Planurile Bucurestilor ale lui Borroczyn

In vremea domnitorului Ghe. Bibescu si a lui Barbu Stirbey, au fost realizate primele planuri cadastrale de detaliu al Capitalei valahe. Cel ce a fost angajat de Primaria Bucurestilor sa realizeze acest proiect a fost maiorul rus, de origine austriaca, Rudolf Artur Borroczyn. Din anul 1847 provine, asadar, planul cadastral in 100 de planse mari. Este deosebit de valoros deoarece prezinta situatia orasului dinainte de Marele Incendiu din mai 1847.

Plansa reprezentand lacul Cismigiu, cu putin timp inainte de a fi amenajat de peisagistul vienez Meyer si manastirea Mihai Voda, cu mult timp inainte de deveni "Arhivele Statului" . Mai avea de "trait" inca 140 de ani, inainte de fi distrusa definitiv.

Detaliu : livezi si vii

In 1852 apare un al doilea plan, de data asta gravat, completat cu schimbarie intervenite intre timp si mult mai putin detailat deoarece e format din doar 4 planse.

Planul mic din 1852, din 4 planse lipite pe panza (rupt in mai multe bucati din cauza plierii)

Titlul planului din 1852

Centrul vechi de pe planul din 1852

Planul din 1847 s-a pastrat in 2 exemplare, unul aflandu-se in colectiile Muzeului Municipiului Bucuresti, iar altul, ceva mai bine conservat, in colectiile de harti ale Bibliotecii Academiei Romane.
Insa, foarte grav, la ambele exemplare lipseste plansa cu nr. 50, ce prezinta zona Pietii Bibescu (Unirii) si a fostei Curti Vechi. Topografia zonei poate fi insa reconstituita din planul mic, din 1852, chiar daca nu asa de detailat.
In orice caz acesasta plansa, cu nr. 50 e disparuta inca de la sfarsitul veacului al 19-lea.
Imediat dupa primul razboi, inginerul Cincinat Sfintescu (primul mare urbanist al Capitalei) face o copie "conforma cu originalul" a planului din 1847, pentru uzul Primariei. Vechiul plan era deteriorat si in plus era scris cu litere slavonesti. Aceasta copie este mult simplificata, doar alb-negru, deci mult mai usor de "citit". Pentrul uzul arhitectilor si istoricilor acest plan alb-negru circula in prezent in varianta digitala.

Plansa de pe planul Borroczyn redesenat de ing. C. Sfintescu. Zona de la poalele Cotrocenilor
(zona nelocuita dintr-o bucla aproape inchisa a Dambovitei, cu biserica Sf. Elefterie - vechi, evident - in mijloc)

Aceste planuri au si un mic minus. Nu au trecute numele strazilor. In schimb sunt localizate, livezile, crucile si puturile.

Piateta cu put cu cumpana (detaliu din planul 1847)

Bisericile Olari si Mântuleasa. Olari a fost prima biserica translata de la locul ei, cu ocazia sistematizarii Căii Moşilor

Manastirea Radu Voda, inca intreaga, bisericuta Bucur (paraclisul de cimitir al manastirii), cartierul tabacarilor (in jos, inconjurat de un canal al Dambovitei), biserica Dobroteasa, pe malul stang

Zona Pietii Universitatii, in urma cu peste 150 de ani

Zona hanurilor (explicatii pe plan)

Zona Palatul regal, Atheneul Roman, asa cum arata in vremea lui Bibescu Voda. E foarte interesant cum arata curtea domneasca stabilita inca din vremea lui Alexandru Ghica (din 1837) in casa stolnicului Dinicu Golescu. Resedinta mult marita va fi folosita pana in vremea lui Carol al II-lea. Pe locul Atheneului se afla o mica bisericuta, metoc al episcopiei Râmnicului.

Imaginile prezentate sunt din colectiile Muzeului Municipiului Bucuresti

Bucureştioara şi Preziosi

Am mai cumpărat azi două cărţi în care o cunoscută acuarelă a pictorului Amedeo Preziosi, cel ce a pictat Bucureştii la invitaţia lui Carol I în anii 70 ai veacului al XIX-lea, e trecută în virtutea inerţiei ca reprezentând pârâul Bucureştioara. Printre autorii recenţi ce au făcut această localizare greşită se află dl. Adrian Silvan Ionescu, Adrian Majuru, Alexandru Ofrim dar şi mulţi alţii în tot atâtea lucrări despre Bucureşti.
Acest pârâu este cel mai cunoscut afluent al Dâmboviţei şi apoape orice bucureştean a auzit de el. Ceea ce nu ştiu marea majoritate a oamenilor este că acest pârâu nu prea mai exista (ca prezenţă vizibilă şi supraterană - ca să zic aşa) în a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Practic nici un plan al Bucureştilor nu prezintă cursul Bucureştioarei. Nici măcar planul Borroczyn din 1847. Şi ar trebui să îi dăm crezare căci acel plan e deosebit de detailat. N. Vătmanu a reconstituit cursul acestui pârâu intrat în legendă, ca pornind din balta de la Icoanei, trecea pe lângă biserica Batiştei, prin spate pe la Colţea (unde era balta Cucului) şi mahalaua Scaunelor unde se umplea de mizeriile măcelarilor, apoi traversa Calea Moşilor, se ducea prin spatele bisericii Udricani, unde se vărsa în Dâmboviţa cam pe unde e acum clădirea Bibliotecii Naţionale de pe b-dul Decebal, oarecum vis a vis de bisericuţa Bucur.
Cursul s-a colmatat înainte de 1847, iar albia probabil a fost acoperită de gunoaie, moloz, construcţii şi grădini. Nici vorbă să mai existe acest pârâu la 1869, şi încă atât de lat precum apare în acea acuarelă. Şi totuşi de zeci şi zeci de ani, toţi autorii, dar absolut toţi, care au reprodus această imagine au numit-o ca reprezentând Bucureştioara. Toţi au fost derutaţi de îngustimea râului din pictură, neacceptând că acea apă ar putea fi chiar Dâmboviţa, în condiţiile în care sunt destule elemente care identifică acel loc ca fiind Pţa Mare.

Documentându-mă temeinic pentru afişul meu cu Bucureştii la 1847-1854 am identificat exact locul reprezentat, folosindu-ma de alte imagini cât şi de planul Borroczyn.

Detaliu din desenul meu cu localizarea aproximativă a locului de unde a schiţat Preziosi desenul după care a făcut aquarela. Reconstituirea mai e utilă

pentru înţelegerea topografiei zonei.

Râul în cauză e Dâmboviţa. În zona Pieţei Mari, Dâmboviţa era extrem de îngustă, dar nu atât de îngustă precum e prezentată. Preziosi era interesat să umple desenul cu viaţa de stradă şi nu cu gârla. În altă gravură a lui M. Foucault ce reprezintă intrarea lui Carol I în Bucureşti, Dâmboviţa e - dimpotrivă - excesiv de lată. Gravura e făcută după schiţele lui Foucault, într-un atelier din Paris. Multe detalii sunt supradimensionate precum palisada ce ţinea malul apei. Şi nici podul nu e prea corect făcut. Nici aceasta nu e situaţia reală. Deşi elemente reale sunt destule.

Gravura făcută după un desen al lui Foucault (originalul nu îl cunosc). Dâmboviţa e excesiv de lată, dar se recunosc pereţii curbi de lemn al barăcilor din Pţa Mare (în stg), Hanul lui Manuc şi turla Bisericii Sf. Anton-Curtea Veche

Adevărata situaţie a lăţimii gârlei o cunoaştem din pozele lui Angerer. Oricum apele creşteau primăvara în timp ce vara erau mici.

Fotografie a lui Ludwig Angerer din 1856 făcută de pe podul ce făcea legătura între str. Şelari şi viitoarea Cale a Rahovei. Clădirea din stg. e Hanul lui Manuc, latura vestică, în faţă e podul spre str. Bazaca, pod vizibil din unghiul opus (spre amonte) în celelalte 2 desene

Acuarela lui Preziosi e făcută în atelier după schiţe făcute din spatele Primăriei din Pta Mare. În stânga se văd tarabele curbe ale pieţei, aşa cum le vedem şi în gravura lui Foucault.
În planul îndepărtat se vede turla bisericii Curtea Veche uşor de recunoscut după bila de pe cupolă.

ss

Turla bisericii Sf. Bunavestire-Sf.Anton-Curtea Veche aşa cum apare la Preziosi, Angerer, Foucault. Era singura biserică din Bucureşti ce avea o asemenea bilă în vârf.

s

Exteriorul corpului de prăvălii (dinspre râu) ale Pţei Mari. La Preziosi e vizibil că sunt curbe aşa cum apar şi pe plan

Biserica avea acest aspect din timpul restaurării în stil neogotic de după Incendiul din 1847. În faţa bisericii se recunosc luminatoarele Hanului lui Manuc. Urmează podul de lemn ce ducea către Str. Bazaca, pod ce apare şi pe gravura lui Foucault, căt şi pe poza lui Angerer, dar văzut de pe podul din amonte de Han (ce unea str. Şelari cu calea Craiovei, Rahovei).

Podul de la str. Bazaca. Văzut din jos şi din sus de pod

Planul zonei Pţei Mari la 1854. Situaţia era asemănătoare şi la 1869. Cu roşu -stg.-unghiul de vedere al aquarelei lui Preziosi, cu verde -centru- unghiul pozei lui Angerer, cu violet unghiul gravurii după Foucault

În plus aglomeraţia de oameni şi animale ce indică clar un târg, casele mari, cu etaj, înghesuite, ce nu prea existau în nici un alt loc din Bucureşti şi cu atât mai puţin pe malul unei ape sunt argumente în plus pentru a localiza acea aquarelă lângă Pţa Mare din faţa Hanului lui Manuc , după curba de aproape 90 grade ce o făcea Dâmboviţa, de pe colţul străzii Municipul, cum apare pe harta lui Pappassoglu. La 2 ani după pictarea acelei acuarele pe locul Pţii Mari se va ridica Hala Mare.