Carol Szathmari-Fotograful Bucureştilor

   După o muncă care a durat mai bine de un an şi jumătate, am plăcerea de a vă anunţa că am finalizat şi  tipărit cartea-album "Carol Popp de Szathmari, fotograful Bucureştilor". 

 

 

  Szathmari, artist ardelean, pictor, fotograf, cartograf, grafician, heraldist, gazetar, născut la Cluj în urmă cu 200 de ani (1812) şi stabilit la Bucureşti pe la 1847 a fost primul mare fotograf al Bucureştilor si unul din pionierii fotografiei europene (si de reportaj de front). Datorită fotografiilor lui avem şansa extraordinară de a cunoşte şi înţelege  evoluţia oraşului din epoca domnitorului Bibescu şi până după încoronarea lui Carol I ca rege al Romaniei. 

Pentru prima oară, au fost adunate între coperţile aceleiaşi cărţi toate peisajele urbane cunoscute ale Capitalei realizate de pictorul si fotograful ardelean. Am adugat şi portretele de negustori ambulanţi, în costume balcanice, chemaţi de artist în propriul studio spre a fi fotografiaţi. Au fost reproduse majoritatea fotografiilor din valorosul album dedicat Elenei Cuza şi din albumele ROMÂNIA dedicate lui Carol I. Sunt reproduse 120 de fotografii, majoritatea inedite. Câteva sunt de-a dreptul necunoscute chiar şi de către specialişti deoarece sunt reproduceri după clişee pe sticlă sparte (pentru care nu existau pozitive) ce nu au fost scoase din depozite de foarte mulţi ani. 

Alte fotografii mult prea palide sau supra expuse au fost publicabile în premieră doar datorită tehnicii digitale cu ajutorul cărora le-am "restaurat". Pentru majoritatea imaginilor  am reprodus detalii suplimentare greu vizibile. În prima parte a cărţii  este publicată o schiţă biografică scrisă de dl Emanuel Bădescu, curatorul secţiei de fotografie veche din cadrul Bibliotecii Academiei Române, fond din care provin şi majoritatea imaginilor.. Acest text a fost ilustrat cu imagini rare sau necunoscute ale caselor unde şi-a avut atelierul Szathmari,  pagini din ziarul ilustrat pe care l-a publicat Szathmari timp de un an, reclame, ultima casă de pe str. Enei, bombardată în al II-lea Război Mondial de către nemţi, (ocazie cu care s-au pierdut numeroase clişee, moştenite de familie). 

Lucrarea este tipărită în condiţii grafice de excepţie, claritatea şi rezoluţia imaginilor fiind foarte înaltă. În plus lucrarea este tradusă integral şi ÎN ENGLEZĂ lucru o face accesibilă şi publicului străin. În curând voi începe distribuirea în cât mai multe librării din Bucureşti, iar preţul aproximativ la care va ajunge cartea va fi de 50 lei.

În prezent se găseşte de vânzare la librăriile Cărtureşti, Humanitas, Bastilia (Pţa Romană), la Muzeul Mun. Bucureşti şi la Muzeul Naţional de Istorie (care e închis luni şi marţi) şi pe vreo 2 librării on-line. Pentru librării şi cunoscători, am dat-o la 2 din depozitele de la Gara de Nord...

Cortul regal amenajat sub balconul Universitatii cu ocazia incoronării lui Carol I ca rege al României

Coltul Caii Victoriei (Podul Mogosoaiei la acea vreme) cu viitorul Bd Elisabeta. pe locul cladirii din fata se afla azi blocul cu PizzaHut. In departare, in stanga, Universitatea...

Foisorul manastirii Pantelimon. Dup[ o placa de sticla inedita.

Albumul Elena Cuza aflat la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti

Detaliu din harta pensionarului Petre Ambrosiu din 1911, cu aspectul oraşului în sec. al 19-lea, reprodusă în carte pentru o mai bună înţelegere a topografiei oraşului Bucureşti în vremea lui Szathmari

Lucrarea aniverseaza 200 de ani de la naşterea artistului...

Documentarul "Decoding Dacia" - Semnal

Documentarul DECODING DACIA, un film de 60 de minute produs de Kogainon Films din Boston, va fi prezentat in premieră pe 20 septembrie la Florenţa şi pe 24 septembrie la Bucureşti. Filmul explorează moştenirea regatului dac, trecând prin invazia romană şi colonizarea dintre 101 şi 106 d.Hr, până în zilele noastre. Toate materialele din film sunt inedite. Pentru prima dată, sunt prezentate reconstrucţii detaliate 3D ale Sarmizegetusei, ale cetăţii Blidaru, ale podului de peste Dunăre şi ale Forului şi Columnei lui Traian din Roma. Un rol important în film îl deţin şi ilustraţiile originale ale reputatului artist Radu Oltean, care reconstruiesc momente din epoca dacică sau redau scene de bătălie dintre daci şi romani.

Al treilea film dintr-o serie intitulată Războaiele României, documentarul a intrat în producţie în ianuarie 2011, în regia lui Nicholas Dimăncescu. În luna mai a aceluiaşi an, în timpul filmărilor de lângă Peştera Cioclovina, tânărul regizor a murit într-un tragic accident, prăbuşindu-se din vârful unei stânci!

Pestera Cioclovina

Nicholas Dimancescu

  Inspiraţi de pasiunea lui în explorarea rădăcinilor sale româneşti, familia şi colegii au decis să ducă documentarul la bun sfârşit. Anterior, Nicholas Dimăncescu regizase HILL 789 (Cota 789), despre memoriile bunicului său de pe frontul românesc al Primului Război Mondial, şi KNIGHTS OF THE SKY (Cavalerii Cerului), despre raidurile americane din 1944 asupra Ploieştiului. Ambele filme au fost însoţite de reportaje în revista National Geographic România şi au fost prezentate pe TVR1.

„Am rămas loiali interesului lui de a filma Carpaţii cei aspri şi oamenii dintr-o bucată care populează astăzi zonele cândva locuite de daci“, spune tatăl lui, producătorul Dan Dimăncescu. „Mare parte a muncii noastre a fost de finaliza filmările, atât de la faţa locului cât şi aeriene, la Sarmizegetusa şi Porţile de Fier. Abordarea noastră dă viaţă vechii moşteniri păstrate până astăzi de aceste peisaje“.

Reconstituirea asediului fortificatiei de la Ponorici

Echipa de filmare inaintea tragicului accident din mai 2011, in satul Ursici: Radu Oltean (artist), Nicholas Dimancescu (regizor), Michael Tran (sunet), Kyle Brandse (editor/videographer), Nora Agapi (operator).

Reconstituirea cetatii de la Piatra Rosie

Trofeu din sec al 18-lea  imitand trofeele romane din razboiul dacic - Roma

Nicholas Dimancescu in tabara de la Cioclovina..

 Filmul a beneficiat de sprijinul unor consultanţi români şi americani, experţi în istorie şi arheologie. A fost gândit să coincidă cu aniversarea a 1900 de ani de la inaugurarea Forului lui Traian la Roma, în 112 d.Hr. şi a Columnei, cu un an mai târziu. Atât Forul cât şi Columna au fost construite din prada de război adusă din Dacia.

Tot în septembrie, televiziunea BBC va lansa un film despre frontierele Imperiului Roman , în care Sarmizegetusa apare ca una din cele cinci locaţii analizate. Şi cel mai recent, Ministerul Culturii din România a anunţat finanţarea unui program de cercetare şi restaurare a  vechilor fortăreţe dacice.

Imagini realizate in timpul filmarilor la Roma si Muntii Orastiei

La Florenţa, DECODING DACIA va fi prezentat la un eveniment UNESCO ce marchează cei 40 de ani ai Programului pentru Patrimoniu – căci şi Sarmizegetusa şi Forul lui Traian sunt monumente protejate din patrimoniul UNESCO. Prezentarea din Bucureşti este găzduită de ambasadorul american Mark Gitenstein, pe bază de invitaţie, la sediul Ambasadei SUA. 

Din nou despre demolări ale unor vestigii valoroase-Lipscani 30-34

Acest text este o preluare de pe site-ul ARA (Asocoatia Arhitectura-Restaurare-Arheologie) grup de profesionisti entuziasti, arhitecti si arheologi. De pe site-ul lor aflam ca :

"Asociaţia A.R.A. nu îşi propune să facă „tot ce este posibil" pentru salvarea monumentelor istorice.
Nu îşi propune să monitorizeze starea tuturor monumentelor istorice, nici protejarea sau restaurarea acestuia. Nu îşi propune să educe populaţia acestei ţări cu privire la imensele foloase pe care le generează o memorie inteligent activată pentru a-şi recunoaşte urmele paşilor prin istorie.
(Asociaţia A.R.A. a fost înfiinţată pentru că membrii săi fondatori cred că drumul spre starea de ruină a unor monumente istorice şi dispariţia acelora a căror fiinţare este însăşi ruina nu trebuie să devină semne ale prezenţei noastre în contemporaneitate.)
Asociaţia A.R.A. îşi propune să facă câte puţin din toate acestea, atât cât membrii săi sunt în stare."

Iata care este - din nou - necazul:


Demolare Lipscani  30-34

 Valorificarea Centrului Istoric: Demolarea monumentelor!

Acum, cazul Lipscani 30-34

               

Nu a trecut mult de la demolarea ilegală a monumentului istoric Fundaţiile Academiei domneşti de la Sf. Sava, dar a trecut suficient timp pentru ca Demolatorii să înţeleagǎ cǎ nu vor fi traşi la rǎspundere. Legea Monumentelor Istorice rǎmâne pe mai departe un text neputincios, un eufemism jalnic, necesar poate de ochii „Europei". Problema responsabilitǎţii e perimatǎ. Respectul organismelor statului care au misiunea de a ocroti patrimoniul se reduce, cum au afirmat în presǎ diverşi funcţionari „de bine",  la punerea în practicǎ a principiului aud, vǎd, dar tac. Cazul Sf. Sava, ca şi altele, s-a rezolvat simplu, eficient, cu buldozerul. În prealabil s-au gǎsit, fireşte, specialiştii necesari, comisiile antrenate în exersarea aceluiaşi audi, vidi, sile!

Recidivǎ: în 8 martie 2012, pe str. Lipscani 30-34 se acţioneazǎ conform înscrisului de pe afişul de gardǎ: „autorizaţie de desfiinţare". Într-adevăr se „desfiinţeazǎ". Pentru cǎ primǎria vrea acţiune, nu vorbe, în urmǎ cu o lunǎ au fost iniţiate paşnice lucrări de construcţii, care, ca din întâmplare, au distrus o parte din spectaculoasele bolţi care au mai rǎmas dintr-un vechi monument bucureştean. Forajele destinate realizǎrii stâlpilor din beton ale unei construcţii noi au trecut prin orice le-au cǎzut în cale, vestigiile unora din cele mai spectaculoase pivniţe cu bolţi cilindrice întărite de arce dublouri ale unui edificiu din secolul al XVIII-lea. Acţiunea pǎrea transparentǎ, dar nimeni nu putea bănui că în Lipscani 30-34 are loc de facto o acţiune de distrugere, zidurile pivniţelor nefiind vizibile din cauza pǎmântuluii care le acoperea. La ora actuala a început etapa finală, în care ce a mai rǎmas din vestigiile istorice este înlăturat cu escavatorul, odată cu pământul, sub bagheta magică a avizului de desfiinţare emis de primărie.  

Spre ştiinţă: spectaculosul subsol cu bolţi cilindrice este parte a unui sit compus din trei monumente istorice. Acestea au fost cercetate şi evaluate de arheologi şi arhitecţi specializaţi în analiza şi valorificarea vestigiilor de arhitectură şi arheologie. Aceşti specialişti au recomandat conservarea in situ a celor trei monumente din sec. al XVIII-lea. Rezultatul este pe măsură ... cele trei  monumente istorice sunt tocmai acelea a căror demolare are loc în prezent.

Distanţat şi neutru cum s-a autodeclarat - spre stupoarea celor care se mai instruiesc încǎ la lumânarea „luminatei Europe" - să fi fost oare Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional cel care a prevăzut desfiinţarea acestor monumente istorice?! Să fie oare o comisie de specialişti, dintre cele de curând împrospătate, care să fi găsit o justificare pentru a lansa un aviz de desfiinţare a unor vestigii istorice, din ce în mai rare?! Nu, nu putem crede una ca asta. Funcţionari ai ministerului, primari, primării şi consilii, comisii şi paracomisii sunt adevăraţii cerberi de pază ai patrimoniului nostru cultural. Atunci, cine dă undă verde avizelor de desfiinţare? Cine sunt Distrugătorii?!

Memento: ignorarea concluziilor cercetărilor arheologice şi de arhitectura (înaintate Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional în raportul final de cercetare) care au recomandat conservarea in situ, NU anihilarea, este o greşeală generată de incompetenţă, de absenţa respectului pentru moştenirea pe care suntem obligaţi să o transmitem viitorului, de absenţa respectului de sine.

Vă invităm să parcurgeţi rezultatele cercetărilor de arhitectură realizate pentru monumentele de pe strada Lipscani nr. 30-34, rezultate care au fost ignorate pentru ca demolările să poată avea loc. 

Cititi originalul aici:  http://www.simpara.ro/demolare-lipscani-30-34-374.htm

Structurile arheologice de pe 

strada Lipscani nr. 32-34

 
Virgil Apostol, Ştefan Bâlici, Claudia Apostol
 
Cercetările arheologice desfăşurate pe suprafaţa parcelelor de la nr. 32
şi 34 au condus la descoperirea în întregime a trei1 ansambluri de construcţii (locuinţe cu
spaţii comerciale la parter) dezvoltate pe trei parcele datând din secolul al XVIII-lea, la
conturarea etapelor de transformare fundamentale petrecute în epocile ulterioare (de
exemplu comasarea a două dintre proprietăţi, alinierile din a doua jumătate a secolului al
XIX-lea) sau la surprinderea unor urme, deşi firave, ale utilizării zonei în secolul al XVIIlea.
Pe de o parte, singurele date certe privitoare la structura urbană
oferite de sursele iconografice (cele de la sfârşitul secolului al XIX-lea – Planul 1895-1899 şi
începutul secolului XX – Planul 1911) au fost confirmate de cercetările arheologice actuale.
Pe de altă parte, pentru perioadele anterioare (sfârşitul secolului al XVIII-lea şi secolul al
XIX-lea), informaţiile relevate de cercetare au venit să completeze cu precizie informaţiile
prezentate schematic în planurile istorice (Planul Shulzer - 1781, Planurile Borroczyn -
1846-1852, Planurile Papazoglu - 1871-1875).3 Astfel, imaginea istorică este îmbogăţită cu
informaţii consistente referitoare la structura urbană de-a lungul unui interval de timp
important: începutul secolului al XVII-lea – sf. secolului al XIX-lea. 

Cititi mai mult aici : http://www.simpara.ro/Structuri-arheologice-din-Centrul-istoric-al-Bucurestilor-172.htm

Atmosfera Incarcata-Caragiale

Aceasta bijuterie umoristica a fost scrisa de Caragiale in anul 1900 si a fost publicata in ziarul Universul. In 120 de ani nu s-a schimbat nimic in mentalitatea romanului...

Imaginile ce insotesc articolul sunt de la diverse manifestatii bucurestene din perioada 1924-1936. Nu am putut gasi de pe vremea lui nenea Iancu...

ATMOSFERA INCARCATA

E o zi posomorâtă de primăvară; dar e zi de sărbătoare, mare repaus dominical... Ai observat şi dumneata, cititorule, câte progrese a făcut opinia noastră publică de când avem legea repausului dominical?... E zi de sărbătoare. Pe stradele principale este o mişcare febrilă neobicinuită. 

Mulţimea circulă cu mare greutate; grupuri se aglomerează la răspântii, unde discută fierbinte; toata lumea e cuprinsă de nervozitate... Miroase în aer, nu după expresia clasică, a iarbă de puşcă – din nenorocire, moravurile poporului nostru sunt mai blânde decât ale altor popoare, mai civilizate chiar. Miroase a... ghiontuială. Dar ce e? De ce fierbe lumea? Se face o manifestaţie populară monstră în contra guvernului, care vrea să treacă prin camere à la vapeur legea pentru înfiinţarea Monopolului băuturilor spirtoase! De când ne bucurăm de binefacerile regimului parlamentar, n-a trecut această ţară printr-o agitaţie mai grozavă.

Drept să spun să merg la manifestaţie, n-am curaj, fiindcă am aflat că guvernul este hotărât să reprime cu toată energia mişcarea populară, şi n-am poftă să-mi stric vreun os pentru o simplă curiozitate de gură-cască. Pe stradă să mă plimb, e foarte frig; şi afară de asta, te pomeneşti că mă încurc în vreo discuţie şi-mi capăt beleaua... Cine ştie dacă nemeresc să mă adresez în mulţime cuiva de aceeaşi părere cu mine; şi-n astfel de împrejurări, un om ca mine, care nu înţelege mândria eroismului civic, trebuie ori să discute cu oameni de aceeaşi părere, ori şi mai bine, să n-aibă nici o părere. Dar dacă n-ai nici o părere, în astfel de împrejurări, când mai toată lumea are o părere, eşti în primejdie să superi pe oricine are una. E mai bine aşadar să mă retrag discret într-un colţ

Şi să tac.

 

Intru într-o berărie şi aştept să pice din moment în moment ediţia de seară a ziarelor politice... Sunt tare nerăbdător să aflu ce a fost la manifestaţie.

E lume destulă şi-n berărie. Un cunoscut mi se aşază alături.

– Ei! ce zici?

– Ce să zic?? răspund eu... Bine!

– Cum bine? Asta e bine?

– De! ?zic? Ştiu şi eu?

– Cum, ştiu şi eu? Dacă dumneata, cetăţean care te pretinzi...

– Ba – zic – mă iartă, nu mă pretinz deloc.

– Nu e vorba că te pretinzi, dar eşti; eşti un om, care va să zică mai instruit, şi ai datoria, mă-nţelegi; fiindcă, dacă unul ca dumneata stă indiferent şi nu se interesează, atunci să-mi dai voie să-ţi spui...

– Nene, zic eu...

– Ce, nene?... Aoleu! vai de biată ţara asta! O să ajungă rău, domnule! o să ajungă rău!? Fiindcă nu mai este patriotism şi totul se vinde, şi sunt oameni, mă-nţelegi, care ar meritá...

Şi omul meu ridică tonul aşa de tare, încât toată lumea dimprejur îşi întoarce privirile către masa noastră... Eu aplec ochii şi cu tonul foarte blajin:

– Să mă crezi că şi pe mine... El, ridicând tonul şi mai sus:

– Ce, şi pe dumneata?... Când vine, mă-nţelegi, un guvern ca bandiţii, fiindcă n-are cine să-l oprească de a lovi în tot ce e mai scump, pentru care nu mai există nici o apărare, fiindcă tăcem toţi, şi eu şi dumneata şi dumnealor (arată pe cei de la mesele apropiate) ca nişte laşi, fără nimica sacru, mă-nţelegi! fireşte că are să-şi bată joc de poporul întreg... A! dar nu mai merge! Poţi dumneatale, mă-nţelegi, să zâmbeşti şi să ridici din umeri, parc-ai fi străin, nu...

– Da' nu ridic din umeri, domnule! nu zâmbesc, domnule! mă iartă!

– Ţal! strigă omul meu foarte supărat... Chelnerul n-aude.

– Lasă – zic – plătesc eu...

– Mersi! Las' că avem şi noi cu ce plăti atâta lucru!... Nu ne-a jupuit până acum de tot guvernul bandiţilor dv.!

– Al meu! guvernul meu?...

– Las' că ştim noi... Ţal!!! surdule! Plăteşte şi pleacă foarte necăjit.

Nu mai vin gazetele... N-apuc să-mi aduc aminte de gazete, şi iată o altă cunoştinţă se apropie şi-mi cere să-i permit a sta lângă mine.

– Ei?

– Ei? repet eu.

– Îţi place ce fac mizerabilii?

– Care mizerabili?

– Ei, care mizerabili! derbedeii! bandiţii, care socotesc că dacă se strâng două-trei sute, beţi, gata de scandal... Oameni desperaţi, domnule, care pentru un pisoi omoară pe tat-său. Dar astă dată li s-a-nfundat... Auzi dumneata!... În carne vie are să tragă, în carne vie!

– De, nene! zic eu...

– Dar adicătele, ce poftiţi dv.? Adicătele, cum o ieşi e ceată de desculţi, de haimanale de-ale dv. În uliţă cu reteveiul, guvernul...

– Iartă-mă, zic; înţeleg să combaţi pe haimanale, dar să susţii că sunt ale mele...

– Ce să te iert!... Dv., oameni inteligenţi, sunteţi de vină, fiindcă staţi indiferenţi. Ia să fi mers dumneata cu mine şi cu dumnealor toţi (arată pe cei de la celelalte mese dimprejur), să fi mers, ca nişte cetăţeni convinşi, să facem şi noi o manifestaţie... Dar nu! Noi stăm ca blegii în cafenele, şi-n berării, şi-n cluburi; şi lăsăm pe toţi apelpisiţii, care ard să puie iar mâna pe slujbusoare, ca să-şi facă de cap şi să răstoarne sub felurite pretexte...

– Nene – zic – te-i supăra, nu te-i supăra, eu în politică nu m-amestec, pentru că...

– Pentru că?

– Pentru că... mi-e frică...

– Frică?... bravo!

Şi omul meu începe să râdă

– Atunci, dă-mi voie să-ţi spun, adicătele, că eşti o mangafa...

– Sunt funcţionar, domnule...

– Tocmai de-aia, trebuie să aperi guvernul...

– Da' ce zic eu, cam plictisit... guvernul n-are altă apărare decât pe un conţopist ca mine?

Omul meu îmi da cu tifla, se scoală şi pleacă grăbit, fără să-şi plătească halbele, pe care le-a băut una după alta... Las' că i le plătesc eu! Şi nu-mi pare rău: mai puţin costă două halbe decât crudele-i lecţiuni de civism...

Dar iată soseşte un băiat cu gazetele. Lumea i le smulge. Iau şi eu două: una guvernamentală şi una opozantă. Sunt om care iubesc adevărul şi fiindcă-l iubesc, ştiu să-l caut. De mult mi-am făcut reţeta cu care, în materie politică, îl poţi obţine aproape exact. 

  

De exemplu, Gazeta opoziţiei zice:

„... La această întrunire a noastră, alergaseră peste 6 000 de cetăţeni, tot ce are Capitala mai distins ca profesiuni libere, comercianţi, proprietari ş.c.l...“

Gazeta guvernului zice:

„... La această întrunire a lor, d-abia se putuseră aduna în silă vreo 300 de destrăbălaţi, derbedei, haimanale...“

Atunci, zic eu, au fost la acea întrunire 3 000 şi ceva de oameni, fel de fel, şi mai aşa şi mai aşa.

Pe când deschid gazeta guvernamentală, să mă uit la ultimele informaţii asupra scandalului, iată că, intrând pe uşa din dos, vine la masa mea un domn ca da vreo treizeci şi cinci de ani şi mai bine, cu o barbă neagră foarte bogată, însoţit de un tinerel ca de vreo paisprezece ani – probabil fiu-său. Amândoi, tatăl şi fiul, s-aşază nepoftiţi, la masa mea, şi tatăl, foarte răguşit, îmi zice cu ton de aspră imputare:

– Ce citeşti porcăria aia, domnule?

– Pardon, zic eu...

– Dar până să-i mai zic ceva tatălui, fiul îmi smulge gazeta, o rupe şi o azvârle sub picioare...

– Domnilor! vreau să zic eu...

– Ce domnilor? Ţipă băiatul... Credeţi că n-aveţi să plătiţi infamia?...

– Ce infamie, domnule?

– O să vă arătăm noi dv. tutulor, care vă solidarizaţi cu regimul banditesc...

– Cu regimul monopolurilor! adaogă tatăl, înţelegând că un tată aşa de răguşit n-ar putea ţine niciodată pentru monopolurile băuturilor spirtoase, zic:

– Mă iertaţi, domnilor, dar... cu cine am, vă rog, onoarea?

– Cu studenţi! strigă băiatul.

– Bine, dumneata se vede... dar tata dumitale�

– Care tată?

– Dumnealui!

Şi arat pe omul cu barbă.

– Nu-i sunt tată, domnule, strigă, omul răguşit...

– ... Suntem camarazi...

– Camarazi!! strig eu. Camarazi? – Şi încep să râd...

– Domnule! strigă bărbosul, nu-ţi permit să insulţi tinerimea universitară!

Eu chem degrabă chelnerul, plătesc iute şi plec, după ce salut frumos pe cei doi tineri camarazi.