luni, 25 martie 2013

FENOMENUL DACOMAN: PROMOTORI SI ADERENTI

Dl Catalin Borangic mi-a permis a publica si pe blogul meu acest articol. Ii multumesc pe acesta cale:



FENOMENUL DACOMAN: PROMOTORI SI ADERENTI 

de Cătălin Borangic  
(scris in 2008) 

http://istorie.uab.ro/publicatii/colectia_bcss/bcss_14/9_catalin_borangic.pdf

De multe ori poetii se ridica la adevarurile
esentiale dintr-o singura bataie de aripa, în timp ce
savantii, torturati de scrupule, nu îndraznesc sa se
departeze de meterezul fiselor.”
Jérôme Carcopino


Introducere


Sfârsitul secolului trecut a fost martorul revigorarii unui curent cultural si ideologic cunoscut sub mai multe denumiri: tracomanie, ori, în ultima vreme, dacomanie (denumiri date de catre cei care nu fac parte din el), sau dacologie (notiune lansata de catre promotori si simpatizanti). Aparitia mai multor denumiri se datoreaza fie faptului ca nu exista un termen adecvat si precis pentru a desemna curentul, fie tributului pe care a trebuit sa îl plateasca epocii în care a facut vâlva. Daca dacologia, tracomania si dacomania nu necesita nici un fel de explicatii etimologice, despre protocronism1 trebuie spus ca este un curent cultural aparut în România sub aceasta denumire la mijlocul anilor ‘70 ai secolului trecut; idee deloc noua, reluând o traditie de afirmare a unui anume tip de nationalism, un asemenea curent este usor de identificat în culturile ce-si cauta si îsi reclama dreptul la o anume identitate. O caracteristica importanta a sa este ca, departe de a fi singular, el se înscrie perfect într-un cadru cultural de larga circulatie, putându-se identifica la nivel mondial o varietate de teze istorice, majoritatea motivate evident ideologic. În România, mai ales în interiorul comunitatii stiintifice, acestui curent i s-au atribuit origini si conotatii politice, care l-au împins în zona pseudo-stiintelor, motiv pentru care si-a adjudecat relativ repede o opozitie considerabila, care nu a reusit însa sa contracareze organizat teoriile si ipotezele formulate. La acest statu quo a contribuit si faptul ca nici una din partile implicate nu a reusit sa se coaguleze suficient pentru a da consistenta propriei versiuni.




Relief de pe monumentul eroilor din Primul Război Mondial din Drobeta Turnu Severin.


În trecut, protocronismul si, mai nou, dacomania, au fost mai degraba stari de spirit decât atitudini clar agregate, iar promotorii acestor idei nu au constituit o grupare culturala sau politica, iar atunci când s-a încercat acest lucru, rezultatul a fost efemer. În consecinta, nu a existat o preocupare deosebita legata de colectarea documentelor proprii sau de crearea unui cerc ori a unor institutii de cercetare organizate, care sa propuna dezbaterii publice propriul depozit doctrinar sau documentar. În absenta acestuia, „baza documentara” a curentului o constituie o serie de versiuni prefabricate sau de istorie apocrifa interesata si, am putea spune interesanta, care a sfârsit prin a se impune provizoriu, ajutata fiind, mai ales în ultimele decenii, atât de participarea structurilor politice, de aderenta unui segment important de populatie, cât si de multiplele modalitati de difuzare. Înlocuirea studiului istoriografic cu monopolul politic de opinie a favorizat o nouă relansare a acestui curent ideologic, îndeosebi în a doua jumatate a secolului XX. Faptul c a fost cel mai adesea tratat de pe pozitii uneori destul de conservatoare, oarecum în ton cu nivelul scăzut al dezbateriipublice din România, l-a făcut suficient de controversat încât să atragă atentia.

Geneza si evolutia istoriografica a curentului / Istoriografie si ideologie


Inaugurarea pozitiilor protocroniste, în sensul restrâns tratat aici, ar putea fi atribuita lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, care emite, în Etymologicum Magnum Romaniae, teza potrivit careia dinastiile princiare medievale din Tara Româneasca si Moldova ar fi continuatoare directe ale unei caste dacice cu origini ce ar putea fi urmarite pâna în timpul regelui Burebista2. Condus de o logica inexpugnabila în raport cu stadiul cunoasterii istorice contemporane operei, savantul construieste un discurs istoric marcat de fapte glorioase. Marele lui merit este însa acela de a fi remarcat, prin articolul Perit-au dacii?3, punctele slabe ale teoriei latinismului pur, teorie dezvoltat de Scoala Ardeleană. Reprezentantii ei se înselau prin pozitia unilaterala adoptata, „ne faceau mai latini decât latinii”, dupa cum spune Hasdeu. Lucru însa normal în secolul XIX, o epoca aflata la începuturile lingvisticii, în care, de pilda, era sustinuta identitatea gotilor cu getii, sau cea a danezilor cu dacii si se imaginau complicate teorii despre „stramosii” geti si daci ai germanilor. Într-un asemenea context european, scrierile lui Hasdeu s-au dovedit a fi cutia Pandorei protocronismului autohton, acumulând “tensiunile” cu accent dacist ale predecesorilor s i, oferindu-le acestora girul eruditiei sale. Acest model a dat roade, astfel ca, în 1894, prin eseul Dacia, patria primitiva a arienilor, aparut în revista Convorbiri literare, arheologul Teohari Georgescu a fixat centrul lumii în Dacia4. Un exemplu mult mai relevant ni-l ofera anul 1913, când Nicolae Densusianu publica Dacia preistorica, în ale carei aproape 1200 de pagini erau cuprinse principalele scrieri ale autorului referitoare la subiect. Lucrarea s-a dorit a fi prima sinteza cu privire la teritoriul antic al Daciei, cu radacini adânci în preistorie, care sa ilustreze o continuitate profunda si indiscutabila. Suntem în fata unei carti în care autorul si-a adunat si utilizat dorintele si maniile, chestionarele folclorice si o imensa bibliografie, pentru a dezvolta teoria existentei unei civilizatii preistorice avansate, cea pelasga, cu leaganul în spatiul României de astazi si care ar fi dat nastere întregii civilizatii europene ulterioare5.

Dacia preistorica a dominat peisajul protocronist în primii ani ai secolului XX. Dupa primul razboi mondial, ideologia a început sa câstige simpatie îndeosebi în mediile politice de dreapta, Garda de Fier cochetând mai ales cu ideea unei integrari în propria sa ideologie a ceea ce se voia a fi un mesaj zamolxian, preluând si amplificând astfel mitul lui Zamolxe. Ideea a fost abandonata relativ repede, din pricina premiselor crestine de la care pleca Legiunea si din cauza conflictului ideologic evident cu doctrina promovata de Nae Ionescu, care a nu a dorit sa gireze renasteri ale pagânismului de felul celor care aveau loc în Germania lui Hitler.
Percepând fenomenul într-o lumina profund critica, Serban Cioculescu a introdus, în 1941, notiunea de „tracomanie”6. Mircea Eliade, el însusi sursa de inspiratie pentru exagerari nationaliste contemporane si ulterioare, a reluat termenul lui Cioculescu si a vorbit de „un curent care, în expresiile lui cele mai extravagante, a meritat numele de „tracomanie”7.

Mult mai târziu, în 1974, revista Secolul XX publica, sub semnatura lui Edgar Papu8, un eseu intitulat Protocronismul românesc, în care se sustinea prioritatea cronologica româneasca în cazul unor importante inovatii culturale europene9. Autorul îi da ca exemplu pe Neagoe Basarab care, cu Învataturile catre fiul sau Teodosie, ar fi precursorul lui Niccolò Machiavelli, îl considera pe Dimitrie Cantemir un scriitor romantic înainte de epoca romantismului, iar pe Eminescu predecesor al existentialismului si sociologiei. Concluzia lui E. Papu este ca protocronismul ramâne una din trasaturile dominante si definitorii ale literaturii noastre în context mondial, iar prin extensie, si a altor produse culturale10.
Patriotismul era astfel confundat, mai mult sau mai putin fortat, cu o virulenta afirmare a valorilor autohtone, maniera inspirata cert din panslavismul sovietic al anilor ‘40-‘50, model care, desi abandonat în structura lui, nu i-au fost abandonate si metehnele. Desprinderea de sub tutela „fratelui de la Rasarit” a izolat România în interiorul blocului comunist, situatie rezolvata de comunistii autohtoni prin refugierea într-un curent nationalist pe care, începând cu ruptura declansata de invazia Cehoslovaciei, acestia nu s-au sfiit sa îl exploateze fara menajamente, prin discursuri patriotarde11.

O importanta parte a intelectualitatii românesti din epoca, pe masura ce producea cultura, realiza si reproducerea ideologiei nationaliste, acest fapt fiind o proba a politizarii de fond a culturii românesti de dupa al doilea razboi mondial. În ciuda unor eforturi individuale de depolitizare a tematicii nationale, ceea ce s-a reusit arareori a fost doar iesirea de sub incidenta politicii imediate, a abordarilor oficiale, a indicatiilor concrete, dar nu si evitarea ilustrarii unor idei manipulabile dinspre ambele parti, dinspre partid si acolitii sai, cât si dinspre intelectualii care le foloseau ca un scut protector împotriva ingerintelor acestora în cultura. Într-o doza greu de stabilit cu exactitate, autohtonismul pur si dur al istoricilor de partid si militari s-a lovit de pozitiile mai echilibrate ale istoricilor si arheologilor profesionisti12.

Resurectia artificiala a autohtonismului a fost deviata de politica oficiala în ceea ce vom numi dacism, curent care, în epoca, a fost expresia unui profund sentiment anti-occidental, dar, în aceeasi masura, si anti-sovietic, prin indigenismul promovat. Îngustarea nationalista a ideii nationale, oficializata în anii ‘80, asezonata cu puternice tendinte xenofobe si sovine, a avut ca efect distantarea de problematica nationala a unei parti din intelectualitatea româneasca ce nu percepea nationalul în opozitie cu universalul, valorile autohtone în opozitie cu cele straine13. Apare însa si o istoriografie neoficiala, „paralela“, slujind în fapt politicii nationaliste a regimului, istoriografie grupata în jurul unui nucleu tracoman important, avându-i în frunte pe istoricii miscarii muncitoresti si comuniste14. 

Am vazut în rândurile de mai sus cum episodul legionar din istoria României a încercat sa absoarb mitul lui Zamolxe, pe care l-a amplificat potrivit propriilor nevoi. Din acest mediu politic de extrema dreapta15 provine si Iosif Constantin Dragan, fruntas al miscarii legionare din emigratie, care a stabilit contactul si legatura strânsa cu ideologii regimului comunist, obtinând astfel un rol important în „institutionalizarea” dacismului. Autor al mai multor lucrari cu tematic istoric , I.C. Dragan marcheaza vizibil zona temporala în care dacii s-au impus în constiinta româneasca16. 

Distanta uriasa care separa extremele spectrului politic a fost nesemnificativa pentru publicatia Magazin Istoric, subintitulata „revista de cultura istorica”, ce a reluat si dezvoltat tendintele protocroniste ale sistemului comunist, dar care a reusit un interesant si în acelasi timp aparent imposibil melanj între politica de partid si ideologia de extrema dreapta din care provenea I.C. Dragan. Doua sunt rubricile regasibile invariabil în paginile sale, dedicate istoriei Partidului Comunist Român si celei a stramosilor traco-getodaci. Cu timpul, pe masura ce ideologia national-comunista capata un caracter din ce în ce mai centralist, revista Magazin Istoric devine si vehiculul unor prezentari ale avatarurilor „conducatorului iubit”, înfatisând asadar momente glorioase si personalitati marcante ale istoriei românesti, grijuliu alese si prezentate uneori distorsionat, care vor forma ulterior (chiar la nivel iconografic) baza reprezentarii presedintelui drept mostenitor al întregii istorii nationale.



Decebal din Cazanele Dunarii (estuarul Mraconiei), plătit de I.C.Drăgan



Beneficiind si de semnaturile unor istorici de reala valoare, revista a renuntat la „norma” de articole privitoare la daci abia la începutul deceniului nou , fiind constrânsa la acest pas de impunerea unei mai mari atentii pentru reflectarea problematicii politice comuniste. Magazin Istoric nu a fost însa singura publicatie care a avut datoria sa permanentizeze rubrici legate de istoria antica a României, concepute cu scopul de a crea în rândul populatiei o imagine subliminala din care sa rezulte faptul ca civilizatia dacica reprezinta fundatia istorica si psihologica a civilizatiei românesti contemporane. Îndeosebi începând cu anul 1978, când s-a stabilit arbitrar ca se împlineau „2050 de ani de la constituirea primului stat centralizat dac condus de Burebista”, o serie de reviste (Femeia, Pentru Patrie, Saptamîna, Cutezatorii etc.) si almanahuri (Flacara, Luceafarul, Scînteia s.a.), diversitate ce demonstreaza tendinta de difuzare a ideologiei pe toate caile, vor contine invariabil articole, cu predilectie în primele pagini, legate de cultul personalitatii conducatorilor comunisti si lecturi despre istoria dacica, redate ca niste veritabile punti peste timp, menite sa jaloneze cele doua extreme temporale ale istoriei românilor. Dupa decembrie 1989, pe fondul scaderii interesului publicului pentru acest gen de publicatii si, într-o anumita masura, al decaderii lor valorice, multe au disparut din peisajul publicistic sau nu au mai continut în sumar intruziuni cu caracter istoric.





Dar nisa ideologica nu a putut ramâne si nici nu a ramas goala, locul lasat liber fiind rapid ocupat de o întreaga pleiada de „binevoitori”, educati în cele mai diverse domenii, foarte rar în cel istoric. Protocronismul a supravietuit în acest fel regimului care îl integrase în ideologia sa oficiala, printr-o seama de militari, ingineri, medici, politicieni, poeti, istorici chiar, dar istorici ai epocii moderne si ai miscarii muncitoresti, care se insinueaza pe locurile ramase vacante.
Exponentul cel mai reprezentativ este Napoleon Savescu, presedinte al societatii „Dacia Revival International”, cu sediul la New York, organizator si finantator principal al congreselor internationale de dacologie si proprietar al unei pagini web care îi reprezinta în detaliu persoana, activitatile si mesajele. N. Savescu iese în evidenta însa prin faptul ca este autorul cartii Noi nu suntem urmasii Romei17, lucrare tiparita în excelente conditii grafice si deja reeditata, care, prin titlu si tonul agresiv, se recomanda ca noul manifest al dacomaniei. Un ultim aspect demn de a fi remarcat în contextul traseului istoric al dacismului îl constituie faptul ca, beneficiind de sprijinul unei categorii relativ tinere si mai ales educate de sustinatori, curentul a profitat de reconectarea României la lumea si valorile occidentale, invadând rapid si masiv spatiul publicistic, în special pe cel virtual. Libertatea de opinie si de exprimare câstigata prin Revolutia din 1989 a constituit conditia favorabila pentru reactualizarea a numeroase „stiinte”: astrologia, medicina empirica, magia alba si, nu în cele din urma, tracomania, iar interesul pentru senzational întretinut de mass-media explica si el în buna masura succesul mediatic al „noului val” tracoman.




Fara a neglija cartea scrisa, dar constienti de costurile mari impuse de starea economica ce caracteriza perioada postdecembrista, cât si de facilitatile de acces si impact mediatic proprii mediului informatic, exponentii dacomaniei, si nu numai, au populat acest mediu aproape în progresie geometrica, în paralel cu dezvoltarea sistemului informatic, într-un ritm caruia institutiile specializate de istorie sau cercetatorii seriosi fie nu au putut sa îi faca fata, fie nu au socotit de cuviinta sa îi dea curs. Rezultatul a fost însa invers asteptarilor initiatorilor sai, caci, dupa un prim entuziasm firesc, majoritatea celor care au folosit ca sursa de informare site-urile tematice s-au vazut nevoiti sa admita precaritatea valorica a acestora, ele ramânând cel mult utilizabile pentru întocmirea unor referate scolare mediocre.

Reprezentanti si forme de manifestare


În decembrie 1989, românii s-au revoltat, printre altele, si pentru a-si  câstiga libertatea de gândire si libertatea cuvântului, care, odata obtinuta, a permis proliferarea literaturii în cele mai diverse forme ale sale. Curentul dacist nu a ramas indiferent la noile oportunitati „de afaceri” si a profitat de degringolada morala si psihologica generalizata pentru a umple tarabele cu titluri menite sa satisfaca necesitatile psihologice ale unui mare segment de populatie, debusolat de schimbarea brusca a mediului sau social. Succesul la public al acestor „redescoperiri” si „reevaluari” a survenit într-un mod aproape firesc.




Decebal, Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei


„Locul si rolul tracilor si al descendentilor lor directi, geto-dacii, în cadrul lumii antice si în istoria civilizatiei europene [...] preocupa de mult istoriografia noastra”, afirma Dumitru Berciu în prefata volumului semnat de I.C. Dragan, Noi, Tracii, lansat în 1976 la Milano si la Craiova, si reeditat în 1980, reliefând în mod neechivoc „directia noilor orientari ale scolii istorice si arheologice românesti” din perioada comunista18. Într-o vreme când, în toata cultura româneasca, din care domeniul istoriei era parte intrinseca, cenzura forfeca nemiloasa orice produs cultural, tolerarea – de fapt încurajarea fatisa de care s-a bucurat cartea, difuzata fara nici un fel de restrictii –, demonstreaza ca ea raspundea, direct sau indirect, constient sau nu, liniei politice a momentului, linie pe care se înscriu si urmatoarele carti semnate de acelasi autor: Mileniul imperial al Daciei (1985) si Imperiul romano-trac (2000), ambele subliniind înca din titlu obsesia imperiala a autorului, care îl determina, în ultima lucrare, aparuta dupa revolutie, sa afirme identitatea tracica sau dacica a jumatate din împaratii romani19. Nu putem încheia periplul prin opera lui I.C. Dragan fara a aminti periodicul fondat de acesta sub titlul deja consacrat, Noi Tracii, buletin care a beneficiat de aportul a diversi autori români si straini si care a reluat si dezvoltat directiile de investigare istorica trasate de catre fondatorul sau.

1992 a fost anul debutului unui alt exponent al curentului dacist, de aceasta data în persoana unui fost ofiter de informatii, Pavel Corut, a carui opera întruneste în jur de 100 de titluri, fiind unul din putinele succese editoriale din perioada imediat urmatoare anului 1989. Fictiunea speculativa, strâns împletita cu istoria, psihologia aplicata, cultul stramosilor, misterele, ocultismul, serviciile secrete si teoriile conspirationiste sunt doar câteva din elementele-cheie care i-au permis autorului un tiraj de câteva milioane de exemplare. Spatiul nu îngaduie afisarea listei de titluri, dar o serie de elemente ce apar pe fiecare coperta (lup, nemuritor, geto-dac, Zamolxe, strabuni, arian, Carpati) completeaza un tablou deosebit de seducator pentru amatorii de literatura istorica ieftina20. Tot la un cuvânt-cheie, Dacia, apeleaza si Adrian Bucurescu, o figura controversata chiar printre dacologi, cuvânt ce apare în trei dintre titlurile pe care le semneaza: Dacia secreta, Dacia magica si Dacia divina21. Prima carte atinge zona sensibila dintre istorie si etnografie, diluând faptul istoric într-un folclor rastalmacit printr-o abordare lingvistica de o calitate care i-a nedumerit chiar si pe sustinatorii sai. Lucrarea afirma, fara cuvenitele dovezi, existenta „revelata” a doi Zalmoxis. Tema a fost reluata un an mai târziu în Dacia magica, în care regasim o serie de mituri reinterpretate în aceeasi maniera lingvistica devenita stil si de care nu se dezminte nici în urmatoarea opera, Dacia Divina, aceasta continând, în plus, o componenta profund mistica. Controversatele placute de plumb de la Sinaia nu au scapat de analiza „lingvistica” a lui A. Bucurescu si astfel a aparut Taina tablitelor de la Sinaia22. Ultima lucrare consultata, Atlantii din Carpati, partea a doua a unei alte lucrari la care nu am avut acces, Enigma Atlantilor, pierde însa si putina aparenta stiintifica pe care o reclama, clasându-l pe autor catre periferia dacologiei, limita dintre fictiune si istorie fiind imposibil de trasat23.

Un alt autor citat frecvent în diferite publicatii de gen este Paul Lazar Tonciulescu, a carui opera începe cu un demers stiintific echilibrat si în aceeasi masura respectabil, realizând prima traducere de dupa revolutie din Gesta Hungarorum24. În ciuda utilizarii fotocopiilor manuscrisului original, traducerea sa a fost contestata de catre specialisti. Urmatoarea sa lucrare ataca un alt segment istoric, caci, în De la Tartaria la tara Luanei, P.L. Tonciulescu investigheaza istoria scrierii la geto-daci, abordând un traseu ce include Summerul si civilizatia etruscilor25. Formatia de inginer nu l-a împiedicat însa de la abordarea unor teme legate de lingvistica, arheologie sau etnografie, inspirat fiind de istoria nationala, cum singur declara în prefata urmatoarei sale carti, De la tara Luanei la Ieud, întregind astfel un traseu istoric ce pleaca din Mesopotamia si poposeste în Maramures26. Lucrarea sa de referinta, Impactul Romei asupra Daciei, iesita de sub tipar în 1997, promitea, prin titlu, o modalitate de cercetare diferita27. Într-adevar, parcurgerea lucrarii ofera cititorului un evantai de probleme, de la romanizare la chestiuni lingvistice si de la date demografice la teme de strategie militara. Dincolo de abordarea entuziasta si diversificata, autorul aduce în discutie o serie de probleme insuficient explicate de specialisti, identifica unele fisuri nelamurite existente în procesul de sinteza daco-roman, pe care le exploateaza inteligent.

În mod similar cu A. Bucurescu, ultima lucrare a lui P.L. Tonciulescu28 deruteaza prin derapajul brusc fata de demersul oarecum acceptabil al precedentei lucrari, în masura sa-i intrige chiar si pe obisnuitii genului. Coborând în istoria locala pâna la glaciatiuni, atribuind „românilor ancestrali” zborul spatial, populând cu daci China, Asia, Galia, Troia, Hellada si Ierusalimul si facând conexiuni improbabile si imposibile între basci si români, autorul renunta la orice urma de cercetare stiintifica serioasa. Moartea scriitorului a oprit aparitia Dictionarului daco-român, lucrare ramasa în faza de corectura.



Decebal, Costeşti


O aparitie inedita în galeria scriitorilor de gen o constituie preotul Dumitru Balasa care, pe lânga prolifica opera cu continut religios29, a scris si o serie de carti ce acopera zona de interferenta dintre religia daco-romanilor si crestinismul ortodox. De la Zamolxe la Isus Hristos30 este o prima lucrare care testeaza aceasta conexiune, prin transportarea în ancestralul autohton a unor personaje biblice (Yahve, Fecioara Maria, Isus Hristos). Aceasta metoda de investigare este transpusa si mai consistent într-o alta lucrare, intitulata Roma veche 31 , care încearca sa acopere din punct de vedere spiritual teoria continuitatii, prin interpretarea unei cronici slavone, ;<=>?@A BAC? (Vechea Roma), pastrata într-o biblioteca din Sankt Petersburg. Zalmoxianismul dacic devine, în opinia cercetatorului, prima religie monoteista din lume si, în acelasi timp, temelia filosofica a ortodoxiei românesti. Convins, dupa propriile declaratii, de importanta istoriei dacilor, D. Balasa încearca, în lucrarea Marele atentat al apusului papal împotriva independentei daco-românilor, sa explice destinul acestora, dar mai ales al urmasilor lor, românii, prin sacrificarea lor de catre Biserica apuseana32.

Bun cunoscator al istoriei relatiilor religioase dintre Est si Vest, preotul D. Balasa cauta în toate evenimentele petrecute în ultimul mileniu si jumatate interventia nefasta a Bisericii Catolice. Problema continuitatii face obiectul altei lucrari semnate de preotul cercetator (dupa cum semneaza pe coperta), lucrare intitulata Dacii de-a lungul mileniilor 33 , care, potrivit prefatatorului Zenovie Cârlugea34 , este o „opera fundamentala de dacologie”35. Traseul dacologic al autorului se încheie cu doua lucrari în acelasi registru, Tara Soarelui sau istoria Dacoromâniei36 si Basmul romanizarii37, care dezbat diferite aspecte legate de romanizarea dacilor. Desi nu a avut de gând sa redefineasca crestinismul ortodox, unul din efectele afirmatiilor lui D. Balasa este si reactualizarea, pe baza lucrarilor sale, a unui tip de pagânism local ce se reclama a fi o revigorare, printr-un asa-zis „cult al stramosilor”, a religiei dacice de tip „zamolxian”. Figura emblematica a dacismului modern o reprezinta, asa cum am aratat mai sus, Napoleon Savescu, medic român stabilit în Statele Unite ale Americii, presedinte al societatii „Dacia Revival International”, cu sediul la New York, organizator si finantator a numeroase congrese de dacologie. Lipsit de o panoplie de titluri, dar secondat de o multitudine de articole aparute cel mai adesea în propriile publicatii, opera sa se rezuma la o singura carte, Noi nu suntem urmasii Romei, inspirata masiv de Dacia preistorica a lui N. Densusianu, dar si de lucrarea istoricului G.D. Iscru, Traco-geto-dacii, natiunea matca din spatiul carpato-danubiano-balcanic38, din care preia idei, ipoteze si argumente, cu ajutorul carora îsi construieste teoria fundamentala în jurul careia graviteaza cartea, si anume ca teritoriul national, la care adauga importante extinderi geografice, a fost un spatiu privilegiat, care a germinat un „popor matca“, creator al unei civilizatii precursoare celor consacrate de istoriografia universala. Meritul acestei stravechi civilizatii ar fi esentialmente unul cultural, spatiul „carpato-danubiano-pontic” transformându-se într-un focar din care îsi trage radacinile cultura lumii, ea raspândindu-se ulterior în toata Europa, dar si spre nordul Africii, Orientul Apropiat, Extremul Orient si continentul nordamerican. Concluzia lucrarii îi transforma pe autohtoni, prin procedee literare care exalta puritatea si superioritatea acestora, într-o veritabila coloana vertebrala a istoriei lumii contemporane. Departe de a epuiza bibliografia dacologica post-decembrista, care mai contine o serie de autori de mai mica importanta, trebuie adaugat ca, odata cu „specializarea” unor scriitori de gen, unele edituri (Obiectiv, Miracol etc.) s-au orientat la rândul lor, aproape exclusiv, în publicarea cartilor care trateaza subiecte protocroniste.

Putem încheia periplul cu observatia ca, aproape insidios, curentul tinde sa devina o disciplina în adevaratul sens al cuvântului, dupa cum putem deduce din lucrarile altui autor, Geo Stroe39, ale carui carti subliniaza fara echivoc acest demers. Introducerea cititorului într-o astfel de problematica se face prin recurs la o panoplie diversificata de metode si procedee din ce în ce mai sofisticate40.

O alta categorie deosebit de activa în peisajul publicistic, mai ales în ultimii ani, îl reprezinta periodicele, dintre care am ales trei, considerându-le cele mai reprezentative pentru diversele categorii. De departe cea mai consecventa, din punctul de vedere al aparitiei, dar cu un impact mediatic redus, este Dacia Magazin41, revista fondata si finantata de Napoleon Savescu prin fundatia „Dacia Revival International”. Meritul acestei publicatii este acela ca, în paginile ei, pe lânga obisnuitii congreselor de dacologie, au început sa semneze si istorici profesionisti42, fapt ce a modificat pozitiv valoarea stiintifica a revistei.




Frescă în Cercul Militar Naţional din Bucureşti



Pe de alta parte, publicului larg i se adreseaza mai ales Formula AS, un saptamânal dedicat în mare parte medicinei naturiste, terapiilor complementare, spiritualitatii si culturii românesti, care publica regulat materiale cu caracter etnografic si istoric sau reportaje despre locuri, pesteri, megaliti sau orice alt reper care are o legatura cât mai veche cu putinta cu istoria antica locala43.
Urmatoarea publicatie care se încadreaza în tematica abordata se intituleaza sugestiv Dacia Nemuritoare si a fost editata sub egida asociatiei omonime. Varianta tiparita, considerata transpunerea în realitatea cotidiana a „primei reviste virtuale dedicate dacilor liberi”44, dupa cum se poate citi pe frontispiciul numarului de debut, ataca frontal întregul palier al reperelor dacologice: Tartaria, Kogaion, Zamolxis, nemurirea si... globalizarea45. Aparuta în conditii grafice de calitate, dar cu un continut mai degraba entuziast decât stiintific, lipsita de aportul unor contributori de prestigiu, revista, cu aparitie trimestriala, a fost difuzata în circuit închis, încetându-si aparitia dupa numai sapte numere. Totusi, publicatia are meritul de a sublinia o parte din tendintele editoriale si publicistice tot mai evidente în ultimii ani. Astfel, spatiul virtual devine, din refugiul care era anterior, o tribuna propagandistica pentru ideile de orice nuanta si, mai ales, de mare efect. Costurile mici, nesesizabile, posibilitatile tehnice superioare si aparatul critic aproape inexistent fac din acest spatiu un domeniu de interes atât pentru toti cei ce doresc sa îsi promoveze ideile, operele si idealurile, cât si pentru consumatorii de texte facile.




Scenă din filmul Dacii -1965. r. Sergiu Nicolescu





Grupurile care populeaza forumurile si site-urile tematice au fost primele care au sesizat aceste oportunitati, cel mai probabil din cauza ca sunt formate preponderent din categoria de vârsta asupra careia filmografia nationalist-comunista a produs o impresie puternica, printr-o serie de pelicule cinematografice cu un impact vizual si psihologic deosebit în epoca. De exemplu, filmul Dacii (1966), care a marcat cultural finalizarea rupturii de blocul sovietic, a avut premiera la Paris, cu o distributie în care au intrat numerosi actori straini. Au urmat, la scurt timp, Columna (1968) si Burebista (1980), care, pe lânga impactul ideologic scontat si obtinut, au reusit chiar si performanta de a îmbogati onomastica româneasca, prin reactualizarea unor antroponime dacice (Cotiso, Decebal) si chiar prin inventarea altora (Andrada, Meda, Sarmis).

Tot atunci îsi încep existenta marile trupe rock românesti (Progresiv TM, Phoenix, Sfinx), care vor contribui la rândul lor o ideologie nationala prin diverse opere rock mult gustate de public, emulând trupe occidentale, dar pornind de la surse de inspiratie autohtone. În aceasta reactie spontana, nationala, Progresiv TM compune Zburatorul, Sfinx lanseaza Zalmoxe, piesa inspirata de miturile arhaice românesti, iar Phoenix orchestreaza trei albume rock: Cei ce ne-au dat nume, Mesterul Manole (interzisa de regim) si Cantafabule, ultima lansata într-un celebru concert sustinut la Sarmizegetusa Regia în 1974, împreuna cu dubasii din Branesti. Regimul comunist si-a dat curând seama ca risca sa nu mai poata controla situatia si a intervenit prompt, reusind dezmembrarea si dizolvarea formatiilor în cauza. Ramasitele lor au constituit baza Cenaclului „Flacara”, condus de poetul Adrian Paunescu, fenomen de masa în cadrul caruia productiile vechi au fost reluate si prezentate într-o culoare ce nu mai jena linia partidului. Cenaclul „Flacara”, înfiintat în 1973, s-a transformat curând într-un puternic mijloc de propaganda nationalista în rândurile unui tineret privat de mijloace de distractie. Preamarind comunismul si cuplul dictatorial, în cântece cu texte patriotice si patriotarde puse pe melodii antrenante si mobilizatoare, cenaclul constituia un mijloc subtil de îndoctrinare în masa, uzând de apelul la istoria nationala ca modalitate eficace de a asigura un consens national în jurul conducatorului statului46. Beneficiind de resurse devenite cu timpul imense, la nivel national, cu megaconcerte tinute pe stadioane si putere cvasinelimitata de actiune, responsabilii cenaclului au dozat cu atentie repertoriul, astfel încât, pe lânga poezie si muzica de calitate, se regaseau în interpretare piese artistice cu caracter istoric, menite a justifica individualitatea româneasca si continuitatea glorioasa a conducatorilor, începând cu Burebista si terminând cu Ceausescu. (Asculta aici cantecul folk  "Cu caciulile pe frunte" si Traiasca Romania)
Generatiile care provin din acest orizont cronologic si cultural, odata depasit momentul 1989 si cel al intrarii în cotidian a calculatorului si a retelelor de internet, si-au modificat zona de actiune, manifestându-se în mod firesc în nou descoperitul univers virtual, promovând asiduu temele dacologiei, fiind întotdeauna cu un pas înaintea institutiilor de cultura abilitate, aproape traditional ancorate în metode conservatoare de publicare. Dezvoltarea exponentiala a sistemelor de calculatoare, accesul tot mai usor la acest complex informational, accesibilitatea oferita de motoarele de cautare, care elimina munca istovitoare de identificare a datelor dorite, totul într-un timp foarte scurt, sunt tot atâtea motive care au încurajat mutarea unei parti importante a problematicii dacologice din paginile unor carti si reviste în reteaua de internet.



Mozaic din Orăştie

Faptul ca discutiile, ideile, teoriile se vehiculau pe forumuri si e-groupuri a evidentiat destul de repede o problema de baza a fenomenului dacologic, respectiv lipsa capacitatii de sistematizare a informatiilor detinute, dezbatute sau doar identificate. Impasul a fost depasit cel mai adesea ca urmare a unor initiative individuale, reusindu-se ca, într-un rastimp de doar câtiva ani, sa fie construite si publicate aproximativ 100 de site-uri tematice. Oameni din diverse categorii sociale si de diverse profesii au preluat, aproape exclusiv prin eforturi personale, sarcina de a transpune în limbaj informatic propriul interes pentru istorie. De remarcat ca cea mai mare parte a acestor puncte de vedere se refera la perioada antica a istoriei României, dovedind vulnerabilitatea acestei epoci în fata explorarilor fanteziste. Alinierea la standardele internationale a României abia dupa 1989 a avut ca efect implementarea târzie a legislatiei copyright-ului 47 , constient evitate în perioada comunista, în prelungirea nerecunoasterii de catre vechiul sistem a proprietatii private, inclusiv la nivel intelectual. Favorizati o perioada de acest gol legislativ, apoi de slaba punere în aplicare a legii drepturilor de autor, majoritatea celor care au construit astfel de baze de date au folosit extrase din carti si publicatii care prezinta sau dezbat subiecte de interes pentru respectivele cercuri, publicatii adesea stiintifice, dar atent mânuite prin selectarea informatiei si rastalmacirea ei, aproape întotdeauna lipsind datele de identificare a autorilor sau a lucrarilor.
Parcurgerea bazelor de date astfel obtinute ofera o imagine dezolanta.
Numarul mare de astfel de site-uri ar crea impresia unui spectru larg de abordari, a unei mari varietati de teme si subiecte atinse. În realitate, marea majoritate sunt cópii fragmentare ale câtorva site-uri bine promovate, având doar interfata grafica diferita, iar subiectul principal ales într-un mod aproape aleatoriu, rezultând replici adesea trunchiate sau executate neprofesionist. Ajungem astfel la concluzia ca spatiul virtual este ocupat de un numar  nu foarte mare de baze de date cu o publicitate on-line de buna calitate, numar ramas aproape constant în ultimii 5 ani. Demn de remarcat este si faptul ca, tot în ultimii ani, a aparut si o serie, destul de redusa numeric, de pagini web care au ca tema istoria nationala, bine întocmita din punctul de vedere al calitatii informatiei. Ele apartin unor institutii oficiale, unor persoane particulare, dar cu calificare în domeniul istoric, sau unor ONG-uri. Analiza lor nu face obiectul acestei lucrari, motiv pentru care ne vom opri doar asupra celor mai reprezentative site-uri apartinând miscarii dacologice.

Cel mai la îndemâna, dar nu si cel mai reprezentativ, este site-ul www.dacia.org48, pagina web a „Dacia Revival International Society”. Navigând sub lozinca „a page of true history”, site-ul, unul din cele mai vechi pe aceasta tema din România, îsi îmbie cititorul sa intre si sa parcurga texte ce au menirea sa îi dezvaluie aspecte nerelevate de catre istoriografia oficiala, scrisa, în viziunea autorilor, de oameni care nu admit si nu viseaza la trecutul eroic si universal al „neamului daco-român”, oameni în general interesati în pastrarea unui anumit nivel cultural si national. Acestei „stiinte oficiale”, ale carei produse sunt considerate a fi fost scrise într-un limbaj prea academic si lipsit de orientare si anvergura nationala, îi este opusa o panoplie de documente si harti „redescoperite” si „reinterpretate”, galerii de imagini, muzica tematica, în vreme ce un forum on-line dezbate, fara sa se vada vreun rezultat palpabil, principalele probleme privitoare la dacologie.


Relief cu daci, Orăştie

Urmatoarea pagina web care atrage atentia, mai ales prin grafica atragatoare, este www.dacii.ro49, o imensa baza de date dezvoltata dintr-un mai vechi proiect50, actualizare aparuta în 2003 si creata într-un limbaj informatic complex, fapt ce i-a permis ca, într-un timp scurt, sa penetreze toate mediile informatice, devenind cea mai bine promovata pagina web din domeniu. Construit sub auspiciile unei asociatii satelit a „miscarii savesciene”, al carei scop principal este promovarea valorilor si traditiei nationale, dar si relevarea „adevaratei istorii a poporului român”, site-ul este structurat în 19 sectiuni, oferind cititorului informatii diverse legate de traditiile poporului român, de cultura si civilizatia dacica, având în componenta o sectiune de reportaje, alaturi de clasicele capitole destinate „civilizatiei pelasgice” sau poeziei tematice. Volumul foarte mare de articole postate este diluat de
valoarea mediocra a acestora, cu unele exceptii, de imposibilitatea descoperirii surselor care stau la baza alcatuirii lor, cu aceleasi notabile mici exceptii, de faptul ca majoritatea materialelor sunt copiate de pe site-uri selectate cu evidenta grija, mai bine situate în ceea ce priveste calitatea informatiilor, întotdeauna însa fara specificarea sursei. Pagina se instituie si într-un important nod de navigare catre alte pagini cu continut tematic, de asemenea atent selectate, catre un forum si lista de discutii proprii. Zamolxis.ro 51 reprezinta un alt site bine realizat grafic, varianta îmbunatatita a unei interfete mai vechi, continând un numar vast de articole preluate, în general, de pe alte pagini, de calitate oscilanta.

Mozaic la Muzeul de arheologie Adamclisi

Pe lânga obisnuitele incursiuni în universul pelasgic, pagina ofera acces la articole centrate pe civilizatia geto-dacilor, o sectiune de interes etnografic, dar si una în care se regasesc articole preluate din mass-media, atent selectionate, precum si o sectiune dedicata „istoriei oficiale”. Spre deosebire de paginile anterioare, care sunt creatii colective, pagina este rezultatul unei munci individuale, fapt usor vizibil pentru un obisnuit al calculatorului. Ambele site-uri sunt inactive în ultima perioada, poate si datorita unei suprasaturari a mediului virtual cu date despre istoria „eroica” a românilor. Parte distincta în peisajul virtual protocronist este pagina web a unei organizatii cu tenta neofascista, dizidenta din Noua Dreapta, care foloseste o pretinsa descendenta dacica pentru a-si promova ideile inspirate din nazismul german. Izolat complet în mediul virtual dacologic, site-ul www.gebeleizis.org52 este expresia unei grupari aflate adesea la limita legii, prin actiuni, atitudini si declaratii. Pe un fond „arian” (o familie, un neam, un teritoriu), dar cu trimiteri dintre cele mai directe la nationalismul visceral, pagina abunda în compilatii mistico-istorice între civilizatia vechilor germani si cultura dacica, folosind texte trunchiate sau rastalmacite pentru a-si justifica opiniile politice si doctrinare. Gruparea, auto-intitulata „Societatea Gebeleizis”, militeaza pentru recunoasterea „minoritatii dacice” în România, pentru „libertatea cultului stramosilor”, iar membrii ei pretind ca sunt pagâni, se închina lui Gebeleizis, dar folosesc simboluri runice si ritualuri nordice, astfel încât toata religia pe care o promoveaza devine un amestec cu un patrunzator iz germanic. Probabil ca lipsa acuta de informatii despre religia dacilor i-a îndemnat sa faca apel la documentatia mai bogata din vest. O alta forma de manifestare a dacologiei contemporane o reprezinta congresele internationale53, opt pâna acum, finantate si conduse de Napoleou Savescu. Aceste evenimente, organizate sub egida „Dacia Revival International” si desfasurate la Bucuresti, au beneficiat de atentia unor cercetatori din România, dar si din alte tari. S-au înregistrat si participanti din rândul istoricilor de profesie, în numar redus însa si fara interesul de a

Dr. Napoleon Savescu

permanentiza prezenta la aceste manifestari. Tematica congreselor s-a concentrat, cum era si firesc, pe elemente predilecte dacologiei: Burebista, Decebal, Sarmizegetusa, Kogaion, civilizatia danubiana, Nicolae Densusianu, dar si pe aspecte care, prin semnificatie, urmaresc depasirea cadrului geografic al Daciei propriu-zise. Este cazul ultimului congres, intitulat „Tomiris 2007”. Aceste congrese, alaturi de dezvelirile de monumente, participarile la emisiunile radio-tv, interviuri si texte aparute în diverse publicatii sau pe pagini web, îl recomanda pe N.Savescu drept unul din cei mai activi dacologi, care aproape monopolizeaza atentia publicului si a mass-media. Teoriile vehiculate si regasite pe agenda tuturor manifestarilor patronate de el, greu verificabile, adesea hazardate, devin astfel un veritabil manifest politic nationalist.

Concluzii

Radiografia curentului dacologic, de la latinismul istoriografic la dacismul romanticilor si reconstructia teoriei continuitatii de mai târziu, arata care sunt consecintele pe plan stiintific ale intruziunii factorului politic, în unele cazuri, sau ale studiului istoriei fara o minima pregatire de specialitate, în altele, consecinte ce se înscriu si ele pe linia efectelor inverse obtinute, caci, desi în esenta s-a dorit un demers respectabil, intruziunea masiva a cercetatorilor de ocazie a situat dacologia în zona disciplinelor „ezoterice”. Profitând de lacunele inerente cercetarii unei arii atât de vaste cronologic, propunând teorii si ipoteze insuficient structurate si verificabile prin metode stiintifice, promotorii contemporani ai miscarii acopera o nevoie ancestrala de identitate a indivizilor, de apartenenta sociala, etnica, religioasa sau/si ideologica, îndeosebi atunci când mecanismele sociale si „oficiale” nu fac acest lucru. Accesibilitatea, limbajul vulgarizat, impactul psihologic în strânsa legatura cu situatia economica, superficialitatea manualelor chiar, putinatatea literaturii stiintifice destinate popularizarii istoriei antice europene si locale, accentul pe partea spectaculoasa a acesteia, au atras preferintele tinerilor cititori, care constituie grosul publicului tinta. Reactia lumii academice a fost, cu putine si tardive luari de pozitie, disproportionata cantitativ. Istoriografia româneasca, desi a produs carti de specialitate de incontestabila valoare, a pierdut din vedere nevoia de cultura istorica a publicului larg, pe care l-a tratat cu superioritate si uneori chiar cu aroganta. Cu putine exceptii, nu exista carti sau publicatii destinate cititorului obisnuit, cauza fiind si una economica, informatia ramânând accesibila doar specialistilor, singurii încântati de limbajul special, specific domeniului, în care sunt scrise aproape toate lucrarile. Daca promovarea dacismului la nivel de masa se face prin congrese, chiar cu participari internationale, prin simpozioane, reviste, site-uri, contramasurile lumii stiintifice sunt rare si aproape cu circuit închis, specialistii preferând sa ignore curentul sau sa îi atribuie un caracter periferic, probabil sperând sa se stinga de la sine.


Oamenii de stiinta – din varii motive – nu s-au implicat decât cu totul sporadic în respingerea sau întelegerea acestui curent, nesesizând nocivitatea distorsionarii adevarului istoric, stare de fapt observata chiar din interiorul breslei54. Comunitatea stiintifica româneasca a pastrat o distanta prudenta fata de aceste manifestari ale dacologiei. Prudenta, necesara în primii ani de dupa ‘89, din cauza sloganurilor politice si nationaliste sub care aveau sa se desfasoare ulterior aceste evenimente, nu se mai justifica odata cu democratizarea României. Nu se poate face omisiune de continutul politic al discursului istori practicat de promotorii dacologiei, care exploateaza filonul protocronist, normal într-o oarecare masura, dar care trece fara menajamente la fabulatii menite sa impresioneze, sa exacerbeze atitudini etnocentriste. Puternica priza la paturi largi de populatie slab instruite a fost o ispita irezistibila pentru indiferent ce sistem politic s-a aflat la conducere, fiecare regim exploatând electoral sau doar afectiv diverse teme istorice, întotdeauna cât mai departate în timp, într-o sterila sete de justificare si legitimare. Admitând nevoia de fragmentare etnica, protocronismul contemporan devine cu atât mai periculos cu cât este expresia unui subiectivism tribal, într-o societate moderna, dar deosebit de sensibila si oarecum influentabila politic.
Discursul istoric periferic, voit academic si stiintific, cu mare priza la publicul neavizat, dornic de identificare spirituala si nationala într-un mozaic etnic si cultural, are ca scop îndepartarea maselor de la problemele de actualitate sociala si politica. Deserviciile aduse curentului nationalist-luminat sunt dintre cele mai severe, prin faptul ca situeaza orice demers rezonabil legat de istoria nationala în zona extremismelor, facându-l sa fie privit ca o atitudine exagerata, unilaterala, incapabila sa se ancoreze în realitate. Secventa istorica dacica a permis exploatarea nationalista prin faptul ca este înca insuficient cunoscuta si explicata în amanunt, dar mai ales pe întelesul tuturor. Bibliografia de baza a perioadei se datoreaza istoricilor de la jumatatea secolului trecut, usor desueta acum, daca tinem cont de volumul mare de informatie noua aparut între timp. Popularizarea acestor date, în paralel cu intensificarea cercetarilor în domeniu, ar împiedica orice încercare de manipulare a informatiei istorice. Comunitatea stiintifica, cu unele exceptii, prin refuzul unui dialog constructiv, alimenteaza suspiciunile de subiectivism prin anatemizarea protocronismului într-o maniera prea generala. Existenta a doua modalitati de perceptie si cunoastere a istoriei nationale, deocamdata antagonice, cea a „istoriei oficiale” si cea a „istoriei lasate sub tacere”, ridica înca o serioasa piedica în calea armonizarii atât a societatii românesti, cât si a istoriografiei contemporane cu publicul larg.



Relief din comuna Costeşti, jud. Hunedoara


Dincolo de diferentele mari de abordare ale cercetarii istoriei, care tin de diferente de generatie, de perspectiv sau de pregatire si de raportare la subiectele tratate, trebuie admis ca s-a creat o piata a informatiei stiintifice, dar si istoriografice, si ca pe aceasta piata au un cuvânt de spus atât generatorii de informatie cât si beneficiarii acesteia. Acest aspect intra într-un cerc vicios, data fiind reticenta multora de a accepta abordarile transdisciplinare, probabil dintr-o traditie a „turnului de fildes”, proprie fiecarei specializari în parte. Jerzy Topolski a definit si foarte clar interactiunea dintre istoric si, implicit, rezultatele cercetarilor cu caracter istoric, si necesitatea ca aceste rezultate sa depaseasca cercul unor initiati, conturând astfel principala functie a istoriei, aceea de a educa toate componentele societatii, de a contribui la formarea constiintei sociale si ideologice. Istoria teoretica nu poate si nici nu trebuie sa vina în contradictie cu metodele practice de cercetare, fara a deveni îns o banala naratiune factografica55. Euforia dreptului de a cerceta manifestata de amatori, adeseori cu cele mai bune intentii, dar si cantonarea istoricilor români într-o hiperspecializare, au avut ca efect polarizarea cercetarilor istorice. Absenta sau refuzul modelelor teoretice, dar si nivelul scazut al analizei istorice pozitioneaza cele doua tabere fie sub influenta scolii critice din secolul trecut, fie în romantismul pre-critic. În nici unul din cazuri nu se poate observa receptarea înnoirilor cunoscute de istoriografia contemporan , mediul istoriografic românesc manifestând o anume opacitate fata de propunerile conceptuale si metodologice recomandate de celelalte discipline socio-umane56.

CATALIN BORANGIC
Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia
Buletinul Cercurilor Stiintifice Studetesti, 14, 2008, p. 119-137

link: http://istorie.uab.ro/publicatii/colectia_bcss/bcss_14/9_catalin_borangic.pdf


NOTE:

1 Alexandra Tomit , O istorie glorioas . Dosarul protocronismului românesc, Bucuresti, Editura


Cartea Româneasc , 2007 (în continuare: Tomita, O istorie glorioasa), p. 12-14.
2 B.P. Hasdeu, Etymologicum Magnum Romaniae. Dictionarul limbei istorice si poporane aromânilor, Bucuresti, Editura Minerva, 1970, p. 275, s. v. Basaraba.

3 Publicat initial în 1860 la Iasi, în Foita de istorie si literatura, nefinalizat din cauza scandalului provocat prin ideile sustinute. Articolul a fost reeditat în B.P. Hasdeu, Scrieri istorice, editie îngrijita de Aurelian Sacerdoteanu, vol. I, Bucuresti, Editura Albatros, 1973, p. 78-106.

4 Lucian Boia, Istorie si mit în constiinta româneasca, Bucuresti, Editura Humanitas, 1997 (în
continuare: Boia, Istorie si mit), p. 101.

5 Nicolae Densusianu, Dacia preistorica, Bucuresti, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”,1913, passim.

6 Mircea Babes, Renasterea Daciei?, în Observator cultural, nr. 185, 09-09-2003,
www.observatorcultural.ro (03. 11. 2007).

7 Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han. Studii comparative despre religiile si folclorul
Daciei si Europei Centrale, trad. Maria Iv nescu si Cezar Iv nescu, Bucuresti, Editura
Stiintific si Enciclopedic , 1980, p. 85.

8 Katherine Verdery, Compromis si rezistenta. Cultura româna sub Ceausescu, Bucuresti, Editura
Humanitas, 1994, p. 161.

9 Boia, Istorie si mit, p. 78.

10 Tomit , O istorie glorioas , p. 56-57.

11 Ibidem, p. 120-122.


12 Boia, Istorie si mit, p. 81.


13 Mircea Marin, Cultura româna între comunism si nationalism. www.revista22.ro (25.04. 2007).


14 http://www.revista22.ro/html/index.php?art=3632&nr=2007-04-13 (01-11-2008).


15 Tomit , O istorie glorioas , p. 206.


16 Boia, Istorie si mit, p. 114.


17 Napoleon Savescu, Noi nu suntem urmasii Romei, Bucuresti, Editura Intact, 1999.


18 Iosif Constantin Dragan, Noi, Tracii. Istoria multimilenara a neamului românesc, vol. I,


Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1976, p. 11.


19 Idem, Mileniul imperial al Daciei, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1986, p. 5.


20 Cf. site-ul autorului: http://www.geocities.com/pavelcorut/ (29. 04. 2007).


21 Adrian Bucurescu, Dacia magica, Bucuresti, Editura Arhetip R.S., 1999; Idem, Dacia divina.


Misterele sacre ale dacilor, Bucuresti, Editura Arhetip R.S., 2004; Idem, Dacia secreta, Bucuresti,


Editura Arhetip R.S., 1998.


22 Idem, Taina tablitelor de la Sinaia, Bucuresti, Editura Arhetip R.S., 2005.


23 Idem, Atlantii din Carpati, Craiova, Editura Obiectiv, f. a.


24 Paul Lazar Tonciulescu, Cronica notarului Anonymus, Faptele ungurilor. Traducere de pe


fotocopia originalului din Viena, Bucuresti, Editura Miracol, 1996.


25 Idem, De la T rt ria la Tara Luanei, Bucuresti, Editura Miracol, 1996.


26 Idem, De la Tara Luanei la Ieud, Bucuresti, Editura Miracol, 1998, p. 8.


27 Idem, Impactul Romei asupra Daciei, Bucuresti, Editura Miracol, 1997.


28 Idem, Ramania, paradisul regasit, Craiova, Editura Obiectiv, f. a.


29 Vezi http://biserica.org/WhosWho/DTR/B/DumitruBalasa.html (30. 04. 2007).


30 Dumitru Balasa, De la Zamolxe la Iisus Hristos, Bîrda, Editura Cuget Românesc, 1993.


31 Idem, Roma veche, cronica ortodoxa daco-româna, Râmnicu Vâlcea, Editura Buna Vestire,


1999.


32 Idem, Marele atentat al apusului papal împotriva independentei daco-românilor, Cluj-Napoca,


Liga Româna de Misiune Crestina, 1999.


33 Idem, Dacii de-a lungul mileniilor, Bucuresti, Editura Orfeu, 2000 (în continuare: Balasa,


Dacii).


34 Profesor de limba si literatura româna la Colegiul „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, cf.


site-ul http://www.ecat.ro/index.php?s=zenovie.


35 Balasa, Dacii, p. 6.


36 Idem, Tara Soarelui sau istoria Dacoromâniei, Editura Kogaion, 1997.


37 Idem, Basmul romanizarii. Dacii fondatorii Romei (italice), Craiova, Editura Artelor Dor, 1998.


38 G.D. Iscru, Traco-geto-dacii, natiunea matca din spatiul carpato-danubiano-balcanic (Les Thracogéto-


daces, la nation souche de l'éspace carpato-danubien-balkanique), Bucuresti, Editura


„Nicolae Balcescu”, 1998, 208 p.


39 Geo Stroe, Stiinta dacoromânisticii pe întelesul tuturor, Bucuresti, Editura Tempus


Dacoromânia, 2002.


40 Idem, Dacoromânia Nemuritoare, Bucuresti, Editura Publishing House Tempus, 1999.


41 http://dacia.org/html/dacia_magazin.html (25. 04. 2007).


42 Vezi, în acest sens, articolele semnate de Iosif Vasile Ferencz, Civilizatii antice ale Europei


temperate, în Dacia Magazin, nr. 34 si urm., 2006.


43 http://www.formula-as.ro/index.php (26. 04. 2007).


44 http://www.dacii.ro/revista/continut.htm (25. 04. 2007).


45 Dacia Nemuritoare, nr. 1 si urm., 2003.


46 Bogdan Murgescu, A fi istoric în anul 2000, Bucuresti, Editura All Educational, 2000 (în


continuare: Murgescu, A fi istoric), p. 36.


47 Pentru o tratare detaliata a subiectului, vezi Arthur Raphael Miller, Michael H. Davis,


Proprietatea intelectuala: patente, marci înregistrate si copyright, West Wadsworth, 2000.


48 http://www.dacia.org/ (29. 04. 2007).


49 http://dacii.ro/ (29. 04. 2007).


50 www.dacii.go.ro.


54 Sorin Olteanu, Tracologie si Tracomanie, la http://soltdm.com/tdman/tdman_0.htm (27.


04. 2007).


51 http://www.zamolxis.ro/ (29. 04. 2007).

52 www.gebeleizis.org (29. 04. 2007).

53 http://dacia.org/html/congrese_dacologie_0.html (29. 04. 2007).

13 comentarii:

Concretramirez spunea...

Este o parere personala. Un articol foarte bine argumentat si o placere sa facem cunostinta in tara noastra cu persoane bine pregatite stiintific care ne prezinta astfel de materiale. Multumiri si dl.Oltean pentru stacheta intelectuala pe care o mentine in acest site.

Cristian Popescu spunea...

Nimic nu ii impiedica pe cercetatorii seriosi sa studieze muntii dacici asa cum au facut-o hotii de comori, in loc sa stea la caldurica si sa demonstreze cum au venit valahii dupa romani, dupa bulgari dupa unguri, dupa tigani si dupa McDonalds.

Statul roman si cercetatorii lui seriosi au dat dovada de cel putin indiferenta fata de istoria acestui popor, folosindu-se de scuza ca "nu sunt bani" si lasand sute de monumente in ruina si lasand sa fie distruse zeci de situri istorice.

Concretramirez spunea...

Sunt foarte de acord cu afirmatia dl Popescu. Insa n-as generaliza. Astfel poate mai ramane o speranta...

BASARAB DACU spunea...

BRAVOS --A INCEPUT SA VORBEASCA GENETICA HAMBURG DIN NOI ...sintem milioane de DACI si asteptam izbavitorul sa votam pentru revenirea la numele nost milenar= DACIA UNITA=o inviat..romanizarea no existat -o existat o falsa sc. ardeleana ce mo intunecat la minte ..am 90 de ani si sper sa vad idealu nost inplinit..visati si luptati tineri va implor..nu pot sa mor ..nu vreau sa mor ..nu stiu sa mor ..sint dac nemuritor..

Maria spunea...

Istoria e scrisa de invingatori ! restul e detaliu !

gabi spunea...

Cata vreme cercetarea istorica romaneasca se reduce la aplicarea pe teren a teoriilor latiniste de acum doua sute de ani ale Scolii Ardelene, reactii daciste vor exista si vor prospera in continuare, mai ales in conditiile actuale: manuale de Istorie (nici macar de Istoria Romanilor, ci de istorie integrata, ce-o mai fi si aceea!) subtiri si goale de continut real sau pline de mistificari, ore putine in scoala si predate de profesori saraci si plictisiti, lipsa unor programe nationale de culturalizare istorica adevarata, auto-sechestrarea istoricilor romani in turnurile lor de fildes, negarea oricarei teorii sau aplicatii care "nu se incadreaza" in ceea ce s-a predat in universitati / scoli in loc de suflecarea manecilor si intrarea in arena publica (cu ce argumente, ramane de vazut), etc, etc. O multime de intrebari din istoria noastra au ramas fara raspuns corect si logic (insist pe logica), cea mai importanta dintre ele fiind asa-zisa "romanizare / latinizare" a dacilor in urma cuceririlor romane succesive (intai teritoriul Dobrogei de azi, apoi sudul Munteniei, Panonia cu mlastinile Tisei si jumatate din Transilvania - jumatatea cu aur, argint si sare, Apusenii, nu cealalta jumatate plus Moldova centrala si nordica, Maramuresul istoric si tinuturile de peste Nistru-Nipru, unde inca erau comunitati romanesti in evul mediu). Asadar romanii inca asteapta raspunsuri; iar daca istoricii refuza sa le dea, intervin cei cu profesii care implica logica (ingineri, medici, militari, etc). Nimic de mirare, istoricii n-au decat sa recupereze terenul "pierdut" venind cu explicatii logice, pertinente si interdisciplinare. Eu le urez succes si spor la munca. A, n-au bani? E si asta un pretext, dar internetul exista si pentru ei, nu doar pentru dacisti.

cetatean dac spunea...

Scrieti despre genetica Hamburg si cum a rasturnat intreaga teza a romanizarii[care in fapt nici nu a existat] sustinuta de falsa sc. ardeleana care ne-a intunecat mintile in tinerete..despre necesitatea revenirii la numele nostru milewnar =DACIA UNITA=..despre cum a facut mugur isare..din tigan -rom..desprestema care a devenit o gaura neagra in drapel ..despre imnul haios..despre democratia gri a privatizarilor...in fapt jaf mascat ..despre amploarea MISCARII UNIONOSTE cu oameni care acum fac istorie-o tinara fata SABINA-.. proleme de actualitate.

Radu Oltean spunea...

@Maria-Esti proasta! Vorbesti din citatele altora. Cine sunt invingatorii?
@Gabi-Excelenta constatare, asa este cum spui.
@Cetatean dac - Sunteti sufocant de incult! De unde stiti ca Dacia era numita de daci "Dacia"? Asa o numeau romanii.

Sabinus spunea...

Apreciez articolul, pertinent si bine scris, care reda corect imaginea fenomenului "dacoman" in prezent. Sunt de acord ca teoriile fantasmagorice elaborate de istorici "de ocazie", nedublate de dovezi arheologice si fara baza stiintifica, cad rapid in derizoriu si provoaca zambete. Cu toate acestea, lucrarile si site-urile pe aceasta tema, "forfecate" in articol, au un merit: mentin interesul pentru cultura dacilor si trezesc mandria nationala, cam sifonata in ultimul timp. Incet, lucrurile se vor cristaliza, iar din acest melanj de teorii, se va naste o teorie coerenta despre istoria dacilor (mult asteptata), scrisa de specialisti, pe intelesul oricarui roman.

Aurelian Temisan spunea...

VREAU SĂ PUN O SINGURĂ ÎNTREBARE "PREŢIOSULUI" MĂSELAR NAPOLEON SĂVESCU ŞI TUTUROR CELOR CARE ÎI SORB PROSTIILE ŞI ÎI POSTEAZĂ CU DEOSEBITĂ GRIJĂ CHIPUL DE ŞARLATAN: CUM A REUŞIT EL SĂ CALCULEZE FAIMOSUL ŞI PRECISUL PROCENT DE 14% DIN TERITORIUL DACIEI CARE AR FI FOST CUCERIT DE ROMANI? ŞI ÎI ROG PE ACEŞTI VORBITORI PRIN TÎRG SĂ ÎMI ARATE CU EXACTITAE CIFRELOR RESTUL DE 86% AL DACIEI, CU BORNE DE HOTAR ŞI CU DOCUMENTE PENTRU CĂ ASEMENEA PROCENTE IDIOT DE PRECISE TREBUIE SĂ STEA PE URME DIN TEREN PRECIS MARCATE ŞI DOCUMENTE CU DESCRIERI TOPOGRAFICE FOARTE DETALIATE!!!

slopa spunea...

Cei ce abereaza cu 'studiul genetic de la Hamburg' se vede ca NU l-au citit ci doar au auzit interpretarea lui de catre Roxin in filmul penibil 'Dacii adevaruri cutremuratoare'.

Asta e studiul publicat in jurnal http://www.rjrd.ro/node/91 .

Ce indica de fapt studiul:
1) “Old human populations from the Bronze and Iron Ages from Romania have shown closer genetic relationship to Turks of indo-European origin, but also with modern Romanian, Greek and Italian populations”
Asta evidentiaza ce se stia din antropologie, si e bine ca e sustinut si de genetica.
2) “Modern Romanians were genetically closer to modern Bulgarians and Greeks.”
Adevarat, dar ar trebui subliniat ca nu bulgarii si grecii se trag din romanii moderni, ci TOTI se trag din ceva comun, probabil neamuri indo-europene sau chiar proto-indoeuropene.

Nimeni nu a zis ca nu ne inrudim cu alte popoare balcanice si nici ca nu ne tragem din aceiasi stramosi, dimpotriva, asta SPUNE ISTORIA oficiala, insa Daniel Roxin & co. uita sa mentioneze, ca nu erau traci-daci-geti acum mai mult de 4mii de ani.

Ce ma amuza e cum se simt niste oameni bine ca sa stie ca in zona unde locuiesc acum, au locuit in trecut niste oameni ce s-a diversificat in toata Europa, inca “necucerita” de civilizatie, insa uita, ca orice popor a trecut pe aceste meleaguri acum mult timp, intai a trecut prin zona Caucazului-Georgiei, si oricat de daci ar vrea Roxin sa fie italienii, el nu poate scapa de stigmata CAUCAZIAN.

…as adauga, ca inainte de a fi proto-roman si geto-daci, suntem indo-europeni, caucazieni, hominini, hominizi, simiiformi, catarrhini, simiiformi, haplorrhini, primate, euarchonte, euarchantoglire, boreoeutheri, epitheri, eutheri, placentari, theria, mamifere, mammaliamorphi, prozostrodonti, probainognathi, eucynodonti, cynodonti, eutheriodonti, theriodonti, neotherapsizi, eutherapsizi, therapsizi, sphenacodonti, eupelycosauri, synapsizi, amnioti, tetrapozi, sarcopterygi, osteichtyes, teleostomi, eugnathostomati, gnathostomati, vertebrati, craniati, chordati, deuterostomi, bilaterali, eumetazori, animale, filozoa, holozoa, opisthokonti, unikonti, eukaryoti, asadar, orice stramos comun ar avea omul de azi, din orice tara (atentie! tarile, civilizatiile, chiar continentele se modifica sau dispar cu timpul) are un stramos x generatii in urma, cam in orice loc de pe pamantul asta, asa ca nimeni nu e special, decat deca ne limitam la un numar de bunici sau bunice in spate (timp).

daci? geti? proto-indo-europeni? cynodonti? tiktaalik ? nush ce bacteri? cui ii pasa? hai sa ne vedem de prezent si viitor, ca nu avem deodata standard de viata mai mare si somaj mai putin daca se oficializeaza ipoteza hilara si total pseudo-stiintifica a lui Napoleon Savescu & catelul lui, Daniel Roxin. (Apropo, oficializarea nu se face politic, la B1 TV (unde are emisiune) ci in Jurnale de stiinta, cu peer-review inter-academic (international).)

vaperz spunea...

Tind sa va dau dreptate la unele argumente dar nu la toate. Este adevarat ca un copil din clasele primare, intelege cu totul altfel religia fata de o persoana adulta. Cu toate acestea, din punctul meu de vedere religia este necesara in scoli. Ca este predata intr-o anumita masura gresit este alta poveste. Daca stam sa nu complicam lucrurile prea mult, religia nu ne invata decat sa fim oameni mai buni. Eu nu gasesc in asta nimic gresit ba dimpotriva este chiar foarte bine. O zi excelenta va doresc !

Radu Oltean spunea...

#Vaperz-Ei bine, asta e problema. ca relogia , asa cum se preda in scoli, numai sa fi un om mai bun nu te invata. Ori nu ati vazut manualele, ori nu aveti un copil in scoala, ori traiti in alta atara. Sau poate nu cunoasteti ce face BOR. Copii invata sa fie credinciosi cu forta, obedienti si umili fata de religie. sa fie mai buni e ultima problema a BOR.