ca de data aceasta, ma bucur! Este vorba de imitatia dupa Mestrovic, despre care am mai scris aici si aici, cea a "originalului" sculptor Florin Codre. Pur si simplu a fost demontata si dusa din Piata Revolutiei. Motivul nu este cunoscut inca, dar se intrevad trei posibilitati:

1) a fost dusa macheta pentru a fi adusa statuia turnata in bronz (a lui Codre) (cea mai mare probabilitate);
2) noul primar Oprescu sisteaza proiectul (slabe sanse, intrucat a costat o groaza de bani - dati deja);
3) a fost dusa macheta pentru a fi repusa in drepturi statuia originala a lui Mestrovic (scenariu fantezist).

Noi am mai tinut legatura cu Dna. Rumiana Mestrovic, nora sculptorului croat, si cu fiul acestuia, Prof. Dr. Matthew Mestrovic. Au fost incantati sa ne ofere mai multe detalii interesante in ce priveste asa-zisul "contact" pe care l-au avut cu autoritatile romane. -->

Doamna Mestrovic spune in e-mailurile dansei ca Florin Codre a incalcat legea dreptului de autor si ca statuia lui Carol I este un plagiat dupa Ivan Mestrovic. Toate bune si frumoase, numai ca noi i-am pus in vedere ca legea romana prevede ca o lucrare de arta presupusa a fi plagiat, dar care nu poarta semnatura artistului original (imitata si ea), nu poate fi considerata plagiat. Doamna Mestrovic spune ca socrul ei fiind croat, totul s-ar judeca dupa legislatia croata, conform careia Codre ar putea fi acuzat de plagiat.

Macheta originala a statuii ecvestre a Regelui Carol I.

Referitor la despagubirile oferite de Republica Populara Romina familiei Mestrovic in anii '50 pentru distrugerea statuii originale, doamna Mestrovic sustine ca nici vorba de asa ceva si ca presa minte.

De asemenea, mai spune ca Primaria Bucuresti nu a contactat niciodata familia si nu i-a informat de dezvelirea unei noi statui a Regelui Carol I. Referitor la asa-zisele negocieri cu reprezentanti ai Ministerului Culturii de la noi pentru obtinerea dreptului de autor asupra machetei originale, se pare ca ele nu au existat. A existat un singur "contact" (iunie 2006), pentru refacerea statuilor lui Carol I si a lui Ferdinand I, familia le-a oferit tot sprijinul, dar nu a mai urmat nicio reactie. Statuia Regelui Ferdinand I a iesit din discutie pe parcurs si nu se stie de ce.

Macheta (nefinisata) a statuii ecvestre a Regelui Ferdinand I.

Doamna Mestrovic mai spune ca este o minciuna faptul ca li s-au oferit 3-4 milioane de euro de catre Ministerul Culturii si Cultelor sa cedeze drepturile asupra machetei. Intrebata cat ar cere familia Mestrovic pe drepturi, raspunsul a fost ca nu este o tematica relevanta la ora actulala si ca oricum decizia s-ar lua dupa consultari cu istorici, avocati si nu in ultimul rand, ceilalti mostenitori.

Macheta (nefinisata) a statuii ecvestre a Regelui Ferdinand I.

Concret, drepturile de autor sunt detinute de 4 mostenitori, iar machetele inalte de 3 metri apartin fiilor lui Ivan Mestrovic, Matthew si Stjepan si sunt depozitate la Gliptoteka din Zagreb.

Intr-un alt e-mail, de data aceasta semnat si de Matthew Mestrovic, am fost informati ca s-au dus la Ministerul Croat al Culturii, unde s-au interesat daca a fost contactat de Ministerul Culturii Roman pentru macheta statuii lui Carol I. Reprezentantii Ministerului au negat orice contact si au spus ca oricum ei nu au un cuvant de spus in acest caz, pentru ca toate discutiile trebuie purtate cu mostenitorii. Si presa croata a relatat despre acest scandal, intrucat e clar ca pe undeva, cineva minte si minte rau de tot. Asa cum ne-am obisnuit, nicio oficialitate de la noi nu s-a sinchisit sa clarifice ce s-a intamplat cu adevarat.

Macheta lui Codre, proaspat terminata si urmand a fi dusa la vopsit, inainte de amplasarea in Piata Revolutiei.


Domnul Codre, foarte inspirat dealtfel, a inaugurat pe 9 mai a. c. la Calarasi, o alta statuie a lui Carol I. Surpriza sau nu, seamana foarte mult cu cea care se doreste a fi amplasata la Bucuresti. Singurul lucru care difera este vestimentatia Regelui.

Carol I a fost dus din Piata a 2-a oara in istorie, si asteptam sa vedem sub ce forma se intoarce. Deocamdata, iata niste imagini din timpul dezasamblarii machetei:



In final, o poza fantastica cu macheta la scara 1:1 (finisata) a statuii Regelui Ferdinand I. Aceasta a disparut cu tot cu soclul magnific (sustinut de cele 4 Victorii, cu numele provinciilor Romaniei Mari) dupa ce a inceput al Doilea Razboi Mondial, chipurile sa fie restaurata, intrucat se pare ca a fost afectata de cutremurul din 1940. Dupa martie 1945 si instalarea guvernului pro-comunist Petru Groza, statuia a fost uitata complet, iar soarta ei nu este cunoscuta nici astazi. Mare pacat, pentru ca statuia era cu adevarat deosebita, Regele fiind imbracat ca la Incoronarea de la Alba-Iulia (1922), purtand Coroana de Otel a Romaniei si tinand in mana celebrul buzdugan, care poate fi admirat la Muzeul de Istorie din Bucuresti.

In masura in care lucrurile se vor mai misca in cazul "Carol I", voi mai scrie despre statuia aceasta, care se dovedeste a fi una dintre cele mai controversate din ultimul timp.

Preluare cu acordul autorului de pe blogul http://rezistenta.blogspot.com. Articolul initial il puteti gasi aici.

Statuia lui Mihai Viteazul - Bucuresti

Toată lumea o cunoaşte. Este situată în centrul oraşului, la Universitate, iar atunci când aştepţi troleibuzul, probabil stai cu spatele la ea. Poate că nu mai atrage atenţia, deşi a fost recent curăţată de depunerile acumulate pe bronz de-a lungul a câteva decenii. Este, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase statui în stil clasic din secolul al XIX-lea, din Capitală.

Puţini cunosc istoria ei, aşa că m-am gândit să mă documentez şi să v-o spun şi vouă.
Într-o perioadă în care România (Principatele Unite) făcea eforturi în a-şi redescoperi identitatea şi istoria, românii au hotărât să ridice un monument, demn de o capitală europeană. Ideea era mai veche. Încă din paşopt, revoluţionarii doriseră ridicarea a trei statui în Bucureşti: lui Mihai Bravu, Gheorghe Lazăr şi lui Tudor Vladimirescu. În 1865, la Primăria Bucureştilor se discută realizarea unei statui ecvestre a voievodului. Antreprenorul francez Alfred Godillot (vezi articolul Hala Unirii) era partener al Primăriei şi fusese contactat în vederea realizării unor amenajări şi modernizări edilitare.

În aceeaşi perioadă, maiorul Papassoglu şi Bolintineanu prevedeau realizarea unui proiect grandios şi utopic la Mănăstirea Mihai Vodă (cam ruinată la acel moment). Proiectul cuprindea o amenajare complexă a dealului Mihai Vodă şi construirea unui mausoleu romantic pentru păstrarea craniului lui Mihai Viteazul şi o statuie.

Alfred Godillot propune şi el realizarea unei statui ecvestre a voievodului, mai ales că avea relaţii în Franţa şi îl cunoştea bine pe sculptorul Albert-Ernest Carrier-Belleuse. Discuţiile între Primărie, Ministerul Lucrărilor Publice, Comitetul Amicilor Bellelor-Arte, Godillot, Carrier-Belleuse au ca rezultat finalizarea în 1873 a statuii, care este adusă de la Paris la Bucureşti împreună cu soclul de marmură, fiind a doua statuie publică din Bucureşti şi prima ecvestră. Documentarea i-a fost trimisă sculptorului de către A. Odobescu şi Th. Aman.

Ministerul Lucrărilor Publice se va adresa apoi, tot în acea perioadă, Societăţii Amicilor Bellelor-Arte pentru a hotărî locul de amplasare a noii statui a voievodului. Mulţi ar fi dorit la Mihai Vodă, pe deal. Carol doreşte, însă, aşezarea statuii în faţa Palatului Universităţii.

Adevărul e că la acea vreme Bucureştii nu prea aveau statui publice, cu excepţia statuii de marmură a spătarului M. Cantacuzino de la Colţea (nota bene - e cea mai veche din oraş!!), opera lui Storck, şi a unui kitschuleţ de serie în Piaţa Sf. Gheorghe, reprezentând-o pe Artemis.

Schelele statuii lui Mihai Bravu. Foto de C. Popp de Szathmari - 1874

Statuia lui Mihai Viteazul a fost dezvelită pe 8 noiembrie 1874 în piaţa din faţa Academiei (Universităţii), în prezenţa familiei domnitoare, a membrilor guvernului, a corpului diplomatic, a Mitropolitului Nifon, a primarului şi a unui numeros public. S-au rostit alocuţiuni de la balconul Universităţii, pline de patriotism, subliniindu-se că este prima statuie ridicată de români şi dedicată unui mare erou naţional. După dezvelire, militarii au defilat, au dat onorul şi s-au tras salve de artilerie. Pe seară, la Palat, s-a dat o recepţie...

Dezvelirea statuii lui Mihai Viteazul. În jurul monumentului o linie de dorobanţi, în echipament complet. Fotografie inedită de Carol Szatmari

Dezvelirea statuii lui Mihai Viteazul. Foto inedită de Carol Szathmari

Dezvelirea statuii fusese amânată 7 luni din cauza presiunilor diplomatice datorate guvernelor de la Viena şi Istanbul, care vedeau în această statuie un act de independenţă (ceea ce şi era). Diplomaţii şi ofiţerii turci aflaţi în Capitală considerau că ridicarea unui monument dedicat unui inamic istoric al otomanilor reprezenta o jignire la adresa puterii suzerane. România era încă sub suzeranitate otomană. De asemenea, presa vremii afirma că şi Austro-Ungaria ar fi împotriva organizării de festivităţi dedicate celui ce i-a învins pe unguri. Dezvelirea a fost amânată timp de 9 luni, motiv pentru care au avut loc şi mişcări studenţeşti de stradă (provocate de opoziţia liberală).

Statuia fusese comandată sculptorului şi pictorului francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse (1824-1887). Acesta, foarte apreciat în epocă, realizase o mulţime de sculpturi ce decorau diverse monumente arhitecturale din Franţa. În 1870, mai realizase două statui ecvestre pentru Argentina şi Chile. Statuia Gen. Manuel Belgrano din Buenos Aires are un cal foarte asemănător cu cel al lui Mihai Viteazul.

Statuia Bernardo O'Higgins - Santiago de Chile (Chile)

Statuia gen. Manuel Belgano - Buenos Aires (Argentina); remarcati asemanarea cu calul lui MV din Bucuresti

Portretul lui Albert-Ernest Carrier-Belleuse (1824-1887). Sculptură de A. Rodin

Semnatura lui Carrier-Belleuse pe dreapta statuii

Locul statuii lui Mihai nu este unul oarecare. Pe acel loc, încă din veacul al XVI-lea, se afla Mănăstirea Sf. Treime (Sf. Sava). Această mănăstire a fost rectitorită de Şerban Cantacuzino, care împreună cu fratele său, Constantin, a înfiinţat prima Academie de la Sf. Sava (1680), numită astfel de popor deoarece era închinată bisericii Sf. Mormânt sau a Domnului Savaot.

Domnul Savaot este o latinizare a ebraicului Elohei Tzvaot, adică „Dumnezeul armatelor” din cer (stelele şi luna), de pe mare (toate vietăţile din mare) şi de pe pământ – [informaţie primită de la un cititor...]

Suprapunerea pe poza din satelit (mersi GoogleEarth!) a principalelor edificii medievale existente încă în prima jumătate a sec. al XIX-lea
(după planul Borroczyn-1847)

La început de sec. al XVIII-lea, Brâncoveanu reclădeşte biserica şi Academia. În 1778 Alexandru Ipsilanti reconstruieşte din nou clădirea Academiei din cadrul mănăstirii.

În 1818 învăţatul ardelean Ghe. Lazăr deschide aici şcoala academicească de ştiinţe filosoficeşti şi matematiceşti în limba română.

Singurele fotografii cunoscute ale bisericii Sf. Sava. Sus este un detaliu al unei panorame realizate de L. Angerer în 1856 de pe acoperişul Teatrului Naţional. Este foarte valoroasă deoarece, pe latura de nord a bisericii, se vede şi Academia Sf. Sava. Deasupra este tot un detaliu dintr-o poză panoramică a lui C. Pop de Szatmari, realizată din turnul Colţei. Noua Academie (Universitatea) este nou construită, iar biserica Sf. Sava îşi trăieşte ultimele zile.

UPDATE: Săpăturile arheologice realizate pentru construirea parcării subterane au relevat temeliile bisericii Sf. Sava, exact unde am sugerat eu folosind planul Borroczyn

Acum ştiţi de ce se află acolo şi statuia lui Gheorghe Lazăr.
Între 1848-1870 se dărâmă toate clădirile mănăstirii, ultima fiind biserica, care apare stingheră în două fotografii (vezi mai sus). Pe locul vechii Academii se construieşte actuala Academie (azi Universitatea), ceva mai mică decât cea de astăzi şi nemansardată, după proiectul arhitectului Alexandru Orăscu.

Clădirea nou construitei Academii. Desen de epocă. Remarcaţi parcul din faţă, ce va deveni pentru un timp prima grădină botanică din Capitală.
După Teatrul Naţional construit cu puţin înainte (1852) era a doua mare clădire din Bucureşti. O a treia va fii Hala Mare.

De-a lungul Academiei s-a tăiat un bulevard foarte lat, numit atunci B-dul Academiei, dar care ţinea doar cât ţinea şi clădirea. Abia în anii ’80 ai veacului al XIX-lea se va prelungi către Cişmigiu, fiind numit apoi B-dul Elisabeta. Datorită lăţimii acestui bulevard, a noii statui construite şi a balconului Academiei, pe aici se organizau majoritatea paradelelor şi defilărilor bucureştene.

Statuia a fost construită foarte aproape de locul unde s-a aflat altarul bisericii Sf. Sava, nefiind chiar pe locul altarului, aşa cum s-a crezut. Domnul arheolog Panait mi-a arătat unde s-au identificat resturi ale vechilor ziduri cu ocazia unor săpături mai vechi. Am auzit, tot de la domnul Panait, că ar exista o intenţie de a se marca temeliile vechii biserici în pavajul actual. Ar fi grozav!

[Acest articol a fost scris cu câţiva ani înainte de construirea parcării subterane, care a distrus complet toate ruinele Academiei de la Sf. Sava şi parţial pe cele ale bisericii.]

Aşa că, trecătorule, prin staţia de troleibuz, să ştii că sub picioarele tale se află zidurile brâncoveneşti ale unei faimoase biserici din vremea ei. Şi, probabil, nenumărate schelete ale cimitirului mănăstiresc. În spaţiul din jurul statuii (ulterior şi al celor dedicate lui G. Lazăr şi Heliade Rădulescu) a fost amenajată prima grădină botanică din oraş, dotată cu două sere şi copaci rari. Statuia a văzut multe de pe soclul ei în cei 134 de ani.

Gravura (dintr-un jurnal de epocă) infăţişeaza defilarea Reg. 13 Dorobanţi prin fata Domnitorului Carol, la revenirea acestei unitati de la Plevna (ianuarie 1878)

În septembrie 1877 sunt aduse trei tunuri otomane capturate de trupele de vânători în cursul luptelor de la Griviţa. Domnitorul, aflat pe front în Bulgaria, hotărăşte să fie aşezate la statuia lui Mihai Viteazul. Festivităţile prilejuite de această ocazie sunt prezidate de regina Elisabeta (gravura de mai sus).

Un an mai târziu, în ziua de 8 octombrie 1878, la mai puţin de un an de la căderea Plevnei, se organizează intrarea solemnă a trupelor române în Bucureşti. Carol depune o coroană de flori la statuia lui Mihai Viteazul. Sunt aduse 12 dintre cele 64 de tunuri capturate de la turci în timpul Războiului de Neatârnare, fiecare tras de patru cai. Cele două tunuri vor flanca statuia timp de mulţi ani, până în 1916, când Bucureştii sunt ocupaţi de trupele germane, însoţite de armate bulgare şi turceşti. Turcii îşi iau tunurile înapoi. Probabil cu acea ocazie este distrus şi frumosul gard din fier forjat care înconjura statuia.

În 1881, cu ocazia încoronării lui Carol I ca rege al României proaspăt independente (10 mai), se organizează o mare paradă a breslelor. Regele şi regina privesc, de lângă statuia lui Mihai Viteazul, defilarea celor 43 de care simbolice.

Imagine panoramică din Universitate către statuie în anii de după Războiul de Neatârnare (ruso-româno-turc, 1877-1878). Remacaţi în stânga spatele palatului Suţu iar în spatele statuii serele primei grădini botanice din oraş

Diverse imagini ale statuii reproduse din cărţile poştale de dinainte de 1916

Statuile a doi mari oameni de cultură l-au flancat în scurt timp pe aprigul şi războinicul voievod. În 1881 este dezvelită statuia lui Ion Heliade Rădulescu, realizată de sculptorul italian Ettore Ferrari (acelaşi care a creat şi statuia lui Ovidiu din Constanţa), iar în 1886 este dezvelită statuia lui Gheorghe Lazăr, operă a marelui sculptor român Ion Georgescu.

În noiembrie 1918, familia regală se întoarce la Bucureşti, de la Iaşi, în timp ce la Alba Iulia fusese proclamată unirea Ardealului cu România. Prilej de mare entuziasm pentru bucureşteni, după chinuitorul război. Regele Ferdinand şi regina Maria, însoţiţi de generalul Berthelot şi alţii, sunt primiţi cu pâine şi sare la intrarea în oraş şi parcurg călare drumul până la statuia lui Mihai Vodă, unde primesc defilarea trupelor.

Regele Ferdinand I şi pe Principele Carol, cu ocazia unei parade de 10 Mai , în perioada 1920-1924, paradă care se ţinea de regulă în faţa statuii lui Mihai Viteazul

 

 

Imagini ale zonei în perioada interbelică. Schimbări majore din această perioadă nu prea sunt. 

Fanfară la statuia lui MV în 24.07.1941. Fotografia este luată de pe blogul lui Alex Gâlmeanu şi detalii mai multe despre aceasta poza aici

Faţada Universităţii lovită de bombele germane în perioada 25-26 august 1944. În timpul războiului  corpul principal al Universităţii a fost grav avariat și demolat, pentru ca apoi, la începutul anilor 70 să fie refăcut.
Foto Willy Prager

În legătură cu acea legendă urbană că, iniţial, această sculptură ar fi fost statuia Ioanei d’Arc…
Este o prostie uriaşă scornită de nişte ignoranţi care nu pot deosebi o armură de veacul al XV-lea de una de sfârşit de secol al XVI-lea. Armura voievodului este foarte bine documentată (francezii nu ar fi greşit niciodată), şi nu există nicio îndoială că a fost concepută de la început ca fiind a lui Mihai Viteazul.

Deşi legenda are o umbră de adevăr, aceasta este legată de cal, nu de Mihai. În atelierul lui Belleuse exista o machetă a unei statui a Ioanei d'Arc. Forma şi atitudinea calului din acea machetă se pare că au fost folosite atât la statuia lui Mihai Viteazul, cât şi la cea a generalului Manuel Belgrano din Buenos Aires, aşa cum am menţionat mai sus.

Legenda a apărut deoarece bucureştenii nu mai văzuseră o armură şi au fost surprinşi de aparenta talie subţire pe care părea să o aibă voievodul din cauza pieptarului de fier. „E o talie de femeie!” s-or fi gândit cârcotaşii epocii. Dar ce femeie s-ar fi îmbrăcat în armură? Ioana d'Arc a venit aproape instantaneu pe buzele tuturor, mai ales că sculptorul era francez! „Am fost înşelaţi!”, şi-or fi imaginat stupizii bucureşteni care oricum nu diferenţiau o armură gotică de una de sfârşit de Renaştere.

Faptul că Ioana d'Arc nu ar fi purtat niciodată ceva în mâna stângă (crucea sau steagul Franţei) sau alte argumente logice şi fireşti nu i-a convins. Legenda s-a perpetuat peste vremuri şi o întâlnim – surprinzător – chiar şi azi, la mulţi bucureşteni semidocţi.

Statuia lui Mihai Viteazul în anii 50. Detaliu dintr-o fotografie de epocă

Astăzi (2008) cei de la Primărie au realizat o amenajare nefericită în jurul statuii, cu scopul declarat de a masca lămpile care o luminează. Aspectul rezultat este departe de a fi estetic. Peste structurile din beton au fost adăugate câteva suprafeţe de pământ înierbat, probabil pentru a diminua impactul vizual al betonului. Din păcate, iarba s-a uscat rapid, iar ulterior pământul s-a scurs, lăsând la vedere betonul, care acum domină peisajul într-un mod neplăcut.

În plus, un semn de circulaţie de dimensiuni considerabile a fost instalat într-un mod nepotrivit, fiind betonat solid şi foarte vizibil chiar în faţa (uşor spre stânga) statuii lui Mihai Viteazul. Un astfel de stâlp ar trebui mutat cât mai curând într-o zonă care să nu afecteze perspectiva asupra monumentului, pentru a păstra estetica şi simbolistica locului.

[PS: Situaţia s-a schimbat semnificativ după construirea unei parcări sub această zonă. Întreaga piaţă a statuilor a devenit pietonală şi a fost acoperită cu un ciment alb care creează un disconfort vizual în zilele însorite. Practic, locul s-a transformat într-un deşert urban, total neprietenos ziua, mai ales vara, fiind lipsit de umbră sau copaci. În schimb, pe acest spaţiu se organizează frecvent bâlciuri şi iarmaroace. Din păcate, niciuna dintre cele patru statui nu mai este amplasată pe vechiul loc.]