Sfânta Vineri de la Târnovo

Palatul țarilor bulgari din cetatea Țareveț din Târnovo, capitala țaratului bulgaro-vlah. În centru se află biserica (azi ruinată, cea galbenă) în care s-au păstrat o perioadă îndelungată osemintele cuvioasei Paraskeva. Reconstituire de Vladimir Dimitrov (1967-2013).

Cândva, în veacul al 12-lea, în preajma Marii Schisme care a rupt biserica creștină în două (1054) pe malul Mării Marmara, în satul de pescari Epivates, nu departe de Constantinopol, cu ocazia înmormântării unui marinar bătrân (cam păcătos - se spune), oamenii au dezgropat oasele unei femei, dar le-au lăsat acolo. În efervescența profund religioasă a epocii, cumva, s-a dus vestea că au fost găsite oasele unei Sfinte. Probabil că la răspândirea veștii au contribuit și preoții locali care au intuit potențialul. Într-o epocă a Cruciadelor și a negustoriei cu moaște, orice biserică își dorea să devină loc de pelerinaj datorită unor relicve sfinte. Câștigurile erau enorme pentru toată lumea, atât pentru biserică, cât și pentru comunitate. Iar dacă nu aveai niște relicve autentice, provenite de la un om sfânt cunoscut, le inventai. Pur și simplu. Orice os putea deveni ”sfinte moaște” dacă erau însoțite de o poveste frumoasă și eventual de un ”miracol”.

Povestea Cuvioasei Paraskeva are toate aceste ingrediente. Se spune în povestea vieții ei, scrisă secole mai târziu că o femeie tânără (o ”împărătească”) s-ar fi arătat într-un vis miraculos unui localnic ( după altă variantă s-a arătat în visul a două femei) și a cerut să îi fie deshumate oasele de lângă ale bătrânului marinar, un păcătos, și să fie duse în Biserică.

Nimeni nu știa ale cui erau acele oase și cui aparținuseră. Numele i-a fost adăugat mai târziu.

PARASKEVA înseamna ”VINERI” în limba greacă (Παρασκευή). Vineri este o zi sfântă atât în iudaism cât și în creștinism: este ziua de pregătire de dinaintea Sabatului (Paraskevi=pregătire), ziua Răstignirii, cea mai respectată zi de Post săptămânală! Aceasta este Sfânta Vineri de care mai citim în basme. Sfânta Paraschiva sau Sf. Vineri este același lucru.

Inițial, scheletul unei necunoscute fără nume, găsit întâmplător, osemintele Sfintei au fost duse în biserica Sf. Apostoli din Kalikrateia (azi Mimarsinan, cartier al orașului Kücükçekmece din imediata apropiere a Istanbulului), un orășel din apropierea satului Epivates, unde au stat aproximativ 175 de ani.

În acești ani faima sfintei a crescut iar în 1231 mai marii Bisericii de la Constantinopol, au hotărât ca moaștele Sfintei să fie transferate în marele oraș, în Catedrala Patriarhală. Deveniseră mult prea importante pentru o bisericuță provincială!

Din considerente politice și diplomatice, moaștele Cuvioasei au ajuns apoi în capitala Țaratului Bulgar, la Târnovo (azi Veliko Târnovo).

În timpul ocupației latine a Bizanțului, după bătălia de la Klokotnița (martie 1230), țarul Bulgariei Ivan Asan al II-lea i-a învins pe ”franci” (adică armatele Imperiului latin al Constantinopolului) devenind cel mai puternic lider militar din Balcani.

Pentru prestigiul noului Țarat avea nevoie de un sfânt patron al Capitalei (aflată în plină reconstrucție) și al țării, iar conducerea latină de la Constantinopol le era datoare. În 1234 țarul bulgar a cerut moaștele Cuvioasei pe care vroia să le ducă în Târnovo, noua capitală a țaratului (pe care o dorea un mic Constantinopol). Pentru consolidarea relațiilor, împăratul a fost de acord să ofere bulgarilor în dar bulgarilor moaștele Sfintei Vineri.

Țarul Ivan Asan al II-lea și țarina, în diorama figurilor de ceară de la Tânovo

Țarul Bulgariei a luat treaba foarte în serios. În primul rând a organizat moaștelor o primire plină de solemenitate la Târnovo, una demnă de un împărat. Înalte fețe bisericești din Bulgaria în frunte cu patriarhul Vasile al Târnovului și Marcu al Preslavului, familia țarului, aristocrație, popor au participat la festivitățile aducerii moaștelor Sfintei Vineri de la Constantinopol. Pentru ca ele să fie depuse în chiar centrul Puterii politice a Țaratului: în biserica – special construită - din curtea palatului țarilor din Târnovo de pe colina Țareveț (vezi ilustrația). 

Reconstituire a cartierelor fortificate ce formau orașul Târnovo. În cetatea Țareveț se afla palatul țarilor, iar în incinta acestui palat, biserica Sv. Petka. Orașul medieval Veliko Târnovo se întindea pe 2 platouri carstice separate de meandrele rîului Yantra; unul e Țareveț vizitabil și restaurat, altul e Trapezița, sit arheologic, nevizitabil. (vezi ilustrația de la începutul articolului)

Pentru că bulgarii zic zilei de vineri ”petka”, de la ( pet=cinci, a cincea zi), Cuvioasa Paraschiva a ajuns să fie cunoscută în lumea slavă ca Sveta Petka (Света Петка ). 

Datorită lipsei unei descrieri canonice a vieții ei, încă din vremea Țarului Ivan Asan al II-lea, Cuvioasei Parachiva/Petka i-a fost scrisă o variantă oficială a poveștii vieții ei, o ”hagiografie”.

De asta s-a ocupat Patriarhul Eftimie de Târnovo (1325-1403) care a scris viața Sfintei Petka și a ales serbarea ei la 14 octombrie. ”Viața și peregrinările Sfintei Petka și felul cum a fost adusă în minunatul oraș Târnovo” imaginate de Patriarhul Eftimie a fost o lucrare scrisă cu mult talent și a cunoscut o mare răspândire în Balcani, cu mult dincolo de granițele Bulgariei. Abia acum s-a răspânit o variantă oficială și detailată a faptelor Sfintei. 

Ca sfântă patroană a Bulgariei, asociată cu puterea politică de la Târnovo, Paraskivei i-a crescut enorm prestigiul și faima. Este numită Sf. Paraskeva/ Petka a Bulgariei sau de la Târnovo (Sv. Petka Târnovska)

Moaștele au stat la Târnovo timp de 160 de ani. În 1394, capitala Târnovo, laolaltă cu întreaga țară a căzut sub ocupația otomană. Sfintele moaște ale orașului – Sfinții Petka (Paraschiva), Filoteea și Teofan au fost transferate la Vidin, apoi trimise peste Dunăre lui Mircea cel Bătrân al Țării Românești, unde timp de câteva luni au fost adăpostite, la sugestia lui Sf. Nicodim de la Tismana, undeva în Țara Românească (probabil chiar la Tismana, unde existau condițiile necesare adăpostirii acestora). 

Apoi moaștele s-au întors iar la Vidin, devenit temporar, sub țarul Strațimir, capitala ultimului bastion bulgar neocupat de turci: Țaratul de Vidin. Trei ani mai târziu, când țaratul de Vidin a căzut sub otomani (1396), moaștele au fost din nou salvate și duse la Belgrad. De data aceasta moaștele căzuseră în mâna turcilor, dar s-a implicat țarina Serbiei, doamna Milița, care a negociat cu sultanul Baiazid, cuceritorul Vidinului.

Doamna Milița era văduva faimosului cneaz Lazăr, ucis în bătălia de la Kosovopolie (1389), laolaltă cu dușmanul său, sultanul Murad. După acea bătălie, Milița a devenit țarină și a condus Serbia până când la moartea sa din 1405. Din motive diplomatice a fost nevoită să își mărite fata, pe Mileva Despina cu sultanul Baiazid. Astfel, Milița a devenit soacra lui Baiazid. Cu ocazia negocierilor avute cu Baiazid pentru a-și susține fiul, pe cneazul Ștefan Lazarevic la tronul Serbiei, Milița a cerut moaștele Cuvioasei din Vidinul ocupat de otomani, spre a fi duse la Belgrad. Se spune  că Baiazid ar fi râs că nu înțelegea de ce au atâta valoare pentru ei niște oase. 

O dată recuperate, moaștele au fost depozitate într-o mică capelă (Biserica Sf Petka în imediata apropiere de Biserica Ružica) din cetatea Kalemegdan, unde au rămas timp de alți 125 de ani. Până în 1521, când turcii conduși de Soliman Magnificul au ocupat și cetatea Belgradului. 

Macheta vechii cetăți a Belgradului, cu localizarea bisericii Sf. Petka

Capturate din nou de turci, moaștele Sfintei au fost răscumpărate de patriarhia Bizanțului pentru 12.000 de ducați de aur și aduse înapoi în Constantinopol, în catedrala patriarhală din cartierul Fanar. 

Și astfel, sfintele oseminte au fost readuse după 238 ani înapoi pe malul Bosforului. În Istanbul au fost mai multe biserici care au adăpostit moaștele înainte de a fi transformate în moschei: Theotokos Pammakaristos devenită Fethye Djami, apoi în biserica Blancherne, Sf. Dumitru si apoi în biserica Sf. Gheorghe din Fanar, actuala catedrală patriarhală.

În 1641 domnul Vasile Lupu al Moldovei a donat o importantă sumă patriarhiei Constantinopolului, care acoperea tributul anual impus de otomani patriarhilor din Constantinopol și Ierusalim. Practic Vasile Lupu a plătit datoria Patriarhiei către fiscul otoman. Ca recunoștință, Patriarhul Partenie i-a oferit lui Vasile Lupu moaștele Sf. Paraschiva a Balcanilor spre a fi depuse în noua biserică Trei Ierarhi ridicată la Iași. 

De atunci oasele sfintei se păstrează în capitala Moldovei, Iași. Iar Cuvioasa a devenit, după ce fusese pe rând ocrotitoarea Bulgariei, a Vidinului, a Belgradului și a Constantinopolului, ”ocrotitoarea Moldovei”. Cultul Sfintei Vineri a fost uriaș în Balcani, în Bulgaria, Serbia, Grecia și țările românești, nenumărate biserici din acest spațiu având având acest hram și intrând în folclor, mai mult ca orice altă sfântă.  

Asta este pe scurt povestea adevărată a osemintelor din satul Epivates. Nu am insistat pe povestea Cuvioasei imaginată de preoți, deoarece o pueteți găsi ușor pe orice site ortodox. 

Locurile unde au stat de-a lungul istoriei moaștele Cuv. Paraskeva. 

Bibliografie

Alexandru Madgearu - Asăneștii. Istoria politico-militara a statului dinastiei Asan (1185-1280)- Ed. Cetatea de Scaun

Radoslava Stankova - Viața și faptele (Pre-Eftimie) ale Sv. Petka Târnovska în literatura bulgară și sârbă din secolele XIII-XV 

Ivan Biliarsky - The Cult of St Petka and Constantinopolitan Marial Cult

Jürgen Fuchsbauer - The Thracian and the Constantinopolitan Life of Paraskeva of Epibatai

pr. Gabriel Dinu HEREA - Școala de artă moldovenească. Interacțiuni cu spațiul cultural polono-rutean, în secolele XV-XVI.

Sfânta Paraskeva Epivatska / Petka Tânovska în Enciclopedia Slavica Sanctorum

Elene Tomova - Lucrările hagiografice despre Sf. Petka Tarnovska din Rusia în secolele XV-XVII

Elka Bakalova, Tzvétiléna Krasteva - La vénération des reliques dans le Sud-Est européen

Elisabeta Negrău - Cultul suveranului sud-est european şi cazul Ţării Româneşti: o perspectivă

castelul de la Cris-Mures

Nu departe de Sighisoara, pe o vale laterala fata de cursul raului Tarnava Mare se afla un vechi sat sasesc. Cris, in germana Kreisch si in maghiara Keresd. Tine de comuna Danes, iar in trecut a fost un sat cu statut mai neobisnuit in comparatie cu celelate sate sasesti din zona. Satul Cris, ascuns in capatul unei vai impadurite, asemenea satului vecin , Malancrav (ce apartinea de familia Appafy) , nu a fost un sat liber. El apartinea familiei nobiliare Bethlen, aripii Cris, dupa numele proprietatii (caci erau mai multe aripi ale familiei; vezi despre castelul Bethlen de la Sanmiclaus). Intre satele sasesti libere din imprejurimi, satul Cris era o enclava nobiliara, cu populatie mixta saseasca, ungureasca si romaneasca. Desi in acest sat nu gasim o impresionanta biserica fortificata, aici se afla unul din cele mai frumoase castele in stil renascentist din Transilvania.

Stema familiei Bethlen. Piatra pusa de Alexius de Bathlen, unul din ctitori de seama a ansamblului. In vremea lui se construiesc ( intre 1675 şi 1691) cele 4 bastioane si aripa de vest.

Aspectul castelului inainte de Primul razboi mondial.

In trecut, aproape nu exista carte monografica despre Ardeal in care sa nu apara o imagine a acestui faimos castel. In sec. 20 se tiparesc si carti postale dupa cu acest monument.

Gravura din sec al 19-lea

Dupa razboi (1949) castelul e nationalizat, jefuit de autoritati si de taranii localnici. Devine sediu al CAP-ului local. In anii 70 in curtea castelului se filmeaza scene din Enigma Otiliei. In anii 1976 CAP-ul este scos afara, iar castelul incepe sa fie restaurat. In 1977 Ceausescu desfiinteaza Directia Monumentelor Istorice iar castelul ramane parasit. CAP-ul nu mai revine inapoi. In 1991 castelul e o ruina. Acoperisurile sunt prabusite, molozul umple camerele interioare, vegetatia creste luxuriant. Necunoscuti scot cu ranga din grosimea zidului mai multe ancadramente renascentiste de piatra, care sunt lasate in iarba sau furate.

Imagini realizate scurt timp dupa razboi (al 2-lea), cand castelul devine sediu de CAP

In 1991 vizitez castelul si il gasesc asa cum l-am descris mai sus. Ma duc cu fotografiile la Directia Monumentelor Istorice, si nu stiu daca are vreo legatura, dar castelul intra intr-un program prioritar de conservare.

Acest set de imagini l-am realizat chiar eu in 1991 ,dupa 15 ani de lasare in paragina.

Faimoasa loggie, locul unde cu doar cateva decenii in urma,

contele Bethlen isi servea cafeaua de diminata...

La mijlocul anilor '90 castelul incepe a fi protejat de un acoperis nou iar ulterior incep lucrarile de restaurare -consolidare.

Castelul in 1994, dupa primele masuri de protectie initiata de Directia Monumentelor...

Ilustratie cu castelul realizata de subsemnatul pentru macheta unui timbru. Initiativa realizarii unui timbru cu Castelul Bethlen imi apartine. Este al doilea timbru in care este reprodus acest castel si singurul ce reproduce castelul unei familii nobile din Transilvania (excluzand cast de la Hunedoara).

Inainte ca restaurarea realizata de Ministerul Culturii sa fie finalizata, mostenitorii familiei (contesa Anikó Bethlen), revendica dreptul de proprietate asupra castelului. După procese ce au durat mai mulţ ani castelul şi parcul au fost restituite oficial în iunie 2007 ramurii ardelene a familiei Bethlen. Lucrările începute prin anii 1990 trebuiesc continuate, castelul trebuie să devină locuibil, ca să reintre în circuitul turismului cultural. In prezent mostenitorii (Anikó, Éva şi Ágnes Bethlen din Targul Mures) au infiintat Uniunea Pro Castrum Bethlen, care se ocupă cu restaurarea castelului, şi includerea lui în circuitul turistic. (vezi aici)

Imagini realizate in 2009. In jurul castelului s-a amenajat in sec 18-19 minunat parc in stil englezesc. In anii postbelici, dealul pe care e ridicat castelul a fost napadit de boscheti. Insa mai atrageau atentia unii copaci neobisnuiti. Multi din copacii exotici plantati cu multe decenii (sau poate secole) in urma mai supravietuiesc si azi.

Castelul poate fi vizitat daca il gasiti pe paznicul castelului, un localnic ce va poate fi ghid deoarece este plin de informatii .

In anul in care am revizitat castelul (2009) se curata cu atentie parcul din jurul castelului. Nu imi venea sa cred dupa ce cu peste 15 ani in urma vazusem castelul in pragul colapsului...

Vedere panoramica din turnul donjon.

Detalii din friza de soldati secui de pe donjonul cilindric.
In trecut acestia erau pictati, iar urme de culoare se mai ghicesc si azi...

Seria de timbre din 2008, in care apare si castelul Bethlen din Cris

Cea mai veche parte e donjonul cilindric cu cinci niveluri, de origine medievală. Pe faţada sa, la registrul superior, se află o friză decorativă constând dintr-un şir de basoreliefuri colorate ale unor războinici cu calpac, în mâna dreaptă purtând halebarde sau scuturi, iar mâna lor stângă este sprijinită pe mijloc. Nivelul al cincilea slujea ca punct de observaţie, cu cele opt ferestre arcuite. În peretele gros al turnului a fost practicată scara în spirală, ce făcea legătura dintre etaje. În secolele XVI.-XVII. donjonul a fost înzestrat cu ancadramente de uşi şi ferestre în stil renascentist.(citeste mai mult despre istoria castelului aici)

Imagini din parcul dendrologic. In parc era construit si un foisor de lemn ce se mai gasea
pana in anii 2000 aruncat langa statia de autobuz din sat.
Urmatoarele fotografii provin dintr-un set realizat cu putin timp inainte de primul razboi mondial.

Reconstituirea stemei heraldie a familiei Bethlen, asa cum am desenat-o pentru emisiunea de timbre de mai sus.

Detaliu de pe relieful cu stema lui Alexius Bethlen

Banca cu steme heraldice ce se afla in trecut in curtea castelului.
Azi acest relief se afla la sectia de Istorie a Muzeului Brukenthal din Sibiu.

Schita desenului de la inceputul articolului...

Stema din stuc, pe tavanul uneia din incaperi.

Capela, a carei minunata usa se mai gasea abandonata in 1991

Fotografiile prezinta un decor relativ sobru, fara opulenta, tipica pentru
resedinta de la tara a unui aristocrat ardelean de la inceputul veacului 20.

Multe din elementele de mobilier au ajuns dupa nationalizare, la Primaria din Sighisoara,
la muzeul local sau la unii particulari...

As fi curios sa aflu unde afla aceste tablouri. Sobele au fost sigur distruse deoarece eu am mai gasit prin '91 fragmente imprastiate prin subsol...

Lacul rotund, abia vizibil in anii '90. Curatat, de frunze si pamant, el este azi iarasi vizibil. In dreapta niste pietre funerare despre care nu stiu mare lucru (vezi si mai jos).

Film documentar in lb maghiara despre castelele din Transilvania. Bun! Subtitrat in romaneste!!! RETROPOLISZ
Vezi http://www.youtube.com/watch?v=_l9Q2XCGXJk&p=2AA5C4299AB5BB8D
http://www.youtube.com/watch?v=aLNqmXTwkQo&p=2AA5C4299AB5BB8D

Sapaturi la Universitate

Au inceput sapaturile pe locul statuilor de la Universitate. Oamenii (s-a scris pe facebook), au inceput sa sara in sus ca, cica, muncitorii, la cica, cererea conspirativa (???), a Primariei, au descoperit si distrus (sau o vor face in scurt timp), urme arheologice.
Ei, nici chiar asa. Zona e supravegheata arheologic, in primul rand de echipa lui Gh Manucu de la Muzeul Bucuresti. Cred ca vor arunca ceva ochi si cei de la Inst de arheologie. Nu am nici o informatie in acest sens, doar sper.
Adevarul e ca zona nu e foarte bogata arheologic. Pe acel teritoriu a fost manastirea Sf. Sava. Asa cum apare in planurile vechi ale Bucurestilor, aceasta manastire a fost una deschisa, fara ziduri de incinta. Sau fara ziduri serioase. In afara de biserica, zona statuilor de la Universitate nu era intens construita la 1847, data planului Borroczyn. Unii cred ca exact sub statuia lui Mihai Viteazul vor gasi altarul bisericii Sf. sava. Eu profetesc ca biserica e cativa metrii spre statia de troleibuz, partial sub trotuar si mai spre vest. Acum nu stiu cum o sa va dati seama de asta, in conditiile in care punctul de reper numit Mihai Viteazul, a disparut...
In schimb in jurul bisericii se vor gasi multe schelete umane, fiindca, ca in jurul atator biserici din vechiul Bucuresti, functiona un cimitir.


Detaliu din planul Borroczyn (1847) cu biserica Sf Sava in centru si bis Doamnei in stanga.


Suprapunerea mea din articolul cu statuia lui Mihai Viteazul.


Suprapunere perspectiva a cladirilor prezente pe planul Borroczyn a caror temelii pot apare in sapaturile arheologice. click!


Detaliu din panorama din turnul Coltii catre bis Sarindari. Se vede un fragment din Bis Sf Sava, la dreapta.

Panorama facuta 15 ani mai tarziu fata de precedenta, din acelasi unghi (turnul Coltii). click!

Detaliu din fotografia de mai sus, in care apare statuia lui Gh Lazar, pe primul amplasament (mutata ulterior pt a face loc lui Spiru Haret) click!

Mihai Viteazul, in iarna 1877-1878, anul montarii tunurilor capturate la grivita, Gradina Botanica si sera. In stanga spate, fata vestica a palatului Sutu. In departare turlele bisericii sf Gheorghe Nou (asa cum aratau atunci).
Sa vedem cum va fi...

Completare:
Sapaturile arheologice efectuate in iarna-primavara 2011, au confirmat intr-o proportie mare ceea ce aparea pe planul Borroczyn, planul pe baza caruia am facut pronosticurile de mai sus. Intr-adevar temeliile bisericilor Sf Sava (sunt 2, suprapuse) sunt acolo unde am sugerat eu si nu sub soclul statuii lui Mihai Viteazul, cum se incapatanau unii istorici si arhitecti sa afirme ca urmare a unei legende urbane moderne.
Din pacate toate urmele arheologice, inclusiv fundatiile bibliotecii manastirii Sf Sava, decopertate in mare parte si numite gresit "Academia Sf Sava", chiar de catre specialisti, au fost demolate complet, lucru care a starnit furia si frustrarea iubitorilor culturii si istoriei bucurestene. Insa, sincer, nu stiu cum ar fi putut fi salvate si cu atat mai putin sa fie puse in valoare.
Vezi si aici: Cimitirul de la Universitate

In legatura cu Academia de la Sf Sava... Nu inteleg de ce atat de multi istorici si ONG-isti au preluat aceasta informatie gresita. E drept ca in corpul lung, cu parter, unde se afla biblioteca manastirii (apare si in panorama lui Szatmary), s-au tinut un timp cursuri. Acolo a predat si Gh. Lazar. Dar adevarata Academie, construita de Ipsilanti de afla pe partea nordica a bisericii, spre actuala Universitate. Temeliile sale ar trebui sa se afla sub actuala strada si sub trotoarul din fata Universitatii....