luni, 21 februarie 2011

De prin Bucuresti



Viitorul aspect al orasului nostru. Biserica de langa mall Auchan. Beton, mall-uri si biserici inchesuite pe spatii verzi. Doamne ajuta....


Am primit de la arhitectul Dan Ionescu de la Monumente Istorice urmatorul mesaj "apocaliptic", o analiza a situatiei patrimoniului in pericol din Bucuresti. Nu este o exagerare. Asta e situatia:


Pornind de la cataclismul antropic numit "Diametrala Nord-Sud", am mai identificat cateva nuclee de destructurare a Bucurestilor.
De aceea am creionat urmatoarele consideratii
Str. Mihai Eminescu - Pta Romana - Bd Dacia - proiect de pasaj rutier subteran coordonat de B&B, alias echipa arh. Alexandru Beldiman. Dumnealui este autorul intregii laturi sudice a tronsonului "Bd. Victoria Socialismului" (azi Unirii), intre Bd. Tineretului (azi Libertatii) si Pta Natiunii (azi Unirii). In urma proiectului a fost distrusa biserica Sf. Nicolae Alba din Postavari (sec.XVI-XIX), jumatate din laturile nordica si estica ale Manastirii Antim (chilii, cuhnie, poarta rasariteana, etc, toate de la 1713-1715), Casa logofatului I. Nestor (sec. XVIII) de pe Str. cu acelasi nume (chiar langa M-rea Antim), casele parohiale vechi ale bisericii Sf. Ilie-Gorganel (Rahova) - lacas care a fost translatat datorita vointei parohului, pr. Goretchi - si multe alte valori.....
Ei bine, dumnealui si echipa sa, doresc sa li se aprobe destructurarea intregii zone Pta Romana - Dacia - Cl. Victoriei - Polona - M. Eminescu, pornind de la aceeasi idee de "fluentizare" a traficului in Centru! Se va sapa un pasaj auto intre Polona si Dacia-Victoriei, care va fi bordat de copaci in spatiul circular al Pietii Romane!!!!!!!
Intreg proiectul a fost examinat de cateva de CTUAT MunBucuresti, dar, spe surpriza noastra - a "spectatorilor" - a fost intors de fiecare data, pentru ca ii lipseau diferite detalii: oare cat va posibila aceasta amanare, stiind ca bat la usa alegerile (de tot felul) ?!
- completand aceasta "rezolvare" geniala a traficului in Pta Romana, o alta echipa - din pacate nu i-am retinut numele - s-a apucat, la cererea unui investitor, sa proiecteze un "Mall" prevazut cu un parking de vreo 400 automobile. Amplasament: intre Cl. Dorobantilor si Str. G-ral H. Cihoschi, exact in "coasta" Scolii si Liceului German, ASE-ului si Scolii Americane (Casele Lahovary). Probleme: neavand toate acordurile notariale ale vecinilor, investitorii au inceput sa-i preseze (si abuzeze verbal) pe acestia, oferindu-le sume de bani ca sa-si paraseasca proprietatile ori sa accepte conditiile tehnice ilegale ale viitoarei investitii: 400 auto, dimineata si seara, in fiecare zi, care vor tranzita Str. Cihoschi si Cl. Dorobantilor - mai ales Cihoschi, pentru ca pe Dorobanti este trafic. Solutia aleasa pentru accesul in parking: elevator auto. Durata completa a unei curse a elevatorului = 10 minute. Deci 400 auto x 10 min = 4 000 minute!!!!!!!!!!!!!!!
Pentru construirea noului mastodont de pe Dorobanti va fi demolat un superb garaj din anii 1920-1925, deci Art Deco, neclasat, dar aflat in ZP, deci, teoretic protejat... dar de fapt neprotejat.....
Asadar, noul building-mall il va dubla pe cel semnat de Zaha Hadid, intentionat a fi "dezvoltat" peste drum, intre Dorobanti-G-ral Brosteanu-Eminescu.
Str. Prof. Ion Filibiliu 9 colt cu Str. Romulus 60-62 - fostul Azil Israelit de Batrani "Regina Elisabeta" ("Eisabetheu"). Ansamblul cuprinde: o fosta sinagoga, corpul Azilului, corpul Adminstratiei, dependintele. S = cca 2000 mp Devastare grava in curs. Acum patru zile o banda de vreo 30 de jefuitori a fost surprinsa si legitimata de politie...
Fotografia nu reprezinta o ilustrare a cladirilor din articol

Str. Popa Soare
si Str. Dr. Burghele - o parcela de peste 1500 mp, deja demolata
Cl. Victoriei 174 colt cu Bd Dacia - "Casele Cesianu" apoi "Legatia celui de-al III-lea Reich", ulterior "Teatrul de Revista Constantin Tanase" si "Casino Victoria". Ansamblul cuprinde: vechea Casa Cesianu (aliniata la Calea Victoriei si Bd. Dacia), Teatrul (fosta Sala de festivitati a Legatiei Germaniei), corpul personalului Legatiei (azi locuinte particulare) pe Bd. Dacia, dependintele. Fosta resedinta a ambasadorului Germaniei este situata vizavi, pe Bd. Dacia ("Casa cu tunel" amintita de Dan Ghelase acum cateva zile).
Parcela vecina, de pe Cl. Victoriei 176, a fost distrusa acum patru ani, cand a fost demolat Hanisorul Manastirii Caldarusani (ulterior "Institutul C. Moteanu"), cladire de la 1750, cu vaste pivnite boltite semicilindric. Pivnitele inca exista sub nivelul actual de calcare, foarte putin afectate de lucrarile de demolare.
Alaturi, pe Cl. Victoriei 178 sunt Casele Vacarescu - Barbu Catargiu (intaiul prim-minstru al Consiliului de Ministri al Romaniei, dupa definitivarea Unirii, in 1862; asasinat in 1864, foarte probabil la ordinul lui Alexandru Ioan Cuza, deoarece se opunea votarii Legii Reformei Agrare si Legii secularizarii averilor manastiresti - cu argumente juridice imbatabile -, profetizand ca - citez din memorie - taranii, dupa ce vor fi improprietariti nu se vor bucura mult timp de acesta, ci, in scurt timp vor "ajunge muncitori de pamant", iar "asupra Romaniei planeaza pericolul Comunismului"; in 1904 Partidul Conservator i-a ridicat monumentala statuie de la poalele Dealului Mitropoliei, opera sculptorului Rafaello Romanelli, de origine italiana). Exista riscul ca si Casele Vacarescu-Catargiu sa fie supuse demolarii pentru construirea unui mare building, intins de pe Bd. Dacia pana langa Biserica Sf. Nicolae-Tabacu.
Ansamblul de arhitectura "Str. Nicolae Iorga" - Str. Nicolae Iorga intre Calea Victoriei 190 si Bd. Dacia 17-19. Din pacate, atat in LMI 2004 cat si LMIN 2010 nu sunt definite limitele ansamblului: intre strazile cutare si cutare, intre numerele postale cutare si cutare. Identificarea numerelor de mai sus este facuta de mine.
Alte monumente care vor fi afectate de PUZ-urile distructive:
Str. Nicolae Iorga 5-7 - Casele Slatineanu-Kretzulescu
Str. Nicolae Iorga 8 - Casele Ion Pillat
Str. Nicolae Iorga 10 - Casele Mihail Sutu, clasate in 2010, dar "scapate" din LMI 2010
Str. Nicolae Iorga colt cu Str. Henri Coanda 26 - Casele Maria si dr. Constantin Severeanu
Str. Nicolae Iorga 28-30 - Case neo-romanesti, arse in Decembrie 2010
Str. Nicolae Iorga 19 - Casele G-ral A. Arion (apoi UAP)
Cl. Victoriei 121-127 - Ansamblul Academiei Romane, compus din: Casele Filipescu-Pascu (sediul Academiei Romane, cu Aula)
Cl. Victoriei 190 colt cu Str. Nicolae Iorga 1 - Palatul Gradisteanu - Ghika
Cl Victoriei 192 - Casele Alexandru Florescu - G-ral Gh. Manu
Cl. Victorie 194 - Casele Nica Nenciu
Cl. Victoriei colt cu Str. G-ral Gheorghe Manu 19 - Casele Principesa Cleopatra Trubetkoi (n. Ghika)
Str.G-ral Gh. Manu numerele 5 (imobilul Societatii "Generali"), 7 (Casele dr. in matematici Spiru Haret), 9-11 (Casele N. Niculescu-Dorobantu) si 17 (Casele dr. Lalu ?)
Casele de pe Cl. Victoriei 190 - 194 + colt cu G-ral Manu, Str. N. Iorga 1, 5-7 si G-ral Manu 5, 7, 9-11, 17 si 19 au comune limitele de fund de lot!!!!!! La contactul lor rezulta o suprafata de peste 1/2 hectar "vanata" de "rechinii" imobiliari pentru a construi un ansamblu rezidential urias, cu H > 7-8 etaje (declarat ca atare). Acesta a fost subiectul catorva PUZ-uri intre 2003-2008.
Casele Florescu-Manu
cuprind o parcela de cca 3000 mp, pe care sunt doua corpuri: corpul A - locuinta propriu-zisa, Categoria A - si corpul B (Casa slujitorilor, Sera si Grajdul), Categoria B. Ambele au fost reclasate ca ansamblu in 2010, cand s-a operat diferentierea intre corpuri - inclusiv a reincadrarii in categoriile respective - datorita pericolului iminient de distrugere a Casei slujitorilor, deja devastate cu salbaticie inecpand din 2009. Sunt indicii ca in aceasta distrugere a fost implicata si familia Manu, care, acum vreo patru ani a vandut proprietatea recuperata unui investitor privat. Acesta doreste sa ridice un hotel de 5*****, pe mai mult de jumatate din parcela: de aceea are nevoie sa fie distrusa Casa slujitorilor. Pericolul este si mai mare pentru ca:
- la Casa Spiru Haret se urmareste distrugerea acesteia prin supraetajare cu vreo patru - cinci etaje si extinderea in curte cu un corp nou programat sa aiba vreo 7-8 etaje!!!
- la Academia Romana se urmareste ridicarea unui building pe locul gradinii dinspre Cl. Victoriei
- tot la Academie s-au demolat doua corpuri din spatele Bibliotecii proiectate de arh. D. Marcu, din care corpul C3 fusese acceptat pentru clasare de catre Sectiunea de Evidenta a CNMI (SE-CNMI), dar propunerea de clasare fusese respinsa de catre DCPN-Mun Bucuresti! Este cazul sa fie schimbate procedurile, astfel incat atat INP, cat si direct SE-CNMI sa poata initia procedurile de clasare, fara intermedierea Directiilor! Este clar ca sunt multe amestecuri mafiote care sunt corelate cu Directiile ori Comisiile zonale! Sigur sunt interese si la CNMI, dar, sa zicem, "rarefiate"....
- imobilul preconizat catre coltul Str. G-ral Manu 17 cu Cl. Victoriei va fi aliniat la cornisa cladirii monument de la nr. 19, dar va avea P+4 cu retragere: ce inseamna in realitate numarul de etaje, fie cat de mic, s-a vazut la Millenium building de la Armeneasca, care trebuia sa aiba numarul de etaje al Centrului de Afaceri "MODERN" (CAFM), de vizavi! Zgarie-norul are acest numar de etaje, dar Htotal este de vreo 2 ori mai mare decat CAFM...
- peste drum de nr-le 190, 192, 194 de pe Cl. Victoriei erau programate doua buildinguri: unul pe toata parcela fostului Minister al Economiei Nationale (1937, arh. Arghir Culina - remarcabil edificiu Art Deco, de ambianta americana), iar celalalt pe parcela de la nr. 131, unde in trecut au fost Casele Ioan Campineanu, patriotul de la 1848.... Ambele buildinguri sareau de 8-9E, urmand sa ocupe 100% suprafata parcelelor respective. Astfel, cele doua buildinguri urmeaza sa prinda "in menghina" Casele Lens-Vernescu, din Calea Victoriei pana in Str. Sfintii Voievozi !!!
- pe Str. Sfintii Voievozi, la nr. 18-24, pe o parcela rezultata din comasari, care are o latura scurta la Cl. Grivitei, urmeaza sa se ridice un alt building ce va ocupa 100% suprafata parcelei; Nrniveluri = peste 8-10E
- pe Cl. Grivitei, intre Universitatea de Arte si Str. Buzesti, sunt cateva parcele distruse ori ruinate. Inca asteapta buildingurile ce le-au fost menite. Aceeasi situatie este si pe strazile Sevastopol si Frumoasa, unde, presiunea imobiliara a fost mai mare. Toate creioneaza un tablou sumbru: intreaga zona intre Palatul Cantacuzino-Nababul (Muzel Enescu), Cl. Victoriei, Cl. Grivitei, Bd. Dacia si Str. Buzesti va fi afectat de implementarea unor constructii diforme si tentaculare, care vor fi "plantate" insidios printre imobilele istorice si ramasitele vegetatiei acestui colt de Bucuresti....
- mai departe, pe Str. Mircea Vulcanescu nr. 14 - 26 sunt in pericol mai multe imobile (parcele si cladiri), monumente istorice, dintre care unul apartinuse tatalui si bunicului patern al lui Ion Barbu (Dan Barbilian). Pe Str. M. Vulcanescu in 2004 erau monumente urmatoarele imobile: la nr-le 6, 7, 10, 12, 14, 16, 17, 19, 21, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 3w3, 35, 37, 38, 39, 39bis, 41, 43, 44, 57, 59, 114, 117. Tinand cont ca dosurile majoritatii acestor loturi se invecineaza direct cu cele ale loturilor de pe Cl. Grivitei nr-le 33 - 73, rezulta ca destructurarea va afecta o zona foarte mare. Demolarile absurde de pe Buzesti-Berzei afecteaza, in adancime, tot spatiul cuprins intre strazile Buzesti, Berzei, M. Vulcanescu, pe de o parte si Str. Polizu, Cl. Grivitei, Bd. Dinicu Golescu, Str. Stirbei-Voda si Str. Popa Tatu, pe de alta parte, iar ca urmare, spatiul ce suferi iremediabil din cauza acestui cataclism antropic va fi urias, comparabil cu distrugerile din asa-zisul Centru Civic.
Intr-un interviu acordat Observatorului Urban in Decembrie 2010, din ideile expuse de prof. dr. arh. Hanna Derer a rezultat ca, daca ne imaginam Bucurestii ca fiind un arbore, caruia i se taie cateva cracute, sub pretextul igienizarii, de fapt vor fi afectate mult mai multe crengi, conducand la ciuntirea grava a copacului, cu riscuri majore privind "sanatatea" acestuia....
Asadar, s-ar putea estima ca, la Nord de Dambovita, totalul suprafetei afectate direct si indirect de barbaria numita Diametrala Nord-Sud (ca sa uitam de numele originar, din anii 1987-1989: Strapungerea P-ta Victoriei - Buzesti - Berzei - Hasdeu - Uranus), ar fi:
Saprox = 30 ha
La final doresc sa mai spun doar atat:
1. Consiliul Cetatenilor ar fi cazul sa coopteze si un numar de oameni de afaceri integri pentru a-si extinde influenta
2. Contacte ale Consilului Cetatenilor cu organisme similare din tarile vecine (cu probleme de genul coruptie si presiune imobiliara), dar si din Vest. Apoi studierea posibilitatii aplicarii/adaptarii solutiilor de acolo, la realitatile romanesti
3. Conceperea Chartei Orasului si Zonei Metropolitane Bucuresti (ChOZMB), care sa contina analiza situatiei existente, identificarea punctelor nevralgice si a celor functionale, precum, si ideile directoare pentru dezvoltarea OZMB in urmatorii 75-100 de ani. Chiar daca, inca, se mai poarta discutii asupra intinderii OZMB, aceasta este deja o realitate. Mai mult, tendinta naturala a Bucurestilor este sa se constituie in conurbatie cu orasele: Buftea, Giurgiu, Magurele, Mihailesti, Ploiesti, Popesti-Leordeni, Oltenita, Voluntari.
4. Corelat cu pct. 2: analizarea Planului Director al Orasului Bucuresti din 1935 (votat in 1938) si preluarea ideilor viabile. De exemplu, realizarea unei centuri verzi si lacustre, aflata la cca 30 km distanta fata de KM O; reluarea ideii de clasificare stricta a constructiilor pe categorii si pe zone, dar luand in considerare si estetica acestora: sa fie restrictionata/respinsa avizarea unei constructii daca aceasta nu indeplineste un numar de criterii estetice; definirea unor diferentieri de ordin economic intre zone: unele vor putea atrage investitii de lux, altele nu, intr-unele vor fi posibile mari investitii imobiliare, in altele nu, ci tintind un anumit tip de dezvoltare (precum Centrul Istoric), etc; redefinirea (prin largirea limitelor) a Centrului Istoric, cu impact social-economic-cultural-politic, s.a.m.d.
5. Intre prioritati: amenajarea Centurii Complexe a Orasului si Zonei Metropolitane Bucuresti, pe nucleul actualei centuri auto-feroviare - dar ineficienta - in corelare cu ocrotirea, conservarea, consolidarea, restaurarea si punerea in valoare a "Cetatii Bucurestilor" (1883 - 1906), pentru care a fost construita prima centura auto-feroviara. Aici ar putea fi amplasata "autostrada suspendata" si nu pe traseul Buzesti-Berzei, ori Hasdeu-Uranus-Chirigiu!!!
6. Monitorizarea tuturor interventiilor din OZMB de catre o Comisie internationala de observatori, careia sa i se ataseze un nucleu/grup de contact din partea Consiliului Cetatenilor. Rezultatele monitorizarii sa fie sintetizate din 3 in 3 luni.
7. Instituirea unui moratoriu asupra investitiilor de tipul Berzei-Buzesti, pentru ca instantele sa se poata pronunta intre timp, ca si pentru ca acest tip de interventii sa fie analizate - cat se poate de obiectiv - de Consiliul Cetatenilor si organismele abilitate ale Primariei Generale + ale altor institutii. La final, propunere de a se sista aceste lucrari si de a se organiza concursuri de arhitectura, nationale si/sau internationale
8. Instituirea unui/unor concurs/concursuri nationale/international/internationale de arhitectura, in primul pentru Buzesti-Berzei-Uranus, dar si pentru restul orasului. Motivatia: minimalizarea posibilitatii de impunere a unor solutii arhitectural-urbanistice negative, destructurante, favorizate de coruptia generalizata din Romania....

Arh. Dan Ionescu

23 de comentarii:

  1. Eu nu sunt din Bucuresti, am ajuns aici cu aproape 8 ani in urma. Am colegi nascuti si crescuti aici, unii cu bunici tot bucuresteni.
    90% dintre ei se mira ca merg in week-end-uri sa ma uit la cladiri. Din astia 90%, multi cred ca arhitectura veche este "vechitura" si nu e nici o problema ca se darama.
    Demolarile vor continua, sunt convins, daca nici macar cei nascuti aici "don't give a fuck" despre istorie...

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi place expresia "prof. dr. arhitect Hanna Derer", titlu stufos tipic bizantinismului local... Ii doresc un sincer succes arhitectului care a scris articolul, dar imi este teama ca nu este decat lamentatia unui grup la adresa altui grup si nimic mai mult; Bucurestiul de-a lungul istoriei sale a avut si are o capacitate remarcabila de a evolua independent de previziunile sau dorintele diferitelor puteri si cabale...

    RăspundețiȘtergere
  3. @V.Mandache

    Hehe... "titlu stufos tipic bizantinismului local"... Asa este!
    Aveti dreptate si cu restul. dar articolul e bun si socant. Si aveti de asemenea dreptate cu Bucurestii care "capacitate remarcabila de a evolua independent de previziunile sau dorintele diferitelor puteri..." Mersi de comentariu...

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Cristian: nici eu nu sunt de loc din Bucuresti si intr-adevar, iti dau dreptate.eu nu am gasit nici macar aia 10% carora sa le pese de clasirile vechi in randul cunostintelor mele si li se pare ciudat cand merg sa ma plimb sa admir astfel de cladiri.

    acum referitor la tema articolului, pot spune ca pe langa crima de a distruge aceste cladiri de importanta istorica, se adauga si crima de a implanta alaturi de cele ramase kitch-uri arhitecturale moderne, ce se potrivesc acolo ca nuca in perete.cladirile metalice de birouri, mallurile...fac nota discordanta cu acele cladiri pretioase istoric si arhitectural.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cu toata amicitia ce i-o port, trebuie sa spun ca totusi Dan Ionescu mai exagereaza totusi din cand in cand si mai incurca si unele borcanase cateodata,
    Ma refer la ansamblul cunoscut drept "Cazino Victoria". Acolo a facut Prof. Dr. Arhitect Hanna Derer studiu istoric asa ca pot spune ca "fosta sala de festivitati a legatiei germane" este de fapt o sala facuta in prima parte a anilor '50. Chestia cu tunelul e o gaselnita. Si rezulta ca ansamblul ar fi in vreun pericol iminent ceea ce nu e cazul - aici se va reloca Ghoete Institut.
    Casele clasate nu pot fi "scapate" din lista decat de catre INP, gestionarul acesteia, institutie in care lucreaza si Dan.
    Garajul Art-Deco nu se va demola, cel putin nu fatada. In CZMI nu a "starnit nicio emotie" ca sa-l parafrazez pe raposatul Stefan Damian asa ca nu a constituit subiect de lupta decat pentru mine ... Nu cred ca se pune problema unor lifturi pentru 400 de autorurisme caci puz avizat are un imobil P+9 la Dorobanti si unul P+4 la Cihoschi, si o supraetajare in P+6 pe coltul Dorobanti cu Maior Giurescu (parca asa ii zice stradutei deschise la sfarsitul anilor '20). Probabil ca garajul ar putea fi salvat daca peste acoperirea sa cu panza de beton semicilindrica s-ar face o terasa cu umplutura din pamant si plantatie verde (cum a fost sugestia mea in vederea mentinerii nu numai a fatadei asa cum s-a vehiculat ca optiune).
    Daca tot e pusa poza casei Oromolu si eu am pomenit de Damian, as spune ca acesta propusese ca aceasta casa, dat afiind vecinatatea cu Guvernul, sa fie cumparata pentru a face aici resedinta oficiala a primului ministru - solutie ce ar fi impiedicat turnuri viitoare acolo si ar fi salvat cladirea (intre noi fiind vorba este o casa destul de prost construita). Propunerea a ramas o simpla propunere ...

    RăspundețiȘtergere
  6. @cristian: ceea ce spui e tragic de adevarat. Nici macar studentii de la arhitectura nu sunt in stare sa se uite cu atentie la o casa mai mult sau mai putin istorica!
    Sunt unii care in anul 5 nu sunt in stare sa distinga intre arhitectura anilor '70 si cea a anilor '30. Majoritatii dintre ei li se inoculeaza (sau au ei insisi formata opinia) ideea ca e musai "sa nege" contextul istoric. Prima combinata cu a doua conduce la practicienii care ii contureaza @andreei toma "crima" de care spunea ...

    RăspundețiȘtergere
  7. Am vrut sa scriu "catorva dintre ei", m-am razgandit si am dat-o in bara ... "Majoritatii lor li se inoculeaza ..." Nashpa cum s-ar zice :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Pentru mine este clara schema gangsterilor imobiliari: ei vor sa semene panica pentru ca proprietrii s vanda ieftin. Dupa aceea darama si amagesc " investori" sa puna jos bani pentru noi constructii. Se vinde sau ne se vinde, cei pagubiti sunt investorii si banca.
    S-a mai procedat asa cu blocurile din Floreasca...

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu voiam sa fiu incisiv.
    O sa demonstrez ca sunt un domn de comitet.
    Dar vraistea bucuresteana si-a lasat amprente adanci asupra mea.

    RăspundețiȘtergere
  10. @VMandahe
    Nu-i bai, nu ati fost incisiv...E in regula..

    RăspundețiȘtergere
  11. @Cristian
    Si eu am cunoscut cam aceeasi situatie, sunt in Bucuresti cam de acelasi timp si am observat cam aceleasi tipuri de reactii.

    Am avut insa o experienta proprie de aceeasi factura, care m-a ajutat sa privesc lucrurile putin mai nuantat. Probabil ignoranta in aceste cazuri e chestie de obisnuinta, de rutina, de a fi obsinuit sa porti niste "ochelari" pe care pana cand nu-i dai jos, nu ai cum sa vezi altceva.

    Eu sunt din Buzau, oras in care m-am nascut si trait constant pana am venit cu facultatea in capitala. De ce era nevoie sa specific? Intrucat Buzaul are destule case vechi, construite in jur de 1900. Am fost la gradinita in 2 locuri, in cladiri vechi datand de prin 1900-1930, cladirea scolii unde am facut clasele primare si generale data de pe la 1880, reconstruita dupa razboi, fiind grav afectata de bombardamente. Liceul l-am facut intr-o cladire datand tot de pe la 1880.

    Am fost pasionat cumva de istorie inca din acele timpuri. Cu toate astea, cat timp am locuit acolo, pur si simplu nu am observat cu adevarat valoarea reala a cladirilor vechi cu care ma intalneam in fiecare zi. Se vedeau ca sunt altfel, dar nu imi atrageau atentia foarte mult. Erau pur si simplu niste case mai altfel pe care le stiam de cand ma stiam si pe mine.

    Ce m-a facut insa sa imi dau seama ca sunt totusi cu mult mai diferite fata de alte constructii ce puteau fi si ele numite tot case? Venirea in Bucuresti a constituit un punct contrastant destul de important. Buzaul e un oras mic, nu exista cartiere intregi doar si doar de blocuri, sunt blocuri, sunt si case, mai vechi sau mai noi, iar blocuri, iar case. In Bucuresti insa, am dat de cartiere intregi, cu dimensiunile aferente (cam cat tot orasul meu natal) numai si numai de blocuri. Si cum de la inceput am stat in cartier doar si doar de blocuri, contrastul bloc-case a fost foarte puternic. Asa ca, in momentul in care faceam plimbari prin centru in capitala, imaginea caselor se impunea imediat, ca fiind ceva aparte si diferit de griul apasator al nesfarsitelor blocuri in stil comunist. Una e sa vezi casa, bloc, casa, bloc, alta e sa vezi doar si doar blocuri.

    In fine, sa nu o lungesc, datorita constrastului intre imaginea cu care am crescut, orasel micut, constructii diverse vs. blocuri, blocuri, blocuri, imaginea caselor, a celor vechi in special, cu arhitectura deosebita s-a impus mult mult mai puternic. Astfel ca am ajuns treptat ca atunci cand ma intorc in Buzau sa observ ca de fapt toate casele langa care am crescut sunt case vechi, unele chiar de pe la 1850. Case carora pana atunci nu le acordasem nici cea mai mica atentie. Si se uita ai mei la mine si ma intreaba ca ce tot naiba vad in casele alea, doar le stiu de atat timp. Si atunci le atrag atentia asupra unor elemente pe care nu au avut timp sau pur si simplu nu au avut spiritul de observatie sau obisnuinta de a le remarca - le arat miste basoreliefuri cu capete de persoane, motive florale, una, alta... si asa isi dau si ei seama ca intr-adevar, casele alea sunt totusi ceva...

    Probabil la fel si la bucurestenii care sunt nascuti si crescuti in capitala, pur si simplu sunt mult prea obisnuiti cu imaginea si nimic din ceea ce este cu adevarat important nu le atrage atentia. Ma refer la persoanele care au potential, desigur, ca ignorantul pur nu se schimba. Crescand de mici alaturi de anumite cladiri si nimeni neexplicandu-le nimic, pentru ei acele case sunt doar niste spatii de locuit si atat - copil fiind, nu te intereseaza nu stiu ce fatada bogat decoarata - apoi, crescand, imaginea fiind deja cunsocuta de tine, nu reprezinta un punct de interes, atat timp cat nu exista nimic in tine sau langa tine care sa-ti atraga atentia si sa te faca sa reconsideri (daca ai cu ce), sa observi totul dintr-o alta perspectiva. Iar mediul social actual este cam impermeabil fata de astfel de valori, din contra, primeaza tendinta de a face publicul sa inghita pe nemestecate mai orice, in niciun caz sa analizeze autonom ceva.

    RăspundețiȘtergere
  12. Intru in jocul comentariilor...frapat de cel al buzoianului...
    Este excelenta observatia ca Bucurestii pot fi o scoala estetica pt spiritele deschise, bineinteles Capitala Romaniei fiind exemplu si interfata cu alte culturi...
    Dar este valoros si raportarea fiecaruia la locul natal, unde are amintiri unice despre viata oamenilor care au trait si realizat frumosul...crampeie care trebuie analizate, puse cap la cap si intelese...pt un nou inceput...
    Caci importanta este viata comunitatilor, traditiile si identitatea lor, continuitatea catre o treapta progresiv superioara...
    Dar in cadrul unei dezvoltari organice, cladita pe umerii inaintasilor si lasata mai buna copiilor...

    RăspundețiȘtergere
  13. Nu vreau sa ma indepartez de la subiect dar este clar ca mediul politic si economic determina toate interventiile la nivelul peisajului urban din orice oras iar orasul cu metrou este cu atat mai mult supus cutitelor avare cu cat comunitatea locala (daca e) aduna oameni in majoritate egoisti si nepasatori.
    Cu un ministu al apararii fost tamplar si ospatar, dar are studii facute in 3 ani, un exemplu pentru ce fel de oameni sunt pusi pentru a tine laolalta o structura gigantica birocratica ce in final are ca unic scop cresterea calitatii vietii romanilor.

    RăspundețiȘtergere
  14. hai sa spune simplu si la obiect: imi vine sa vomit! asa proiete cum vedem aici : http://www.skyscrapercity.com/showthread.php?t=602857
    sa tot avem, o sa traim ca intr-un oras nebun chinezesc si o sa ne credem tari ca avem o masina si stam la 50 m deasupra pamantului. Bucurestenii isi merita soarta pentru ca nu reactioneaza, ii doar in 4x4 si in prostia lor care a facut posibil si comunismul romanesc asa cum a fost el.
    In rest numai de bine, sa le faca sosele si paralele, daca se poate fara case intre ele, un imens poligon sa se dea ca schizofrenii ce sunt cu masinile toata ziua, si sa fie "trafic fluid". tara de imputiti ce suntem!

    RăspundețiȘtergere
  15. Mai va amintiti 4martie77 ?

    RăspundețiȘtergere
  16. Sunt bucuresteanca la a treia generatie si-mi pasa de Bucuresti si ma doare sufletul cind vad cum cade incet, incet, cite o parte din orasul meu. Strazile copilariei mele nu mai sunt asa cum le stiau pasii mei cindva si explicatia ca un oras este intr-o continua miscare nu are temei pentru a darima tot ce inseamna istorie si frumusete.
    Prin nepasarea noastra contribuim si noi la a doua demolare a orasului, mai rea decit cea din anii comunismului.
    Distrugerea vine din noi, ne place trecutul nostru istoric numai din punct de vedere al derularii evenimentelor, il afisam ostentativ, si atit. Pentru noi pietrele, zidurile nu conteaza, pentru ca le darimam pe toate si zidim altele in noi si intre noi.
    Admiram si ne insusim fara limite tot ceea ce vine de dincolo de ocean, invers decit inainte de '89, acum lumina vine dinspre Apus si uitam de propia noastra identitate pe care o cautma numai in extremis.
    Pacat.

    RăspundețiȘtergere
  17. @Silvia
    Multumesc pt comentariu. Mi-a placut aia cu "lumina vine de la Apus'

    RăspundețiȘtergere
  18. Am dat de pozele astea. Poate sint deja cunoscute...

    https://www2.landesarchiv-bw.de/ofs21/olf/struktur.php?bestand=20946&klassi=006.00647.%&anzeigeKlassi=025&letztesLimit=unbegrenzt&baumSuche=&standort=

    RăspundețiȘtergere
  19. Radu,
    pentru comentariul frumos al Silviei ar trebui sa postezi un nou articol.

    RăspundețiȘtergere
  20. Stau in zona blvd Lascar Catargiu si vad in fiecare zi multe cladiri vehi demolate sau mutilate de rechinii imobiliari.E clar ca in Romania nu numai in Bucuresti se intampla acest lucru.In Bucuresti insa nici macar imobilele amplasate foarte
    avantajos ( Magheru, Victoriei, Regina Elisabeta...) in zone cu un vad comercial foarte bun sunt in paragina sau neintretinute dinadins de cei ce le detin.
    1.Pasaj rutier ( si pietonal) la Romana ar fi foarte bun , insa pe directia N-S, nu in zona Polona-Eminescu..., chiar daca ar fi un pic in neconcordanta mai ales in partea dinspre L. Catargiu.
    2.Zona Victoriei- Dacia este una exceptionala si orice astfel de constructii ar distruge caracterul eterogen si unitar al zonei (in care locuiesc de 4 ani btw).Cel putin acea cladire planuita la Academia Romana este crima in adevaratul sens al cuvantului.
    Ne pierdem identitatea pe cativa arginti primiti de la niste smecheri imobiliari si repercusiunile le vor vedea(in poze) copii si nepotii nostri.Mare pacat.

    RăspundețiȘtergere
  21. Sunt puține bloguri cu tematică istorică în România.M-ar interesa o colaborare.Eu sunt pasionat de traducerea discursurilor cu tematică istorică.Date de contact- luca_octavian2003@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  22. Radule, orasul e un corp viu, care isi genereaza propriile sale membre si functionalitati. Sincer, nu prea vad un oras ca o vitrina de muzeu. Asta e situatia, se mai demoleaza, se mai construieste... trebuie sa te adaptezi la prezent, nu sa creezi diorame de "Antipa". Grija pentru trecut daca devine compulsiv-obsesiva denota alte alea...

    RăspundețiȘtergere
  23. Citeam articolul acum multe luni si ma gandeam poate nu o sa se intample chestia cu demolarile de pe Dorobanti, mai ales acel superb Garaj Art Deco. Din pacate se pare ca se confirma intentia, de acum doua zile au inceput demolarea unor cladiri anexe garajului, respectiv show-room-ul din fata si o maghernita care gazduise la un moment dat o shaormerie. tare mi-e teama ca urmeaza garajul, am vazut ca deja au incetat activitatea economica in spatiul respectiv iar cateva geamuri de la usile de intrare sunt sparte...trist, foarte trist!

    RăspundețiȘtergere