În septembrie 2013 se fac patru ani de când m-am înhămat la un proiect incredibil de greu. Să fac accesibilă unui public cât mai larg istoria antică a războiaelor daco-romane.
Lucrările străine ce au abordat acest subiect, destul de multe, se bazau doar pe interpretarea Columnei lui Traian şi ignorau mare parte din lucrările publicate în România. În ţară, un mare vid de cărţi de calitate despre istoria antică a dacilor. În schimb o puzderie de lucrări (mai ales pe internet dar și tipărite) de calitate îndoielnică a unor aşa numiţi pasionaţi, mult prea naționaliști și semi-docți, toţi tâfnoşi şi agresivi față de oricine le contraziceau teoriile dacomane. Multor tineri sau unor oameni cu preocupări sincere legate de istorie nu aveau acces la bibliografia arheologică. Dar nici nu era de dorit acest lucru. Oamenii nu vor articole stiinţifice. Oamenii vor informații succinte, corecte și dacă se poate dublate de cât mai multe ilustrații. Ei bine am încercat să umplu eu acest gol.
Cea mai clară și mai bogată în inforații carte pe tema conflictelor daco-romane de acum două milenii. Nicicând nu s-a mai realizat la noi în țară o carte atât de bogat ilustrată, cu multe informații corecte științific, fără exagerări sau teorii naționaliste. Istorie curată și atât! Lucrarea a fost apreciată și pe plan internațional, două edituri prestigioase din Olanda și Spania au publicat varianta engleză, respectiv spaniolă a cărții.
Iată o recenzie a cartii aici.
Pentru informații suplimentare puteți să ne scrieți aicil art.historia@gmail.com.
În România cartea este de vâmzare la librăriile Cărturești și Humanitas, la librăria Mihai Eminescu etc. și la unele muzee (MNIR, MMB în București, Muzeul Unirii din Alba Iulia). Cartea poate fi găsită uneori și la alte puncte de vânzare. Temporar ea poate lipsi din unele librarii...
În prezent lucrez la volumul al doilea al cărții. Lucrare deloc ușoară. Voi discuta perioada dintre războaiele dacice ale lui Traian, teorii și păreri despre desfășurarea războiului din 105-106, colonizarea Daciei. Un capitol va discuta detailat despre Podul de la Drobeta iar altul despre echipamentul și armele dacilor din epoca clasică, ilustrat cu numeroase fotografii și reconstituiri. Voi aborda subiectul aurului dacic dar și prezența dacilor în armata romană. Și multe altele. Mai repede de iarna anului 2016 nu voi putea finaliza aceasta muncă deoesebit de grea.
For more informations, please write here : art.historia @ gmail.com.
"Hi Radu
Anastasia – year 21
Acum o lună
58 de comentarii:
O carte cu un subiect deosebit de pasionant pentru mine si observ ca in conditii grafice excelente, cu ilustratii color foarte reusite. Falicitari autorului! Abia astept sa citesc cartea.
Excenta aparitie editoriala !
Buna
Nu aveti o lista alibrariilor de unde poate fi cumparata?(sincer ma interesaza daca exista una in Cluj-Napoca)
Buna,
Exista cumva in Cluj-Napoca o librarie care comercializeaza cartea sau trebuie sa o comand de pe adresa de e-mail afisata in post?
La Cluj ar trebui sa fie in libraria Humanitas: Librăria Humanitas „Nicolae Steinhardt“
Adresa: Str. Universităţii nr. 4
Telefon/fax: 0264 439 475
E-mail: cluj@humanitas.ro
Program: luni-vineri 9-20; sâmbătă 10-17;
duminică 10-16
Sau incercati la Libraria Carturesti Str. Al. Vaida-Voievod nr. 53 – 55, Iulius Mall, parter, Cluj
Tel.: 0732.003.008
e-mail: cluj1cart@carturesti.ro
Luni – Duminică: 10:00 – 22:00
Lantul de librarii Carturesti si Humanitas ar trebui sa aiba de vanzare aceasta carte...
Multumesc mult le voi vizita
cand apare volumul 2 ? acum dupa ce am luat primul vol sunt curios
cate albume vor fi?
Anonim- Mai repede de 1 an jumate nu voi putea scoate un al doilea volum. Al doilea se va focusa pe al doilea razboi daco-roman din 105-106 si urmarile acestuia pe termen scurt. Cateva capitole suplimentare vor discuta echipamentele dacilor si ale romanilor din epoca, un capitalo dedicat Podului lui Traian si alte cateva capitole dedicate unor cetati dacice din Ardeal din alte zone decat cele din Mtii Orastiei
Excelenta initiativa! Felicitari pentru rezultat si migaloasa munca de documentare depusa. Cartea aparuta este nemaipomenita pentru popularizarea istoriei, are niste imagini extraordinare si incearca sa prezinte foarte obiectiv anumite aspecte ale perioadei respective. Imi place ca lipseste goana dupa senzational, ca autorul isi asuma unele presupuneri si ca reuseste sa mentina o distanta respectuasa fata de fanatismul unor teorii actuale la moda.
Mult succes si la vol. II, si sa invatati din criticile aduse volumului I.
Spor la treaba!
Domnule Oltean, am comandat si eu cartea si abia astept sa o primesc. Pe de alta parte poate intr-un volum viitor (4, 5, etc) veti lua in considerare si subiectul referitor la "dacii liberi". Cu stima,
Dle Wodan- Eu sper sa fac o carte si despre epoca post romana, pana catre anul 1000, cu toate secolele "migratorilor"... Chestia cu dacii liberi am senzatia ca e complicata. In Moldova de ex pana la finele sec 3 exista multi bastarni care nu-s daci (germanici, dar autohtoni de 4 secole), dar pana la un anumit nivel au o cultura asemanatoara cu a dacilor. Carpii apar si ei tarziu, si nu e clar iarasi daca-s exact daci, desi in epoca lui Ceausescu nici nu s-a pus problema sa nu fie . Unitate si continuitate era cuvantul de ordine. Pe de alta parte, in Ardeal erau fara indoiala numeroase triburi de daci liberi, daci-daci care au tot atacat Dacia romana si au produs rascoale cu cei din interior etc.. Pt a scrie istorie bine nu trebuie sa fim nationalisti fiindca altfel vom fi subictivi. Ai dovezi ca unii pe care-i credeai daci sunt (dau un ex aiurea) erau goti? lasa-i domne' goti, nu incerca sa-i faci daci de dragul patriotismului...Intelegeti cum e cu istoria antica care a fost ideologizata la extrem?
Vedeti domnule Oltean ca aveti o foarte multe elemente istorice pentru care nu s-a documentat pana in prezent si nici nu s-a scris foarte mult. Sanatate sa aveti si sper sa ajung si eu sa citesc aceasta carte.
Would be interesting a version in Italian language...
Chiar daca in ceea ce priveste unele teorii cred ca era mai bine sa tratati punctul de vedere stiintific recunoscut cat de cat pana astazi de majoritatea cercetatorilor (vezi Sarmisegetuza cucerita de romani la sfarsitul primului razboi - poate viitorul ne va spune mai multe despre trecut), totusi imi place foarte mult volumul, care este ceva care ne lipsea tuturor. Recunosc, am cumparat pana acum doua carti. Una pentru mine si alta de sacrificiu, pentru imprumutat. Stiu din experienta ca "marfa buna" se pierde extrem usor.
Succes la volumul II si ar fi minunat sa realizati si o carte despre epoca post romana, unde ne scaldam dpdv informational intr-un intuneric cam de grota. Respect pt dvs.!
Anonim - Teoria cu Sarmi cucerita abia in 106 era exclusiv a lui Ctin Daicoviciu care a impus-o oarecum prin autoritatea lui. Nimeni nu a avut curajul sa il contrazica deoarece parerile lui erau oarecum tabu. Mi-au spus-o 2 arheologi care stiau ce vorbesc. In plus sunt destui azi, care accepta, firesc, cucerirea Sarmi in 102, doar ca aceste pareri inca nu au ajuns la marele public, desi in publicatii de arheologie s-a tot scris. Desp[re epoca migratiilor am in vedere un proiect fain. Dar va fi greu...Cu stima
Your book is amazing, easy to read and beautifully illustrated.
Thank You
Dear Mr.Oltean,
I would like to buy your book as well as any possible sequel but if I understand it correctly an Enlish language mutation exist?I had to ask you if you were so kind and directed me on some link where can order English version(I cannot find any).Im not so good in Romanian even when it is very close to Latin which I Am learning...but Im not very good in latin either to say the truth.-).
Myself I Am ancient times enthusiast and amateurish painter http://amelianvs.deviantart.com/ but I'm continuously working on became professional.
I have yet one humble question-do you know work of Peter Connolly?Yeah I guess"Yes"is almost certainly the answer.I think Mr.Connolly would be very interested in your work and would like your book.
Kind regards and wish you lot of success yet to come,
Pavel
Dear Aemilianus, please send me one mesage to art.historia@gmail.com
foarte frumoasa carte si pare destul de interesanta
ce pret are aceasta carte si unde o putem gasi???
http://www.cetateadescaun.ro/ro/magazin/produs/istorie/istoria-militarA-daciei-post-romane-275-614
- cumva v-ati dat acordul ? pentru ilustratie ?
Foarte frumoase ilustratiile, felicitari! Imi puteti spune, daca nu este un secret profesional, in ce sunt realizate? Spor in toate!
Remus- Mi-am dat acorrdul pt coperta aia.
Anonim - Tehnica? creion, tempera, acrilice, un pic creion colorat, ceva interventii digitale in PH(dar mici)
Domnule radu Oltean...
va multumesc!
Mi-ati deschis o mare pofta sa joc dacii si romanii.... Va mai amintiti acest joc???
Stiti un anticariat de unde as putea sa-l cumpar???
Laura-imi pare rau..Cauta pe Okazii...Poate ai noroc
Daca romanii cucerisera capitala dacilor in 102, ce rost a mai avut razboiul din 105-106 ? Sau si razboiul asta este imaginatia lui H. Daicoviciu ?
@Anonim
Transferati realitatile moderne unei lumi despre care nu aveti habar nimic. Sarmizegetusa nu era Berlinul lui Hitler ca o data cazuta sa fi insemnat cucerirea Daciei. Dacia trebuia ocupata integral nu numai acel colt de tara , e drept cel mai bogat si civilizat. Pt a ocupa restul regatului lui Decebal, care era format din numeroase alte mici regate, care au opus rezistenta a avut loc al 2-lea razboi. Elita Daciei si razboinicii lor trebuiau eliminati pt ca Dacia sa poata fi ocupata in siguranta. Iar acestia erau inca puternici, iar restul regatului lui Decebal din interiorul Carpatilor era inca mare.
Pare interesanta! Cat costa?
Ma bucur ca a aparut o astfel de carte si in engleza. Am vazut ca strainii sunt foarte interesati de istoria noastra
Foarte frumos, felicitari
Am cumparat aceasta carte, o recomand tuturor, chiar si baietelul meu de 10 ani e indragostit de carte, a si dus-o la scoala si a avut un mare succes la copii.
Avem nevoie de o reexpunere a istoriei noastre in adevaratul ei sens si nu in functie de interese ! Felicitari !
Mr Oltean, you book is impresive. I´m from Spain and I´m glad a bought it. Thanks for the autograph!
I made a review in my blog:
http://legioviiclaudia.blogspot.com.es/2014/01/dacia-roman-wars-volume-i-sarmizegetusa.html
Can´t wait for the second one! Thank you for your kindness.
Domnule Olteanu,
Am o intrebare referitoare la imaginea din carte cu arcasul pe cal. Cat este de veridica? Nu sunt istoric, stiu doar ce am invatat la scoala romana (dinainte de '89), dar sunt cumva calareti cu arcul pe columna lui Traian? Sau sunt descrisi in documentele romanilor? Intreb pentru ca din cate am citit despre huni ei ar fi adus arcul dublu-indoit (scuze daca nu e asa termenul) care il vad desenat. Si tot despre huni asta era una din avantajele lor, trageau cu arcul din goana calului. Ma gandesc si ca dacii prin munti nici nu ar fi avut spatiu de manevra pentru a invata sa foloseasca caii in lupta. Bine stiu ca e un detaliu nesemnificativ. Insa din cate am vazut va intereseaza corectitudinea istorica iar pentru mine e mai mult o enigma, am observat si pe Burebista calare, cred ca era o statuie, si ma gandesc cat este asta expresie artistica si cate este veridica, adica partea cu folosirea calului la daci.
Si apropo de volumul II, eu am auzit din intamplare de gepizi dar ca fapt divers e din catalogul de la o marca de biciclete facuta in Ungaria - Gepida. Interesant, parca imi auc aminte ca am invatat de ei la scoala dar nu imi aduc aminte daca le zicea si locatia, undeva in nordul Ardealului. Numai bine. Balu
Domnule Balu. Calaretii reconstituiti sunt sarmatii roxolani. Ei apar pe Columna calare si tragand cu arcul, acoperiti fiind de armuri de solzi. Arcul de acest tip este cunoscut inca dinaintea sarmatilor, de la sciti. Popoarele migratoare de stepa, arcasii calare de mai tarziu, precum hunii, nu au facut decat sa imbunatateasca neesential stravechiul arc scitic si sarmatic. Daca vreti mai multe informatii va recomand sa cumparati cartea, fiindca exact pt a raspunde la aceste dileme am facut-o!
Interesant blog...il urmaresc frecvent
Am ramas impresionat. Felicitari.
Mr.Olteanu,
Thank you for the book with the autograph. I finally managed to read it. Very interesting book providing the needed facts and details for that period but mostly focused between 101-106 A.D. The book is presented very well, it's not so much text like in a usual history book but mostly through images and photos. That's why reading the book feels more like walking in a museum. And it's a very informative walk. It puts together many different sources in one snapshot picture of the Roman war against Dacians. The main source is the research from Trajan's Column in Rome with some very nice drawings. Regarding the Dacian fortresses the drawings are simpler, of course, because not so much evidence survived. You can find the "technical" details whenever it was possible. Like the details of the walls construction, very well described. As a more technical person I would have liked also to understand things like how the water tanks worked but then I see available information is mentioned (buried ceramic tubes). However the main topic is war, here you can read about the armies which seem huge to me. I am not a historian, I just enjoy reading and analysing history, so I compared when Caesar invaded Gaul with 11 legions in 49 B.C. Trajan's army was even larger. The book ends without telling us what happened with the Dacians after their defeat, because this will be continued in a second volume. Good luck with the next books.
I wrote my feedback in English since I bought the English version of the book. Some more question I have but I will ask those in Romanian.
All the best, Balu
Ar fi util in linck de unde sa o comandam on-line !
Daca cineva doreste sa primeasca o carte cu autograf, direct de la autor, este invitat sa imi scrie direct pe adresa de e-mail art.historia@gmail.com.
E valabil si pt cei ce NU vor o carte cu autograf..
cat costa cartea comandata de la autor?
Tot nu am inteles de unde poate fi obtinuta cartea. Se vinde si in on-line ?
Corect ! Istoria trebuie rescrisa iar lipsurile din actuala istorie a romanilor trebuie completate cu noile descoperiri !
Ma incanta sa stiu ca se mai scrie despre istoria noastra si ca noi, roamanii, nu uitam de unde am venit rataciti printre telenovele sudamericane !
Mi-ar placea sa fie publicata si o editie in limba engleza. Poate asa va intelege intreaga europa ca suntem un popor de invingatori si nu unul demn de blamat !
Divort - tocmai a scris un comentator in engleza ca sa sublinieze ca si-a cumparat cartea in editia engleza ...
Radu, nu stu ce ai facut dar si-a revenit blogul tau la mine in lista in sensul ca nu-mi mai arata imaginea blocata pe prabusirea casei Eliad ci imi arata aceasta postare. Pacat ca e ultima intr-un an. Inteleg ca te-ai mutat pe facebook, ca sa zic asa.
Da Adrian, m-am multa pe fb. Esti mai in contact cu oamenii decatlucrul la blog care e o treaba cam solitara.
Topicul frumos, grafică bună.
Dar sunt unele probleme foarte mari în abordarea subiectului.
Puţine surse, nu ştim mărimea şi forma regatului.
Nu ştim forma armatei lui Decebal, nu ştim organizarea, nu ştim unde este capitala.
Nu ştim dacă după primul război Sarmizegetusa a supravieţuit.
Nu cunoaştem campania de la moartea lui Decebal, deşi ştim că Regatul Costobocilor a fost şi el atacat şi înconjurat. Nu cunoaştem situaţia teritoriilor locuite de Carpi mai târziu.
Deci foarte multe întrebări.
Campania romană poate fi urmărită pe teren, dar datele politice şi administrative ale Dacilor şi Costobocilor(Bucovina, Maramureş, Zakarphatia, Galicia) nu prea există.
Frumoasă iniţiativă, mai ales că vine de la un autor care nu cunoaşte „adevărurile" despre daci.
Vasile Iuga- Asa este, nu se cunosc acele aspecte si propabil nu le va cunoaste nimeni, niciodat. Asta daca nu apare in mod miraculos vreo carte antica despre razboaiele lui Traian si care sa ne lamureasca. Dara asta nu e un motiv sa nu facem cateva speculatii intr-o directie posibila.Credeti ca nu ne "seaca" pe toti lipsa acestor informatii? E ff frustrant dar asta nu inseamna ca nu mai trebuie sa incercam sa "reconstituim" istoria din putinul pe care il avem...
O carte interesanta. Cred ca o sa o cumpar. Poate o sa scriu o recenzie despre ea.
Am citit o recenzie facuta si de un domn pe nume Alexandru Bogdan Munteanu.
Nu stiu ce parere aveti despre aceasta recenzie, stilul insa si ideile le-am recunoscut instantaneu intr-un anume user de pe forumul softpedia.
A spus anumite lucruri interesante, altele insa guvernate de idei fixe.Manifesta un exces de zel in pictarea unui tablou "latinoman" al societatii rom^nesti dar mai ales al mediului academic si o insistenta chiar agasanta in a dori sa impuna oamenilor cu ce ortografie ar trebui sa scrie "ruminii".Poate gresesc, dar gasesc ca asta tine de domeniul tupeului.
-bunaoara cartea nu este ceea ce am putea numi exclusiv despre daci, ci despre un episod din istoria rom^nilor, anume razboaiele daco-romane.Nu trateaza exclusiv civilizatia daca.Prin urmare a cataloga drept "blasfemie" folosirea ortografiei prezente este, ceea ce spuneam, tupeu.
-este ortografie rom^neasca, nu "latinomana".Daca domnia sa vrea sa dispara lucruri precum "â" si "sunt" din ortografia rom^neasca, trebuie intai sa oficializeze aceasta schimbare.
-nu are nicio legatura ortografia cu continutul unui material.Deci chiar considerand ca aceasta carte ar fi 100% despre daci si scoasa din contextul istoriei poporului rom^n, de aici nu rezulta ca trebuie sa fie folosita un anume fel de ortografie speciala.Daca scriem o carte despre Stefan cel Mare, nu o scriem cu chirilice, pentru ca asa se scria la vremea aceea.
Repet, nu stiu care este parerea dv. despre aceasta recenzie a cartii dv., dar mie mi se pare una scrisa putin la nervi.
O carte extraordinara, pacat ca putini stiu istoria dacilor, un popor extraordinar, curajos,
Nu am stiut ca ati scos cartea de asa de mult timp...Stiu doar de film facut cu Kogainon si asteptam cartea. Uite ca ea a aparut si eu am intarziat la citirea ei. Abia astept sa o gasesc. Ma intereseaza mai ales ilustratiile, excelente in opinia mea. De fap, ma gandesc cum ar arata toata Columna ilustrata in culori, italienii chiar au prezentat-o astfel din cate stiu, dupa ce au cercetat-o si i-au identificat culorile originale. Banii nu inseamna nimic in achizitia unei opere de valoarea acesteia. Sper sa mai gasesc cartea...
p.s.- pe Facebook la poza, am de un an, una din ilustratiile dumneavoastra.
By the way...cum zic englezii, o carte miraculoasa despre razboaie nu a aparut dar au aparut de prin 2000, aprox. 50 de nume de daci, prin Egipt, trimisi acolo direct dupa razboi. Nu au fost facuti sclavi ci au fost inrolati in armata romana. Si cam stim tot ce faceau zilnic, sa exagerez putin daca e sa ne raportam la informatiile lacunare de acest tip, pana in 118 cand sunt chemati la Alexandria...se pare ca erau mai multe unitati cantonate in Egipt. Mai avem altii la Banna, in Britania, in vremea lui Hadrian, asa ca e destul de aici sa tragi niste concluzii interesante, asemanatoare cu cele de pe Columna, ce eu o cred destul de aproape de adevarul istoric (nu au descoperit in 2012, amfiteatrul, acolo unde aparea el pe Columna, la Drobeta?). Si uite asa putem vorbi de daci ce s-au inchinat romanilor, daci ce datorita curajului lor au fost respectati s.a.m.d.
Am cumpărat cartea zilele trecute și pot spune fără nicio reținere că reprezintă o lucrare de excepție. Nu este vorba doar despre calitatea ilustrațiilor și o hârtiei, ci despre modul în care autorul reușeșete să pună în imagine amănuntele ”care nu se văd”. De exemplu, ilustrațiile despre drumul roman de pe Clisura Dunării sunt cele mai realiste dintre toate cele văzute de mine până acum. Este impresionantă puterea imaginativă care a stat la baza acestor reprezentări și se vede că avem de-a face cu cineva care chiar a ținut cont de amănuntele istorice.
Fiul meu are 14 ani. Efectiv mi-a capturat cartea din mâini și a început să citească incitat de ilustrații. Ținând cont că are tabletă de la 10 ani și calculator de la 5 ani, am rămas chiar impresionat de efect. Însă mi-am adus aminte că mintea are nevoie de stimulente, iar imaginea este pentru lectură precum este sare în bucate.
În opinia mea, efortul de a pune ordonat într-un mod logic atât de mult material este de excepție și cred că aceste volume (am înțeles că mai urmează a fi scrise și altele) vor rămâne ca o referință în ceea ce privește modul în care poate fi scrisă și prezentată istoria.
Pentru mine a fost o plăcere să o citesc și mă bucur că am cumpărat-o.
Aștept cu interes volumul doi.
@Dan Muktumesc pentru aprecieri. Încă nu am terminat vol 2, dar vă recomand o altă nouă carte, în același stil: Cetăți și castele din România, de la începuturi până la 1540...
Eu zic ca merita sa tiparesti daca gasesti o tipografie ieftina. Dar sa nu faci rabat de la calitate . Excelenta ilustratie. Parca vad secvente salbatice din Bătălia de la Anghiari de Leonardo Da vinci . Imi place nespus.
Trimiteți un comentariu