sâmbătă, 16 mai 2009

Tot prin Oltenia

Inca o postare pe tema monumentelor din nordul Olteniei.
In jud. Valcea sunt foarte multe bisericute de sat construite de boiernasi sau de comunitatile locale multe din ele onstruite sau reconstruite din zid in veacul al 18-lea si inceputul celui urmator. Majoritatea au o pictura exterioara foarte interesanta. Pictorii tarani, din care se remarca "scoala" de zugravi din satul Teius de langa Govora, au atins performate extraordinare. Scenele anecdotice si moralizatoare sunt foarte raspandite, in pridvorul bisericilor mai ales, unde deseori e zugravita judecata de apoi. In raul de foc ce iese din gura Leviatanului ard toti ticalosii pe care-i puteai intalnii in epoca. De la carciumarul ce boteaza vinul (cu butoi la gat) si morarul ce fura la faina (cu piatra de moara), la "curva" si "curvariul" si pana la popi, episcopi, regi si imparati. La bisericile de manastire, in focul Ghenei ard si calugari pacatosi, asa, ca stie ce-i astepta daca gresesc. In mod evident, pictorii (zugravii) se simteau in largul lor cand pictau iadul caci isi puteau "da drumul" mai mult la imaginatie decat la anostul Rai. Daca veti vizita aceste bisericute e bine sa va uitati cu atentie peste tot, mai ales in pridvor, dar si pe exterior caci veti gasi o gramada de chestii interesante.
Ceea ce m-a necajit foarte tare e faptul ca mai multe biserici de sat faimoase pentru pictura lor interioara si exterioara, monumente istorice, au fost restaurate la misto, la initiativa preotului local, de "pictori" de ocazie, din zona. La cel putin 4 super biserici pe care le-am vazut eu, vechea fresca a fost acoperita de o infecta pictura noua facuta cu tempera de la magazin. Intr-un caz, in satul Olanesti, de langa Baile Olanesti, am vazut acum cativa ani cum pictura cea noua se exfoliase si antrenase si stratul original de dedesupt. In satul Cheia din apropiere, la fel. Minunata fresca a bisericii din satul Cremenari (comuna Galicea), pe malul stang al Oltului a fost repictata iar popa a si trecut cu mandrie sub pisania originala acest eveniment din 1999.

Biserica veche din oraselul Horezu, impodobita cu pictura exterioara ca un tortuleţ. Picturile de afara sunt ale mai multor mesteri, din mai multe epoci, dar foarte interesante toate.

"Cand s-a apucat Adam de munca"... si Eva de tesut.

Tigani ursari. Tema ursarilor e destul de raspandita pe pictura exterioara din Oltenia, dar nu ii cunosc sensul.

Un alt ursar din biserica de la Bunesti de pe drumul Valcea-Horezu facut in binecunuscutul stil al mesterilor din Teius

Bufnita de la Horezu

Detaliu cu stema Tarii Romanesti pe usa bisericii din Horezu-targ(1807)

Biserica din comuna Maldarasti, construita in imediata apropiere a culelor

Pe langa pictura minunata mi-au atras atentia portretele de pe turla pronaosului

Daca stie cineva pe cine reprezinta aceste portrete as fi recunoscator.

Biserica din Vioresti (com.Slatioara), nu departe de Horezu, e un monument absolut remarcabil datorita frizei de sub streasina, reprezentand grupurile de potecasi. Potecasii erau formatiuni paramilitare conduse de vatafii de plai avand ca misiune combaterea contrabandei, lotrilor (banditii de codru), etc. Marsaluiau in zona de frontiera cu Transilvania, pe potecile (de unde si numele )de sub munte.



"Sub streasina larga, specifica sfintelor lacasuri de inchinaciune de sub munte, de-a lungul unei frize, vegheaza si azi, ca in urma cu doua secole si jumatate, la randuiala celor vesnice si trecatoare deopotriva, oastea potecasilor, a plaiesilor calari, nemuriti cu prenumele, alaturi de preoti si preotese ale satului lor. Stau mandri in sa si inconjoara biserica in trap marunt, pe caii lor iuti de munte, cu cozile innodate, imbracati in dulame de aba alba, tivita cu blana de jder, impodobiti cu caciuli inalte de miel. Inaintea lor merge Capitanul de plai, pe cal negru cu anteriu si potcap negru. Toti sunt barbati odata, mandri, aprigi, hotarati, aparatori de glie si neam, de credinta crestina. Sunt barbati a caror smerenie se naste numai in fata lui Dumnezeu, caci "se stie despre ei ca nu-si ridicau caciulile inalte nici in fata domnitorului". Acestia sunt potecasii aflati pe friza de pe peretii de var ai bisericutei din podeul Viorestilor Slatioarei… Zugraviti la 1807, din porunca vatafului Constantin, cu un mestesug aproape ireal, in desene fine, aducand mai degraba a stampe chinezesti, potecas dupa potecas, nici unul geaman cu celalalt, fiecare cu povestea lui, calut dupa calut, fiecare filigramat in partea lui de poveste… Fiecare si cu totii inconjurand bisericuta - plaiesi, tarani, preoti si preotese ale satului. " citat de aici.

Vataful de plai, conducatorul potecasilor.


O alta biserica interesanta din satul Olari din marginea Horezului.


Pe exteriorul bisericii de la Olari am identificat o hora si lautari. Nu stiu cat o sa mai reziste pana cand se va exfolia de tot tencuiala pictata. Posibil sa provina de la o scena mai larga reprezentand Nunta din Cana Galileii, asa cum o vedem pictata si la Pausesti Maglasi, in zona Bailar Olanesti (vezi mai jos)

Pausesti Maglasi. Nunta boiereasca (Nunta din Cana), foarte interesanta
ca document de epoca

Revenind la biserica din Olari, am mai observat o inedita stema a Moldovei (?)

Cunoscuta manastire a Bistritei (sf. sec al 15-lea) a fost total reconstruita in vremea lui Bibescu. Singurul monument ce supravietuit din vechea manastire e bolnita, o mica bisericuta, construita in afara incintei, pe deal, in stanga, cum intrii. Pe exteriorul pridvorului adaugat ulterior fata de data construirii bisericii (aprox 1506) fost picate pe la finele sec. al 18-lea scene vanatoresti si fabule pe fond de dealuri ocru asa cum apar la multe alte biserici din zona (vezi mai sus) si aici(Biserica din Ursani).

Pe langa vanator banuiesc ca aici sunt ilustrate doua cunoscute fabule ale lui Esop, intens popularizate in sec 18 si inceputul sec al 19 datorita unor tiparituri extrem de raspandite (Esopia, Alixandria si Fiziologul - pilde crestine cu animale). Si anume broasca care a vrut sa se umfle cat taurul si vulturul care a vrut sa ia in gheare un berbec. Citeste si aici.

Aici cred ca e vorba de fabula in care cocorul, musafir la vulpe i se ofera mancare in farfurie plata (iar cocorul ramane flamand) pt ca apoi vulpea, invitata fiind la cocor sa i se ofere mancare intr-un vas inalt, cu gura mica (de data asta vulpea neputand manca).

In final cateva imagini de la manastirea Polovragi. Pictura pridvorului bisericii mari reprezinta muntele Athos, scena neobisnuita si unica in Oltenia.



In paraclisul de cimitir al manastirii Polovragi, insa, sunt de remarcat, pe langa alte minunate picturi, ornamentele absolut fascinate, o combinatie intre ornamentica florala orientala si ceva influente baroce.







In final va prezint situatia nefericita a unei faimoase biserici valcene, aflata pe malul stang al Oltului. Biserica din satul Cremenari (vine de numele Cremenea). Pictura acestei biserici era una din cele mai reusite si mai cunoscute printre specialisti. Initiativa din 1999 a preotului Prunoiu, care a chemat un "pictor" de ocazie a distrus fresca. Citeste ce scrie sub pisania din 1828.

Observati calitatea infecta a repictarii? Nici macar o pensula ca lumea nu a avut "restauratorul" de ocazie. Nasol e ca nici o autoritate nu s-a sesizat.
Si situatia (cum am zis mai sus) este destul de raspandita in Oltenia.

Citeste si "Fusei prin Oltenia" si " Biserica din Urşani"



PS Nu-mi folositi pozele fara sa ma intrebati!!






21 de comentarii:

Adrian spunea...

Ca de obicei, o postare super-interesanta. Am stat in Ramnicul-Valcii vreo sase ani, cunosc bine zona si as putea sa-ti spun ca si in sudul judetului se pot gasi monumente similare. Ar fi interesanta si o postare despre casele taranesti din Valcea, zona unde, dupa parerea mea, s-au pastrat cele mai multe elemente de arhitectura brancoveneasca.

Radu Oltean spunea...

@Adrian
O, da! casele traditionale din zona s-au pastrat in numar destul de mare si sunt ff interesante! Am facut cateva poze dar nu am avut timp sa intru si in cateva case. De fapt am intrat in una. Poate voi pune un mic post. Ma innebunesc casele acoperite cu sita!

Herodot spunea...

Speram sa faci o drumetie si pe meleagurile valcene pentru ca sunt de acolo si sa ne spui niste povestioare cu imagini. Remarcabila atentia ta la detalii! Tatal meu este din comuna Bunesti (sunt din Ramnic evident) si chiar nu am observat acea imagine cu ursarul in biserica, si crede-ma am fost la multe slujbe in copilarie pe acolo. Dar totusi vreau sa clarific, este vorba in imaginea ta de biserica de secol 17-18 de acolo din deal(Teius) cu drum recent asfaltat sau cea fr jos, din satul Bunesti?
In alta ordine de idei nu uita, pe langa bisericile comunale si binecunoscutele manastiri (cele mai multe din tara ;)) si de numeroasele schituri, poate iti starnesc vreun interes...asta daca nu deja le cunosti prea bine pe toate :D. Unchiul meu a descoperit chiar luna asta un schit in comuna Bunesti de care eu chiar HABAR NU AVEAM.
Si intr-o alta ordine de idei, sustin foarte tare si propunerea lui Adrian :D. Recomandarea mea este sa incepi cu casele de pe str. Mihai Viteazul din Ramnic, aproape singura strada cu istorie ante-comunista si cu cele cateva case pe bdul Tudor vladimirescu.

PS: In ce sate/comune ai vazut case acoperite cu sita?

Radu Oltean spunea...

@Herodot
Nu stiu cand mai ajung prin Valcea (sunt din Buc). Vorbeam de biserica din Bunesti, cea de deasupra soselei. Pe partea sudica (cea insorita) a pridvorului, vei vedea ursarul.
Case cu sita pe acoperis sunt o gramada in toate satele prin care am trecut in zona. In Romani (langa man Horezu), Maldarasti, Slatioara, Folesti, Olari/Horezu. Trebuie numai sa fi atent.

Herodot spunea...

Sunt un ignorant, pare-se. Multumesc pentru reply:)

Lucian Vasile spunea...

În niciun caz nu pot să bag mâna în foc, dar cele două chipuri bărbătești seamănă destul de mult cu portretele ostașilor ardeleni din secolul XVIII.

Pun lucrul acesta în legătura cu stăpânirea austriacă din Oltenia de la începutul secolului și, poate, și cu acele detașamente de graniță formate din români care au acceptat Unirea bisericească...

E o simplă ipoteză, probabil greșită... :)

Radu Oltean spunea...

Lucian Vasile
Hm!! Ipoteza nu e complet de ignorat, dar cred totusi ca respectivii mustaciosi sunt localnici. Vezi si "potecasii" de la Slatioara. Caciulile si mustatile se potrivesc. Erau oltenasi!

Lucian Vasile spunea...

Aaa, nu neg că probabil sunt oltenași, altfel ar fi fost reprezentați direct în focurile iadului (uniții sunt pe-o cale greșit, în viziunea ortodoxă). Dar poate e o influență transilvăneană :)

Poate cunoașteți cartea sau dacă nu ar merită să aruncați un ochi prin paginile ei: Al. Alexianu - Mode și veștminte din trecut.

Radu Oltean spunea...

Bineinteles ca stiu cartea... O sa ma uit

jullius spunea...

"De la carciumarul ce boteaza vinul (cu butoi la gat) si morarul ce fura la faina (cu piatra de moara), la "curva" si "curvariul" si pana la popi, episcopi, regi si imparati. La bisericile de manastire, in focul Ghenei ard si calugari pacatosi, asa, ca stie ce-i astepta daca gresesc."
o astfel de pictura am gasit la intrarea in biserica sf. nicolae, in craiova, sambata asta, mergand acolo la un botez.am filmat-o parandu-mi-se interesanta si haioasa. e posibil sa fie unul din pictorii scolii de care vorbesti. explicatiile erau tot in alfabetul chirilic. o sa pun pe blog imaginile cu pricina si le poti prelua daca iti par interesante.
succes in continuare, e de admirat tot ce faci !

Radu Oltean spunea...

@jullius
Tema "Judecatii de Apoi" e foarte raspandita in Muntenia si Moldova. Nu e o raritate.

Moldovan spunea...

Salut ai un blog foarte frumos si util. profesionalist.
imi place.

ma bucur ca depui munca pentru a-l intretine.
mai demult am citit un articol despre castelul de la OZD (jud Mures) si m-a determinat sa merg acolo. Mi-a placut foarte mult. Am facut un video, cam amatoricesc insa am vrut sa transmit ca orice poate ajunge usor acolo. din pacate am doar 300 vizualizari la el, daca il vei putea folosi sau recomanda vreodata ai acordul meu. http://www.youtube.com/watch?v=yvqKYgvQgq8

picanu spunea...

Din fotografia cu biserica de la Maldarasti se observa ca exonartexul (pridvorul) si turlele (cel putin una) au fost adaugiri la constructia mai veche de zid.
Figurile mustacioase de pe turla de la Maldarasti ar putea fi ale celor care au facut posibila lucrarea de extindere respectiva - mesteri si/sau epitropi de prin partea locului. Putin probabil sa fie totusi mesterii pt ca ei nu obisnuiesc acest lucru. Ramane ipoteza celor care au finantat lucrarile respective fiind oameni cu stare dupa lungimea mustatilor si tipul caciulilor... Nu cred ca ar trebui sa cautam prea departe originea acestor personaje...

Radu Oltean spunea...

@Picanu
Foarte probabil sa fie portretele ctitorilor... O idee locala. Mai ales ca sunt convins ca sunt din lut ars (acum varuit) iar la Horezu erau destui artisti in stare sa faca asa ceva...

Vasile spunea...

Familia mea este de prin partea locului. Mai aveti multe locuri de vazut in Vilcea: Manastirea dintr-un Lemn si Surupatele si Govora si Frasinei, schituri ca Pahomie ca sa nu vorbim de multe case vechi cu arhitectura traditionala. A propos, ce inseamna sita?
Unii dintre preoti sa stiti ca strica si din lipsa de bani ptr o reconditionare profesionista a bisericii. Poate ati putea initia o actiune in rindul artistilor cunoscuti in ideea de ajuta la restaurarea unora dintre aceste bisericute.
Nu imi place modul zaflemist in care ii descrieti pe cei care vin la biserica sa se roage. Dvs. vedeti acolo un monument istoric sau de arhitectura iar ei casa lui Dumnezeu care ptr. multi este ultima speranta si alinare. De asemenea exista preoti si calugari care pot sa va spuna multe despre istoria locurilor sau despre Cartile Sfinte. Si cu mult suflet! Nu toti dar nu trebuie sa generalizati in mod peiorativ.

Radu Oltean spunea...

@Vasile
Preotii si calugarii luminati, intelepti si care sunt educati, cunosc istorie si arta sunt atat de rari ca si printre mireni.
daca oamenii sunt credinciosi cu adevarat (si nu doar superstitiosi) ar trebui sa se preocupe de cele sfinte la biserica din satul/orasul lor iar cand sunt in concediu si urca cu masina pana in poarta schitului sau a manastirii sa se mai uite in jurul lor putin. Dar sunt loaze, nu-i intereseaza, desi in mod evident vin in excursie. Si eu mai aprind o lumanare dar nici chiar asa. Am vazut la Meteora in Grecia turissti romani care aveau interes pt acel loc 0(zero) dar ii interesa teribil unde se vand cruciulite si se dau acatiste. la Meteora...

Anonim spunea...

Radu Oltean spunea...

@Vasile
Preotii si calugarii luminati, intelepti si care sunt educati, cunosc istorie si arta sunt atat de rari ca si printre mireni.
daca oamenii sunt credinciosi cu adevarat (si nu doar superstitiosi) ar trebui sa se preocupe de cele sfinte la biserica din satul/orasul lor iar cand sunt in concediu si urca cu masina pana in poarta schitului sau a manastirii sa se mai uite in jurul lor putin. Dar sunt loaze, nu-i intereseaza, desi in mod evident vin in excursie. Si eu mai aprind o lumanare dar nici chiar asa. Am vazut la Meteora in Grecia turissti romani care aveau interes pt acel loc 0(zero) dar ii interesa teribil unde se vand cruciulite si se dau acatiste. la Meteora...


EU AM VAZUT GRECI, ENGLEZI, NEMTI, CARE NICI DE CRUCIULITE NU SE INTERESAU.
ESTI SNOB, ELITIST, RAU.
PACATA!

RODE ORM spunea...

Snobule. Mai coboara din avion, ca te ia de mineca Doamne, Doamne :).

Dan Ghelase spunea...

Multumesc Radule pt splendidele imagini cu biserici necunoscute publicului!
Oltenia este o vatra cu multe relicve inedite - de mare rafinament traditional...
Tu cu roba de domnita cu motive de ie...eu acum fascinat si de troite...

Anonim spunea...

Daca ar fi corect promovata Oltenia de sub munte ar rivaliza cu Nordul Moldovei. De la Baia de Arama la manastirea Turnu toata istoria regiunii este pe peretii bisericilor.

Dan Ghelase spunea...

In zona, langa Oboga este si Man.Calui ridicata si pe mosia fratilor Buzesti...