castelul de la Cris-Mures

Nu departe de Sighisoara, pe o vale laterala fata de cursul raului Tarnava Mare se afla un vechi sat sasesc. Cris, in germana Kreisch si in maghiara Keresd. Tine de comuna Danes, iar in trecut a fost un sat cu statut mai neobisnuit in comparatie cu celelate sate sasesti din zona. Satul Cris, ascuns in capatul unei vai impadurite, asemenea satului vecin , Malancrav (ce apartinea de familia Appafy) , nu a fost un sat liber. El apartinea familiei nobiliare Bethlen, aripii Cris, dupa numele proprietatii (caci erau mai multe aripi ale familiei; vezi despre castelul Bethlen de la Sanmiclaus). Intre satele sasesti libere din imprejurimi, satul Cris era o enclava nobiliara, cu populatie mixta saseasca, ungureasca si romaneasca. Desi in acest sat nu gasim o impresionanta biserica fortificata, aici se afla unul din cele mai frumoase castele in stil renascentist din Transilvania.

Stema familiei Bethlen. Piatra pusa de Alexius de Bathlen, unul din ctitori de seama a ansamblului. In vremea lui se construiesc ( intre 1675 şi 1691) cele 4 bastioane si aripa de vest.

Aspectul castelului inainte de Primul razboi mondial.

In trecut, aproape nu exista carte monografica despre Ardeal in care sa nu apara o imagine a acestui faimos castel. In sec. 20 se tiparesc si carti postale dupa cu acest monument.

Gravura din sec al 19-lea

Dupa razboi (1949) castelul e nationalizat, jefuit de autoritati si de taranii localnici. Devine sediu al CAP-ului local. In anii 70 in curtea castelului se filmeaza scene din Enigma Otiliei. In anii 1976 CAP-ul este scos afara, iar castelul incepe sa fie restaurat. In 1977 Ceausescu desfiinteaza Directia Monumentelor Istorice iar castelul ramane parasit. CAP-ul nu mai revine inapoi. In 1991 castelul e o ruina. Acoperisurile sunt prabusite, molozul umple camerele interioare, vegetatia creste luxuriant. Necunoscuti scot cu ranga din grosimea zidului mai multe ancadramente renascentiste de piatra, care sunt lasate in iarba sau furate.

Imagini realizate scurt timp dupa razboi (al 2-lea), cand castelul devine sediu de CAP

In 1991 vizitez castelul si il gasesc asa cum l-am descris mai sus. Ma duc cu fotografiile la Directia Monumentelor Istorice, si nu stiu daca are vreo legatura, dar castelul intra intr-un program prioritar de conservare.

Acest set de imagini l-am realizat chiar eu in 1991 ,dupa 15 ani de lasare in paragina.

Faimoasa loggie, locul unde cu doar cateva decenii in urma,

contele Bethlen isi servea cafeaua de diminata...

La mijlocul anilor '90 castelul incepe a fi protejat de un acoperis nou iar ulterior incep lucrarile de restaurare -consolidare.

Castelul in 1994, dupa primele masuri de protectie initiata de Directia Monumentelor...

Ilustratie cu castelul realizata de subsemnatul pentru macheta unui timbru. Initiativa realizarii unui timbru cu Castelul Bethlen imi apartine. Este al doilea timbru in care este reprodus acest castel si singurul ce reproduce castelul unei familii nobile din Transilvania (excluzand cast de la Hunedoara).

Inainte ca restaurarea realizata de Ministerul Culturii sa fie finalizata, mostenitorii familiei (contesa Anikó Bethlen), revendica dreptul de proprietate asupra castelului. După procese ce au durat mai mulţ ani castelul şi parcul au fost restituite oficial în iunie 2007 ramurii ardelene a familiei Bethlen. Lucrările începute prin anii 1990 trebuiesc continuate, castelul trebuie să devină locuibil, ca să reintre în circuitul turismului cultural. In prezent mostenitorii (Anikó, Éva şi Ágnes Bethlen din Targul Mures) au infiintat Uniunea Pro Castrum Bethlen, care se ocupă cu restaurarea castelului, şi includerea lui în circuitul turistic. (vezi aici)

Imagini realizate in 2009. In jurul castelului s-a amenajat in sec 18-19 minunat parc in stil englezesc. In anii postbelici, dealul pe care e ridicat castelul a fost napadit de boscheti. Insa mai atrageau atentia unii copaci neobisnuiti. Multi din copacii exotici plantati cu multe decenii (sau poate secole) in urma mai supravietuiesc si azi.

Castelul poate fi vizitat daca il gasiti pe paznicul castelului, un localnic ce va poate fi ghid deoarece este plin de informatii .

In anul in care am revizitat castelul (2009) se curata cu atentie parcul din jurul castelului. Nu imi venea sa cred dupa ce cu peste 15 ani in urma vazusem castelul in pragul colapsului...

Vedere panoramica din turnul donjon.

Detalii din friza de soldati secui de pe donjonul cilindric.
In trecut acestia erau pictati, iar urme de culoare se mai ghicesc si azi...

Seria de timbre din 2008, in care apare si castelul Bethlen din Cris

Cea mai veche parte e donjonul cilindric cu cinci niveluri, de origine medievală. Pe faţada sa, la registrul superior, se află o friză decorativă constând dintr-un şir de basoreliefuri colorate ale unor războinici cu calpac, în mâna dreaptă purtând halebarde sau scuturi, iar mâna lor stângă este sprijinită pe mijloc. Nivelul al cincilea slujea ca punct de observaţie, cu cele opt ferestre arcuite. În peretele gros al turnului a fost practicată scara în spirală, ce făcea legătura dintre etaje. În secolele XVI.-XVII. donjonul a fost înzestrat cu ancadramente de uşi şi ferestre în stil renascentist.(citeste mai mult despre istoria castelului aici)

Imagini din parcul dendrologic. In parc era construit si un foisor de lemn ce se mai gasea
pana in anii 2000 aruncat langa statia de autobuz din sat.
Urmatoarele fotografii provin dintr-un set realizat cu putin timp inainte de primul razboi mondial.

Reconstituirea stemei heraldie a familiei Bethlen, asa cum am desenat-o pentru emisiunea de timbre de mai sus.

Detaliu de pe relieful cu stema lui Alexius Bethlen

Banca cu steme heraldice ce se afla in trecut in curtea castelului.
Azi acest relief se afla la sectia de Istorie a Muzeului Brukenthal din Sibiu.

Schita desenului de la inceputul articolului...

Stema din stuc, pe tavanul uneia din incaperi.

Capela, a carei minunata usa se mai gasea abandonata in 1991

Fotografiile prezinta un decor relativ sobru, fara opulenta, tipica pentru
resedinta de la tara a unui aristocrat ardelean de la inceputul veacului 20.

Multe din elementele de mobilier au ajuns dupa nationalizare, la Primaria din Sighisoara,
la muzeul local sau la unii particulari...

As fi curios sa aflu unde afla aceste tablouri. Sobele au fost sigur distruse deoarece eu am mai gasit prin '91 fragmente imprastiate prin subsol...

Lacul rotund, abia vizibil in anii '90. Curatat, de frunze si pamant, el este azi iarasi vizibil. In dreapta niste pietre funerare despre care nu stiu mare lucru (vezi si mai jos).

Film documentar in lb maghiara despre castelele din Transilvania. Bun! Subtitrat in romaneste!!! RETROPOLISZ
Vezi http://www.youtube.com/watch?v=_l9Q2XCGXJk&p=2AA5C4299AB5BB8D
http://www.youtube.com/watch?v=aLNqmXTwkQo&p=2AA5C4299AB5BB8D

Trista poveste a ultimilor sasi din Transilvania

Basilica gotica din Richiş

Voi posta din nou un articol al carui autor nu sunt eu dar la care subscriu in totalitate. E vorba de un sas din satul Richiş (germ. Reichesdorf) , la 4 km. de Biertan, jud. Sibiu. L-am cunoscut pe Johann Schaas in urma cu 2 ani (in 2006) cand am vizitat a 3-a oara extraordinara basilica gotica din Richiş. D-l Schaas mi-a deschis biserica si mi-a fost ghid vorbindu-mi despre motivul gotic al figurilor grotesti de oameni ce sunt raspandite in interiorul monumentului. Un batran hâtru, intelept si simpatic. Ilustrez acest articol cu imaginile facute cu acea ocazie in basilica din Richis, poate biserica cea mai bogata in sculptura dintre toate bisericie sasesti de sat. Privindu-le nu poti sa nu ramai fascinat de nivelul de cultura si civilizatie la care ajunsesera sasii in veacul al 14-lea. Daca un mic sat cu maximum 30-40 de case isi permiteau sa isi ridice o asemenea mini-catedrala gotica.

Fabula lui Hans despre iezenul fugarit de vulpe

de Ruxandra Hurezean
preluat HotNews.ro

De ce nu a reusit Romania sa umple golul lasat de sasi nici dupa 20 de ani? Si acum satele sasesti din Transilvania sint aproape goale. Casele, cindva dichisite, stau sa cada, iar din curtile sobre ale nemtilor de altadata, se aude astazi vorbindu-se tiganeste. Daca strabati Podisul Transilvaniei la ceas de toamna, cautind radacinile natiilor care i-au format cultura si civilizatia acestui tinut, pe nemti nu o sa-i mai gasesti. Johann Schaas din Richiş, unul dintre ultimii saşi din Transilvania, spune intr-o fabula istoria intreaga a unei etnii fugarite din Romania, asa cum vulpea l-a fugarit pe iezen.

Satul Richis (Reichesdorf); foto Dragos Matei

Am descoperit cu greu ultimii sasi din Richis, o familie care a plecat in Germania si s-a intors. Si alta care nu a plecat niciodata, desi toate neamurile din singele ei sint dincolo. Nu mai prea au cu cine vorbi limba lor, dar nici timp de vorbit nu prea au.

Cheie de bolta din basilica din Richis.

Johann Schaas din Richis cultiva pamintul singur: il ara, il seamana si culege roadele. De la el cumpara vecinii cartofi cu un leu kilogramul. Johanna ii cintareste in curte, in pune in plasa, vorbeste putin, ia banii si-i pune in sort. Hans si Johanna sint batrini, au miinile batatorite, sint uscativi, inalti, cu fete luminoase, ochi inteligenti. Amindoi trebaluiesc continuu pe linga casa. Johanna pune gogonele pe iarna, face laturile pentru cei doi porci, in timp ce Johann povesteste despre plecarea fratilor lui in Germania.

De ce au plecat sasii de la noi?

Johann Schaas Foto: Hotnews

„Am sa va spun de ce au plecat sasii. Am sa va spun o fabula. Imi pare rau ca aflati acest adevar de la mine. Nu mai am mult de trait. Trebuia sa spun cuiva ce gindesc de multa vreme. Nu stiu cine de pe lumea asta nu putea rabda sa afle ca eu exist, dar daca ati ajuns aici inseamna ca trebuia sa se intimple.

Asadar, pe dealuri traiesc un iezen si o vulpe. Iezenul are picioare scurte si groase, maninca doar ierburi si fructe, nu e carnivor. El sapa bine vizuinile. Vulpea are picioare subtiri si iuti, alearga repede, e vinatoare, are miros bun, dar nu sapa. In fiecare primavara iezenul isi face o vizuina.

Vulpea se teme de el. Se uita de departe, iar dimineata, se duce, pe furis, si-si face nevoile la gura vizuinii. Iezenului ii miroase, dar nu are ce sa faca. Vulpea se duce si a doua dimineata si face treaba urita. Si a treia. Pina cind, iezenul nu mai poate suporta mirosul si pleaca. Paraseste vizuina. Ii ramine vulpii. Vulpea este istoria, doamna, istoria care a facut la usa sasilor multe dimineti la rind.“


Diminetile vulpii
„In al doilea razboi mondial, sasii nostri au fost trimisi in Crimeea sa lupte. Asta a fost prima dimineata. S-a facut ceva intelegere cu statul german si au inceput sa-i trimita in concedii acasa. Cum ii trimiteau, ii incorporau in armata germana, in trupele SS. A doua dimineata.

Pe altii, bolnavi sau raniti ii trimiteau direct in Germania, de la ei au inceput sasii sa mai afle despre rudele de acolo. Dar armata germana le tatua grupa sanguina pe mina. Dupa ce s-au intors armele, sasii erau recunoscuti dupa insemnul de pe brat si considerati colaborationisti. A treia dimineata!

In 45, 46 si 47, sasii, pe motiv ca erau considerati colaborationisti au fost complet expropriati. Le-a fost confiscat totul, si paminturile, si animalele, totul! Doar femeile le-au mai ramas. Asta a fost a patra dimineata in care iezenul a suferit.



Au venit comunistii si sasii care, trebuie sa stiti, fusesera primii europeni improprietariti, (tocmai pentru ca li s-au dat paminturi au venit in Transilvania), nu mai aveau ce pretuiau ei foarte mult: proprietatile lor! In perioada comunista am muncit in constructii la IAS Medias, am mincat salam cu soia ca toata lumea. A venit revolutia si democratia. S-au dat paminturile inapoi, cele cu care se intrase in CAP.

Dar sasilor le fusesera confiscate proprietatile cu alt decret, inainte de infiintarea CAP-urilor. Cazul lor nu se incadra in lege! A cita dimineata? Iezenul nu a mai putut rabda. A plecat lasind casa lui de-o viata, porcii in cotete, gainile in voia sortii. A plecat.”



Tractorul lui Hans

„Cind ies dimineata in poarta casei, nu mai recunosc lumea. Ma intorc si ma urc pe tractorul meu, plec si muncesc. Muncesc pina cad de oboseala. Imi plac paminturile. Eu am avut noroc. Ai mei nu au intabulat pamintul inainte de `45 si nu le-a fost confiscat, apoi or intrat cu el in CAP si l-am putut recupera. Sase hectare. Le muncesc cu tractorul meu. Il vedeti? E un Ferguson! Aproape ca e facut de miinile mele.

S-a intimplat ca, dupa `90, nemtii au zis ca ne dau ajutoare daca facem asociatie. Eu nu vreau sa mai aud de asociatie si nu fac! Dar altii fac. La ei vin de toate, vin si trei tractorase, superbe! Eu ma duc si-l vad pe cel de fata. Zic, e minunat! Nu mai pot dupa el! Il cer, nu mi se da, e al asociatiei! Ma duc la Medias si-l cer, nu si nu!

Ma duc la Bucuresti si-l cer. Nu se poate! Intre timp, tractorasul sta in sopron, nu-l foloseste nimeni.Celelalte disparusera cu totul. Al meu ajunge fara roti, fara volan, fara multe. Il vizitez aproape in fiecare zi. Tractorasul tot mai prapadit.

La un moment dat nu mai au loc de el si-l scot din sopron afara, in ploaie. Curgea o strasina pe el. Trec anii, ma tot duc sa-l vad, doar gitul i se mai vedea din pamint. Imi venea sa pling de mila lui! Ce pacat imi spuneam, au trecut 10 ani si rugineste acolo, iar eu as fi putut munci pamintul cu el!

Intr-o zi, la conducerea Asociatiei vine un neamt destept. Afla de insistentele mele, ma cheama, imi da delegatie sa iau tractorul si-l iau. Il aduc acasa: era terminat. L-am refacut bucatica cu bucatica. Cit mi-l dorisem! El e camaradul meu. Cu el vorbesc nemteste, ma intelege…“.



Hans stie istorie, stie cum s-a facut reforma lutherana, cine era regele Geza sau cu cine a fost coleg la scoala Honterus. Hans este un mecanic pasionat. Are si o inventie, dar despre ea vrea sa pastreze tacerea… Hans nu este nici al Germaniei nici al Romaniei. Hans este un om care s-a eliberat de istorie. Un iezen care a sfidat vulpea.

De ce nu a plecat si iezenul Johann

„Sint citeva motive. Dar am sa va spun concentrat. Cunosc Germania. Am doi copii, amindoi cu rostul lor acolo. Am multe rude. Am fost in vizita la ei. Acolo au descoperit ca am cancer. Am hotarit, dupa operatie, in `93, ca vreau sa vin acasa la mine, la Richis.

Nu are rost sa va spun mai multe: cred ca astazi sint in viata pentru ca traiesc unde m-am nascut, intre dealurile astea grozave, pe paminturile mele, aici. Nu vreau sa spun cuvinte mari. Mai multe intelegeti domniile voastre si singuri.”

* In 9 noiembrie, acum 19 ani cadea zidul Berlinului. Spre lumea libera au plecat puhoaie, nu doar nemtii din fosta RDG, ci si cei ramasi de multa vreme in lagarul comunist. Exodul sasilor a inceput in anii '80 si a culminat imediat dupa ’89, cind satele din Transilvania au ramas pustii.

* La recensămîntul din 1910, saşii din România au atins numărul de 800.000, în 1930 au mai rămas 633.488 (4,44% din populația țării), iar după recensămîntul din 1992 s-a constatat că numărul acestora s-a redus la 119.462 (0,52%). La ultimul recensămînt din primăvara anului 2002, peste 60.000 de locuitori ai României s-au mai declarat încă, de naţionalitate germană (saşi, şvabi şi zipzeri).

Nota: Hans nu a stiut numele romanesc al animalului, insa, in incercarea de a se face inteles, a zis la un moment dat cuvantul Dachs (viezure, bursuc), dar poate fi vorba, dupa sonoritatea cuvantului (iezen), despre Wissel (castor). S-ar putea ca, in defintiv, sa se fi gandit la castor, dar a vorbit de viezure. Numai Hans stie ce o fi iezenul.