luni, 23 octombrie 2017

Expoziția ”Războiul celor de acasă”




Vineri, 27 octombrie, de la ora 19, la galeria Fotocabinet (Lipscani 41) are loc vernisajul expoziţiei eveniment "Războiul celor de acasă", expoziţie prilejuită de Centenarul Primului Război Mondial şi al Marii Uniri. 

Expoziţia este o rememorare a perioadei 1914-1919 dintr-o perspectivă umană şi emoţională, şi aduce în atenţie trăirile celor care au participat pe viu la ceea ce atunci era cea mai teribilă tragedie pe care o văzuse omenirea. Soldaţi, mame, surori, soţii - şi-au scris mesaje pline de tandreţe, au compus versuri pentru a-şi exprima durerile, au iubit, au suferit, au sperat, si au înregistrat memoria lor, într-un mod foarte intim şi personal – în scrisori, în fotografii (de studio, de familie, de pe front), în cântece populare. Pe lângă colaje de texte şi imagini, vor fi expuse şi multe obiecte care vor completa atmosfera – rochii, pălării, costume tradiţionale, accesorii din perioada evocată. Această expoziţie este deci una despre oameni obişnuiţi, nu despre personalităţi marcante; despre grijă iubitoare mai mult decât despre lupte şi front, şi îşi propune să aducă emoţie şi detalii inedite, conectând vizitatorul contemporan cu generaţia care a trăit Războiul cel Mare. Oare putem privi, astăzi, prin ochii celor care au trăit acum 100 de ani? Putem înţelege ce a fost atunci, prin mesajele lor? Putem simţi măcar un pic din ceea ce au simţit ei?

Cu aceste intrebări în minte vă invităm în ambianţa fermecătoare de la Fotocabinet - un spaţiu superb decorat, în spiritul începutului de secol XX. Expoziţia va tine 10 zile, între 26 octombrie şi 6 noiembrie.



La evenimentul de deschidere va vorbi Ştefania Dinu (istoric, director general adjunct al Muzeului Naţional Cotroceni), urmată de un concert de cântece tradiţionale din timpul războiului – de o mare sensibilitate şi emoţie, cântece interpretate de Lorena Oltean şi Mihai Hrincescu. Materialele prezentate în această expoziţie fac parte din colecţiile particulare Valentin şi Raluca Partenie, Iulia Gorneanu şi Daniel Mladin. Mai multe detalii despre expoziţie găsiţi pe www.razboiulcelordeacasa.ro, şi pe evenimentul de Facebook “Razboiul celor de acasa” (https://www.facebook.com/events/135847017060146/) 


Proiect cultural organizat de Asociaţia Kinofest şi finanţat de Ministerul Culturii şi Identitătii Naţionale.

Parteneri: Fotocabinet, Radio România Cultural, Modernism, Urby App, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Clubul Presei Transatlantice, Art Historia 

Adăugați o legendă






sâmbătă, 21 octombrie 2017

Tezaurele barbare și patrioții români


Detaliu de decor cu scenă de mitologie persană de una din cănile de aur din tezaurul de la Sânicolaul Mare
Foarte interesant cum au apărut în anii trecuți și sunt destui și azi c iau atitudine și se indignează patriotic în legătură cu unele tezaure istorice descoperite pe teritoriul Transilvaniei și Banatului înainte de 1918? 

Este de necrezut că au apărut - într-o toală confuzie și neînțelegere -  articole de genul ”Comoara românească de la Viena” (cu referire la cea de la Sânicolaul Mare)? Sau aiureli de genul ”tezaurele dacico-gepidice de la Șimleul Silvaniei, aflate pe nedrept la Budapesta și Viena”. Genul ăsta de discurs a fost promovat de revista Formula As, dar nu numai. Tot felul de patrioți sunt indignați că - vezi Doamne - comorile descoperite de habsburgi sau ”bozgori” pe ”sfântul pământ al țării, vremelnic aflat sub călcâiul străinilor de neam”, au luat drumul muzeelor din altă parte. (Pentru cine este familiarizat cu formulările naționaliste românești.)



Fibule din al doilea tezaur de la Șimleul Silvaniei, expuse pe manechine în Muzeul Național de Istorie din Budapesta
Ba chiar au existat exaltați ce sprijineau inițiativa cererii de ”retrocedare” a comorilor ”noastre” de la aceste muzee hapsâne!

Din păcate, aceste atitudini de-un patriotism excesiv, prostesc și complet iresponsabil au fost și sunt încă extrem de răspândite. Și sunt explicabile printr-o neînțelegere profundă a Istoriei.

Este drept că au existat comori arheologice, care au fost furate de pe teritoriul unor state care există și azi. Și care state au pretenția să le recupereze; cu bani (mulți) sau fără (cum a fost cazul bratarilor dacice sau a tezaurului roman de argint ”Seuso” în cazul Ungariei). Alteori este vorba de obiecte de o importantă deosebită pentru istoria națională a unei țări. Țară care este dispusă să plătească prețul corect pentru a cumpăra acel obiect care în decursul istoriei a ajuns în colecții străine. Un exemplu care s-a finalizat cu succes ar fi Cehia care a cumpărat un codex, un manuscris important pentru istoria si cultura lor (imi scapă numele).

Dar asupra tezaurelor de aur gasite în Transilvania și Banat, românii și România nu au nici un drept, nici măcar moral, darămite material. De ce? Fiindcă au fost descoperite pe un teritoriu care nu aparținea României și nici nu aparținuse vreodată vreunui stat românesc. În primul rând. Nu ar trebui să avem nici măcar pretenții morale căci aceste obiecte de aur nu au nici o legătură cu istoria românilor și nici măcar cu ”mitul național” (acea construcție ideologică care prezintă istoria pură, perfectă și plină de unitate și continuitate a românilor). Din nou, de ce?

Fiindcă tezaurele de la Șimleul Silvaniei (descoperite în 1797 și 1889), practic seturi de vase și podoabe romane făcute pentru gustul barbarilor germanici au fost cu atribuite cu certitudine gepizilor. Care au avut în Transilvania un regat puternic și întins, atât înainte cât și sub stăpânire avară. Dacă noi, ca istoriografie n-am catadicsit să le studiem istoria mai atent și nici să ii punem între strămoșii nostrii, de ce am avea pretenții la urmele lăsate de ei pe teritoriul devenit azi al României?

Și mai absurdă e pretenția unora asupra tezaurului de la Sânicolaul Mare, din jud Timiș. Descoperit în 1799, sub adiministrație austriacă, el a fost atribuit pe rând ba ungurilor arpadieni, ba avarilor, ba bulgarilor. Cu siguranță nu stră-românilor sau slavilor care la epoca aia nu aveau nici cuțitașe de fier, darămite vase de aur persane. Și, conform ultimelor concluzii, acel set minunat de vase, de proveniență iranian-sasanidă au fost atribuite unui nobil bulgar din timpul primului Țarat Bulgar. Țarat care a stăpânit (”vremelnic”, nu?) și parte din Transilvania și Banat. 

Inscripție cu litere runice (specifice popoarelor turanice) pe unul din vasele de aur din tezaurul de la Sânnicolaul Mare. 
Trebuie amintit că austriecii s-au mobilizat rapid în a salva toate aceste comori și a le pune la adăpost în muzee. Vreți să vă reamintesc epopeea singurului tezaur barbar major găsit la noi în secolul al 19-lea? Tezaurul de la Pietroasa a fost făcut zob de descoperitori și de negustori înainte de a fi salvat. Cu acele ocazii a pierdut majoritatea pietrelor și alamandinelor cu care aurul era încrustat. Salvat e un fel de a spune... A fost restaurat și completat cu greu în Germania. Câte altfel de tezaure au fost probabil descoperite de țărani în Muntenia sau Moldova și de care s-a ales praful? Și acum se ridică unii că să ne dea austriecii înapoi (înapoi???) tezaurele furate de ei de la noi (furate??? de ei de la NOI?).

Pereche de fibule din al doilea tezaur de la Șimleul Silvaniei. La fel pentru următoarelor șase fotografii. Azi la Muzeul Național din Budapesta. 













Muzeul național din Budapesta. Eticheta pentru tezaurul de mai sus. 




Medalion cu împărat roman din primul tezaur de la Șimleul Silvaniei. Azi la Kunsthistorische Museum din Viena


Marele colier cu pandantive în formă de unelte din primul tezaur de la Sânicolaul Mare.



Piatra de onix din marele colier cu miniaturi de unelte din primul tezaur de la Șimleul Silvaniei. Azi la Kunsthistorische Museum din Viena



duminică, 15 octombrie 2017

Sfânta Vineri de la Târnovo



Știați că moștele Sf. Paraschiva au avut o istorie incredibil de zbuciumată și interesantă înainte de a ajunge în biserica Trei Ierarhi din Iași, aduse de Vasile Lupu de la Constantinopol? Nu o să găsiți mare lucruri pe siturile religioase românești. Iar pe cele ne-religioase nici atât (vezi Wikipedia care e foasrte superficială si săracă). Doar platitudini despre ”viața curată și plină de credință” a sfintei de origine GREACĂ, a căror oase au au fost descoperite întâmplător ”printr-un vis”... Dar sfânta nu ca om în viață a fost interesantă ci ca moaște ajunse lângă Constantinopol în biserica Sf Apostoli din Epivata (azi Selimpașa) . Și după aceea...

În timpul ocupației latine a Bizanțului, moaștele au fost cerute de de la Constantinopol către țarul Bulgariei Ivan Asan al II-lea care vroia să facă din capitala Târnovo un mic Constantinopol. Moaștele au fost obținute – surprinzător - gratuit (din motive diplomatice) și aduse triumfal în Târnovo (1238) unde au fost depușe într-o biserică special construită (Sf. Petka) din cetatea Țareveț ( orașul medieval Veliko Târnovo se întindea pe 2 platouri carstice separate de meandrele rîului Yantra, unul e Țareveț vizitabil și restaurat, altul e Trapezița, sit arheologic, nevizitabil). La festivități a fost prezent patriarhul Marcu din Preslav. Din acel moment Sfânta a devenit patroana Bulgariei, fiind cea mai respectata sfântă bulgară din secolele 13-14. În istoriografia internatională, mai ales slavă este deseori numită Sveta Petka Bulgarska (a Bulgariei). Datorită creștinării pe filieră bulgară a românilor din Valahia și Moldova, cultul Sf Paraschiva/Petka a penetrat și la nordul Dunării.

Numele grecesc al sfinei era ”paraskevi” (Παρασκευή) adică ”vineri”. De aceea în cultura populară din Balcani și țările române sfânta a penetrat în cultura populară ca Sfânta Vineri. Numele bulgăresc (vechi slav) al sfintei  -  Petka, înseamnă același lucru (vineri=петък, petăk, de la pet=cinci, a cincea zi). Deci, balcanicii și grecii o numesc chiar Sfânta Vineri. Numai noi o numim cu numele grecesc. 


Istoria moaștelor continuă spectaculos și dramatic. În secolul al 14-lea, cand Târnovo a fost în pericol de a fi ocupat de otomani, moaștele au fost mutate la Vidin capitala unui mic țarat bulgăresc, condus la acel moment de țarul Strațimir. Dar în următorii ani turcii s-au apropiat și de Vidin. În 1393, osemintele ei au fost transferate la Belgrad, în Biserica Ružica. Chiar sultanul Baiazid I a oferit moaștele despotului sârb Ștefan Lazarevic. Însă în 1521, moaștele au fost luate din Belgrad la cererea patriarhului din Constantinopol, care le-a cerut sultanului.  Și astfel, sfintele oseminte au fost readuse după 238 ani pe malul Bosforului. În Istanbul au fost mai multe biserici care au adăpostit moaștele înainte de a fi transformate în moschei:  Theotokos Pammakaristos devenită Fethye Djami, apoi în biserica Blancherne, Sf. Dumitru si apoi în bis. Sf Gheorghe din Fanar, actuala catedrală patriarhală.
De aici la au fost luate și aduse la Iași în urma negocierilor dintre patriarhia de la Constantinopol și Vasile Lupu. In 1641. Mai sunt însă multe detalii de spus despre istoria bisericilor care au adăpostit aceste moaște de-a lungul timpului. În Bulgaria și Serbia sunt ff numeroase bisericile cu acest hram... În sfârșit...

Biserica ortodoxă românească trece foarte rapid peste faptul că Sveta Petka – cum e numită în Balcani - a fost sfânta patron și protector al celui de-al doilea Țarat Bulgar, încercând să o românizeze cât mai mult pe sfânta grecoaică de lângă Constantinopol. Nu cred că există mulți pelerini care să cunoască importanța cultului acestei sfinte în evul mediu din Balcani. Clerul român pare să facă eforturi ca în mintea românilor sfânta să fie asimilată în totalitate românismului. Așa cum a făcut și cu alți sfinți, precum Sfinții martiri de la Niculițel care din Philipos, Attalos, Zoticos, Kamasos, sfinți greci 100% au devenit prin românizare forțată Zotic, Atal, Camasie și Filip. 

În toate textele ortodoxe românești găsite pe net se trece ff ușor peste faptul că moaștele ei au trecut si pe la Târnovo, Vidin sau Belgrad și care a fost rostul lor pe acolo... Istoriografia sfintei în lb română e subțire și superficială. Grosul bibliografiei despre acest subiect e in limba bulgară, franceză, sârbă.