Nu ca o sa aiba un rezultat aceasta petitie. Dar e bine ca cu ajutorul ei din ce in ce mai multi oameni vor fi familiarizati cu aceasta situatie catastrofala...
Asistăm în ultimii ani la un adevărat masacru arhitectural al zonelor istorice ale oraşelor şi satelor din România. Nenumărate case cu valoare arhitecturală au fost demolate pentru a fi înlocuite cu imobile cu valoare exclusiv bănească. Opinia specialiştilor este că distrugerea patrimoniului construit după 1989 este mai gravă decât în întreaga epocă Ceauşescu.
Ne aflăm într-un moment critic pentru oraşele din România: continuarea încă 2-3 ani a actualei stări de lucruri ar duce la compromiterea definitivă a identităţii culturale a unora dintre ele.
Există mai multe cauze specifice care duc la distrugerea patrimoniului. Este necesară eliminarea lor cât mai urgentă prin aplicarea, între altele, a următoarelor soluţii:
1. Este necesară începerea unui program naţional de cartare a zonelor construite protejate.
Este inacceptabil faptul că imobilele cu valoare arhitecturală din zonele construite protejate, cu excepţia monumentelor istorice, nu au un statut juridic cert care să le protejeze de la demolare. Deşi era prevăzută încă din 2000, cartarea tuturor imobilelor din zonele protejate şi clasificarea lor în categorii valorice s-a făcut în proporţii infime.
2. Este necesară modificarea de urgenţă a legislaţiei, astfel încât avizele directorilor Direcţiilor Judeţene de Cultură în zonele construite protejate să fie condiţionate de avizele favorabile ale Comisiilor Zonale ale Monumentelor Istorice.
Este inacceptabilă numirea din mai 2009 a Directorilor Direcţiilor Judeţene de Cultură de către organizaţiile locale ale partidelor la putere. Date fiind atribuţiile excesive ale directorilor Direcţiilor Judeţene de Cultură în avizarea demolărilor şi construcţiilor în zonele protejate şi lipsa de competenţă a politicienilor locali asupra patrimoniului, se creează premisele pentru abuzuri ale autorităţilor locale asupra patrimoniului construit.
3. Este necesară operarea în regim de urgenţă a unor modificări legislative privind zonele construite protejate.
Este inacceptabil faptul că propunerile de modificare a legislaţiei în protecţia patrimoniului făcute încă din 2006 de organizaţiile profesionale şi reiterate continuu până în 2009 nu au fost încă operate în legislaţie. Este vorba de:
a) includerea temporară a zonelor construite protejate în categoria monumentelor istorice, până la cartarea tuturor imobilelor din perimetrul lor;
b) explicitarea procedurii de expropriere pentru proprietarii de monumente si de imobilele din zonele protejate care permit degradarea acestora şi aplicarea acestei proceduri acolo unde este cazul;
c) transparenţă în emiterea autorizaţiilor de desfiinţare în zonele construite protejate;
d) condiţionarea demolării de soluţia de arhitectură pentru imobilul care va fi construit în loc;
e) explicitarea şi facilitarea procedurii de întrerupere a lucrărilor de construcţie sau de desfiinţare în zonele construite protejate în cazul suspiciunilor de ilegalitate;
f) includerea în sfera penală a distrugerilor de clădiri în zonele construite protejate.
4. Este necesară corectarea în regim de urgenţă a legislaţiei privind autorizarea lucrărilor de demolări şi construcţii, în scopul eliminării abuzurilor.
Sunt inacceptabile următoarele situaţii des întâlnite în practică:
a) Primăriile nu sunt obligate să comunice publicului autorizaţiile de construcţie sau de desfiinţare emise. Vecinii şi opinia publica află de o demolare cand buldozerul este deja în acţiune.
b) Inspectoratul de Stat în Construcţii nu poate opri lucrările de construcţii sau de desfiinţare efectuate în baza unor autorizaţii ilegale (frecvente). Acest atribut revine instanţei, care se pronunţă cel mai repede în 30 de zile.
c) Nu există sancţiunea cu repunerea în starea iniţială pentru construcţiile şi demolările efectuate în baza unor autorizaţii ilegale (frecvente).
5. Este necesară suplimentarea optimă a personalului Ministerului Culturii dedicat protejării monumentelor istorice şi a zonelor construite protejate.
Este inacceptabil ca 30.000 de monumente istorice şi câteva mii de zone construite protejate la nivel naţional să fie supravegheate de un departament al ministerului compus din 7 persoane, de 20 de ori mai puţine decât în 1975!
Este inacceptabil ca structurile de inspecţie pentru monumente istorice şi pentru zonele construite protejate pe care Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice le prevedea încă din 2001 să nu se fi constituit până astăzi.
6. Este necesară schimbarea atitudinii Inspectoratului de Stat în Construcţii şi a Prefecţilor, pentru a asigura respectarea legii în construcţii şi urbanism.
Este inacceptabilă activitatea curentă a Inspectoratului de Stat în Construcţii şi a Prefecţilor, instituţiile responsabile cu controlul în construcţii şi demolări.
Deşi incidenţa ilegalităţilor este dovedită şi controlul ar fi mult mai simplu, Inspectoratul refuză să-şi exercite controlul asupra tuturor documentaţiilor de urbanism, premergătoare autorizaţiilor de construcţie / desfiinţare.
Singura autoritate competentă în a ataca în instanţă documentaţiile şi autorizaţiile ilegale, Prefectul, refuză de cele mai multe ori să-şi exercite această autoritate, deşi este sesizat de Inspectorat sau de organizaţiile profesionale.
7. Este necesară modificarea criteriilor de selecţie pentru fonduri structurale – Măsura 322, care în prezent împiedică accesarea fondurilor destinate valorificării patrimoniului construit din mediul rural.
Este inacceptabil ca din 272 de proiecte selectate pentru finanţare doar un proiect are ca acţiune conservarea unei clădiri monument istoric (clădire de cult), această acţiune ocupând o poziţie marginală în economia proiectului.
Este inacceptabil ca, potrivit criteriilor de selecţie stabilite de Ministerul Agriculturii, solicitanţii persoane fizice sunt discriminaţi faţă de solicitanţii persoane juridice, iar organizaţiile de drept privat care administrează imobile aparţinând unor persoane fizice sunt împiedicate să participe la finanţare.
8. Este necesară legiferarea accesului automat la justiţie pentru locuitori şi pentru organizaţii.
Este inacceptabil ca instanţa de judecată să decidă (cum o face frecvent) că o organizaţie (profesională sau neguvernamentală) sau un locuitor al oraşului nu are un interes şi nu poate participa într-un proces care are ca obiect patrimoniul, urbanismul şi construcţiile, mediul sau alocarea fondurilor publice dintr-o localitate.
Vă rugăm ca în momentul semnării prezentei petiţii să treceţi profesia dumneavoastră la rubrica „Comentarii”.
http://www.petitieonline.ro/
Anastasia – year 21
Acum 4 săptămâni
22 de comentarii:
Si grangurii din ce mai castiga? Au ramas cam singurele surse de venit spontan si consistent. Noi ne uitam la ele si le cainam iar ei se uita la ele si se supara ca mai sunt in picioare.
Vorba tov. A.D.I. Elena Ceausescu la demolarea bisericii Sf. Vineri: "Jos porcaria!!"
La punctul 7 e o lupta cu opacitatea totala. Eram in finalul 2005 intr-o echipa care a incerat pe ultima suta de metri sa bage componente de patrimoniu in programul national de dezvoltare pana in 2013 ... Aia de la finante si de la "dezvoltare" s-au dovedit a fi peretii perfecti carora sa le vorbesti. Erau pe principiul: "hotarati-va daca va inserati la dezvoltare regionala, la centre istorice sau la turism". Teama de "suprapunere" era totala desi s-a incercat in zadar sa se explice ca e firesc sa gasim patrimoniul in toate programele sectoriale pentru ca e un element catalizator natural.
Buna ziua. va rog sa postati o adresa de e-mail la care va pot contacta. Multumesc!
Ai dreptate,cea mai mare lacuna la noi consta in lipsa unor instante de judecata specializate pe dreptul urban,care sa rezolve rapid cazurile legate de distrugeri de cladiri,revendicari,etc(max 3 saptamani).Exista tari sanatoase care au acest sistem de judiciar si functioneaza de minune.Nu cunosc vreo intentie de rezolvare a lucrurilor in acest sens,insa cred ca va dura mult si bine pana vor aparea .
Admirabil blog-ul la fel si toata activitatea ce o implica intretinerea lui....multe din locatiile prezentate le-am vizitat si noi, si te doare cu adevarat sufletul cand vezi niste bijuterii ajunse intr-o ruina de nedescris...si ai dreptate, peste 100 de ani nu mai ramane nimic din ele...pacat!
Domnule Oltean
am vazut o ilustratie-reconstituire ce pare facuta de dumneavoastra, aici
http://turism.evz.ro/emain/articolul/872617/Manastirea-fortificata-de-la-sud-de-Bucuresti/
@olachus
Da, e desenul meu. L-am facut anul trecut la cererea staretului de la Comana, unul din rarii stareti inimosi pe care i-am cunoscut...:). Mersi de atentionare asupra articolului. Nu-l vazusem...
Domnule Oltean unde este bisericuta din imagine? Cunoasteti si manastirea Cotmeana dintre Pitesti si Rm Vilcea tot foarte veche si cu o arhitectura mai deosebita?
Am semnat petitia cu tot sufletul si sunt de acord sa si particip la actiuni de protest in strada in cazul in care ati organiza asa ceva. Societatea civila ar trebui sa fie mai bine organizata, eventual in jurul unor personalitati, si angajata mai activ in actiuni de protest si boicot mergind pina la reclamatii la parchet si intentare de procese.
@cinecristi
Biserica e una mica de lemn, parasita si mucegaita dintr-un sat din Valcea, intre Horezu si Novaci...
Soc civila e oarecum organizata dar numai in Buc si activi sunt doar o mana de oameni. Restul sunt tineri sau studenti, inimosi si entuzaisti dar fara putere de penetrare la nivelul factorilor de decizie...In restul tarii oamenii sunt prea ocupati sa supravietuiasca si prea blazati sa mai lupte. Si in general oamenii sunt needucati sa aprecieze patrimoniul....
Buna ziua, caut o imagine mai veche despre cladirea de pe Selari nr 17, pentru reconstituirea ornamentelor de deasupra intrarii. Daca puteti sa ma ajutati va rog sa ma contactati.
balintmichel@yahoo.co.uk
0744765596
@balint
Care-i casa din Selari nr 17?, caci nu le stiu dupa numar. Descrie-ti-mi casa pt a sti la care va referiti...
http://www.flickr.com/photos/balintmichel/4385653800/in/photostream/
cladirea in ansamblu,
si mai jos vedeti detaliul care ma intereseaza
http://www.flickr.com/photos/balintmichel/4384891879/in/photostream/
si desenul facut de un birou de arhitectura, care nu e suficient, ei au incercat sa redeseneze si sa completeze situatia existenta, ar fi bine sa vad macar in linii mari ce era initial, maniera de lucru si tratarea detaliilor se vede la ornamentele existente, destul de bine pastrate
desenul
http://www.flickr.com/photos/balintmichel/4385662592/
Multumesc pentru raspuns si astept cu nerabdare, poate sunt sperante pentru o reconstituire cat mai fidela.
@Michel balint
salutare!
Imi pare tare rau dar nu stiu sa am vreo poza cu acel detaliu si nici macar cu acea casa. Probabil ca exista undeva, dar eu nu am nimic de genul asta. Stiu sigur! Nu era absolut nici o problema sa iti dau. Poate la Inst Nat al Monum Istorice? Ei au o arhiva bogata acolo, iar acea zona a fost de interes si in trecut, lucru care ma face sa cred ca exista relevee (planuri, fatade etc) la mai toate casele importante din Centrul Vechi. E vreo sansa sa fie restaurata acea casa?
Multumesc mult pentru raspuns, problema cu restaurarea este foarte complexa, pe scurt: proprietarii vor sa puna la punct, dar nu se gandesc in ansamblu, poate din motive financiare nu stiu..noi am fost solicitati pentru detaliul de care vorbeam...s-a mai lucrat ceva si la balcon..dar ca si in alte cazuri (nefericite) cum am vazut in zona istorica, restaurare, e mult spus, carpeala...dezacorduri de materiale... se ascund problemele nu se repara, rezolvari de scurta durata.
Nu stiu care e calea, cum se procedeaza, un proprietar cu bani putini cum sa salveze valori, ca in cazul din discutie. ???
Marti incerc sa ma duc la institutul propus poate gasesc ceva, ar fi pacat sa se faca o improvizatie o chestie aleatorie daca sunt sanse sa se refaca exact cum a fost.
Eu ma gandeam la fotografii din anii optzeci saptezeci unde ornamentul poate era in stare mai buna...poate gasesc marti ceva.
multumesc inca o data si felicitari pentru blog
Michel
Proprietarul ar trebui sa se intereseze daca nu poate fi sprijinit in vreun fel de primarie (credit fara dobanda sau chiar ajutor real cu bani). Poate se poate avand in vedere locatia - str. Selari...Dar la boii astia nu cred. daca te ducu la ONMI intreaba si tu acolo vreun arhitect ce cred ei ca se poate face...Sper sa ai succes.
@Madi Toader
Scuze de intarziere...
art.historia@gmail.com
As putea sa ti-l recomand pe arhitectul Valeriu Dragan,specialist in restaurari de monumente.E profesor in cadrul CATEDREI DE ISTORIA & TEORIA ARHITECTURII ŞI CONSERVAREA PATRIMONIULUI a Universitatii de Arhitectura si Urbanism "Ion Mincu".Poate dansul te va ajuta.
Am fost azi la Inst Nat al Monum Istorice, din pacate de la nr.13 sare la nr.20 fisierul, ce ma interesa pe mine nu este. M-au indrumt la arhivele orasului sau la arhivele nationale. La arhivele nationale de linga primarie mi-au spus ca sunt sanse mai mari la arhivele orasului. Sa vedem maine ce gasesc. Azi din cauza ca era 1 martie s-a inchis la ora 13..
Andreicut Mihai, multumesc ptr. interesul acordat, eu nu sunt din bucuresti, stau dou trei zile si ma intorc in Salaj, asa ca intalnirea cu Domnul profesor este destul de greu de realizat, ramane telefonul sau internetul.
@Michel
Imi pare tare rau ca e asa greu... Mai ales ca stai asa departe. Ar fi trebuit sa faci rost intai de niste nr de telefon, e-mailuri, pt a merge "punct-ochit-punct lovit". Caci Simleul nu e colea, dupa colt...:)
Ma mira tare ca nu la arhiva ONMI nu au exact dosarele alea! E nasol... O sa mai vorbesc (daca nu uit) cu o doamna care stie multe despre casele de sf de sec 19 din Buc. Scrie-mi pe art.historia@gmail.com
Acest "stigat" este inca o dovada ca nu suntem o tara de mamaligi?
Trimiteți un comentariu