Sergiu, Decebal si coiful de aur

"Dacii" este un binecunoscut film realizat de Sergiu Nicolaescu, primul din istoria cinematografiei romanesti cu subiect inspirat din istoria antica. De asemenea este si primul film regizat de cunoscutul regizor (1966). Pentru acea epoca si inca mult timp dupa, filmul a fost un succes, desi, ca si filmele cu buget urias de la Hollywood din aceeasi epoca, sufera teribil la capitolul corectitudine istorica. De altfel aceasta nici nu era scopul filmului.

Si totusi existau, elemente de decor si costum pe care relizatorii fimelor cu subiect legat de antichitatea romana (și dacica in acest caz) se străduiau căt de căt, la nivelul informatiilor de atunci, sa le documenteze cat mai corect. Insa nu tocmai rar se mai produceau și gafe ridicole pe care din fericire le observau doar spectatorii mai scrupulosi.

Iata una din ele:

Abia trecuse un deceniu de când Constantin Daicoviciu și, mai târziu, fiul său, Hadrian, se străduiau să dezgroape fortificațiile dacice din Munții Orăștiei. În România, cercetările asupra civilizației geto-dacice se aflau încă la început. Arta acestor populații era popularizată în cărți și reviste ca un tot unitar, fără a ține cont de diferențele temporale și spațiale. Astfel, artefacte create la sute de ani distanță, în epoci și condiții istorice complet diferite, erau prezentate în cărți și manuale sub eticheta generală de „geto-dacice”.

Această omisiune cronologică era echivalentă cu o ipotetică situație din viitor, în care, peste 2.000 de ani, într-o carte despre viața românilor din secolul al XX-lea, ar fi prezentate săbii și bombarde din vremea lui Mihai Viteazul alături de mașini Logan. Totuși, în acea perioadă, această abordare nu genera mirare sau controversă.

De exemplu, în filmul Dacii, personajul Decebal, interpretat de Amza Pellea, purta faimosul coif de aur descoperit la Poiana Coțofenești (descoperit în 1929, în satul Poiana Vărbilău, județul Prahova). Nimeni nu s-a arătat mirat de această alegere artistică, deși coiful respectiv aparține unei epoci mult anterioare vremurilor lui Decebal. Și de ce ar fi trebuit să se mire? În acel context istoric, publicul larg, lipsit de o perspectivă critică asupra cronologiei și diferențelor culturale, accepta fără rezerve astfel de amestecuri între artefactele trecutului.

Civilizația getică și apoi dacică a trecut, de-a lungul secolelor, de la începuturile primei epoci a fierului până la cucerirea romană, printr-o serie de transformări majore ale culturii  sale. Coifurile de ceremonie realizate din metale prețioase, cunoscute doar în sudul și estul României de azi fac parte din artă tracică, dar au fost decoperite doar în zonele nord tracice, în cele locuite de geți. 

Problema majoră este că Decebal a trăit cu aproximativ 500 de ani (cinci secole!) mai târziu decât această epocă „de aur” a tracilor!

Desigur, o astfel de eroare anacronică poate fi scuzabilă în contextul unei producții cinematografice. Putem presupune, în mod indulgent, că acest coif de aur ar fi fost o moștenire de la strămoșii lui Decebal. Totuși, lucrurile devin și mai problematice când observăm că Decebal poartă pe piept și o fibulă care datează din epoca bronzului, complet inadecvată epocii sale.

Ceea ce este însă cu adevărat jenant este lipsa de documentare din partea realizatorilor filmului, de la costumieri și până la regizor. Aceștia nu au fost în stare să studieze cu o minimă atenție coiful pe care l-au ales ca model. Deși pe genericele filmelor Dacii și apoi Columna apare numele arheologului clujean Constantin Daicoviciu contribuțiile acestuia par să lipsească! Nu pare să fi existat nici măcar o consultare cu un istoric. Problema în epocă era aceea că acest coif nu era încă expus înt-un muzeu. Era preconizată deschidwera în palatul poștelor a unui Muzeu Național, dar el încă nu era deschis. Iar coiful de aur era păstrat la Banca Națională. De aceea nimeni din echipa de producțe nu îl văzuse în realitate ci doar în fotografii. Mai mult, nu au luat în considerare nici coiful de la Agighiol, din argint, aproape la fel de faimos și cu mari asemănări stilistice.

Tezaurul de la Peretu, descoperit în 1971, nu era cunoscut în acel moment, dar existau alte exemple relevante, cum ar fi coiful de la Cucuteni-Băiceni, tot din aur și cu o calotă ornamentată într-un mod similar. Despre coiful din colecția de la Detroit, realizat din argint și foarte asemănător cu cel de la Peretu, încă nu se știa. Chiar și în absența acestor descoperiri ulterioare, lipsa de documentare rămâne greu de justificat. 

Coiful getic de aur descoperit la Cucuteni-Baiceni, jud Iasi. Este al doilea coif de aur descoperit pana acum, si desi intr-o stare mai fragmentara decat cel din jud. Prahova, pastreaza totusi intreaga forma a calotei.

 Cele trei coifuri de argint de tip getic pastrate pana astazi au toate calota
conica-rotunjita. Nimeni nu s-a ostenit sa le studieze mai temeinic si sa
faca legatura cu cel de aur de la Poiana Cotofenesti.

Decebal (Amza Pellea) purtand un coif care nu ar fi putut exista niciodata in realitate

Și ce s-ar fi întâmplat dacă echipa de producție ar fi studiat mai bine obiectul în sine sau pe celelalte coifuri similare? Ar fi observat că aceste coifuri aveau calota tronconică-conică și rotunjită în vârf! Problema este că coiful de la Poiana Cotofenesti are calota ruptă, iar costumierii și regizorul nu și-au dat seama de acest detaliu. În schimb, au realizat o reconstituire greșită, cu calota plată!!

 

In fotografiile de detaliu este evident cum calota coifului a fost taiata si rupta cu grosolanie

Privit de sus este imposibil sa nu iti dai seama ca acest coif nu se termina plat. Insasi ideea de calota plata e un non sens pentru un coif sau o casca.

Probabil că echipa de producție a avut la dispoziție doar o astfel de fotografie, precum cea de deasupra, așa cum începuseră să apară în acea epocă. Această imagine incompletă a fost suficientă pentru a-i induce în eroare, iar fără nicio documentare suplimentară, au creat un coif fals din tablă, cu o formă incorectă.

Eu însumi am fost păcălit în copilărie de acest film (dar și de benzile desenate – vezi mai jos). Ani de zile am fost convins că acest coif avea calota plată. Din acest motiv, am considerat necesar să scriu acest articol.

Impactul greșelii în imaginarul colectiv

Credeți că această eroare – coiful cu calota plată – s-a oprit aici? Nu, pentru că filmul lui Sergiu Nicolaescu a avut un impact uriaș asupra imaginarului colectiv. Majoritatea oamenilor care cunosc acel coif sunt și astăzi convinși că forma acestuia este cea prezentată în film. Privind mai jos, puteți observa o serie de benzi desenate realizate de Albin Stănescu, pe scenariul scriitorului Vasile Mănuceanu, publicate în revista Cutezătorii la sfârșitul anilor '70. Deși coiful este desenat la fel de greșit, cel puțin anacronismul nu este total – acțiunea se petrece în secolul IV î.e.n., perioada reală a existenței acestor coifuri.

Cu toate acestea, greșeala persistă. În alte seriale de benzi desenate, eroarea se perpetuează, devine iconic în această formă! precum în Burebista (scenariu de V. Mănuceanu, desene de Sandu Florea) sau în altă bandă desenată ilustrată de Valentin Tănase (Secretul Pergamentului). 

Forma greșită a coifului de aur a intrat deja în legendă, devenind un clișeu, doar pentru că istoricii au ignorat problema, iar artiștii nu s-au documentat și au continuat să se inspire unii de la alții.

Un exemplu al perpetuării clișeelor istorice

Nenumărate alte clișee istorice s-au perpetuat în acest mod. Cine spunea că „istoria se scrie” avea dreptate, dar modul în care se scrie poate duce la interpretări greșite, care se răspândesc larg. Și astăzi, multe persoane își imaginează că acel coif avea calota plată.

Pentru a corecta această percepție, prezint aici, în premieră, câteva detalii fotografiate în sala tezaurului de la Muzeul Național de Istorie. De asemenea, propun o reconstituire logică a acestui minunat coif. Povestea coifurilor getice și a tezaurelor din „epoca lui Dromichete” o voi aborda cu altă ocazie, sper cât mai curând.

.

Fragmentele din revista Cutezatorii au fost luate din revistacutezatorii.blogspot.com

Sa stopam inchiderea caii ferate Oravita - Anina!

sursa foto

Urmatorul articol apartine arh. Irinei Iamandescu (Asociatia romana pentru Arheologie industriala). Scuze celor carora le-am folosit imagini fara a mentiona sursa. Daca observa acest lucru, sa-mi zica si voi face modificarile de rigoare.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a hotărât ca de la 1 noiembrie 2010 calea ferată Oraviţa-Anina, una dintre cele mai frumoase şi spectaculoase căi ferate montane de ecartament normal din Europa, să fie închisă ca neprofitabilă. Linia este clasată ca monument istoric - ansamblu de valoare nationala având codul în Lista Monumentelor Istorice 2004 CS-II-a-A-10949.02

Citeste si acest link(sursa foto)

Este vorba de o cale ferată construită de austrieci între 1847-1863 (cea mai veche de pe teritoriul României de azi, alături de linia Oraviţa – Iam) care, pe o distanţă de 33,4 km, are 14 tuneluri cu o lungime totală de 2084 m, 10 viaducte cu o lungime totală de 843 m, ziduri de sprijin ale versantilor pe o lungime de aproape 10 km si taieturi în munti pe o lungime de 21 km, precum şi 7 gări. Este o excepţională realizare tehnică şi una dintre cele mai abrupte căi ferate fără cremalieră din Europa, fiind deseori comparata, pe buna dreptate, atat datorita calitatilor sale tehnice cat si frumusetii peisajului, cu linia austriaca Semmering inscrisa in Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Sursa foto

Publicul a apreciat valoarea acestei căi ferate la emisiunea-concurs RESTAURARE de la TVR1, in anul 2009, când, în clasamentul final s-a numărat printre câştigători, la concurenţă cu cetatea Sighişoarei, cetatea Făgăraşului sau alte monumente de marcă ale României. (articol aici)

http://oravita-anina.netau.net/

Cu siguranţă linia nu este profitabilă în modul în care Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a înţeles să o exploateze sau a ştiut să(nu)-i facă reclamă. În mod paradoxal, Societatea Feroviara de Turism “S.F.T . – C.F.R .” SA, creată tocmai pentru exploatarea unor astfel de linii istorice cu potenţial turistic, nu a utilizat acest traseu, cel mai spectaculos şi valoros din ţară. Atunci când este vorba de valori ale patrimoniului cultural naţional, nu rentabilitatea ar trebui să fie însă principalul criteriu de evaluare.

sursa foto

Interesant este că turiştii străini – majoritatea din Austria şi Germania, ţări cu tradiţie în turismul feroviar – fără ca liniei să i se facă vreo reclamă în străinătate – vin vara în număr mult mai mare decât românii: renumele căii ferate Oraviţa-Anina zboară doar prin viu grai şi internet, prin pozele transmise de cei care au parcurs-o cu trenul. De asemenea specialişti din România şi străinătate sunt deosebit de interesaţi de această excepţională realizare tehnică de la jumătatea secolului al XIX-lea despre care au publicat numeroase articole şi studii.

sursa foto

O promovare organizată la nivel central (Ministerul Turismului, Regionala de CF Timişoara, Societatea de Turism Feroviar etc) va putea face mult mai mult. Parteneriatul direct cu asociaţiile de “Eisenbahnfans” sau cu retele de turism industrial din Europa va aduce cu siguranţă mai mulţi vizitatori. În cazul în care CFR nu mai poate administra eficient acest traseu, o parte dintre responsabilităţi pot fi preluate de cele două primării – Oraviţa şi Anina, care şi-au arătat deja disponibilitatea în acest sens prin demersuri oficiale. Specialişti străini cu experienţă în recuperarea unor astfel de trasee istorice pot fi cooptaţi în proiecte cu finanţare europeană.

http://www.banatuldemunte.ro

http://cartofilie.ro

Aşa cum ştim din experienţe anterioare de linii închise şi şi intrate în „conservare” (a se vedea linia cu cremalieră Bouţari – Subcetate, dispărută în întregime) oprirea circulaţiei trenurilor (decisă de conducerea CFR Călători începând cu data de 1 noiembrie 2010), va duce în mod sigur la degradarea ireversibilă şi extrem de rapidă a liniei. Se va fura totul, de la şine la cabluri de semnalizare, de la cărămizile cantoanelor din 1863 la arcurile vagoanelor. 33 de kilometri prin pădure şi pe abrupturi stâncoase sunt greu de păzit, iar zona întreagă, defavorizată, cu o rată a şomajului ridicată, supravieţuieşte în parte şi datorită recuperării de material...

O singură pereche de trenuri pe zi ar asigura supravieţuirea acestei importante căi ferate până la găsirea unei soluţii de exploatare turistică profitabilă ce ar oferi locuri de muncă şi ar contribui la dezvoltarea economică a zonei. S-ar putea asigura un viitor turistic unei întregi zone defavorizate: Oraviţa, Anina, Reşiţa şi restul localităţilor implicate în minerit şi metalurgie, unde şomajul este deosebit de ridicat dar frumuseţile naturii, rezervaţiile naturale, tradiţiile locale şi patrimoniul construit (nu în ultimul rând cel industrial) pot constitui tot atâtea atracţii turistice.

Locomotiva cu aburi, depoul CFR Oravita, utilaj de patrimoniu(sursa Cimec)

Interior vagon de pe lina Oravita -Anina

http://forum.lokomotiv.ro, http://www.forumtrenuri.com

Dacă această abordare ar fi fost pusă în practică de CFR, linia Oraviţa – Anina ar fi fost acum, după 20 de ani de “capitalism”, una dintre atracţiile României în lume. Oraviţa – Anina ar fi putut deveni un brand…

Asociaţia pentru Arheologie Industrială din Romania – AIR face un apel către Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA şi către toate forurile de decizie în domeniu pentru păstrarea în funcţiune a căii ferate Oraviţa-Anina. În acelaşi timp AIR, organism afiliat Comitetului Internaţional pentru Conservarea patrimoniului Industrial (TICCIH), îşi oferă colaborarea pentru realizarea studiilor necesare precum şi pentru cooptarea de specialişti străini în vederea elaborarii unui plan de punere în valoare si promovare a acestei bijuterii tehnice. Suntem convinşi că sute de entuziaşti ai căilor ferate din România vor dori de asemenea sa contribuie la salvarea acestui monument tehnic de valoare europeana.

Ioana Irina Iamandescu

architect

Romanian Association for Industrial Archaeology / AIR
ICOMOS Romania Secretary, TICCIH National Correspondent
Ion Mincu University of Architecture and Urbanism

Academiei 18-20, Bucharest 011247, sector 2, O.P. 15
Department of History, Theory of Architecture & Heritage Conservation
http://arheologie-industriala.blogspot.com/

Va rog semnati petitia. Poate are vreun efect.... Cine stie?

Petitie: "Impotriva inchiderii liniei Oravita -

Anina alte foto arheologie industriala din Banatul Montan

Teatrul din Oravita (foto Puiu Vuia) sursa foto
si aici (http://www.intercultural.ro/turismintercultural/Teatrul-Mihai-Eminescu-Oravita.html)
http://cea_mai_veche_cale_ferata_din_romania.gapo.ro

PS "... intenţia CFR de a închide traseul a făcut ca cele două vagoane vechi ale trenului, care circulă de trei ori pe zi, pe acestă rută, să fie pline cu turişti, ieri, 30 octombrie 2010. La fel se întâmplă şi astăzi[1 nov. ziua preconizata a inchiderii liniei]. Sunt turişti din Caraş-Severin şi Timiş, precum şi turişti din Austria, care demonstrează astfel că linia poate fi profitabilă. De altfel, este sigur că în aceste două zile linia a fost profitabilă şi ar putea fi în continuare, dacă CFR şi Ministerul Turismului şi-ar da interesul." citat de aici
Alte linkuri interesante:
http://travel.descopera.ro/6983849-Calatorie-in-timp-prin-Semmeringul-romanesc
PS 2:

"Eforturile conjugate ale administraţiei publice locale, ale radioului şi televiziunii publice, precum şi ale altor medii de transmitere a informaţiei au dat roade!

Calea ferată Oraviţa-Anina nu va fi închisă ori pusă în conservare şi nu va suferi orice altă formă de restrângere a activităţii de transport. Potrivit unor surse din capitală, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii nu va închide cele două secţii de transport din Caraş-Severin: Oraviţa-Anina, respectiv Oraviţa-Iam. Un comunicat oficial referitor la această decizie o aşteptăm să primim la redacţie, marţi, 2 noiembrie."

[...] O echipă a Jurnalului TVR1 a fost prezentă în Caraş-Severin şi s-a alăturat demersului jurnaliştilor locali de promovare a obiectivului istoric. A fost înregistrate imagini şi consemnate opiniile oamenilor, acestea urmând să fie redate într-un reportaj care va fi difuzat duminică, 7 noiembrie, în jurnalul postului public de televiziune, în jurul orei 20.40[...]

Nu au fost proteste în gara orăviţeană, aşa cum anunţaseră mai multe voci, dar au fost turişti din Timişoara, din Reşiţa, din Bucureşti, dar şi din Austria. A fost o zi în care linia CFR a fost rentabilă. Ar putea rămâne aşa, dacă promovarea căii ferate Oraviţa-Anina ar constitui o prioritate a dezvoltării ca obiectiv turistic al Banatului Montan.

Turiştii care sâmbătă au ales să îşi petreacă ziua pe Semeringul Bănăţean au declarat că frumuseţea acestuia ar putea fi completată printr-o ofertă bună a autorităţilor locale din oraşele capăt de linie: Oraviţa şi Anina. Aceasta lipseşte şi operatorii de turism, proprietarii de pensiuni şi de restaurante, investitorii care pot participa la dezvoltarea turistică a zonei pot considera drept un semnal pozitiv prezenţa numărului mare de călători, în 30 octombrie."

Citeste mai mult (http://www.radio-resita.ro/memorii-pentru-istorie)...

Din nou despre Palatul Stirbey

De data asta o simpla preluare a unui articol in care este desfiintat comunicatul de presa al afaceristului Popescu, proprietarul (din pacate) al palatului,dat in legatura cu protestele ONG-urilor. Reprezentantii a 13 organizatii nonguvernamentale au protestat recent in fata Ministerului Culturii vis a vis de priectul care ar mutila zona Caii Victoriei prin inaltime, ocupare a terenului, fatade de sticla (vitrate), cresterea traficului si a poluarii (!!!! atentie, ff grav!) , intr-o zona cu valoare istorica, deja sufocata de o mare densitate de cladiri, inclusiv Cathedral Plaza, aflat la 60-70m distanta. Mai multe informatii legate de istoria Palatului Stirbey aici. Proiectul aici. Sursa imaginilor e HotNews/Catiusa Ivanov.
Iata articolul scris de Irinei Zamfirescu si preluat de aici.

Scrisoare intre-deschisa catre proprietarul Palatului Stirbei

Azi, la orele 9 [12 oct 2010], 14 indivizi “derizorii” din punct de vedere numeric, au stat timp de o ora in fata Ministerului Culturii. Nu au stat oricum, ci militand pentru Palatul Stirbei, deci impotriva PUZ Complex Multifunctional Stirbei. Dintr-un birou cu o buna conexiune la internet, dl. Ovidiu Popescu trimite un comunicat de presa si, deci, un picior in capul ONG-istilor.
Nu reluam povestea cu Palatul si cu motivele pentru care noi nu consideram un proiect oportun ridicarea unui Complex in coasta unui Palat. Azi o sa analizam textele emise de domnul mai sus mentionat, proprietarul de fapt al Palatului (in ceea ce priveste proprietarul de drept, aici putem enumera pe fiecare dintre cetatenii Romaniei, in conditiile in care imobilul este monument istoric clasa A, deci de importanta nationala).
Dl. Popescu zice asa: „Am aflat cu surprindere şi indignare de protestul organizat astăzi de 14 indivizi care se opun unui proiect avizat de Comisia Naţioanala a Monumentelor Istorice şi care va crea mii de locuri de munca şi va aduce o investiţie de peste 100 de milioane de Euro. Consider că protestul de astăzi a unui număr derizoriu de indivizi este o nouă încercare de denigrare a proiectului si de intimidare şi presiune pusă asupra instituţiilor statului de drept şi în special asupra Ministrului Hunor care trebuie să elibereze avizul”.
- nu vom discuta despre surprinderea si indignarea participantilor la miting de a vedea un PUZ respins in urma cu un an din nou pus pe masa Ministerului.
- cei 14 indivizi derizorii au in spate 13 organizatii non-guvernamentale.
- argumentul social al generarii locurilor de munca este unul primitiv si, mai mult, nici mijlocul nu scuza scopul. Niciodata.
- iata, aveti dreptate, asta am facut: presiune pe institutiile statului. Presiune de a respecta procedurile legale si de a-si respecta mandatul: societatea civila vrea proces de consultare publica.
Ovidiu Popescu: „acţiunea celor 14 indivizi sfidează toate comisiile care s-au pronunţat în favoarea acestui proiect. Proiectul de reamenajare al Palatului Ştirbei a fost aprobat în cadrul Comisiei tehnice de Urbanism a Primăriei Capitalei, în cadrul Secţiunii de Urbanism din cadrul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice şi în cele din urma la CNMI.”
- Organizatiile Non-guvernamentale nu sfideaza institutiile. Acestea ar functiona perfect cu functionari perfecti. Noi reclamam proceduri, decizii, nu institutii.
Ovidiu Popescu: „Inaltimea cladirii a fost stabilita in perfect acord cu inaltimea cladirilor din vecinatate si se va alinia la cornisa cu dimensiunea acestora. “
- Intr-adevar, daca discutam de cladirea – turn din umbra Catedralei Iosif.
Ovidiu Popescu:” Din punctul nostru de vedere, centrul Bucurestiului trebuie sustinut din punct de vedere al densitatii, daca vrem ca acesta sa-si mentina importanta urbana in fata dezvoltarii tot mai accelerate a periferiei”.
- Evident, vorbim de punctul de vedere al constructorului pentru care densitatea urbana se traduce in densitatea conturilor. In ceea ce priveste densitatea Caii Victoriei ne permitem sa fim rezervati cu privire la necesitatea amplificarii ei. Riscam sa o transformam intr-un bloc compact de masini si cladiri.
Piesa de rezistenta: Ovidiu Popescu: „Cat despre afectarea structurii Palatului, aceste critici sunt din categoria “aberatii” si mici demagogii pe o tema care implica foarte multa cunoastere specializata. Echipa noastra de arhitecti, unii dintre cei mai recunoscuti si apreciati, au luat toate masurile ca Palatul sa fie in deplina siguranta iar structura lui sa nu fie in nici un fel afectata. Mai mult decat atat, restaurarea Palatului se va face cu arhitecti restauratori de prim calibru.”
- Aberatiile desapre care ne vorbeste dl. Popescu sunt sustinute de materialul difuzat de Antena 1 saptamana trecuta – de pe blocul vecin (sic!) este vizibila fundatia. Propriu-zis fundatia: excavatoarele ce au dezafectate cramele (si ele, monumente istorice pe vremea cand au fost doborate) au scos la iveala ceea ce ochiul nu ar fi trebuit sa vada decat in faza de construire – fundatia.
- Arhitectii cei mai cunoscuti si specializati despre care ni se povesteste in comunicat: cei mai dintre care? Ati uitat categoria de referinta. Si putem sa banuim despre ce arhitecti se face vorbire.
De ce Palatul Stirbei nu este restaurat decat simultan cu construirea Complexului? Aceasta pare o forma de santaj, iar santajul cu pretul cladirilor monument istoric este o josnicie. De ce planul de reabilitare a Palatului nu a aparut acum 2 ani, anterior PUZ-ului? Responsabilitatea in fata cetatenilor de a lua in grija, si nu in administrare acest Palat tranforma acest plan de reabilitare in „santaj civic”.
Ovidiu Popescu: „Din acest punct de vedere, ceea ce caracterizeaza capitala este eclectismul si nu armonia arhitectonica. Sau altfel spus, ordinea este data tocmai de dezordine si de amestecul stilurilor. Bucurestiul nu este un oras muzeu. El este un oras viu, in plina dezvoltare si fara „epoci de aur clare”
- Aceasta caracterizare ne pune in fata unui defetism urban: asa stau lucrurile. Punct. Insa daca reconstruim parcursul arhitectural cred ca putem identifica numele care stau in spatele lipsei de armonie. Dezordinea, deci haos (pentru ca semantic, sunt cam in aceeasi zona) nu este un dat, ci un scop: lucrurile trebuie sa mearga impotriva acestei dezordini, nu sa o alimenteze. Bucurestiul nu este un oras muzeu pentru ca Palatul Stirbei este in aceasta stare, pentru ca Lipscaniul este cum este, etc. Nefericite argumente acestea pentru dl. Popescu.
Ovidiu Popescu: „Ceea ce este cu adevarat important este ca noile cladiri sa fie necesare oraşului, sa-i aducă plus valoare si mai mult decat orice, sa fie de calitate.“
- Tot domnul Popescu ne spune care va fi destinatia cladiri nou construite: “gazdui boutique’uri de lux, cafenele si apartamente rezidentiale de lux”. Caracterul necesar al acestor stabilimente ne scapa total. Deci a picat si acest test.
Ovidiu Popescu : « Uneori, acestia [organizatiile protestatare] poate nici nu realizeaza ca printr-o astfel de atitudine de dispret superficial, ei se transforma de fapt, in “culturnici” pe stil nou care, prin blocarea intiativelor de restaurare si integrare urbana moderna condamna patrimoniul la umilinta mizeriei. »
- Timp de doi ani v-am incurajat sa reabilitati Palatul Stirbei. O facem in continuare. Procedeul utilizat de dl. Popescu se cheama sofism : face abstractie de anumite premise relevante pentru a extrage o concluzie conform cu vrerea, si nu cu realitatea. Din nou : nu ne opunem reabilitarii palatului ori integrarii urbane moderne ( cine defineste acesti termeni?arhitectii contractati de dvs ?), ne opunem proiectului din spatele Palatului.
In final, domnul Ovidiu Popescu isi face autocritica si admite ca Palatul din proprietatea domniei sale nu se simte tocmai bine : “Amanarea unei decizii in privinta demararii acestui proiect poate duce la prelungirea agoniei unei importante cladiri de patrimoniu si in final, la distrugerea ei iremediabila pentru care vor exista responsabili daca nu legali, cel putin morali. “
Asa este, domnule Popescu, mortul este de vina intotdeauna.

Written by Irina Zamfirescu

Palatului nu ii mai sta bine Palat, vrea sa devina complex multifunctional. Ministerul Culturii a pregatit pentru el, in fundal, un fel de ceva: cladire de 38 de etaje cu toate cele (apartamente, spatii pentru galerii de arta, cinematografe). Un Palat nu poate fi palat daca nu este Mall.
In 2009, Primaria Generala a Muncipiului Bucuresti aviza un PUZ care prevedea constructia unui imobil de 40 de metri in gradina din spatele Palatului Stirbei. La vremea aceea insa, Ministerul Culturii a gasit de cuviinta ca nu se cade ca Palatul Stirbei sa devina o anexa.
Anii trec, mai precis unul, si PUZ-ul se intoarce. Totusi, strategia este modificata – Ministerul Culturii este primul care isi da cu avizul. Si cum un PUZ-ul propus trebuie sa fie altfel fata de PUZ-ul modificat, propunerea intruchipeaza acum o cladire de 38 de metri. Mai mult, pentru “a estompa discrepanta”, imobiliarul propune instalarea unui paravan cu verdeata care sa fie stavila intre cele doua cladiri. Si cum lucrurile sunt altfel decat au fost in 2009, Ministerul Culturii, prin Directia Monumente, a zis DA. Da, 2 m sunt diferenta semnificativa. Da, paravanul cu ierburi si alte vegetale face diferenta. Da, Palatul Stirbei are nevoie de un Complex Multifunctional.
In urma cu 2 ani crama Palatului, precum si grajdul au fost dezafectate. Evident, intentiile imobiliare trebuie sa isi faca loc fizic in spatele Palatului. Crama era monument istoric la momentul dezafectarii. Mai mult, in incercarea de a face curat, excavatoarele au afectat fundatia Palatului Stirbei, si el un ghimpe in planurile arhitecturale ale proprietarului.
Palatul Stirbei, resedinta domneasca in 1850, nu mai are geamuri pe partea din spate, are un acoperis ruginit, firidele ii sunt puternic afectate de vreme si neglijenta. Monumentul istoric, considerat ca atare de documentele oficiale ale statului, nu reprezinta o prioritate.
Dincolo de considerentele care poti fi catalogate drept nostalgico-nepragmatice, haideti sa discutam despre functionalitate. Componenta critica: traficul de pe Calea Victoriei. Pe langa actualele n masini care traverseaza zilnic bulevardul, adaugati o alta necunoscuta x. Traficul generat de orice poarta denumirea Complex devine in sine haotic. Iar daca acesta se suprapune pe ceva ce este deja haotic, Calea Victoriei va deveni un lung sir de masini. Si iata cum dezgustul unei categorii sociale (pietonii), va fi transferat altei categorii sociale motorizate (soferii).
Mai exista o sansa: Ministrul Culturii sa nu fie de-acord cu directiile din subordine. S-au mai intalnit astfel de situatii. Facem apel la dl. Kelemen Hunor sa fie asa cum fisa postului ii dicteaza: dedicat patrimoniului.
In rest, avem Palate, pacat ca am ramas fara atributele ce decurg din ele.