Bucureştii viitorului apropiat

Pe strada Buzeşti, partea dinspre Piaţa Victoriei, veţi putea admira ce va devenii capitala noastră în următorii puţini ani. Aici, cerul se vede din ce în ce mai puţin, falnice clădiri de birouri răsar şi cresc una lângă alta. Locuri de parcare însă nu-s... Sunt mii de metrii pătraţi de spaţii de buissnes majoritatea încă ne date în folosinţă, dar oamenii îşi înghesuie maşinile (foooarte multe) pe străduţele laterale. Am înţeles că nu există locuri suficiente decât pentru jumate din angajaţi iar pentru vizitatorii respectivelor imobile de beton, aluminiu şi sticlă li se recomandă să vină pe jos.
Care-i treaba dezvoltatorilor imobiliari? Ei platesc o amendă la Primărie că nu au făcut parcări destule, dar îşi scot banii cu vârf şi îndesat din vânzarea clădirii (profit 100%). Apoi se cară în ţara lor (da ce credeaţi, că-s români?) să ne descurcăm noi după aia cum putem...
Vreo urmă de copaci? Nici gând!

Foto montaj publicat într-o carte din anii 30. Au cam avut dreptate dacă e să te gândeşti la turnul fost Bancorex

Casa Macca-Inst. de Arheologie

Institutul de Arheologie "Vasile Parvan" îşi are sediul în cea mai frumoasă casă pe care am vazut-o eu în Bucureşti (Str. Henri Coanda nr. 11). Or mai fii şi altele dar eu nu am intrat să le văd cu ochii mei. În timp ce la Inst. De Arheologie m-am dus deseori cu treabă pe la bibliotecă sau arheologi. Totdeauna rămâneam fascinat de opulenţa şi bunul gust de sfârşit de veac 19! Directorului acestei instituţii, d-l Alexandru Vulpe, i s-a promis de către Videanu că această casă va fii restaurată ( "nici o problemă d-le Vulpe, avem acum bani, se face...") dar nu s-a ţinut de cuvânt.
Casa e o bijuterie de stil eclectic de dinainte de 1900, plină de stucaturi, statui, picturi decorative (peisaje, îngeraşi, ornamente florale ), fier forjat, vitralii, etc.


Clădirea ar trebui urgent restaurată căci nu ar mai rezista unui cutremur. Colectiile Institutului ar trebui protejate şi puse în valoare (atât cele de pietrărie-sculptură cât şi cele de artă decorativă, ceramică, etc) .
Iată ce am găsit scris într-un articol din 2003 semnat de Marian Ţuţui:
"Un proiect de restaurare a Casei Macca se derulează de cinci ani. Propunerea arhitectului Alexandru Beldiman ar crea o galerie subterană cu un acoperiş parţial din sticlă, care permite expunerea artefactelor antice în lumina naturală. Galeria ar porni din dreptul Căii Victoriei şi parcului Nichita Stănescu.

Cu toate că proiectul s-a bucurat de apreciere largă, punerea sa în aplicare continuă să fie amânată." In realitate, multi din "batranii" din institut sunt putin doritori de inceperea unui santier de restaurare a Casei Macca. Deranjul, zgomotul si prezenta a zeci de muncitori ar distruge complet tihna patriarhala din Institut. Motiv pentru a se amana la nesfarsit inceperea lucrarilor...


Despre istoricul casei nu am găsit decât fragmente. Ştiu că există cărţi despre subiect dar nu le-am căutat. Casa, propietatea fundaţiunii " Elena colonel Macca", devine, prin grija lui N. Iorga, îm 1932, sediul Muzeului Naţional de Antichităţi şi apoi Institutul de Arheologie.


Un bun articol semnat de dl Andrei Pippidi in Dilema veche despre aceasta casa: Casa Macca

Casa Nanu Muscel din Pţa Romană

a
Am făcut nişte fotografii casei din Pţa Romană nr.7. Această casă, un adevărat pălăţel, tare se doreşte a fii demolat. Corpul din spate, la fel de mare dar mai puţin somptuos a fost ras în primăvara asta (2008). Casa de la stradă a fost salvată la timp, dar stă în "părăsire" de cam mult timp. Istoricul casei, pe scurt, l-a spus Andrei Pippidi în Dilema Veche (aici) şi nu o să îl mai repet şi eu.
Voi posta doar câteva imagini...

Holul mare de la parter

Scara către etaj

Decoraţii exterioare

Demolare in Stirbey Voda

S-a mai demolat o mică casă seculară tip vagon de pe str. Stirbey Vodă. OK, nu toate casele vor putea supravieţui, dar am eu o senzaţie că această casă ar fii trebuit păstrată măcar ca faţadă iar aprobarea s-a dat aşa şi aşa. Oricum proprietăreasa a pus panou de identificare, lucru rarisim la o demolare. Păcat că s-a distrus un front de stradă valoros. Se puteau salva unele detalii interesante precum partea metalică a intrării principale.
Strada asta a avut multe case de mare valoare. În zona demolată de Ceauşescu, spre Dâmboviţa au dispărut unele case extrem de vechi. Mi-a zis cineva că bunica lui a avut o casă pe Stirbey cu pridvor pe stâlpi de lemn ce avea sub tencuială picturi foarte interesante, chiar dacă erau uşor naive
Ceva mai spre Cişmigiu, vis a vis de intrarea în parc mai este o construcţie absolut hidoasă. La fel, în partea spre Berzei s-au construit, încă din anii 90 nişte hidoşenii teribile. Mare păcat de această stradă.
D-le Chiliman, ziceai ceva de rechinii imobiliari, dar de micii proprietari lacomi de câştig rapid nu ai zis nimic. Căci şi ăştia pot demola case în zone protejate şi ăştia pot urâţii iremediabil Capitala...

O bijuterie si un gunoi

În luna iunie, cu ocazia excelentei manifestări cultural-urbane (sau cum să-i spun?)Street Delivery, în faţa bisericii anglicane de pe str. Arthur Verona, a fost "dezvelită" o minunată statuie-cişmea, operă a sculptorului Virgil Scricariu. Soclul este format din două elemente de calcar monolite, o coloană de care prins robinetul de alamă (sper să nu-l fure ţiganii - scuze pentru incorectitudinea politică dar am văzut multe...) şi care susţine statuia şi baza cilindrică, uşor scobită sub robinet. E un monument de o sensibilitate remaracabilă, mic, cochet, neobişnuit în Bucureşti. Statuia te pune pe gânduri căci reprezintă o femeie însărcinată ce poartă pe pântece un bebeluş ce înţeapă cu lancea un balaur. Evident, gândul te duce la Sf. Gheorghe copil. Grozavă lucrare, cu atât mai valoroasă cu cât este şi cişmea în acelaşi timp.

Mama lu' Sf. Gheorghe

Tot în luna iunie s-au finalizat lucrările la intersecţia Sf. Vineri din Bucureşti. Tramvaielor li s-a făcut un nou traseu de întoarcere, ocazie cu care întreaga zonă din a fost regândită. OK, până aici e bine. Nasol e că în mijlocul spaţiului pietonal din mijlocul străzii s-a construit o mizerie de beton placată cu marmură neagră, urâta ca focu, cică monument dedicat memoriei bisericii Sf. Vineri demolată de Ceaşcă în 1987.
Nu pot să-mi imaginez cine aprobă asemenea porcării! Când există atâţia artişti talentaţi care în mod sigur ar fii creat ceva decent la aceeaşi bani cât a costat şi mizeria aia. Bucureştii mai posedă câteva porcării din aceeaşi serie precum prisma triunghiulară dedicată revoluţionarilor din 89 şi aflată în faţa Senatului, fostul palat al CC din P-ţa Palatului/Revoluţiei. Şi în aceeaşi oală aş băga şi ţeapa lui Ghilduş. Chestii din beton placate cu faianţă sau marmură de baie... Care în 2-3 ani va începe să cadă. Oribilă invenţie.

Monumente ieftine făcute cu bani mulţi. Des întâlnite şi în sect. 2...

Demisia lui Stefan Damian!!

Aş dori să mă alătur tuturor celor care iubesc acest oraş, probabil marea majoritate a locuitorilor şi nu numai şi să cer şi eu demisia acestui organizator al demolărilor şi al dispreţului pentru monumente care e dl. Ştefan Damian, şef la Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional a Municipiului Bucureşti. Acest personaj diabolic, arogant şi bine înfipt în acest post e responsabil de toate demolările de case vechi din zone protejate. Nici o casă veche nu se demolează fără avizul lui. Dezastrul pe care îl trăieşte Capitala de când acest tip e director a acestei instituţii este uriaş. Nu e arhitect, urbanist sau istoric de artă care să nu strâmbe din nas când aude de Damian. Cel puţin eu nu am întâlnit. La orice cerere sau remarcă din partea arhitecţilor, a celor de la Direcţia Monumentelor vis a vis de distrugeri sau agresiuni ale caselor de patrimoniu sau a ONG-iştilor ce luptau pentru salvarea de la demolare a vreunei case răspundea invariabil cu cinism, cu o nesfârşită aroganţă şi tupeu. El se dă un adept al civilizării acestui oraş, este pentru construirea cat mai multor blocuri şi o asanare a vechiturilor de case. Exemple de aroganţa au toţi care au avut tangenţă cu dumnealui. Sunt foarte multe...

Recent, numele acestuia a revenit în paginile ziarelor datorită scandalului cu statuia eroilor pompieri.

Iată ce scrie Adevărul , ziare.ro , ziua. Acestea sunt numai câteva din articolele legate de sscandalul statuia eroilor pompieri. Vezi şi articolul meu mai jos.

Un protest al mai multor oameni de cultură cer demisia acestuia ca principal vinovat de scandalul L.Vuitton:
" Cerem prin urmare autoritatilor eliminarea neintarziata a acestei batjocuri ce intineaza memoria eroilor neamului si, dat fiind gravitatea incidentei asupra Ministerului Culturii si al Cultelor, demiterea imediata a functionarului sau Stefan Damian, care a dat autorizatia pentru acest sacrilegiu."
E puţin cam patetic dar tipul merită cu vârf şi îndesat să fie demis.
Adevărul e că semnatarii nu cer demisia numai pentru gestul cu statuia. Tipul este atât de urât de toţi bucureştenii care au tangentă cu, cultura sau se luptă într-un fel sau altul să salveze Patrimoniul Capitalei încât nu mai este de suportat. Cineva puternic din MCC îi este foarte dator cu ceva dacă nu a zburat până acum, în condiţiile în care suspiciunile de corupţie din jurul lui nu mai miră pe nimeni.
DECI SĂ REVIN. VREAU ŞI EU DEMISIA LUI DAMIAN!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

PS Stefan Damian a murit (vezi articol Adevarul) in urma unui accident rutier pe 26 octombrie 2010. Avea 48 de ani si va ramane in istorie ca tipul care a semnat cele mai multe avize de demolare de la Ceausescu incoace. Ca angajat al Min Culturii si ca director al Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional a Municipiului Bucureşti. Avea o atitudine aroganta si nu se ferea sa recunoasca ca este un adept al modernizarii cu orice pret. Parea sa iubeasca excesiv betonul, asfaltul si zgarie--norii. Ii doresc sa ajunga nu intr-un "loc cu verdeata" ci intr-unul cu beton si asfalt. Propun cateva imagini ca necrolog:













Dumnezeu sa-l ierte, ca eu nu-l iert...:(

Bucureştioara şi Preziosi

Am mai cumpărat azi două cărţi în care o cunoscută acuarelă a pictorului Amedeo Preziosi, cel ce a pictat Bucureştii la invitaţia lui Carol I în anii 70 ai veacului al XIX-lea, e trecută în virtutea inerţiei ca reprezentând pârâul Bucureştioara. Printre autorii recenţi ce au făcut această localizare greşită se află dl. Adrian Silvan Ionescu, Adrian Majuru, Alexandru Ofrim dar şi mulţi alţii în tot atâtea lucrări despre Bucureşti.
Acest pârâu este cel mai cunoscut afluent al Dâmboviţei şi apoape orice bucureştean a auzit de el. Ceea ce nu ştiu marea majoritate a oamenilor este că acest pârâu nu prea mai exista (ca prezenţă vizibilă şi supraterană - ca să zic aşa) în a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Practic nici un plan al Bucureştilor nu prezintă cursul Bucureştioarei. Nici măcar planul Borroczyn din 1847. Şi ar trebui să îi dăm crezare căci acel plan e deosebit de detailat. N. Vătmanu a reconstituit cursul acestui pârâu intrat în legendă, ca pornind din balta de la Icoanei, trecea pe lângă biserica Batiştei, prin spate pe la Colţea (unde era balta Cucului) şi mahalaua Scaunelor unde se umplea de mizeriile măcelarilor, apoi traversa Calea Moşilor, se ducea prin spatele bisericii Udricani, unde se vărsa în Dâmboviţa cam pe unde e acum clădirea Bibliotecii Naţionale de pe b-dul Decebal, oarecum vis a vis de bisericuţa Bucur.
Cursul s-a colmatat înainte de 1847, iar albia probabil a fost acoperită de gunoaie, moloz, construcţii şi grădini. Nici vorbă să mai existe acest pârâu la 1869, şi încă atât de lat precum apare în acea acuarelă. Şi totuşi de zeci şi zeci de ani, toţi autorii, dar absolut toţi, care au reprodus această imagine au numit-o ca reprezentând Bucureştioara. Toţi au fost derutaţi de îngustimea râului din pictură, neacceptând că acea apă ar putea fi chiar Dâmboviţa, în condiţiile în care sunt destule elemente care identifică acel loc ca fiind Pţa Mare.

Documentându-mă temeinic pentru afişul meu cu Bucureştii la 1847-1854 am identificat exact locul reprezentat, folosindu-ma de alte imagini cât şi de planul Borroczyn.

Detaliu din desenul meu cu localizarea aproximativă a locului de unde a schiţat Preziosi desenul după care a făcut aquarela. Reconstituirea mai e utilă

pentru înţelegerea topografiei zonei.

Râul în cauză e Dâmboviţa. În zona Pieţei Mari, Dâmboviţa era extrem de îngustă, dar nu atât de îngustă precum e prezentată. Preziosi era interesat să umple desenul cu viaţa de stradă şi nu cu gârla. În altă gravură a lui M. Foucault ce reprezintă intrarea lui Carol I în Bucureşti, Dâmboviţa e - dimpotrivă - excesiv de lată. Gravura e făcută după schiţele lui Foucault, într-un atelier din Paris. Multe detalii sunt supradimensionate precum palisada ce ţinea malul apei. Şi nici podul nu e prea corect făcut. Nici aceasta nu e situaţia reală. Deşi elemente reale sunt destule.

Gravura făcută după un desen al lui Foucault (originalul nu îl cunosc). Dâmboviţa e excesiv de lată, dar se recunosc pereţii curbi de lemn al barăcilor din Pţa Mare (în stg), Hanul lui Manuc şi turla Bisericii Sf. Anton-Curtea Veche

Adevărata situaţie a lăţimii gârlei o cunoaştem din pozele lui Angerer. Oricum apele creşteau primăvara în timp ce vara erau mici.

Fotografie a lui Ludwig Angerer din 1856 făcută de pe podul ce făcea legătura între str. Şelari şi viitoarea Cale a Rahovei. Clădirea din stg. e Hanul lui Manuc, latura vestică, în faţă e podul spre str. Bazaca, pod vizibil din unghiul opus (spre amonte) în celelalte 2 desene

Acuarela lui Preziosi e făcută în atelier după schiţe făcute din spatele Primăriei din Pta Mare. În stânga se văd tarabele curbe ale pieţei, aşa cum le vedem şi în gravura lui Foucault.
În planul îndepărtat se vede turla bisericii Curtea Veche uşor de recunoscut după bila de pe cupolă.

ss

Turla bisericii Sf. Bunavestire-Sf.Anton-Curtea Veche aşa cum apare la Preziosi, Angerer, Foucault. Era singura biserică din Bucureşti ce avea o asemenea bilă în vârf.

s

Exteriorul corpului de prăvălii (dinspre râu) ale Pţei Mari. La Preziosi e vizibil că sunt curbe aşa cum apar şi pe plan

Biserica avea acest aspect din timpul restaurării în stil neogotic de după Incendiul din 1847. În faţa bisericii se recunosc luminatoarele Hanului lui Manuc. Urmează podul de lemn ce ducea către Str. Bazaca, pod ce apare şi pe gravura lui Foucault, căt şi pe poza lui Angerer, dar văzut de pe podul din amonte de Han (ce unea str. Şelari cu calea Craiovei, Rahovei).

Podul de la str. Bazaca. Văzut din jos şi din sus de pod

Planul zonei Pţei Mari la 1854. Situaţia era asemănătoare şi la 1869. Cu roşu -stg.-unghiul de vedere al aquarelei lui Preziosi, cu verde -centru- unghiul pozei lui Angerer, cu violet unghiul gravurii după Foucault

În plus aglomeraţia de oameni şi animale ce indică clar un târg, casele mari, cu etaj, înghesuite, ce nu prea existau în nici un alt loc din Bucureşti şi cu atât mai puţin pe malul unei ape sunt argumente în plus pentru a localiza acea aquarelă lângă Pţa Mare din faţa Hanului lui Manuc , după curba de aproape 90 grade ce o făcea Dâmboviţa, de pe colţul străzii Municipul, cum apare pe harta lui Pappassoglu. La 2 ani după pictarea acelei acuarele pe locul Pţii Mari se va ridica Hala Mare.