DespreTurnul Colţei

Cea mai veche fotografie a turnului; 1856, foto L. Angerer

Despre Turnul Colţii s-a scris mult. Nu voi mai insista prea mult. A fost turnul clopotniţă (dar si foisor de foc) şi de intrare a mănăstirii Colţea. A fost construit în anii 1714-1715. În perioada 1835-1846 s-a demolat vechea mănăstire (unde funcţionase un spital, primul din Bucuresti) şi s-a construit al doilea spital din Bucureşti, în formă de potcoavă. Stânga: Desen după manuscrisul lui Ioan, fiul cojovarului Dobre, de la sfârşitul veacului 18
Mijloc: Reconstituirea făcută de mine (Radu Oltean), bazată pe imaginile alăturate şi fotografiile de epocă. Reprodusă în lucrarea "Bucureştii la 1847-1854"
Dreapta: Desenul slugerului N. Oteteleşanu. Tot de la sf. sec. al 18-lea. E cel mai clar şi corect desen de epocă al turnului

Biserica şi turnul au supravieţuit. Drept era că turnul pierduse etajul clopotelor în urma cutremurului din 1802. Sub această formă turnul va mai rezista încă 86 de ani. Avea o decoraţie bogată, de tip brâncovenesc, cu spectaculoasă balustradă sculptată şi ieşită pe console ornamentate cu figuri de lei şi o înălţime ce depăşea orice alt turn-clopotniţă din Muntenia.

Legenda spune la ridicarea turnului au participat şi câţiva soldaţi suedezi, probabil pietrari sau zidari în viaţa civilă, foşti combatanţi în lupta de la Poltava (din 1709 dintre suedezi şi ruşi; Poltava e în Ucraina). Nici gând ca turnul să fie construit doar de suedezi aşa cum am citit în mai multe locuri . Unii scriitori au spus chiar că ar fii fost o ctitorie a regelui suedez Carol al XII-lea. Aiureală! Personal mă îndoiesc şi de simpla participare a unor foşti soldaţi. Argumentul era că pe bolta gangului de la baza turnului erau pictaţi soldaţi suedezi. Numai că la începutul veacului al 18-lea uniformele europene erau foarte asemănătoare. Acei soldaţi pictaţi naiv puteau la fel de bine să fie austrieci sau ruşi sau mercenari valahi în armata suedeză, aşa cum mi-a sugerat d-l C. Rezachevici.
Cărturarul eleveţian F. Sulzer, musafir la curtea lui Ipsilanti, observă lângă intrare, zugrăviţi 2 ostaşi în uniformă cum e moda nemţească (tot el spune că ar fii auzit că ostaşii zugăviţi sunt suedezi dar altă confirmare istorică nu există).În fond puteau fii reprezentaţi şi austriecii din armata lui Eugeniu de Savoya ce jefuiesc oraşul în noiembrie 1716. Sau mercenari valahi din armatele străine...

Trei imagini de epocă ale turnului: stânga şi mijloc, fotografii făcute în prejma demolării (1888). Remarcaţi îngustimea uliţei Colţii;
dreapta: gravură de C. Doussault, reprezentând convoi de soldaţi răniţi ruşi din timpul războiului Crimeei - 1854 (au fost lupte şi pe teritoriul României)

În anul 1970, Muzeul Mun. Bucureşti va demara o săpătură arheologică, coordonată de dl Panait I. Panait. Cu acea ocazie i se dezgroapă temeliile, pentru ca după acoperirea gropii, aceste temelii să fie marcate cu piatră albă în pavaj. În anii 80, la o reasfaltare se acoperă aceste urme. Primăria ar trebui să le refacă şi eventual să facă şi un panou explicativ pe trotuar. Totuşi e acolo a existat un monument faimos al Bucureştilor. Poate cel mai faimos!
De vreun an de zile am descoperit în micul lapidariu de lângă biserica Stavropoleos două console ale balustradei ornamentale a Turnului Colţei (Colţii). Consolele, monolite, erau decorate spre exterior cu figuri groteşti de lei. O decoraţie rar întâlnită prin Muntenia.(click pe desene pt. marire)

Balustrada şi consolele de sprijin ale acesteia, decorate cu capete de leu

Cele două console de piatră de la Turnul Colţei aflate în lapidariul bisericii Stavropoleos

Părţi din balustrada decorată cu reliefuri - dacă nu ştiaţi - se află între coloanele pridvorului bisericii Colţea. Câte s-au păstrat întregi după prăbuşirea părţii superioare a turnului cu ocazia cutremurului din 1802.

Părţi din balustrada turnului Colţei încastrate între coloanele pridvorului bisericii. Remarcaţi vulturul bicefal cantacuzin...

Aş vrea să ştiu unde se mai păstrează elemente sculptate ale Turnului (dacă se mai păstrează). Am auzit că o pisanie s-ar afla în lapidariul Palatului de la Mogoşoaia. Se mai pot afla şi în beciurile Muzeului Colecţiilor sau în lapidariul MNIR. Turnul a avut o pisanie cu 2 lei afrontaţi şi pe partea estică, spre biserica.Pisania de pe estul turnului

Detaliu dintr-o faimoasă fotografie a lui C.P.Szatmary, în care se recunosc porţile Palatului Suţu, turnul Colţei cu pisania principală, soclul statuii spătarului Cantacuzino şi biserica

Foarte interesanţi şi îngeraşii călare pe vulturi de pe faţadă, precum şi cei de sub streaşina vechiului acoperiş! Par o influenţă barocă şi nu mi-am dat seama dacă erau ciopliţi în piatră sau erau de stuc.Fotografia de mai sus şi un detaliu al acelor putti călare pe vulturi ce decorau faţada

Ctitorul mănăstirii a fost stolnicul Mihail Cantacuzino. Mănăstiriea nu poartă numele ctitorului ci pe al vechiului proprietar al terenului şi a unei prime biserici, aflate pe acel loc, clucerul Colţea Doicescu. În 2007 săpăturile arheologice conduse de dl. arh. G. Mănucu Adameşteanu au identificat temeliile unei mici biserici de cărămidă, pe estul actualei biserici. Aceasta ar putea fii ctitoria lui Colţea şi e posibil ca cele 2 biserici să fii coexistat un timp.Vulturul bicefal cantacuzin pe relieful portalului bisericii Colţea

În 1864 sculptorul Karl Storck realizează prima statuie din Bucureşti, dedicată unei personalităţi istorice. Statuia lui Mihai Cantacuzino s-a aflat mult timp în faţa bisericii. la lărgirea bulevardului a fost mutată ţn curtea spitalului, în dreapta bisericii.

Spătarul Mihai Cantacuzino, sculptură a lui Karl Storck (1864)

Radu Oltean
P.S. Va rog nu folositi imaginile in scop comercial. Toate au copyright!!

No comment...

Bucureştii viitorului apropiat

Pe strada Buzeşti, partea dinspre Piaţa Victoriei, veţi putea admira ce va devenii capitala noastră în următorii puţini ani. Aici, cerul se vede din ce în ce mai puţin, falnice clădiri de birouri răsar şi cresc una lângă alta. Locuri de parcare însă nu-s... Sunt mii de metrii pătraţi de spaţii de buissnes majoritatea încă ne date în folosinţă, dar oamenii îşi înghesuie maşinile (foooarte multe) pe străduţele laterale. Am înţeles că nu există locuri suficiente decât pentru jumate din angajaţi iar pentru vizitatorii respectivelor imobile de beton, aluminiu şi sticlă li se recomandă să vină pe jos.
Care-i treaba dezvoltatorilor imobiliari? Ei platesc o amendă la Primărie că nu au făcut parcări destule, dar îşi scot banii cu vârf şi îndesat din vânzarea clădirii (profit 100%). Apoi se cară în ţara lor (da ce credeaţi, că-s români?) să ne descurcăm noi după aia cum putem...
Vreo urmă de copaci? Nici gând!

Foto montaj publicat într-o carte din anii 30. Au cam avut dreptate dacă e să te gândeşti la turnul fost Bancorex

Casa Macca-Inst. de Arheologie

Institutul de Arheologie "Vasile Parvan" îşi are sediul în cea mai frumoasă casă pe care am vazut-o eu în Bucureşti (Str. Henri Coanda nr. 11). Or mai fii şi altele dar eu nu am intrat să le văd cu ochii mei. În timp ce la Inst. De Arheologie m-am dus deseori cu treabă pe la bibliotecă sau arheologi. Totdeauna rămâneam fascinat de opulenţa şi bunul gust de sfârşit de veac 19! Directorului acestei instituţii, d-l Alexandru Vulpe, i s-a promis de către Videanu că această casă va fii restaurată ( "nici o problemă d-le Vulpe, avem acum bani, se face...") dar nu s-a ţinut de cuvânt.
Casa e o bijuterie de stil eclectic de dinainte de 1900, plină de stucaturi, statui, picturi decorative (peisaje, îngeraşi, ornamente florale ), fier forjat, vitralii, etc.


Clădirea ar trebui urgent restaurată căci nu ar mai rezista unui cutremur. Colectiile Institutului ar trebui protejate şi puse în valoare (atât cele de pietrărie-sculptură cât şi cele de artă decorativă, ceramică, etc) .
Iată ce am găsit scris într-un articol din 2003 semnat de Marian Ţuţui:
"Un proiect de restaurare a Casei Macca se derulează de cinci ani. Propunerea arhitectului Alexandru Beldiman ar crea o galerie subterană cu un acoperiş parţial din sticlă, care permite expunerea artefactelor antice în lumina naturală. Galeria ar porni din dreptul Căii Victoriei şi parcului Nichita Stănescu.

Cu toate că proiectul s-a bucurat de apreciere largă, punerea sa în aplicare continuă să fie amânată." In realitate, multi din "batranii" din institut sunt putin doritori de inceperea unui santier de restaurare a Casei Macca. Deranjul, zgomotul si prezenta a zeci de muncitori ar distruge complet tihna patriarhala din Institut. Motiv pentru a se amana la nesfarsit inceperea lucrarilor...


Despre istoricul casei nu am găsit decât fragmente. Ştiu că există cărţi despre subiect dar nu le-am căutat. Casa, propietatea fundaţiunii " Elena colonel Macca", devine, prin grija lui N. Iorga, îm 1932, sediul Muzeului Naţional de Antichităţi şi apoi Institutul de Arheologie.


Un bun articol semnat de dl Andrei Pippidi in Dilema veche despre aceasta casa: Casa Macca

Casa Nanu Muscel din Pţa Romană

a
Am făcut nişte fotografii casei din Pţa Romană nr.7. Această casă, un adevărat pălăţel, tare se doreşte a fii demolat. Corpul din spate, la fel de mare dar mai puţin somptuos a fost ras în primăvara asta (2008). Casa de la stradă a fost salvată la timp, dar stă în "părăsire" de cam mult timp. Istoricul casei, pe scurt, l-a spus Andrei Pippidi în Dilema Veche (aici) şi nu o să îl mai repet şi eu.
Voi posta doar câteva imagini...

Holul mare de la parter

Scara către etaj

Decoraţii exterioare

Demolare in Stirbey Voda

S-a mai demolat o mică casă seculară tip vagon de pe str. Stirbey Vodă. OK, nu toate casele vor putea supravieţui, dar am eu o senzaţie că această casă ar fii trebuit păstrată măcar ca faţadă iar aprobarea s-a dat aşa şi aşa. Oricum proprietăreasa a pus panou de identificare, lucru rarisim la o demolare. Păcat că s-a distrus un front de stradă valoros. Se puteau salva unele detalii interesante precum partea metalică a intrării principale.
Strada asta a avut multe case de mare valoare. În zona demolată de Ceauşescu, spre Dâmboviţa au dispărut unele case extrem de vechi. Mi-a zis cineva că bunica lui a avut o casă pe Stirbey cu pridvor pe stâlpi de lemn ce avea sub tencuială picturi foarte interesante, chiar dacă erau uşor naive
Ceva mai spre Cişmigiu, vis a vis de intrarea în parc mai este o construcţie absolut hidoasă. La fel, în partea spre Berzei s-au construit, încă din anii 90 nişte hidoşenii teribile. Mare păcat de această stradă.
D-le Chiliman, ziceai ceva de rechinii imobiliari, dar de micii proprietari lacomi de câştig rapid nu ai zis nimic. Căci şi ăştia pot demola case în zone protejate şi ăştia pot urâţii iremediabil Capitala...

O bijuterie si un gunoi

În luna iunie, cu ocazia excelentei manifestări cultural-urbane (sau cum să-i spun?)Street Delivery, în faţa bisericii anglicane de pe str. Arthur Verona, a fost "dezvelită" o minunată statuie-cişmea, operă a sculptorului Virgil Scricariu. Soclul este format din două elemente de calcar monolite, o coloană de care prins robinetul de alamă (sper să nu-l fure ţiganii - scuze pentru incorectitudinea politică dar am văzut multe...) şi care susţine statuia şi baza cilindrică, uşor scobită sub robinet. E un monument de o sensibilitate remaracabilă, mic, cochet, neobişnuit în Bucureşti. Statuia te pune pe gânduri căci reprezintă o femeie însărcinată ce poartă pe pântece un bebeluş ce înţeapă cu lancea un balaur. Evident, gândul te duce la Sf. Gheorghe copil. Grozavă lucrare, cu atât mai valoroasă cu cât este şi cişmea în acelaşi timp.

Mama lu' Sf. Gheorghe

Tot în luna iunie s-au finalizat lucrările la intersecţia Sf. Vineri din Bucureşti. Tramvaielor li s-a făcut un nou traseu de întoarcere, ocazie cu care întreaga zonă din a fost regândită. OK, până aici e bine. Nasol e că în mijlocul spaţiului pietonal din mijlocul străzii s-a construit o mizerie de beton placată cu marmură neagră, urâta ca focu, cică monument dedicat memoriei bisericii Sf. Vineri demolată de Ceaşcă în 1987.
Nu pot să-mi imaginez cine aprobă asemenea porcării! Când există atâţia artişti talentaţi care în mod sigur ar fii creat ceva decent la aceeaşi bani cât a costat şi mizeria aia. Bucureştii mai posedă câteva porcării din aceeaşi serie precum prisma triunghiulară dedicată revoluţionarilor din 89 şi aflată în faţa Senatului, fostul palat al CC din P-ţa Palatului/Revoluţiei. Şi în aceeaşi oală aş băga şi ţeapa lui Ghilduş. Chestii din beton placate cu faianţă sau marmură de baie... Care în 2-3 ani va începe să cadă. Oribilă invenţie.

Monumente ieftine făcute cu bani mulţi. Des întâlnite şi în sect. 2...

Demisia lui Stefan Damian!!

Aş dori să mă alătur tuturor celor care iubesc acest oraş, probabil marea majoritate a locuitorilor şi nu numai şi să cer şi eu demisia acestui organizator al demolărilor şi al dispreţului pentru monumente care e dl. Ştefan Damian, şef la Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional a Municipiului Bucureşti. Acest personaj diabolic, arogant şi bine înfipt în acest post e responsabil de toate demolările de case vechi din zone protejate. Nici o casă veche nu se demolează fără avizul lui. Dezastrul pe care îl trăieşte Capitala de când acest tip e director a acestei instituţii este uriaş. Nu e arhitect, urbanist sau istoric de artă care să nu strâmbe din nas când aude de Damian. Cel puţin eu nu am întâlnit. La orice cerere sau remarcă din partea arhitecţilor, a celor de la Direcţia Monumentelor vis a vis de distrugeri sau agresiuni ale caselor de patrimoniu sau a ONG-iştilor ce luptau pentru salvarea de la demolare a vreunei case răspundea invariabil cu cinism, cu o nesfârşită aroganţă şi tupeu. El se dă un adept al civilizării acestui oraş, este pentru construirea cat mai multor blocuri şi o asanare a vechiturilor de case. Exemple de aroganţa au toţi care au avut tangenţă cu dumnealui. Sunt foarte multe...

Recent, numele acestuia a revenit în paginile ziarelor datorită scandalului cu statuia eroilor pompieri.

Iată ce scrie Adevărul , ziare.ro , ziua. Acestea sunt numai câteva din articolele legate de sscandalul statuia eroilor pompieri. Vezi şi articolul meu mai jos.

Un protest al mai multor oameni de cultură cer demisia acestuia ca principal vinovat de scandalul L.Vuitton:
" Cerem prin urmare autoritatilor eliminarea neintarziata a acestei batjocuri ce intineaza memoria eroilor neamului si, dat fiind gravitatea incidentei asupra Ministerului Culturii si al Cultelor, demiterea imediata a functionarului sau Stefan Damian, care a dat autorizatia pentru acest sacrilegiu."
E puţin cam patetic dar tipul merită cu vârf şi îndesat să fie demis.
Adevărul e că semnatarii nu cer demisia numai pentru gestul cu statuia. Tipul este atât de urât de toţi bucureştenii care au tangentă cu, cultura sau se luptă într-un fel sau altul să salveze Patrimoniul Capitalei încât nu mai este de suportat. Cineva puternic din MCC îi este foarte dator cu ceva dacă nu a zburat până acum, în condiţiile în care suspiciunile de corupţie din jurul lui nu mai miră pe nimeni.
DECI SĂ REVIN. VREAU ŞI EU DEMISIA LUI DAMIAN!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

PS Stefan Damian a murit (vezi articol Adevarul) in urma unui accident rutier pe 26 octombrie 2010. Avea 48 de ani si va ramane in istorie ca tipul care a semnat cele mai multe avize de demolare de la Ceausescu incoace. Ca angajat al Min Culturii si ca director al Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional a Municipiului Bucureşti. Avea o atitudine aroganta si nu se ferea sa recunoasca ca este un adept al modernizarii cu orice pret. Parea sa iubeasca excesiv betonul, asfaltul si zgarie--norii. Ii doresc sa ajunga nu intr-un "loc cu verdeata" ci intr-unul cu beton si asfalt. Propun cateva imagini ca necrolog:













Dumnezeu sa-l ierte, ca eu nu-l iert...:(