vineri, 17 septembrie 2021

Poveștile Marelui Templu Circular de la Sarmizegetusa Regia.

Poveștile Marelui Templu Circular de la Sarmizegetusa Regia.





La cercetările de la Grădiștea Muncelului (adică la Sarmizegetusa Ragia) din anii 50-60 conduse de arheologul C.Daicoviciu, în interiorul templului mare circular au fost descoperite câteva din urmele putrede ale unor bârne groase de lemn, urme care formau în plan un cerc. Inițial se dezgropaseră doar câteva din aceste bârne. Bazându-se exclusiv pe desenele publicate de arheologi, dacopații epocii – influențați de teoriile NewAge pe de o parte și de protocronismul ceaușist pe de altă parte - s-au grăbit să declare că a fost descoperit un calendar dacic foarte sofisticat.

Planul marelui templu circular, situația săpăturii din 1950. După C. Daicoviciu și colaboratorii în ”Studiul traiului dacilor din Munții Orăștiei” în SCIV,II,1,1951 

Considerând că și în jumătatea nedezgropată trebuie să fie un număr egal și simetric de bârne de lemn, conspiraționiștii și protocroniștii din anii 60-70 au făcut calcule detaliate ale fiecărui bulumac de lemn „dovedind” înaltele cunoștințe de astronomie ale preoților daci. Când a fost dezgropat tot templul circular, complet câțiva ani mai târziu, s-au găsit cu totul alt număr de bulumaci ai cercului de lemn. Toate calculele și teoriile „calendarului dacic” s-au prăbușit ca un castel din cărți de joc. ?

Asta e doar una din poveștile Marelui Templu Circular.

Ulterior, în 1980, cu ocazia serbării a ”2050 de la crearea primului stat geto-dacic centralizat și independent sub conducerea lui Burebista” (o nebunie propagandistică-precum își mai aduc aminte unii) s-a dispus restaurarea hei-rupistă a ruinelor de la Grădiștea Muncelului-Sarmizegetusa Regia. La acel moment, sub influența lui Daicoviciu încă era neclar dacă cercurile de lemn formau un perete circular pe care se sprijinea un acoperiș. Ideea unor cercuri de piatră și lemn deschise sub cerul liber erau încă vehiculate, deși din ce în ce mai rar. Astăzi știm că templul mare circular era format din 2 cercuri largi din blocuri de andezit, o clădire cu pereți cilindrici, din bârne de lemn înfipte vertical unele lângă altele, tencuite cu lut fin și văruite, cu acoperiș conic și patru intrări și o a doua clădire de lemn, absidată (clădirea-potcoavă) aflată în interiorul celei rotunde și unde se afla – probabil – sanctuarul templului.


Cu acea ocazie, în 1980, arhitectul coordonator al restaurarii Cristian Călinescu și arheologii au imaginat un mod de a pune în valoare cercul și încăperea în formă de potcoavă formate de bârne de lemn (care erau invzibile la suprafața solului deoarece - normal - putreziseră). Să le marcheze cu bârne noi de diverse înălțimi. Vedeți mai jos fragmente dintr-un articol în care Călinescu explică - cam stufos - ce au vrut să facă:

”(...) A doua problemă de rezolvat era de a releva compoziția integrală a elementelor monumentului arătând, pe lângă elementele de andezit ale cercului mare și pragurile interioare de calcar, și elementele cercului și potcoavei din stâlpi de lemn ale căror urme se aflau în pământ. Nu mai puțin important pentru noi, era găsirea unui mod corespunzător de exprima volumetric, în spațiu, aceste urme.

Se cuvine, aici, să aducem unele precizări în privința datelor cunoscute din cercetarea anterioară despre stâlpii de lemn și implicațiilor pe care acestea le au în deciderea modalității de exprimare. Așa cum arăta C. Daicoviciu, stâlpii erau de lemn, adânciți în pământul antic (deci sub nivelul de funcționare al sanctuarului), la o adâncime de 1,30-1,45 m, fiecare având la bază un bloc de calcar, astfel că, împreună, constituiau o fundație de cca 1,60-1,70 m adâncime. Aceasta ar indica o înălțime deasupra terenului de cel puțin 3-3,50m.

(...) Revenind asupra modului de a reprezenta aceste urme adăugăm că, pe parcurs, s-au repus în discuție anumite date. Dacă asupra secțiunii stâlpilor nu există nici un dubiu, asupra înălțimii ce trebuia expusă au survenit îndoieli, fiind posibile în antichitate dimensiuni exterioare ale acestora atât de 3-4m cât și, la fel de bine, de 1m înălțime (...)

Plantarea unor replici de 1-1,20 m înălțime era dorită pentru a facilita o citire ușoară la nivelul ochiului vizitatorului (...).

Dar nici posibilitatea unor stâlpi înalți nu trebuia înlăturată. Așa încât ambele înălțimi, cea maximă și cea minimă, au fost reprezentate. Trecerea între aceste două a fost realizată prin intercalarea unor stâlpi de înălțime intermediară, descriind prin vârful lor, curbe parabolice în spațiu, din considerentul că în acest fel formele nou create se încadrează armonios, formelor sitului construit. Soluția a fost aplicată atât cercului cât și potcoavei(...)

Arh. Cristian Călinescu - Consolidarea, Conservarea și valorificarea complexului arheologic Sarmizegetusa-Grădiștea Muncelului. Revista muzeelor și monumentelor/Monumente Istorice și de Artă, nr. 1/1982




Problema este că această soluție nu a fost explicată nicăieri, nici pe vreun panou în situl arheologic, nici în vreo altă publicație sau articol. Textul lui C. Călinescu este singurul loc în care am găsit această explicație. De aceea, de peste 40 de ani, turiștii care vizitează situl UNESCO de la Grădiștea Muncelului își imaginează că dacii aveau temple formate din bârne de lemn înfipte în pământ ce descriu ”curbe parabolice în spațiu” ce se ”încadrează armonios” în formele sitului arheologic.


Marele templu circular. Fotografie din 2012, dinaintea înlocuirii stâlpilor de lemn. 

Și încă ceva ...

Vechile bârne au putrezit și acum 3-4 ani s-a pus problema înlocuirii lor sau gărirea unei alte soluții. Cu toate acestea, deși se știa că vechea prezentare era naivă și falsă, autoritățile locale și arheologii au fost de acord ca bârnele să fie înlocuite în 2017 exact ca în 1980, în aceeași formă și mărime.

Desenele sunt detalii din ilustrația cărții ”Dacia.Războaiele cu romanii” publicată la Humanitas. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu