luni, 29 iunie 2015

Am luptat la Waterloo!





Cu ocazia bicentenarului bătăliei de la Waterloo, un detaşament românesc de reenactori (Asociația 6 Dorobanți) s-a alăturat unui mai mare grup cehesc care reconstituie regimentul francez de infanterie 57 (supranumit Le terrible). Presa a vehiculat peste 6000 de luptatori la care s-au adăugat numeroși alti participanti necombatanţi in costume de epoca (bucatarese, vivandiere, copii). Reconstituirea s-a desfașurat de-a lungul a două zile, cate 3 ore fiecare bătălie pe o suprafață pe care eu o apreciez la mai mult de un km pătrat. Numai tribunele au fost lungi de un km, într-un arc larg de cerc.

Membrii Asociației 6 Dorobanți în cadrul bivuacului francez 
Comandantul nostru de pluton, bravul Renné Ragas
În tabăra franceză

Vivandiere

În tabăra aliaților (englezi și prusaci). Generali englezi în așteptarea ducelui de Wellington



Bucătăresele și servitoarele de la cortul ducelui de Wellington

Tabăra artileriștilor englezi 
Ora mesei în tabăra britanică

Doctor chirurg englez, explicând etaoele amuputării unei mâini zdrobite de glonțul de muschetă
"Butte de lion"vazut din tabăra engleză
British lady

Ceremonie de comemorare a bătăliei din iunie 1815 în tabăra britanică


Foc de muschete

Cavaleria engleză în atac către infanteria franceză






Atac impetuos al cavaleriei britanice, în prima zi a bătăliei

Mărșăluind pe câmpul de bătălie în muzica tobelor și a piculinei




Russian lady 


luni, 23 februarie 2015

De ce nu este bine să predai Religie copiilor?




 De ce cred eu  că disciplina Religie ortodoxă nu este bună așa cum este predată în școli. Fiindcă în manualul de Religie SE FACE religie în loc să se învețe despre religii..
Smerenie,  umilință, frică de păcat și de pedeapsă, superstiții. Acestea sunt marile valori morale promovate de manualele de Religie ortodoxă în școlile României și implicit în mințile crude ale copiilor noștrii.
Este dovedit că tinerii care ajung să creadă cu convingere în miturile și legendele religioase au un spirit critic și analitic scăzut. Un om deja religios este reticent, obtuz și opac la învațare și la aflarea de lucruri noi, mai ales dacă vin în contradicție cu credințele și superstițiile religioase deja căpătate. Elevii îndoctrinați in clasele mici vor accepta mai greu informații noi, în convingerea că păcătuiesc dacă se îndoiesc de învățăturile religioase primite la ore. Un popor religios sau doar superstițios este credul, naiv și ușor de păcălit. El este un popor slab și ușor manipulabil și este exact ceea ce își doresc atât politicienii cât și alte instituții precum băncile, primăriile, furnizorii de servicii... Copii îndoctrinați religios au mai puține șanse să fie atrași sau să facă performanță ca adulți în  meserii  legate de cercetare științifică, biologie, medicină, geologie, fizică, chimie etc... Cunoașterea este inhibată de dogmele religioase. (link:http://www.bu.edu/learninglab/files/2012/05/Corriveau-Chen-Harris-in-press.pdf - Copii religioşi au dificultăţi în a deosebii realitatea de ficţiune)


Resemnarea și lipsa de reacție în fața greutăților vieții și abuzurilor este o altă caracteristică a ortodocșilor. Nu este vorba doar de Istorie. Este o „valoare” promovată intens de Biserică spre beneficiul mai-marilor țării și desigur a Bisericii. Doriți ca fiii și fiicele voastre să fie niște resemnați care în momente de cumpănă să apeleze la rugăciune spunând: asta e, așa a fost voia Domnului, n-ai ce sa-i faci? Copii religioși învață să renunțe la luptă în fața greutăților! Și să se roage! Nu cred în teoriile conspirației, dar observ că politicienii sprijină BOR parcă tocmai spre a-i transforma pe viitorii cetățeni ai țării într-o turmă de oi blănde, obediente și resemnate. Cu ajutorul Religiei predate în școli. 

Religia este de asemenea incompatibilă, după părerea mea, cu spiritul copilăriei şi al tinereţii! Religia a fost construită de oameni maturi şi bătrâni, pentru oameni bătrâni, speriaţi de boli şi moarte. Copii cred în poveşti, în basme, dar spiritul lor se conformează greu dogmelor religioase. Nu le înţeleg şi nu vor să le înţeleagă. Ei nu fac apel la Dumnezeu când suferă. Ei nu se simt aproape de moarte ca le fie teamă de eternitate. Copiilor nu le poţi băga în cap Religie decât cu forţa. Adulţii şi bătrânii îi obligă să fie religioşi, tăindu-le din aripile copilăriei. 

La mănăstirea Nicula.
Foto Eugen Olariu http://ziuadecj.realitatea.net/religie/60000-credinciosi-la-nicula-galerie-fotovideo--115736.html
 Manualele de religie sunt făcute parcă cu furie şi dorință expresă în a captura cât mai repede, cât mai de timpuriu mințile tinere în ”bula” religiei. Nici o urmă din mult clamatele valori umane, din bunătate, morală, compasiune, empatie... Doar mistică pură, ritualuri, Biblie și multă rugăciune.... Pentru ca la vârsta când ar trebui să apară spiritul critic și marile întrebări existențiale, spre finele adolescenței, copii trebuie să fie deja îndoctrinați şi să nu mai aibă îndoieli. Rețeta pe care o folosesc și teroriștii sau dictaturile: modelează de timpuriu mințile tinere, înaintea apariției spiritului critic, ținându-i departe de orice alt mod de gândire, pentru a-i transforma în apărători fanatici ai ideologiei lor. Odată creierul format și blocat pe niște coordonate de gândire, o dată ce tânărul și-a construit niște repere solide legate de „valorile” ortodoxe, este aproape imposibil de a-l mai scoate din acest „univers”.
 În general adulții care și-au format în copilărie niște piloni mentali inspirați din doctrinele religioase vor fi mai fragili psihic ca adulți și mai nereceptivi la orice informație nouă ce ar putea să o perceapă ca PĂCAT...


 Una din cele mai imorale si perverse învățături pe care cursurile de Religie le aduc în mintea  copiilor este obsesia păcatului. Copiii află de la vârste fragede că sunt niște păcătoși care-l dezamăgesc în permanență pe Dumezeu. Care supărat ajunge să îi și pedepsească, uneori prea des. Te-ai julit tare în genunchi, ți-ai rupt mâna, ți-ai spart capul când te jucai (de fapt când nu erai cuminte)? De fapt te-a bătut Dumnezeu!  Copiii ajung să se simtă niște damnați care trebuie să își înfrâneze toate pornirile firești ale vârstei. Și desigur, să încerce prin rugăciuni și fapte bune să-și spele păcatele a căror număr crește neîncetat. 



O dată încuibată această obsesie în mințile fragede ale copiilor, ea nu mai poate ieși.  Frica de păcat și teama permanentă de a nu păcătui este un motiv mare de nefericire care ar putea induce un stres inutil copiilor... ( Sunt relevante accesele de furie ale adolescenţilor, mai ales din mediul provincial, - comparabile cu ale tinerilor jihadişti - , prezenţi pe facebook, la discuţiile libere ale forumurilor ateiste. ).


Religie, cultul ortodox, cls. a IV-a; Cornelia Muha, Maria Orzetic, Elena Mocanu; Ed. Sf. Mina, 2008 http://profudereligie.blogspot.ro/2012/09/manualul-de-religie-indoctrinare-si.html 

 Degeaba încearcă Biserica să spună că de fapt îi îndeamnă pe copii să fie buni, să-și ajute părinții, să fie respectuoși cu bătrânii. Este ridicol să îi convingi pe copii să fie buni, săritori și să aibă empatie pentru cei în nevoie, DE FRICĂ sau doar ca să-l mulțumească pe Dumnezeu! Și care-i va răsplăti cu noroc şi cu un loc în Rai după moarte...

 Morala este o temă repetată obsesiv de adepții predării religiei, având ca argument degringolada și lipsa (aparentă) de repere a tinerei generații. Ceea ce nu știu oamenii este că morala nu este un atribut al Bisericii sau Religiei. Ea există în afara religiei. Morala și etica pot fi predată fără implicarea religiei. Oamenii își imaginează că tinerii ar devenii mai morali datorită fricii de a nu păcătui și de acea ei trebuie convinși să creadă într-un Dumnezeu. Să fi moral doar de frica de a nu-l supăra pe Dumnezeu mi se pare ..imoral.


 Nepotrivit mi se pare să predai copiilor Religie sugerându-le și chiar fiind presați a crede. Nu este corect să obligi copii să creadă într-o ideologie bazată pe mituri, fără explicații sau dovezi, făcând apel doar la vechime și tradițile. 

 Acest link discută de ce persoanele mai puţin sau deloc religioase precum agnosticii sau ateii sunt mai motivate spre compasiune, caritate şi generozitate. http://newscenter.berkeley.edu/2012/04/30/religionandgenerosity/

 Ce morală poate să imprime o biserică care ridică la rang de supremă virtute smerenia, umilința, rugăciunea inactivă, respectul obedient față de conducători, misoginismul, misticismul și superstiția?  Xenofobia și disprețul față de alte culte și religii, antisemitism (să nu uităm că legionarismul a fost mistic ortodox și în continuare multe mănăstiri din Moldova şi școli de teologie sunt pepiniere de gândire neo-legionară), disprețul față de știință și cercetare.  

 Dacă Ortodoxia excelează prin valori morale, ar trebui ca acest lucru să sară în ochi prin sfințenia clerului. Cei mai morali membrii ai societății nostre ar trebui să fie oamenii Bisericii, slujitorii ei, cei ce, teoretic ar trebui să fie cei mai credincioși și implicit păstrătorii cei mai fervenți ai valorilor creștine. Realitatea ne infirmă flagrant acest lucru. 
Copii învață că Dumenzeu se răzbună dacă nu-l slăvești. Fragment dintr-un manual de Religie. (Nu cunosc editura și clasa. Dacă știe cineva mai mult...)
Deci despre ce valori morale vorbim? Adică dacă nu ești credincios nu poți face fapte bune, nu poţi fi un bun cetăţean? Valorile umane nu aparţin unui cult religios. Nu credinţa într-un zeu te face mai bun, mai blând, altruist, mai harnic, mai înţelegător cu cei în suferinţă... 

-Hristos este IUBIRE! Clamează deseori propăvăduitorii religiei în şcoli. -Trebuie să îi învăţăm pe copii că ortodoxia este Iubire! Cuvinte goale!! Dragostea faţă de semeni este universală şi nu apanajul vreunei religii! Mai curând creştinismul ortodox  i-a învăţat pe oameni ce este disprețul şi intoleranţa faţă de cel diferit! 

 Adepţii religiei pentru copii aduc ca argument că ortodoxia este parte din identitatea noastră, a românilor. Că Brâncoveanu a murit cumplit pentru această credinţă. Sunt false argumente. Este apelul la tradiţie şi la vechime de care am spus mai sus. Copii nu au nevoie de Religie în şcoală pentru a-şi cinsti strămoşii sau tradițiile populare. Pot învăţa asta la Istorie, dacă ar fi mai bine predată (nu mai vorbesc că şi manualele de Istorie sunt pline de propagandă creştină agresivă)...

 Copii sunt incapabili să înțeleagă religia până după adolescență. Ce învață ei la Religie? În esență să fie superstițioși! Să creadă că niște gesturi (făcutul de cruce) sau niște cuvinte magice (rugăciunile) au putere să declanșeze forțele binelui. Copii învață că dacă respecți anumite ritualuri vei atrage atenția zeului din Cer care-ți va da „bine și noroc”. Ce-i mai învață Religia? De exemplu îi va face să se simtă vinovați că nu apreciază suficient sacrificiul Mântuitorului, ucis într-un mod atât de crud! 

Religia ortodoxă așa cum este predată în România nu aduce nimic valoros în mințile tinere ale copiilor. Singurul scop al predării Religiei în şcoli  pare a fi îngroșarea numărului de enoriași ai cultului ortodox și implicit motivarea de a primii mai mulți bani de la buget, de a construii mai multe biserici, de a da de lucru absolvenților de teologie ce nu au parohie.. Iar pentru liderii acestei țări, o unealtă de control a populației. E vorba de bani și putere!


 Predată în acest fel, Religia trebuie exclusă din programa școlară, nu numai datorită formei cum este concepută, a manualelor habotnic scrise ci și din cauza profesorilor. Practic, toți profesorii de religie sunt oameni credincioși, absolvenți de teologie. Mulți dintre ei sunt implicați cu toată convingerea în actul de misonarism pe care cred că îl fac și anume aducerea copiilor pe calea adevăratei credințe, uitând că sunt doar profesori.  De aceea, mult prea mulți sunt abuzivi și intoleranți cu elevii ce pun întrebări incomode, ce au alte păreri sau care discută probleme ce contrazic convingerile lor, ale profesorilor. Uniii profesori apelează la pedepse, se înfurie, refuză să răspundă la dilemele copiilor. Unii profesori de Religie se simt datori să facă și lecții de educație sexuală, într-un mod atât de misogin și puritan, încât i-ar face să pălească de invidie și imamii ISIS...

Vrem Religie în şcoli!!!! De ce? Dacă tinerii vor dori să practice un cult religios să o facă în familie sau la maturitate, când vor putea înţelege mai mult.  De ce trebuie profitat de fragilitatea psihică a copiilor spre a fi îndoctrinaţi de timpuriu? 
Se mai aduce în discuție de către adepții predării religiei că o societate fără religie și Dumnezeu e sortită pieirii. Nicidecum. Sănătatea unei societăţi nu stă în religie. Ba dimpotrivă! Cum se face că în țările în care procentul celor declarați atei sau agnostici (Suedia, Cehia, Danemarca, Anglia, Belgia, Olanda ş.a.), drepturile omului sunt cele mai respectate, protecția socială, a bătrânilor, a persoanelor defavorizate au atins performațe greu de imaginat, politețea, bunul simț, respectul față de celălalt sunt deja înrădăcinate în mentalul colectiv? ÎȘi cum se face că țările europene cele mai intolerante, xenofobe, naționaliste, cu tendințe dictatoriale sau cu performațe economice slabe sunt cele cu religie majoritar ortodoxă:  Rusia, Ucraina, Belarus, Grecia, Serbia, Bulgaria...și desigur România. Oare numai vitregia istorie este de vină sau şi o filosofie asupra vieţii, specifică creştinismului oriental!
Singura țară aproape de colaps economic dintre cele intrate inițial in UE este Grecia, deloc întâmplător o țară ortodoxă cu profunde tradiții și clișee mentale xenofobe, misogine, antisemite, toate venite pe filiera religiei ortodoxe.
Religia ortodoxă se simte bine, în largul ei, într-o societate autoritar-dictatorială. Şi din nou, nu întâmplător trăiește într-o relație perfectă de simbioză cu spiritul rus.




În final ar trebui să spun că incultura religioasă iarăși nu este de preferat, deoarece consider că orice om trebuie să aibă noțiuni minime și elementare despre creștinism, scrierile biblice, sărbători şi obiceiuri bazate pe tradiţii şi superstiţii religioase, arta și arhitectura religioasă, tipurile de culte religioase,  istoria Bisericii, de la noi, din Europa dar și din Lume. Însă prezentate neutru şi inteligent, cu respect pentru toate religiile şi confesiunile, dar fără dorinţa de a impune copiilor nişte credinţe religioase ca adevăruri. Dacă tinerii vor dori să practice un cult religios să o facă în familie sau la maturitate, când vor putea înţelege mai mult. Cu alte cuvinte, începân din clasa a 7-8-a este recomandat un curs opțional de istorie a religiilor, în care să se vorbească despre mituri, zei, credințe, sacru, arta religioasă. Eventual un curs de 1-2 ani focusat pe crestinism. Dar doar cultură generală. Fără o dorință de a inocula credința sau religiozitate copiilor. 
Pagina supliment pentru ora de religie clasa 12. Foarte posibil un caz inventat de autorii manualului pentru a "educa" tinerele. Un embrion de 7 cm nu poate fi "scos' viu si nu "misca" din mani si picioare. In nici un caz nu este prezentat pacientei! 



joi, 15 august 2013

Cartea "Dacia.Razboaiele cu romanii" si "Dacia. Roman Wars"



În septembrie 2013 se fac patru ani de când m-am înhămat la un proiect incredibil de greu. Să fac accesibilă unui public cât mai larg  istoria antică a războiaelor daco-romane.
Lucrările străine ce au abordat acest subiect, destul de multe, se bazau doar pe interpretarea Columnei lui Traian şi ignorau mare parte din lucrările publicate în România. În ţară, un mare vid de cărţi de calitate despre istoria antică a dacilor. În schimb o puzderie de lucrări (mai ales pe internet dar și tipărite) de calitate îndoielnică a unor aşa numiţi pasionaţi, mult prea naționaliști și semi-docți, toţi tâfnoşi şi agresivi față de oricine le contraziceau teoriile dacomane. Multor tineri sau unor oameni cu preocupări sincere legate de istorie nu aveau acces la  bibliografia arheologică. Dar nici nu era de dorit acest lucru. Oamenii nu vor articole stiinţifice. Oamenii vor informații succinte, corecte și dacă se poate dublate de cât mai multe ilustrații. Ei bine am încercat să umplu eu acest gol.

Cea mai clară și mai bogată în inforații carte pe tema conflictelor daco-romane de acum două milenii. Nicicând nu s-a mai realizat la noi în țară o carte atât de bogat ilustrată, cu multe informații corecte științific, fără exagerări sau teorii naționaliste. Istorie curată și atât! Lucrarea a fost apreciată și pe plan internațional, două edituri prestigioase din Olanda și Spania au publicat varianta engleză, respectiv spaniolă a cărții.

Iată o recenzie a cartii aici.
Pentru informații suplimentare puteți să ne scrieți aicil art.historia@gmail.com. 

În România cartea este de vâmzare la librăriile Cărturești și Humanitas, la librăria Mihai Eminescu etc. și la unele muzee (MNIR, MMB în București, Muzeul Unirii din Alba Iulia). Cartea poate fi găsită uneori și la alte puncte de vânzare. Temporar ea poate lipsi din unele librarii...

În prezent lucrez la volumul al doilea al cărții. Lucrare deloc ușoară. Voi discuta perioada dintre războaiele dacice ale lui Traian, teorii și păreri despre desfășurarea războiului din 105-106, colonizarea Daciei. Un capitol va discuta detailat despre Podul de la Drobeta iar altul despre echipamentul și armele dacilor din epoca clasică, ilustrat cu numeroase fotografii și reconstituiri. Voi aborda subiectul aurului dacic dar și prezența dacilor în armata romană. Și multe altele. Mai repede de iarna anului 2016 nu voi putea finaliza aceasta muncă deoesebit de grea.

For more informations, please write here : art.historia @ gmail.com. 

"Hi Radu

You asked me for an opinion of your book when I finished reading it
Where do I start?
Your book is well thought out and structured, the text is concise and the syntax excellent. More importantly the book is readable and easy to comprehend. The information on Dacia is excellent.
The history is accurate and is as good as the latest information on the subject matter, and the book raised new points about the campaign I hadn't read before( especially about fortifications and defence of passes), and I have read fairly well on the subject.
The illustrations are just brilliant, especially the reconstruction artwork by yourself, and are the central and most attractive part of the book.
I found that I learnt more about the campaign from your book than any other. This is the only book in English that I know of that deals exclusively about Trajan's first campaign in Dacia. I have read several other books about the general history of Dacia and its surrounds, but nothing as accurate and relevant as your book.
This is an essential read to anyone who has an interest in the history of the Dacian Wars and I wholeheartedly recommend it to both serious and non-serious historians alike. I especially recommend this book to wargamers like myself who will find this book an excellent source for scenarios about all sorts of actions pertaining to the conflict. One certainly gets value for your hard earned buck with this book 
I'm 60 and that was my first review. LOL!!! one off my bucket list.
Seriously though, I thoroughly enjoyed your book and it has pride of place in my library.
If you haven't already done so I suggest you send a copy to Ancient Warfare Magazine from the Netherlands to have your excellent book reviewed it cannot fail to be a hit. It will reach a worldwide audience and put your sales thru the ceiling.
Anyway just a suggestion, I'd like your book to get as far around as it can, it is that good.
I look forward to buying Vol 2 when it's released. I would ask you give me a heads up when it is released so I don't miss it
Regards Bob"


"Radu - I gave your book to a very knowledgeable person in history.  He said: "It is one of the best books I've seen. I learned so much and it is written so well.  He cannot believe that one-person did so much work and with such perfect footnotes, etc".  











joi, 8 august 2013

Sasii si performantele lor culturale si economice





Sunt din ce in ce mai convins ca nivelul de trai al unei comunitati e cu atat mai ridicat cu cat nivelul de educatie al membrilor acelei comunitati e mare. Conducătorii care au investit in educatie, atat pentru elite, cat si pt plebe, au putut culege roadele in decurs de 1-2 generatii atât economic cât si cultural. Citeam intr-o cartulie scrisa de Titus  Măzgăreanu despre mari realizari ale sasilor ardeleni in Istoria Generala a Romaniei (Prezenţe prioritare ale saşilor ardeleni în Istoria generală a României; Editura Lux Libris)... Influenta sasilor asupra românilor a fost considerabila de-a lungul secolor, in domenii de cele mai diverse : economic, cultural, tehnic, stiintific sportiv etc. Iata ce am citit în această carte, bine documentată:

- Prima scoala elemetara laica de pe teritoriul de azi al Romaniei mentionata documentar : 1334 la Orastie.

- Petrus de Corona (de Brasov), primul rector originar din săsime la o universitate europeana, Viena in 1473
- Infiintarea de catre Johanes Honetrus a primului gimnaziu din SE europei: 1541 la Brasov

- Acelasi J.Honterus infiinteaza prima biblioteca scolara din SE Europei: 1547, tot la Brasov

I-auzi aici:
- Prima biserica ortodoxa din Romania de azi in care se introduce limba romana ca limba de cult (in locul slavonei) sub influenta reformei lutherane la saşi şi a celei calvine la unguri şi prin intervenţia Sfatului Săsesc al Cetăţii Braşovului: Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului. Drept manuale şcolare la Prima Şcoala Românească de lângă aceeaşi biserică erau folosite catheisme luterane tipărite de saşi în limba română la Sibiu ( 1544) şi Braşov (1559).În 1561 diaconul Coresi tipăreşte şi el prima tipăritură în lb română (datorită aceloraşi influenţe): Întrebare Creştinească.


- Înfiiţarea de către sasul Johannes Sommer a colegiului academic din Moldova în care se preda şi matematică (în latină): Cotnari 1561

- Introducerea obligativităţii îvăţământului elementar la saşi, atât la băieţi cât şi la fete (în lb latina): 1722

- Cea mai densă reţea şcolară din SE Europei, raportată la nr populaţiei. În 1500, 85% din localităţile săseşti aveau şcoli!!!!!!!!! În 1763 existau 5 gimnazii, 16 şcoli elementare siperioare şi 236 şcoli elementare la o populaţie de doar 125.000 locuitori saşi. În 1884, 98% din băieţi şi 99% din fete frecventau şcolile. Comparativ, în Vechiul Regat al României, puţin după Primul Război Mondial, alfabetizarea era de maxim 20% din populaţie.

- În Tipografia saşilor din Sibiu, la 1525 se tipăresc în premieră cărţi română. Este a 2-a tipografie ca vechime din ţară, după cea de la Târgovişte(1508). Aceasta însă, tipăreşte până la 1652 doar cărţi în slavoneşte.

- În 1679, la Sibiu, Valentin Frank von Frankenstein încearcă prima traducere în lb română a unor poezii de Ovidiu.

- În sec 13 saşii fondează întâiul oraş din Ţara Românească, Langenau (Câmpulung Muscel). Nu întâmplător acest oraş in sec 14 capitală a Munteniei (alaturi de Curtea de Arges).

-Înfiinţarea de căre saşi şi ungurii ardeleni a oraşului moldav Baia. E cel mai vechi oraş din Moldova menţionat documentar la 1352.

-Întemeierea de către saşi în sec 12-13 a cunor importante burguri transilvanene cât şi altor aşezări urbane (dau doar numele romanesti): Cluj, Sibiu, Orăştie, Reghin, Braşov, Bistriţa, Mediaş, Sighişoara, Sebeş în Ardeal, dar şi Suceava (Sedschopf), atestat 1388, Tg. Neamţ -1408, Piatra Neamţ, Trotuş, Sascut în Moldova


-Cea dintâi cronică a Moldovei (anii 1457-1499) întocmită de sasul Hermann, pârcălab al lui Ştefan cel Mare.

-Unul din primii istorici care a enunţat cu convingere ideea latinităţii românilor şi a originii lor străvechi (continuităţii), folosind pt prima oară termenul de român (romuini) alături de cel de valah: Johannes Label (1490-1566) în De Oppide Thalmus(1542)

- Primul şi cel mai important oraş medieval fabricant al unei întregi game de armament, inclusiv arme de foc grele şi uşoare în sec 14-16- BRAŞOV. De aici se aprovizionau Ungaria, Muntenia, Moldova şi chiar Rusia. Alături de acest oraș, Sibiul și Bistrița erau de asemenea mari producători de armament.

- Adoptarea de către Scaunele Săseşti a Calendarului Gregorian, în locul celui iulian, devenit anacronic, fiind prima comunitate protestantă din Europa care adopta acest calendar, înaintea Germaniei, Angliei Suediei, Danemacei. În România acest calendar e adoptat în...1919...

Nota mea: În Ţările Române, Muntenia şi Moldova, scrisul, cultura, cititul, educaţia (atâta câtă era) era controlată de biserica locală, de rit răsăritean, numită ortodoxă (drept credincioasă) una din cele mai retrograde biserici creştine europene. Această Biserică a avut o influenţă nefastă asupra nivelului de cunoaştere şi educaţie a românilor până în secolul 20.