luni, 23 ianuarie 2012

Atmosfera Incarcata-Caragiale

Aceasta bijuterie umoristica a fost scrisa de Caragiale in anul 1900 si a fost publicata in ziarul Universul. In 120 de ani nu s-a schimbat nimic in mentalitatea romanului...

Imaginile ce insotesc articolul sunt de la diverse manifestatii bucurestene din perioada 1924-1936. Nu am putut gasi de pe vremea lui nenea Iancu...


ATMOSFERA INCARCATA



E o zi posomorâtă de primăvară; dar e zi de sărbătoare, mare repaus dominical... Ai observat şi dumneata, cititorule, câte progrese a făcut opinia noastră publică de când avem legea repausului dominical?... E zi de sărbătoare. Pe stradele principale este o mişcare febrilă neobicinuită. Mulţimea circulă cu mare greutate; grupuri se aglomerează la răspântii, unde discută fierbinte; toata lumea e cuprinsă de nervozitate... Miroase în aer, nu după expresia clasică, a iarbă de puşcă – din nenorocire, moravurile poporului nostru sunt mai blânde decât ale altor popoare, mai civilizate chiar. Miroase a... ghiontuială. Dar ce e? De ce fierbe lumea? Se face o manifestaţie populară monstră în contra guvernului, care vrea să treacă prin camere à la vapeur legea pentru înfiinţarea Monopolului băuturilor spirtoase! De când ne bucurăm de binefacerile regimului parlamentar, n-a trecut această ţară printr-o agitaţie mai grozavă.



Drept să spun să merg la manifestaţie, n-am curaj, fiindcă am aflat că guvernul este hotărât să reprime cu toată energia mişcarea populară, şi n-am poftă să-mi stric vreun os pentru o simplă curiozitate de gură-cască. Pe stradă să mă plimb, e foarte frig; şi afară de asta, te pomeneşti că mă încurc în vreo discuţie şi-mi capăt beleaua... Cine ştie dacă nemeresc să mă adresez în mulţime cuiva de aceeaşi părere cu mine; şi-n astfel de împrejurări, un om ca mine, care nu înţelege mândria eroismului civic, trebuie ori să discute cu oameni de aceeaşi părere, ori şi mai bine, să n-aibă nici o părere. Dar dacă n-ai nici o părere, în astfel de împrejurări, când mai toată lumea are o părere, eşti în primejdie să superi pe oricine are una. E mai bine aşadar să mă retrag discret într-un colţ

Şi să tac.
 
Intru într-o berărie şi aştept să pice din moment în moment ediţia de seară a ziarelor politice... Sunt tare nerăbdător să aflu ce a fost la manifestaţie.

E lume destulă şi-n berărie. Un cunoscut mi se aşază alături.

– Ei! ce zici?

– Ce să zic?? răspund eu... Bine!

– Cum bine? Asta e bine?

– De! ?zic? Ştiu şi eu?

– Cum, ştiu şi eu? Dacă dumneata, cetăţean care te pretinzi...

– Ba – zic – mă iartă, nu mă pretinz deloc.

– Nu e vorba că te pretinzi, dar eşti; eşti un om, care va să zică mai instruit, şi ai datoria, mă-nţelegi; fiindcă, dacă unul ca dumneata stă indiferent şi nu se interesează, atunci să-mi dai voie să-ţi spui...

– Nene, zic eu...

– Ce, nene?... Aoleu! vai de biată ţara asta! O să ajungă rău, domnule! o să ajungă rău!? Fiindcă nu mai este patriotism şi totul se vinde, şi sunt oameni, mă-nţelegi, care ar meritá...

Şi omul meu ridică tonul aşa de tare, încât toată lumea dimprejur îşi întoarce privirile către masa noastră... Eu aplec ochii şi cu tonul foarte blajin:

– Să mă crezi că şi pe mine... El, ridicând tonul şi mai sus:

– Ce, şi pe dumneata?... Când vine, mă-nţelegi, un guvern ca bandiţii, fiindcă n-are cine să-l oprească de a lovi în tot ce e mai scump, pentru care nu mai există nici o apărare, fiindcă tăcem toţi, şi eu şi dumneata şi dumnealor (arată pe cei de la mesele apropiate) ca nişte laşi, fără nimica sacru, mă-nţelegi! fireşte că are să-şi bată joc de poporul întreg... A! dar nu mai merge! Poţi dumneatale, mă-nţelegi, să zâmbeşti şi să ridici din umeri, parc-ai fi străin, nu...




– Da' nu ridic din umeri, domnule! nu zâmbesc, domnule! mă iartă!

– Ţal! strigă omul meu foarte supărat... Chelnerul n-aude.

– Lasă – zic – plătesc eu...

– Mersi! Las' că avem şi noi cu ce plăti atâta lucru!... Nu ne-a jupuit până acum de tot guvernul bandiţilor dv.!

– Al meu! guvernul meu?...

– Las' că ştim noi... Ţal!!! surdule! Plăteşte şi pleacă foarte necăjit.

Nu mai vin gazetele... N-apuc să-mi aduc aminte de gazete, şi iată o altă cunoştinţă se apropie şi-mi cere să-i permit a sta lângă mine.

– Ei?

– Ei? repet eu.

– Îţi place ce fac mizerabilii?

– Care mizerabili?

– Ei, care mizerabili! derbedeii! bandiţii, care socotesc că dacă se strâng două-trei sute, beţi, gata de scandal... Oameni desperaţi, domnule, care pentru un pisoi omoară pe tat-său. Dar astă dată li s-a-nfundat... Auzi dumneata!... În carne vie are să tragă, în carne vie!

– De, nene! zic eu...

– Dar adicătele, ce poftiţi dv.? Adicătele, cum o ieşi e ceată de desculţi, de haimanale de-ale dv. În uliţă cu reteveiul, guvernul...

– Iartă-mă, zic; înţeleg să combaţi pe haimanale, dar să susţii că sunt ale mele...

– Ce să te iert!... Dv., oameni inteligenţi, sunteţi de vină, fiindcă staţi indiferenţi. Ia să fi mers dumneata cu mine şi cu dumnealor toţi (arată pe cei de la celelalte mese dimprejur), să fi mers, ca nişte cetăţeni convinşi, să facem şi noi o manifestaţie... Dar nu! Noi stăm ca blegii în cafenele, şi-n berării, şi-n cluburi; şi lăsăm pe toţi apelpisiţii, care ard să puie iar mâna pe slujbusoare, ca să-şi facă de cap şi să răstoarne sub felurite pretexte...

– Nene – zic – te-i supăra, nu te-i supăra, eu în politică nu m-amestec, pentru că...

– Pentru că?

– Pentru că... mi-e frică...

– Frică?... bravo!

Şi omul meu începe să râdă

– Atunci, dă-mi voie să-ţi spun, adicătele, că eşti o mangafa...

– Sunt funcţionar, domnule...

– Tocmai de-aia, trebuie să aperi guvernul...

– Da' ce zic eu, cam plictisit... guvernul n-are altă apărare decât pe un conţopist ca mine?



Omul meu îmi da cu tifla, se scoală şi pleacă grăbit, fără să-şi plătească halbele, pe care le-a băut una după alta... Las' că i le plătesc eu! Şi nu-mi pare rău: mai puţin costă două halbe decât crudele-i lecţiuni de civism...

Dar iată soseşte un băiat cu gazetele. Lumea i le smulge. Iau şi eu două: una guvernamentală şi una opozantă. Sunt om care iubesc adevărul şi fiindcă-l iubesc, ştiu să-l caut. De mult mi-am făcut reţeta cu care, în materie politică, îl poţi obţine aproape exact. 

  
De exemplu, Gazeta opoziţiei zice:

„... La această întrunire a noastră, alergaseră peste 6 000 de cetăţeni, tot ce are Capitala mai distins ca profesiuni libere, comercianţi, proprietari ş.c.l...“

Gazeta guvernului zice:

„... La această întrunire a lor, d-abia se putuseră aduna în silă vreo 300 de destrăbălaţi, derbedei, haimanale...“

Atunci, zic eu, au fost la acea întrunire 3 000 şi ceva de oameni, fel de fel, şi mai aşa şi mai aşa.




Pe când deschid gazeta guvernamentală, să mă uit la ultimele informaţii asupra scandalului, iată că, intrând pe uşa din dos, vine la masa mea un domn ca da vreo treizeci şi cinci de ani şi mai bine, cu o barbă neagră foarte bogată, însoţit de un tinerel ca de vreo paisprezece ani – probabil fiu-său. Amândoi, tatăl şi fiul, s-aşază nepoftiţi, la masa mea, şi tatăl, foarte răguşit, îmi zice cu ton de aspră imputare:

– Ce citeşti porcăria aia, domnule?

– Pardon, zic eu...

– Dar până să-i mai zic ceva tatălui, fiul îmi smulge gazeta, o rupe şi o azvârle sub picioare...

– Domnilor! vreau să zic eu...

– Ce domnilor? Ţipă băiatul... Credeţi că n-aveţi să plătiţi infamia?...

– Ce infamie, domnule?

– O să vă arătăm noi dv. tutulor, care vă solidarizaţi cu regimul banditesc...

– Cu regimul monopolurilor! adaogă tatăl, înţelegând că un tată aşa de răguşit n-ar putea ţine niciodată pentru monopolurile băuturilor spirtoase, zic:

– Mă iertaţi, domnilor, dar... cu cine am, vă rog, onoarea?

– Cu studenţi! strigă băiatul.

– Bine, dumneata se vede... dar tata dumitale�

– Care tată?

– Dumnealui!

Şi arat pe omul cu barbă.

– Nu-i sunt tată, domnule, strigă, omul răguşit...

– ... Suntem camarazi...

– Camarazi!! strig eu. Camarazi? – Şi încep să râd...

– Domnule! strigă bărbosul, nu-ţi permit să insulţi tinerimea universitară!

Eu chem degrabă chelnerul, plătesc iute şi plec, după ce salut frumos pe cei doi tineri camarazi.
 

20 de comentarii:

Radu Oltean spunea...

@Alexandru Negoita
Ti-am sters comntariul din gresala. daca mai dai pe aici, repeta (daca vrei...)

GIURGIU spunea...

Caragiale nu a anticipat, a observat momentul si cum spui si tu Radu nimic nu s-a schimbat de 120 de ani.Nu s-au schimbat oamenii deci nici retetele de manipulare, nu s-au schimbat mentalitatile administratorilor tarii deci nici nu au fost trasi la raspundere daca au gresit in cei 120 de ani.Nu mai e cazul nimic macar de haz de necaz...nu inteleg ce fel de democratie avem noi, daca romanii cer demisia unui incompetent si el...isi face comisioanele mai departe.Democratia in esenta inseamna dreptul la vot si dreptul la protest, ambele sunt masluite. deci.. ce avem noi aici?

Sabin spunea...

excelent! cat am cautat textul asta din Caragiale...gasisem numai nuvela Boborul!, dar textul de fata o depaseste ca adecvare...magistral pur si simplu...
cati dintre cei de la "rivulutia" asta de carton sustin vreo asociatia care protejeaza patrimoniul din Bucuresti si implicit viata lor de agresiunea speculatiei inepte imobiliare si de traficul auto nebunesc?

Tavi spunea...

Cum fac sa dau like-uri? Aici as da chiar nenumarate...

marin marius spunea...

Draga Radu,
la IASI de ziua Unirii 24 ianuarie unde am fost invitati de Primarie si Muzeul Unirii ,revolutia continua.Geaba eram in uniforme de pe vremea lui Cuza si alaturi de militarii din Garnizoana orasului comemoram evenimentul Unirii, multimea era dezbinata.Unii strigau Jos,Jos....altii cantau muzica populara la microfoane bine inteles toata lumea.Primarul PSD,dar Prefectul PDL cu jandarmii intre ei si invitati.

Radu Oltean spunea...

@Marius
E grotesc ce imi spui... nasol...

Radu Oltean spunea...

@Tavi
N-ai cum sa dai like decat la linkul pus pe fb. Aici nu am pus...Poti sa iei adresa si o mai postezi pe fb

Emil Boboescu spunea...

Radule, superbe fotografiile si micuta notita carageliana. Insa fotografiile cu tancul de apa cu presiune, cum era denumita masina cu tun cu apa surprinsa sunt dupa 1936, cand aceasta a fost achizitionata. Iarta-ma daca vin cu un comentariu istoric mai tehnic dar unul dintre planurile mele de viitor in cercetare este sa adun date despre aceasta masina.

Radu Oltean spunea...

@Emile, tu sau altcineva a publicat la facebook un link cu aceast tac cu apa. Stii despe ce vorbesc? Si da, poza aia e de la un miting anti parlamentar din vremea guvernului Goga (parca) din 1936 (daca nu ma-nsel)...

ioana spunea...

Exceptional..!

Cum o fi plecat el, intr-un sfirsit, la Berlin...

Radu Oltean spunea...

@Ioana
Ca bine zici... Cum s-a saturat el de Bucuresti si Romania. La vremea aia, Berlinul era vazut ca cel mai civilizat oras al Europei. Si chiar asa era. Omul avea nevoie de o cura de civilizatie adevarata la batranete, dupa o viata traita printre mitici, bibici, lache, mache si mitze.

Carmen spunea...

sublim !

ioana spunea...

- chiar asa...
- tocmai el, care a inteles romanimea atit de bine, a fugit intristat, macar la o bere buna, pe-un trotuar curat..

Radu Oltean spunea...

@Ioana
Tocmai fiindca a inteles-o

Oglinda de Vest spunea...

recent google l-a aniversat pe caragiale la 160 de ani de la nasterea sa

à la Vaporean spunea...

Situatiile sunt incredibil de asemanatoare incepand cu scanteia care declanseaza tot haloimesul "să treacă prin camere à la vapeur ..." ; aceleasi acuzatii de ambele parti, presa complet polarizata, se folosesc pana si aceleasi expresii: "un guvern ca bandiţi" versus "derbedei".
Cu toate astea creatorul lui Farfuridi, Catavencu si alti Lache nu ar fi anticipat niciodata un "sef de stat" pe nume Basescu!

Mirrored Smoke spunea...

dA, PACAT ca cei care ar putea face ceva aici, realizeaza ca nu sunt majoritari si neavand incontro pleaca...

Radu Oltean spunea...

@ Ei uite, eu nu am plecat....

Emil Boboescu spunea...

In legatura cu tancul, parca eu am mai scris despre el, oricum, istoria acestor masini, caci au fost doua se pare, este germenele unui studiu pe care il am in pregatire, si care sper sa ajunga public anul acesta. Asa ca o avant-premiera: o astfel de masina mai exista si astazi, ascunsa undeva ...

Radu Oltean spunea...

@Bobo
E bine ca mai exista o masina de asta. Poate e in conditii mai bune decat multe din masinile Muzeului Militar