vineri, 8 iulie 2022

Despre spada lui Ștefan de la Istanbul





Câteva gânduri în jurul spadelor „lui Ștefan cel Mare” de la Istanbul, după ce am răsfoit cartea dlui Andrei Adrian Rusu , ”Ștefan cel Mare și moldovenii din vremea sa”. Dar și câteva păreri personale, sedimentate în timp.
Armele folosite de moldoveni în veacul al 15-lea, erau în proporție covârșitoare importate. Marea majoritate din orașele săsești, Brașov, Sibiu, Bistrița. Pentru aceste orașe exportul de arme către Moldova era una din principalele surse de venit . Anumite arme mai deosebite erau însă aduse și mai departe, din Germania sau Italia.
Și nu doar armele.
Studiul descoperirilor arheologice sugerează că toate cuțitașele sau briciurile de bărbierit descoperite în săpăturile arheologice din Moldova sunt de import. Se estimează că peste 50% din armamentul de orice fel era importat, mai ales cel performant care implica tehnologie sau oțeluri speciale. De asemenea, mare parte din arcuri și săgeți erau importate din orașele săsești. Puținii meșteri din Moldova de care avem știre, erau tot străini, precum făuritorul de arcuri din Suceava , un sas (I s-a păstrat piatra de mormânt).

Dar nu doar armele ci și majoritatea uneltelor erau mai toate aduse din Ardeal: sfredele, fierăstraie, topoare, bărzi, apoi lacăte, chei, balamale etc. Moldova nu avea fier. Cine să fi făcut în Moldova arme performante? Arbalete, spade din oțel bun...Nu mai zic de cămăși de zale. Moldova nu avea orașe precum cele din Ardeal sau Polonia în care să existe bresle producătoare de obiecte din metal, o industrie metalurgică care să necesite cunoștințe înalte tehnologice. Și bresle care să califice la standarde înalte meșteri.

O altă sursă importantă de arme erau războaiele. Multe alte arme erau obținute ca prăzi de pe urma luptelor, păstrate în arsenalul domnului și oferite ulterior „vitejilor”.
Foarte probabil însă, să fi existat în Moldova numeroase ateliere de reparații.

Spadele și săbiile erau arme la care nu avea acces oricine. Erau arme scumpe și (deși aparent simple) erau greu de produs. Oțelul trebuia să fie de calitate. Raritatea spadelor și săbiilor din Moldova medievală este susținuta atât de izvoare cât și de descoperirile arheologice . Iar mai toate cele câteva descoperite sunt dinaintea epocii lui Ștefan, sunt spade de final de secol al 14-lea inceput de 15.

Spadele de la Istanbul sunt de origine germană. Există un inventar otoman al spadelor jefuite de la Suceava de către Soliman Magnificul care le denumește ff clar: ”săbii germane, săbii înguste, cu vârf ascuțit” (traducere aprox din turcă). Specialiști occidentali, neimplicați emoțional și patriotic (precum istoricul militar britanic David Nicolle) au opinat că toate spadele de la Istanbul provin din aceeași sursă (ca producție) și fac parte dintr-un tip caracteristic german și doar butoanele a două din ele, unul fiind cel cu inscripție,sunt produse locale, adăugate în Moldova. David Nicolle e primul care a sugerat că armele au putut fi importate pe bucăți (lama separat, garda separat etc) și au fost asamblate într-un atelier local. Firul de argint de pe mânerul spadei cu butonul cu inscripție a fost adăugat tot local.

Butonul (pommel-ul) spadei voievodului Ștefan, față și verso. În stânga, pornind în sens orar din dreapta crucii centrale citim (literele din paranteză nu sunt în inscripție, sunt completate):
+ Ioanŭ Stefanŭ Voe(vo)da G... și la dreapta pe verso ...ospodarŭ Zemli Molda(v)ksi. Unde Ioan, prescurat deseori Io, este un supranume primit de toți domnii români (și de țarii bulgari) după ungerea lor, însemnând ”Din Mila lui Dumnezeu” (asta este și traducerea numelui original ebraic). Am găsit în mai multe articole informația că în mijlocul butonului este reprodus capul de bour al Moldovei. Oricât am încercat să mă uit cu atenție, pe butonul acestei spade nu se poate recunoaște nici o imagine. Nu am găsit o fotografie suficient de bună să îmi dau seama dacă centrul butonului avea vreo decorație care s-a oxidat sau a dispărut. În schimb există o altă spadă (vezi mai jos) care are cap de bour pe buton, dar care nu trebuie confundată cu spada lui ”Ștefan”, cea cu inscripție. 


Toate spadele de la Istanbul (sunt 3) au aceeași lungime, ceea ce sugerează că au aprținut aceleiași persoane. Un principe nu avea „o spadă” ci cel mai probabil un grup de arme identice. Când comandai, nu comandai una, ci 10. Cele trei arme erau, ca model, unul învechit pentru epoca lui Ștefan. E drept că pe butonul cu inscripție slavonă este menționat un Ștefan, gospodarul (domnul) Moldovei”. Dar înaintea lui Ștefan cel Mare au mai existat doi „gospodari” cu numele Ștefan, care ar fi putut fi mai curând cei la care face referire inscripția de pe buton.
Ștefan I (1394-1399) și Ștefan al II-lea (1433-1435/1442-1447). Ștefan cel Mare este Ștefan al III-lea.
Spadele au fost jefuite laolaltă cu întreg tezaurul domnesc din Cetatea Sucevei de Soliman Magnificul în timpul campaniei de pedepsire a lui Petru Rareș (1538).

Adrian Andrei Rusu sugerează că izvoarele ce menționează arme „moldovenești” sau ”valahe” se referă la mâna celui ce folosea arma, nu la meșterul ce a făurit-o.

Pe scurt. În Moldova nu se făureau spade. Puteau exista ateliere care să le adapteze, completeze, repare. De la Brașov sunt atestați meșteri specializați ce veneau în Moldova să „ascută” arme. Deci până și ascuțitorii de arme erau „importați”.
Spadele de la Istanbul sunt produse într-un atelier german, cândva la începutul veacului al 15-lea. Cel mai probabil au aparținut unuia din cei doi domni Ștefan ce l-au precedat pe „cel Mare”

O a doua spadă aflată la Topkapi, în Istanbul, considerată ca fiind din același grup cu cea a  ”Gospodarului” Ștefan. Din păcate această spadă nu este expusă în expoziția permanentă a colecției de la Istanbul.
Aceasta are două însemne heraldice pe buton (pommel), pe o parte un cap de bour, pe cealaltă un scut împărțit median în două, cu trei fascii în dreapta și o cruce și o semilună în stânga. Când o să strâng mai multe informații despre ce s-a scris vis a vis de această spadă voi completa.



Butonul unei copii aflate în Muzeul Național de Istorie din Chișinău. Spada este o copie incorectă, deoarece combină inscripția spadei lui Ștefan cu heraldica altei spade (vezi mai sus). 



Notă: Trebuie să repet câteva informații. În limba română s-a încetățenit un cuvânt unic pentru toate armele vechi, lungi, de tăiere: sabie. În trecut aceste arme erau mult mai clar definite. Deoarece pe teritoriul României moderne în ultimii 300 de ani s-au folosit exclusiv săbii, acesta este cuvântul care a rămas în vocabular pentru toată familia de arme albe lungi de tăiere. 
Armele moldovenești de la Istanbul nu sunt însă „săbii” ci spade. Nu e tot aia. Spadele au o caracteristică: au tăișuri pe ambele părți. Săbiile sunt precum cuțitele de bucătărie: au un singur tăiș. Săbiile pot fi curbe sau nu. Epoca de glorie al spadelor este evul mediu timpuriu și clasic. Spatha romană, spadele vikinge sau ale cruciaților sunt cele mai cunoscute. Popoarele orientale, persanii, otomanii, tătarii aduc moda săbiilor. Începând cu mijlocul veacului al 15-lea în estul Europei creștine încep să fie folosite săbiile iar spadele devin niște arme „vintage” sau foarte specializate (precum spadele uriașe de 2 mâni folosite în anumite situații de luptă, în sec 16).
Nota 2: Spada lui Ștefan e SPADĂ, nu paloș. Paloșul (nume de orig maghiară „pallos”) e tot o spadă mare, de o mână și jumătate folosită de cavalerie.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu