Mi-am propus de mai demult să
scriu un articolaș despre una din cele mai rezistente falsuri
istorice (unul din numeroasele falsuri istorice) ale istoriografiei
românești. Însă m-a hotărât abia acum după vizita la muzeul de istorie din Pitești, unde am fost de Noaptea Muzeelor (mai 2018). Voi explica mai jos de ce.
Este vorba de faimoasele cuvinte scrise de Mihai
Viteazul: Și hotaru Ardealului/
Pohta ce-am pohtit/ Moldova/ Țara Românească.
Deși marele medievist Constantin Rezachevici a explicat în mai
multe articole științifice, ÎNCĂ din 1975(!), povestea acestor
cuvinte, contextul și locul unde au fost scrise, ele încă sunt
folosite propagandistic și azi în forma falsificată ca dovadă a
”crezului unirii” sau ”testamentul” lui Mihai Viteazul.
Însemnarea
autografă a lui Mihai Viteazul a fost publicată de Nicolae Iorga în
1902. Marele istoric nu a reprodus rândurile așa cum apăreau ele
pe document ci le-a adunat într-un singur calup pe patru rânduri,
lăsând impresia că ele au fost scrise împreună. Acesta a fost
începutul. Timp de 100 de ani toată lumea a ȘTIUT că aceste vorbe
reprezentau dorința (pohta) și crezul lui Mihai Viteazul de a unii
cele trei principate. Sergiu Nicolaescu nu a ratat ocazia a-l pune pe
Amza Pellea să rostească aceste vorbe (tot așa cum Mircea ce
Bătrân, din filmul Mircea, recită din Scrisoarea III de Eminescu),
fapt ce a întărit și mai mult percepția naționalist-eronată a
acestor vorbe.
 |
| Modul cum au fost reproduse (incorect!) de Nicolae Iorga notițele lui Mihai Viteazul în 1902 (imagine din expunerea Muzeului de Istorie al Argeșului-Pitești). Adică în acest mod: Și hotaru Ardealului, Pohta ce-am pohtit, Moldova, Țara Românească |
Care e realitatea?
Însemnarea voievodului a fost totdeauna prezentată separat și
scoasă din context. Rezachevici a publicat în premieră imagini ale
documentului respectiv, păstrat în arhiva de război de la Viena.
În 1968, fuseseră aduse la Arhivele Statului din București
microfilme după mai multe documente aflate la Viena. Astfel,
Rezachevici a observat că vorbele lui Mihai sunt de fapt niște
notițe scrise pe VERSOUL unui document de 4 pagini în limba
maghiară. Textul inițial fusese dictat în românește de Mihai și
apoi tradus în maghiară. Documentul, foarte important, cuprindea o
listă de cereri și discuții pe care Mihai Viteazul, întors din
campania din Moldova, trebuia să le aibă cu comisarii imperiali ai
împăratului Rudolf lI aflați la Satu Mare.
 |
| Iată cum apare, pe față și pe verso, ultima pagină a documentului . Se poate observa că notițele de pe verso corespund unor paragrafe de pe fața foii. Și că ele nu reprezintă o singură idee, unică... |
Deoarece Mihai nu
cunoștea limba maghiară, el și-a notat pe spatele ultimei pagini câteva
cuvinte spre a știi unde erau scrise acele idei. Unul din subiecte
era ”frontiera de vest a Ardealului” (”și hotaru Ardealului”
cum zice voievodul). Deoarece el vroia să re-anexeze Transilvaniei
teritoriile Partium-ului (Bihorul, Solnoc, Zarandul și Crasna) așa
cum fuseseră reglementate de un tratat din 1570 și care fuseseră
cucerite și luate de imperiali. Această însemnare cu hotarul apare
în partea de sus a versoului documentului. La baza paginii, pe alte
două rânduri, apar restul însemnărilor.
Mihai vroia să îi fie
recunoscută oficial de către Rudolf al II-lea și domnia ereditară
asupra Moldovei și Țării Românești. Adică să poată lăsa
moștenire urmașilor săi acele principate. Când scrie ”pohta
ce-am pohtit// Moldova și Țara Românească” (pe 2 rânduri) el
nu folosesște cuvântul ”pohtă” cu sensul modern de dorință
sau poftă ci cu sensul de cerere
(hotărâtă). Tradus, textul ar suna ”cererea
ce-am cerut-o cu hotărâre”.
Cuvântul apare cu acest sens și în alte documente ale lui Mihai:
”pohta (cererea) ce-am trimes pe Pantazi la păratul (împăratul)”
sau ”să pohtească (să ceară) de la păratul”.
Practic, Mihai avea
de discutat cu diplomații imperiali - printre altele - 2 probleme
majore. Să rectifice frontiera vestică a principatului
Transilvaniei încălcat de imperiali și separat, de a i se
recunoaște stăpânirea și domnia ereditară asupra Moldovei și
Munteniei. În acest scop și-a făcut niște însemnări
independente pe versoul ultimei pagini a unui document tradus în
ungurește în propria cancelarie. Însă de la Iorga și apoi de-a
lungul timpului aceste însemnări au fost alăturate, în mod
artificial, spre a rezulta un text fals, prezentat tuturor ca
”testamentul” politic al lui Mihai Viteazul, dovada clară că el
dorea demult Unirea și că lupta sa a fost dată doar în acest
scop.
Adevărul
este că nici un istoric nu a reușit să identifice vreun text de-al
lui Mihai Viteazul din care să rezulte că proiectul politic al lui
Mihai ar fi fost o unire a celor 3 principate. Acea unire de 4 luni a
apărut într-un context politico-militar specific, care nu fusese
prevăzut și nu a avut în spate o dorință motivată național sau
etnic.
Cum bine spune istoricul Bogdan Murgescu într-o notă a unei
cărți:
De
remarcat şi faptul
că istoricul
clujean Ioan Aurel Pop a strâns într-un veritabil dosar toate
informaţiile referitoare la
manifestări etno-lingvistice
(românești) din anii 1599-1600, dar nu a reuşit
- în pofida acribiei şi
erudiției sale - să
găsească nici un text propriu al
lui Mihai Viteazul care să ateste
motivaţia naţional-românească a
acţiunii sale
(cf Pop
1998). Florin Constantiniu s-a exprimat şi
el concludent în această
privinţă : "Dacă Mihai a
avut dintru început gândul unirii, sursele de care
dispunem până
acum nu spun nimic. În nici un caz
nu poate fi considerată o
dovadă a planului domnesc de unire
un text din 1600 al voievodului, care ar fi
sunat aslfel: (Şi
hotaru Ardealului/ pohta ce-am
pohtit Moldova şi Ţara
Românească". În realitate,
aşa cum
a arătat C.
Rezachevici, este vorba de alăturare
a arbitrară a unor notaţii
făcute de domn pe dosul unui
document în limba
maghiară, şi larg
spaţiate între
ele (deci nu un text unitar), rezumând
problemele cuprinse în document:
frontierele Transilvanie și revendicările
domnului (în vechea limbă
românească: (”pohtă„ ); domnia
ereditară în
ȚaraRomânească și
Moldova" (Constantiniu 1999: 131)-
notă citată din lucrarea Țările
Române între Imperiul Otoman și Europa creștina,
Ed. Polirom 2012
Nu e de mirare că într-un muzeu județean precum cel
din Pitești găsești falsuri ”patriotice” de-a dreptul
grosolane. Pe o poză sunt prezentate cuvintele lui MV, așa cum le-a
reprodus Nicolae Iorga, împreunate, pe 4 rânduri (greșit!) cu explicația:
”Scrisoarea autografă a lui Mihai Viteazul” iar alături facsimilul unei scrisori oarecare a lui Mihai Viteazul cu explicația
(totalmente falsă!): Hrisov emis de
Mihai Viteazul la 14 aprilie 1597 în Curtea de Argeș unde apare
celebra formulă:...”Și hotarul Ardealului, pohta ce-am pohtit,
Moldova și Țara Românească”.
 |
| Muzeul Județean Argeș - prezentarea unui document autograf oarecare (în facsimil) de-al lui Mihai Viteazul ca fiind cel în care ar apare formularea lui Mihai Viteazul cu ”pohta ce-am pohtit”. Alăturat (sus stânga) cu cuvintele lui Mihai, așa cum au fost publicate de Nicolae Iorga. În documentul-facsimil nu apare nicăieri textul cu ”pohta..”. Bazându-se pe ignoranța publicului, care - firesc - n-are cunoștiință să citească un document scris în alfabet chirilic, explicațiile puteau să pretindă că în acel document scrie orice. |
 |
| Explicațiile la cele 2 texte de mai sus. |
Nu
știu cine a inventat această explicație dar este rușinos ca
într-o instituție de cultură să fie perpetuată această minciună
la atâția ani după publicarea articolelor lui Constantin
Rezachevici.
Bibliografie –
Magazin istoric, nr. 10, oct. 1975, revista Apulum, Alba Iulia 1975
