Am stat vara asta (2008) 10 zile la Saschiz. Cunosteam comuna din anii '90 cand calatorisem prin mai toate satele sasesti (aprox 130 de localitati). Acum am studiat locul cu mai multa atentie. S-au schimbat multe. Au plecat sasii si au venit englezii. O fundatie, Adept , condusa de niste englezi fascinati de natura zonei se lupta pentru conservarea padurilor, pajistilor si satelor sasesti din zona colinara dintre valea Hartibaciului si valea Tarnavei Mari si pentru practicarea unei agriculturi durabile si traditionale. Pe aceste dealuri se afla cea mai mare zona impadurita din podisul Transilvaniei. Fauna si flora sunt bine reprezentate (sunt si ursi , cerbi, paduri cu stejari seculari). Aceasta zona, ce se intinde de pe la Sighisoara pana spre Medias si Agnita a fost locuita de sute de ani (700 de ani) majoritar de sasi. Padurile erau administrate de obstile satesti, motiv pentru care nu au fost taiate in dementa ci dimpotriva, protejate si ingrijite. Englezii de la Adept au fost atrasi de zona asta deoarece conserva o biodiversitate disparuta de mult la ei in tara. Si de aceea fac eforturi de a declara zona Tarnava Mare zona protejata. Misto! De cand e interesat printul Charles de zona o gramada de englezi se indragostesc de săsime.
Comuna Saschiz a fost in trecut una din cele mai bogate localitati sasesti. Numele german e Keisd. Ungurii i-au zis Szászkézd, adica Keisd-ul sasesc, de unde vine vine si numele romanesc(se citeste sas-chizd=saschiz). Inainte de veacul 13 in zona se aflau localitati secuiesti. La colonizarea sasilor, secuii s-au retras mai spre est si nord est.
In comuna sunt atestate documentar inca 6 biserici, capele si manastiri. Cu certitudine nu este cunoscut decat amplasamentul a 2 din ele (asa am citit undeva).
Inca din sec. al 14-lea satele din zona au construit o cetate pe dealul de deasupra Saschizului.
Cetatea e una din rarele cetati taranesti ale sasilor pastrate pana azi (alaturi de Rasnov, Rupea si partial Slimnic - un caz particular). Cetatea a fost bine intretinuta secole de-a randul fiind ingrijita inca in anii 40 ai secolului trecut. Dupa deportarea masiva a sasilor dupa 1945 si distrugerea ei de catre locuitorii ne-germani ai Saschizului, cetatea a cazut rapid in ruina si uitată. In limba romana nu exista nici o singura lucrare despre istoria sau arhitectura cetatii. Nu e nici macar citata in lucrari de sinteza. O situatie des intalnita cu foarte multe monumente remarcabile sasesti sau unguresti si secuiesti. Pana acum vreo 4 ani putini stiau de existenta ei din cauza ca era ascunsa de padurea deasa ce crescuse in jurul ei. Parca era castelul din "Frumoasa din Padurea Adormita".
Pana in sec. al 19-lea comuna a fost faimoasa pentru ceramica sa deseori smaltuita in verde, rară si cautata de colectionari in zilele noastre. De altfel centrele de facut ceramica ale sasilor au disparut toate. Secuii de la Korund ce mai continua traditia ceramicii sasesti (dar si secuiesti, evident...).
Comuna e acum in patrimoniu UNESCO. Biserica era in restaurare. Desi e afisat un panou care spune ca e un santier al Ministerului Culturii, peste 3 sferturi din bani sunt din alte surse, inclusiv ale comunitatilor sasesti din diaspora. Cetatea mai are de asteptat desi cel putin 2 turnuri sunt in pericol iminent sa cada. Putinii turisti care urca la cetate habar nu au ce-i cu ea, habar nu au de sasi, habar nu au de nimic (am vorbit cu 4 grupuri si familii de-a lungul unei saptamani). Cum vin, asa pleaca. Cine e curios cu adevarat intra la centrul de informare turistica de langa turnul mare din Centru si acolo poate gasi niste pliante misto scoase de englezi (in vreo 4 limbi).