vineri, 20 martie 2009

Care-i treaba cu legile si calitatea vietii in orase


Imi pare rau ca va plictisesc iarasi cu chestii legate de salvarea patrimoniului si alte alea gen calitatea vietii din orase (din Bucuresti in special), dar e bine sa stie toata lumea.
Iata ce am primit de la reprezentantii societatii civile (ONG-uri) care se tot lupta cu autoritatile ca se ne fie noua mai bine. Ca daca acesti oameni nu ar exista, va spun eu, ati emigra cu totii imediat sau ati muri de plamani si stress.

"...de vreo luna, ne tot intalnim in holul de la intrare la comisia de administratie publica de la camera deputatilor si ne intrebam unii pe altii: esti pentru 114 sau pentru 27?!

114 si 27 au in comun sintagma: "documentatii de urbanism"!
si au in comun aceleasi obiective: calitatea vietii in mediul urban.
reducerea abuzurilor si a speculei imobiliare care se face cu pretul sanatatii noastre fizice si mentale."

Iata pe scurt si pe intelesul tuturor ce sunt aceste legi care nu se vor votate si pentru care s-a facut deja un miting (meeting?):

"
Ordonanţa 27/2008, în forma aprobată de Guvern, în luna august, este un prim pas pentru stoparea abuzurilor în modul în care se discută şi se aproba proiectele imobiliare în oraşe. Dacă această ordonanţă se aprobă în forma propusă de Guvern, dezvoltatorii imobiliari nu vor mai putea cere primăriei construirea unor clădiri înalte în zonele cu monumente şi case vechi, nu vor mai putea insera clădiri cu mulţi metri pătraţi construiţi în zone deja foarte aglomerate, etc. Pentru a deveni însă lege, Ordonanţa trebuie să fie aprobată de Parlament. De mai bine de două luni, se află la Camera Deputaţilor unde a stârnit discuţii aprinse. Este evident că sunt presiuni mari pentru respingerea ei cu totul, sau pentru „îndulcirea” condiţiilor pe care le impune până la anularea efectelor pozitive pe care le-ar fi avut asupra oraşelor în forma iniţială.

legătura între ordonanţă şi calitatea vieţii

Ce constatam ca cetăţeni?

Timpul pe care-l petrecem blocaţi în trafic creşte de la o zi la alta, aerul pe care-l respirăm este din ce ce în ce mai mai poluat. Dispar casele din centrul Bucureştiului, pe lângă care treceam în urmă cu câţiva ani şi obişnuiam să le admirăm. Locul lor a fost luat de clădiri cu „gabarit depăşit” care ne sufocă. Trotuarele ne-au fost şi ele luate de zeci de maşini pe care le curăţăm zi de zi de praf fiindcă nu mai avem pe unde trece.

Nu trebuie să fii arhitect şi urbanist ca să-ţi dai seama că este ceva în neregulă cu oraşul. În loc să fie primitor şi plăcut ne agresează şi ne enervează. Toţi ne întrebăm de ce?


În ultimii 20 de ani, din cauza faptului că legile urbanismului sunt foarte permisive, autorităţile au dat aprobări pentru clădiri mai mari decât erau ele prevăzute în regulamente, fără să-i oblige pe investitori să facă locuri de parcare, să amenajeze spaţii verzi, să construiască şi şcoli şi cluburi de cartier când produc şi scot pe piaţă sute de apartamente sau de locuinţe individuale. Cu acte în regulă, s-a dat voie să se construiască turnuri în zone cu străduţe cu o singură bandă pe sens unde abia se circulă şi au paralizat traficul. Şi cea mai mare crimă a fost faptul că s-a permis demolarea unor clădiri monument şi construirea unor blocuri mult mai înalte decât casele din zonele „protejate” care nu au mai fost deloc protejate. Astfel, an după an, oraşul s-a degradat şi a ajuns să fie catalogat ca dezastru urbanistic.

Ordonanţa a salvat Palatul Ştirbey

Datorită OG 27/2008 a fost salvat Palatul Ştirbey. Dacă Ordonanţa ar fi existat mai demult, turnul de la Sf. Iosif, turnul din Piaţa Palatului, mall-ul de lângă Palatul Culturii din Iaşi, blocurile în construcţie din Calea Victoriei, turnul de lânga Şcoala Centrală nu ar fi putut fi aprobate niciodată.

Salvaţi Ordonanţa 27/2008!

Acum, când în sfârşit a apărut un act normativ care să pună capăt haosului din oraş, Comisia de Administraţie Publică, Amenajarea Teritoriului şi Echilibru Ecologic din cadrul Camerei Deputaţilor a propus nişte amendamente care scot cele mai importante prevederi, printre care cele care protejează monumentele şi care nu permit schimbarea regulilor în zonele protejate la iniţiativa unui proprietar privat.

Luni, 23 martie la ora 11.00, Sala Drepturilor Omului – Palatul Parlamentului, într-o dezbatere publică la care puteţi participa şi dumneavoastră, Comisia CD împreună cu reprezentanţii administraţiilor publice locale vor discuta acest act împreună cu modificările propuse.

Dacă Ordonanţa nu va fi votată ca Lege în forma în care a fost aprobată de Guvern în 2008, ne vom întoarce la haosul dinainte."

Nu va lasati pacaliti de frumusetea desenului...

7 comentarii:

GIURGIU spunea...

In calitate de peisagist tin sa precizez ca exista si alte opinii ce tintesc acelasi final calea catre acesta fiind alta. Orice lege ar fi data, si orice impuneri vor aparea, este logic si cat se poate de vizibil (cel putin pt cei avizati) ca dezvoltarea "naturala" - "laisse faire" - a oraselor din Romania, implicit acest infect oras numit Bucuresti, nu va fi oprita si mai ales nu trebuie oprita! Acesta este cursul lucrurilor, sabloanele nu mai pot fi aplicate, urbanistii nu mai fac fata de mult, iar dezvoltarea peisajului urban si pana la urma calitatea vietii in oras au in fata o perioada tumultoasa ce trebuie luata ca atare si nu lansat cereri puerile de acalmie in urbanism cand deja orasele sunt "dezechilibrate" si in anumite cazuri nu mai functioneaza. in concluzie.... bolnavul trebuie sa faca febra mare...pentru a scapa de infectie, iar multi incearca cu tone de gheata sa-l raceasca si nu face decat sa-l omoare ....! Educarea celor ce vor construi este solutia si nu sa le dam in cap...asa... ORASE PENTRU OAMENI SI NU PENTRU MASINI.... asta va fi conceptul, dar mai avem pana acolo ceva drum!

Radu Oltean spunea...

@Giurgiu
Tu nu intelegi ca nu dezvoltarea orasului ar fi impiedicata ci construirea in centru, mai ales in cartierele vechi, pe putinele spatii verzi, pe strazi inguste. Bucurestii au inca suprafete intinse de construit in sud. Acolo trebuie construit nu la Cismigiu sau pe Calea Victoriei. Cu atat mai putin zgarie nori...

Anonim spunea...

perfect de acord cu radu...
"laisse faire" inseamna de fapt un soi de abandon si scuza a acelora care "nu mai fac fata de mult" in fata celor care aparent se descurca de minune, dezvoltatorii imobiliari si altii asemenea.
generalizarea asta cu jungla care creste si nu poate fi controlata nu este sustinuta de fapte, pentru ca fiecare noua cladire care apare trebuie sa treaca printr-o serie de aprobari, asa incat cladirile nu apar din neant fara putinta urbanistului sau arhitectului de a interveni ci ca rezultat direct al interventiei acestora.
adevarata si corecta este observatia ca cei care vor construi trebuie educati si exact asta fac cei care "le dau in cap". prin reactie prompta jalonam un traseu natural de dezvoltare a oraselor.

GIURGIU spunea...

atunci de ce nu se da lupta pentru acest centru istoric!(abordarea este de multe ori prea generala si difuza pana si pentru intelesul meu, al unui om care lucreaza in domeniu, nu mai vorbesc de cocalarul de rand care...repr. peste 50% din bobor) pentru mine Bucurestiul nu are un centru istoric bine definit, ci zone de importanta istorica, care sunt disparate si nelegate! Propun un proiect de definire a zonelor istorice exact, cu pucte cadastrale, si stabilirea relatiei intre acestea si cu adevaratul centru istoric al capitalei!

Cat despre catalogarea unor interventii care nu ar impiedica dezvoltarea orasului...vorbim de ceva .... mult prea neclar! in primul rand un oras se dezvolta prin infrastructura nu prin cladiri, deci am senzatia ca ai inteles si tu putin gresit! cladirile de regula vin dupa! se poate ca un oras ca si bucurestiul, sa se termine in zona prelungirea ghencea ca infrastructura, dar prin cladiri sa existe extensii chiar nefuntionale ale orasului, care nu pot fi catalogate decat ca o forma bolnava de dezvoltare. orice interventie este si o piedica!
INca o data... calitatea vietii... acest concept NU EXISTA pe mesele urbanistilor romani, trebuie sa acceptam ca nevoile economice si politice actualmente sunt deasupra omului si a calitatii vietii, si sa tratam buba asta!!! nu.... un zgarie nori care deja e construieste... nu oprim noi o fabrica de bani, dar putem sa lamurim oamenii cum pot face bani in mod elegant si fara sa calce pe capetele altora!~ scuze pt tonul agitat..si pt lungimea commentului! :P ma bucur ca am c cine sa dezbat problema si eu sunt adeptul contrazicerii ca motor al comunicarii si invatarii! :)numai bine!

Anonim spunea...

multumesc de raspuns.
ai dreptate cu infrastructura si cu dezvoltarea aberanta mai ales ca dupa prelungirea ghencea exact asa stau lucrurile :). multe dintre cladirile noi nu dezvolta si nu tin cont tocmai de aceasta infrastructura (si aici ma refer inclusiv la cea de servicii si la parcaje, spatii verzi, publice...). trebuie sa intelegem ca "infrastructura" asta se refera in mod fundamental la calitatea vietii si doar in mod practic la transport, comunicatii...
cat despre centrul bucurestilor lucrurile sunt neclare si pentru autoritati deoarece nu si-au revenit inca dupa destructurarea din perioada comunista. orasul a fost sectionat de o serie de bulevarde si re-polarizat ca densitate a serviciilor in asa fel incat centrul asta utopic nu mai exista / este recognoscibil. pe de alta parte sunt o serie de zone de interes istoric spectaculoase care, interconectate ar putea forma un soi de instantanee istorice.
evident ca discutia asta depaseste cadrul unui comment de blog :)
cele bune,

Radu Oltean spunea...

Valoros in Bucuresti nu e asa numitul centru istoric ci si multe cvartale imprastiate (cum zice Senaslav) cu stradute si case din timpul si dinainte de 1900, care in acest moment reprezinta unicele ansambluri cat de cat maricele de acest tip urbanistic din toata Muntenia. Nici un alt oras nu a conservat pe suprafete relativ mari (comparativ cu Tg Jiu, Valcea, Pliesti, Pitesti, Buzau, Craiova, Constanta, Tulcea , BRaila, Giurgiu)ansambluri urbanistice coerente din acea epoca. Aceste zone ar trebui tratate ca REZERVATII. Bucurestii nu au ca in Occident un Altstadt in centru, eventual inconjurat de ziduri. Uitati-va mai bine p google-earth. Ei bine. Acolo ar trebui aplicate reglementri urbanistice severe!!

Costin SIMION spunea...

Nu cred ca legislatia ar fi problema in Romania, ci aplicarea ei. Sunt convins ca acele portite legislative ar fi putut fi bine inchise de functionari cinstiti si zelosi. Din pacate este situatia intregului sistem de legi din Romania, din orice domeniu, care poate fi calcat in picioare de marlania si interesul unora.

Bucurestiul pare predestinat la asta, din totdeauna orasul a suferit demolari si re-edificari, asa a aparut si amestecatura de stiluri si functiuni in aceeasi zona.

O gandire urbanistica la scara mare nu mai poate fi de actualitate acum. Din pacate, cei care puteau face asta (comunistii) aveau alte valori; asa au aparut cartierele-dormitor, asa s-a distrus o mare parte din orasul istoric. Altfel, de utopii urbanistice e plina istoria. Ce mai putem face acum este sa incercam sa tinem cu dintii de ce-a ramas. Mai greu, mai ales ca nu este proprietatea noastra. :))