Atmosfera Incarcata-Caragiale

Aceasta bijuterie umoristica a fost scrisa de Caragiale in anul 1900 si a fost publicata in ziarul Universul. In 120 de ani nu s-a schimbat nimic in mentalitatea romanului...

Imaginile ce insotesc articolul sunt de la diverse manifestatii bucurestene din perioada 1924-1936. Nu am putut gasi de pe vremea lui nenea Iancu...

ATMOSFERA INCARCATA

E o zi posomorâtă de primăvară; dar e zi de sărbătoare, mare repaus dominical... Ai observat şi dumneata, cititorule, câte progrese a făcut opinia noastră publică de când avem legea repausului dominical?... E zi de sărbătoare. Pe stradele principale este o mişcare febrilă neobicinuită. 

Mulţimea circulă cu mare greutate; grupuri se aglomerează la răspântii, unde discută fierbinte; toata lumea e cuprinsă de nervozitate... Miroase în aer, nu după expresia clasică, a iarbă de puşcă – din nenorocire, moravurile poporului nostru sunt mai blânde decât ale altor popoare, mai civilizate chiar. Miroase a... ghiontuială. Dar ce e? De ce fierbe lumea? Se face o manifestaţie populară monstră în contra guvernului, care vrea să treacă prin camere à la vapeur legea pentru înfiinţarea Monopolului băuturilor spirtoase! De când ne bucurăm de binefacerile regimului parlamentar, n-a trecut această ţară printr-o agitaţie mai grozavă.

Drept să spun să merg la manifestaţie, n-am curaj, fiindcă am aflat că guvernul este hotărât să reprime cu toată energia mişcarea populară, şi n-am poftă să-mi stric vreun os pentru o simplă curiozitate de gură-cască. Pe stradă să mă plimb, e foarte frig; şi afară de asta, te pomeneşti că mă încurc în vreo discuţie şi-mi capăt beleaua... Cine ştie dacă nemeresc să mă adresez în mulţime cuiva de aceeaşi părere cu mine; şi-n astfel de împrejurări, un om ca mine, care nu înţelege mândria eroismului civic, trebuie ori să discute cu oameni de aceeaşi părere, ori şi mai bine, să n-aibă nici o părere. Dar dacă n-ai nici o părere, în astfel de împrejurări, când mai toată lumea are o părere, eşti în primejdie să superi pe oricine are una. E mai bine aşadar să mă retrag discret într-un colţ

Şi să tac.

 

Intru într-o berărie şi aştept să pice din moment în moment ediţia de seară a ziarelor politice... Sunt tare nerăbdător să aflu ce a fost la manifestaţie.

E lume destulă şi-n berărie. Un cunoscut mi se aşază alături.

– Ei! ce zici?

– Ce să zic?? răspund eu... Bine!

– Cum bine? Asta e bine?

– De! ?zic? Ştiu şi eu?

– Cum, ştiu şi eu? Dacă dumneata, cetăţean care te pretinzi...

– Ba – zic – mă iartă, nu mă pretinz deloc.

– Nu e vorba că te pretinzi, dar eşti; eşti un om, care va să zică mai instruit, şi ai datoria, mă-nţelegi; fiindcă, dacă unul ca dumneata stă indiferent şi nu se interesează, atunci să-mi dai voie să-ţi spui...

– Nene, zic eu...

– Ce, nene?... Aoleu! vai de biată ţara asta! O să ajungă rău, domnule! o să ajungă rău!? Fiindcă nu mai este patriotism şi totul se vinde, şi sunt oameni, mă-nţelegi, care ar meritá...

Şi omul meu ridică tonul aşa de tare, încât toată lumea dimprejur îşi întoarce privirile către masa noastră... Eu aplec ochii şi cu tonul foarte blajin:

– Să mă crezi că şi pe mine... El, ridicând tonul şi mai sus:

– Ce, şi pe dumneata?... Când vine, mă-nţelegi, un guvern ca bandiţii, fiindcă n-are cine să-l oprească de a lovi în tot ce e mai scump, pentru care nu mai există nici o apărare, fiindcă tăcem toţi, şi eu şi dumneata şi dumnealor (arată pe cei de la mesele apropiate) ca nişte laşi, fără nimica sacru, mă-nţelegi! fireşte că are să-şi bată joc de poporul întreg... A! dar nu mai merge! Poţi dumneatale, mă-nţelegi, să zâmbeşti şi să ridici din umeri, parc-ai fi străin, nu...

– Da' nu ridic din umeri, domnule! nu zâmbesc, domnule! mă iartă!

– Ţal! strigă omul meu foarte supărat... Chelnerul n-aude.

– Lasă – zic – plătesc eu...

– Mersi! Las' că avem şi noi cu ce plăti atâta lucru!... Nu ne-a jupuit până acum de tot guvernul bandiţilor dv.!

– Al meu! guvernul meu?...

– Las' că ştim noi... Ţal!!! surdule! Plăteşte şi pleacă foarte necăjit.

Nu mai vin gazetele... N-apuc să-mi aduc aminte de gazete, şi iată o altă cunoştinţă se apropie şi-mi cere să-i permit a sta lângă mine.

– Ei?

– Ei? repet eu.

– Îţi place ce fac mizerabilii?

– Care mizerabili?

– Ei, care mizerabili! derbedeii! bandiţii, care socotesc că dacă se strâng două-trei sute, beţi, gata de scandal... Oameni desperaţi, domnule, care pentru un pisoi omoară pe tat-său. Dar astă dată li s-a-nfundat... Auzi dumneata!... În carne vie are să tragă, în carne vie!

– De, nene! zic eu...

– Dar adicătele, ce poftiţi dv.? Adicătele, cum o ieşi e ceată de desculţi, de haimanale de-ale dv. În uliţă cu reteveiul, guvernul...

– Iartă-mă, zic; înţeleg să combaţi pe haimanale, dar să susţii că sunt ale mele...

– Ce să te iert!... Dv., oameni inteligenţi, sunteţi de vină, fiindcă staţi indiferenţi. Ia să fi mers dumneata cu mine şi cu dumnealor toţi (arată pe cei de la celelalte mese dimprejur), să fi mers, ca nişte cetăţeni convinşi, să facem şi noi o manifestaţie... Dar nu! Noi stăm ca blegii în cafenele, şi-n berării, şi-n cluburi; şi lăsăm pe toţi apelpisiţii, care ard să puie iar mâna pe slujbusoare, ca să-şi facă de cap şi să răstoarne sub felurite pretexte...

– Nene – zic – te-i supăra, nu te-i supăra, eu în politică nu m-amestec, pentru că...

– Pentru că?

– Pentru că... mi-e frică...

– Frică?... bravo!

Şi omul meu începe să râdă

– Atunci, dă-mi voie să-ţi spun, adicătele, că eşti o mangafa...

– Sunt funcţionar, domnule...

– Tocmai de-aia, trebuie să aperi guvernul...

– Da' ce zic eu, cam plictisit... guvernul n-are altă apărare decât pe un conţopist ca mine?

Omul meu îmi da cu tifla, se scoală şi pleacă grăbit, fără să-şi plătească halbele, pe care le-a băut una după alta... Las' că i le plătesc eu! Şi nu-mi pare rău: mai puţin costă două halbe decât crudele-i lecţiuni de civism...

Dar iată soseşte un băiat cu gazetele. Lumea i le smulge. Iau şi eu două: una guvernamentală şi una opozantă. Sunt om care iubesc adevărul şi fiindcă-l iubesc, ştiu să-l caut. De mult mi-am făcut reţeta cu care, în materie politică, îl poţi obţine aproape exact. 

  

De exemplu, Gazeta opoziţiei zice:

„... La această întrunire a noastră, alergaseră peste 6 000 de cetăţeni, tot ce are Capitala mai distins ca profesiuni libere, comercianţi, proprietari ş.c.l...“

Gazeta guvernului zice:

„... La această întrunire a lor, d-abia se putuseră aduna în silă vreo 300 de destrăbălaţi, derbedei, haimanale...“

Atunci, zic eu, au fost la acea întrunire 3 000 şi ceva de oameni, fel de fel, şi mai aşa şi mai aşa.

Pe când deschid gazeta guvernamentală, să mă uit la ultimele informaţii asupra scandalului, iată că, intrând pe uşa din dos, vine la masa mea un domn ca da vreo treizeci şi cinci de ani şi mai bine, cu o barbă neagră foarte bogată, însoţit de un tinerel ca de vreo paisprezece ani – probabil fiu-său. Amândoi, tatăl şi fiul, s-aşază nepoftiţi, la masa mea, şi tatăl, foarte răguşit, îmi zice cu ton de aspră imputare:

– Ce citeşti porcăria aia, domnule?

– Pardon, zic eu...

– Dar până să-i mai zic ceva tatălui, fiul îmi smulge gazeta, o rupe şi o azvârle sub picioare...

– Domnilor! vreau să zic eu...

– Ce domnilor? Ţipă băiatul... Credeţi că n-aveţi să plătiţi infamia?...

– Ce infamie, domnule?

– O să vă arătăm noi dv. tutulor, care vă solidarizaţi cu regimul banditesc...

– Cu regimul monopolurilor! adaogă tatăl, înţelegând că un tată aşa de răguşit n-ar putea ţine niciodată pentru monopolurile băuturilor spirtoase, zic:

– Mă iertaţi, domnilor, dar... cu cine am, vă rog, onoarea?

– Cu studenţi! strigă băiatul.

– Bine, dumneata se vede... dar tata dumitale�

– Care tată?

– Dumnealui!

Şi arat pe omul cu barbă.

– Nu-i sunt tată, domnule, strigă, omul răguşit...

– ... Suntem camarazi...

– Camarazi!! strig eu. Camarazi? – Şi încep să râd...

– Domnule! strigă bărbosul, nu-ţi permit să insulţi tinerimea universitară!

Eu chem degrabă chelnerul, plătesc iute şi plec, după ce salut frumos pe cei doi tineri camarazi.

 

Podul Carol I de la Cernavoda - 2

O serie extraordinara provenind din colectiile cabinetului de Stampe al Academiei Romane ce prezinta etapele santierului construirii Podului de peste Dunare Fetesti-Cernavoda. Dupa o prima postare pe acest subiect, publicata in 2008, revin cu poze "noi" si inedite. Cel putin pentru marele public. Public pe care l-am observat, urmarint statisticile, foarte interesat de acest subiect.
E si normal, deoarece acest pod dublu este intr-adevar o capodopera a ingineriei si constructiilor romanesti.
Articolul nu are text mult. Imaginile vorbesc de la sine. In functie de completarile facute de cititori, voi mai adauga legende la imagini.

Arcul de intare catre Cernavoda era bogat decorat. Pe langa literele de broz cu numele regelui, mai putem observa 2 efigii de brons cu portretele lui Carol si a reginei Elisabeta. Sculptor Leon Pilet

E interesant de stiut daca aceste efigii au disparut lavenirea comunistilor sau in Primul Razboi mondial

Pe laterala acelui pilon-Arc de triu,f, pe care erau atasate si efigiile majestatilor lor, mai apare si stema Romaniei, un alt element decorativ ce nu a supravietuit pana in zilele noastre

Cofraj

O betoniera cu motor cu aburi?

 

 

 

 

       

Adăugaţi o legendă

Adăugaţi o legendă

Adăugaţi o legendă

Citeste si Afise romanesti interbelice si vechiul articol cu Podul de la Cernavoda, interesant si datorita comentariilor cititorilor

Distrugerea castrului legiunii XIII Gemina din cetatea Alba

Planul cetatii Alba Iulia si a imprejurimilor pe la 1687(desen de Marsigli). Zidurile si forma sunt inca cele ale marelui castru al legiunii a XIII Gemina.

Planul cetatii stelate Alba Carolina (germ: Carlburg numita si Weissenburg), asa cum arata pe la 1737. Orasul antic Apulum a fost cel mai mare din Dacia romana, avand 2 castre, din care unul de legiune si 2 asezari civile din care un municipium. Urmele antice, bogate cu 100 de ani in urma au fost distruse aproape in totalitate in ultimii 20 de ani. La Muzeul Unirii din Alba nu se pastreaza nici macar un singur mozaic din nenumaratele care decorau bogatele locuinte ale asezarilor din Apulum [n. Art Historia].

Exista unele situri arheologice unice, pe care arheologii asteapta si o viata pentru a avea ocazia sa le studieze. Desi se cunoaste aproximativ, sau se banuieste asezarea unui loc de mare importanta arheologica , lipsa banilor, orgolii, lipsa tehnicii sau specialistilor amana ani si ani de zile inceprerea unei sapaturi care ar putea releva informati istorice de mare valoare. Asa cum este de exemplu ruina ingropata inca a manastirii cisterciene de  la Igris, din Banat. Sau a cetatii dacice de la Varful lui Hulpe. Sau a cladirii comandamentului roman (principia) din castrul de legiune din cetatea Alba Iulia. Ocazia nesperata s-a apropiat. Sansa a facut ca exact pe acel loc sa nu fie nimic construit. Sa fie un parc ce a fost vaduvit de cateva zeci de copaci. Cetatea e in mare restaurare. La mijloc se afla bani multi. Ar trebui sa se gaseasca suficienti pt cercetarea urmelor romane de acolo. Si nu numai romane, caci Alba Iulia e singura cetate din Ardeal locuita intre ziduri, neintrerupt, din epoca romana pana azi. Banii dati de episcopia catolica din Alba au finantat sapaturi arheologice ce au dus la descoperirea [ poate ]  celei mai vechi biserici crestine din Transilvania. Poate sub parcul din centru multe alte minuni asteapta sa fie descoperite. Insa lacomia edililor si a restauratorilor, ignoranta si lipsa de reactie a arheologilor de la Muzeul Unirii face ca ramasitele de sub parcul Custozza sa fie tratate superficial. Mai jos, articolul indignat al dlui Ioan Piso, arheolog romanist si fost director al Muzeului de Istorie al Transilvaniei din Cluj, coordonatorul sapaturilor de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Articol publicat aici. 
Radu Oltean

O crimă împotriva patrimoniului naţional

Prof. dr. Ioan Piso

 Faptele s-au petrecut la Alba Iulia. Totul a început cu încercarea de a se tăia arborii seculari din Piaţa Custozza, situată în plin centru istoric, între clădirea în care a fost decisă Unirea de la 1 decembrie 1918, universitate şi alte clădiri valoroase prin arhitectură şi semnificaţie. Însăşi distrugerea parcului este o dovadă de lipsă de înţelegere a structurii unui oraş european şi, mai ales, de lipsă de educaţie. Nu s-au mulţumit însă cu asta. Au distrus cel mai important monument roman din Dacia rămas încă necercetat şi nedezvelit.

Reconstituirea grafica a doua castre de legiune din Britania (sursa:Osprey military). Un castru de legiune trebuia sa ofere ca loc de campare si de locuire unui numar de cel putin 5000 de ostasi. In centrl castrului, in fara intersectiei celor doua drumuri principale se afla cladirea numita Principia ( nr 6 pe imaginea de sus) , adica Comandamentul castrului. Cladirea principala a Comandamentului (Principia) se numea Pretorium, locul unde se tineau banii, tezaurul si stindardele legiunii, inclusiv vulturul aurit. Tot acolo se afla si statuia imparatului in functie [n. Art Historia]

Ştiu ce vorbesc, fiindcă am lucrat ani de zile la Alba Iulia adunând toate cele aproape 1000 de inscripţii romane descoperite în anticul Apulum. Am citit toate rapoartele vechi de săpături şi am încercat să aflu locul şi contextul arheologic în care a fost descoperită fiecare piesă. Eu am fost şi cel care a descoperit elementele de fortificaţie ale coloniei Aurelia în Partoş şi care, împreună cu colegi din Cluj, am început acolo săpăturile. În cele din urmă, cele două volume de inscripţii din Apulum au fost publicate în 2001 la Paris în cadrul renumitului Institut de France şi circulă în întreaga lume ştiinţifică. Îmi pot, deci, permite să prezint situaţia arheologică a anticului Apulum.

Doua planuri ale unor castre de legiune din Europa. Pe plansa de jos la nr 1 este Principia si Pretorium-ul. In Transilvania si Banat au existat trei castre de legiune: Pottaisa (Turda), Apulum (Alba Iulia) si Bersobis (Berzovia, in Banatul de campie)[n. Art Historia} 

Istoria romană a aşezării a început sub Traian, când pe platoul Cetate a fost construit castrul legiunii XIII Gemina, a unităţii militare cel mai strâns legate de istoria Daciei. Zidurile castrului au continuat a fi folosite ca ziduri ale oraşului medieval. Cel mai bine s-a păstrat o porţiune de pe latura de sud a castrului. De altfel, atunci când au venit slavii, impresionaţi de perfecţiunea zidurilor din blocuri de calcar, i-au dat aşezării numele de Bălgrad (Oraşul Alb). La începutul secolului XVIII austriecii au lărgit fortificaţiile şi astfel a rezultat cetatea de tip Vauban, una dintre cele mai bine conservate din Europa. Să ne întoarcem însă la castrul roman. La sud-est de acesta se afla pretoriul, adică sediul guvernatorului Daciei. A fost parţial săpat în jurul anului 1900 de Béla Cserni, acelaşi care a întemeiat marele muzeu din Alba Iulia. Acest pretoriu măsura în jur de 6 hectare, fiind cel mai mare sediu de înalt funcţionar imperial din întregul Imperiu Roman. În jurul castrului se întindea pe o rază de 2 km o primă mare aşezare civilă, numită canabae. Dintr-o a doua aşezare civilă, situată la 2 km sud de castru, astăzi în colonia Partoş, a luat naştere sub împăratul Marcus Aurelius (161-180) municipium Aurelium Apulum, care sub împăratul Commodus (180-192) a devenit colonia Aurelia Apulum. Ocupa între ziduri circa 70 de hectare, fiind cel mai mare oraş al Daciei romane. Sub Septimius Severus (193-211) a luat naştere din canabae cel de-al doilea oraş, municipium Septimium Apulum. Este singurul caz din Imperiul Roman când în apropierea unui castru legiunar iau naştere şi coexistă două oraşe. Castrul, cele două oraşe, spaţiile locuite dintre ele, cimitirele foarte întinse ocupă în total o suprafaţă de circa 5 x 2 km. Avem de-a face cu cea mai întinsă aşezare romană din provinciile nordice al Imperiului.









Ce s-a cercetat şi ce poate fi arătat publicului din toate aceste minunăţii? Din pretoriul guvernatorului s-a păstrat un mulaj făcut de Béla Cserni. Pretoriul însuşi a fost acoperit îndată după primul război mondial de clădiri moderne. A mai rămas o mică porţiune în str. Munteniei, în care s-a intrat la începutul anilor 90' cu buldozerul. O colegă foarte harnică din Cluj încearcă de câţiva ani să mai salveze aici câte ceva. La revoluţie colonia Aurelia din Partoş era încă pe trei sferturi păstrată. Acum este totul distrus. Veneau noaptea excavatoarele, săpau fundaţiile, iar reţelele de crimă organizată preluau obiectele găsite; asta sub ochii îngăduitori ai poliţiei, ai procuraturii şi ai arheologilor. Municipium Septimium de pe platou a avut aceeaşi soartă. Au fost făcute aşa zise săpături de salvare, de fapt nişte secţiuni, care nu au avut alt scop decât pe acela de a se da cât mai repede certificatul de descărcare arheologică pentru ridicarea unui cartier. Cele două oraşe sunt, prin urmare, distruse. Ce s-a întâmplat cu castrul? Aici a fost săpată poarta de sud, mult prea puţin faţă de terenul avut iniţial la dispoziţie pentru săpături şi care se tot micşorează. Rămăsese foarte bine păstrată zona centrală a castrului în parcul Custozza şi jurul acestuia. Acum 25 de ani am văzut o mică secţiune fădută de arheologul Radu Heitel.

Planul castrului legiunii XIII Gemina suprapus pe imaginea satelitara a Cetatii Alba Carolina. In centru cladiria Comandamentului-Principia [n.Art Historia]

Planul cetatii Alba Iulia (Bălgrad, Ghyulafehervar) in 1711, desenata de Visconti . Ramasitele medievale ascunse in cetate sunt deseori la fel de importante precum cele romane. Pavarea si restaurarea cetatii ar fi trebuit sa fie ocazia asteptata de multi istorici si arheologi pt dezlegarea multor secrete legate de aceasta venerabila cetate. Ocazie ratata....Se pare ca toata lumea interesaza secretele cetatii, mai putin pe arheologii Muzeului Unirii si pe Primar..Si nici pe Ministerul Culturii.[n. Art Historia]
 

Zidurile clădirilor militare atingeau înălţimea de doi metri, iar acolo unde se terminau, începeau straturi arheologice compacte, care începeau la sfârşitul antichităţii şi continuau până în evul mediu. ţin minte o fântână, care începea pe zidul roman şi se oprea la jumătate de metru de actualul nivel de călcare. Unde se puteau găsi dovezi mai convingăoare ale continuităţii românilor decât aici? Ruinele cele mai importante se găseau însă în parcul Custozza. Ele aparţineau clădirii comandamentului legiunii (principia), se întindeau pe circa un hectar şi erau extraordinar de bine păstrate, ca nicăieri în Europa. Mai există un caz asemănător la Lambaesis, astăzi în Algeria. Ce cuprindea clădirea comandamentului? Înainte de toate un şir de clădiri monumentale, între care cea centrală se chema aedes principiorum. Era sanctuarul legiunii, în care erau păstrate stindardele şi acvila de aur, simbolul cel mai sfânt al unei asemenea trupe. În faţa acestor încăperi se afla o curte plină de monumente, iar în complex se intra printr-o poartă monumentală. Ei bine, toate acestea constituiau un tezaur de nepreţuit al arheologiei româneşti şi europene, aşteptând să fie într-o bună zi cercetat şi scos la lumină cu pricepere şi cu dragoste. A căzut însă victimă barbariei primăriei din Alba Iulia. Ceea ce nu au reuşit hunii, mongolii şi turcii, a reuşit primarul Mircea Hava.

Reconstituirea grafica a doua cladiri Principia. In ambele se observa camera unde se depozitau stindardele legiunii.[n. A-H]

Doua imagini ale unei Principia reconstruita pe temeliile originale intr-un castru rtoman din Germania-Saalburg, considerat cel mai restaurat si reconstituit castru roman.

De luni de zile excavatoarele şi buldozerele distrug centrul castrului din Apulum. De patru ori am fost martor al crimei. Astă vară erau distruse cu excavatoarele zonele din jurul clădirii comandamentului, fără ca vreun arheolog să fi fost de faţă. Materiale romane (cărămizi ştampilate, ceramică şi sticlă) zăceau pretutindeni, păzite de maidanezi. Ultima oară am fost acolo în 19 noiembrie, când am vizitat Alba Iulia cu un grup de masteranzi de la Universitatea din Cluj. Priveliştea din fostul parc Custozza era cumplită.

Vedere catre Parcul Custozza, foto din perioada interbelica

Parcul Custozza, scurt timp inaintea inceprii "reabilitarii" cetatii

Proiectul de restaurare al Piatetei

Muntii de piatra cubica ce nu mai au rabdare sa astepta sapaturile arheologice.Afacerile cu piatra cubica (import China cu granit artificial) , unele din cele mai rentabile si mai ticaloase din Romania.[nota Art Historia]

..

Partea de sud a pieţii era deja acoperită cu plăci stupide de beton, iar operaţiunea urma să continue în restul pieţii. Monumentele romane erau străpunse de ţevi de canalizare şi de alte instalaţii. Două excavatoare scoteau straturile de cultură dintre ziduri şi deasupra zidurilor romane. Unul dintre excavatoare s-a apucat apoi să demoleze un zid roman din cărămidă, iar un muncitor clădea cărămida. Celălalt excavator rupea blocuri dintr-un alt zid şi le încărca într-un utilaj. Niciun arheolog nu era de faţă. Operaţiunea a început la un moment dat să fie condusă de un arhitect, care ne-a spus politicos că nu avem ce căuta acolo. Mai puţin politicoşi au fost gardienii, care ne somau să plecăm, cică pentru siguranţa noastră. Sper că se refereau numai la pericolul reprezentat de utilaje.



Cui i-a păsat de modul în care trebuia să se desfăşoare o săpătură arheologică? Că o săpătură corectă trebuie să ajungă până în solul viu, că materialul trebuie cules pe contexte, că trebuie lucrat mai mult cu şpaclul, că trebuia cercetată cu cea mai mare grijă perioada de după retragerea oficială a romanilor? Cui i-a păsat de legile ţării, care apără patrimoniul naţional? Oare interesul autorităţilor în a distruge ruinele romane nu este mai presus de lege? La cine au ajuns banii din bugetul României pentru proiect şi pentru realizarea lui? Cine a importat plăcile de beton din China?
Se ştie că prefectul şi primarul de la Alba sprijină proiectul de la Roşia Montana. Nu li se poate cere ceea ce nu pot, şi anume să înţeleagă importanţa moştenirii istorice de la Alba Iulia. Sunt oare singurii vinovaţi? Ce-au păzit Direcţia pentru cultură, ce-a păzit procuratura, ce-a păzit Muzeul Unirii? Participarea acestuia la aşa zisele săpături a fost formală şi cu totul insuficientă. De ce nu a protestat? Se vorbeşte că, depinzând, în primul rând financiar, de Consiliul Judeţean, ar fi fost supus la presiuni, iar câţiva arheologi mai puţin conformişti au fost puşi pe linie moartă. De când am semnat protestul împotriva distrugerii Parcului Custozza simt că am devenit şi eu persona non grata la muzeul din Alba Iulia. Când va pricepe şi intelectualul român că rolul său în societate nu este numai acela de a supravieţui? Oricum, suprema autoritate ştiinţifică asupra „săpăturilor" de la Alba Iulia i-a fost conferită dlui Nicolae Gudea, profesor la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Cluj şi, ce-i drept, cunoscut şi ca arheolog. Latura sa morală o cunoaştem din apartenenţa la grupul aşa-zis independent, care sprijinnă proiectul de la Roşia Montană. Dacă acolo profesorul Gudea se străduieşte să demonstreze că galeriile romane pot fi decupate şi refăcute în altă parte, nu cred că nu mai poate dormi nopţile de grija castrului roman din Apulum.
Ce păzeşte Comisia Naţională de Arheologie? Nimic altceva decât bunele relaţii cu ministrul culturii şi cu cei de la putere, indiferent cine ar fi aceştia. Nu demult această comisie a dat în unanimitate un nou certificat pentru Muntele Cârnic de la Roşia Montană. Cum putea ea să protesteze împotriva distrugerilor de la Alba Iulia, adică împotriva actualei puteri?









Vinovatul principal este dl ministru Kelemen Hunor. A protestat pe bună dreptate şi a luat măsuri când nişte excavatoare au pus în pericol zidul cetăţii de la Sarmizegetusa Regia şi au muşcat din contextele arheologice. Era şi o ocazie bine venită de a le da o copită celor din opoziţie. Nu a avut însă nicio tresărire atunci când la Alba Iulia i-au fost cauzate patrimoniului României pagube de o mie de ori mai mari, numai că aici aici vinovaţi au fost oamenii puterii. Ce-i reproşez eu ministrului culturii nu-i că este ungur, ci că este politician ungur şi nu om de cultură ungur. Ne-am obişnuit însă ca miniştrii culturii să fie numiţi la noi dintre oamenii politici, ca să aibă şi ei un os de ros. Dacă dl Kelemen Hunor ar fi om de cultură, ar fi înţeles valoarea momumentelor romane de la Alba Iulia, aşa cum a făcut-o conaţionalul său, marele Béla Cserni. Sigur că este important şi ce sfetnici ţi-ai ales. Cine ar fi putut din anturajul său să-i atragă atenţia că la Alba Iulia excavatoarele înlătură dovezile istoriei poporului român? Dna Csilla Hegedüs, consiliera sa personală, sau dna Mihaela Ioana Kajtor, secretarul general al ministerului? Aceste doamne sunt mai pregătite să dea informaţii utile despre Transilvania Trust sau firma Artex decât despre patrimoniul istoric românesc.
Concluzia celor de mai sus este că niciodată în această ţară, nici chiar sub Ceauşescu, patrimoniul istoric nu a fost distrus la o asemenea scară şi cu atâta neruşinare. Primii vinovaţi trebuiesc căutaţi în rândurile celor care sunt plătiţi pentru a-l apăra.
Pentru a dovedi că nesimţirea nu are limite, primăria din Alba Iulia caută să facă din acest oraş, altfel plin de merite, capitală culturală europeană. După o asemenea agresiune împotriva culturii? Forurile culturale europene vor fi puse în temă cu tot ce s-a întâmplat acolo.
Cluj, 7 decembrie 2011

Prof. dr. Ioan Piso

 http://www.informatiadealba.ro/2011/07/07/poarta-praetoriumului-castrului-roman-a-fost-descoperita-si-ingropata/Am aflat pe căi neoficiale că muncitorii care realizează pietonalul estic din Parcul Custozza au descoperit poarta praetoriumului din castrul roman al legiunii a XIII-a Gemina. Descoperirea este cât se poate de importantă pentru Alba Iulia şi cu toate acestea este ţinută la secret: este vorba de clădirea conducătorului militar (praetor) al oraşului.
Muncitorii au acoperit deja poarta praetoriumului şi se pregătesc să toarne asfalt peste, iar apoi piatră cubică. Poarta a fost descoperită la aproximativ 20-25m lângă monumentul Losenau, înspre colţul de N-E al Parcului Custozza.
Pe această cale, facem un apel la transparenţă şi deschidere: jurnaliştii trebuie lăsaţi să intre peste tot unde se fac lucrări în Cetate; de asemenea, trebuie organizate săptămânal conferinţe de presă – este calea cea mai sigură pentru a împiedica distrugerile arheologice.
Cerem pe această cale un punct de vedere oficial conducerii Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba, Primăriei Alba Iulia şi antreprenorului care lucrează în Parcul Custozza. Altfel vom rămâne cu impresia că se lucrează pe furiş, netransparent, că tot timpul se ascund anumite aspecte importante pentru istorici şi arheologi!  
Iulian Brok