marți, 21 aprilie 2009

Fusei prin Oltenia


Am stat in perioada Pastelui intr-un sat din marginea orasului Horezu, Olari. Sat in care - evident, sunt inca multi olari, sau, ma rog, ceramisti populari. In copilarie tatal meu, geolog, a umblat mult prin nordul Olteniei si m-a "tarat" si pe mine ba prin Maldarasti, ba prin Horezu sau Novaci. Am niste amintiri grozave, mai ales legate de baile facute prin Luncavaţ, Olteţ sau Gilort. M-am mai intors prin zona de vreo 2-3 ori in ultimii 8 ani, pasionat de bisericute, manastiri, cule sau alte monumente. Si acum am umblat sa descopar mai ales vechile bisericute de sat, putin cunoscute si extrem de pitoresti.
Judetul Valcea e foarte bogat in monumente si oricat as umbla tot nu ai cum sa e vezi pe toate.
Postarea asta nu e pentru cei care se duc pe la manastiri si biserici "in pelerinaj" sa pupe icoane si sa se inchine calugareste, pana la pamant. Ci pentru cei ce vor sa vada arta si cultura din "spatele" monumentului religios. Pai eram la manastirea Arnota.


Mica manastire cocoţată deasupra vaii Bistritei (din Valcea-a nu se confunda cu Bistrita din Moldova sau din Ardeal) ctitorita de Matei Basarab.

In aceasta manastire se afla chiar mormantul marelui voievod. Lespedea de marmura alba ce-i acopera mormantul e cioplita de cel mai mare sculptor ardelean (nascut in Slovacia) din sec. al 17-lea, sibianul Elias Nicolai.



Mormantul lui Matei Basarab, lucrare de exceptia a sculptorului sibian Elias Nicolai. Deasupra, cine are ochi sa vada, grupuri de arme, tunuri, tobe, trompete, steaguri. O buna sursa de documentare pentru armamentul epocii..


Iar fresca de langa mormant e una din cele mai izbutite portrete ale lui Matei Basarab. Am stat si am facut poze pe acolo vreo ora, timp in care au venit cateva grupuri (familii in general). Toti (dar toti) au fost preocupati sa-si scrie acatiste si pomelnice si nici macar unul (cu exceptia unui copil, curios la ce fac eu) nu s-a uitat la mormantul voievodal, daramite sa mai si citeasca traducerea inscriptiei.

Interesant calul asta vazut din spate. Zugravii ortodocsi evita in general perspectivele de acest gen. Tocmai de aceea e remarcabila acaesta imagine...

De obicei fotografiez intotdeaua ctitorii si neamurile lor
pictati in biserica, caci ma preocupa istoria costumului.
Aceasta jupanita Stanca are o ie - roba alba, minunat decorata in partea de jos.
Vezi detaliu mai jos.

Iar acesti soldati ce ilustreaza o scena din Vechiul Testament au un look foarte asemanator cu ostasii otomani din epoca.

LA MANASTIREA HUREZI




La manastirea Hurezi am fost de 2 ori zilele astea si mi-a placut extrem de mult. Totul a fost bine restaurat, fresca interioara e curata si luminoasa ca pe vremea lui Brancoveanu. Am primit permisiunea sa fac si cateva poze interioare. M-a impresionat portretul lui C-tin Brancoveanu, pictat cu mare grija intr-un stil evident brancovenesc-baroc. La fel ca si exceptionalele portrete ale Cantacuzinilor de pe peretele din stanga intrarii. Realismul de influenta baroca pe care s-a straduit sa il obtina pictorul in aceste portrete, e ceva nou in vechea pictura romaneasca.

In mod sigur, de portrete s-a ocupat unul dintre pictorii de frunte al ansamblului, poate chiar unul din cei doi coordonatori (au lucrat 12 zugravi la pictarea bisericii) ai ansamblului pictural, Constantinos si Ioan.

Ia uite ce printese frumoase avea Maria-sa



"În plus, aceşti pictori, cu ajutorul unor iconografi renumiţi, de exemplu arhimandritul Ioan - sareţul mănăstirii şi mare învăţat - au introdus în programul pictural imagini ale unor sfinţi autohtoni (Nicodim de la Tismana, Grigore Decapolitul), ca şi personaje din romanul religios Varlaam şi Ioasaf - tradus în româneşte după 1650 - şi viaţa Sfântului Constantin - patronul ctitorului -, chiar şi teme importante cu caracter moralizator şi escatologic: Judecata de apoi, Parabole (dintre care unele inspirate din literatura religioasă tradusă şi tipărită la acea epocă). " citat de aici.

Portretele Cantacuzinilor


E extraordinar de studiat fiecare detaliu din pictura. Poti descoperii o gramada de chestii interesante si parca ti-e mai usor sa iti fuga mintea si sufletul cu 300 de ani in urma . Pe mine, ca grafician, ma incanta teribil aceste detalii, ca sa nu mai vorbesc ca imi pot folosi ca sursa de inspiratie.








Scena reprezinta victoria lui Constantin cotra lui Maxentiu. Soldatii astia sunt excelenti ca documentare pentru costumele de ostasi din vremea lui Brancoveanu. Nefiind nimeni pasionat la noi de istoria uniformelor vechi, nimeni nu a observat aceasta pictura, aflata in pronaos. Adevarul e ca tehnica digitala de fotografiere e muuult mai prietenoasa in comparatie cu aparatele pe film. Cat păr mi-am smuls pe vremuri, de ciuda, cand descopeream acasa ca, dupa eforturi uriase, ratam fotografii din cauza expunerii gresite sau a tremuratului.

BIBLIOTIKI...Intrarea in biblioteca... Hmmm! Oare v-ati intrebat cate manastiri mai au azi biblioteca cu carti noi (adica nu cu ceasloave din vremea lui Caragea Voda)? Cati calugari mai citesc si altceva decat "Despre vise si vedenii" si "Viata lui Grigore Palamas"? Cate manastiri mai INVESTESC in carti de cultura generala (sau literatura) pentru luminarea sfintelor minti ale monahilor? Caci mai bogata ca acum n-a fost Biserica, cred, niciodata.

Uitati ce animale fabuloase gasesti zugravite la Judecata de Apoi...Crocodili, balauri, zodiac.
In alt loc e un celebru centaur cu familia lui. Tatal tine un sobolan in mana...



In spatele diavolului ce o tine pe "curva" e o soparla ciudata care seamana cu un amfibian din Paleozoic. Iar in spate, stanga se afla cei ce "dorm duminica", cand e slujba.



Stema Tarii Romanesti si a Moldovei sculptate pe Foisorul lui Dionisie..

Barbosii astia sunt sefii echipelor de zidari, pietrari si lemnari ai santierului manastirii Hurezi. Numele lor le-am tradus chiar pe poza. La fel ca si in portretele pietrarilor medievali Vucasin Caragea isi prezinta echerul ca semn al meseriei lui. La fel Manea, are firul cu plumb iar Istrate lemnarul, bardita. Este o raritate la noi ca mesterii sa se semneze si de-a dreptul unic sa se si portretizeze. Probabil ca insusi Brancoveanu a insistat ca numele si chipul lor sa ramana zugraviti, ca multumire pentru lucrarea lor.

Vedeti voi, in focul Leviathanului (balaurul ala urias in gura caruia sta Satan si Iuda) nu ajung atat necredinciosii ci ticalosii si hotii de zi cu zi (croitorul care te fura la material, crasmarul care boteaza vinul, morarul etc). Inclusiv imparatii tirani si popii "inselatori"...

Am urcat de mi-a iesit sufletul dealul din vestul manastirii in dorinta de a face o poza "de sus". Am ajuns in varful dealului si nu am gasit nici o "gaura" in frunzisul deja mare al padurii. Bombanind am facut aceasta poza. Iar lumina de apus a fost fabuloasa...Poate daca ma mai plimbam stanga-dreapta gaseam un loc dar nu mai aveam chef.



23 de comentarii:

earthwalker spunea...

mai demult am fost la Olari si am stat o saptamana la un olar unde am invatat sa olaresc. era cam ca acum 5000 ani, adica frumos si curat.

Radu Oltean spunea...

@earthwalker
He, he, acum 5000 de ani nu exista roata olarului...:)

Antoaneta spunea...

Hristos a înviat! Ehehei, ce amintiri, chiar am fost la Arnota, când am ajuns la Târgul de ceramicã de la Horezu, prin 98 - 99. N-a fost usor sa ajungem pe drumul de munte cu Dacia, dar a meritat osteneala. Si am ajuns si la Mãnãstirea dintr-un lemn. Parca-parca si la Bistrita, dar Arnota mi-a ramas întiparita in minte si ma bucur tare sa regasesc atâtea detalii si observatii interesante aici:)

Pecenegul spunea...

Draga, la vara imi las si io creasta boiereasca... Barba va fi destul de mare pana atunci. Numai nu stiu de unde fac rost de un anteriu...

Radu Oltean spunea...

@Pecenegul
Daca iti lasi barba musai sa iti fac niste poze. Am mare lipsa de imagini cu barbosi faini. Te razi in cap cu creasta, ca boierii? Ai tupeu? Sa stii ca daca vrei cu adevarat iti fac rost de "antiriu" si islic pt o sedinta foto.

earthwalker spunea...

eu tocmai am vazut un documentar care zicea ca roata s-a inventat acum 5 mii ani, de-aia am zis fix atat . dar se pare ca roata olarului a aparut mai tarziu, in secolul 7 inaintea erei noastre.

Neliniştitu' spunea...

Excelent articolul, ca de obicei. Cu proxima ocazie de timp liber şi, na!, bani, o să întreprind o vizită acolo, să freamăte şi sufletul meu.

Vlad spunea...

Foarte tare, bravo. Din pacate nu cred sa fie cineva acolo pe post de ghid turistic sa explice aceste lucruri. Pacat, pt ca povestea din spatele picturilor este fascinanta si da o alta dimensiune vizitei.

Radu Oltean spunea...

@Vlad
Pai de aia am si scris postarea. Se duc cu miile la monument UNESCO si nu fac decat sa se-nchine si sa cumpere cruciulite.

Lucian Vasile spunea...

Cine este personajul din dreapta doamnei Stanca?

Și mai aveți poze cu diferite picturi în genul celor ale Cantacuzinilor? Sunt interesat de tunsori și de modul în care se purta părul...

Mulțumesc frumos în prealabil

Radu Oltean spunea...

@Lucian Vasile
Trimte-mi un mesaj privat si sa vad ce mai am. Nu am mare lucru. In epoca se radeau multi in cap cu o mica creasta. Si polonezii si ungurii si rusii si mai ales otomanii..

Ieronim spunea...

Adevarat a inviat! Am fost si eu la Arnota si la celelalte manastiri din zona, care este superba. Culele de la Maldaresti sunt de asemenea de vazut, cat si dealul trovantilor. Din pacate (totdeauna exista un din pacate la noi) cariera uriasa (o bucata de munte a cam disparut) facuta de ceausescu in coasta manastirlor Bistrita si Arnota este un dezastru, atat pentru manastiri cat si pentru mediu.
In alta ordine de idei, mi se pare un pic ridicol sa postezi astfel de imagini despre un tezaur esential si fundamental crestin pe aceeasi pagina pe care pui bannerul ateilor militanti de la Asociatia Umanista din Romania (e deajuns sa arunci un ochi pe forumul lor ca sa te inspaimanti). Cat despre cei care se duc si se inchina fara sa vada fresca, nu pot sa zic decat ca ar fi bine sa vada si fresca, dupa cum ar fi bine ca cei care vad fresca sa se si inchine.

Iza Oana spunea...

Frumos! O imagine foarte asemenatoare cu cei care dorm duminica se poate vedea la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus (in apropiere de Fagaras). Am sa ti-o trimit candva saptamana asta.
Ma binedispun foarte tare imaginile de acest tip care ilustreaza sufletele ce vor fi damnate in urma judecatii de apoi. Sunt atat de naive si de sincere incat il poti avea impresia ca mesterul care le-a "zugravit" e undeva in spatele tau si-ti descrie imaginea lui despre lumea de dincolo,asa cum o intelege.

Despre cei care vin in situri si doar fac matanii, eu nu i-as critica. Fiecare e liber sa caute intr-un astfel de loc ce-si doreste, liniste sufleteasca,arta sau ambele. Cred ca vina mare pentru asemenea comportament e lispa de educatie culturala elementara! Daca ar fi avut, macar in tinerete, vreun dascal care sa le deschida ochii spre intelegerea artei, cu siguranta atitudinea lor ar fi fost diferita.

Radu Oltean spunea...

@Iza
da ai dreptate dar innebunesc cand vad multi oameni bigoti si putini oameni educati...Prea putini!

Iza Oana spunea...

Te inteleg:)
Eu nu ma mai enervez pt asemenea lucruri. Cel putin nu atunci cand oamenii respectivi nu au pretentia ca ii intereseaza sau cunosc ceva despre care nu au habar.
Insa cand aud din gura unei doamne economist conf. univ. Drd. ca :"Si mie imi plac mult impresionistii astia, asa, ca Van Gogh!"... No comment!
ufa! In fapt, subiectul asta poate fi analizat, combatut si sustinut in pagini intregi...

Houston spunea...

Treaba cu frunzişul mi s-a întâmplat şi mie care, bucuros că mi-am luat şi eu cameră foto, străduindu-mă să pozez lăcaşele de cult din Botoşani, am început să blestem primăvara.

Mădălin spunea...

Radu,
La un moment dat ai dat un citat în care e vorba de "romanul religios Varlaam şi Iosif".
Defapt acesta se numeşte corect "Varlaam şi Ioasaf" ! Verifică

Radu Oltean spunea...

Da, Madalin, ai dreptate; am corectat. Mersi de atentionare!

Anonim spunea...

Incantatoare poze, comentariul. Pentru ca stiu bine Manastirea Hurezi- o "vizitez" de 10 ori minim in fiecare vara- va recomand ca sa studiati si imaginile din pronaos. probabil ca cei care obisnuiesc sa cinteasca icoanele, indiferent daca le saruta sau nu,pot remarca suita de imagini care nu sunt altceva decat calendarul orodox in imagini. Fiecare zi intai, a fiecarei luni, poarta semnul zodiacal asociat in mod traditional. Sunt repezentanti cei mai cunoscuti sfinti ai Bisericii si cele mai mari sarbatori, in miniaturi. De asemenea, ce ma uimeste ca program conceptual, sunt picturile de pe stalpii pronaosului (sala mormantului),in care sunt infatisati patriarhii Vechiului Testament si cred ca si copacul lui Iesei. Minunata ramane reprezentarea scarii lui Iacov si multimea de serafimi care impodobesc arcele ferestrelor. Spre deosebire de zona din care vin eu, pe peretii manastirilor valcene sunt multe simboluri care ne indeamna la aspiratii inalte (infinitul sau banda lui Moebius) (tricolorul panoramat, insemnele Tarii Romanesti)....hypatia

marius spunea...

ffff tare..felicitari....este unul din putinele site-uri facute cu cap; iti recomand sa vezi si biserica de la Bistret (jud. dolj) am postat cateva poze cu ea si pe www.monumenteromania.ro precum si pe www.panoramio.com/user/1226620/tags/Bistret

Este cea mai veche biserica-nava din cate stiu pastrata pe valea Dunarii...

ah, si iti mai recomnd un site: www.archaeology.ro

Radu Oltean spunea...

@Marius
ma bucur ca ma consideri "cu cap" si ca-ti place ce fac. Cunosc site-urile recomandate dar mersi mult. Nu stiam de Bistret dar nu stiu cand mai ajung prin Oltenia.

Sămănătorul - bloguri pe teme de interes spunea...

Felicitari pentru tot! Am sa pun adresa site-ului pe site-ul nostru de legături http://www.tismana.eu Foarte bună remarca privind scenele cu draci din biserici că sunt mai frecvente decât cele din rai. Sunt educative în primul rând si m-ar interesa sa fac o colecție de imagini pe tema asta intitulată Ţara lui Dracula. De la dracii preistorici, la dracii Dracula si pana la dracii actuali din capul trebii. Toate sursele vor fi precizate. Daca sunteti de acord, vedeţi fundatia@tismana.ro
Succes mai departe, http://www.tomoniu.ro

Anonim spunea...

Scrieti undeva "... calul pictat din spate .."
Felicitari pentru frumoasele note si fotografii.
Un comentariu doar.
Ma gandesc la o alegorie despre intrarea lui Mahomed in biserica Sfanta Sofia si la palma lui plina de sange crestin, cu care s-a sprijinit pe un perete. Este o relatare despre intamplari din timpul cuceririi Constantinopolului.
Poate ca nu este interpretarea corecta, poate ca imaginea este desprinsa din context...