luni, 9 iunie 2008

pe str. Vasile Lascăr 85



Până anul trecut pe str. V. Lascăr nr. 85, se afla o frumoasă casă veche de vreo 80 de ani, demolată rapid. Deşi un istoric de artă de la INMI a facut câteva cereri disperate de salvare, către diverse instituţii "abilitate", casa a căzut. Credeţi că a fost demolată pentru a se construi ceva mai frumos în locul ei? Nici gând! Ticăloşii de proprietari vroiau să vândă terenul şi clienţi dispuşi să cumpere un teren cu o casă veche într-o zonă teoretic protejată era cam greu. Aşa că a fost demolată şi ... aşa a rămas.Lla fel cum s-a întâmplat şi cu restaurantul Sighişoara de pe str. Călăraşi unde clădirea a fost demolată pentru ca terenul să fie mai uşor de vândut. Şi cu toate astea terenurile tot pârloargă au rămas.

Vedeţi vreo diferenţă între imaginile de mai sus? Diferenţa e că imaginile din stânga sunt deja poze istorice. Frumoasa casă cu iederă nu mai există. Există însă un minunat teren viran (vezi jos), plin de buruieni (tot sunt bune şi buruienile că mai dau o pată de culoare-verde ).

x

3 comentarii:

Raiden spunea...

Si uite asa visul tov. Ceausescu devine realitate. Cat si-a dorit el sa rada toate urmele trecutului! Uite ca dezvoltatorii imobiliari ii duc mai departe maretul ideal. Blocuri, turnuri, blocuri-turn. Jos vechiturile.

Pe strada Vasile Lascar sunt niste case exceptionale. Trebuie sa ma duc sa le pozez cat mai exista.

Radu Oltean spunea...

Am ajuns sa o spunem destul de relaxati si resemnati. Da ba, nasol, se mai demoleaza o casa...
Dar nu e asa! Bucurestiul e ultimul oras din vechiul Regat care mai pastreaza ansambluri urbanistice cat de cat mari din epoca 1900. Trebuie facut cat de mult scandal pentru fiecare casuta fie ea sau nu monument istoric. Sa stii ca orasul pierde mult cu fiecare casa distrusa...Mai mult decat pur valoarea arhitecturala.

Romulus spunea...

Imi pare bine ca mai exista aceste poze, macar. Nu mai tineam minte ce a fost pe locul acela. Trec des pe acolo cand merg la piata. E o pierdere pentru cartier, si din pacate in Piata Galati (Gemeni) au fost multe demolari, mai ales direct vizavi de piata.