Exercițiu de imaginație...

Am încercat un exercițiu de imaginație. Mi-am închipuit o geografie fantezistă și o Istorie alternativă. 

Se făcea că Transilvania nu există și că în locul ei se află Cehia. Cehia locuită de cehi, vorbitori ai unei limbi slave, cu orașe precum Praga și Brno. Cu provincii istorice precum Moravia și Boemia. Pe scurt Cehia, așa cum o știm. Doar într-o altă geografie. 

Se făcea, în fantezia imaginată de mine, că Cehia avusese din vremuri străvechi, o importantă comunitate de valahi. Ba chiar una care depășea un pic ca număr pe cel al cehilor. Doar că românii, de religie greacă, diferită de cea catolică a cehilor, nemților sau austriecilor din țară, cu rânduieli mai apropiate de Orient decăt de Apus, trăitori doar în sate, au rămas economic, social și cultural în urma celorlalți. Iar cu timpul au fost excluși cu desăvârșire din viața politică, socială, militară a țării, rămânând doar mână de lucru la munca câmpului, secole de-a rândul. Regii moravi au preferat să colonizeze germani și austrieci spre a dezvolta țara. De ce românii nu erau ca germanii sau de ce germanii erau la anul 1200 mai buni ca românii, este o întrebare pe care nu ne-o punem fiindcă răspunsul ne-ar enerva...

Istoria s-a consumat în continuare. Praga a devenit un oraș de aur al Europei, multietnic, plin de cehi, nemți, flamanzi, danezi, italieni, ba chiar și cu turci (dar fără români; ce să facă românii la oraș?), plin de meșteșugari, negustori bogați, bancheri, savanți, alchimiști, pictori, sculptori, scriitori. Oraș cu biserici gotice, mândre și înalte, mănăstiri cu biblioteci faimoase, numeroase palate, case etajate, orologii complicate dotate cu mașinării uimitoare și statuete de lemn pictat.

Și tot așa, în timp ce peste locuitorii majoritari ai țării Istoria trecea fără mari schimbari. Tot țărani și păstori amărâți. Însă e drept că mulți dintre țăranii regatului erau și cehi, germani, slovaci, sau polonezi. Și ei erau amărâți, obidiți și nedreptățiți și de aceea deseori se revoltau! Dar românii erau DOAR țărani! Datorită religiei și culturii lor, nu puteau sub nici un chip să-și depășească condiția de muncitor al câmpului.

Se făcea că la un moment dat, așa, pe la 1800, niște români mai umblați la școli înalte (asta doar fiindcă renunțaseră la religia lor greacă!), au zis că situația neamului lor e crudă și nedreaptă, ei fiind cei mai vechi locuitori ai Cehiei, descendenții triburilor de marcomani, barbarii din antichitate. Deci românii, urmașii marcomanilor sunt cei mai vechi locuitori ai acestei țări, nu cehii! Și că vechii slavi, strămoșii cehilor au venit ca năvălitori, au fondat un regat puternic - Moravia Mare, s-au bătut cu hunii, cu avarii, cu germanii, au creștinat țara, au construit biserici de piatră, la început mici, apoi tot mai mari, au construit orașe, întâi din lemn, apoi de piatră, înconjurate cu ziduri și turnuri, au ”aruncat” peste ape poduri, au ridicat castele, au purtat războaie, pe scurt au făcut Istorie ... Și ce dacă? Tot niște năvălitori rămași în minoritate au rămas!! Și care n-au nici un drept istoric asupra acestui pământ! Astfel au grăit acei români umblați la școli.

Și iată că în secolul al 20-lea, roata Istoriei s-a întors. Deși învinsă în Războiul cel Mare, țara vecină, România, cum-necum a ajuns printre învingători. În urma tratatelor de pace, Cehia a fost anexată regatului României, în virtutea faptului că era locuită majoritar de români. Momentul s-a numit Marea Unire. Ca semn al biruinței, soldații români au legat o pereche de opinci – simbolul statutului de țărani umili – pe vârful Hrad-ului din Praga. O răzbunare istorică împotriva secolelor de suferință!

Astfel, România a ajuns stăpână peste Moravia și Boemia, străvechi provincii românești, vremelnic aflate sub ocârmuirea ticăloasă a cotropitorilor de alt neam. Se reparase o nedreptate istorică! După 1000 de ani de suferințe sub călcâi străin, ”Cehia revenea la Patria Mumă”! Așa grăiau gazetele și sloganurile oficiale!

În următorii 100 de ani, Istoria Cehiei a devenit oficial parte din Istoria României. Boemia era țara vechilor marcomani, cei mai demni, viteji și mândrii dintre neamurile antichității!

Pe de altă parte Istoria cehilor a dispărut din cărțile de istorie... Cehii mai erau amintiți în Istoria oficială doar prin cruzimile și nedreptățile comise împotriva țăranilor români. Stemele medievale ale Cehiei ce erau pictate sau sculptate pe vechile palate administrative, Universități sau teatre au fost sparte și date jos date pe toate monumentele istorice iar statuile regilor moravi topite.

După al doilea război castelele Boemiei au devenit spitale de bolnavi psihici sau sedii de Cooperative Agricole de Producție. Ulterior au fost abandonate și lăsate în ruină. Românii nu iubeau monumentele ce aminteau de cultura și civilizația cehilor și făceau cumva să le lase să dispară.

Bravul soldat Švejk a dispărut din spațiul public! Iar cimitirul evreiesc din Praga a scăpat la mustață de distrugerea pregătită de grupările fasciste românești din timpul celui de-al doilea război mondial.

Vizitatorii castelului de la Karlstejn află azi de la ghizi că monumentul a fost stâpânit de Mircea cel Bătrân și că dedesupt s-a aflat o fortăreață marcomană. Toți vizitatorii castelului din Praga, Hrad-ul, află că singurul lucru important întâmplat acolo a fost execuția (plină de cruzime) a unui mare răsculat român. Și că dedesupt s-a aflat o fortăreață marcomană.

Cu timpul propaganda și-a făcut efectul. Anual erau reamintite câteva episoade sângeroase când trupe paramilitare extremiste cehești au ucis civili țărani români în 1944. Plini de frustrari si resentimente, românii nu-i mai puteau suferii pe cehi, pe care-i vedeau ca pe niște barbari ce n-au ce căuta în România: - Marș înapoi de unde-ați venit, în stepele rusesști! - Ce căutați voi în țara NOASTRĂ!?

Stațiunea balneară construită de habsburgi, Karlovy Vary, una din bijuteriile vechiului Imperiu a fost vândută – toată! – pe nimic unui mafiot politic român care a lăsat-o în ruine.

Hotelul Franz Josef, ridicat în 1870 și redenumit Unirea, tocmai s-a prăbușit în vara asta. Nu au fost raportate victime...