vineri, 17 septembrie 2021

Poveștile Marelui Templu Circular de la Sarmizegetusa Regia.

Poveștile Marelui Templu Circular de la Sarmizegetusa Regia.





La cercetările de la Grădiștea Muncelului (adică la Sarmizegetusa Ragia) din anii 50-60 conduse de arheologul C.Daicoviciu, în interiorul templului mare circular au fost descoperite câteva din urmele putrede ale unor bârne groase de lemn, urme care formau în plan un cerc. Inițial se dezgropaseră doar câteva din aceste bârne. Bazându-se exclusiv pe desenele publicate de arheologi, dacopații epocii – influențați de teoriile NewAge pe de o parte și de protocronismul ceaușist pe de altă parte - s-au grăbit să declare că a fost descoperit un calendar dacic foarte sofisticat.

Planul marelui templu circular, situația săpăturii din 1950. După C. Daicoviciu și colaboratorii în ”Studiul traiului dacilor din Munții Orăștiei” în SCIV,II,1,1951 

Considerând că și în jumătatea nedezgropată trebuie să fie un număr egal și simetric de bârne de lemn, conspiraționiștii și protocroniștii din anii 60-70 au făcut calcule detaliate ale fiecărui bulumac de lemn „dovedind” înaltele cunoștințe de astronomie ale preoților daci. Când a fost dezgropat tot templul circular, complet câțiva ani mai târziu, s-au găsit cu totul alt număr de bulumaci ai cercului de lemn. Toate calculele și teoriile „calendarului dacic” s-au prăbușit ca un castel din cărți de joc. ?

Asta e doar una din poveștile Marelui Templu Circular.

Ulterior, în 1980, cu ocazia serbării a ”2050 de la crearea primului stat geto-dacic centralizat și independent sub conducerea lui Burebista” (o nebunie propagandistică-precum își mai aduc aminte unii) s-a dispus restaurarea hei-rupistă a ruinelor de la Grădiștea Muncelului-Sarmizegetusa Regia. La acel moment, sub influența lui Daicoviciu încă era neclar dacă cercurile de lemn formau un perete circular pe care se sprijinea un acoperiș. Ideea unor cercuri de piatră și lemn deschise sub cerul liber erau încă vehiculate, deși din ce în ce mai rar. Astăzi știm că templul mare circular era format din 2 cercuri largi din blocuri de andezit, o clădire cu pereți cilindrici, din bârne de lemn înfipte vertical unele lângă altele, tencuite cu lut fin și văruite, cu acoperiș conic și patru intrări și o a doua clădire de lemn, absidată (clădirea-potcoavă) aflată în interiorul celei rotunde și unde se afla – probabil – sanctuarul templului.


Cu acea ocazie, în 1980, arhitectul coordonator al restaurarii Cristian Călinescu și arheologii au imaginat un mod de a pune în valoare cercul și încăperea în formă de potcoavă formate de bârne de lemn (care erau invzibile la suprafața solului deoarece - normal - putreziseră). Să le marcheze cu bârne noi de diverse înălțimi. Vedeți mai jos fragmente dintr-un articol în care Călinescu explică - cam stufos - ce au vrut să facă:

”(...) A doua problemă de rezolvat era de a releva compoziția integrală a elementelor monumentului arătând, pe lângă elementele de andezit ale cercului mare și pragurile interioare de calcar, și elementele cercului și potcoavei din stâlpi de lemn ale căror urme se aflau în pământ. Nu mai puțin important pentru noi, era găsirea unui mod corespunzător de exprima volumetric, în spațiu, aceste urme.

Se cuvine, aici, să aducem unele precizări în privința datelor cunoscute din cercetarea anterioară despre stâlpii de lemn și implicațiilor pe care acestea le au în deciderea modalității de exprimare. Așa cum arăta C. Daicoviciu, stâlpii erau de lemn, adânciți în pământul antic (deci sub nivelul de funcționare al sanctuarului), la o adâncime de 1,30-1,45 m, fiecare având la bază un bloc de calcar, astfel că, împreună, constituiau o fundație de cca 1,60-1,70 m adâncime. Aceasta ar indica o înălțime deasupra terenului de cel puțin 3-3,50m.

(...) Revenind asupra modului de a reprezenta aceste urme adăugăm că, pe parcurs, s-au repus în discuție anumite date. Dacă asupra secțiunii stâlpilor nu există nici un dubiu, asupra înălțimii ce trebuia expusă au survenit îndoieli, fiind posibile în antichitate dimensiuni exterioare ale acestora atât de 3-4m cât și, la fel de bine, de 1m înălțime (...)

Plantarea unor replici de 1-1,20 m înălțime era dorită pentru a facilita o citire ușoară la nivelul ochiului vizitatorului (...).

Dar nici posibilitatea unor stâlpi înalți nu trebuia înlăturată. Așa încât ambele înălțimi, cea maximă și cea minimă, au fost reprezentate. Trecerea între aceste două a fost realizată prin intercalarea unor stâlpi de înălțime intermediară, descriind prin vârful lor, curbe parabolice în spațiu, din considerentul că în acest fel formele nou create se încadrează armonios, formelor sitului construit. Soluția a fost aplicată atât cercului cât și potcoavei(...)

Arh. Cristian Călinescu - Consolidarea, Conservarea și valorificarea complexului arheologic Sarmizegetusa-Grădiștea Muncelului. Revista muzeelor și monumentelor/Monumente Istorice și de Artă, nr. 1/1982




Problema este că această soluție nu a fost explicată nicăieri, nici pe vreun panou în situl arheologic, nici în vreo altă publicație sau articol. Textul lui C. Călinescu este singurul loc în care am găsit această explicație. De aceea, de peste 40 de ani, turiștii care vizitează situl UNESCO de la Grădiștea Muncelului își imaginează că dacii aveau temple formate din bârne de lemn înfipte în pământ ce descriu ”curbe parabolice în spațiu” ce se ”încadrează armonios” în formele sitului arheologic.


Marele templu circular. Fotografie din 2012, dinaintea înlocuirii stâlpilor de lemn. 

Și încă ceva ...

Vechile bârne au putrezit și acum 3-4 ani s-a pus problema înlocuirii lor sau gărirea unei alte soluții. Cu toate acestea, deși se știa că vechea prezentare era naivă și falsă, autoritățile locale și arheologii au fost de acord ca bârnele să fie înlocuite în 2017 exact ca în 1980, în aceeași formă și mărime.

Desenele sunt detalii din ilustrația cărții ”Dacia.Războaiele cu romanii” publicată la Humanitas. 

sâmbătă, 3 iulie 2021

Cât timp a durat unirea lui Mihai Viteazul?

 


Pe scurt: Patru luni!

În 2018 ascultam la postul de radio EuropaFM emisiunea ”dublu sau nimic” . 

Întrebarea era: Între ce ani a durat Unirea realizată sub autoritatea lui Mihai Viteazul?” Sau ceva de genul...

Iar omul, a răspuns foarte corect că... până în 1600. Iar realizatorii au zis ”NU!, ai gresit, unirea a durat până în 1601, a durat un an”.

Problema este gravă căci așa au înțeles și învățat mulți oameni care își imaginează că Unirea lui Mihai a durat de la Șelimbăr până la moartea lui. Adevărul este că așa a și fost promovată ideea Unirii (de către ”mitologia naționalistă”), prin ignorarea sau lăsarea intenționată în ceață a cronologiei acțiunilor lui Mihai și a unor episoade lungi, precum pribegia la Viena și Praga.

Mihai a devenit guvernatorul Ardealului (dar cu funcție de principe) după ce l-a învins pe predecesorul său, pe principele  Andrei Bathory, la Șelimbăr, în octombrie 1599.

Astfel Mihai Viteazu a fost până în iunie 1600 stăpân a doar două țări: voievod al Țării Românești și guvernator imperial (în numele împăratului habsurg Rudolf II) în Transilvania.

Abia din iunie 1600 l-a alungat pe domnul Moldovei Ieremia Movilă (care, era omul polonezilor, ostili habsburgilor) și a preluat și demnitatea de voievod al Moldovei.

În septembrie 1600 Mihai Viteazu s-a confruntat cu o revoltă a ardelenilor conduși de Ștefan Csáki la care s-a aliat și generalul imperial Giorgio Basta cu care Mihai avea un conflict personal (se urau și disprețuiau teribil!). Astfel Mihai Viteazul a fost învins la Mirăslău !  Imediat după fuga lui Mihai, răsculații îl aleg principe al Ardealului pe Ștefan Csáki. Deci Mihai nu mai putea fi domn al Ardealului după Mirăslău!

Mihai scapă cu greu și fuge sprijinit de secui (cei mai credincioși aliați!) la Făgăraș si apoi în Muntenia unde este învins de 2 ori de moldovenii aliați cu polonezi !

Apoi, părăsit de toți și însoțit doar de un grup de credincioși a fugit din Craiova în noiembrie 1600! A traversat Ardealul (hăituit de diverse pâlcuri de ostași) și la 12 decembrie era la Oradea iar la 12 ianuarie ajunge la Viena!!!!! Din noiembrie 1600 Mihai Viteazul NU A MAI FOST DOMN NICĂIERI!

Episodul fugii la Viena și pierderii tuturor demnităților este ignorat în multe lucrări de popularizare, inclusiv în pagina de Wikipedia.

Unirea personală ( = un singur monarh care ajunge să stăpânească peste mai multe teritorii care au fiecare granițe, legi, identitate si instituții proprii, diferite) a celor 3 țări sub autoritatea a lui Mihai Viteazul a durat - practic - din iunie 1600 (cand a luat și Moldova) până în septembrie 1600 când a pierdut Ardealul și Moldova!!! Doar aproape 4 luni!

Abia în primăvara anului 1601 Mihai se întoarce în Ardeal, dar doar ca general al Împăratului Rudolf II. Nu mai intru în detaliile finale. Mihai Viteazu a fost ucis fară să fi avut nici o funcție domnească. DE fapt a fost ucis tocmai fiindcă vroia să ajungă din nou la Alba să se înscăuneze guvernator al Ardealului, umilință pe care Basta nu mai putea înghiți.

Rezum: 1593-1599 - Domn al Țării Românesti.

oct 1599-iunie 1600 - Stăpânitor al Țării Românești și al Ardealului

iunie 1600-sept 1600 - Stăpânitor al Țării Românești, al Ardealului și Moldovei, adunate împreună sub ”unirea personală” a lui Mihai.

sept 1600 - noiem 1600 - Domn al Țării Românesti

febr 1601- august 1601 - Comandant militar în slujba imperiului habsurgic

miercuri, 30 iunie 2021

Entitățile politice din care a făcut parte Transilvania

Am observat că pe internet cca 98% din comentatorii temelor de istorie legate de Transilvania confundă grav structurile politice din care a făcut parte Transilvania. Oricum, Transilvania e un termen-umbrelă pentru teritoriile câștigate la vest de Regatul României în 1920 (anul când tehnic, aceste teritorii au intrat în componența Regatului României).
În realitate fiind vorba de 3 entități teritoriale cu identitate specifică: Banatul, Partium (Crișana+Maramureșul) și Transilvania propriu zisă.

Nu îi acuz pe neștiutori deoarece în nici un manual de istorie aceste lucruri nu sunt spuse clar, ci scăldate. În plus se adaugă multe falsuri și clișee lăsate tulburi încă din epoca ceaușistă, ba chiar mai demult/


-FAZA 1. Cucerirea treptată a Transilvaniei
De-a lungul a aproape 300 de ani maghiarii stabiliți în Pannonia au cucerit ceea ce numim Transilvania, înaintând către est, încet-încet până pe linia Carpaților. De paza hotarelor s-au ocupat neamurile de secui războinici a căror așezări s-au mutat spre est o data cu mișcările frontierelor. Ulterior, de paza hotarelor se ocupă și românii (Maramureș, Făgăraș, Hațeg) și coloniștii vestici (sașii) chemați de regii maghiari în primul rând să ridice economic provincia. Încă de la început acesta era un teritoriu multietnic, pe lângă români, maghiari și sași (flamanzi, luxemburghezi, francezi, germani) mai trăiau și cumani, pecenegi, diverși slavi, bulgari etc.
-FAZA 2 Voievodatul Transilvaniei, provincie a Regatului Ungariei
Transilvania a a ajuns să facă parte din Regatul Maghiar organizat ca „voievodat” (termen preluat din slavă, o moștenire rămasă din epoca când o mare parte din Transilvania făcuse parte din Primul Țarat Bulgar), condusă de un guvernator (voievod). În perioada medievală voievodul erau un înalt dregător regal, baron al regatului, care era numit în funcție de către rege. Funcția a evoluat cel mai probabil din funcția de comite de Alba Iulia. Voievodul era ajutat în administrarea civilă și militară a provinciei de către vicevoievod/zi ales din rândurile nobilimii transilvănene. În istoriografia românească mai veche se sugera prin omisiunea unor informații (sau prin hărți) că Voievodatul Transilvaniei era o entitate separată/independentă de Regatul Ungariei, ceea ce nu este adevărat. Relativa autonomie a provinciei se datora sistemului decentralizat al entităților politice medievale. Datorită lipsei unor structuri și instituții statale centralizate și infrastructură specifică epocii moderne, era foarte dificil administrarea unor teritorii atât de diverse ca cele stăpânite de Regatul Maghiar. Toate statele medievale europene erau confruntate cu probleme similare, iar caracterul descentralizat al feudalismului oferea o soluție viabilă.
-FAZA 3 – Transilvania, Principat Autonom sub vasalitate otomană
În 1526 Regatul Ungariei este înfrânt de o armata otomană condusă de Soliman Magnificul (Bătălia de la Mohacs). În deceniile următoare Ungaria centrală (o treime din teritoriul regatului) este anexată de turci și devine ”Pașalâcul de la Buda”. Apoape 30 de ani după Mohacs este cucerită de turci și Timișoara, cu Banat cu tot, devenind ”Pașalâcul de Timișoara”. În părțile Ungariei rămase necucerite de turci începe un război civil între susținătorii lui Ferdinand de Habsburg și fostul voievod ardelean, Ioan Zapolya, aceasta din urmă fiind sprijinit de turci. Amândoi au fost aleși și încoronați în mod legitim ca și regi ai Ungariei. Imperiul Habsburgic, care încă era într-o fază primordială la acest moment, era o formațiune laxă coagulată în jurul posesiunilor ereditare ale Casei de Austria/de Habsburg la care se adăugaseră prin alianțe matrimoniale sau cuceriri teritorii din Croația, Boemia, Italia, Serbia, Germania. Habsburgii mai aveau o aripă spaniolă (Carol Quintul) ceea ce o făcera cea mai puternică familie domnitoare din Europa și cei mai aprigi inamici ai înaintării otomane în lumea creștină. Între 1541-1571 se formează din Regatul Ungariei de Est (teritoriile stăpânite de familia Zapolya, printre care și voievodatul medieval al Transilvaniei) un PRINCIPAT AUTONOM, dar vasal turcilor. Acest principat stăpânea teritorii considerabil mai largi decât voievodatul medieval. În timp ce Moldova sau Valahia ajunseseră să fie controlate politic în totalitate de către turci, Transilvania avea o grămadă de libertăți politice și economice.
Timp de cca 160 de ani, Transilvania a fost un stat în sine. Celelalte resturi ale Regatului Ungariei se aflau ori sub turci, ori făceu parte din Regatul Maghiar controlat de către dinastia de Habsburg. Transilvania a purtat lupte cu Imperiul Habsburgic în mai multe rânduri pentru controlul unor teritorii de graniță: precum Maramureșul (cu cetatea SatuMare) sau Ungaria de Sus, astăzi Slovacia. Timișoara n-a mai putut fi recuperată. În această epocă Reforma religioasă se răspândeste în Transilvania și devine dominantă sub diverse forme: luterană, calvină, unitariană. Episcopiile catolice au fost desființate iar manastirile catolice închise. Transilvania devine un teritoriu pe lângă multi-etnic și multi-religios. Este poate statul cel mai tolerant religios în Europa. Transilvania a fost condusă de principi maghiari, majoritatea buni oameni politici, precum: Ștefan Bathory (ajuns și rege al Poloniei), Gabriel Bethlen, Ghe. Rakoczy I, Akațiu Barcsay, Ghe. Rakoczy II, Mihai Apafi I (numele românizate). Au existat și principi odioși precum Gabriel Bathory. Politica țării o făcea principele, ce avea reședința la Alba Iulia, împreună cu Dieta (Parlamentul) formată din nobilime, sași și secui. De-a lungul timpului Imperiul Habsburgic a încercat de mai multe ori să scoată Transilvania de sub orbita otomană și să o aducă în orbita proprie. Așa cum a încercat în timpul guvernatorului Castaldo (1551-1556) sau a lui Mihai Viteazul, principe al Transilvaniei (de fapt locțiitor al lui Rudolf al II-lea) timp de câteva luni în 1600. Pentru maghiari, Transilvania este entitatea statală care a asigurat continuitatea culturii și civilizației ungurești după dispariția regatului medieval, de-a lungul Renașterii și Epocii Moderne.
-FAZA 4 Transilvania, provincie a Imperiului Habsburgic
După ce otomanii au încercat să cucerească Viena (1683), Imperiul Habsburgic a inițiat un război de lungă durată ce și-a propus alungarea turcilor din Europa. În ultimul deceniu al sec 17 (1690-1699) armatele habsburgice au cucerit de la otomani Ungaria centrală și au anexat-o imperiului (de fapt au reunit-o cu Regatul Maghiar de sub Habsburgi). La fel s-a întâmplat și cu Transilvania care a fost în primă fază ocupată militar. În viziunea Vienei, Transilvania era un stat aservit otomanilor, deci inamic. Adevărul să fie spus, nici stările protestante ardelene nu doreau să-și piardă libertățile dobândite și se temeau de mișcarea Contrareformei îmbrățișată de către Habsburgii catolici.
În următorul deceniu s-au construit premizele anexării Transilvaniei la Imp. Habsburgic. Instituția principatului a fost desființată. Ultimul principe a fost Mihai Apafi II. Transilvănenii s-au opus anexării de către austrieci și pierderii independenței în urma unei lungi revolte (Războiul curuților a lui Francisc Rakoczi II) la care au participat și mulți români. În 1711 Transilvania a intrat în componența Imperiului Habsburgic sub numele de Marele Principat al Transilvaniei. Din acea perioadă a rămas steagul transivănean albastru-roșu-galben. Mai rămânea Banatul de recucerit de la turci. În 1716 o campanie militară austriacă îndelung pregătită recucerește Timișoara de la otomani. Banatul devine teritoriu imperial care va fi colonizat cu șvabi (de la Schwaben ). În aceeași epocă, profitând de un context favorabil, austriecii anexează și Oltenia. Ocupație care va dura până în 1739 (cca 20 ani). Transilvania austriacă a fost condusă de un guvernator (orecum de ex a fost sasul Samuel v. Brukenthal).
În 1848 revoluționarii maghiari visau la o Ungarie liberală – în interiorul Imperiului - bazată pe principii iluminste/liberale. Într-o primă etapă dezideratele revoluționarilor au fost îndeplinte de către curtea de la Viena, dar camarila conservatoare a preluat puterea și a pornit un război împotriva noului guvern de le Buda. Printre obiectivele guvernului liberal maghiar era și unirea Marelui Principat al Transilvaniei cu restul regatului, astfel dizolvând orice urmă de autonomie. Revoluționarii români ardeleni nu au putut să accepte o astfel de poziție întrucât românii ar fi ajuns o minoritate. Așadar s-au aliat și au luptat alături de austrieci, pentru păstrarea situației prezente: Transilvania provincie austriacă ca și Mare Principat. Ceea ce s-a și întâmplat pentru încă câțiva ani.
-FAZA 5 Austro-Ungaria
În 1867, sub presiunea situației externe nefavorabile și a politicienilor maghiari, împăratul Franz Joseph a promulgat împărțirea vechiului Imperiu Habsburgic în două țări, fiecare cu capitala, parlamentul și administrația proprie. Rămâneau comune armata austro-ungară, politica externă, finanțele și simbolul reprezentat de împărat, care domnea deasupra tuturor. Entitatea statală astfel formată a purtat numele de Dubla Monarhie, Monarhia Austro-Ungară sau simplu Austro-Ungaria. Este complet incorect de a se folosi acest termen pentru epoci mai timpurii. În interiorul Dublei Monarhii, Ungaria a devenit un regat cu politică internă independentă de cea a Vienei. Aceasta este epoca care a lăsat cele mai multe urme negative în conștiința românilor din Transilvania, datorită unor politici extrem de proaste ale guvernelor maghiare față de minorități (ținta acestor politici erau slavii din regat, nu românii). Din păcate, deși românii păstrau încă de dinainte de 1848, un mare respect împăratului de la Viena, ca păstrător al echilibrului în interiorul Dublei Monarhii, acesta nu a putut face prea mult pentru a împiedica abuzurile guvernelor de la Budapesta. Finalul Primului Război Mondial a dus la dispariția acestor entități statale, pe ruinele lor formându-se mai multe state naționale.
Mulțumiri prietenului Ladó Árpád-Gellért pentru corectură.
Later Edit - Textul nu este o cronologie a Istoriei Transilvaniei. Sunt numeroase momente importante pe care nu le-am menționat. E doar o trecere istorică prin statele de care a „ținut” teritoriul ce-l numim noi azi Transilvania. Pentru ca oamenii să nu mai confunte Voievodatul, Principatul, Marele Principat al Transilvaniei, Regatul Ungariei, Imperiul Habsburgic, Imperiul Austro-Ungar etc

 

luni, 17 mai 2021

Cronologia istorică a Dobrogei din secolul I până în secolul XV

 



Cronologia Dobrogei de la cucerirea romană la cucerirea otomană


Secolul I î.Chr.:

Cca anul 20 î.Chr. Orașele pontice cu teritoriul lor agricol (cca o treime din Dobrogea) intră definitiv sub control și stăpânire romană

Secolul I AD:

Romanii stabilesc hotarul imperiului (limes-ul) pe linia Dunării. În Dobrogea, pe malul drept al Dunării sunt construite fortificații: Durostorum (Silistra), Axiopolis (Cochirleni), Capidava, Carsium, Troesmis, Noviodunum, Aegysus (Tulcea). Ovidiu menționează barbarii geți din preajma Tomisului. Dobrogea face parte din Moesia apoi din Moesia Inferior. Pe pământurile Callatisului sunt atestate încă din veacurile II-I î.Chr. așezări de sciți sedentarizați. Există informații că Dobrogea era numită și Sciția (fără „Mica”), dar în mod neoficial.

Secolul II:

Stăpânire romană. Provincia Dacia care nu e legată direct de Dobrogea, căci Muntenia nu a fost anexată decât parțial. Sunt fondate noi orașe în interiorul Dobrogei (Tropeum Traiani, Ibida, Ulmetum, Dinogetia, Halmiris ce vor cunoaște o mare dezvoltare în secolele următoare). Dobrogea are o populație rurală multietnică în mare parte elenizată sau romanizată. În orașele pontice, greaca e limba principală. Există teritorii pe malul stâng Dunării controlate militar de romani („capete de pod”).

Secolul III :

Stăpânire romană. Invazii gotice. Împăratul Dioclețian vizitează frontiera de la Dunărea de Jos. În vremea lui, Dobrogea devine provincie separată de Moesia Inferior, numită – pentru prima oară în mod oficial - Skythia Minor! (atribuirea acestui nume Dobrogei, înainte de acest moment nu este corectă istoric). Romanii părăsesc provincia Dacia din Carpați (retragerea Aureliană). La sudul Dunării, fosta provincie Moesia Superior e redenunită Dacia Aureliană. Provinciile sunt numite dioceze. La Troesmis staționează legiunea II Herculea. Creștinismul câștigă teren. Circa 8-10 % din populația urbană civilă sunt creștini. În armată procentul este mai mare. Au loc unele asasinate împotriva creștinilor, la care participă atât romanii cât și triburile de barbari (goți). În acest secol sunt uciși martirii de la Niculițel, înecați de barbari în Dunăre.

Secolul IV:

Stăpânire romană. Constantin cel Mare împărat al Imperiului. Lupte cu vizigoți în Moesia și recucerirea unei părți din sudul Daciei nord dunărene (Oltenia și Muntenia). Este construit podul de peste Dunăre de la Sucidava (Celei, Olt). Goții din Muntenia unde se stabiliseră de un secol au devenit foederați (aliați) ai Imperiului și apără frontiera de pe Dunăre de invaziile altor barbari. Ulfila, un grec robit de tânăr de goți, traduce Biblia în gotă și îi convertește pe goți la crestinismul arian. Se crede că a locuit pe teritoriul Munteniei. Ulterior, speriați de avansarea hunilor goții cer azil în Imperiul Roman, la sudul Dunării, eveniment ce duce la o criză umanitară foarte prost rezolvată de autoritățile romane din Moesia. Centrul de putere gotic de la Pietroasa (Buzău) este părăsit în grabă și în urma lor este ascunsă comoara „Cloșca cu pui”. În bătălia de la Adrianopol în Tracia (378) dintre romani și goți, a fost ucis împăratul Valens. Populaților gotice stabilite în Dobrogea. În Dobrogea sunt reparate sau mărite fortificațiile unor garnizoane de pe Dunăre (Capidava, Troesmis) și unele orașe interioare (Dinogeția, Ibida, Ulmetum, Tropeum Traiani). Epoca împărțirii Imperiului Roman. Sub împăratul Teodosie cel Mare creștinismul a devenit Religie unică de stat! Mai multe orașe dobrogene au devenit episcopii. În orașe (Histria, Tomis, Tropeum Traiani) au fost construite basilici episcopale impresionante. Multe din acestea au cripte în care se păstrează moaște ale martirilor (Niculițel, Tomis, TropeumT).

În această epoca populația Dobrogei, multietnică putea avea greci, romani, traci și sarmați romanizați/elenizați, vandali, alani, goți, huni etc.

Secolul V:

Stăpînire romană. Creșterea puterii hunilor. Atilla. Provinciile dunărene au fost devastate de raiduri ale hunilor și aproape sunt depopulate. Imperiul Roman plătește tributuri hunilor. Secol întunecat!

Secolul VI:

Stăpânire romană. Invazii ale mai multor neamuri ale slavilor (sclavini, veneți și mai ales anți). Prăbușirea temporară a controlului roman la Dunăre, urmat de revenirea puterii romane în timpul domniei lui Justinian. Numeroase cetăți și caste sunt constrite sau reparate, inclusiv la nordul Dunării (Drobeta, Sucidava). Triburile slave ocupă și se răspândesc în zona Carpato-Dunăreană și Balcani. Avarii cuceresc Pannonia și Carpații și intră în conflict cu Bizanțul (Imperiul Roman de Est). Avarii înfrâng triburile locale de slavi și îi integrează în armatele lor. Între 568-582 avarii kaganului Bayan atacă de mai multe ori frontiera cu Imperiul Roman de pe Dunăre. Avarii ocupă Dobrogea și în alianță cu slavii pustiesc orașele și așezările, în special cele urbane, percepute ca bogate. Vechile orașe romane nu-și mai revin niciodată și cad în ruină. Populația se ruralizează.

 Iordanes, un got romanizat, bogat și educat , ce trăia la Constantinopol, scrie o istorie propagandistică a goților în care îi confundă în mod voit pe geți cu goți. Scopul era construirea unei istorii mai vechi și mai glorioase a goților din Carpați și Balcani.

Secolul VII:

Prăbușirea controlului roman la Dunăre. Tot spațiul carpato-dunărean -pontic face parte din Imperiul (khaganatul) Avar. Hanul (proto) bulgar Kubrat unește triburile bulgare și formează în stepele ponto-caspice (între Volga, Marea Azov și Caucaz) un regat cunoscut ca Bulgaria Mare. Trei din din fii hanului Kubrat au migrat apoi în Europa (unul în Pannonia alături de avari, unul în Italia). Al treilea fiu, hanul Asparuh, sub presiunea khazarilor, a migrat cu circa 10.000-12.000 oameni către gurile Dunării în Scythia Minor. Temporar s-au stabilit în Delta Dunării. Împăratul roman Constantin IV i-a asediat pe bulgari, fortificați în Delta Dunării în așa numita Bătălia de la Ongal (680). Împăratul bolnav, părăsește bătălia iar oastea bizantină, demoralizată este înfrântă și alungată. Datorită acestei victorii, bulgarii s-au stabilit o perioadă în Dobrogea. 

 În porțiunea cea mai îngustă a Dobrogei cel mai vechi val de pământ, îndreptat către un inamic din sud este atribuit acestor (proto)bulgari. 

Asparuh invadează apoi Moesia și după o serie de atacuri l-a obligat pe împăratul Constantin al IV-lea să recunoască existența unui stat bulgar.

Secolul VIII:

Bulgarii, sub conducerea hanului Asparuh, bine organizați, militar și politic, și aliați cu slavii și populațiile traco-latine sau elenizate locale din Tracia, au pus bazele unui stat - Hanatul Bulgar. Prima capitală a fost la Pliska. Un oraș cu întindere enormă și construcții de piatră ce se dorea să rivalizeze cu Constantinopolul. Hanul Tervel obține de la bizantini titlul de caesar, slavizat Țar. Hanatul devine Țarat. Istoria îl numește Primul Țarat Bulgar spre a-l deosebi de al Doilea Țarat Bulgar (al Asăneștilor, Vlaho-Bulgar) .

În această epoca populația Dobrogei, multietnică putea avea avari, slavi, bulgari, romanici (stră-români), khazari, urmași ai hunilor, alanilor (iranieni) și ostrogoților ..

Secolul IX:

Imperiul (kaganatul) avar se prăbușește. Bulgarii a cucerit de la avari teritorii uriașe de la nordul Dunării și adaugă Țaratului, Oltenia, Muntenia și mare parte din Transilvania. Morminte bulgărești din această epocă au fost cercetate (dar puțin popularizate) la Alba Iulia și nu numai. În Prahova a fost cercetată o cetate care controla drumul sării, atribuită autorității bulgare din această epocă. Bulgarii îl înfrâng și ucid pe împăratul bizantin Nikeforos. Hanul Krum își face cupă din craniul acestuia. Hanul Omurtag încheie o pace pe 30 ani cu bizantinii. Creștinii sunt persecutați de țarul Omurtag. Țaratul bulgar ocupă cea mai mare parte din Bulgaria, România, Macedonia de azi, cu părți din Serbia, Grecia, Albania. Țarul Boris hotărăște acceptarea creștinsmului ca soluție pentru rezolvarea numeroaselor probleme politice și sociale. Capitala este mutată la (Veliki) Preslav. Biserica bulgară devine arhiepiscopie autonomă (de Constantinopol). Chiril și Metodie răspândesc alfabetele glagolitic și chirilic. Clerul bulgar s-a instruit și a slujit în slavă, pentru a nu lăsa ca prin folosirea limbii grecești să crească prea mult influența bizantină în Bulgaria. Creștinarea duce la slavizarea vechilor bulgari și la dispariția limbilor turcice aduse de aceștia din est.

Secolul X:

Țarul Simeon cel Mare se luptă cu bizantinii și se aliază cu pecenegii. Bizantinii pe de altă parte se aliază cu maghiarii din Pannonia, care-i atacă pe bulgari. Țarul Petru. Perioadă de aur pentru Bulgaria primului Țarat. Cneazul ruso-vareg al Kievului, Sviatoslav, incitat de bizantini, atacă Bulgaria și cucerește Preslav. Apoi își stabilește un oraș reședință pe malul sudic al Deltei Dunării la Preslaveț=Micul Preslav (probabil la Nufăru sau Murighiol). Sviatoslav este alungat cu greu iar la întoarcere a fost ucis de pecenegi. Bizantinii profită și cuceresc o parte din Bulgaria. Legată de aceste evenimente este și o inscripție în slava veche datată 6451 de la Facerea Lumii (adică 943) găsită lângă Cernavodă în 1950 și care îl menționează pe un ”Jupan Dimitr” (Димитрѣ бѣ жоупанѣ), probabil un guvernator local din epoca țarului Petru și a cneazului ruso-vareg Sviatoslav.

Cetatea de pe insula Păcuiul lui Soare  a fost construită în această epocă ca avanpost portuar/fluvial al cetății Dârstor (Silistra).

Secolul XI:

Țarul Samuel este învins de împăratul bizantin Vasile al II (Bătălia de la Kleidion - 1014). Ca represalii, toți cei 14.000 de prizonieri bulgari au fost orbiți la ordinul împăratului. La fiecare 100 de orbi, unui ostaș îi era lăsat un ochi pentru a îi conduce pe ceilalți acasă. De aceea posteritatea l-a numit pe basileul Vasile II  „bulgaroctonul”= ucigașul de bulgari. Țaratul bulgar este desființat iar Bulgaria a fost încorporată Imperiului Bizantin sub numele de provincia (thema) Bulgaria . Dobrogea intrată sub autoritatea Constantinopolului sub numele de provincia (thema) Paristrion sau Paradunavon (para-Istrion/para-Dunavon=lângă Dunăre). Întâi pecenegii și uzii, apoi cumanii, invadează regiunea carpato-duneareano-balcanică și devin o problemă gravă! Mulți pătrund în Balcani prin Dobrogea, folosind vadul de la Isaccea. În a doua jumătate a veacului, numeroase conflicte între bizantini, pecenegi și cumani. Pe acest fundal, în „Alexiada” scrisă de prințesa bizantină Ana Comnena este amintit un fruntaș al valahilor de la Dunăre Pudilă (Pudilos în document), care a adus la Constantinopol știrea că Dobrogea (thema Paristrion) este atacată de pecenegi (numiți antichizat „sauromați”) și cumani („sciți”). Ulterior generalii Tatikios și Cantacuzino sosesc în Dobrogea și îi înving pe cumani.

De-a latul Dobrogei, de la Dunăre la mare au fost construite de autoritatea bizantină în două momente diferite, două fortificații liniare dotate cu castre = Marile Valuri Dobrogene. În cariera de cretă (calcar foarte moale) de la Murfatlar (Basarabi) din care s-a extras piatră pentru o porțiune din Marele Val de Piatră dobrogean s-au stabilit călugări creștini eremiți – probabil bulgari - care știau să scrie în slavă (dovadă inscripțiile). Inscripțiile de la Mufratlar și alte descoperiri dovedesc prezența în Dobrogea a acelor veacuri și a călătorilor ruși și varegi (vikingi) ce călătoreau din nord la Constantinopol și care foloseau diverse alfabete runice.

În aceste 2 secole, fortificațiile unor orașe romane părăsite în veacul al VII-lea au fost reparate, oamenii stabilindu-se (în case) între vechile ziduri. Cel mai cercetat sit este cetatea Dinogeția. Vicina, (probabil la Isaccea/Noviodunum) a devenit un puternic centru religios.

Secolul XII:

Campanii bizantine contra cumanilor. Apar menționări ale valahilor alături de cumani la nordul Dunării. Dobrogea, grav afectată de atacuri cumano-pecenege. Criza în Imperiul Bizantin de după moartea împăratului Manuel Comnenul. Vlahii și bulgarii din Balcani, cu un important ajutor cuman s-au ridicat împotriva bizantinilor sub conducerea a doi nobili valahi  (cu descendență cumană?) din regiunea Vidin, Petru și Asan (1185). Teritoriile dintre nordul Balcanilor și Dunăre, locuite de populații numeroase de latinofoni (valahi) au fost pierdute de bizantini. Ioniță Kaloian (cel Frumos), fratele celor doi a continuat lupta și aliat cu cumanii de la nordul Dunării i-a învins pe bizantini definitiv, fondând cel de-al DOILEA ȚARAT BULGAR. Ioniță a fost căsătorit cu o prințesă cumană și a primit o coroană de la un episcop trimis de la Roma. Noua capitală a țaratului a fost aleasă Târnovo.

Secolul XIII:

Al Doilea Țarat Bulgar (numit doar de istoriografia română mai veche Imperiul Vlaho-Bulgar) controlează politic teritorii întinse la nordul Dunării, până la Carpați, în Muntenia și Moldova. Cumanii domină militar aceste zone ca aliați ai Asăneștilor. Valahia e numită în documente Cumania. Mongolii invadează Ungaria și teritoriile de la nordul Dunării (1241-Marea invazie mongolă). Bulgaria nu a fost atacată în această fază. Mai mult de o treime din populația din jurul arcului carpatic e masacrată, mulți alții murind din cauza bolilor și foametei ce a urmat invaziei. După retragerea în Asia a mongolilor, cca 10.000 de războinici, sub conducerea lui Isa Nogai strănepot al lui Gingis Han, au rămas pe teritoriul Basarabiei. Isa Nogai va fi fondatorul statului tătaro-mongol Hoarda de Aur, deși el personal nu avea demnitatea de Han al acestei formațiuni. Nogai își stabilește capitala la Isaccea (=vadul lui Isa) în dreptul celui mai folosit vad al Dunării. De aici controlează militar și politic un spațiu întins, implicându-se în politica Bulgariei, Serbiei, Valahiei și atacând Polonia, Ungaria sau Lituania. Nogai încurajează negustorii genovezi să se stabilească și să construiască cetăți pe țărmul Mării Negre. În schimb atacurile de jaf ale tătarilor lui Nogai în Dobrogea de sud și Balcani sunt numeroase, fapt care duce la disperare populația locală. Țarul bulgar Ivailo a încercat o revoltă contra lui Nogai dar și a bizantinilor. Va fi ucis de Nogai. În Dobrogea sunt atestați numeroși pecenegi și cumani, o parte din ei, creștinați!

Împăratul bizantin Mihai Paleologul a trimis în Dobrogea 12.000 ostași turci selgiucizi condusi de sultanul Izzeyddin Keykavuz pentru a apăra frontiera Imperiului de atacurile tătaro-mongolilor. Ulterior, în apropierea cetății și așezării genoveze Heracleea (Enisala/Yenisale) turcii selgiucizi vor întemeia Babadagul (=Muntele Tatălui). Hoarda de Aur se convertește la Islam.

Influența culturală și religioasă a Târnovului,  își pune amprenta asupra elitelor românești și cumane de la nordul Dunării și duce la o masivă creștinare și re-creștinare în rit/limba slavă a acestor teritorii, majoritar păgâne până atunci.

O teorie negreată de istoriografia românească sugerează migrația unor grupuri latinofone creștine (valahi/români sud-dunăreni din zona Timoc-Vidin-Târnovo) în teritoriile afectate (depopulate) de invaziile mongole din Valahia, Banat și Transilvania. Acceptarea măcar parțială a acestei teorii ar putea explica unele fenomene greu de explicat altfel. 

La Niculițel sunt construite cel puțin două biserici.

Secolul XIV:

Țarul Teodor Svetoslav îi învinge pe tătaro-mongolii nogai (Nogai murise în 1299 dar tătarii din zona unde domnise au rămas să fie denumiți după numele lui: tătarii nogai) din sudul Basarabiei, alungându-i în Crimeea. De exemplu Basarab I al Ungrovlahiei primește ajutor semnificativ de la tătarii nogai contra regelui maghiar Carol Robert. În 1345, regele Ungariei Ludovic cel Mare îi alungă pe tătaro-mongolii care controlau politic și militar Moldova și atacau regatul Ungariei și își pune proprii oameni la conducerea acestui teritoriu (Dragoș). Mitropolii la Vicina și Dârstor (Silistra). Mitropolitul Iachint de Vicina se mută în 1359 la Curtea de Argeș ca mitropolit al Ungrovlahiei. Fapt ce va duce la formarea principatului Moldovei. În urma crizelor politice datorate presiunii bizantinilor și al otomanilor (nou veniți în peisaj), Țaratul Bulgar se rupe în trei părți: Țaratul propriu zis cu capitala la Târnovo, Țaratul de Vidin și despotatul Karvunei. Un nobil bulgar (sau cuman) Balik (de la care vine numele orașului Balcic), a ieșit de sub autoritatea Târnovului și a fondat principatul Karvunei (actuala Dobrogea) 1322. Îl urmează fiul său Dobrotiță sub care principatul devine despotat. Prima capitală a fost la Karvuna (la Balcic, nu actuala Kavarna), apoi Caliacra, mai apoi la Varna. Despotul Dobrotiță a dat numele său teritoriului. Un document venețian îl numește „Despotum bulgarorum Dobroticam”. Nicolae Iorga crede că Dobrotici (Dobrotiță) și Balik (Balică) au fost români. Iar numele despotatului s-ar fi numit – românizat - Țara Cărvunei. Există surse care atestă existența valahilor în Dobrogea. Pe Dobrotiță l-a urmat despotul Ivanko. Turcii otomani atacă Balcanii și despotatul lui Dobrotici. Armatele vlaho-bulgare ale lui Ivanko îi înving pe turci. În 1388 Mircea cel Bătrân se implică în luptele contra otomanilor și ocupă Dobrogea. Sultanul Baiazid Fugerul învinge o uriașă alianța creștină la Nikopole (Cruciada de la Nikopole, 1396). Mircea pierde Dobrogea, dar o recucerește în alianță cu țarul de Vidin, Constantin Asan.

În această epocă Dobrogea este populată de bulgari, valahi, cumani, pecenegi, turci selgiucizi, mongoli, genovezi, greci, varegi ș.a.

Secolul XV:

Capitala Dobrogei lui Mircea este Dârstor (Silistra). El se autointitulează în mai multe documente domn al Dârstorului și al ținuturilor despotului Dobrotiță. Diplomația lui Mircea în relațiile cu turcii dă greș. Țaratele de Târnovo a lui Șișman, de Vidin al lui Strațimir și Dobrogea sunt anexate de Imperiul Otoman condus de fiul lui Bayazid, Mahomed I. Dobrogea devine după 1417-1420 parte (sangeac) din Pașalâcul Rumeliei (=Țara Romeilor/a romanilor), laolaltă cu teritoriile țaratelor bulgare. Pe hărțile din Renaștere sau mai târziu, Rumelia este scrisă Romania (fără â) fapt care derutează pe cei neavizați. O a doua cruciadă menită să îi alunge pe otomani din Balcani a fost organizată Vladislav al III-lea al Poloniei și Ioan (Iancu) de Hunedoara, guvernatorul Ungariei. Bătălia de la Varna (1444) a fost pierdută de creștini. În 1461-1462 Vlad Țepeș întreprinde o campanie de represalii anti-otomană în așezările de pe malul drept al Dunării, ucigând peste 24.000 de oameni, majoritatea civili. 


Scurtă bibliografie

P.P.Panaitescu - Interpretari românești

Marian Coman - Putere și Teritoriu

Virgil Ciocîltan - Mongolii și Marea Neagră în sec XIII-XIV

Florin Curta - Apariţia slavilor

Florin Curta - Southeastern Europe in the Middle Ages, 500-1250

Victor Baumann- Sângele martirilor

Petre diaconu- Păcuiul lui Soare

Pal Engel - Regatul sfântului Ștefan istoria Ungariei medievală

Marian Georgescu – istoria Bizanțului

Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu - Istoria românilor dintre Dunăre și Mare –

Istoria Românilor, Academia Română, vol II-III

Constituirea statelor feudale românești . coord N.Stoicescu

Alexandru Madgearu-Organizarea militară bizantină la Dunăre , sec X-XIII

Alexandru Madgearu – Istoria militară a Daciei postromane 275-614

Alexandru Madgearu – Împăratul Galerius

Alexandru Madgearu – Asăneștii

Șerban Papacostea - La începuturile evului mediu romanesc

Mihail Zahariade – Moesia secunda, Scythia și Notitia Dignitarium

Victor Spinei - Moldova in secolele 11-14

Victor Spinei - Marile migrații în estul și sud-estul Europei

Victor Spinei - The Romanians and the Turkic Nomads North of the Danube Delta from the Tenth to the Mid-Thirteenth Century

Vezi și

Varangians nearby the Danube Delta. About an archaeological discovery in the byzantine fortress at Nufăru, Tulcea county

Viața economică din nordul Dobrogei în secolele X-XIV

Prezența Hoardei de Aur la gurile Dunării (sec. XIII-XIV). Argumentul arheologic