joi, 13 noiembrie 2008

Castelul cu inorogi de la Manastirea





Stati sa vedeti, ca nu am terminat cu patrimoniul fostei artistocratii ardelene. Si nu numai... Sunt atat de multe monumente care vor dispare in urmatorii ani in toata tara incat te intrebi ce va mai ramane generatiilor viitoare. Nu-mi ajunge un blog de 100 Gb sa scriu despre toate. Probabil ca peste 100 de ani Romania va mai avea 10-20 de monumente istorice non-religioase.

Acum, despre un monument de valoare nationala, adica unul de clasa A. Un monument care pana in 1945 era considerat unul din cele mai frumoase castele renascentiste din Ardeal. Un monument care a ratat la putin sansa de fi restaurat complet la finele anilor '70 si din care cauza a ramas o ruina pentru inca 30 de ani. Bineinteles cu aportul semnificativ al mujicilor locali.

Buun!... Acest castel se afla in jud. Cluj, la 7 km de orasul Dej, pe malul raului Somes. Pe o terasa (deal), in mijlocul satului e un platou pe care se joaca fotbal. In urma cu vreo 400 de ani pe acel loc se pare ca s-a aflat o mica fortificatie si o bisericuta ce apartinea calugarilor benedictini. De acolo provine numele maghiar- Szentbendek = Sf. Benedict si cel romanesc vechi - Benediug , dar si nou-Manastirea. Constructia castelului s-a prelungit de-a lungul mai multor generatii, din 1573-1592 (corpul principal) pana catre 1720 (turnul intrarii).

Blazonul familiei Kornis sculptat pe ancadramentul turnului portii (1720)


Partea cea mai veche a ansamblului este castelul propriu-zis, corp ce pastra cele mai valoroase elemente de arhitectura, de piatra si lemn. A fost construit intre 1573-1592 de catre Kristof Kereszturi. In 1600, Korosi Ilona, vaduva lui Kereszturi Kristof, a casatorit pe fiica sa, Katalin, cu Kornis Boldijar de Rusca (Kornis Boldizsar de Ruszka) din neam de romani innobilati, familia Kornis fiind alaturi de familiile Dragffy (din Maramures), Kendenffy (Hateg), Hunyadi (Hateg) unele din neamurile artistocrate transilvanene cu origine romana. Casatoria a marcat inceputul istoriei de peste 300 de ani a familiei nobililor Kornis de Manastirea (Szentbendek), unica stapanitoare a celei mai mari parti a hotarului pana la reformele agrare din 1921 si 1945. (informatii citate de aici si aici)
Vreau aici sa fac o paranteza ca sa citez un paragraf dintr-un articol aparut in Ziarul de Mures:
"...Poate ca nu va mai trece mult timp pana cand romanii si maghiarii din Transilvania - in sfarsit - vor constata si intelege ca sunt mult mai legati intre ei decat ar crede. Si asta i-ar elibera si pe unii si pe altii de atat de desuetul, nocivul si anacronicul sovinism si nationalism extremist."

Reconstituirea ansamblului castelului Kornis de la Manastirea, asa cum arata in sec. al 19-lea

Datorita interventiilor si reamnajarilor succesive, conservand parti din vechea amenajare monastica benedictina castelul acesta a ajuns sa fie un valoros melanj de gotic tarziu, renastere transilvaneana (elemente dominante), baroc si modern. Un loc privilegiat in amenajarea castelului au avut-o elementele de lemnarie sculptata. Trebuie semnalata scara cu stalpi sculpatati cu decoratii populare de catre Albert morarul la 1673, grinzile de la tavanul salii festive etc. Din toate acestea nu s-a mai pastrat decat un stalp de lemn, la Muzeul de Etnografie din Cluj.

Elementele de lemnarie sculptata de mesterul Albert morarul in lemn de tisa la 1673 (fotografie istorica preluata de aici)

Cladirea castelului se afla pe latura sudica a incintei patrulatere a ansamblului, dotata cu 3 turnuri octogonale de colt, un bastion in forma de pana si unul de poarta (adaugate de Zsigmond Kornis in anul 1680). Acesta din urma (turnul de poarta) a fost afectat de revolta curutilor lui Francisc Rakoczi si refacut in forma actuala pe la 1720. Cu aceeasi ocazie castelul a fost inaltat si decorat cu fresce, inca vizibile dupa 1945 .Corpul castelului inainte de WW2 si starea actuala



Castelul vazut din drumul principal, in urma cu 80 de ani si azi


Reconstituirea fatadei sudice a incintei castelului


Turnul de poarta, singurul restaurat bine in anii '70, pastreaza o valoroasa decoratie sculptata. In fata sa se afla un pod, peste un sant uscat la capatul caruia strajuiesc doi inorogi de piatra cu cornul metalic, din fericire inca in stare buna. Inorogii nu sunt pusi intamplator, acest animal figurand pe blazonul familiei Kornis.

Turnul de poarta in anii 50
Turnul de poarta azi, dupa restaurarea din anii 70



Castelul de la Manastirea a fost faimos și pentru doua icoane sculptate, una incastrata deasupra intrarii, iar alta pe corpul castelului. Se spune ca Zsigmond Kornis impresionat de faptul ca icoana Maicii Domnului de la Nicula (aflata in apropiere) a lacrimat, pune ca la 1699 sa fie dusa la castelul sau. Localnicii protesteaza si de frica unei razmerite, promite sa le inapoieze icoana, nu inainte de a-si comanda doua reproduceri sculptate in piatra inspirate dupa cea de la Nicula. Povestea in detaliu aici (in articol e trecut vechiul nume al localitatii - Benediug).
Partea proasta e ca nici una din icoane nu se mai afla la locul ei. Una a fost furata, iar alta a fost dusa la Muzeul din Dej pentru a fi protejata. Detalii in acest articol al ziarului FoaiaTransilvana.


Comparând imaginea de epocă și a replicilor în piatră executate la comanda contelui Kornis nu este greu de observat că ele se aseamănă mai mult cu o icoană aflată azi în mănăstirea piariștilor din Cluj decât cu cea în stil popular aflată azi la mănăstirea Nicula (atribuită lui Luca din Iclod).

Portalul nordic al castelului, cu icoana. Doua fotografii istorice , la stanga si situatia de azi.

Ce s-a intamplat in continuare?
Jurnalul National a publicat un bun articol si voi cita din el:

"Conţii Kornish [corect Kornis] au ştiut să facă pasul de la feudalism la societatea burgheză. In secolul al XIX-lea grofii au reuşit să-şi modernizeze inventarul agricol, să producă mult şi să facă bani. Kornish Karoly, care a trăit pe la sfărşitul secolului al XIX-lea şi inceputul secolului XX, a fost un personaj teribil de interesant. El a renovat castelul. Pasionat de ştiinţă şi istorie naturală strănsese o bibliotecă cu peste 9.000 de volume rare şi işi transformase reşedinţa intr-un adevărat muzeu cinegetic.

Capela castelului.( foto istorica )

Avea tot felul de animale bizare impăiate, sute de insectare şi ierbare, colecţii de minerale [!!! aceasta colectie era faimoasa in tot Ardealul !!! ] Tot el a construit pentru sat şi castel, intre 1905 şi 1910, o uzină electrică si o scoala remarcabila ca arhitectura si marime. Lumea ii poartă o amintire relativ plăcută. Era un tip jovial, ii cinstea cu bere pe ţărani şi dădea bani pentru sărbătorile populare, cum ar fi "boul impănat".

Nepotul său, tot Kornis Karoly, a fost ultimul stăpăn al domeniului. Prudent, a plecat de la Mănăstirea pe la sfărşitul anilor '40. Prin 1950-1951 s-a produs dezastrul. Autorităţile comuniste s-au găndit să transforme castelul jumătate in siloz jumătate in şcoală şi nu aveau timp de "mofturi". Vreme de căteva zile, biblioteca plină de incunabule şi volume rare a fost arsă in curte. Au scăpat doar căteva volume, luate de binevoitori. Şi colecţia de istorie naturală a fost distrusă. Ţăranii din zonă au luat o parte dintre exemplarele mai interesante şi, multă vreme alături de oalele de ceramică şi ştergarele pe care le aveau atărnate prin casă s-au putut vedea struţi, flamingo, ba chiar şi crocodili impăiaţi. Doamna Rusu, soţia invăţătorului, profesoară de romănă, işi aminteşte că a luat şi ea, copil fiind, "nişte păsări ca nişte ciori". Tatăl ei, om temător, le-a aruncat. Castelul in sine a fost renovat prin 1975-1976, dar după 1990 s-a cam ales praful de el."

Gunoi adunat in santul castelului, sub podul strajuit de inorogi

De la un cineva care a lucrat pe santierul de restaurare in anii 77-79 am auzit si o alta varianta. Se spunea ca ultima grofoaica a fost o femeie foarte rea care, cica, batea oamenii la nervi cu biciul. In castel au stat o perioada si o trupa de soldati germani, care ar fi participat si ei la distrugere.
In '45 contesa a fugit iar oamenii, plini de ura proletara au devastat castelul (suna a "Descult" de Zaharia Stancu). Varianta asta se bate cap in cap cu cea prezentata de ziaristul de la Jurnalul National, in care am mai multa incredere.
Oricum ar fi, dezastrul si pierderile au fost cumplite. Biblioteca adunata in generatii, colectiile valoroase de naturale, mobilierul, panopliile cu arme si in primul rand cladirea castelului, erau distruse complet in 1948.

Fatada interioara a turnului de intrare.Fotografie istorica


In acest an Ocolul Agricol Ciceu, a preluat castelul dărăpănat din Mănăstirea, in suprafata de 544 mp. Prin anii 1975, Directia Monumentelor Istorice, a inceput lucrari de restaurare. Desfiintarea directiei, in 1977, a pus insa capat acestei tentative (restaurarea a mai continuat pana in 1980), iar starea castelului s-a agravat.


In sec. al 19-lea si inceputul celui de-al 20 -lea Castelul Kornis era vazut ca o bijuterie a Ardealului. Dovada stau multele gravuri si ilustrate vechi. Faimoasa era si colectia de naturale din castel, colectie devastata si distrusa dupa razboi.

Aflat in vizita la castel, anul acesta (2008) am fost sa vad si scoala aflata in apropiere castelului, ctitorita de Kornis Karoly la sf. sec al 19-lea. Cu stupoare am gasit-o in paragina si devastata. Nu-mi venea sa cred. Am aflat ca a fost dezafectata de 2-4 ani, n-am reusit sa exact anul. Caci, cica, s-a facut scoala noua in apropiere. Si asta?? Pai s-a retrocedat castelul nepoatei contilor Kornis si scoala s-a dat si ea. Cu adica s-a DAT si scoala?? Omul ala a facut-o acum 100 de ani pentru uzul intregului sat! Nimeni nu mi-a putut explica de ce scoala este in ruina si in plus si devastata. Inteleg sa fie in conservare pana i se va gasi o noua intrebuintare.
In plus primaria de acum incearca sa grabeasca restaurarea castelului, fiindca desi s-a retrocedat, inca nu exista nici un proiect de refacere. Asa am inteles.
Iata ce zice in Romania libera intr-un articol din 2006:
"Primarul comunei Mica [ din care face parte si satul Manastirea ], Pavel Gorun, ne aduce "la zi": "Nepoata Kornis Gabriela, care traieste la Budapesta, a depus in 2000 cerere de retrocedare, reactivata in 2006. Noi am avizat si am dat decizia pentru cladire, dar dosarul a mers la Bucuresti pentru ca doamna cere si despagubiri banesti. Ea spunea ca vrea sa refaca totul in scop turistic, pentru noi ar fi benefic, dar nu prea misca nimic, trebuia sa se ocupe o fundatie maghiara. Daca nu se apuca de treaba, in primavara vom lua noi masuri pentru ca degradarea se accentueaza." In lista anexa a Legii 5/2000, obiectivul figureaza ca "valoare de patrimoniu cultural de interes national (monumente nationale de valoare exceptionala)".


Scoala construita de contii Kornis la sf. sec. al 19-lea, azi parasita

Alte trei imagini ale scolii


Reliefuri sculptate pe frontispiciul scolii, in care apar inorogii familiei Kornis

Pana atunci, daca doriti sa vizitati locul, veti gasi un turn de poarta, doua statui de inorogi inecate in boscheti, un sant cu gunoaie si niste ruine jalnice. O scoala cu colonada in stil antic plina de banci rupte.
Si in vale o minunata bisericuta gotica, restaurata, capela Kornis (alta decat cea din castel), data ortodocsilor.

Biserica gotica din vale, cu turn octogonal, a fost construita probabil inainte de stapanirea contilor Kornis. In prezent apartine cultului ortodox, desi romanii au acum alta biserica, noua, mai mare.


Bibliografie:
Gh. Sebestyen si V. Sebestyen : Arhitectura Renasterii in Transilvania
Gh. Sebestyen: Renasterea - O pagina din istoria arhitecturii Romaniei
Kovacs Andras:
Késő reneszánsz épitészet Erdélyben 1540-1720



Multumiri Laurei Rus din Cluj pentru unele dintre imaginile reproduse aici...

Foto: Foto: Adela Crişan
Citeste si acest articol, mai nou decat cel de sus

Later Edit: Deoarece în 2016 autori necunoscuți au vandalizat sau au încercat să fure statuile inorogilor, proprietarii acestora au ridicat cu macaralele inorogii de pe socluri, i-au încărcat într-o remorcă și i-au dus să fie depozitati undeva, nimeni nu stie. Discuții despre o posibilă încercare de restaurare: zero. 

53 de comentarii:

Mădălin spunea...

Fantastic, la asta chiar iti vine sa-i plangi de mila... :(

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Amalia spunea...

Radu, habar n-am cum să te felicit pentru preocupări şi pentru blog, dar pentru că în ziua de azi mulţi indivizi fac lucruri pe care n-au habar cum să le facă, o să mă alătur lor. Numai de data asta, desigur :)).

Avem atât de multe lucruri interesante în ţară, trebuie făcut aşa cum deja faci tu: săpat, scuturat, limpezit, arătat.

Am găsit blogul pe site-ul lui Radu Pavel Gheo.

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Korova spunea...

am revenit si pe lângă articolele despre cetăţile săseşti ţi-am citi blogul aproape până la prima postare.

Felicitări! Sper să ai cât mai mulţi cititori! eu contribui cu un link în blogroll, sper să ajute...

to-morrow spunea...

Excelent blog, azi l-am descoperit. Facut profesionist si totusi neplictisitor (ceea ce, avnd in vedere ca e vorba si de istorie, e mare lucru!) O sa ma uit pe indelete. Intrebare: nu ai fost cumva la Gaudeamus? Parca te-am zarit pe acolo.

Radu Oltean spunea...

@Korova:Multumiri pentru aprecieri si promovare. scuze ca am raspuns abia acum; am fost la Targul Gaudeamus pana seara tarziu. A fost un tur de forta!
@to-morrow
De asemenea mersi mult pentru ceea ce ati scris. E mare lucra ca sunt apreciate articolele mele si ma bucur ca-s citibile cu placere.
Da, am fost la Gaudeamus, langa editura Tritonic, jos. Am avut mare succes cu mapele!

GIURGIU spunea...

Felicitari pentru postare, foarte bine documentata si sunt absolut incantat de suportul grafici si fotografic. As avea o recomandare, eu unul simt nevoia unei atitudini si poate chiar a unei chemari la o anumita atitudine sau actiune.Te sustin daca ai nevoie de ceva, mai ales de partile de legislatie...chiar cred ca ar trebui facut ceva, desi este prematura preocuparea asta i contetul cultural al societatii noatre.

Anonim spunea...

un alt frumos castelas...fiecare parca mai frumos decat celalat...bring 'em on

-Beren

Cristian spunea...

Cred ca o sa ma repet: FELICITARI!

Radu Oltean spunea...

@Cristian
Ma repet si eu: Multumesc

Unknown spunea...

Felicitari pentru materialele de pe acest blog. Ma bucur sa descoper pe cineva care are drept pasiune "castelele-casele-conacele" vechi.
In judetul Neamt am descoperit multe obiective istorice aflate in prag de prabusire: http://www.fotografii.4my.ro/categories.php?cat_id=36

Unknown spunea...

Iti multumesc, incredibil, nu credeam sa revad aceste imagini. Am copilarit acolo, am invatat in aceea scoala! Viata m-a departat de aceste locuri si plang cand vad atata ignoranta si starea jalnica in care au ajuns.

Radu Oltean spunea...

@mur_ad2005
Ma bucur ca v-am facut o bucurie...
Da, e jale mare iar lumea e proasta si ignoranta si needucata si nu stie sa isi aprecieze si sa isi conserve mostenirile culturale...

Laura spunea...

Super tema...eu imi fac lucrarea de diploma pe Castelul Kornis.Sunt studenta la Peisagistica Cluj Napoca. In primul rand este foarte greu sa gasesc un plan de situatie al intregului domeniu Kornis...:((
Am copilarit aici si chiar imi este foarte greu sa vad cum se duce totul de rapa...poate cu lucrarea mea as putea ajuta in vreun fel restaurarea castelului si a spatiului verde...poate ma puteti ajuta cu un plan...

Radu Oltean spunea...

@Laura
Eu nu sunt specialist pe zona asta. Nici macar nu sunt istoric si nici arhitect. E un hobby dus la extrem. Ma rog... Ideea e ca nu am material suplimentar despre castel. De altfel sunt din Bucuresti. Arhive, harti, planuri despre cast. Kornis gasesti sigur la Cluj. Incearca sa vorbesti cu istorici de la Muz. de Istorie. Cauta-l daca poti pe istoricul de arta Kovacs Andras. E specialist pe arhitectura Renasterii si cred ca stie unde s-ar putea gasi ceva. Cauta-l si pe Virgil Pop, prof de istoria arhitecturii si sef la Patrimoniu (monum. istorice..). Mai mult...nu te pot ajuta.

Laura spunea...

multumesc mult pentru informantii oferite...din care am vazut ai reconstructia castelului facuta in programul Google Sketchup, ai putea sa mi-o trimiti pe mail in format skp, mi-a fi de mare ajutor.

Radu Oltean spunea...

@Laura
Trimite-mi un mail pe adresa radu.olteanu(a)gmail.com
Tocmai am mai dat acel desen unei studente din Bucuresti care isi da diploma pe acest castel. O sa te rog, in schimb, sa imi spui ce materiale ilustrative (stampe, poze vechi) ai despre acest castel. Astept cu interes...

washington house spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

Mă interesează în mod deosebit subiectul Renașterii în Transilvania. Știți cumva unde poate fi găsit dl. Kovacs Andras, aveți datele lui de contact?
Cartea lui (Késő reneszánsz épitészet Erdélyben 1540-1720) unde poate fi găsită? La ce editură a apărut?

Radu Oltean spunea...

Kovacs Andras locuieste la Cluj. Mai mult nu stiu sa va zic. E destul de cunoscut in mediul istoricilor/arhitectilor care se ocupa de monumente.
Cartea am luat-o de la Cluj. A aparut la o editura maghiara... Nu o gasiti pe net?

Anonim spunea...

Vă mulțumesc pentru sfaturi. Am găsit ceva pe internet dar încă nu m-am lămurit dacă se poate comanda. Sper să ajung pe la Cluj.

Anonim spunea...

Nagyon szomoru, hogy Erdely egyik legszebb reneszansz kastelyanak ez lett a sorsa.

Kornis Gabriella
Budapest

Radu Oltean spunea...

@Kornis Gabriella

It is very sad but not everything is lost! Maybe this castle will be restored. Because this item blog hundreds of people have heard Kornis castle. Let us not lose hope!
Köszönöm részére megjegyzéseid

manastiri romania spunea...

foarte interesant ,10 pt articol

Indelible Bonobo spunea...

foarte fain.. si foarte trist :(

(daca si pana celor vechi le lua cateva generatii sa termine un castel..) :)

zamolxis spunea...

te-am adaugat pe ftw.ro si Ghidoo. voteaza-te si tu pe FTW: http://www.ftw.ro/Cultura/Cum_moare_castelul_cu_inorogi_de_la_Manastirea

Elena spunea...

Ai un blog foarte profesionist! Felicitari!

Stefan Tapalaga spunea...

postare excelenta,

anca spunea...

Mi s-a pus un nod in git. Ma doare, fizic si psihic ce aflu despre ce se intimpla cu marturiile arhitectonice din tara asta. Ce fel de popor sintem daca ne distrugem singuri deovezile existentei noastre in timp?

Linda spunea...

Felicitari pt. blog.

Cartea domnului Kovacs Andras despre arhitectura Renasterii tarzii din Transilvania poate fi accesata pe:
http://www.adatbank.ro/cedula.php?kod=864

Pe langa aceasta tot acolo(http://www.adatbank.ro/belso.php?k=28#alk56) mai sunt digitalizate si o serie de alte publicatii importante legate de arhitecura din Transilvania(din pacate in limba maghiara, cam pe la mijlocul listei.)

Anonim spunea...

Salutari din Manastirea ...sau Benediug , cum spunem noi.M-am nascut in acest sat si mereu am fost fascinata de castel.Din pacate , manualele de istorie nu pomenesc de el , nici macar localnicii nu mai stiu prea multe amanute.Am avut norocul s-o cunosc pe una din verisoarele ultimului grof si pe femeia cu care a trait dupa moartea sotiei sale.Am cateva vase de ceramica "imprumutate" de bunica mea de la castel , cred ca toti consatenii mei au cate cev de la castel.Am vazut la cineva din sat chiar un tablou si un dulap de nuc.As fi interesat sa aflu mai multe despre istoria castelului , dardin pacate nu am prea multe surse de informare....

Radu Oltean spunea...

@Anonim
Multumesc pentru informatii.

Stefan Tapalaga spunea...

Fascinat de cele citite si studiate despe loc,voi vizita in luna iunie 2010 castelul.

Radu Oltean spunea...

@Stefan T
S-ar putea sa fiti putin dezamagit. Macar pt inorogi si tot merita. Si pt ce a fost odinioara...
Aruncati o privire si la Coplean, in apropiere. Vezi postarea mea cu Castelul de la Coplean..

O privire simpla asupra vietii spunea...

Parerea mea este ca omul are preocupari doar de ce e vechi si in stadiu de ruina. Cel mai probabil noi nu am vizita un castel daca ar fi in stare buna. Sa dau un exemplu..Castelul Banffy din Borsa, daca faceti o cautare pe wiki dupa el prima poza care apare nu e atat de convingatoare..nu? Dar daca l-am vedea in ruine cu siguranta i-am da mai multa importanta (noi ca simpli oameni). Aceasta nu as vrea sa fie o incurajare la lasarea lor sa se degradeze in continuare ca sa avem noi unde merge mai tarziu, ci vreau sa subliniez ca poate avem si noi o mica vina pentru putina importanta ce o acordam si celor care inca sunt in stare buna si nu au fost distruse.
Ma rog..asta e parerea mea

EnMari spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

Domnule olteanu vorbiti de falsa istorie generatoare de nationalizm fals.Ce sa intelegem prin asta cind faceti propaganda unei famili de grofii care vor inapoi niste domeni Cum au tratat populatia romina aceasta clasa sociala o stiti bine Cititi rascola lui avram ,closca ,horia si alti.Nu ne spuneti insa nimic de criminalul ungur si el grof condamnat pentru crime inpotriva poporului romin si caruia urmasi acestor grofii ii fac statui in ardeal Este O FALSA ISTORIE CARE GENEREAZA NATIONALIZM?

Radu Oltean spunea...

@Anonim
Eu nu fac propaganda unei familii de grofi si nu fac judecati de valoare, pur si simplu descriu niste intamplari care au dus la cresterea si descresterea unui castel, de care imi pare rau. In cadrul acestei familii de grofi au trait de-a lungul secolelor imbecili, idioti sau oameni educati si luminati. Am recitit cu atentie articolul si nu cred ca ma puteti acuza de "propaganda pro-grofii". Da, fac propaganda pro salvarea acestui monument, care e altceva. Gandirea tampito-sovina cum ca "da-le dracu de castele unguresti ca si ei l-au omorat pe Horea al nost'" dovedeste un creier de gaina proasta (in caz ca ar exista si gaini destepta)...
In plus abia astept sa ma iau si de nationalistii unguri, numai sa-mi dea ocazia. Insa nu am vazut inca unguri care sa lase in paragina un castel boieresc romanesc.

Anonim spunea...

"Familia Kendeffy este una dintre cele mai vechi si bogate familii de nobili maghiari. Membrii familiei s-au cumetrit de a lungul istoriei cu membrii familiilor regale din toata Europa. Numele de Kendeffy apare in documente oficiale la scurt timp dupa infaptuirea primului stat maghiar, crestin, de Regele Sfantul Stefan in anul 1000."


http://www.hotnews.ro/stiri-presa_regionala_arhiva-1718725-intorc-nobilii-maghiari.htm

oana spunea...

suntem in 2012, martie...au trecut mai bine de 3 ani de cand ati publicat articolul despre "castelul cu inorogi"...
am citit comentariile...oamenii sunt in general tristi, ingrijorati, dezamagiti...si totusi...nu se poate face nimic!? in tara asta nu mai exista nimic sfant!? am trecut acum 3 saptamani pe la castel si am gasit acolo si mai multe oi, la propriu, in jurul inorogilor!! o istorie demna, captiva intre oi, oieri si indiferenta! pacat, pacat...nu ne meritam trecutul dar ne meritam prezentul, cu prisosinta!
am facut cateva poze pe care intentionez sa le trimit Primariei MICA, de care apartine satul Manastirea, dar si DJCCPCD Cluj! chiar daca stiu ca nu se va face nimic! doar oile au stapan, nu??

Radu Oltean spunea...

Oana
Ce poti face??? Acolo e nevoie de milioane de euro. E drept, ca mai intai e nevoie de educatie-pt a intelege valoarea monumentului, apoi de determinare si hotarare pt a face proiecte, a coresponda cu toata lumea, a gasi finantare, apoi, si nu in ultimul rand trebuie vazut si rezolvat (alta problema grava) pt a vedea cine e cu adevarat proprietarul castelulu. Daca proprietarul e pierdut, dar exista, (sau nu vrea sa ii fie restaurat castelul) nimeni nu se va agita, poa' sa fie cel mai valoros monument de pe Terra!! O increngatura de situatii care duc la distrugerea acestuia ireparabila si definitiva. Sa nu te astepti din partea Primariei locale sa "miste" ceva. Aia sunt simplii tarani. oile sunt mai importante.. Si nu o spun cu aroganta si infatuare. Ce? Inorogii dau branza?

oana spunea...

radu, ma bucur ca mi-ai raspuns! chiar daca sunt doar "cuvinte", macar simt ca nu strig in pustiu!
am trimis un mail primariei in care spuneam ca sunt constienta ca e vorba de fonduri, de multi bani pentru o restaurare. dar pana acolo, putem face ceva care nu tine de bani, ci de bun simt, de demnitate, de civism, la urma urmei! o comunitate, cat ar fi de saraca, poate sa aiba grija de istoria ei: sa mentina locurile curate, sa posteze placute cu informatii si chiar avertizari privind eventuale actiuni distructive, etc...mai ales daca ai "tupeul" de a folosi "inorogii" ca sigla a site-ului primariei Mica!!
pot sa iti spun ca eu am facut scoala, clasele 5-8 in acea cladire, prin anii 80. eram prea copil ca sa apreciez valoarea acelor locuri. ulterior, viata m-a dus prin alte parti...ma intorc insa, cel putin o data pe an si observ cu durere degradarea si mizeria in care este ingropata o parte a istoriei noastre!

iti multumesc ca te intereseaza.
iti multumesc pentru "art historia"! am devenit "fana"! :)

cu drag, oana.

Adina spunea...

Felicitari Radu... Am citit cu placere aceasta postare si altele pe care le ai pe site... E pacat ca multe monumente se distrug din nepasare, nestiinta... Sint atitea locuri frumoase in Romania si multi nu stiu sa le aprecieze... Nu stiu daca ai auzit de Casteul de la Zau de Cimpie, in judetul Mures. Probabil va avea aceeasi soarta ca multe alte monumente istorice in tara. Am avut posibilitatea sa-l vizitez cam prin 1996, cred, eram deja plecata din tara. Acolo era, nu stiu daca inca mai este, o casa de copii. Tatal meu s-a nascut la Barbosi, un sat de pe raza comunei Zau de Cimpie. Am fost la directoarea scolii si am rugat-o sa ne lase sa vizitam castelul. Ne-a permis, cu conditia sa nu facem poze in interior. Este o cladire superba, cred ca a fost revendict de un mostenitor al grofului care a construit castelul. Felicitari, continua sa scrii despre astfel de locuri.

ovidiuplayer spunea...

Foarte frumos redata postarea,felicitari.Am trecut si eu peacolo chiar alaltaieri(30 aug.12)si am observat degradarea sa.
Pacat ca se distruge treptat o valoare a Transilvaniei.
As putea sa mai merg intracolo(eu fiind din Gherla sa fac niste fotografii...eventual ai putea sa mai prezinti o parte din ruine prin fotografiile mele daca te-ar interesa?

joe spunea...

Foarte frumos.

Anonim spunea...

Păcat....o stră, stră bunica a mea se numea Kornis Anna, din pacate familia mea a pierdut titlul nobiliar inainte de război.....matusile si mama mea sau jucat cu el si l-au distrus inainte de razboi, familia mea mai are si acum un cufar inscriptionat cu numele Kornis Anna cu litere aurite si blazonul familiei si un set de volume medievale austro-ungare istorice, din pacate atat a mai ramas de la ea.....

IVAN CRISTINA spunea...


CRISTINA IVAN

AM VIZITAT RUINELE CASTELULUI IN AUGUST 2015,STUPOARE....DUPA RETROCEDARE A AJUNS INTR-O STARE SI MAI JALNICA.LOCALNICII SPUNEAU CA GROFITA CARE LA REDOBANDIT ESTE IN VARSTA SI NU A FACUT ALT CEVA DECAT SA VANDA PADUREA SI SA LASE CASTELUL IN PARAGINA.PACAT,MARE PACAT SE RUINEAZA TOT CE A MAI RAMAS,MAI MULT IN DREAPTA LA INTRARE SUNT NISTE SAIVANE PT OI.OARE NU SE MAI POATE FACE NIMIC PT.SALVAREA ACESTUI MONUMENT ISTORIC?AUTORITATILE CE FAC?IN SPERANTA CA MAHNIREA MEA SI A ALTORA POATE VA SENSIBILIZA PE CINEVA,INCA MAI SPER LA O REABILITARE.


Anonim spunea...

Sambata trecuta (23 aprilie 2016) am fost la Castel impreuna cu echipa de cercetasi Czetz Janos din Gherla, care dupa o "lectie de istorie" am inceput ecologizara locului, practic am adunat gunoaiele satenilor, care, folosesc locul ca si groapa de gunoi. Nici nu va puteti inchipui ca s-au stans 38 de saci de gunoi, si nu am permis copiilor sa intre in locurile/ruinele care prezentau pericol de surpare; cred ca a mai ramas o cantitate impresionanata de gunoi. RUSINE satenilor, PRIMARIEI, ca permit acest lucru.
De altfel, chiar in ruine, e un loc superb, plin de istorie.

Anonim spunea...

Stimate Domn,
Aveti toata admiratia mea pentru efortul facut intru buna documentare a acestui post.
Am crescut in acest loc,unul din parintii mei este din Manastirea,mi-am petrecut intreaga copilarie aici,printre ruinele castelului si am ascultat seara de seara povestile spuse de bunicii mei,povesti despre groful Kornis Karolly si viata din vremea aceea.Speram ca acest monument se va renova odata si odata insa...
Va multumesc inca odata pentru profesionalism,
Dan.

Anonim spunea...

Am vizitat luna aceasta Castelul Kornis. Este într-o stare deplorabilă și abandonat. Cel mai trist a fost să descoperim că inorogii din fața Turnului Porții nu mai sunt acolo.

Radu Oltean spunea...

Inorogii, fiind în pericol de a fi distruși de nesimtirea localnicilor au fost luați *cred ca in 2015 sau 2016) și depozitati undeva pana cand vor veni vremuri mai bune pt castel

******** spunea...

Foarte interesant articolul dumneavoastra. Acum 2 ani, am descoperit, impreuna cu mama mea, ca ultimul Kornis Karoly a fost stra bunicul meu. Din povesti de la bunica si de la alte rude, am aflat ca domnul Kornis Karoly a avut un copil din flori, pe bunica mea. Mama ei provenea dintr-o famile nu foarte instarita, dar in poze, bunica mea aparea imbracata in haine din dantela, intr-un carucuior alb, foarte scump. Am mai aflat ca domnul Karoly isi intretinea amantele dupa ce avea relatii cu ele, asa ca lucrurile se leaga. Bunicii i-a fost prea rusine sa zica ca e copil din flori, asa ca niciodata nu a recunoscut, dar, nefiind buna la a spune minciuni, ne-am dat seama de adevar repede.