De data asta o simpla preluare a unui articol in care este desfiintat comunicatul de presa al afaceristului Popescu, proprietarul (din pacate) al palatului,dat in legatura cu protestele ONG-urilor. Reprezentantii a 13 organizatii nonguvernamentale au protestat recent in fata Ministerului Culturii vis a vis de priectul care ar mutila zona Caii Victoriei prin inaltime, ocupare a terenului, fatade de sticla (vitrate), cresterea traficului si a poluarii (!!!! atentie, ff grav!) , intr-o zona cu valoare istorica, deja sufocata de o mare densitate de cladiri, inclusiv Cathedral Plaza, aflat la 60-70m distanta. Mai multe informatii legate de istoria Palatului Stirbey aici. Proiectul aici. Sursa imaginilor e HotNews/Catiusa Ivanov.
Iata articolul scris de Irinei Zamfirescu si preluat de aici.
Scrisoare intre-deschisa catre proprietarul Palatului Stirbei
Azi, la orele 9 [12 oct 2010], 14 indivizi “derizorii” din punct de vedere numeric, au stat timp de o ora in fata Ministerului Culturii. Nu au stat oricum, ci militand pentru Palatul Stirbei, deci impotriva PUZ Complex Multifunctional Stirbei. Dintr-un birou cu o buna conexiune la internet, dl. Ovidiu Popescu trimite un comunicat de presa si, deci, un picior in capul ONG-istilor.
Nu reluam povestea cu Palatul si cu motivele pentru care noi nu consideram un proiect oportun ridicarea unui Complex in coasta unui Palat. Azi o sa analizam textele emise de domnul mai sus mentionat, proprietarul de fapt al Palatului (in ceea ce priveste proprietarul de drept, aici putem enumera pe fiecare dintre cetatenii Romaniei, in conditiile in care imobilul este monument istoric clasa A, deci de importanta nationala).
Dl. Popescu zice asa: „Am aflat cu surprindere şi indignare de protestul organizat astăzi de 14 indivizi care se opun unui proiect avizat de Comisia Naţioanala a Monumentelor Istorice şi care va crea mii de locuri de munca şi va aduce o investiţie de peste 100 de milioane de Euro. Consider că protestul de astăzi a unui număr derizoriu de indivizi este o nouă încercare de denigrare a proiectului si de intimidare şi presiune pusă asupra instituţiilor statului de drept şi în special asupra Ministrului Hunor care trebuie să elibereze avizul”.
- nu vom discuta despre surprinderea si indignarea participantilor la miting de a vedea un PUZ respins in urma cu un an din nou pus pe masa Ministerului.
- cei 14 indivizi derizorii au in spate 13 organizatii non-guvernamentale.
- argumentul social al generarii locurilor de munca este unul primitiv si, mai mult, nici mijlocul nu scuza scopul. Niciodata.
- iata, aveti dreptate, asta am facut: presiune pe institutiile statului. Presiune de a respecta procedurile legale si de a-si respecta mandatul: societatea civila vrea proces de consultare publica.
Ovidiu Popescu: „acţiunea celor 14 indivizi sfidează toate comisiile care s-au pronunţat în favoarea acestui proiect. Proiectul de reamenajare al Palatului Ştirbei a fost aprobat în cadrul Comisiei tehnice de Urbanism a Primăriei Capitalei, în cadrul Secţiunii de Urbanism din cadrul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice şi în cele din urma la CNMI.”
- Organizatiile Non-guvernamentale nu sfideaza institutiile. Acestea ar functiona perfect cu functionari perfecti. Noi reclamam proceduri, decizii, nu institutii.
Ovidiu Popescu: „Inaltimea cladirii a fost stabilita in perfect acord cu inaltimea cladirilor din vecinatate si se va alinia la cornisa cu dimensiunea acestora. “
- Intr-adevar, daca discutam de cladirea – turn din umbra Catedralei Iosif.
Ovidiu Popescu:” Din punctul nostru de vedere, centrul Bucurestiului trebuie sustinut din punct de vedere al densitatii, daca vrem ca acesta sa-si mentina importanta urbana in fata dezvoltarii tot mai accelerate a periferiei”.
- Evident, vorbim de punctul de vedere al constructorului pentru care densitatea urbana se traduce in densitatea conturilor. In ceea ce priveste densitatea Caii Victoriei ne permitem sa fim rezervati cu privire la necesitatea amplificarii ei. Riscam sa o transformam intr-un bloc compact de masini si cladiri.
Piesa de rezistenta: Ovidiu Popescu: „Cat despre afectarea structurii Palatului, aceste critici sunt din categoria “aberatii” si mici demagogii pe o tema care implica foarte multa cunoastere specializata. Echipa noastra de arhitecti, unii dintre cei mai recunoscuti si apreciati, au luat toate masurile ca Palatul sa fie in deplina siguranta iar structura lui sa nu fie in nici un fel afectata. Mai mult decat atat, restaurarea Palatului se va face cu arhitecti restauratori de prim calibru.”
- Aberatiile desapre care ne vorbeste dl. Popescu sunt sustinute de materialul difuzat de Antena 1 saptamana trecuta – de pe blocul vecin (sic!) este vizibila fundatia. Propriu-zis fundatia: excavatoarele ce au dezafectate cramele (si ele, monumente istorice pe vremea cand au fost doborate) au scos la iveala ceea ce ochiul nu ar fi trebuit sa vada decat in faza de construire – fundatia.
- Arhitectii cei mai cunoscuti si specializati despre care ni se povesteste in comunicat: cei mai dintre care? Ati uitat categoria de referinta. Si putem sa banuim despre ce arhitecti se face vorbire.
De ce Palatul Stirbei nu este restaurat decat simultan cu construirea Complexului? Aceasta pare o forma de santaj, iar santajul cu pretul cladirilor monument istoric este o josnicie. De ce planul de reabilitare a Palatului nu a aparut acum 2 ani, anterior PUZ-ului? Responsabilitatea in fata cetatenilor de a lua in grija, si nu in administrare acest Palat tranforma acest plan de reabilitare in „santaj civic”.
Ovidiu Popescu: „Din acest punct de vedere, ceea ce caracterizeaza capitala este eclectismul si nu armonia arhitectonica. Sau altfel spus, ordinea este data tocmai de dezordine si de amestecul stilurilor. Bucurestiul nu este un oras muzeu. El este un oras viu, in plina dezvoltare si fara „epoci de aur clare”
- Aceasta caracterizare ne pune in fata unui defetism urban: asa stau lucrurile. Punct. Insa daca reconstruim parcursul arhitectural cred ca putem identifica numele care stau in spatele lipsei de armonie. Dezordinea, deci haos (pentru ca semantic, sunt cam in aceeasi zona) nu este un dat, ci un scop: lucrurile trebuie sa mearga impotriva acestei dezordini, nu sa o alimenteze. Bucurestiul nu este un oras muzeu pentru ca Palatul Stirbei este in aceasta stare, pentru ca Lipscaniul este cum este, etc. Nefericite argumente acestea pentru dl. Popescu.
Ovidiu Popescu: „Ceea ce este cu adevarat important este ca noile cladiri sa fie necesare oraşului, sa-i aducă plus valoare si mai mult decat orice, sa fie de calitate.“
- Tot domnul Popescu ne spune care va fi destinatia cladiri nou construite: “gazdui boutique’uri de lux, cafenele si apartamente rezidentiale de lux”. Caracterul necesar al acestor stabilimente ne scapa total. Deci a picat si acest test.
Ovidiu Popescu : « Uneori, acestia [organizatiile protestatare] poate nici nu realizeaza ca printr-o astfel de atitudine de dispret superficial, ei se transforma de fapt, in “culturnici” pe stil nou care, prin blocarea intiativelor de restaurare si integrare urbana moderna condamna patrimoniul la umilinta mizeriei. »
- Timp de doi ani v-am incurajat sa reabilitati Palatul Stirbei. O facem in continuare. Procedeul utilizat de dl. Popescu se cheama sofism : face abstractie de anumite premise relevante pentru a extrage o concluzie conform cu vrerea, si nu cu realitatea. Din nou : nu ne opunem reabilitarii palatului ori integrarii urbane moderne ( cine defineste acesti termeni?arhitectii contractati de dvs ?), ne opunem proiectului din spatele Palatului.
In final, domnul Ovidiu Popescu isi face autocritica si admite ca Palatul din proprietatea domniei sale nu se simte tocmai bine : “Amanarea unei decizii in privinta demararii acestui proiect poate duce la prelungirea agoniei unei importante cladiri de patrimoniu si in final, la distrugerea ei iremediabila pentru care vor exista responsabili daca nu legali, cel putin morali. “
Asa este, domnule Popescu, mortul este de vina intotdeauna.
Nu reluam povestea cu Palatul si cu motivele pentru care noi nu consideram un proiect oportun ridicarea unui Complex in coasta unui Palat. Azi o sa analizam textele emise de domnul mai sus mentionat, proprietarul de fapt al Palatului (in ceea ce priveste proprietarul de drept, aici putem enumera pe fiecare dintre cetatenii Romaniei, in conditiile in care imobilul este monument istoric clasa A, deci de importanta nationala).
Dl. Popescu zice asa: „Am aflat cu surprindere şi indignare de protestul organizat astăzi de 14 indivizi care se opun unui proiect avizat de Comisia Naţioanala a Monumentelor Istorice şi care va crea mii de locuri de munca şi va aduce o investiţie de peste 100 de milioane de Euro. Consider că protestul de astăzi a unui număr derizoriu de indivizi este o nouă încercare de denigrare a proiectului si de intimidare şi presiune pusă asupra instituţiilor statului de drept şi în special asupra Ministrului Hunor care trebuie să elibereze avizul”.
- nu vom discuta despre surprinderea si indignarea participantilor la miting de a vedea un PUZ respins in urma cu un an din nou pus pe masa Ministerului.
- cei 14 indivizi derizorii au in spate 13 organizatii non-guvernamentale.
- argumentul social al generarii locurilor de munca este unul primitiv si, mai mult, nici mijlocul nu scuza scopul. Niciodata.
- iata, aveti dreptate, asta am facut: presiune pe institutiile statului. Presiune de a respecta procedurile legale si de a-si respecta mandatul: societatea civila vrea proces de consultare publica.
Ovidiu Popescu: „acţiunea celor 14 indivizi sfidează toate comisiile care s-au pronunţat în favoarea acestui proiect. Proiectul de reamenajare al Palatului Ştirbei a fost aprobat în cadrul Comisiei tehnice de Urbanism a Primăriei Capitalei, în cadrul Secţiunii de Urbanism din cadrul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice şi în cele din urma la CNMI.”
- Organizatiile Non-guvernamentale nu sfideaza institutiile. Acestea ar functiona perfect cu functionari perfecti. Noi reclamam proceduri, decizii, nu institutii.
Ovidiu Popescu: „Inaltimea cladirii a fost stabilita in perfect acord cu inaltimea cladirilor din vecinatate si se va alinia la cornisa cu dimensiunea acestora. “
- Intr-adevar, daca discutam de cladirea – turn din umbra Catedralei Iosif.
Ovidiu Popescu:” Din punctul nostru de vedere, centrul Bucurestiului trebuie sustinut din punct de vedere al densitatii, daca vrem ca acesta sa-si mentina importanta urbana in fata dezvoltarii tot mai accelerate a periferiei”.
- Evident, vorbim de punctul de vedere al constructorului pentru care densitatea urbana se traduce in densitatea conturilor. In ceea ce priveste densitatea Caii Victoriei ne permitem sa fim rezervati cu privire la necesitatea amplificarii ei. Riscam sa o transformam intr-un bloc compact de masini si cladiri.
Piesa de rezistenta: Ovidiu Popescu: „Cat despre afectarea structurii Palatului, aceste critici sunt din categoria “aberatii” si mici demagogii pe o tema care implica foarte multa cunoastere specializata. Echipa noastra de arhitecti, unii dintre cei mai recunoscuti si apreciati, au luat toate masurile ca Palatul sa fie in deplina siguranta iar structura lui sa nu fie in nici un fel afectata. Mai mult decat atat, restaurarea Palatului se va face cu arhitecti restauratori de prim calibru.”
- Aberatiile desapre care ne vorbeste dl. Popescu sunt sustinute de materialul difuzat de Antena 1 saptamana trecuta – de pe blocul vecin (sic!) este vizibila fundatia. Propriu-zis fundatia: excavatoarele ce au dezafectate cramele (si ele, monumente istorice pe vremea cand au fost doborate) au scos la iveala ceea ce ochiul nu ar fi trebuit sa vada decat in faza de construire – fundatia.
- Arhitectii cei mai cunoscuti si specializati despre care ni se povesteste in comunicat: cei mai dintre care? Ati uitat categoria de referinta. Si putem sa banuim despre ce arhitecti se face vorbire.
De ce Palatul Stirbei nu este restaurat decat simultan cu construirea Complexului? Aceasta pare o forma de santaj, iar santajul cu pretul cladirilor monument istoric este o josnicie. De ce planul de reabilitare a Palatului nu a aparut acum 2 ani, anterior PUZ-ului? Responsabilitatea in fata cetatenilor de a lua in grija, si nu in administrare acest Palat tranforma acest plan de reabilitare in „santaj civic”.
Ovidiu Popescu: „Din acest punct de vedere, ceea ce caracterizeaza capitala este eclectismul si nu armonia arhitectonica. Sau altfel spus, ordinea este data tocmai de dezordine si de amestecul stilurilor. Bucurestiul nu este un oras muzeu. El este un oras viu, in plina dezvoltare si fara „epoci de aur clare”
- Aceasta caracterizare ne pune in fata unui defetism urban: asa stau lucrurile. Punct. Insa daca reconstruim parcursul arhitectural cred ca putem identifica numele care stau in spatele lipsei de armonie. Dezordinea, deci haos (pentru ca semantic, sunt cam in aceeasi zona) nu este un dat, ci un scop: lucrurile trebuie sa mearga impotriva acestei dezordini, nu sa o alimenteze. Bucurestiul nu este un oras muzeu pentru ca Palatul Stirbei este in aceasta stare, pentru ca Lipscaniul este cum este, etc. Nefericite argumente acestea pentru dl. Popescu.
Ovidiu Popescu: „Ceea ce este cu adevarat important este ca noile cladiri sa fie necesare oraşului, sa-i aducă plus valoare si mai mult decat orice, sa fie de calitate.“
- Tot domnul Popescu ne spune care va fi destinatia cladiri nou construite: “gazdui boutique’uri de lux, cafenele si apartamente rezidentiale de lux”. Caracterul necesar al acestor stabilimente ne scapa total. Deci a picat si acest test.
Ovidiu Popescu : « Uneori, acestia [organizatiile protestatare] poate nici nu realizeaza ca printr-o astfel de atitudine de dispret superficial, ei se transforma de fapt, in “culturnici” pe stil nou care, prin blocarea intiativelor de restaurare si integrare urbana moderna condamna patrimoniul la umilinta mizeriei. »
- Timp de doi ani v-am incurajat sa reabilitati Palatul Stirbei. O facem in continuare. Procedeul utilizat de dl. Popescu se cheama sofism : face abstractie de anumite premise relevante pentru a extrage o concluzie conform cu vrerea, si nu cu realitatea. Din nou : nu ne opunem reabilitarii palatului ori integrarii urbane moderne ( cine defineste acesti termeni?arhitectii contractati de dvs ?), ne opunem proiectului din spatele Palatului.
In final, domnul Ovidiu Popescu isi face autocritica si admite ca Palatul din proprietatea domniei sale nu se simte tocmai bine : “Amanarea unei decizii in privinta demararii acestui proiect poate duce la prelungirea agoniei unei importante cladiri de patrimoniu si in final, la distrugerea ei iremediabila pentru care vor exista responsabili daca nu legali, cel putin morali. “
Asa este, domnule Popescu, mortul este de vina intotdeauna.
In 2009, Primaria Generala a Muncipiului Bucuresti aviza un PUZ care prevedea constructia unui imobil de 40 de metri in gradina din spatele Palatului Stirbei. La vremea aceea insa, Ministerul Culturii a gasit de cuviinta ca nu se cade ca Palatul Stirbei sa devina o anexa.
Anii trec, mai precis unul, si PUZ-ul se intoarce. Totusi, strategia este modificata – Ministerul Culturii este primul care isi da cu avizul. Si cum un PUZ-ul propus trebuie sa fie altfel fata de PUZ-ul modificat, propunerea intruchipeaza acum o cladire de 38 de metri. Mai mult, pentru “a estompa discrepanta”, imobiliarul propune instalarea unui paravan cu verdeata care sa fie stavila intre cele doua cladiri. Si cum lucrurile sunt altfel decat au fost in 2009, Ministerul Culturii, prin Directia Monumente, a zis DA. Da, 2 m sunt diferenta semnificativa. Da, paravanul cu ierburi si alte vegetale face diferenta. Da, Palatul Stirbei are nevoie de un Complex Multifunctional.
In urma cu 2 ani crama Palatului, precum si grajdul au fost dezafectate. Evident, intentiile imobiliare trebuie sa isi faca loc fizic in spatele Palatului. Crama era monument istoric la momentul dezafectarii. Mai mult, in incercarea de a face curat, excavatoarele au afectat fundatia Palatului Stirbei, si el un ghimpe in planurile arhitecturale ale proprietarului.
Palatul Stirbei, resedinta domneasca in 1850, nu mai are geamuri pe partea din spate, are un acoperis ruginit, firidele ii sunt puternic afectate de vreme si neglijenta. Monumentul istoric, considerat ca atare de documentele oficiale ale statului, nu reprezinta o prioritate.
Dincolo de considerentele care poti fi catalogate drept nostalgico-nepragmatice, haideti sa discutam despre functionalitate. Componenta critica: traficul de pe Calea Victoriei. Pe langa actualele n masini care traverseaza zilnic bulevardul, adaugati o alta necunoscuta x. Traficul generat de orice poarta denumirea Complex devine in sine haotic. Iar daca acesta se suprapune pe ceva ce este deja haotic, Calea Victoriei va deveni un lung sir de masini. Si iata cum dezgustul unei categorii sociale (pietonii), va fi transferat altei categorii sociale motorizate (soferii).
Mai exista o sansa: Ministrul Culturii sa nu fie de-acord cu directiile din subordine. S-au mai intalnit astfel de situatii. Facem apel la dl. Kelemen Hunor sa fie asa cum fisa postului ii dicteaza: dedicat patrimoniului.
In rest, avem Palate, pacat ca am ramas fara atributele ce decurg din ele.
