Despre nume de cetăți și orașe

Motto:
„–Ce apă e asta, stolnice?

 –E apa Moldovei, Maria Ta! 

– Bine, așa să-i rămână numele”

DIVERTIS

Câte lucruri poți învăța studiind numele cetăților!

În istoriografia mai veche, cercetătorii se străduiau să afle originea numelui Severin, dat cetății de pe malul Dunării (și mai apoi unui întreg ținut/marcă de graniță al...Ungariei – Banatul de Severin). Pe la finele veacului al 19-lea s-a răspândit varianta latinofilă că Severin vine de la numele împăratului Septimiu Sever. De aceea vei vedea ilustrate din anii 1900-1930 pe care scrie (pe ruina cetății Severinului) Turnul lui Sever. Ei bine, naționalismul istoriografiei noastre a evitat timpde decenii să spună că Severin vine de la severnâi=de nord, în slavoneasca vorbită de bulgarii medievali. Si azi, dacă dai translate pentru bulgară sau sârbă obții северната sau северни. Deoarece prima cetate din zonă, donjonul cilindric din colțul castrului roman Drobeta a fost construit de autoritatea bulgară a celui de-al doilea țarat (al Asăneștilor). Ei bine, această informație simplă, dovedită chiar și de săpăturile arheologice (monedă de la Asan al II-lea) nu o găsești spusă clar în nici o carte de istorie de dinainte de 90. Tot așa cum nu găsești nici informații despre marca de graniță a Ungariei devenită Banatul de Severin. 

 Cum nu găsești prea multe nici despre fapțul că termenul Mehedinți vine de la numele cetății ungurești Mehadia. Care nu vinde din falsa etimologie latină AdMediam ci de la o corupere a unui antroponim unguresc, Mihaly. Numele Mihal(d) ar fi după unii istorici un alt nume al regelui Stefan al V-lea al Ungariei (n1239-m1272). Evoluția cuvântului la slavi și români fiind Mihaldîia<Mihăldiia<Mehăudiia<Mehădiia. Nu este exclusă nici o origine combinată, de la Méhed (<”méh”= albină) cu sufixul antroponimic românesc _inți. Nu trebuie uitat că stema Mehedințiului are ca simbol - nu întâmplător - o albină. 

Ar trebui adăugat că Ținutul Mehedințiului  e de fapt rămășița teritorială a Banatului de Severin ca marcă de frontieră* a Ungariei. 

Sursa informațiilor: Ion Toma, 101 nume de locuri (Ed. Humanitas 2015) 

---------------

*Marcă de graniță - în evul mediu, teritoriu tampon, organizat militar, în afara hotarului țării.

Prima stemă a Mehedințiului a fost albina, care în maghiară este méh (stupărit=méhészet)

CETATEA ORAȚIEI

Cetatea Orației de la Podul Dîmboviței a fost o „soră” mai mică a castelului Bran. Căci, deși era pe teritoriul Țării Românești a fost construită de autoritatea regală maghiară. 

Să nu uităm că orașul Câmpulung (primul oraș al Țării Românești), aflat la câțiva km de Podul Dâmboviței,  a fost fondat de coloniști catolici sași. Încă îmi este neclară relația acestui oraș cu regalitatea maghiară și dacă la început, acest oraș a fost controlat de regatul maghiar. 

 Ei bine, această cetate are multe asemănări arhitecturale cu forma inițială a castelului Bran dar și asemănări de nume. Primul nume al castelului Bran a fost Dietrichstein (Stânca lui Dietrich) după numele stâncii pe care a fost ridicat castelul. (Numele BRAN vine din slavonește și însemna Poartă). 

Numele vechi sub care apare numele cetății Orația este Königstein, adică Stânca (Piatra) Regelui. La fel e și în ungureste - Királykő...(király > crai, rege, iar kő > piatră). În românește este vorba de Piatra Craiului. 

Exact!, numele munților e același cu al cetății. Nu îmi e limpede dacă munții se numesc după cetate sau cetatea a primit numele de la masivul muntos. Înclin spre prima variantă, căci o stâncă pe care a fost ridicată o importantă cetate regală a fost mai curând a Craiului, decât un lanț muntos.

În schimb numele de Orația ar putea veni de la Cheile Dâmbivicioarei, aflate în apropiere, fiind un cuvânt care în forma inițială însemna defrișare iar prin extensie și defileu (există în munții noștri mai multe chei și văi înguste numite orații/orății). 

Ar mai trebui adăugată și o altă toponimie din apropiere, cu origine turcikă de data asta (cumană sau pecenegă): Rucăr (germ. Rukkor), care s-ar traduce și el prin „stâncă” sau „piatră”. Vedeți și acest articol

SUCEAVA

Am fost foarte surprins inițial să aflu că și numele Suceavei are origini maghiare. Suceava - Szocsvára (< szocs-cojocar, vár-oraș, cetate). Iată ce zice și Simeon Dacălu (copist al cronicii lui Grigore Ureche):
”așijderea și Suceava scrie că o au descălecat niște cojocari unguréști, ce să chiamă pre limba lor suci, iar Suceava pre limba ungurească să chiamă Cojocărie”.
Asta nu înseamnă neapărat că așezarea a fost fondată de niște cojocari. Însă numele spune ceva despre începuturile orașului și despre meșteșugarii sași și unguri invitați de primii domni ai Moldovei să se stabileasă în unele localități spre a le sprijini dezvoltarea, nu întâmplător - exact cele ce vor deveni orașe.

SIRET

La fel și numele orașului și râului - Siret vine tot de la un cuvânt unguresc Szeret = dragul, iubitul. 

De ce atâtea nume ungurești în atât de româneasca Moldovă? Deoarece, nucleul Țării Moldovei a fost inițial o marcă de graniță ungurească împotriva tătarilor. Binecunoscutul voievod maramureșean, Dragoș-ucigașul de zimbrii, faimosul personaj de legendă, marele descălecător al Moldovei, cel însoțit de o ceată de voinici cu frunți late, a fost omul regelui Ungariei și primul organizator al mărcii ungurești de graniță de pe teritoriul Bucovinei cu capitala la Baia. 

Ruinele bisericii catolice din Baia

BAIA

Baia? De la slavonescul baia, preluat și de unguri bánya = mină. Sașii care au colonizat Baia au tradus numele orașului Moldvár, unde moldau în germana veche=tot mină (dar și ”albie”), iar vár, cum am mai spus, cetate. E drept că în zonă nu a fost descoperită nici o mină, dar e posibil să fi existat minereuri de fier. De aici și până la numirea râului și apoi a țării (inițial doar în spațiul fostei mărci de graniță traversată prin mijloc de râul Moldova) nu a mai fost decât un pas. 

Nu uitați că la noi în țară este cunoscută Moldova Nouă din Banat, pe malul Dunării, a cărei etimologie veche vine tot de la cuvântul medieval german „moldau”. 

Săraca cățelușă Molda, ucisă de zimbru - vorba legendei, pe care au învățat-o toți copiii la școală! 

N-are o legătură cu realitatea. 

Cronologia istorică a Dobrogei din secolul I până în secolul XV

 

Cronologia Dobrogei de la cucerirea romană la cucerirea otomană

Secolul I î.Chr.:

Cca anul 20 î.Chr. Orașele pontice cu teritoriul lor agricol (cca o treime din Dobrogea) intră definitiv sub control și stăpânire romană

Secolul I AD:

Romanii stabilesc hotarul imperiului (limes-ul) pe linia Dunării. În Dobrogea, pe malul drept al Dunării sunt construite fortificații: Durostorum (Silistra), Sacidava, Axiopolis (Cochirleni), Arrubium, Beroe, Capidava, Carsium, Troesmis, Noviodunum, Aegysus (Tulcea). Ovidiu menționează barbarii geți din preajma Tomisului. Dobrogea face parte din Moesia apoi din Moesia Inferior. Pe pământurile Callatisului sunt atestate încă din veacurile II-I î.Chr. așezări de sciți sedentarizați. Strabon (începutul sec 1 AD) numește acest teritoriu Sciția Mică, dar  la acel moment acesta era un nume neoficial. 

Secolul II:

Stăpânire romană. La nordul Dunării romanii fondează Provincia Dacia, care însă care nu e legată direct de Dobrogea, căci Muntenia nu a fost anexată decât parțial. Sunt  fondate noi orașe în interiorul Dobrogei (Tropeum Traiani, Ibida, Ulmetum, Dinogetia, Halmiris, ce vor cunoaște o mare dezvoltare în secolele următoare). Dobrogea are o populație rurală multietnică în mare parte elenizată sau romanizată. În orașele pontice, greaca e limba principală. Există teritorii pe malul stâng Dunării controlate militar de romani („capete de pod”).

Secolul III :

Stăpânire romană. Invazii gotice. Împăratul Dioclețian vizitează frontiera de la Dunărea de Jos. În vremea lui, Dobrogea devine provincie separată de Moesia Inferior, numită – pentru prima oară în mod oficial - Skythia Minor. Romanii părăsesc provincia Dacia din Carpați (retragerea Aureliană). La sudul Dunării, fosta provincie Moesia Superior e redenunită Dacia Aureliană (împărțită la rândul ei în Dacia Ripensis (de pe malul Dunării) și Dacia Mediterranea). Provinciile sunt numite dioceze. La Troesmis staționează legiunea II Herculea. Creștinismul câștigă teren. Circa 8-10 % din populația urbană civilă sunt creștini. În armată procentul este mai mare. Au loc unele asasinate împotriva creștinilor, la care participă atât romanii cât și triburile de barbari (goți). În acest secol sunt uciși martirii de la Niculițel, înecați de barbari în Dunăre, probabil după o încercare ratată de misionarism la nordul Dunării.

Secolul IV:

Stăpânire romană. Constantin cel Mare împărat al Imperiului. Lupte cu vizigoți în Moesia și recucerirea unei părți din sudul Daciei nord dunărene (Oltenia și Muntenia). Este construit podul de peste Dunăre de la Sucidava (Celei, Olt). Goții din Muntenia unde se stabiliseră de un secol au devenit foederați (aliați) ai Imperiului și apără frontiera de pe Dunăre de invaziile altor barbari. Ulfila, un grec robit de tânăr de goți, traduce Biblia în gotă și îi convertește pe o parte din goți la crestinismul arian. Se crede că a locuit pe teritoriul Munteniei. Ulterior, speriați de avansarea hunilor, goții cer azil în Imperiul Roman, la sudul Dunării, eveniment ce duce la o criză umanitară foarte prost rezolvată de autoritățile romane din Moesia. Mii de refugiați din Moldova și Muntenia, de toate neamurile, se grăbesc să treacă Dunărea în Imperiu, spre a găsi protecție. Centrul de putere gotic de la Pietroasa (Buzău) este părăsit în grabă și în urma lor este ascunsă comoara „Cloșca cu pui”. În bătălia de la Adrianopol în Tracia (378) dintre romani și goți, a fost ucis împăratul Valens. Populații gotice stabilite în Dobrogea. În Dobrogea sunt reparate sau mărite fortificațiile unor garnizoane de pe Dunăre (Sacidava, Capidava, Troesmis) și unele orașe interioare (Dinogeția, Ibida, Ulmetum, Tropeum Traiani). Epoca împărțirii Imperiului Roman. Sub împăratul Teodosie cel Mare creștinismul a devenit Religie unică de stat! Mai multe orașe dobrogene au devenit episcopii. În orașe (Histria, Tomis, Tropeum Traiani) au fost construite basilici episcopale impresionante. Multe din acestea au cripte în care se păstrează moaște ale martirilor (Niculițel, Halmiris, Durostorum, Tomis, TropeumT).

În această epoca populația Dobrogei era multietnică. Pe acest teritoriu își duceau viața greci, romani, traci și sarmați romanizați/elenizați, vandali, alani, goți, huni etc. 

Secolul V:

Stăpînire romană. Creșterea puterii hunilor. Atilla. Provinciile dunărene au fost devastate de raiduri ale hunilor și aproape sunt depopulate. Imperiul Roman plătește tributuri hunilor. Secol întunecat!

Secolul VI:

Stăpânire romană (bizantină). Invazii ale mai multor neamuri ale slavilor (sclavini, veneți și mai ales anți). Prăbușirea temporară a controlului roman la Dunăre, urmat de revenirea puterii romane în timpul domniei lui Justinian. Numeroase cetăți și caste sunt constrite sau reparate, inclusiv la nordul Dunării (Drobeta, Sucidava). Triburile slave ocupă și se răspândesc în zona Carpato-Dunăreană și Balcani. Avarii cuceresc Pannonia și Carpații și intră în conflict cu Bizanțul (Imperiul Roman de Est). Avarii înfrâng triburile locale de slavi și îi integrează în armatele lor. Între 568-582 avarii kaganului Bayan atacă de mai multe ori frontiera cu Imperiul Roman de pe Dunăre. Avarii ocupă Dobrogea și în alianță cu slavii pustiesc orașele și așezările, în special cele urbane, percepute ca bogate. Vechile orașe romane nu-și mai revin niciodată și cad în ruină. Populația se ruralizează.

 Iordanes, un got romanizat, bogat și educat , ce trăia la Constantinopol, scrie o istorie propagandistică a goților în care îi confundă în mod voit pe geți cu goți. Scopul era construirea unei istorii mai vechi și mai glorioase a goților din Carpați și Balcani.

Secolul VII:

Stăpânire avară. Prăbușirea controlului roman la Dunăre. Tot spațiul carpato-dunărean -pontic face parte din Imperiul (khaganatul) Avar. Hanul (proto) bulgar Kubrat unește triburile bulgare și formează în stepele ponto-caspice (între Volga, Marea Azov și Caucaz) un regat cunoscut ca Bulgaria Mare. Trei din din fii hanului Kubrat au migrat apoi în Europa (unul în Pannonia alături de avari, unul în Italia). Al treilea fiu, hanul Asparuh, sub presiunea khazarilor, a migrat cu circa 10.000-12.000 oameni către gurile Dunării în Scythia Minor. Temporar s-au stabilit în Delta Dunării. Împăratul roman Constantin IV i-a asediat pe bulgari, fortificați în Delta Dunării în așa numita Bătălia de la Ongal (680). Împăratul bolnav, părăsește bătălia iar oastea bizantină, demoralizată, este înfrântă și alungată. Datorită acestei victorii, bulgarii s-au stabilit o perioadă în Dobrogea. 

 În porțiunea cea mai îngustă a Dobrogei cel mai vechi val de pământ, îndreptat către un inamic din sud este atribuit acestor (proto)bulgari. 

Asparuh invadează apoi Moesia și după o serie de atacuri l-a obligat pe împăratul Constantin al IV-lea să recunoască existența unui stat bulgar.

Secolul VIII:

Stăpânire bulgară. Bulgarii, sub conducerea hanului Asparuh, bine organizați, militar și politic, și aliați cu slavii și populațiile traco-latine sau elenizate locale din Tracia, au pus bazele unui stat - Hanatul Bulgar. Prima capitală a fost la Pliska. Un oraș cu întindere enormă și construcții de piatră ce se dorea să rivalizeze cu Constantinopolul. Hanul Tervel obține de la bizantini titlul de caesar, slavizat Țar. Hanatul devine Țarat. Istoria îl numește Primul Țarat Bulgar spre a-l deosebi de al Doilea Țarat Bulgar (al Asăneștilor, Vlaho-Bulgar). Organizarea creștină din Tracia și Dobrogea e practic distrusă de invaziile bulgare. Bisericile cad în ruină. Sunt atestate practici religioase păgâne.

În această epoca populația Dobrogei, multietnică putea avea avari, slavi, bulgari, romanici (stră-români), khazari, urmași ai hunilor, alanilor (iranieni) și ostrogoților ..

Secolul IX:

Stăpânire bulgară. Imperiul (kaganatul) avar se prăbușește. Bulgarii a cucerit de la avari teritorii uriașe de la nordul Dunării și controlează prin oamenii lor sau cu ajutorul elitelor locale, Oltenia, Muntenia și mare parte din Transilvania. Morminte bulgărești din această epocă au fost cercetate (dar puțin popularizate) la Alba Iulia și nu numai. În Prahova a fost cercetată o cetate care controla drumul sării, atribuită autorității bulgare din această epocă. Bulgarii îl înfrâng și ucid pe împăratul bizantin Nikeforos. Hanul Krum își face cupă din craniul acestuia. Hanul Omurtag încheie o pace pe 30 ani cu bizantinii. Puținii creștini rămași sunt persecutați de țarul Omurtag. Țaratul bulgar ocupă cea mai mare parte din Bulgaria, România, Macedonia de azi, cu părți din Serbia, Grecia, Albania. Țarul Boris hotărăște acceptarea creștinsmului ca soluție pentru rezolvarea numeroaselor probleme politice și sociale. Boierii bulgari păgâni s-au opus cu îndârjire și au fost asasinați.  

Capitala este mutată la (Veliki) Preslav. Biserica bulgară devine arhiepiscopie autonomă (de Constantinopol). Chiril și Metodie răspândesc alfabetele glagolitic și chirilic. Clerul bulgar s-a instruit și a slujit în slavă, pentru a nu lăsa ca prin folosirea limbii grecești să crească prea mult influența bizantină în Bulgaria. Creștinarea duce la slavizarea vechilor bulgari și la dispariția limbilor turcice aduse de aceștia din est. Comparativ cu sudul Dunării, urmele unei vieți creștine la nordul Dunării sunt extrem de modeste. 

Secolul X:

Stăpânire bulgară a Dobrogei. Țarul Simeon cel Mare se luptă cu bizantinii și se aliază cu pecenegii. Bizantinii pe de altă parte se aliază cu maghiarii din Pannonia, care-i atacă pe bulgari. Țarul Petru. Perioadă de aur pentru Bulgaria primului Țarat. Cneazul ruso-vareg al Kievului, Sviatoslav, incitat de bizantini, atacă Bulgaria și cucerește Preslav. Apoi își stabilește un oraș reședință pe malul sudic al Deltei Dunării la Preslaveț=Micul Preslav (probabil la Nufăru sau Murighiol). Sviatoslav este alungat cu greu iar la întoarcere a fost ucis de pecenegi. Bizantinii profită și cuceresc o parte din Bulgaria. Legată de aceste evenimente este și o inscripție în slava veche datată 6451 de la Facerea Lumii (adică 943) găsită lângă Cernavodă în 1950 și care îl menționează pe un ”Jupan Dimitr” (Димитрѣ бѣ жоупанѣ), probabil un guvernator local din epoca țarului Petru și a cneazului ruso-vareg Sviatoslav.

Cetatea de pe insula Păcuiul lui Soare  a fost construită în această epocă ca avanpost portuar/fluvial al cetății Dârstor (Silistra).

Secolul XI:

Stăpânire bizantină. Țarul Samuel este învins de împăratul bizantin Vasile al II (Bătălia de la Kleidion - 1014). Ca represalii, toți cei 14.000 de prizonieri bulgari au fost orbiți la ordinul împăratului. La fiecare 100 de orbi, unui ostaș îi era lăsat un ochi pentru a îi conduce pe ceilalți acasă. De aceea posteritatea l-a numit pe basileul Vasile II  „bulgaroctonul”= ucigașul de bulgari. Țaratul bulgar este desființat iar Bulgaria a fost încorporată Imperiului Bizantin sub numele de provincia (thema) Bulgaria . Dobrogea intrată sub autoritatea Constantinopolului sub numele de provincia (thema) Paristrion sau Paradunavon (para-Istrion/para-Dunavon=lângă Dunăre). Întâi pecenegii și uzii, apoi cumanii, invadează regiunea carpato-duneareano-balcanică și devin o problemă gravă! Mulți pătrund în Balcani prin Dobrogea, folosind vadul de la Isaccea. În a doua jumătate a veacului, numeroase conflicte între bizantini, pecenegi și cumani. Pe acest fundal, în „Alexiada” scrisă de prințesa bizantină Ana Comnena este amintit un fruntaș al valahilor de la Dunăre, Pudilă (Pudilos în document), care a adus la Constantinopol știrea că Dobrogea (thema Paristrion) este atacată de pecenegi (numiți antichizat „sauromați”) și cumani („sciți”). Ulterior generalii Tatikios și Cantacuzino sosesc în Dobrogea și îi înving pe cumani.

De-a latul Dobrogei, de la Dunăre la mare au fost construite de autoritatea bizantină în două momente diferite, două fortificații liniare dotate cu castre = Marile Valuri Dobrogene. În cariera de cretă (calcar foarte moale) de la Murfatlar (Basarabi) din care s-a extras piatră pentru o porțiune din Marele Val de Piatră dobrogean s-au stabilit călugări creștini eremiți – probabil bulgari - care știau să scrie în slavă (dovadă inscripțiile). Inscripțiile de la Mufratlar și alte descoperiri dovedesc prezența în Dobrogea a acelor veacuri și a călătorilor ruși și varegi (vikingi) ce călătoreau din nord la Constantinopol și care foloseau diverse alfabete runice.

În aceste 2 secole, fortificațiile unor orașe romane părăsite în veacul al VII-lea au fost reparate, oamenii stabilindu-se (în case) între vechile ziduri. Cel mai cercetat sit este cetatea Dinogeția. Vicina, (probabil la Isaccea/Noviodunum) a devenit un puternic centru religios.

Secolul XII:

Stăpânire bizantină și bulgară. Campanii bizantine contra cumanilor. Apar menționări ale valahilor alături de cumani la nordul Dunării. Dobrogea, grav afectată de atacuri cumano-pecenege. Criza în Imperiul Bizantin de după moartea împăratului Manuel Comnenul. Vlahii și bulgarii din Balcani, cu un important ajutor cuman s-au ridicat împotriva bizantinilor sub conducerea a doi nobili valahi  (cu descendență cumană?) din regiunea Vidin, Petru și Asan (1185). Teritoriile dintre nordul Balcanilor și Dunăre, locuite de populații numeroase de latinofoni (valahi) au fost pierdute de bizantini. Ioniță Kaloian (cel Frumos), fratele celor doi a continuat lupta și aliat cu cumanii de la nordul Dunării i-a învins pe bizantini definitiv, fondând cel de-al DOILEA ȚARAT BULGAR. Ioniță a fost căsătorit cu o prințesă cumană și a primit o coroană de la un episcop trimis de la Roma. Noua capitală a țaratului a fost aleasă Târnovo.

Secolul XIII:

Stăpânire bulgară și mongolă. Al Doilea Țarat Bulgar (numit doar de istoriografia română mai veche Imperiul Vlaho-Bulgar) controlează politic teritorii întinse la nordul Dunării, până la Carpați, în Muntenia și Moldova. Cumanii domină militar aceste zone ca aliați ai Asăneștilor. Valahia e numită în documente Cumania. Mongolii invadează Ungaria și teritoriile de la nordul Dunării (1241-Marea invazie mongolă). Bulgaria nu a fost atacată în această fază. Mai mult de o treime din populația din jurul arcului carpatic e masacrată, mulți alții murind din cauza bolilor și foametei ce a urmat invaziei. După retragerea în Asia a mongolilor, cca 10.000 de războinici, sub conducerea lui Isa Nogai strănepot al lui Gingis Han, au rămas pe teritoriul Basarabiei. Isa Nogai va fi fondatorul statului tătaro-mongol Hoarda de Aur, deși el personal nu avea demnitatea de Han al acestei formațiuni. Nogai își stabilește capitala la Isaccea (=vadul lui Isa) în dreptul celui mai folosit vad al Dunării. De aici controlează militar și politic un spațiu întins, implicându-se în politica Bulgariei, Serbiei, Valahiei și atacând Polonia, Ungaria sau Lituania. Nogai încurajează negustorii genovezi să se stabilească și să construiască cetăți pe țărmul Mării Negre. În acest context e ridicată probabil cetatea Heracleea (Enisala/Yenisale). În schimb atacurile de jaf ale tătarilor lui Nogai în Dobrogea de sud și Balcani sunt numeroase, fapt care duce la disperare populația locală. Țarul bulgar Ivailo a încercat o revoltă contra lui Nogai dar și a bizantinilor. Va fi ucis de Nogai. În Dobrogea sunt atestați numeroși pecenegi și cumani, o parte din ei, creștinați!

Împăratul bizantin Mihai Paleologul a trimis în Dobrogea 12.000 ostași turci selgiucizi condusi de sultanul Izzeyddin Keykavuz pentru a apăra frontiera Imperiului de atacurile tătaro-mongolilor. Ulterior, în apropierea cetății și așezării genoveze Heracleea (Enisala/Yenisale) turcii selgiucizi vor întemeia Babadagul (=Muntele Tatălui). Hoarda de Aur se convertește la Islam.

Influența culturală și religioasă a Târnovului,  își pune amprenta asupra elitelor românești și cumane de la nordul Dunării și duce la o masivă creștinare în rit/limba slavă a acestor teritorii, majoritar păgâne până atunci.

O teorie negreată de istoriografia românească sugerează migrația unor grupuri latinofone creștine (valahi/români sud-dunăreni din zona Timoc-Vidin-Târnovo sau chiar mai din sud) în teritoriile afectate (depopulate) de invaziile mongole din Valahia, Banat și Transilvania. Acceptarea măcar parțială a acestei teorii ar putea explica unele fenomene greu de explicat altfel. 

La Niculițel sunt construite cel puțin două biserici.

Secolul XIV:

Țarul Teodor Svitoslav îi învinge pe tătaro-mongolii nogai (Nogai murise în 1299 dar tătarii din zona unde domnise au rămas să fie denumiți după numele lui: tătarii nogai) din sudul Basarabiei, alungându-i în Crimeea.  Basarab I al Ungrovlahiei primește ajutor semnificativ de la tătarii nogai contra regelui Ungariei Carol Robert de Anjou. În 1345, regele Ungariei Ludovic cel Mare îi alungă pe tătaro-mongolii care controlau politic și militar Moldova și atacau regatul Ungariei și își pune proprii oameni (nobili români din Maramureș) la conducerea acestui teritoriu (dinastia fondată de Dragoș).Fapt ce va duce la formarea principatului Moldovei. 

 Mitropolii la Vicina și Dârstor (Silistra). Mitropolitul Iachint de Vicina se mută în 1359 la Curtea de Argeș ca mitropolit al Ungrovlahiei. În urma crizelor politice datorate presiunii bizantinilor și al otomanilor (nou veniți în peisaj), Țaratul Bulgar se rupe în trei părți: Țaratul propriu zis cu capitala la Târnovo, Țaratul de Vidin și despotatul Karvunei. Un nobil bulgar (sau cuman) Balik (de la care vine numele orașului Balcic), a ieșit de sub autoritatea Târnovului și a fondat principatul Karvunei (actuala Dobrogea) 1322. Îl urmează fiul său Dobrotiță sub care principatul devine despotat. Prima capitală a fost la Karvuna (la Balcic, nu actuala Kavarna), apoi Caliacra, mai apoi la Varna. Despotul Dobrotiță a dat numele său teritoriului. Un document venețian îl numește „Despotum bulgarorum Dobroticam”. Nicolae Iorga crede că Dobrotici (Dobrotiță) și Balik (Balică) au fost români. Iar numele despotatului s-ar fi numit – românizat - Țara Cărvunei. Există surse care atestă existența valahilor în Dobrogea. Pe Dobrotiță l-a urmat despotul Ivanko. Turcii otomani atacă Balcanii și despotatul lui Dobrotici. Armatele vlaho-bulgare ale lui Ivanko îi înving pe turci. În 1388 Mircea cel Bătrân se implică în luptele contra otomanilor și ocupă Dobrogea. Sultanul Baiazid Fugerul învinge o uriașă alianța creștină la Nikopole (Cruciada de la Nikopole, 1396). Mircea pierde Dobrogea, dar o recucerește în alianță cu țarul de Vidin, Constantin Asan.

În această epocă Dobrogea este populată de bulgari, valahi, cumani, pecenegi, turci selgiucizi, mongoli, genovezi, greci, varegi ș.a.

Secolul XV:

Capitala Dobrogei lui Mircea este Dârstor (Silistra). El se autointitulează în mai multe documente domn al Dârstorului și al ținuturilor despotului Dobrotiță. Diplomația lui Mircea în relațiile cu turcii dă greș. Țaratele de Târnovo a lui Șișman, de Vidin al lui Strațimir și Dobrogea sunt anexate de Imperiul Otoman condus de fiul lui Bayazid, Mahomed I. Dobrogea devine după 1417-1420 parte (sangeac) din Pașalâcul Rumeliei (=Țara Romeilor/a romanilor), laolaltă cu teritoriile țaratelor bulgare. Pe hărțile din Renaștere sau mai târziu, Rumelia este scrisă Romania (fără â) fapt care derutează pe cei neavizați. O a doua cruciadă menită să îi alunge pe otomani din Balcani a fost organizată Vladislav al III-lea al Poloniei și Ioan (Iancu) de Hunedoara, guvernatorul Ungariei. Bătălia de la Varna (1444) a fost pierdută de creștini. În 1461-1462 Vlad Țepeș întreprinde o campanie de represalii anti-otomană în așezările de pe malul drept al Dunării, ucigând peste 24.000 de oameni, majoritatea civili. 

Scurtă bibliografie

P.P.Panaitescu - Interpretari românești

Marian Coman - Putere și Teritoriu

Virgil Ciocîltan - Mongolii și Marea Neagră în sec XIII-XIV

Florin Curta - Apariţia slavilor

Florin Curta - Southeastern Europe in the Middle Ages, 500-1250

Victor Baumann- Sângele martirilor

Petre diaconu- Păcuiul lui Soare

Pal Engel - Regatul sfântului Ștefan istoria Ungariei medievală

Marian Georgescu – istoria Bizanțului

Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu - Istoria românilor dintre Dunăre și Mare –

Istoria Românilor, Academia Română, vol II-III

Constituirea statelor feudale românești . coord N.Stoicescu

Alexandru Madgearu-Organizarea militară bizantină la Dunăre , sec X-XIII

Alexandru Madgearu – Istoria militară a Daciei postromane 275-614

Alexandru Madgearu – Împăratul Galerius

Alexandru Madgearu – Asăneștii

Șerban Papacostea - La începuturile evului mediu romanesc

Mihail Zahariade – Moesia secunda, Scythia și Notitia Dignitarium

Victor Spinei - Moldova in secolele 11-14

Victor Spinei - Marile migrații în estul și sud-estul Europei

Victor Spinei - The Romanians and the Turkic Nomads North of the Danube Delta from the Tenth to the Mid-Thirteenth Century

Vezi și

Varangians nearby the Danube Delta. About an archaeological discovery in the byzantine fortress at Nufăru, Tulcea county

Viața economică din nordul Dobrogei în secolele X-XIV

Prezența Hoardei de Aur la gurile Dunării (sec. XIII-XIV). Argumentul arheologic

Hanul Rosu, Hanul Verde si Podul Rahova

Ca o completare a articolului publicat de Raiden pe blogul Rezistenta Urbana despre istoria moderna a Podului Rahovei si a zonei (pe care va recomand sa il cititi imediat). O sa repet unele informatii...
Podul de peste Dambovita de la capatul strazii Selari (a mesterilor ce faceau sei) a fost unul din cele mai vechi poduri de peste garla. El se continua cu o importanta artera a Bucurestilor, fosta Cale a Rahovei, in prezent distrusa si intrerupta in mai multe locuri. In trecut, acest drum era principala iesire catre vest, catre Craiova, insa avea ramificatii, dupa zona Antim, catre Targoviste, prin Cotroceni. Mai sus, acest drum intersecta Drumul Sarii ce cobora din zona subcarpatica si intra apoi pe drumul Giurgiului. I se mai spunea si Podul Calicilor deoarece inca din veacul al 16-lea in aceasta zona, in jurul dealului Mitropoliei, aveau salase nasoii orasului. Podul de peste Dambovita ce lega strada Selari de Podul (drumul podit) Calicilor-Craiovei a fost primul din oras reconstruit din piatra.

In urmatoarele 2 fotografii aeriene executate in anii 1926-1927 de francezi am localizat zona de care discutam aici






O fotografie a lui Angerer (jos) facuta dinspre Hanul lui Manuc ne prezinta acest prim pod de piatra din Bucuresti in comparatie cu aceeasi zona azi...

Si podul Rahovei inaintea demolarii sale in 1938

Pana in veacul al 18-lea podul era la cativa metrii de Poarta de sus a Curtii Domnesti. Curtea domneasca, numita si Curtea Veche era la finele sec. al 18-lea o gramada de ruine (cam ca acum) in cere-si aveau salas o gramada de boschetari. In vremea domnitorului fanariotConstantin Hangerli (ucis in 1799 de un trimis al sultanului) zona Curtii Domnesti se parceleaza si se construiesc case. Ruinele curtii vor fi redescoperite abia in anii 1970. Poarta de sus, dotata cu turn se afla exact la intersectia strazii Selari cu strada Franceza (fosta Ulita Domneasca, Islicarilor, Frantuzeasca, apoi Carol, 30 decembrie, apoi iar Franceza), cam unde se ingusteaza aceasta din urma si incepe parcul arheologic al Curtii Vechi. Cam pe locul acestui turn, ruinat si demolat la finele veacului 18 s-a construit un han. Hanul Rosu.

Detaliu din planul Bucurestilor din 1789, zis Planul Purcell, in care se vede clar incinta Curtii Domnesti inaintea parcelarii si construirii ei cu case particulare...

Ars la 1838, hanul a fost refacut intr-un fel de stil neogotic abia dupa 1850. Constructia avea un minunat balcon metalic, semicilindric, aflat pe colt, deasupra intrarii. De altfel, intreaga cladire era o bijuterie a centrului vechi.

Hanul Rosu si Hanul Verde (extrema dreapta, vis a vis de Hanul Rosu)vazute de pe Hotelul Concordia de pe strada Smardan (atunci numita str. Germana sau Ghermana)

Hanul Rosu intr-o imagine din 1856 facuta de Ludwig Angerer si azi-2009-in dreapta. Hanul are la parter local (casino) unde veneau ofiterii austrieci

Asa cum ne arata o fotografie de prin anii 1930-1935, batranul Han Rosu arata inca bine, neafectat decat de reclamele exagerat de multe (boala veche). Candva - si nu am reusit afla cand - intre anii 1940-1960 Hanul Rosu a pierdut toata decoratia de stuc, balconul-bovidou cel frumos, iar astazi se prezinta ca o cladire urata si sordida, varuita ce-i drept, intr-un rosu - visiniu. Ar fi grozav daca s-ar gasi un investitor sa redea acelui han aspectul de odinoara.

Detaliu din fotografia de mai sus cu intrarea in Hanul Rosu, recent reconstruit la data fotografierii...

Hanul Rosu devenit pravalie de mobila veche acoperit de reclame

Hanul Rosu, 1-2 ani dupa fotografia de mai sus (anii 30), dupa demolarea Hanului Verde, de alaturi si inceperea constructiei blocului de raport existent si azi

Imediat alaturi se mai afla un han. Vis a vis de Hanul Rosu, intre Dambovita si str. Franceza se gasea Hanul Verde. Numit asa, dupa varuiala exterioara, probabil. In acest han si-a avut la un moment dat atelierul si pictorul si fotograful Carol Szathmari.

O poza rara si deosebita din colectiile Academiei Romane, facuta de Duschek pe la 1870 de la fereastra Tribunalului (Curtea Judecatoreasca), catre strada Selari. Se remarca pe dreapta Hanul Verde ce coboara cu temeliile pana in albia Dambovitei. Dambovita nu se vede, caci e ascunsa de mal, adancita. Doar vechiul pod (acealsi pod fotografiat cu aproape 20 de ani in urma de Angerer) langa care sta un grup de oameni. Pe stanga Selari colt cu str. Carol (Franceza) se afla o casa recent construita (la acea vreme) cu 2 etaje, existenta si azi (vezi mai jos detaliu)..

Casa veche cu 2 etaje si mansarda ce apare in fotografia lui Duschek a supravietuit pana astazi in bune conditii

Detaliu din afisul meu cu aspectul zonei in anii 1850. E trecut si locul de unde Dushek a facut fotografia de mai sus.

Pana la regularizarea Dambovitei, zidurile dinspre garla ale hanului se sprijineau in albia acestuia. La regularizare, noua albie adancita a fost indepartata de sirul caselor, iar pe locul vechii albii, acum umplute a aparut str. Halelor, Hanul Verde avand nr. 1.

Podul Rahova, str. Selari, str. Halelor (pe dreapta, unde-i tramvaiul) si Hanul Verde

Hanul Verde a fost demolat de niste rechini imobiliari prin anii 30 (intre 1930-1936, apreciez eu). S-a ridicat un bloc de raport (adica bloc construit rapid menit a fi inchiriat/vandut cu profit maxim - exact ca azi) ce exista si azi cu un magazin de mobila la parter.


Pe locul Hanului Verde se ridica un bloc nou...

...cu apartamente de vanzare...

Podul de peste Dambovita dintre Selari-Rahova a fost demolat cu ocazia acoperirii cu un planseu de beton a Dambovitei, intre Pta Natiunile Unite (fosta a Senatului) si capatul din jos a Ptii Unirii. Aceasta lucrare a fost realizata in timpul domniei lui Carol al II-lea, prin 1938 si a dainuit pana in anii 80. Apoi a venit Ceausescu si planseul a ramas doar in Pta Unirii. Podul a disparut total chiar si din amintirea bucurestenilor. Trecerea dinspre Selari catre Calea Rahovei va devenii inutila si va dispare cand in urma demolarilor lui Ceausescu, portiunea dintre Palatul de Justitie/Domnita Balasa nu va mai duce nicaieri...
Cui ii mai trece prin minte ca acea straduta infundata din stanga Tribunalului era una din cele mai importante cai de acces de la si catre Bucuresti? Si ca între acea strada si Selari existase unul din primele poduri din oras?

Urmeaza o serie de imagini cu podul Rahova-Selari si Hotelul "Regina" (denumit la un moment dat si "Central"), cladire in fiinta si azi, ce domina acest colt atat de important in trecut

Incep lucrarile pentru realizarea plafonului de beton ce va acoperi Dambovita...

Citeste si Istoria Halelor

Cica Negoita ar dori restaurarea Hanului Rosu. Dar a spus acest lucru in 2006...Iata acest articol (vechi) care specifica ca acel han e valoros si prin faptul ca Alexandru I. Cuza a locuit acolo cand a venit in Bucuresti in 1859...