duminică, 27 iulie 2008

Hanul Elias / Patria

În dreapta spate faţă de Magazinul Cocorul (în prezent în mari restaurări), în spatele bisericii Sf. Ionică, cea ascunsă de Ceausescu după blocuri se află strada Patria. Numele vine de la hanul ce se afla pe această stăduţă. Hanul Patria, numit şi Elias e unul din hanurile târzii, construit în prima jumatate a sec. al XIX-lea. Deşi este puţin cunoscut, datorită faptului că este acum locuit şi e un spaţiu privat, acest han este deosebit de valoros şi interesant deoarece păstrează aspectul original, aşa cum de altfel ne demonstrează şi o gravură de la mijlocul veacului al XIX-lea.

Gravură de la milocul sec al XIX-lea reprezentând interiorul Hanului Elias - Patria. Greşit identificat în cărţile mai vechi ca - virgula- " Cazarma Veche"

La parterul curţii interioare se păstrează un şir de arcade sprijinite pe stâlpi de piatră masivă, în timp ce galeria etajului este închisă cu geamlâc. La exterior hanul are 2 faţade, pe 2 străzi diferite,cu magazine la parter, iar intrarea boltită în curtea interioară se află pe strada Patria.



Pasionaţilor de arhitectură veche bucureşteană le recomand să intre cu discreţie. Clădirea e un exemplar bine restaurat (nu ştiu când, dar nu foarte demult)şi e locuit de oameni civilizaţi. După Hanul lui Manuc şi Hanul cu Tei e, probabil, cel mai valoros monument de acest tip, bine conservat , din Bucureşti.

Faţada principală şi intrarea în curtea interioară a Hanului Patria

5 comentarii:

Mădălin spunea...

frumos... nu am fost acolo, chiar o sa ma duc. Am un amic cu care mi-am propus o explorare sistematica a centrului vechi (printre altele), cu istoria fiecarei cladiri. Numai timp sa fie... Ne-am putea intalni sa facem cate o "iesire" dupa modelul celor fotografice de pe www.orasul.ro :) Ce ziceti ?

Mădălin spunea...

hihihi, acum realizez ca de intrat am intrat in cladire, de mai multe ori, in studioul foto de pe latura de nord. Tin minte inaltimea deosebita a incaperii...

Raiden spunea...

Interesant... trec de ani de zile pe langa imobilul asta, stiam ca e un han, dar nu mi-am facut niciodata timp sa intru. De faza cu informatia eronata "Cazarma Veche" am mai auzit, dar nu puteam localiza hanul acesta doar dupa desenul respectiv.

Yitgaddal spunea...

Eu știam că Bis. Sf. Ionică era cea din spatele Palatului, demolată prin 1960.

Radu Oltean spunea...

@Radu Razvan Stanciu
Da, aveti dreptate, a fost o bis Sf Ionica si vis a vis de cinema Union, dar si cea de la Pta Uniri se numeste tot Sf Ionica. I se mai spunea Sf Ionica-Piata. A mai avut si alte nume in trecutul indepartat dar nu le spun aici..