luni, 3 decembrie 2012

Carol Szathmari-Fotograful Bucureştilor



   După o muncă care a durat mai bine de un an şi jumătate, am plăcerea de a vă anunţa că am finalizat şi  tipărit cartea-album "Carol Popp de Szathmari, fotograful Bucureştilor". 






 


  Szathmari, artist ardelean, pictor, fotograf, cartograf, grafician, heraldist, gazetar, născut la Cluj în urmă cu 200 de ani (1812) şi stabilit la Bucureşti pe la 1847 a fost primul mare fotograf al Bucureştilor si unul din pionierii fotografiei europene (si de reportaj de front). Datorită fotografiilor lui avem şansa extraordinară de a cunoşte şi înţelege  evoluţia oraşului din epoca domnitorului Bibescu şi până după încoronarea lui Carol I ca rege al Romaniei. 

Pentru prima oară, au fost adunate între coperţile aceleiaşi cărţi toate peisajele urbane cunoscute ale Capitalei realizate de pictorul si fotograful ardelean. Am adugat şi portretele de negustori ambulanţi, în costume balcanice, chemaţi de artist în propriul studio spre a fi fotografiaţi. Au fost reproduse majoritatea fotografiilor din valorosul album dedicat Elenei Cuza şi din albumele ROMÂNIA dedicate lui Carol I. Sunt reproduse 120 de fotografii, majoritatea inedite. Câteva sunt de-a dreptul necunoscute chiar şi de către specialişti deoarece sunt reproduceri după clişee pe sticlă sparte (pentru care nu existau pozitive) ce nu au fost scoase din depozite de foarte mulţi ani. 

Alte fotografii mult prea palide sau supra expuse au fost publicabile în premieră doar datorită tehnicii digitale cu ajutorul cărora le-am "restaurat". Pentru majoritatea imaginilor  am reprodus detalii suplimentare greu vizibile. În prima parte a cărţii  este publicată o schiţă biografică scrisă de dl Emanuel Bădescu, curatorul secţiei de fotografie veche din cadrul Bibliotecii Academiei Române, fond din care provin şi majoritatea imaginilor.. Acest text a fost ilustrat cu imagini rare sau necunoscute ale caselor unde şi-a avut atelierul Szathmari,  pagini din ziarul ilustrat pe care l-a publicat Szathmari timp de un an, reclame, ultima casă de pe str. Enei, bombardată în al II-lea Război Mondial de către nemţi, (ocazie cu care s-au pierdut numeroase clişee, moştenite de familie). 

Lucrarea este tipărită în condiţii grafice de excepţie, claritatea şi rezoluţia imaginilor fiind foarte înaltă. În plus lucrarea este tradusă integral şi ÎN ENGLEZĂ lucru o face accesibilă şi publicului străin. În curând voi începe distribuirea în cât mai multe librării din Bucureşti, iar preţul aproximativ la care va ajunge cartea va fi de 50 lei.

În prezent se găseşte de vânzare la librăriile Cărtureşti, Humanitas, Bastilia (Pţa Romană), la Muzeul Mun. Bucureşti şi la Muzeul Naţional de Istorie (care e închis luni şi marţi) şi pe vreo 2 librării on-line. Pentru librării şi cunoscători, am dat-o la 2 din depozitele de la Gara de Nord...










Cortul regal amenajat sub balconul Universitatii cu ocazia incoronării lui Carol I ca rege al României

Coltul Caii Victoriei (Podul Mogosoaiei la acea vreme) cu viitorul Bd Elisabeta. pe locul cladirii din fata se afla azi blocul cu PizzaHut. In departare, in stanga, Universitatea...

Foisorul manastirii Pantelimon. Dup[ o placa de sticla inedita.

Albumul Elena Cuza aflat la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti

Detaliu din harta pensionarului Petre Ambrosiu din 1911, cu aspectul oraşului în sec. al 19-lea, reprodusă în carte pentru o mai bună înţelegere a topografiei oraşului Bucureşti în vremea lui Szathmari
Lucrarea aniverseaza 200 de ani de la naşterea artistului...

marți, 28 august 2012

Documentarul "Decoding Dacia" - Semnal


Documentarul DECODING DACIA, un film de 60 de minute produs de Kogainon Films din Boston, va fi prezentat in premieră pe 20 septembrie la Florenţa şi pe 24 septembrie la Bucureşti. Filmul explorează moştenirea regatului dac, trecând prin invazia romană şi colonizarea dintre 101 şi 106 d.Hr, până în zilele noastre. Toate materialele din film sunt inedite. Pentru prima dată, sunt prezentate reconstrucţii detaliate 3D ale Sarmizegetusei, ale cetăţii Blidaru, ale podului de peste Dunăre şi ale Forului şi Columnei lui Traian din Roma. Un rol important în film îl deţin şi ilustraţiile originale ale reputatului artist Radu Oltean, care reconstruiesc momente din epoca dacică sau redau scene de bătălie dintre daci şi romani.




Al treilea film dintr-o serie intitulată Războaiele României, documentarul a intrat în producţie în ianuarie 2011, în regia lui Nicholas Dimăncescu. În luna mai a aceluiaşi an, în timpul filmărilor de lângă Peştera Cioclovina, tânărul regizor a murit într-un tragic accident, prăbuşindu-se din vârful unei stânci!


Pestera Cioclovina
Nicholas Dimancescu



  Inspiraţi de pasiunea lui în explorarea rădăcinilor sale româneşti, familia şi colegii au decis să ducă documentarul la bun sfârşit. Anterior, Nicholas Dimăncescu regizase HILL 789 (Cota 789), despre memoriile bunicului său de pe frontul românesc al Primului Război Mondial, şi KNIGHTS OF THE SKY (Cavalerii Cerului), despre raidurile americane din 1944 asupra Ploieştiului. Ambele filme au fost însoţite de reportaje în revista National Geographic România şi au fost prezentate pe TVR1.




„Am rămas loiali interesului lui de a filma Carpaţii cei aspri şi oamenii dintr-o bucată care populează astăzi zonele cândva locuite de daci“, spune tatăl lui, producătorul Dan Dimăncescu. „Mare parte a muncii noastre a fost de finaliza filmările, atât de la faţa locului cât şi aeriene, la Sarmizegetusa şi Porţile de Fier. Abordarea noastră dă viaţă vechii moşteniri păstrate până astăzi de aceste peisaje“.



Reconstituirea asediului fortificatiei de la Ponorici
Echipa de filmare inaintea tragicului accident din mai 2011, in satul Ursici: Radu Oltean (artist), Nicholas Dimancescu (regizor), Michael Tran (sunet), Kyle Brandse (editor/videographer), Nora Agapi (operator).

Reconstituirea cetatii de la Piatra Rosie


Trofeu din sec al 18-lea  imitand trofeele romane din razboiul dacic - Roma



Nicholas Dimancescu in tabara de la Cioclovina..






 Filmul a beneficiat de sprijinul unor consultanţi români şi americani, experţi în istorie şi arheologie. A fost gândit să coincidă cu aniversarea a 1900 de ani de la inaugurarea Forului lui Traian la Roma, în 112 d.Hr. şi a Columnei, cu un an mai târziu. Atât Forul cât şi Columna au fost construite din prada de război adusă din Dacia.
Tot în septembrie, televiziunea BBC va lansa un film despre frontierele Imperiului Roman , în care Sarmizegetusa apare ca una din cele cinci locaţii analizate. Şi cel mai recent, Ministerul Culturii din România a anunţat finanţarea unui program de cercetare şi restaurare a  vechilor fortăreţe dacice.



Imagini realizate in timpul filmarilor la Roma si Muntii Orastiei





La Florenţa, DECODING DACIA va fi prezentat la un eveniment UNESCO ce marchează cei 40 de ani ai Programului pentru Patrimoniu – căci şi Sarmizegetusa şi Forul lui Traian sunt monumente protejate din patrimoniul UNESCO. Prezentarea din Bucureşti este găzduită de ambasadorul american Mark Gitenstein, pe bază de invitaţie, la sediul Ambasadei SUA. 

vineri, 9 martie 2012

Din nou despre demoari ale unor vestigii valoroase-Lipscani 30-34

Acest text este o preluare de pe site-ul ARA (Asocoatia Arhitectura-Restaurare-Arheologie) grup de profesionisti entuziasti, arhitecti si arheologi. De pe site-ul lor aflam ca :

"Asociaţia A.R.A. nu îşi propune să facă „tot ce este posibil" pentru salvarea monumentelor istorice.
Nu îşi propune să monitorizeze starea tuturor monumentelor istorice, nici protejarea sau restaurarea acestuia. Nu îşi propune să educe populaţia acestei ţări cu privire la imensele foloase pe care le generează o memorie inteligent activată pentru a-şi recunoaşte urmele paşilor prin istorie.
(Asociaţia A.R.A. a fost înfiinţată pentru că membrii săi fondatori cred că drumul spre starea de ruină a unor monumente istorice şi dispariţia acelora a căror fiinţare este însăşi ruina nu trebuie să devină semne ale prezenţei noastre în contemporaneitate.)
Asociaţia A.R.A. îşi propune să facă câte puţin din toate acestea, atât cât membrii săi sunt în stare."

Iata care este - din nou - necazul:


Demolare Lipscani  30-34



 Valorificarea Centrului Istoric: Demolarea monumentelor!

Acum, cazul Lipscani 30-34
               

Nu a trecut mult de la demolarea ilegală a monumentului istoric Fundaţiile Academiei domneşti de la Sf. Sava, dar a trecut suficient timp pentru ca Demolatorii să înţeleagǎ cǎ nu vor fi traşi la rǎspundere. Legea Monumentelor Istorice rǎmâne pe mai departe un text neputincios, un eufemism jalnic, necesar poate de ochii „Europei". Problema responsabilitǎţii e perimatǎ. Respectul organismelor statului care au misiunea de a ocroti patrimoniul se reduce, cum au afirmat în presǎ diverşi funcţionari „de bine",  la punerea în practicǎ a principiului aud, vǎd, dar tac. Cazul Sf. Sava, ca şi altele, s-a rezolvat simplu, eficient, cu buldozerul. În prealabil s-au gǎsit, fireşte, specialiştii necesari, comisiile antrenate în exersarea aceluiaşi audi, vidi, sile!





Recidivǎ: în 8 martie 2012, pe str. Lipscani 30-34 se acţioneazǎ conform înscrisului de pe afişul de gardǎ: „autorizaţie de desfiinţare". Într-adevăr se „desfiinţeazǎ". Pentru cǎ primǎria vrea acţiune, nu vorbe, în urmǎ cu o lunǎ au fost iniţiate paşnice lucrări de construcţii, care, ca din întâmplare, au distrus o parte din spectaculoasele bolţi care au mai rǎmas dintr-un vechi monument bucureştean. Forajele destinate realizǎrii stâlpilor din beton ale unei construcţii noi au trecut prin orice le-au cǎzut în cale, vestigiile unora din cele mai spectaculoase pivniţe cu bolţi cilindrice întărite de arce dublouri ale unui edificiu din secolul al XVIII-lea. Acţiunea pǎrea transparentǎ, dar nimeni nu putea bănui că în Lipscani 30-34 are loc de facto o acţiune de distrugere, zidurile pivniţelor nefiind vizibile din cauza pǎmântuluii care le acoperea. La ora actuala a început etapa finală, în care ce a mai rǎmas din vestigiile istorice este înlăturat cu escavatorul, odată cu pământul, sub bagheta magică a avizului de desfiinţare emis de primărie.  



Spre ştiinţă: spectaculosul subsol cu bolţi cilindrice este parte a unui sit compus din trei monumente istorice. Acestea au fost cercetate şi evaluate de arheologi şi arhitecţi specializaţi în analiza şi valorificarea vestigiilor de arhitectură şi arheologie. Aceşti specialişti au recomandat conservarea in situ a celor trei monumente din sec. al XVIII-lea. Rezultatul este pe măsură ... cele trei  monumente istorice sunt tocmai acelea a căror demolare are loc în prezent.



Distanţat şi neutru cum s-a autodeclarat - spre stupoarea celor care se mai instruiesc încǎ la lumânarea „luminatei Europe" - să fi fost oare Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional cel care a prevăzut desfiinţarea acestor monumente istorice?! Să fie oare o comisie de specialişti, dintre cele de curând împrospătate, care să fi găsit o justificare pentru a lansa un aviz de desfiinţare a unor vestigii istorice, din ce în mai rare?! Nu, nu putem crede una ca asta. Funcţionari ai ministerului, primari, primării şi consilii, comisii şi paracomisii sunt adevăraţii cerberi de pază ai patrimoniului nostru cultural. Atunci, cine dă undă verde avizelor de desfiinţare? Cine sunt Distrugătorii?!
Memento: ignorarea concluziilor cercetărilor arheologice şi de arhitectura (înaintate Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional în raportul final de cercetare) care au recomandat conservarea in situ, NU anihilarea, este o greşeală generată de incompetenţă, de absenţa respectului pentru moştenirea pe care suntem obligaţi să o transmitem viitorului, de absenţa respectului de sine.
Vă invităm să parcurgeţi rezultatele cercetărilor de arhitectură realizate pentru monumentele de pe strada Lipscani nr. 30-34, rezultate care au fost ignorate pentru ca demolările să poată avea loc. 




Structurile arheologice de pe 
strada Lipscani nr. 32-34

 
Virgil Apostol, Ştefan Bâlici, Claudia Apostol

 
Cercetările arheologice desfăşurate pe suprafaţa parcelelor de la nr. 32
şi 34 au condus la descoperirea în întregime a trei1 ansambluri de construcţii (locuinţe cu
spaţii comerciale la parter) dezvoltate pe trei parcele datând din secolul al XVIII-lea, la
conturarea etapelor de transformare fundamentale petrecute în epocile ulterioare (de
exemplu comasarea a două dintre proprietăţi, alinierile din a doua jumătate a secolului al
XIX-lea) sau la surprinderea unor urme, deşi firave, ale utilizării zonei în secolul al XVIIlea.
Pe de o parte, singurele date certe privitoare la structura urbană
oferite de sursele iconografice (cele de la sfârşitul secolului al XIX-lea – Planul 1895-1899 şi
începutul secolului XX – Planul 1911) au fost confirmate de cercetările arheologice actuale.
Pe de altă parte, pentru perioadele anterioare (sfârşitul secolului al XVIII-lea şi secolul al
XIX-lea), informaţiile relevate de cercetare au venit să completeze cu precizie informaţiile
prezentate schematic în planurile istorice (Planul Shulzer - 1781, Planurile Borroczyn -
1846-1852, Planurile Papazoglu - 1871-1875).3 Astfel, imaginea istorică este îmbogăţită cu
informaţii consistente referitoare la structura urbană de-a lungul unui interval de timp
important: începutul secolului al XVII-lea – sf. secolului al XIX-lea. 

joi, 2 februarie 2012

Craniul lui Mihai Viteazul







Craniul lui Mihai Viteazul


Mihai Viteazul in catedrala catolica din Alba Iulia. Pictura de Costin Petrescu
Pentru prima oara voi publica si prezenta publicului cateva imagini rarisime adunate in timp, reprezentand capul voievodului ucis langa Turda. Imaginile vor fi insoţite de fragmente extrase din cartea "Moartea unui erou" scrisa de istoricul medievist Constantin Rezachevici si V. Speteanu. Povestea asasinarii lui Mihai Viteazu si odiseea capului sau e un subiect extraordinar, demn de un documentar de buna calitate. Odisee, din pacate putin cunoscută. Dar, iata, blogul Art Historia, va prezinta atat ineditele imagini ale craniului eroului de la Călugăreni, nevazut de nimeni din 1920, cand a fost reînhumat definitiv, cat şi teribila poveste a ultimilor minute ale lui Mihai, a aducerii capului in Muntenia, graţie unor credinciosi in frunte cu paharnicul Turturea, a greutatilor prin care trece de-a lungul secolelor, la calatoria craniului la Iasi  si  Crimeea in timpul Marelui Razboi.



O frumoasa gravura ce ilustraza momentul asasinarii lui Mihai Viteazul. Scena mortii a fost descrisa de mai multi martori si a devenit binecunoscuta in epoca.

La aripa dreapta se aflau archebuzierii pedeştri valoni, in frunte cu capitanul Verlin de Liege, care trebuiau sa inconjoare cortul domnitorului pe la flancul stang. Manevra trebuia executata „cu toata graba", simultan, cat mai pe ascuns  in ceea ce priveşte trupele de la cele doua aripi. Intreaga operatie era condusa de colonelul Pezzen, ale carui trupe au inconjurat într-adevar „cu mare iuteala" cortul domnului.

In acest timp, Mihai Viteazul se pregatea de plecare. Fie in acest scop, cum crede Stavrinos, fie pentru ca aflase ceva din cele ce se urzeau impotriva sa, cum afirma Szamoskozy, el a cerut sa fie adus şi pregatit langa cort calul sau alb. Izvoarele sunt de acord ca domnul avea langa dansul putini oşteni; „oştile lui, ce avea nu erau cu dansul in tabara"; „toata oastea lui Mihai era impraştiata prin tara". Escorta de calareti sârbi şi romani care-l aştepta s-a retras şi apoi s-a impraştiat la apropierea imperialilor, crezand probabil, cum mai credea poate şi Mihai, ca au sosit valonii ceruti de domn.
In picioare, Mihai Viteazul a intampinat prin cuvinte de bun sosit: - „Bine ati venit, vitejii mei ostaşi" - grupul de ofiteri valoni, poftindu-1 sa intre in cort, unde se aflau mai multi comandanti de haiduci [un gen de trupe neregulate, specifice Europei centrale si de est, nu haiduci cu sensul de "lotrii"]. Câţiva au intrat, iar capitanul valon Beauri, care era mai aproape de voievod, fără alte cuvinte - o somaţie era de prisos, caci interpretul lui Mihai era în tabara lui Basta -, cu un gest elocvent, a pus mana pe voevod zicand: „eşti prins! Raspunsul lui Mihai a fost la fel de iute: „Ba!" dupa care a întins mâna stângă (caci era stângaci) spre sabia sa, atârnată de stâlpul cortului. In acest moment, Beauri îi înfige vârful ascuţit al halebardei „în mijlocul pieptului" (in meso al petto) - în stomac spun alte izvoare – iar un valon işi descarcă archebuza în mana stangă a voevodului, întinsa spre sabie. [Valonul Iacob de Beauri, cel care a dat lovitura mortală marelui voievod, a fost numit mai apoi capitan al Fagaraşului şi guvernator al Braşovului].

Lovitura de halebarda ii provoaca moartea. Alte lovituri de săbii, intre care şi cea a capitanului valon Rosini, se indreapta spre trupul eroului. Îndată după aceea, un căpitan de pedestraşi nemţi, foarte apreciat pentru astfel de lovituri, îi taie capul cu un cuţit - dagă (un fel de sabie scurtă, purtată de pedestraşi), iar trupul e despuiat de ucigaşi şi chiar de unii care se aflau in cortul sau (M. Peresith a luat spre „eterna amintire" surguciul de pe căciula voevodului, împodobit cu safire albastre).

În cort, au scapat putini cu viata, intre care Ludovic Rakoczi, capitanul haiducilor unguri ai lui Mihai, ranit la gât. În preajma lui rasuna focuri de archebuze: sunt ucişi 16-17 sau chiar mai multi slujitori şi oşteni ai voievodului, care au pus mana pe arme. Dupa relatarea lui W. Bethlen, L. Rakoczi şi Matei Peresith, alt comandant ungur, au fost răniţi, in vreme ce loan Bekeny, comandant de lefegii unguri şi alti slujitori ai voievodului, au fost decapitati. În ciuda ordinului lui Basta, cortul eroului cazut a fost jefuit de ucigaşi (restul bunurilor lui Mihai, cai, bani, corturi etc. au fost luate de Basta), dar scrisorile acestuia au fost salvate. Ele au fost ridicate de colonelul Pezzen predate lui Basta. Pastrate intocmai şi astazi in Arhiva de razboi din Viena (Kriegsarchiv Wien), ele se refera la stapanirea domnului asupra celor trei tari romane şi la tratativele sale cu reprezentantii imparatului.

Mihai a murit in urma loviturii de halebarda primita in piept.


Odata cu moartea lui Mihai au fost prinşi, interogati şi apoi executati toti „consilierii" (boierii) domnului, in afara de trei, despre care se vorbea ca vor fi trimişi la imparat pentru explicarea „cazului". Cei trei erau banul Mihalcea, şi albanezii Aga Leca şi Leca comisul. Ultimii doi, de acelaşi neam cu Basta, au trecut de partea acestuia şi „au marturisit tot ce ştiau despre Mihai Voda".
Deşi batran - septuagenar - banul Mihalcea, „cel mai insemnat sfetnic" al lui Mihai in Transilvania, vazand cele petrecute in cortul domnului, a incalecat, refugiindu-se intr-o moara „din sus de Turda". Urmarit şi prins de valoni, a fost dus de Basta la Alba-Iulia, unde in prima jumatate a lunii septembrie 1601 a fost chinuit indelung şi in cele din urma strangulat intr-un beci, trupul fiindu-i aruncat intr-o groapa de pietre, pe câmpia de lânga cetate. Călăreţii şi pedestraşii imperiali au urmarit de altfel pe toti cei care au incercat sa-şi afle scaparea in afara taberei domneşti.
Uciderea lui Mihai Viteazul a provocat o mare frământare in tabara acestuia, potolită insa de Basta in mai puţin de o ora. Faptul a fost posibil deoarece oastea domnului era formată în  exclusivitate din lefegii: putini români, majoritatea acestora fiind unguri (haiduci de peste Tisa şi mercenari din Transilvania), sârbi, cazaci şi poloni. In plus, o buna parte din romani (munteni şi moldoveni) şi sârbii devotaţi domnului erau trimişi, cum am vazut mai sus, la Alba-Iulia şi Fagaraş. 

Asasinarea domnului roman a provocat nemultumirea ţăranilor, care în unele locuri au pus mana pe arme şi a secuilor, care il voiau pe Mihai domn. Chiar o parte a nobilimii maghiare proimperiale judeca aspru crima ordonata de Basta.




Pictura lui Lecca, aflata la Muzeul de Arta al Romaniei, nu respecta descrierea de epoca a momentului mortii lui MV, insa a fost des reprodusa in lucrarile romanesti


Dupa asasinat, capul acestuia a fost prezentat lui Basta, şi lasat apoi sa zaca pe calul alb al voievodului, omorat cu prilejul luptelor dinaintea cortului domnesc, autorul asasinatului nepermitand ingroparea rămăşitelor lui Mihai.  

Dupa moartea lui Mihai  „Turturea paharnic, el a furat capul lui şi l-a adus adus in tara, de l-a slujit şi l-a ingropat [la mănăstirea Dealu] cu multa cinste ca pe un domn ".

Aceste desene au fost realizate de artistul Carol Isler, trimis de ministerul Instructiunii condus de Odobescu sa deseneze diverse monumente istorice si artefacte afl;ate in patrimoniul bisericilor si manastirilor. Aceeasi misiune au avut-o si Henri Trenck si Szatmary. In caietul lui Isler, pastrat la Bibl Academiei Romane, se afla acest desen. Dupa cunostinta mea, este prima oara cand acest desen este reprodus intr-un loc public (acest blog!)



Iata ce spune Letopisetul Cantacuzinesc in legatura cu legământul făcut între Mihai şi paharnicul Turturea: “...şi de sa va prinde lui Mihai vodă sa pieie într-alta ţara, sa nu-i lase oasele acolo, ci să le aducă în Ţara Românească. Iar de se va prinde sa pieie acest postelnic Turturea intr-alta ţară, sa nu-i lase Mihai vodă oasele, ci sa le aduca in Ţara Românească sa le îngroape.

 



Drept aceia, deacă văzu Turturea postelnicu ca tăiara pre Mihai vodă, mult s-au nevoit pentru jurământul ca sa aducă oa­sele lui Mihai vodă. Ci n-au putut, ci au luat numai capul de l-au adus in Ţara Românească, şi l-au îngropat la manastirea Din deal, de la Targovişte. Şi au facut mila mare care au fost lasat Mihai voda sa le daca acei manastiri."


Afis editat de D. Papasoglu, fost ofiter, autor al unei Istorii al Bucurestilor si proprietar al caietului cu schite de monumente al lui Carol Isler. Acest afis educativ a fost desenat avand ca baza desenele lui Isler (craniul, manastirea Dealu, vechea piatra de mormant, scrisa in romaneste)



 



O rară imagine a fotografului şi pictorului Carol Pop de Szathmary, prima în care apar craniile voievozilor din biserica mănăstirii Dealu.












Craniul voievodului este depus in biserica manastirii, şi intr- un timp nedeterminat, Radu Buzescu pune piatra mormantala cu textul scris in romaneşte in care precizeaza cine se afla sub lespede.


Odihna capului voievodului este tulburata de hoti princiari (Gabriel Bathory in 1610), hoti imperiali (1690, 1738), hoti otomani (1738); de înstrăinarea lăcaşului (1630); de cutremur (1802), de nepasarea oamenilor, de ruinarea şi degradarea bisericii.

La mănăstirea Dealu se păstrau două cranii voievodale: a lui Mihai Viteazul si alui Radu cel Mare


Gheorghe Bibescu (1842-1848) s-a incoronat in februarie 1843 la biserica de la Curtea veche din Bucureşti, imbracat intr-un costum care imita pe al lui Mihai Viteazul. Impodobit la fel, a venit şi la manastirea Dealu sa se inchine şi sa se reculeaga la moaştele Eroului. 
Prin 1845 au inceput lucrarile de restaurare ale manastirii, prilej cu care in 1847 s-au deschis mormintele lui Radu cel Mare şi Mihai Viteazul, iar craniile celor doi voievozi au fost aşezate in doua răcliţe de sticla, pentru a satisface curiozitatea morbidă a vizitatorilor şi pelerinilor.

Biserica Mihai Vodă aşa cum arăta la 1900, inainte de refacerea cupolelor.


Mănăstirea Mihai vodă, după restaurarea din perioada interbelică, locul unde Bolintineanu şi alţi patrioţi din sec. al 19-lea doreau să construiască un mausoleu pentru craniul lui Mihai Viteazul şi un azil pentru militarii bătrâni şi invalizi (foto din anii 30)

In 1864 Dimitrie Bolintineanu, ministrul Cultelor şi Instructiunii Publice, se adreseaza printr-un referat Consiliului de miniştri, prin care cere sa fie autorizat a solicita Domnitorului Al. I. Cuza dreptul de a prezenta Adunarii un proiect de lege. Se dorea ridicarea unui monument dedicat lui Mihai Viteazul, in chiar incinta manastirii ctitorita de acesta la Bucuresti


Monumentul de la manăstirea Mihai Voda din Bucureşti care va confine craniul sau, va fi ridicat pe patru tevi mari de tunuri luate de la cetaţile Braila sau Giurgiu. Va fi din marmura neagra, cu patru suprafete cu inscriptii incrustate cu litere de argint precizand datele şi locurile bataliilor, generalii, consilierii, data şi locul morţii etc. ţDeasupra va fi pusă o placa tot de marmura neagra care va avea la cele patru colturi cate un leu cizelat in argint. Pe aceasta platforma (masa) va fi urna din aur care va contine craniul aşezat pe o perna triunghiulara de catifea violeta care va avea colfurile brodate cu emblemele Tarii Romaneşti, Transilvaniei şi Moldovei. Deasupra urnei, va strajui vulturul Ţarii cu crucea-n cioc, cu arme şi fulgere in ghiare. Monumentul va fi inconjurat cu stalpi de marmura alba, cu lanfuri din zale groase vopsite in negru lucitor intre aceştia. In stanga monumentului va fi fanarul cu flacara veşnic aprinsa, iar in dreapta va sta santinela.

Tot monumentul va fi acoperit de sticla alba pe care se va afla coroana princiara sau gugiumanul lui Mihai aşezat pe o perniţă.

La finele anilor 80, manastirea ctitorita de Mihai Viteazul, dispare de pe fata pamantului, odata cu deal;ul pe care fusese ridicata. Ceausescu nu avea nevoie de concurenta. In afara de biserica si turnul principal de intrare, translate cateva sute de metri spre sud si ascunse azi dupa blocuri, nimic nu mai aminteste azi de vechiul loc al manastirii.
Tot la manastirea Mihai Voda,  dupa restaurarea sa urma a fi construita o Citadela de Invalizi. Chiliile şi anexele vor fi demolate, iar biserica va fi amenajata in stil bizantin; in dreapta intrarii, intr-un loc spatios, va fi monumentul craniului lui Mihai.  Dealul Mihai Voda, va fi imprejmuit cu zid, ca o citadela, avand la colturi tumulete rotunde care vor servi de adapost strajilor. Poarta spre oraş, va avea deasupra turn cu ceas, prevazut cu paratraznet şi cu catarg pentru arborarea drapelului na|inal. Celelalte trei laturi vor fi strajuite de cate un tun, aşadar trei tunuri, care vor celebra serbarile nationale prin salve.

In curte se va construi o cazarma cu 100 de paturi pentru invalizi, militari batrani saraciti. Comanda va fi formata din ofiteri superiori batrani, care vor comanda 100 militari batrani imparfiti in doua plutoane care vor fi efectivele totale ale citadelei. Uniforma lor, va fi cea veche romanesca a primei oştiri de la 1830, iar armele şi regulamentele din aceeaşi perioada.

Cortegiul insotitor al moaştelor Eroului pe traseul de la Dealu la Bucureşti, era un proiect elaborat minutios in 40 de puncte, a carui descriere ar devia subiectul propus. La 1 aprilie 1864 (ce zi neserioasa!) preşedintele Consiliului comunica ca proiectul de lege s-a aprobat, iar textul legii suna aşa:

«Art. 1. Se acorda d-lui Ministru al Cultelor un credit de treizeci şi una mii (31 000) pentru translatia (sic!) capului lui Mihaiu-Viteazul de la monastirea Dealului in capitala, in biserica Mihaiu Voda, şi pentru facerea unui sicriu cu un piedestal de marmora pentru depunerea acestei tarane.

Art. 2. Acest cap este mai cu osebire încredinţat guardei oştirii romane.

President Lascar Catargiu

Biserica si turnul gata pentru translare

 Este posibil ca proiectele lui Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac, Dimitrie Pappasoglu şi ale altora sa nu fi fost viabile. Nici unul din acestea nu a fost realizat.
Cativa ani mai tarziu, in 1874, in centrul Capitalei in fata Universitatii ridicate cu putin timp inainte, a fost amplasata şi dupa indelungi tergiversari inaugurate, statuia lui Mihai Vi- teazul. De la aceasta data, marile sarbatori nationale au avut ca loc de desfaşurare monumentul Eroului.  
 Cu banii adunati timp de trei ani, in 1904, societatea Tinerimea Universitara sub indrumarea arheologului Grigore Tocilescu, a inlocuit răcliţa de sticla care prezenta craniul Eroului vizitatorilor, cu un relicvariu din bronz in forma de capelă. Acesta are o inaltime de 76 cm, latimea de 42 cm, profimzimea de 32 cm. Decoratia faţadei are motive variate, florale şi geometrice. Deschiderea capelei care continea craniul voievodului, are cate doua colonete laterale.
Postamentul din marmora are inscriptia: Eroului Creştinatatii lui Mihai Voda Viteazul Domnul Tarii Romaneşti, Ardealului şi Moldovei.

Nicolae Iorga considera nedemn obiectul pentru a sluji drept loc de veci voievodului martir, a propus lui Nicolae Filipescu, ministrul de razboi, sculptura unui sarcofag de marmura. Sculptorul Carol Storck a realizat doua splendide sarcofage de marmura alba pentru odihna ramaşiţelor pământeşti ale voievozilor Radu cel Mare şi Mihai Viteazul.
In 1908, la împlinirea a 400 de ani de la moarte, resturile umane ale lui Radu cel Mare au fost depuse definitiv in sarcofagul plasat in pronaosul bisericii manastirii Dealu, in stanga cum priveşti spre altar.

Sarcofagul lui Mihai nu fusese terminat. Capul Viteazului a ramas in continuare in chivotul lui Tocilescu. La 1912, monumentul funerar era gata, dar imprejurari adverse n-au ingaduit odihna de veci a craniului.

Mihai Viteazul a fost o personalitate de talie europeană, foarte cunoscută la vremea sa. Dovadă sunt şi portretele sale, Mihai fiind unul din cei mai portretizaţi voievozi valahi (daca nu chiar cel mai)...

In timpul Marelui Razboi, craniul lui Mihai are o nouă si indelungata odisee.

Dupa sfatul şi cu sprijinul lui N. Iorga, Alexandru Dolinescu (1886-1947), preotul liceului militar de la manastirea Dealu a luat teasta lui Mihai Viteazul, şi a dus-o la mitropolia din Iaşi. 
In arhiva Mitropoliei Moldovei şi Sucevei din Iaşi, se gaseşte fila de jurnal cu nr. 3512 semnata de mitropolitul Pimen, preotul Alexandru Dolinescu, marele eclesiarh Policarp Luca şi profesorul Teodor Naum. Textul este urmatorul:
„Se constata de Noi prin acest jurnal ca astazi, Duminica 16 octombrie 1916, ora 3 dupa amiaza, a sosit la Iaşi parintele Alexandru Dolinescu preot şi profesor la Scoala militara de la Manastirea Dealului şi Ne-a predat capul Voievoului Mihai Viteazul, din doua piese, tigva şi maxilarul de jos aşezat intr-o cutie de lemn incuiata.
Dupa ce am vazut capul şi 1-am aşezat in cutie şi 1-am depus intr-o lada de fer, aflata in o tainita a Mitropoliei formata la peretele de rasarit a Sf. Altar, incredintandu-1 Marelui eclesiarh al Metropoliei, Protosincelul Policarp Luca.[...]"
Dupa un timp, moastele voievodului, sunt iarasi pe drumuri, de data asta in Rusia, pentru a fi protejate in caz de invazie a Iasului. Din fericire, capul viteazului nu a fost trimis impreuna cu restul Tezaurului catre Moscova  ci catre Cherson.


I.G. Duca ministrul Cultelor, in Amintiri politice, ne relateaza: „... Din autoritatile civile multe au fost trimise la Cherson, aşa spre pilda am pornit acolo pe Garboviceanu şi i-am incredinţat capul lui Mihai Viteazul luat de la Manastirea Dealului in momentul invaziei germane, nu care cumva acest adevarat simbol al unitatii noastre nationale sa cada in mainile duşmanilor, şi in special ale ungurilor. Epopeea lui Garbo­viceanu cu craniul Marelui Voievod in Rusia revoluţionară merita sa fie scrisa, istorica relicvă ascunsa in cutii de palarii spre a nu deştepta atentia agenţilor bolşevici, spaima perpetua a sărmanului conului Petrache, conştiinta raspunderii ce i se încredintase, lupta aceasta de-a ascunselea este o adevarata tragi-comedie.

In orice caz este curios şi foarte simptomatic cum simbolul unităţii noastre naţionale a trebuit sa treaca prin aceleaşi neinchipuite vicisitudini prin care a trecut statul roman insuşi, până sa ajungă la înfăptuirea unitaţii sale; iar capul lui Mihai Viteazul a fost cu alai readus la Mitropolia de la Iaşi aproape in acelaşi moment in care trupele se pregateau sa reia armele şi cu Aliaţii învingatori sa inainteze peste Carpati spre Alba Iulia şi spre campia de la Turda, unde spada tradatoare a lui Basta retezase acest cap"
 Petru Garboviceanu, pedagog renumit, a fost colaborator apropiat al lui Spiru Haret, doctor in teologie şi filosofie (diploma la Leipzig), deputat, director al unor prestigioase institutii de invatamant, redactor al revistei „Biserica Ortodoxa", renumit om de cultura cu traduceri celebre. Statura sa morala 1-a indrituit sa fie ales pentru protejarea relicvei nationale.


După sosirea din Rusia craniul a fost expus un timp în catedrala din Iaşi

In Noiembrie craniul se afla din nou la Iasi. 
La 8 noiembrie
„S-a facut de Sf. Mihail o comemorare din acelea care cu greu se pot uita. Capul, sacra tigva din care scapasera luminile fulgeratoare, a fost aşezat incununat cu lauri, intr-un sicriu de stejar umplut cu cele mai vechi bucati de brocard pe care le cuprindea veşmantaria Mitropoliei. Regele, regina, prinţul moştenitor, [...] reprezentantii civili şi militari ai Aliatilor Romaniei neutre erau de fata, inconjurati de o mulţime imensa...".
 In ziua de 22 august 1920, a plecat de la Bucureşti cu destinatia Iaşi un tren special cu personalitati politice, culturale, militare, religioase. Un vagon anume amenajat era pregatit pentru a transporta teasta sacră. O masa acoperită cu catifea, gardată de două santinele militare aştepta relicva naţională. 
 Programul prevedea transportul craniului eroului de la Iaşi la Dealu, pe un traseu pe directia Paşcani-Bacau, Alba Iulia- Sibiu-Targovişte. S-a renuntat la ocolul prin Transilvania şi s-a hotărât itinerarul Bacau, Focşani, Ramnicu-Sarat, Buzau, Ploieşti, Targovişte.
Întrega ţară a fost ţinută la curent cu traseul urmat de craniul voievodului prin relatările ziarelor „Evenimentul", „Adevarul, „Dimineaţa", „Universul".
 
La 26 august la Targovişte, in prezenta demnitarilor oraşului, in frunte cu ministrul de razboi P. Raşcanu, craniul a fost coborat din tren şi dupa ce o trupa de parada i-a dat onorurile militare a fost instalat pe un afet de tun tras de 6 cai. În muzica glasurilor de bronz ale clopotelor oraşului, s-a format un impresionant convoi funerar care a strabatut intr-o desavarşita reculegere, cei 2-3 km pana la Manastirea Dealu.

In fruntea alaiului se afla regele Ferdinand I, care a parcurs tot traseul pe jos. Ajunsa la manastire, procesiunea s-a aliniat pe doua randuri in fata bisericii. Curtea manastirii şi imprejurimile erau intesate de oameni, veniti sa-şi aduca piosul omagiu lui Mihai Viteazul.
A urmat slujba religioasa, apoi s-au tinut numeroase discursuri incheiate cu alocufiunea regelui Ferdinand I. Dupa cuvantare, regele şi-a desprins din piept insigna albastra a ordinului Mihai Viteazul şi a aşezat-o cu respect pe craniul voievodal. Apoi, a cimentat cu propria-i mana capacul de marmura alba a sarcofagului.




Sarcofagul lui Mihai Viteazul, sculptat de Carol Storck (si nu Frederik Storck, cum scrie pe net), şi scena reîntoarcerii craniului de la Iaşi, în prezenţa regelui Ferdinad şi a lui Nicolae Iorga, pictată deasupra. sursa Wikipedia

Citeste si "Statuia lui Mihai Viteazu de la Bucuresti