Unde sunt țâșnitorile și cișmelele din București?

Unde sunt țâșnitorile și cișmelele din București?

Preocuparea pentru aprovizionarea cu apă potabilă a Bucureștilor este veche. Domnitorul fanariot Nicolae Mavrogheni a încercat ceva când a construit la Șosea o casă a apelor ce se umplea prin apeducte subterane de la un izvor captat în afara orașului spre a aproviziona mai apoi câteva cișmele din oraș. Nu întâplător, biserica construită de acesta în apropierea cisternei cu apă are hramul Izvorul Tămăduirii. 

Conductele ce transportau apa erau din ceramică (un soi de olane) protejate de cărămizi. Aici, un segment de apeduct subteran apărut în Piața Universității, cu ocazia săpăturilor pentru construirea parcării subterane. Se observă că tuburile de ceramică erau smălțuite în interior. 

 Însă mult timp, aprovizionarea cu apă a bucureștenilor o făceau sacagii, care aduceau în butoaie pe roți, trase de cai, apă din Dâmbovița. Încă nu mi-a explicat nimeni de ce bucureștenii preferau să ia apă murdară de la sacagii și nu își săpau fântâni mai multe sau mai adânci.

Sacale în fața Teatrului Național, pe Podul Mogoșoaiei. Detaliu dintr-o fotografie de M.B.Baer, cca 1870...

Însă din a doua jumătate a sec al 19-lea cișmelele s-au înmulțit substanțial, fără să fie însă niciodată suficiente. 

Cișmea faimoasă la vremea ei (în preajma anilor 1890-1900) , în fața bisericii Sf. Gheorghe Nou

Cișmeaua de la Sf Gheorghe, într-o carte poștală din epocă

Cișmea veche lipită de Biserica cu Sfinți de pe Calea Moșilor. Azi dispărută fără urmă!

Calea Moșilor în dreptul Bisericii cu Sfinți (sau cu Sibile). Locul cișmelei e marcat de grupul de oameni din dreapta.

Unele cișmele erau adevărate monumente precum fântâna Lahovary de la Operetă (fosta sală de scrimă și tir, unde a fost ucis în duel E. Lahovary), ridicată în 1906, demontată prin 1982-85 în timpul marilor demolări din zonă și reamplasată în fața blocului Gioconda anii trecuți, după aproape 30 de ani, fără a mai fi reconectată la vreo sursă de apă... Eu am prins-o funcționând în anii 70...De remarcat în fotografia de mai sus, țâșnitoarea din prim plan care o dublează pe cea monumentală. 

În anii interbelici Primăria Bucureștilor a montat zeci și zeci (poate sute?) de țâșnitori de fontă, cu un design specific, cu adăpătoare pentru animale, în partea de jos. Ele erau deconectate în fiecare toamnă și robinetele închise pentru a nu îngheța și remontate din nou în fiecare primăvară. Solide și practice, aceste țâșnitori au rezistat fără nici o modificare timp peste 70 de ani. Toți bucureștenii însetați în zilele caniculare de vară cunoșteau locația unora din aceste țâșnitori din centru. Deseori se făceau cozi, la care oamenii așteptau nerăbdatori. 

Țâșnitoare la Universitate, în 1956, pe locul viitorului ceas..Sursa Deutsche Fototek.

Altă fotografie din 1956 cu țâșnitoare pe bulevard, azi dispărută. Sursa Deutsche Fototek. Comentarii despre setul de 40 de poze  realizate de  fotografi DDR-iști aici, pe Rezistența.net

Deseori, dacă nu fusese furat sau distrus, țuțuroiul era protejat de un fel de con de alamă de care părinții nu-i lăsau pe copii sa-și atingă fața ("E murdar, toți pun gura pe el!"). Fotografie interbelică de Nicolae Ionescu.

Fără să înțeleg detaliile interne, epoca cișmelelor a apus încet-încet după 1990. Verile erau la fel de caniculare, betoanele s-au înmulțit peste tot, poluarea asemenea. Verdeața compactă a devenit o raritate în centru. La fel și cișmelele. Foarte probabil să fi existat un lobby al producătorilor de apă îmbuteliată. Chiar nu pot să nu mă gândesc la presiuni către Primărie sau chiar să bănuiesc fapte de corupție din partea acestora. Prea au dispărut țâșnitorile exact în perioada de explozie a apei îmbuteliate!! Și prea toate încercările de a se implanta țâșnitori noi s-au terminat dezamăgitor! Nu m-aș mira să aflu că vechile țâșmnitori să fi trezit interesul unor negustori de fier vechi și să fi fost vândute în masă. Doar pentru a fi cumpărate din străinătate altele și altele. Toate ajungând în scurt timp nefuncționale!

 În oraș găsești multe "cadavre" de țâșnitori uscate, uneori pline cu gunoaie. Nimic nu e mai trist decât o cișmea uscată.

În acest context am descoperit cu bucurie  inițiativa a unor ONGuri bucureștene, publicată în situl România Curată: "S-a lansat Operațiunea Cişmele pentru Bucureşti. “Ar reduce poluarea, ar aduce importante economii la bugetul local” în care "Asociația Miliția Spirituală, alături de 12 organizații din București, a lansat campania  „Cișmele pentru București”, care are ca scop promovarea în rândul autorităților locale (Primăria Generală a Municipiului București, Consiliul General al Municipiului București) a revitalizării sistemului de țâșnitori și cișmele publice ale Capitalei."

Țâșnitoare ce funcționează uneori, pe str Matei Basarab, lângă fosta Primărie a sect 3

O să repostez întreg articolul deoarece îmi pare foarte interesant și demn de luat în seamă, în condițiile în care lipsa cișmelelor într-un oraș ca Bucureștii este o problemă reală  la fel ca și poluarea foarte mare produsă de vânzarea apei îmbuteliatp la PET. Fotografiile sunt facute de mine în ultimii 4 ani...

Țâșnitoare nefuncțională la intrarea în Parcul Herăstrău. Recent am văzut-o funcționând...

Iată :

Motivarea integrală a inițiatorilor

Bucureștiul are, la ora actuală, un număr insuficient de cișmele și tâșnitori publice pentru a satisface setea bucureștenilor într-o zi obișnuită de vară (mai ales în zonele aglomerate). Este vorba despre 42 de cișmele și tâșnitori la un total de 1.883.425 de locuitori, pe când, în Roma, capitala Italiei, există 2500 de cișmele la 2.923.000 persoane.

Țâșnitoare din zona străzii Academiei, azi dispărută după reabilitarea spațiului din jurul statuilor de la Universitate. Cea de vis a vis, de lângă trecerea de pietoni, de unde se aprovizionau cu apă și unii țigani florari a fost de asemenea desființată

Una câte una, vechile țâșnitori, adevăarte monumente de mobilier urban interbelic, au dispărut una câte una, supraviețuind uneori în curțile unor instituții care le-au îngrijit sau care măcar nu le-au scos.

Țâșnitori în curtea unei școli 

Țâșnitoare din zona Ateneului Român, azi dispărută

Consumul de apă îmbuteliată, care, conform studiilor făcute de Institutul Pacific, este în cea mai mare parte apă de la robinet, antrenează o serie de costuri atât pentru mediu, cât și pentru bugetul local. Accesul la apă este un drept garantat de Organizaţia Naţiunilor Unite. Lipsa cişmelelor publice îl obligă pe fiecare dintre locuitorii capitalei să cumpere apă îmbuteliată ori de câte ori îi este sete. Aceasta se traduce printr-un volum impresionant de PET-uri pe care capitala îl produce.

Potrivit statisticilor naţionale, în toată ţara se produc peste 133.000 de tone de deşeuri provenite din PET-uri, doar 25%-26% fiind colectate. Locuitorii capitalei suportă costuri de salubrizare de circa 100 milioane de lei anual, pentru fiecare sector din Bucureşti. Dezvoltarea sistemului de cişmele publice ar putea reduce cu cel puţin 30% volumul de deşeuri şi costurile de salubritate, dacă urmărim exemplul altor oraşe.

Conform autorităților din Manly (Sydney, Australia), prin instalarea a şase cişmele, se estimează că s-a redus cu 150.000 de litri cantitatea de apă cumparată, ceea ce înseamnă un număr de 25.000 de PET-uri. Rezultatele sunt cu atât mai spectaculoase cu cât volumul de deşeuri colectate de la containerele de reciclare din apropierea cişmelelor a scăzut cu 30%-40% (se estimează că 50% dintre acestea ar fi reprezentat sticle din plastic).

Apa îmbuteliată reprezintă o industrie uriaşă, care a pornit de la crearea unei cereri artificiale şi care are costuri inimaginabile pentru natură. Pentru producerea unui PET de 1 litru de apă, se folosesc 3 litri de apă. La aceasta, se adaugă consumul de carburant şi emisiile de gaze cu efect de seră care rezultă din transport și răcire.

Conform datelor Eurostat, Bucureștiul este printre cele mai poluate capitale europene, nivelul de poluare fiind de cinci ori peste normele europene. Ca răspuns, Capitala are printre cele mai slab dezvoltate politici de mediu, în vreme ce sunt deja municipalităţi care au interzis vânzarea sticlelor de apă îmbuteliată, precum Bundanoon (Australia), San Francisco și Seattle în timp ce Chicago a introdus o taxă de 5 cenți pentru fiecare recipient.

În condițiile în care Primăria Capitalei se ocupă în fiecare vară de instalarea corturilor în care locuitorii capitalei pot primi apă gratis, credem că există interes din partea autorităților pentru a rezolva această problemă. Revitalizarea sistemului de cişmele al Bucureştiului este o investiţie în mediu şi în calitatea vieţii, care ar putea să reducă cu cel puţin 30% cheltuielile capitalei pentru salubritate”.

Organizațiile membre ale campaniei inițiate de Miliția Spirituală sunt: Centrul de Resurse pentru Participare Publică – CeRe, Funky Citizens, Ecopolis, ActiveWatch, Parcul Natural Vacăresti, Estuar, Terra Mileniul III, Komunitas, Carusel, Optar, Salvați Bucureștiul, Grupul pentru Democrație Participativă – Plenum.


Vezi și această pagină de Facebook ” Cișmele pentru București”