luni, 14 februarie 2011

Distrugeri ca-n anii '80

Nu mai e un secret pentru nimeni povestea cu diagonala nord-sud si demolarile teribile ce au avut si au loc pe strazile Berzei, Buzesti si strazile laterale.
Primarul Oprescu a prins gustul marilor ctitorii. Vrea sa dovedeasca bucurestenilor ca el FACE si POATE. Ca el nu se incurca in cateva "maghernite" pline de tigani si nici in niste penibile de hartii asa-zise "avize de declasare a unui monument istoric". Ca pe el nu-l opresc niste hipioti romantici in a moderniza orasul! Oprescu e omul care CONSTRUIESTE, CARE FACE si tipul nu mai are timp de pierdut. Nu se scot oamenii in strada in timpul iernii pentru a le demola casele? Oprescu nu se incurca in sentimentalisme ieftine!


Il incurca idiotii aia de ONG-isti? Pai demolam noaptea, la 2 noaptea, la lumina reflectoarelor, zapacind sute de locatari cu zgomotul excavatoarelor. Dupa ce cumperi casele cu forta si impotriva vointei proprietarilor, nici macar nu incerci sa salvezi elementele de valoare artistica! Sobe cu cahle de Meissen, stucaturi, statui de teracota, ornamente, balcoane si garduri de fier forjat, sunt sparte sau lasate tiganilor. Tiganii au acces oriunde, pasionatii de vechituri nu.
Oprescu nu se lasa intarziat de la marea ctitorie de o mana de fiare si cioburi "scluptate"! Romantisme ieftine...


Casa Dobre Nicolau, demolata fara a se recupera nenumarate elemente de decor interior si exterior vechi de 100 ani, printre care cateva sobe de Meissen.

Vezi aici link catre articol Observatorul Urban

Demolarea in timpul noptii, ordonata de
Oprescu pentru a scapa de ochii ONG-urilor si al presei


Pe Oprescu il motiveaza si sutinerea de care are parte din partea populatiei needucate si ignorante. A ramas celebra expresia :" bine ca face curatenie in serparia aia"! E drept ca era tiganie dar asta fiindca asa se dorea. Niciodata Primaria nu a incercat sa schimbe statutul zonei si sa il modernizeze (altfel decat prin demolari generale). Fiindca acest proiect exista inca dinainte de Ceausescu. De ce sa modernizezi intr-o zona care oricum va fi demolata candva?
Adevarul ca zona a fost extraordinar de interesanta in trecut. Intersectia Caii Grivitei cu Buzezsti aparea pe carti postale acu 100 de ani. Intersectia Stirbei Voda cu Berzei a pierdut una din cele mai frumoase case din oras (fosta Policlinica) si un minunat front de blocuri interbelice (pe curb) din intersectia cu str. Cobalcescu.

Front de case de pe str. Cobalcescu - Demolat! (foto Adrian Balteanu/Observatorul Urban)


Nu se stie cum dar Oprescu are fabulos de multi bani in acesti ani de criza! Nimeni nu stie cati. Dar de fapt sunt banii tai! Cu care Oprescu isi ridica monumente ale nemuririi. Diagonala Oprescu...Exact ca Ceausescu.


Acum a mai ramas Hala Matache Macelaru. Penultima hala alimentara din Bucuresti. Cealalta, Hala Traian, din fericire a fost salvata.

Mi-e teama nu numai de distrugerea Halei ci si de transformarea unuia din ultimile Piete traditionale agro-alimentare in Super-market. Presiunea in transformarea tuturor pietelor clasice in chestii gen Mega-Image sau Carrefour e uriasa!

Pe urma va imaginati ce porcarie de front de sticla se va construi pe viitoare axa? Asemeni celor deja construite pe portiunea dinspre Pta Victoriei. (sa vezi ce jmecherii va face Primaria cu terenurile expropiate! Sa vezi cum le va vinde pe 2 lei cui trebuie!). Iar mizeriile de fatade vitrate vor izola si bloca cartierele vechi din spate ca o granita psihologica de netrecut? Ce trafic urias si poluare va aduce in zona? Vrei o autoastrada sau macar o strada stil Magheru pe sub streasina? Oprescu tocmai o face si tu te bucuri ca ai scapat de tiganie! In alte capitale marele trafic e scos in afara orasului care redevine al pietonilor. La noi se construieste precum in capitalele occidentale in anii '60, cand s-au facut greseli greu reparabile si acum!

Oprescu, un demn urmas al lui Ceasca! El vrea sa lase posteritatii ceva ce n-a mai incercat nimeni de la Ceausescu incoace!

Str Buzesti, vara 2010


Str Buzesti, ian 2011

Vezi si alte imagini cu demolari la "punctedefuga.ro"




Hala si Piata Matache Macelaru in 1936, vazuta dispre intersectia cu Calea Grivitei, pe vremea cand zona, desi plina de bordeluri, nu era "o tiganie" sau o "serparie"


hala Matache Macelaru in 1936.

Detaliu-Benzinaria cu toaleta. Coloanele au fost demolate in 6-7 febr 2011

In 1936, Hala Matache era considerata veche. Avea aproape 50 de ani vechime

Ramasitele benzinariei vizibile in fotografia interbelica

Stucatura realizata intre 1937-1940 pe fatada halei.

Hala Matache Macelaru - foto Raiden. Citeste si acest articol aici.

Structura din grinzi de otel din sec 19, ff interesanta si valoroasa, a fost revelata abia la demolarea tavanelor false. Un motiv in plus ca aceasta hala sa fie conservata.


Lui Oprescu a inceput sa-i placa. Mai are si alte proiecte faraonice! Vrea sa uneasca autostrada 1 de 2! Sa mai taie si alte diagonale. Totul cu mari demolari!! Omul nu se complica cu cerut parerea specialistilor in urbanism. Firmele de constructii abia asteapta sa primeasca o feliuta din uriasul cascaval care il propune Oprescu!!!
Azi te uiti cum ii demoleaza pe altii. Maine poate te demoleaza pe tine!

Hotel Marna, redescoperit ca un frumos monument art-deco, abia in preajma demolarii

Demolarea celui de mai sus

Blocul de pe coltul intersectiei Buzesti/Vulcanescu avea un interesant lift interbelic, ajuns pe mana tiganilor (colaboratori ai Primariei, de necrezut!!!) , la fier vechi

O alta casa art-deco, pe str R Vulcanescu.

41 de comentarii:

Raiden spunea...

Progres de dragul progresului, Radu, nu?
Oprescu stii prea bine ca e exepert in arhitectura, urbanism si amenajarea teritoriului, ai incredere in el!

O surpriza f frumoasa sunt fotografiile interbelice in premiera cu Hala Matache!
Asadar, tencuirea peretilor si "schimbarea la fatza" odata cu adaugarea basoreliefului central dateaza din anii '30? Eu aveam impresia ca se petrecuse dupa razboi...

Radu Oltean spunea...

S-ar putea sa ai dreptate ca amenajarea in acest stil sa aiba loc dupa razboi. Insa ma deruteaza prea tare relieful. Dupa razboi nu se mai faceau chestii de astea.

ADRIAN spunea...

Ma uit cum se hurducaia caruta aia pe piatra cubica ...
O toaleta din aia mai era in intersectia dintre Grivitei si fosta Francmasona si Stefan Furtuna, actual Mircea Vulcanescu.
Prima oara cand vad si eu pozele cu hala veche in forma ei initiala. Mai vazusem insa un tablou cu hala veche, era in biroul lui Stefan Damian.

Mihai spunea...

Oprescu doreste sa arate ca face ceva, astfel incercand sa mai castige niste voturi la alegerile urmatoare. Sustinerea lui scade, de aceea face eforturi. Am trecut ieri pe acolo, arata mai rau ca dupa razboi, e pacat erau unele elemente foarte frumoase care meritau salvate. Asta este tara in care traim, nu mai intereseaza pe nimeni cultura, arta si ce este frumos cu adevarat.

Vali spunea...

Este dureros!
Ce o sa vedem de acum inainte?
Un nou Pod Grant? O megasosea plina de cocalari la volan?
Blocuri hidoase din sticla cu femei in costum fumand in strada?
Orasul asta a suferit prea mult! Luati-va spagile in alt mod decat sa va credeti mari arhitecti. Intre Ceausescu si Oprescu nu este decat o asemanare: lacomia. Bucuresti este un oras patriarhal, un oras cu identitate, nu asfalt si sticla. Este orasul oamenilor, nu al masinilor.

Radu Oltean spunea...

@Vali
Spune asta miilor de bucuresteni fericiti ca s-a demolat tigania si a sutelor de mii de soferi care se bucura ca vor ajunge mai repede dintr-un colt in altul al orasului. Mii de oameni needucati care nu-si cunosc interesele....

Anonim spunea...

Pe langa distrugerile materiale vizibile mai sunt si altele 'invizibile' se distruge nu numai o epoca ci si o parte din sufletul oamenilor care au cunoscut si au trait in acea zona.Cinematografele Buzesti,Feroviar si Dacia,cinematografele copilariei mele,in care am vazut zeci de filme,lasate si atunci in anii 80 in semi-paragina,au cazut secerate si odata cu ele si o parte din mine,care a ramas acolo printre ruine.Imi duc aminte de o secventa din 'Cinema Paradiso' de Giuseppe Tornatore in care personajul principal se intoarce in satul natal sa vada un film la cinematograful copilariei sale...eu unde ma mai intorc? De ce trebuie periodic sa ni se stearga trecutul si memoria? Pentru a deveni ce? Ironia sortii e ca Oprescu pretinde ca e nascut in Bucuresti,si in camapania electorala isi facea un titlu de glorie din asta,ca el cunoaste orasul si nevoile lui ca e de-al casei cum se spune,ca nu e 'taran' ,ca are staif si are educatie...ce diferenta vis a vis de aceasta problema este intre el si cizmarul din Scornicesti? Daca vrei sa degajezi centrul nu faci bulevarde de 3 benzi pe sens si cladiri de zeci de etaje care atrag masini ,trafic si poluare,cu toata infrastructura aferenta,ci incerci sa creezi alti poli de interes in alte zone ale orasului,care sa atraga investitii si infrastructura.Toate orasele civilizate isi protejeaza patrimoniul arhitectonic contruit,care in plan mai larg fac parte din patrimoniul national.Daca nu cunoaste asemenea lucruri macar sa asculte de cei care cunosc,nu e o rusine sa inveti nici la varsta asta.In plus o alta aberatie....un tunel pe sub dealul arsenalului intre Palatul Parlamentului si viitoarea Catedrala....nu e normal ca o strada sa treca pe la suprafata in conditiile in care vor deveni centre de interes atat zona Parlamentului deoarece Muzeul de Arta Contemporana are intrarea catre noul bulevard in stanga si in dreapta s-ar face accesul spre catedtala...daca o iei pe sub pamant cum ajungi la cele 2 obiective? Eventual cobori in tunel,si unde lasi masina? Mi se pare ciudat,in plus costurile sunt mai mici pt o strada la suprafata,care repet ar duce la doua posibile puncte de interes.Asa ar ramane in continuare 2 zone 'aride' nepopulate,vizitate doar la ordin sau festivist.Excelent articol Radu,te urmaresc cu atentie si citesc cu interes interventiile tale.

Doina spunea...

Intre Vali si Rdu Olteanu...mbii au dreptate! Dar o zona pietonala, unde sa mai respiram?!Incredibil ca toti cocalarii sa ne considere pres de sters pantofii.Daca au! Bucurestenii oare chiar au plecat toti, sint blazati, nu au coloana! M-au socat fotografiile. Nu am curaj sa trec pe acolo. Casa Bunicilor era la Matache. Bunicul era ofiter al Majestatii sale, nu cocalar!Si politia de ce nu isi face treaba sa alunge cocalarii/ Si primaria ce pazeste, ca toti iau mpozite si lefuri de la noi!
Minunat blog! Felicitari,desi la inmormintare nu prea merg:(

Dan Gh. spunea...

Toti aveti dreptate, in frunte cu "tartorul" acestui excelentisim blog...!
Bucurestii au inca un mare patrimoniu, poate relativ modest in detaliu ca mijloace folosite, dar plin de farmec specific...
Multa savoare, povesti, traditii, talcuri istorice sunt marturisite de...pietrele lui...
Si multe orase celebre ca pitoresc ale lumii sunt formate din pastise si reconstituiri (ex.New Orleans), pe cand noi avem originale, ce trebuie doar puse in valoare si sclivisite...
Dar "niet kultura" in invatamantul de specialitate si la neo-barbarii care ne-au invadat orasul...
Iar Radu face o munca exemplara!

Andreea Toma spunea...

pacat!mare pacat
am scris si eu despre asta aici
http://andreeaiuliatoma.blogspot.com/2011/02/de-ce-demolam-cladirile-vechi.html
nu atat de amplu, insa sunt profund afectata de aceste distrugeri(imi cer scuze, daca va deranjeaza ca am postat link-ul voi reveni cu comentarii fara link)
pacat ca se va distruge treptat treptat tot.in locul acestor cladiri cu o incontestabila valoare istorica apar bulevarde, parcari,hypermarketuri sau mai stiu eu ce kitch-uri de cladiri

Vali spunea...

@Radu
Ca sa scapi de tiganie nu trebuie sa demolezi niste case. Asa au incercat rusii sa scape de crestini demoland bisericile.
Si apoi, tigania doar s-a mutat in alta parte, nu a disparut din Bucuresti.
Referitor la soferi, trebuiau rezolvate doar 3 probleme: asfalt bun, semafoare bine gandite si amendarea celor care parcheaza pe strada. Eventual un sens unic.

Vali spunea...

Se pare ca Uranus a fost si este un cartier blestemat. Daca-mi permiteti, cateva imagini inainte de demolari:
http://www.youtube.com/watch?v=pldym0TtkGg&NR=1

dan spunea...

Fac si eu pe avocatul diavolului si intreb: ati aflat acum ca locul colcaia de mizerie? Sau ca in Bucuresti e o grava, grava problema a traficului? Pentru ca nu am vazut sa-i pese nimanui de zona aia pana in urma cu cateva zile - culmea, se lucreaza ziua in amiaza mare de cateva luni, nici nu mai vorbesc de cand e proiectul. Si daca va pasa atat de mult, de ce doar fluierati de pe margine (si la propriu si la figurat)?

Mie imi pasa pentru ca trebuie sa trec pe acolo in fiecare zi. Zona numai frumoasa nu (mai) e. Ba mai e si destul de periculoasa. De proiecte de reabilitare nu am auzit niciodata din partea vajnicilor aparatori de moment. Casele alea se daramau singure cu tot cu proprietari inauntru. Exista doar proiectul primariei, asa ca de ce nu? Nu spune nimeni ca pe margine trebuie sa apara numai porcarii. Chiar pe Buzesti e una din putinele cladiri noi cu o arhitectura interesanta: cladirea Millenium Bank (pocita de culorile bancii, e adevarat).

Poate de data asta, cei care se plang dar se si pricep se apuca de niste planuri serioase pentru ce a mai ramas prin oras. Si incearca sa si le impuna. Nu cred ca ar fi asa greu - cadem cu totii de acord ca 'mafia' abia asteapta sa se mai cheltuiasca bani publici pe reamenajarea orasului.

altblogromanesc spunea...

Ma intreb de ce presa noastra ultra-deontoloaga si echidistanta nu prezinta planul de sistematizare al Bucurestiului din 1935. Sa vada si bucuresteanu' pe ce s-a bazat mareata realizare a domnului Oprescu si pe ce pseudo-studii de fezabilitate s-au aruncat banii primariei cand s-a decis realizarea bulevardului Uranus. Oricum trebuie sa ne pastram simtul umorului si sa prezentam orasul nostru ca singura capitala din lume care merge impotriva curentului globalist. Cand altii limiteaza traficul auto noi il incurajam. Sa moara toti capitalistii imperialisti din vest.

Victor V. spunea...

Ce va face oprescu?
Incercati sa vedeti imagini cu cladirile noi din Khartoum (Sudan).
Cam asa arata Bucurestiul lui oprescu.
cubeta

Radu Oltean spunea...

@Dan
Ce nu intelegeti dvs, ca si altii, e ca, aceste cartiere, aceste tesuturi urbane, asanate si restaurate ar putea fi de 1000 de ori mai aproape de OM decat un bulevard rece, flancat de blocuri cu fatade vitrate tip buissnes. Ceausescu a "asanat" mai multe cariere si a facut mai multe bulevarde. Atunci de ce oamenii ies sa se plimbe tot in carierele istorice si nu pe bd Unirii sau Decebal? De unde atractia asta pt cartierele vechi? Fiindca sunt umane si nu artificiale precum cele "moderne".

dan spunea...

Ba inteleg foarte bine. Insa in Lipscani nu se plimba nimeni, dar absolut nimeni, inainte ca tot primaria sa se apuce sa ii restaureze.

Problema mea e cu fluieratul de pe margine in al 12-lea ceas. Ai dreptate, primarul actual FACE. Din motive electorale, evident, ca de aia e primar, dar face. Si face cat il duce capul daca nimeni nu i se opune sau nimeni nu prezinta solutii mai bune decat dupa ce si-a luat tote avizele, a dat banii pe exproprieri, a angajat companiile de constructii etc.

Repet, nu vad proiecte intocmite de cei care se pricep si care iubesc orasul - multi dintre ei pe acest blog - propuse si 'impinse' la momentul oportun.

In legatura cu proiectul in sine, nu am vazut decat critici aduse demolarilor. Despre beneficiile proiectului (inchiderea 'ringului', revitalizarea zonei Uranus, accesul catre centru a celei mai izolate zone din Bucuresti, nu vorbeste nimeni). Am impresia ca lumea vrea omleta, dar fara sa se sparga oua, daca se poate...

Radu Oltean spunea...

@dan
Spuneti: "Si face cat il duce capul daca nimeni nu i se opune sau nimeni nu prezinta solutii mai bune decat dupa ce si-a luat tote avizele, a dat banii pe exproprieri, a angajat companiile de constructii "
1-Primaria nu ARE VOIE sa faca "cat il duce capu pe primar" ci sa faca studii si CONCURSURI internationale sau nationale ca are bani pentru gasirea CELEI MAI BUNE SOLUTI!!!
2-ONG-urile au printre ei o gramada de profesionisti care urla de luni si ani de zile la Primar si la Mafia de acolo (dar asta nu ajunge nici in presa nici pe net, fiindca nu intereseaza pe nimeni; iar ei nu sunt talentati in auto-promovare). Oamenii aia se agita cu profenionalism si modestie mult mai mult decat va imaginati. Se intalneau cu primarul, cu arhitectii, fac seminarii, cauta solutii, fac propuneri etc. La "show"-urile recente s-a ajuns in ultima instanta pt a atrage media, care altfel nu e interesata de aceste lupte...

ADRIAN spunea...

@Dan: sunteti bucurestean la a cata generatie? Ce legatura vedeti dvs intre valoarea "de patrimoniu" (cum spun unii "jurnalisti") si staea in care se afla acele cladiri? Cunoasteti casa lui Anton Pann de pe strada cu acelasi nume (in cinstea lui caci in sec. XIX se chema Taurului) ? Numarand sobolanii din acea cladire credeti ca ar trebui demolata? Un sens unic, fara masini parcate in strada, credeti ca ar fi rezolvat problema traficului? Va place carambolul de constructii facute intre strazile Polizu si Piata Victoriei? Va intreb asta pentru ca demolarile care se fac pentru Buzesti nu au in spate NICIUN REGULAMENT despre ce va sa fie. Si ultima intrebare pentru dvs: in cati ani credeti ca vor creste alti platani precum cei ce vor fi retezati in strada Berzei (aia cu placute cu "arbore protejat") si daca aveti speranta ca vor fi vreunii plantati pe noul bulevard inutil (cel mult extrem de pagubos prin costurile implicate)?

ADRIAN spunea...

@Dan: am uitat sa va rog sa nu incercati sa induceti in eroare pe cei ce-l citesc aici pe Radu. Oprescu NU AVEA TOATE AVIZELE cand a dat cu casele de pamant - nici de la cultura nici de la mediu. Ceea ce a facut, prin urmare, e un abuz in serviciu si o mitocanie incalificabila. Cum spunea Radu, primarul nu face dupa cat il taie pe el capul ci tine cont de capetele altora, mai ales cand capul lui nu e setat pe problema pe care vrea el s-o rezolve cu orice pret. Cu orice pret in sensul ca pretul il suportam oricum noi, atat eu cat si dvs. Va recomand sa cautati "Stuttgart 21" - o epopee cu o miza cu mult mai serioasa si mai justificata, fundamentata chiar si pe concursuri internationale, deci pe lucruri mult mai temeinice decat astea ale doctorului-golanas cu vorba de cartier in gura. O sa vedeti acolo de ce nemtii sunt germani iar romanii devin din ce in ce mai tare romi ...

Andreea spunea...

dan,

datorita faptului ca esti usor incult, nu intelegi bine perspectiva evenimentelor.

Coradrian spunea...

Este limpede ca situatia a scapat de sub control si pana nu demoleaza tot ce se mai poate demola, nu se vor opri din pacate...
Dar vor vedea consecintele in viitorul apropiat. Bucuresti nu este nici DUBAI (sa atraga prin cladiri noi incredibile), nu este nici PARIS. Asa ca in 5-10 ani cel mult, turismul in Bucuresti se va apropia de 0. Majoritatea strainilor care vin in Romania, se indreapta catre alte orase. Farmecul orasului era dat de aceste case mici sau mari pe stil francez cu diferite elemente pitoresti. Si sa fim realisti este prea tarziu sa ne mai batem cu pumnii in piet la cate distrugeri a suferit capitala in ultimii 30 de ani. Macar sa faca ceva cu zona veche daca au de gand sa ,,rada ''tot ce este in jurul Lipscani-ului.

Raiden spunea...

@ dan - te rog eu mult, nu te mai obosi sa comentezi. Nu ai inteles nimic din pledoaria lui Radu.

O sa fiu marinimos sa iti dau un contraexemplu la ce zici tu, desi nu meriti: cum se face ca in Paris, au reusit, in anii '60-'70, renovarea si igienizarea integrala a unor mahalale similare Buzestilor, transformandu-le in locuinte mai mult decat decente?

@ Coradrian - problema e ca vom suporta consecintele si NOI!

Cat priveste "Centrul Istoric", nu iti pune sperante, un evental cutremur mai mare il rade sigur, ca doar s-a spoit, nu s-a consolidat nimic pe-acolo. Crede-ma ca aceasta zona de cafenele (excesiv de multe!!) nu este nici pe departe cea mai frumoasa din oras.

Daniel spunea...

@Radu

Am citit articolul tau cu interes si tristete. E un lucru necesar, sa atragi atentia cator mai multi oameni asupra unor lucruri, practic unor experiente, pe care incet-incet bucurestenii le pierd in favoarea "pragmatismului" cam hraparet de care stim cu totii.

Totusi, mi-ar fi placut sa ai un alt ton, mai putin inveninat. Nu spun ca nu as fi de acord cu cele scrise, si eu insumi arunc vorbe de ocara la adresa diversilor alesi. Atata doar, ca astfel de lucruri se potrivesc parca mai bine vorbite, nu scrise pe hartie (fie ea una virtuala). Mie cladirile acelea daramate imi inspira(u) o anumita liniste sufleteasca, pe care intr-adevar blocurile moderne nu mi-o mai pot oferi. Linistea aceea nu prea se potriveste cu ura pe care imi pare ca ai vrea tu s-o avem.

Ai pomenit mai devreme de "mii de oameni needucati care nu-si cunosc interesele". Expresia asta e provocatoare, fiindca fiecare om e convins ca-si cunoaste propriile interese. Problema ta, si a noastra, a cititorilor tai, este ca acele mii de oameni nu au acest interes, de a pastra frumusetea orasului vechi. Nu cred ca trebuie sa ne certam cu ei, legandu-ne mai mult sau mai putin de neprofesionalismul edililor. Mai degraba cred ca trebuie sa le trezim acest interes pentru frumos, si apoi se vor lamuri singuri de ce vor, si ce pot pierde.

Radu Oltean spunea...

#Daniel
Stii cat de greu imi e sa am un ton blajin? Nu pot pur si simplu. Am adunat prea multa obida pentru a avea un ton neutru si echilibrat. Imi pare rau. Dar va multumesc ca mi-ati atras atentia..

vladimir b. spunea...

Dragă Radu,

minunat documentar, mai ales imaginile din 1936 ale Halei Matache. Un tablou cu Hala, semnat cam în acelaşi timp, l-am afişat la mine pe blog, recent...
Dar spune-mi de unde ai certitudinea că acel basorelief de de-asupra intrării principale în Hală este inerbelic?! Există referinţe în acest sens? Merci.

Radu Oltean spunea...

@Vladimir
Nu am nici o dovada ca acel relief e interbelic in afara stilului. Nu cred ca in anii 50 se mai investea in asa ceva. Dar trebuie aflat in ce an s-a remodelat din zidarie hala. Caci acela e anul in care a fost facut si relieful. daca in 36 arata ca in poza (si in tabloul de care zici) cand au fost initiate lucrarile care i-au dat aspectul actual?

Hans spunea...

Am ajuns sa spunem ca mizeria de pe Buzesti (care pana la urma nu e decat o strada cu bordeluri si blocuri cu bulina sau deja prabusite si cu fatada aia celebra de la intersectia cu Grivitei) ca e un fel de Champs-Élysées.

Oprescu este primul primar care lasa ceva bun locuitorilor din acest oras. Sunt convins ca ai putea gasi niste poze frumoase si cu piatra cubica de la sosea pe care, indiferent la istoria romanilor, Oprescu si-a permis sa o scoata.

Parizienii au fost isterizati cand a aparut Tour Eiffel-ul si acum este poate simbolul Frantei. Asa o sa ramana si fatada aia mizerabila in istorie. O amintire ridicola din calea progresului.

Daca demola centrul vechi in loc sa-l repare sau ca sa faca autostrazi suspendate era intr-adevar condamnabil. Dar sa demolezi niste bordeluri si niste daramaturi printre care, intr-adevar si niste cladiri cu o oarecare istorie ca sa construiesti ceva in loc, ceva de care Bucurestiul are mare nevoie, cred ca e extraordinar.

Nu stiu cat costa expropierile, cine detine acum proprietatile si alte detalii legale. Aici s-ar putea sa fie unele lucruri mai putin laudabile. Dar ideea in sine este buna.

Comparatia cu Ceausescu este o mare porcarie. Da, asa cum Ceausescu a facut metrou, Oprescu face sosele. Aici da, seamana. Insa, Oprescu nu a omorat (cel putin ca primar) si infometat oameni. Ceasescu nu a despagubit corect proprietarii imobilelor demolate. I-a mutat la bloc! Oprescu despagubeste cel putin corect.

Genul asta de articole este tipic pentru presa din Romania. Rusine!

Radu Oltean spunea...

@Hans
Ati spus
"Dar sa demolezi niste bordeluri si niste daramaturi printre care, intr-adevar si niste cladiri cu o oarecare istorie ca sa construiesti ceva in loc, ceva de care Bucurestiul are mare nevoie, cred ca e extraordinar"

Ei, asta e problema!! Ce construiesti la loc? Caci acele bordeluri nu dispar ci se vor muta in apropiere. Demolarea nu va rezolva problema sociala ci o ascunde temporar. In schimb schimbarea la fata a cartierului datorita unui "zid" de blocuri de beton si sticla va fi dezastroasa pe termen lung. Dumneata cred nu ai inteles nimic. E pura rea vointa, sau poate ati venit de la tara si idealizati tot ce e de beton...

Cineva spunea...

Pentru @dan - am mai scris undeva referitor la "oua" (imi place sintagma folosita, este legendara minge la fileu pe care, in furia pe care o simt in prezent, nu am cum s-o ratez). E foarte usor sa vorbesti de utilitatea omletei cand vorbesti pe "outele" altora. As putea spune... sa ne (re)auzim cand se va face omleta si prin mijlocul sufrageriei tale.

@Hans - Cetatenii nu au si nu au cum sa aiba obligatia de a evacua chiriasii Primariei din zona Buzesti in scopul refacerii cladirilor.

Stiu ca este foarte greu de inteles faptul ca zona aia a fost INTENTIONAT lasata in paragina - populata cu chiriasi saraci, in majoritate de etnie - pentru ca autoritatile sa se poata folosi ulterior de poporul extrem de credul ca sa poata demola. Daca zona aia era plina de cladiri in stare perfecta, cum isi justifica doctorasul proiectul megaloman? Sigur nu cu banii pe care i i-au indesat in buzunare rechinii imobiliari, nu?

Sugerez celor care au posibilitatea sa verifice la Cartea Funciara cine detine terenurile din zona Cameliei si Buzesti - cele din spatele caselor demolate. O sa aveti surprize.

Imi cer scuze pentru tonul - probabil si mai veninos decat al autorului. M-a durut ingrozitor demolarea Policlinicii, a propriei mele case si a hotelului Marna - si inca ma doare. Sper sa ii vad pe toti in spatele gratiilor pentru ilegalitatile comise acolo.

Lol, m-a distrat sa citesc despre "noul Magheru". S-au ferit sa-i zica "noua Victorie a Socialismului", nu? Si fluidizarea traficului... Intr-un final trebuie admirat modul genial in care i-a manipulat doctorasul pe toti incultii din capitala n- mergand fix pe ideea "prosti, DAR multi". Nicaieri pomenit nimic de colosii de 10 etaje de pe margine (din care vor iesi sute de masini!), nimic despre poluare, nimic de avizele lipsa, de proiectul aprobat ilegal prin Hotarare de Consiliu in loc de lege... Nimic.

Andreicut Mihai spunea...

Diametrala N-S Buzesti-Berzei-Uranus este o interventie structurala necesara , daca o consideram ca pe o alternativa pentru preluarea fluxului major auto pe directia N-S ,obiectivul principal fiind pietonalizarea Caii Victoriei /B-dului Magheru si protejarea zonei centrale cu valoare arhitecturala de agresiunea cauzata de trafic/poluare.
Marti 22.02.2011 a avut loc dezbaterea publica in cadrul Universtiatii de Arhitectura si Urbanism "Ion Mincu " in care s-au explicat motivatiile acestei interventii si procesul lung/greoi de atribuire a lucrarilor/ elaborarea studiilor /planurilor urbanistice zonale / etc.
Dezbaterea a fost condusa de d-nul arh . Constantin Enache -sef de proiect , d-na prof. Hana Derrer -ce s-a ocupat de partea studiului istoric, lector .arh . Liviu Ianasi -partea de marketing urban.Invitati au mai fost Arh. sef al capitalei-d-nul Patrascu, arh. Viorel Hurduc ,rectorul UAUIM
studenti ,cadre didactice,arhitecti,urbanisti,cateva ong-uri cateva televiziuni .
Concluzia e ca a fost o decizie politica a Administratiei publice din Bucuresti (si nu actualul primar Oprescu e cel de vina ), despre proiect se vorbea inca din anii 90 ,lucrurile s-au concretizat odata cu intocmirea PUG-ului Bucuresti 1999 .
Distrugerea monumentelor si modul cum s-a facut e regretabil ,planificarea in sine a acestor etape de evolutie a proiectului a avut deficiente ,totul facandu-se din mers ,odata cu evolutia legislatiei pe diferite domenii.
Cineva a intrebat de ce nu s-a consultat societatea civila la momentul inceperii proiectului - sf anilor 90 - Rasupunsul a fost :
La inceput nu s-a crezut in acest proiect , lumea n-a fost interesata sa vina la dezbatere , nu se credea de la bun inceput ca Primaria va actiona intr-un final.
In Paris s-au taiat zeci de Bulevarde , in Bucuresti ,care se pretinde a fi o capitala europeana , e nevoie de functionarea sa ca atare (legatura directa Parlament-Guvern-Aeroport ) .Aminti-va de summitul Nato cand a fost blocat tot centrul .
Desi iubesc arhitectura veche si monumentele istorice , uneori trebuie facute sacrificii pentru binele comun .
Oprescu e doar varful icebergului , nu mai dati vina pe el ,ca altii sunt de vina.

Radu Oltean spunea...

@Mihai
Mersi pt comentariu. pacat ca am primit abia acum acest coment. Am fi povestit putin la bere:)

Andreicut Mihai spunea...

:) Povestim Joia viitoare .
Am mai gasit niste raspunsuri potrivite la intrebari adresate de catre bucuresteni Arhitectului sef Gh. Patrascu si d-nului arhitect Constantin Enache. Poate constitui o lamurire in plus. Inca odata ,deplang situatia si modul cum s-au demolat cladirile .
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8267874-cum-putea-deveni-pietonale-calea-victoriei-calea-grivitei-rezolva-noul-bulevard-uranus-problemele-trafic-din-centrul-orasului-gheorghe-patrascu-arhitectul-sef-capitalei-constantin-enache-proiectantul-.htm

Nu inteleg insa de ce au demolat anumite cladiri ,cand de ex. la Anuala de arhitectura din 2010 se intentiona pastrarea si integrarea in cadrul noii interventii...

http://www.anuala.ro/proiecte/2010/studii/s15/

Vali spunea...

"Hans",
Din pacate, Oprescu nu a demolat doar "mizeria de pe Buzesti" ci si case si blocuri foarte frumoase.
Ceausescu a facut metroul - de ce nu mergi cu el?
Oprescu a facut strazi? Eu sunt om nu masina. Eu am nevoie de trotuare fara masini parcate pe ele.
A mai facut si niste ceasuri kitsch, o mizerie de targ de Craciun pe la fantani cu blocajul circulatiei, multe balciuri in centru ca sa vada prostimea si niste felinare chinezesti pe Magheru.
Au trecut 20 de ani si nici un primar nu a reusit sa salubrizeze centrul Bucurestiului. E o mizerie pe podurile peste Dambovita iar la metrou e plin de tarabe brunete. Desigur, in centru s-au pus borduri si asfalt, nu se mai poate demola nimic deci nu intereseaza pe nimeni.

Hans spunea...

Degeaba minti oamenii cu pozele interbelice. Pune poze de azi cu mizeria, aglomeratia, prostituatele si cladirile absolut oribile, ajunse intr-un stadiu de degradare de neimaginat.

Ce pune in loc? Sosea! Asta are nevoie orasul, asta a promis si asta face!

Crezi ca toti cei care nu plang fatada ai obosita de la intersectia cu Grivitei sunt niste tarani imputiti? Chiar daca nu eram bucurestean la a nu stiu cata generatie tot aveam dreptul sa spun ca e bine ce se intampla acum.

Ma intreb de cata ipocrizie e nevoie ca sa ajungi sa critici pe cineva care face sosele intr-un oras in care traficul e poate cea mai mare problema.

Oare cand mananci o friptura te gandesti ca esti un criminal nenorocit care omoara animale nevinovate sau, mai grav, le creste in conditii improprii ca sa le omoare mai tarziu. Cand te dadeai cu deodorant te gandeai ca distrugi stratul de ozon si generatiile viitoare vor suferi din cauza ta sau te gandeai sa nu puti (macar la propriu)?

Iar acum, la demolarea unor bordeluri imputite si au unor cladiri semidaramate oricum (care au fost odata frumoase) pentru a face o sosea, vi se pare cea mai mare crima din lume iar Buzesti-ul era dintr-o data cea mai frumoasa strada din Bucuresti din toate timpurile.

Poti sa nici nu publici asta, nu mai revin niciodata pe site-ul asta portocaliu.

Vali spunea...

Hans,
Cati ani ai? Ca Hans oricum nu te cheama.

Raiden spunea...

Hans e clar un postac si un troll pus pe contre. Eu zic sa ii dam ignore.

Fashion is undead spunea...

@Hans, probabil tu esti "noul om", nu ai nevoie de istorie, nu ai nevoie de mostenirea etica de la parintii tai, nu ai nevoie de nimic. La ce sa conteze cultura, traditia?
Greselile trecutului trebuie indreptate, nu sterse.Nu bagi gunoiul sub pres ca sa nu il mai vezi. Problema Bucurestiului este foarte cumplexa si dureaza de mult timp,intr-adevar transportul reprezinta un mare challenge, dar atunci cand iti faci un plan trebuie sa iei toate detaliile in calcul si sa incerci sa gasesti solutii, nu distrugi cladiri de mare valoare fara macar a incerca a recupera elemente unice de decor interior si exterior.
Ai vazut strazile Parisului? Ti se par cumva mari magistrale ferovirare? Dar daca ai compara metroul parizian, acea retea compleza care acopera toata suprafata Parisului cu cele zece statii ale Bucurestiului?
Faptul ca primaria Bucurestiului adopta o solutie, nu inseamna si ca acea solutie este cea mai buna.
Progresul inseamna mult mai mult decat rezolvarea unor probleme de actualitate...

Cezar spunea...

ma bucur sa vad ca mai exista si oameni ca voi.in nevoia ,cocalarilor cu bani ,de viteza,se darama personalitatea Bucurestiului,se darama vise si lumi boeme,lumi care nu mai au loc in actualitatea actuala.totusi ,cretinii,se ingesuie in "cetru` vechi" afirmand cu putere ca incepe sa arate ca "afara" . tampitii,nu stiu cum arata acesta acum 7,8 ani,nu inteleg ca arata exact la fel ca si cladirile daramate astazi sa poata trece orice cur de politician,in viteza,prin masini cu girofare si sirene,sa nu vada saracia din strazi.

Anonim spunea...

Asta se întâmplá INVARIABIL atunci când alogenii ajung -din pácate- la cârma... Oprescu si haimanalele care au ocupat înaintea lui Primária Bucurestiului (tigani etc.), nu au simt si respect pentru valorile noastre culturale. Inimaginabile aceste distrugeri! Câtá urá si láccomie trebuie sá ai în pântec pentru a demola asemenea case?!! Inimaginabil un asemenea primar în orase ca-si respectá patrimonil, indiferent de vechime, asa precum Roma, Lisabina, Amsterda et. etc. Cât îi mai ducem în spinare?!!!

Radu Oltean spunea...

@Anonim... Nu are nici o legătură cu alogeni-autohtoni. Cei mari distrugători de monumente din România sunt urmași de daci, neaoși, de-ai noștrii, mari patrioți.