Ei bine, în nici o cronică de epocă nu apare cuvântul Posada sau orice alt toponim. În Cronica Pictată de la Viena și în alte surse se vorbește doar de bătălia lui Basarab cu Carol Robert din noiembrie 1330. Cel ce a numit-o ”de la Posada” a fost marele istoric Nicolae Iorga, tatăl Istoriei naționaliste, printr-o analogie cu o altă bătălie de mai târziu. Și așa i-a rămas numele. Basarab sau Carol Robert habar n-au avut că ei s-au bătut în vreun loc numit Posada.
miercuri, 26 septembrie 2018
Chestii din istorie puțin cunoscute I
Ei bine, în nici o cronică de epocă nu apare cuvântul Posada sau orice alt toponim. În Cronica Pictată de la Viena și în alte surse se vorbește doar de bătălia lui Basarab cu Carol Robert din noiembrie 1330. Cel ce a numit-o ”de la Posada” a fost marele istoric Nicolae Iorga, tatăl Istoriei naționaliste, printr-o analogie cu o altă bătălie de mai târziu. Și așa i-a rămas numele. Basarab sau Carol Robert habar n-au avut că ei s-au bătut în vreun loc numit Posada.
luni, 21 mai 2018
Pohta ce-am pohtit - istoria unui fals celebru
![]() |
Iată cum apare, pe față și pe verso, ultima pagină a documentului . Se poate observa că notițele de pe verso corespund unor paragrafe de pe fața foii. Și că ele nu reprezintă o singură idee, unică... |
Explicațiile la cele 2 texte de mai sus. |
miercuri, 9 mai 2018
Summitul NATO de la Madrid 1997- Iulian Fota
![]() |
Corneliu Vadin Tudor, liderul PRM. Miron Cozma, liderul minerilor în timpul mineriadei din 1999, declanșată în parte la sugestia lui CVTudor |
joi, 12 aprilie 2018
Pavăza de husar
Pavăză de husar ungurească. Muzeul de artă medievală din Paris. |
Echipamentul complet al unui husar de la mijlocul sec al 16-lea. Muzeul militar din Viena. |
![]() |
Husar ungur din timpul ”Războiului cel Lung” (Der lange turkenkrieg-1593-1606). Reconstituire de Bruno Mangai. |
![]() |
Husar ungur de la mijlocul sec. al 16-lea. Reconstituire de Somogyi Győző |
Pavăza de la Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I, din București. Starea scutului este destul de proastă dar ornamentele sunt încă vizibile |
luni, 23 octombrie 2017
Expoziția ”Războiul celor de acasă”
Expoziţia este o rememorare a perioadei 1914-1919 dintr-o perspectivă umană şi emoţională, şi aduce în atenţie trăirile celor care au participat pe viu la ceea ce atunci era cea mai teribilă tragedie pe care o văzuse omenirea. Soldaţi, mame, surori, soţii - şi-au scris mesaje pline de tandreţe, au compus versuri pentru a-şi exprima durerile, au iubit, au suferit, au sperat, si au înregistrat memoria lor, într-un mod foarte intim şi personal – în scrisori, în fotografii (de studio, de familie, de pe front), în cântece populare. Pe lângă colaje de texte şi imagini, vor fi expuse şi multe obiecte care vor completa atmosfera – rochii, pălării, costume tradiţionale, accesorii din perioada evocată. Această expoziţie este deci una despre oameni obişnuiţi, nu despre personalităţi marcante; despre grijă iubitoare mai mult decât despre lupte şi front, şi îşi propune să aducă emoţie şi detalii inedite, conectând vizitatorul contemporan cu generaţia care a trăit Războiul cel Mare. Oare putem privi, astăzi, prin ochii celor care au trăit acum 100 de ani? Putem înţelege ce a fost atunci, prin mesajele lor? Putem simţi măcar un pic din ceea ce au simţit ei?
Cu aceste intrebări în minte vă invităm în ambianţa fermecătoare de la Fotocabinet - un spaţiu superb decorat, în spiritul începutului de secol XX. Expoziţia va tine 10 zile, între 26 octombrie şi 6 noiembrie.
La evenimentul de deschidere va vorbi Ştefania Dinu (istoric, director general adjunct al Muzeului Naţional Cotroceni), urmată de un concert de cântece tradiţionale din timpul războiului – de o mare sensibilitate şi emoţie, cântece interpretate de Lorena Oltean şi Mihai Hrincescu. Materialele prezentate în această expoziţie fac parte din colecţiile particulare Valentin şi Raluca Partenie, Iulia Gorneanu şi Daniel Mladin. Mai multe detalii despre expoziţie găsiţi pe www.razboiulcelordeacasa.ro, şi pe evenimentul de Facebook “Razboiul celor de acasa” (https://www.facebook.com/events/135847017060146/)
Proiect cultural organizat de Asociaţia Kinofest şi finanţat de Ministerul Culturii şi Identitătii Naţionale.
Parteneri: Fotocabinet, Radio România Cultural, Modernism, Urby App, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Clubul Presei Transatlantice, Art Historia
![]() |
Adăugați o legendă |
sâmbătă, 21 octombrie 2017
Tezaurele barbare și patrioții români
![]() |
Detaliu de decor cu scenă de mitologie persană de una din cănile de aur din tezaurul de la Sânicolaul Mare |
Este de necrezut că au apărut - într-o totală confuzie și neînțelegere - articole de genul ”Comoara românească de la Viena” (cu referire la cea de la Sânicolaul Mare)? Sau aiureli de genul ”tezaurele dacico-gepidice de la Șimleul Silvaniei, aflate pe nedrept la Budapesta și Viena”. Genul ăsta de discurs a fost promovat de revista Formula As, dar nu numai. Tot felul de patrioți sunt indignați că - vezi Doamne - comorile descoperite pe ”sfântul pământ al țării, vremelnic aflat sub călcâiul străinilor de neam” (adică în timpul Imperiului habsburgic), au luat drumul muzeelor din altă parte. (Pentru cine este familiarizat cu formulările naționaliste românești.)
Fibule din al doilea tezaur de la Șimleul Silvaniei, expuse pe manechine în Muzeul Național de Istorie din Budapesta |
Din păcate, aceste atitudini de-un patriotism excesiv, prostesc și complet iresponsabil au fost și sunt încă extrem de răspândite. Și sunt explicabile printr-o neînțelegere profundă a Istoriei.
Este drept că au existat comori arheologice, (care au fost furate direct din muzee sau prin braconaj arheologic) de pe teritoriul unor state care există și azi. Și care state au pretenția să le recupereze; cu bani (mulți) sau fără (cum a fost cazul brațărilor dacice sau a tezaurului roman de argint ”Seuso” în cazul Ungariei). Alteori este vorba de obiecte de o importantă deosebită pentru istoria națională a unei țări. Țară care este dispusă să plătească prețul corect pentru a cumpăra acel obiect care în decursul istoriei a ajuns în colecții străine. Un exemplu care s-a finalizat cu succes ar fi Cehia care a cumpărat un codex, un manuscris important pentru istoria si cultura lor (imi scapă numele).
Dar asupra tezaurelor de aur gasite în Transilvania și Banat, românii și România nu au nici un drept, nici istoric, nici moral, darămite material. De ce? Fiindcă au fost descoperite pe un teritoriu care nu aparținea României și nici nu aparținuse niciodată vreunui stat românesc. În primul rând. Nu ar trebui să avem nici măcar pretenții morale căci aceste obiecte de aur nu au nici o legătură cu istoria românilor și nici măcar cu ”mitul național” (acea construcție ideologică care prezintă istoria pură, perfectă și plină de unitate și continuitate a românilor). Din nou, de ce?
Fiindcă tezaurele de la Șimleul Silvaniei (descoperite în 1797 și 1889), practic seturi de vase și podoabe romane făcute pentru gustul barbarilor germanici au fost cu atribuite cu certitudine gepizilor. Care au avut în Transilvania un regat puternic și întins, atât înainte cât și sub stăpânire avară. Dacă noi, ca istoriografie n-am catadicsit să le studiem istoria mai atent și nici să ii punem între strămoșii nostrii, de ce am avea pretenții la urmele lăsate de ei pe teritoriul devenit azi al României?
Și mai absurdă e pretenția unora asupra tezaurului de la Sânicolaul Mare, din jud Timiș. Descoperit în 1799, sub adiministrație austriacă, el a fost atribuit pe rând ba ungurilor arpadieni, ba avarilor, ba bulgarilor. Cu siguranță nu stră-românilor sau slavilor care la epoca aia nu aveau nici cuțitașe de fier, darămite vase de aur persane. Și, conform ultimelor concluzii, acel set minunat de vase, de proveniență iranian-sasanidă au fost atribuite unui nobil bulgar din timpul primului Țarat Bulgar. Țarat care a stăpânit (”vremelnic”, nu?) și parte din Transilvania și Banat (pe lângă Muntenia și Oltenia).
Inscripție cu litere runice (specifice popoarelor turanice și implicit ale vechilor bulgari, de origine turcică) pe unul din vasele de aur din tezaurul de la Sânnicolaul Mare. |
Vreți să vă reamintesc epopeea singurului tezaur barbar major găsit la noi în secolul al 19-lea?
Tezaurul de la Pietroasa a fost făcut zob de descoperitori și de negustori înainte de a fi salvat. Cu acele ocazii a pierdut majoritatea pietrelor și alamandinelor cu care aurul era încrustat. Salvat e un fel de a spune... A fost restaurat și completat cu greu în Germania. Câte altfel de tezaure au fost probabil descoperite de țărani în Muntenia sau Moldova și de care s-a ales praful? Și acum se ridică unii că să ne dea austriecii înapoi (înapoi???) tezaurele furate de ei de la noi (furate??? de ei de la NOI?).
Pereche de fibule din al doilea tezaur de la Șimleul Silvaniei. La fel pentru următoarelor șase fotografii. Azi la Muzeul Național din Budapesta. |
Muzeul național din Budapesta. Eticheta pentru tezaurul de mai sus. |
Medalion cu împărat roman din primul tezaur de la Șimleul Silvaniei. Azi la Kunsthistorische Museum din Viena |
Marele colier cu pandantive în formă de unelte din primul tezaur de la Sânicolaul Mare. |
Piatra de onix din marele colier cu miniaturi de unelte din primul tezaur de la Șimleul Silvaniei. Azi la Kunsthistorische Museum din Viena |
duminică, 15 octombrie 2017
Sfânta Vineri de la Târnovo
Moștele Sf. Paraschiva au avut o istorie incredibil de zbuciumată și interesantă înainte de a ajunge în biserica Trei Ierarhi din Iași, aduse de domnitorul moldovean Vasile Lupu de la Constantinopol? Nu o să găsiți mare lucruri pe siturile religioase românești. Iar pe cele ne-religioase nici atât (vezi Wikipedia care e foarte superficială si săracă). Doar platitudini despre ”viața curată și plină de credință” a sfintei , a căror oase au au fost descoperite întâmplător ”printr-un vis”...
Dar sfânta nu ca om în viață a fost interesantă ci ca moaște. Ajunse lângă Constantinopol în biserica Sf Apostoli din Epivata/Kallikrateia (azi Selimpașa) . Și după aceea...
Povestea moaștelor începe prin descoperirea unor oseminte în afara unui cimitir. În jurul cărora s-a creeat rapid o legendă. Este epoca în care cultul și negustoria cu moaște atinsese apogeul. În scurt timp oasele ajung să fie venerate și sunt atribuite unei sfânte. Ulterior moaștelor li se construiește și o poveste.
În timpul ocupației latine a Bizanțului, după bătălia de la Klokotnița (martie 1230), țarul Bulgariei Ivan Asan al II-lea i-a învins pe ”franci” (adică armatele Imperiului latin al Constantinopolului) și a câștigat hegemonia militară și politică în Balcani. În 1234 țarul bulgar a cerut moaștele sfintei de de la Constantinopol pe care vroia să le ducă în Târnovo, noua capitală pe care o dorea un mic Constantinopol.
Moaștele au fost obținute gratuit (în schimbul unor concesii diplomatice și economice) și aduse triumfal în Târnovo (1238) unde au fost depuse într-o biserică special construită (Sf. Petka) din cetatea Țareveț (orașul medieval Veliko Târnovo se întindea pe 2 platouri carstice separate de meandrele rîului Yantra; unul e Țareveț vizitabil și restaurat, altul e Trapezița, sit arheologic, nevizitabil). La festivități a fost prezent patriarhul Marcu din Preslav.
Datorită lipsei unei descrieri canonice a vieții ei, încă din vremea Țarului Ivan Asan al II-lea, Sf. Parachiva/Petka i-a fost scrisă o variantă oficială a poveștii vieții ei.
Ulterior, Patriarhul Eftimie de Târnovo (1325-1403) a scris ”Viața și peregrinările Sfintei Petka și felul cum a fost adusă în minunatul oraș Târnovo”. Această lucrare scrisă cu mult talent a cunoscut o mare răspândire în Balcani, chiar dincolo de granițele Bulgariei. De când a fost adusă la Târnovo, Sfânta a devenit patroana Bulgariei, fiind cea mai respectata sfântă bulgară din secolele 13-14. În istoriografia internatională, mai ales slavă este deseori numită Sveta Petka Bulgarska (a Bulgariei) sau Turnovska (de la Târnovo). Datorită creștinării pe filieră bulgară a românilor din Valahia și Moldova, cultul Sf Paraschiva/Petka a penetrat și la nordul Dunării.
Numele grecesc al sfintei era ”paraskevi” (Παρασκευή) adică ”vineri”. De aceea în Balcani și țările române, sfânta a penetrat în cultura populară ca Sfânta Vineri. Numele bulgăresc (vechi slav) al sfintei - Petka, înseamnă același lucru (vineri=петък, petăk, de la pet=cinci, a cincea zi). Deci, balcanicii și grecii o numesc chiar Sfânta Vineri. Numai românii o numesc cu numele grecesc, fără să facă legătură cu buna Sf. Vineri atât de des prezentă în basme. Cel puțin, până acum, nu am observat ca în cultura populară română contemporană, oamenii să știe că Sf.Paraschiva este aceeași cu Sf. Vineri, deși există nenumărate biserici cu hranul Sf. paraschiva care sunt numite Sf. Vineri
În toate textele ortodoxe românești găsite pe net se trece ff ușor peste faptul că moaștele ei au trecut si pe la Târnovo, Vidin sau Belgrad și care a fost rostul lor pe acolo... Istoriografia sfintei în lb. română e subțire și superficială. Grosul bibliografiei despre acest subiect e in limba bulgară, franceză, sârbă.