luni, 27 iunie 2022
Arme elenistice în pictura romană din jurul Vezuviului
Marte și Venus. Zeul războiului poartă un coif corintic bogat împodobit cu panaș din păr de cal și pene.
Preocupat de echipamentul militar antic grecesc clasic și elenistic, am descoperit încă de la prima vizită că ele apar și în frescele romane de la Pompei, Herculanum sau Oplontis.
E binecunoscut că romanii aveau un mare respect pentru cultura elenistică și nu e de mirare că arta romană a fost puternic influențată de aceasta. O dovadă e faimosul mozaic al lui Alexandru descoperit în Casa Faunului de la Pompei, despre care se crede că e o replică în mozaic a unei importante picturi elenistice. Unii atribuie originalul acestei lucrări, pictorului grec Apelles. Mozaicul este o sursă de mare valoare și (printre altele) pentru corecta vizualizare a echipamentului militar, macedonean și persan, specific sec IV ÎCh ( dar care în sec I AD - când a fost făcut mozaicul- era demult Istorie).
În Pompeii, în multe în picturi murale - mai ales cele inspirate din mitologie – apar arme și echipament militar care la epoca romană imperială nu mai făceau demult parte din panoplia războinicilor contemporani. Însă este adevărat că în multe temple sau case aristocrate se mai păstrau relicve/trofee de demult, dedicate zeilor sau moștenite de la strămoși, martori străvechi ale unor bătălii faimoase. Unele vechi si de câte 300 de ani.
De aceea nu e de mirare că în picturile romane apar scuturi de bronz rotunde (aspis sau hoplon), unele cu însemne macedonene (dovadă că amintirea cuceririi Macedoniei de către romani era încă prezentă), coifuri corintice, spade tip xiphos, armuri de bronz „vintage”. Sau chiar tolbe cilindrice pentru săgeți, cu capace conice de bronz.
În prim plan, personajul trage din teacă o spadă greacă tip xiphos, un model extrem de vechi, apărut încă din veacul al 6-lea îCh, dar păstrat în uz și de romani în epoca repoblicană timpurie. În planul 2 se vede interiorul unui scut tip hoplon/aspis
Marte și Venus. În spate, un scut de bronz, elenistic.
Zeul Vulcan lucrează armanentul lui Achile. Scutul de bronz este atât de lustruit încât se reflectă în el chipul zeiței Thetis, mama eroului. În stânga jos, un meșter gravează coiful. În centru o pereche de cnemide decorate cu capete de gorgone pe genunchi și o lorica musculata de bronz.
Că în scuturile de bronz bine șlefuite te puteai oglindii, o dovedește și detaliul din Mozaicul lui Alexandru, în care un războinic persan rănit se reflectă într-un scut rotund. Se pare că faza asta cu reflexia pe o suprafață curbă era o dovadă de măiestrie a pictorilor, la fel cum în pictura renascentistă din Țările de Jos era reflexia în oglinzile semisferice.
Vila imperială de la Oplontis. Arc și tolbă de săgeți de tradiție elenistică, bogat decorată, cu capac de bronz.
Scut rotund bogat decorat și pictat cu un portet cu coif corintic (Marte?). Un scut decorat cu portret apare și într-o frescă descoperită într-un mormant macedonean elenistic. În lateral un războinic persan achemenid în luptă cu un grifon.
Vila imperială de la Oplontis. Scuturi macedonene expuse ca trofee între coloanele unui templu.
De la villa lui Fannius Synistor din Boscoreale provine o frescă cu o reprezentare aproape clișeistică a unui războinic macedonean, cu boneta tipic macedoneană numită kausia și un scot decoarat cu însemnele Macedoniei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu