Trista poveste a ultimilor sasi din Transilvania

Basilica gotica din Richiş

Voi posta din nou un articol al carui autor nu sunt eu dar la care subscriu in totalitate. E vorba de un sas din satul Richiş (germ. Reichesdorf) , la 4 km. de Biertan, jud. Sibiu. L-am cunoscut pe Johann Schaas in urma cu 2 ani (in 2006) cand am vizitat a 3-a oara extraordinara basilica gotica din Richiş. D-l Schaas mi-a deschis biserica si mi-a fost ghid vorbindu-mi despre motivul gotic al figurilor grotesti de oameni ce sunt raspandite in interiorul monumentului. Un batran hâtru, intelept si simpatic. Ilustrez acest articol cu imaginile facute cu acea ocazie in basilica din Richis, poate biserica cea mai bogata in sculptura dintre toate bisericie sasesti de sat. Privindu-le nu poti sa nu ramai fascinat de nivelul de cultura si civilizatie la care ajunsesera sasii in veacul al 14-lea. Daca un mic sat cu maximum 30-40 de case isi permiteau sa isi ridice o asemenea mini-catedrala gotica.

Fabula lui Hans despre iezenul fugarit de vulpe

de Ruxandra Hurezean
preluat HotNews.ro

De ce nu a reusit Romania sa umple golul lasat de sasi nici dupa 20 de ani? Si acum satele sasesti din Transilvania sint aproape goale. Casele, cindva dichisite, stau sa cada, iar din curtile sobre ale nemtilor de altadata, se aude astazi vorbindu-se tiganeste. Daca strabati Podisul Transilvaniei la ceas de toamna, cautind radacinile natiilor care i-au format cultura si civilizatia acestui tinut, pe nemti nu o sa-i mai gasesti. Johann Schaas din Richiş, unul dintre ultimii saşi din Transilvania, spune intr-o fabula istoria intreaga a unei etnii fugarite din Romania, asa cum vulpea l-a fugarit pe iezen.

Satul Richis (Reichesdorf); foto Dragos Matei

Am descoperit cu greu ultimii sasi din Richis, o familie care a plecat in Germania si s-a intors. Si alta care nu a plecat niciodata, desi toate neamurile din singele ei sint dincolo. Nu mai prea au cu cine vorbi limba lor, dar nici timp de vorbit nu prea au.

Cheie de bolta din basilica din Richis.

Johann Schaas din Richis cultiva pamintul singur: il ara, il seamana si culege roadele. De la el cumpara vecinii cartofi cu un leu kilogramul. Johanna ii cintareste in curte, in pune in plasa, vorbeste putin, ia banii si-i pune in sort. Hans si Johanna sint batrini, au miinile batatorite, sint uscativi, inalti, cu fete luminoase, ochi inteligenti. Amindoi trebaluiesc continuu pe linga casa. Johanna pune gogonele pe iarna, face laturile pentru cei doi porci, in timp ce Johann povesteste despre plecarea fratilor lui in Germania.

De ce au plecat sasii de la noi?

Johann Schaas Foto: Hotnews

„Am sa va spun de ce au plecat sasii. Am sa va spun o fabula. Imi pare rau ca aflati acest adevar de la mine. Nu mai am mult de trait. Trebuia sa spun cuiva ce gindesc de multa vreme. Nu stiu cine de pe lumea asta nu putea rabda sa afle ca eu exist, dar daca ati ajuns aici inseamna ca trebuia sa se intimple.

Asadar, pe dealuri traiesc un iezen si o vulpe. Iezenul are picioare scurte si groase, maninca doar ierburi si fructe, nu e carnivor. El sapa bine vizuinile. Vulpea are picioare subtiri si iuti, alearga repede, e vinatoare, are miros bun, dar nu sapa. In fiecare primavara iezenul isi face o vizuina.

Vulpea se teme de el. Se uita de departe, iar dimineata, se duce, pe furis, si-si face nevoile la gura vizuinii. Iezenului ii miroase, dar nu are ce sa faca. Vulpea se duce si a doua dimineata si face treaba urita. Si a treia. Pina cind, iezenul nu mai poate suporta mirosul si pleaca. Paraseste vizuina. Ii ramine vulpii. Vulpea este istoria, doamna, istoria care a facut la usa sasilor multe dimineti la rind.“


Diminetile vulpii
„In al doilea razboi mondial, sasii nostri au fost trimisi in Crimeea sa lupte. Asta a fost prima dimineata. S-a facut ceva intelegere cu statul german si au inceput sa-i trimita in concedii acasa. Cum ii trimiteau, ii incorporau in armata germana, in trupele SS. A doua dimineata.

Pe altii, bolnavi sau raniti ii trimiteau direct in Germania, de la ei au inceput sasii sa mai afle despre rudele de acolo. Dar armata germana le tatua grupa sanguina pe mina. Dupa ce s-au intors armele, sasii erau recunoscuti dupa insemnul de pe brat si considerati colaborationisti. A treia dimineata!

In 45, 46 si 47, sasii, pe motiv ca erau considerati colaborationisti au fost complet expropriati. Le-a fost confiscat totul, si paminturile, si animalele, totul! Doar femeile le-au mai ramas. Asta a fost a patra dimineata in care iezenul a suferit.



Au venit comunistii si sasii care, trebuie sa stiti, fusesera primii europeni improprietariti, (tocmai pentru ca li s-au dat paminturi au venit in Transilvania), nu mai aveau ce pretuiau ei foarte mult: proprietatile lor! In perioada comunista am muncit in constructii la IAS Medias, am mincat salam cu soia ca toata lumea. A venit revolutia si democratia. S-au dat paminturile inapoi, cele cu care se intrase in CAP.

Dar sasilor le fusesera confiscate proprietatile cu alt decret, inainte de infiintarea CAP-urilor. Cazul lor nu se incadra in lege! A cita dimineata? Iezenul nu a mai putut rabda. A plecat lasind casa lui de-o viata, porcii in cotete, gainile in voia sortii. A plecat.”



Tractorul lui Hans

„Cind ies dimineata in poarta casei, nu mai recunosc lumea. Ma intorc si ma urc pe tractorul meu, plec si muncesc. Muncesc pina cad de oboseala. Imi plac paminturile. Eu am avut noroc. Ai mei nu au intabulat pamintul inainte de `45 si nu le-a fost confiscat, apoi or intrat cu el in CAP si l-am putut recupera. Sase hectare. Le muncesc cu tractorul meu. Il vedeti? E un Ferguson! Aproape ca e facut de miinile mele.

S-a intimplat ca, dupa `90, nemtii au zis ca ne dau ajutoare daca facem asociatie. Eu nu vreau sa mai aud de asociatie si nu fac! Dar altii fac. La ei vin de toate, vin si trei tractorase, superbe! Eu ma duc si-l vad pe cel de fata. Zic, e minunat! Nu mai pot dupa el! Il cer, nu mi se da, e al asociatiei! Ma duc la Medias si-l cer, nu si nu!

Ma duc la Bucuresti si-l cer. Nu se poate! Intre timp, tractorasul sta in sopron, nu-l foloseste nimeni.Celelalte disparusera cu totul. Al meu ajunge fara roti, fara volan, fara multe. Il vizitez aproape in fiecare zi. Tractorasul tot mai prapadit.

La un moment dat nu mai au loc de el si-l scot din sopron afara, in ploaie. Curgea o strasina pe el. Trec anii, ma tot duc sa-l vad, doar gitul i se mai vedea din pamint. Imi venea sa pling de mila lui! Ce pacat imi spuneam, au trecut 10 ani si rugineste acolo, iar eu as fi putut munci pamintul cu el!

Intr-o zi, la conducerea Asociatiei vine un neamt destept. Afla de insistentele mele, ma cheama, imi da delegatie sa iau tractorul si-l iau. Il aduc acasa: era terminat. L-am refacut bucatica cu bucatica. Cit mi-l dorisem! El e camaradul meu. Cu el vorbesc nemteste, ma intelege…“.



Hans stie istorie, stie cum s-a facut reforma lutherana, cine era regele Geza sau cu cine a fost coleg la scoala Honterus. Hans este un mecanic pasionat. Are si o inventie, dar despre ea vrea sa pastreze tacerea… Hans nu este nici al Germaniei nici al Romaniei. Hans este un om care s-a eliberat de istorie. Un iezen care a sfidat vulpea.

De ce nu a plecat si iezenul Johann

„Sint citeva motive. Dar am sa va spun concentrat. Cunosc Germania. Am doi copii, amindoi cu rostul lor acolo. Am multe rude. Am fost in vizita la ei. Acolo au descoperit ca am cancer. Am hotarit, dupa operatie, in `93, ca vreau sa vin acasa la mine, la Richis.

Nu are rost sa va spun mai multe: cred ca astazi sint in viata pentru ca traiesc unde m-am nascut, intre dealurile astea grozave, pe paminturile mele, aici. Nu vreau sa spun cuvinte mari. Mai multe intelegeti domniile voastre si singuri.”

* In 9 noiembrie, acum 19 ani cadea zidul Berlinului. Spre lumea libera au plecat puhoaie, nu doar nemtii din fosta RDG, ci si cei ramasi de multa vreme in lagarul comunist. Exodul sasilor a inceput in anii '80 si a culminat imediat dupa ’89, cind satele din Transilvania au ramas pustii.

* La recensămîntul din 1910, saşii din România au atins numărul de 800.000, în 1930 au mai rămas 633.488 (4,44% din populația țării), iar după recensămîntul din 1992 s-a constatat că numărul acestora s-a redus la 119.462 (0,52%). La ultimul recensămînt din primăvara anului 2002, peste 60.000 de locuitori ai României s-au mai declarat încă, de naţionalitate germană (saşi, şvabi şi zipzeri).

Nota: Hans nu a stiut numele romanesc al animalului, insa, in incercarea de a se face inteles, a zis la un moment dat cuvantul Dachs (viezure, bursuc), dar poate fi vorba, dupa sonoritatea cuvantului (iezen), despre Wissel (castor). S-ar putea ca, in defintiv, sa se fi gandit la castor, dar a vorbit de viezure. Numai Hans stie ce o fi iezenul.

Cetatea si biserica sasesca din Saschiz

Am stat vara asta (2008) 10 zile la Saschiz. Cunosteam comuna din anii '90 cand calatorisem prin mai toate satele sasesti (aprox 130 de localitati). Acum am studiat locul cu mai multa atentie. S-au schimbat multe. Au plecat sasii si au venit englezii. O fundatie, Adept , condusa de niste englezi fascinati de natura zonei se lupta pentru conservarea padurilor, pajistilor si satelor sasesti din zona colinara dintre valea Hartibaciului si valea Tarnavei Mari si pentru practicarea unei agriculturi durabile si traditionale. Pe aceste dealuri se afla cea mai mare zona impadurita din podisul Transilvaniei. Fauna si flora sunt bine reprezentate (sunt si ursi , cerbi, paduri cu stejari seculari). Aceasta zona, ce se intinde de pe la Sighisoara pana spre Medias si Agnita a fost locuita de sute de ani (700 de ani) majoritar de sasi. Padurile erau administrate de obstile satesti, motiv pentru care nu au fost taiate in dementa ci dimpotriva, protejate si ingrijite. Englezii de la Adept au fost atrasi de zona asta deoarece conserva o biodiversitate disparuta de mult la ei in tara. Si de aceea fac eforturi de a declara zona Tarnava Mare zona protejata. Misto! De cand e interesat printul Charles de zona o gramada de englezi se indragostesc de săsime.

Comuna Saschiz a fost in trecut una din cele mai bogate localitati sasesti. Numele german e Keisd. Ungurii i-au zis Szászkézd, adica Keisd-ul sasesc, de unde vine vine si numele romanesc(se citeste sas-chizd=saschiz). Inainte de veacul 13 in zona se aflau localitati secuiesti. La colonizarea sasilor, secuii s-au retras mai spre est si nord est.

Poza asta nu-i trucaj! Chiar asa se vedea ...

Biserica a fost terminata pe la 1493 pe locul alteia mai vechi. Noua biserica a fost construita in spiritul bisericii-reduit (ca si mai tarziu biserica din satul alaturat Cloasterf) menita sa fie si biserica si fortareata in acelasi timp. In veacul 17 este construit si uriasul turn, copie a celui de la Sighisoara, simbol a puterii economice a Saschizului. Sferturile de ora sunt batute de o statuie de lemn numite Bogdan ce tine un clopot in mana. Interesant nume, de origine slava, specific românilor. Dupa executie si costum, statuia nu pare mai veche de mijlocul sec. al 18-lea. Sub cornişă ca si la Sighisoara turnul a fost pictat cu frescă decorativă din care se mai ghiceste ceva in zonele cu tencuiala cazută.

Statuia Bogdan

In comuna sunt atestate documentar inca 6 biserici, capele si manastiri. Cu certitudine nu este cunoscut decat amplasamentul a 2 din ele (asa am citit undeva).
Inca din sec. al 14-lea satele din zona au construit o cetate pe dealul de deasupra Saschizului.

Cetatea dupa defrisarea padurii care o ascundea privirii

Cetatea e una din rarele cetati taranesti ale sasilor pastrate pana azi (alaturi de Rasnov, Rupea si partial Slimnic - un caz particular). Cetatea a fost bine intretinuta secole de-a randul fiind ingrijita inca in anii 40 ai secolului trecut. Dupa deportarea masiva a sasilor dupa 1945 si distrugerea ei de catre locuitorii ne-germani ai Saschizului, cetatea a cazut rapid in ruina si uitată. In limba romana nu exista nici o singura lucrare despre istoria sau arhitectura cetatii. Nu e nici macar citata in lucrari de sinteza. O situatie des intalnita cu foarte multe monumente remarcabile sasesti sau unguresti si secuiesti. Pana acum vreo 4 ani putini stiau de existenta ei din cauza ca era ascunsa de padurea deasa ce crescuse in jurul ei. Parca era castelul din "Frumoasa din Padurea Adormita".

Singura imagine de epoca pe care am gasit-o (probabil e facuta de unul din fratii Fischer de la Sibiu) prezinta cetatea intr-o stare bunicica. jos e in 2008.

In ultimii ani Primaria a taiat copacii si acum cetatea se vede din soseaua nationala ce traverseaza comuna. In interior e o fântână destul de adancă de care se leaga eterna legenda a tunelului care ajunge foarte departe.

Faimoasa fantana "cu tunel"

Turnul cu ceas din Saschiz si scara din grosimea zidului ce urca la primul cat

Pana in sec. al 19-lea comuna a fost faimoasa pentru ceramica sa deseori smaltuita in verde, rară si cautata de colectionari in zilele noastre. De altfel centrele de facut ceramica ale sasilor au disparut toate. Secuii de la Korund ce mai continua traditia ceramicii sasesti (dar si secuiesti, evident...).
Comuna e acum in patrimoniu UNESCO. Biserica era in restaurare. Desi e afisat un panou care spune ca e un santier al Ministerului Culturii, peste 3 sferturi din bani sunt din alte surse, inclusiv ale comunitatilor sasesti din diaspora. Cetatea mai are de asteptat desi cel putin 2 turnuri sunt in pericol iminent sa cada. Putinii turisti care urca la cetate habar nu au ce-i cu ea, habar nu au de sasi, habar nu au de nimic (am vorbit cu 4 grupuri si familii de-a lungul unei saptamani). Cum vin, asa pleaca. Cine e curios cu adevarat intra la centrul de informare turistica de langa turnul mare din Centru si acolo poate gasi niste pliante misto scoase de englezi (in vreo 4 limbi).

Biserica fortificata saseasca din Cloasterf

Am vizitat anul asta dupa o pauza de 10 ani biserica fortificata din Cloaşterf. Un sat mic de langa comuna Saschiz - jud Mureş.
Acolo se afla o foarte interesanta biserica fortificata! Numele satului vine de la sfantul patron al bisericii-Sf. Nicolae. Cum asa? pai in germana veche era numit Niklaus de unde vine Klos-dorf - numele german al localitatii. Probabil ca initial se numea Klaus-dorf. In comparatie cu majoritatea bisericilor sasesti construite in sec. al 15-lea si fortificate ulterior cand se ingrosase gluma din cauza invaziilor otomane, biserica de la Cloaşterf a fost conceputa inca de la inceput, din stadiul de proiect, a fi o biserica-cetate sau biserica-reduit, capabila sa faca fata unui mic asediu cu arme de foc. A fost construita la 1524 si face parte din ultimul si cel mai modern (la acea vreme) tip de biserici-cetate sasesti.


Biserica nu este un caz unic. In comuna alaturata, Saschiz, se afla o mult mai mare biserică construita in acelasi stil. La Dupuş, lânga Biertan, se află o biserica identică cu cea de la Cloasterf, proiectată de acelasi meşter. Iar langa Sebeş, la Boz puteti vizita o alta biserica din aceasi familie, desi gurile de aruncare verticale nu se sprijina pe contraforţi ci pe console, ca si la turnurile cetatii Sibiu.
Biserica se putea închide cu un gratar cu glisare vertica-numit herse.
Incinta e patrulatera si are 3 turnuri cu acoperisul intr-o singura apa, inclinata spre interior (in pupitru) spre a nu oferii dusmanului ocazia de al incendia sau distruge (pe acoperis). Ferestrele de tragere sunt adaptate armelor de foc.
Mobilierul interior e fabulos. Este din sec. al 17-18 si e in stil baroc popular. Pe unele panouri pictate ale stranelor sunt reprezentate biserici fortificate fanteziste.



Numai si pentru acest lucru si merita a fi vizitata biserica.




Cetatea a fost putin restaurata de Mihai Eminescu Trust iar langa turnul clopotnita (de veac 19) e amenajata o camera de oaspeti amenajata cu mobilier traditional sasesc.




In sat nu mai sunt mai deloc sasi.