Am trecut prin Constanta cand m-am intors de mare. Am vizitat din nou Muzeul de Arheologie. Am fost placut surprins ca au schimbat aranjamentul muzeului. Au aparut si ceva exponate noi prin care se remarca mormantul bogat al unei patriciene romane din Tomis, care se adauga la cel vechi descoperit mai demult langa Mangalia.
Doua imagini ale "noului" mormant bogat descoperit si expus la Muz. de Arheologie. Eu as fii folosit craniul original restaurat. In cazul in care ar fii fost total sfaramat as fii pictat-patinat craniul de plastic sa nu para chiar asa de material didactic.
Craniul si diadema faimoasei doamne de la Neptun-Mangalia, primul mormant roman descoperit intact si expus integral cu tot inventarul funerar la Muzeul din C-ta.
M-a dezamagit teribil aspectul zonei vechi a orasului (Peninsula). Foarte multe case vechi lasate in paragina, inclusiv o sinagoga. Foarte putine case mai au olane, si mai putine mai au aspectul care dadea in trecut un aspect levantino-meditaranean orasului.






La distrugerile caselor de veac 19 si inceput de 20 se adauga totalul dispret al tuturor constructorilor privati sau publici vis a vis de patrimoniul antic ingropat. In spatele Edficiului cu Mozaic e un parculet (spre sosea si port) lasat in paragina, plin cu marmuri si pietre antice aruncate aiurea. Gunoi.In parculetul de la picioarele edificiului cu mozaic se afla cateva cornise de marmura extraordinare, cat si masive placi de pavaj aruncate in gunoi.
Termele romane de la capatul autobuzelor de mai incolo, tot spre faleza sunt complet inundate de gunoi si buruieni. Conducerea Muzeului de arheologie se lupta cu disperare pentru a mai salva ce se poate si a descarca arheologic nenumaratele situri. Pentru Primarie si constructori (vezi scandalul "parcarea Mitropoliei") este un adevarat blestem faptul ca orasul are un asemenea patrimoniu arheologic. Parcul arheologic din centru, cel cu fragmentele de marmura expuse peste tot, este distrus. Aproape toate fragmentele arhitectonice antice sunt daramate de pe soclurile lor iar parcul e teribil de jegos.
Parcul arheologic arata jalnic. Cand eram mic eram fascinat de el. In fiecare an, cand mergeam la mare il vizitam cu emotie. Aici fusese o cetate antica!
In timp ce Mazare cumpara super proprietati in Brazilia. Ce treaba are el cu Constanta?
Nasol de acest oras minunat.
miercuri, 20 august 2008
Muzeul din Constanta
joi, 14 august 2008
1 decembrie 1918 - Bucuresti
In plina vara, pe temperaturi de 38 grade C la umbra, am pus mâna pe nişte poze tare interesante. E vorba de intrarea triumfală a Regelui Ferdinand, reginei Maria, gen. Berthelot şi a altor figuri politice şi militare în Bucureşti la 1 decembrie 1918.
Aşa cum au zis mulţi, Ziua Noastră Naţională nu e nici prea călduroasă (ca 10 mai sau 23 august), nici nu pică bine în calendar şi nici nu prea e a întregii ţări.... Cert e că la Bucureşti, la 1 dec. 1918 a fost nebunie, veselie, toată lumea era beată de fericire şi mândrie.
Regele Ferdinand este întâmpinat la gara Mogoşoaia. Un ofiţer o ajută pe MS Regina Maria să coboare din tren...
De-a lungul şoselei unităţi de soldaţi dau onorul la trecerea familiei regale, generalilor şi politicienilor
La intrarea în P-ţa Palatului (vechiul palat), în dreptul hotelului Athene Palace (la acea vreme cu o decoraţie art-nouveau) a fost ridicat un arc de triumf. În dreapta lui Ferdinand stă generalul Henri Mathias Berthelot .

De remarcat în aceste detalii de mai sus, entuziasmul celor din dreapta, cât şi zdenţele de panglici dintre şinele de tramvaiCiteste si articolul acesta despre aceeasi defilare din Bucuresti
Un alt arc de triumf, aflat la capatul dinspre hanul Crezulescu al Caii Victoriei. Clădirile ce apar în imagine au fost demolatela sfarsitul anilor30 pentru lărgirea Pietii Palatului . În poză, pe lângă soldaţi apare o biciclistă
În P-ţa Palatului mulţime de oameni. Pentru bucureşteanul de azi zona e complet nefamiliară. Singura clădire care mai supravieţuieşte în zonă din acea perioadă e Biblioteca Universitară (fostă Fundaţia Carol I) care însă nu apare în această poză (e în dreapta ).
Curtea Palatului cu soldaţi şi ofiţeri în aşteptarea sosirii regelui. În spate, stânga, Fundaţia Carol de care am vorbit mai sus.

Scene din curtea Palatului. Intrarea fanfarei... Flori, muzică, entuziasm, glorie, eroii noştri, România reîntregită. În Moldova însă rămăseseră mii de soldaţi măcelăriţi...

Nu îmi place să fiu patetic, nici excesiv de patriotard, dar setul ăsta de poze chiar m-au impresionat. Cred că a fost una din cele mai mari explozii de entuziasm ale Bucureştilor din tot sec. al XX-lea. Şi chiar aveau de ce, neică. Când mă gândesc la parăzile din ultimii ani de 1 dec. ... Îmi vine să ... la gîndul că unii politicieni de azi (nu ştiu de ce îmi vine în minte Vadim) încă se mai folosesc de relizările lui Ferdinand şi a armatei române ca să pozeze în mari patrioţi.
Citeste si articolul acesta despre aceeasi defilare din Bucuresti
PS Un cititor mi-a recomandat articolul din Romania Libera despre scrierile Reginei Maria legate evenimentele descrise (Decembrie 1918, prin ochii Reginei Maria)
Şi în final o poză de la locul faptei, o poză cu câţiva ofiţeri dintr-un batalion de la Mărăşeşti - 1917, destul de relaxaţi la chip. Relaxaţi dar categoric nezâmbitori, precum cei de la Bucureşti; când mă gândesc la ce capete găurite de gloanţe, picioare şi mâini zburate de schije sau burţi cu maţele afară au vazut ăia...
Incoronarea regelui Ferdinand ca rege al Romaniei Mari, la Alba Iulia, a avut loc abia in 1922!!
Imagini cu copyright!!! va rog nu reproduceti!!
Podul de la Cernavoda

De cand eram copil mă uitam cu fascinaţie la podul ăsta cu ocazia plecărilor la mare. Era obligatoriu când treceam pe pod să văd dorobanţii de bronz de la capătul dobrogean. Şi tot de atunci mi-am promis ca, cândva, să opresc în Cernavodă şi să vizitez cumsecade cele două statui. N-am reuşit încă. Dar va voi arăta câteva poze vechi, plus câteva făcute recent din fuga maşinii. Păcat că nu este vizitabil acest pod! Am citit că primăria Cernavodei ar dori să îl facă vizitabil dar ...
Arcul de triumf dinspre Cernavodă.Unele fotografii sunt dintr-un mic album de prin 1905, probabil scos la 10 ani după inaugurare. Altele sunt fotografiate la Muzeul din Constanţa (cele cu şantierul).
Detalii dintr-o aquarela fotografiata in Muzeul din Contanta reprezentand oraselul Cernavoda la 1893...
In extrema stanga se vad picioarele podului in constructie...
Despre istoricul acestui pod cred că veţi găsi pe Net destule informaţii. Nu are rost să mai repet aici ceea ce au spus alţii mai bine. Aici sunt cateva informaţii. Pe Wikipedia aici.

Scene din timpul construcţiei podului. Construcţia acestui pod dovedea că România devenise o forţă economică importantă.

La 1905 şi în 2008..
O excelentă poză a lui Frank Duschek publicată într-un album "România pitorească". Cred această imagine e dinainte de 1900.
Unul din cei doi dorobanţi (cel sudic, mai însorit) ce păzesc de mai bine de 100 de ani intrarea dobrogeană a podului.În fond Dobrogea era - alături de independenţa faţă de otomani - marele câştig al războiului din 1877-1878. Iar marii eroi ai acelui război erau dorobanţii.
Aş ruga cititorii care ştiu, să imi comunice numele autorului acestor statui. Am impresia că este un francez.

Cu cât studiez (ca amator) mai mult epoca lui Carol I cu atât rămân mai impresionat. Practic aproape toate realizările arhitectonice cu care se (mai) mândresc oraşele vechiului Regat provin din epoca lui Carol I. Tare neamţu!! Tare fiindcă a reuşit să adune oameni de valoare, tare fiindcă a creat un climat propice care a favorizat apariţia oamenilor de valoare!Şi în final documentul din 1895 ce vă invită la Ceremonia de inaugurare a Podului Carol I de peste Dunăre.
Click pe imagine pentru mărire!

Citeste si acest articol cu fotografii inedite din timpul santierului podului.
P.S. Stramosii mei din partea mamei sunt din Cernavoda. Din ardeleni (din zona Saliste) stabiliti aici imediat dupa alipirea Dobrogei la Romania (1878). Spre rusinea mea nu am vizitat Cernavoda niciodata...
miercuri, 30 iulie 2008
link ministerul culturii si cultelor si bloguri despre orase
1. www.ministerulculturii.
2. www.urbanblogg.wordpress.com (teme urbanistice)
ar fi fain de tot sa existe persoane interesate sa posteze in mod regulat pe bloguri tematic pe teme urbane sa creeam astfel un forum pe aceste subiecte! (contactati-ma!)
hans hedrich
asociatia sighisoara durabila
luni, 28 iulie 2008
Carol I, izgonit iarasi din Piata
Numai ca de data aceasta, ma bucur! Este vorba de imitatia dupa Mestrovic, despre care am mai scris aici si aici, cea a "originalului" sculptor Florin Codre. Pur si simplu a fost demontata si dusa din Piata Revolutiei. Motivul nu este cunoscut inca, dar se intrevad trei posibilitati:
1) a fost dusa macheta pentru a fi adusa statuia turnata in bronz (a lui Codre) (cea mai mare probabilitate);
2) noul primar Oprescu sisteaza proiectul (slabe sanse, intrucat a costat o groaza de bani - dati deja);
3) a fost dusa macheta pentru a fi repusa in drepturi statuia originala a lui Mestrovic (scenariu fantezist).

Noi am mai tinut legatura cu Dna. Rumiana Mestrovic, nora sculptorului croat, si cu fiul acestuia, Prof. Dr. Matthew Mestrovic. Au fost incantati sa ne ofere mai multe detalii interesante in ce priveste asa-zisul "contact" pe care l-au avut cu autoritatile romane. --> 
Doamna Mestrovic spune in e-mailurile dansei ca Florin Codre a incalcat legea dreptului de autor si ca statuia lui Carol I este un plagiat dupa Ivan Mestrovic. Toate bune si frumoase, numai ca noi i-am pus in vedere ca legea romana prevede ca o lucrare de arta presupusa a fi plagiat, dar care nu poarta semnatura artistului original (imitata si ea), nu poate fi considerata plagiat. Doamna Mestrovic spune ca socrul ei fiind croat, totul s-ar judeca dupa legislatia croata, conform careia Codre ar putea fi acuzat de plagiat.
Macheta originala a statuii ecvestre a Regelui Carol I.
Referitor la despagubirile oferite de Republica Populara Romina familiei Mestrovic in anii '50 pentru distrugerea statuii originale, doamna Mestrovic sustine ca nici vorba de asa ceva si ca presa minte.

De asemenea, mai spune ca Primaria Bucuresti nu a contactat niciodata familia si nu i-a informat de dezvelirea unei noi statui a Regelui Carol I. Referitor la asa-zisele negocieri cu reprezentanti ai Ministerului Culturii de la noi pentru obtinerea dreptului de autor asupra machetei originale, se pare ca ele nu au existat. A existat un singur "contact" (iunie 2006), pentru refacerea statuilor lui Carol I si a lui Ferdinand I, familia le-a oferit tot sprijinul, dar nu a mai urmat nicio reactie. Statuia Regelui Ferdinand I a iesit din discutie pe parcurs si nu se stie de ce.
Macheta (nefinisata) a statuii ecvestre a Regelui Ferdinand I.
Doamna Mestrovic mai spune ca este o minciuna faptul ca li s-au oferit 3-4 milioane de euro de catre Ministerul Culturii si Cultelor sa cedeze drepturile asupra machetei. Intrebata cat ar cere familia Mestrovic pe drepturi, raspunsul a fost ca nu este o tematica relevanta la ora actulala si ca oricum decizia s-ar lua dupa consultari cu istorici, avocati si nu in ultimul rand, ceilalti mostenitori.
Macheta (nefinisata) a statuii ecvestre a Regelui Ferdinand I.Concret, drepturile de autor sunt detinute de 4 mostenitori, iar machetele inalte de 3 metri apartin fiilor lui Ivan Mestrovic, Matthew si Stjepan si sunt depozitate la Gliptoteka din Zagreb.
Intr-un alt e-mail, de data aceasta semnat si de Matthew Mestrovic, am fost informati ca s-au dus la Ministerul Croat al Culturii, unde s-au interesat daca a fost contactat de Ministerul Culturii Roman pentru macheta statuii lui Carol I. Reprezentantii Ministerului au negat orice contact si au spus ca oricum ei nu au un cuvant de spus in acest caz, pentru ca toate discutiile trebuie purtate cu mostenitorii. Si presa croata a relatat despre acest scandal, intrucat e clar ca pe undeva, cineva minte si minte rau de tot. Asa cum ne-am obisnuit, nicio oficialitate de la noi nu s-a sinchisit sa clarifice ce s-a intamplat cu adevarat.
Macheta lui Codre, proaspat terminata si urmand a fi dusa la vopsit, inainte de amplasarea in Piata Revolutiei.
Domnul Codre, foarte inspirat dealtfel, a inaugurat pe 9 mai a. c. la Calarasi, o alta statuie a lui Carol I. Surpriza sau nu, seamana foarte mult cu cea care se doreste a fi amplasata la Bucuresti. Singurul lucru care difera este vestimentatia Regelui.
Carol I a fost dus din Piata a 2-a oara in istorie, si asteptam sa vedem sub ce forma se intoarce. Deocamdata, iata niste imagini din timpul dezasamblarii machetei:

In final, o poza fantastica cu macheta la scara 1:1 (finisata) a statuii Regelui Ferdinand I. Aceasta a disparut cu tot cu soclul magnific (sustinut de cele 4 Victorii, cu numele provinciilor Romaniei Mari) dupa ce a inceput al Doilea Razboi Mondial, chipurile sa fie restaurata, intrucat se pare ca a fost afectata de cutremurul din 1940. Dupa martie 1945 si instalarea guvernului pro-comunist Petru Groza, statuia a fost uitata complet, iar soarta ei nu este cunoscuta nici astazi. Mare pacat, pentru ca statuia era cu adevarat deosebita, Regele fiind imbracat ca la Incoronarea de la Alba-Iulia (1922), purtand Coroana de Otel a Romaniei si tinand in mana celebrul buzdugan, care poate fi admirat la Muzeul de Istorie din Bucuresti.
In masura in care lucrurile se vor mai misca in cazul "Carol I", voi mai scrie despre statuia aceasta, care se dovedeste a fi una dintre cele mai controversate din ultimul timp.
Preluare cu acordul autorului de pe blogul http://rezistenta.blogspot.com. Articolul initial il puteti gasi aici.



