CAZUL CASTELULUI BETHLEN DIN BOIU – ŢOPA

Serialul despre castelele transilvanene continua. Azi un castel, practic distrus iremediabil, desi a fost, cum veti vedea, in atentia Directiei Monumentelor Istorice, la inceputul anilor '90.
Articolul de mai jos a fost scris de istoricul de arta Iozefina Postavaru, care cu amabilitate mi l-a pus la dispozitie, articol ce a fost prezentat in 1996 la un Simpozion Stiintific ce se intitula...he, he "Destinul Resedintelor Nobiliare Central-Est Europene". Deci, desi preocuparea e veche, de facut s-a facut prea putin (spre deloc) si situatia continua si azi, dupa 13 ani.
Nu-i nimic, avem destule castele renascentiste, pe toate drumurile, ne mai permitem sa mai distrugem cateva, ca nu-i bai; si ce nevoie avem de vechiturile astea, care mai sunt si unguresti! Lasa ca ne vor construi tiga...pardon! romii destule castele cu turnulete, mult mai frumoase!

Doamnelor si domnilor, castelul de la Boiu-Ţopa:


Castelul Bethlen din satul Boiu-Ţopa (magh. Boiu- Alsóbún, Ţopa- Kisbún), comuna Albeşti, judeţul Mureş este situat la 7 km est de Sighişoara şi la 3 km de drumul naţional Braşov-Sighişoara.

Castelul in anii '60...

Este înregistrat în Lista Monumentelor Istorice şi se află în administrarea Ministerului Culturii din România.

Imaginea pe care o oferă azi castelul nu ilustrează protecţia pe care acest statut o impune. Istoria sa, similara după 1945 cu a multor reşedinţe nobiliare din România, adaugă un element specific datorită căruia situaţia monumentului devine un "caz": pericolul inundării.

Prima menţiune documentară a localităţii datează din 20 octombrie 1301 şi se referă la trecerea moşiei de la Ţopa din posesiunea voievodului Transilvaniei, Ladislau Kan (1294-1314) în cea a comiţilor Nicolae şi Ponan, fiii lui Dees (Desideriu). Documentul ( - scrisoarea capitlului bisericii “Sf. Arhanghel Mihail” de la Alba Iulia descrie hotarele moşiei, oferind coordonate edificatoare pentru poziţia excepţională a castelului: "…cel dintâi hotar este râul Tîrnava Mare care desparte pământul numit Novec, dinspre Segus, însă hotarul este chiar cetatea Sighişoara, precum şi o creastă care vine deasupra unui izvor numit Hidegkut...". În secolul al XVI-lea, pământurile de la Boiu se aflau în stăpânirea familiei Bethlen, din ramura Balazs (+ 1536).

Pitorescul peisajului şi păşunea întinsă, unde pasiunile cinegetice şi de echitaţie se puteau desfăşura în voie au determinat stabilirea aici a unei reşedinţe familiale ale cărei etape de construcţie sunt redate sintetic în inscripţia latina păstrată încă şi astăzi, încastrată în zidul turnului de SE:

"EREXIT HOC CASTELV INCITUS HEROS VOLFGANG DE BETLEN EXERCIT W R TRANS(ILVANIAE) GENERAL MAGNI / PRINCIPIS GABRIELIS BETLEN CONSILIAR AULAE MlLITIAE / CAPITANEUS COMES SUPR CO(MI)T(A)T(US) DE KUKULO AC DECMAR ARENDATOR / ANO 1617 QVO VIX COMPLETO REPENTE FATO CESSIT FILIO IOANNE RELICTO / HIC VERO TERESTRI ORBAT PATRE SUB TUTELA DIVINA ADOLESCENS / TRANS(ILVANIAE) CANCELAR CONSlLIAR (IS) AC COMES SUPR(EM)VS CO(MI)T(A)TVS ALBEN(SIS) / MEMORIAE ET HONOR CHARISSIM( I ) GENITORIS HAEC AP POSVIT A(NN)O 1675"

Inscriptia, pierduta azi (furata sau mai curand salvata). As face un apel spre a fi adusa la un muzeu. E pacat sa stea ascunsa!

Rezultă aşadar, din acest izvor epigrafic, că generalul oastei voievodului Transilvaniei, Wolfgang (mag. Farkas) Bethlen, consilier al principelui Gabriel Bethlen (1613-1629) - căpitan al trupelor curţii, comite suprem al comitatului Târnava şi “arendator” al dijmelor - a înălţat castelul în anul 1617. Comanditarul este binecunoscut între contemporanii lui Mihai Viteazul; a murit în 1618, la un an după construirea castelului. După istoricul de artă Jolán Balogh, şantierul ar fi fost condus de meşterul clujean Istvan Dioszegi, atestat între 1588 - 1598 la construcţiile principelui Sigismund Bathory de la Alba lulia (2). Inscripţia continuă arătând soarta fiului lui Farkas Bethlen şi a Beatricei Varadi, Janos, rămas orfan de mic şi ajuns la 1675 - când punea inscripţia în amintirea tatălui său - consilier al cancelarului Transilvaniei şi comite suprem al Albei, Mihaly Teleki.

Punerea inscripţiei a fost considerată de către istoricul Imre Lukinich drept marcă a unei noi etape de construcţie. Revenirea în Transilvania, cu câţiva ani înainte (1667) a fiului mai mare a lui Janos Bethlen - binecunoscutul diplomat Miklos Bethlen, ­născut în castelul de la Boiu în 1642 - după o călătorie în apusul Europei (1662 - 1663), în timpul căreia studiase arhitectura la Utrecht şi Leyda, fusese impresionat de castelele de pe Loara, văzuse Londra şi Veneţia, ca şi unele particularităţi ale construcţiei fac plauzibilă afirmaţia lui Lukinich. S-a opinat de asemenea, în istoriografia maghiară, fără a se indica sursele, ca fortificaţia exterioară ar fi fost realizată după planurile lui Gabriel Haller.

Imagine din anii '60

Cercetările istoricilor de artă din Ungaria şi România nu au descoperit până acum nici un inventar al castelului, ceea ce conferă investigaţiilor asupra monumentului o însemnătate deosebită.

În absenţa unei cercetări aprofundate de istoria artei, castelul de la Boiu -Ţopa este de aşezat în familia reşedinţelor nobiliare ce îmbină cerinţele vieţii luxoase cu necesităţile de apărare, care, în cursul secolului al XVII-lea dezvoltă o tipologie particulară, în interiorul căreia au fost delimitate două mari categorii: castelele cu plan pătrat închis, având o curte interioară, ca cele de la Medieşul Aurit (1620-1657), lernut (1525,1650-1660), Bonţida (1652) şi cele cu plan compact, fără curte interioară, cum sunt cele de la Deva (Gabriel Bethlen, sec. XVI, 1621) Cetatea de Baltă (Bethlen-Haller, sec. XV, 1615-1624), Sânmiclăuş (Miklos Bethlen, 1668-1683).

Încadrându-se în cea de-a doua categorie, castelul Boiu-Ţopa consistă dintr-un corp central dreptunghiular, cu turnuri de colţ poligonale, desfăşurat pe trei nivele, o incintă patrulateră cu patru turnuri combinate de colţ şi o clădire anexă pe latura de vest; incinta adăpostea un parc cu arbori de esenţă rară.

Prezenţa sistemului perimetral de apărare absolvă corpul central de funcţia defensivă; turnurile de colţ şi gurile de tragere de sub şarpantă ilustrează mai degrabă teoria remanenţei formei în timp ce funcţia evoluează.

Spre deosebire de celelalte castele din categoria sa, castelul de la Boiu, în ciuda stării de conservare dramatice în care se află azi este singurul care păstrează parţial vechea incintă de fortificare; la celelalte castele prezenţa curţilor cu ziduri, turnuri şi construcţii gospodăreşti se păstrează doar documentar.

Castelul de la Sînmiclăus, de pildă, construit după planurile aceluiaşi Miklos Bethlen, avea două curţi şi cinci turnuri de apărare iar castelul de la lernut era înconjurat de ziduri cu turnuri depozite, grajduri, şant cu apă şi o grădină preţioasă.

Imagine din anii '60

Stilistic, construcţia aparţine Renaşterii târzii, cu contaminări baroce; definitorii sunt silueta adunată, cu învelitori cu pante înalte, frontonul faţadei peincipale în unghi obtuz şi mai ales loggia cu arcade plate, subliniate de bosaje, încadrate între pilaştri cu capiteluri corintice şi parapetul cu baluştri de piatră al etajului, cornişa puternică, ancadramentele uşilor şi ferestrelor. Încăperile demisolului şi ale parterului au bolţi semicilindrice cu penetraţii; o decoraţie pictată în tempera acoperea pereţii etajului atât la interior cât şi la exterior.

Foto din 1996

Responsabilă pentru situaţia de azi a castelului este istoria sa de după 1945, istorie ce se poate reconstitui pe baza documentelor din arhiva Direcţiei Monumentelor Istorice (DMI). Scoaterea din proprietatea familiei Bethlen, în 1945 a atras imediate distrugeri ale clădirilor şi parcului dendrologic. Din 1948 a fost folosit ca depozit al secţiei de Gospodărire Criş.

Deşi declarat monument istoric prin HCM 1160/1952, distrugerile şi modificările fără aviz au continuat. În 1966 CAP Albeşti emite o primă cerere de scoatere din Lista Monumentelor, susţinută de Comitetul Judeţean pentru Cultură Mureş, invocându-se valoarea arhitecturală insignifiantă (?!) şi prezenţa în acelaşi judeţ a castelului Bethlen din Criş. DMI respinge cererea, trasând, în acelaşi timp, limitele zonei de protecţie a monumentului.

În 1969 DMI emite o temă de proiectare pentru reparaţii dar în 1971 Departamentul Agriculturii de Stat solicită preluarea castelului de către DMI, întrucât acesta nu mai era folosit de lAS. În 1971, în urma inundaţiei dezastruoase din 1970, ISPIF elaborează un proiect de amenajare a bazinului hidrografic Tîrnava Mare, menit să protejeze oraşul Sighişoara, prin care este afectat castelul şi toate construcţiile fermei IAS Boiu.

În 1973, ISPIF cere aviz de strămutare a castelului, cerere avizată în cele din urmă de către CCES în 1973, când se propune pentru noul amplasament, zona de agrement Hula Daneş.

După lucrările hidrotehnice dintre 1973- 1975, castelul este închis într-o chiuvetă de acumulare prevăzută cu un dig lateral de compartimentare şi un deversor de beton, ocazie cu care este demolată latura de nord a incintei, cu două turnuri şi construcţia anexă.

Foto din anii '80. A se remarca digul din stanga, aparentul motiv pentru care castelul afost lasat de izbeliste. Remarcarti de asemenea, cladirile din dreapta. Sunt 2 din cele 4 turnuri care aparau la colturi incinta ce avea in centru castelul

Foto din anul 2008. Castelul e o gramada de moloz...

Consiliul Judeţean solicită încă o dată scoaterea castelului din Lista Monumentelor iar DMI avizează demolarea cu condiţia elaborării documentaţiei, fără condiţia reconstituirii. În 1977 DPCN (fosta DMI) este desfiinţată iar documentaţia lucrărilor, stopată. Odată cu reînfiinţarea DMI (DMASI) în 1990, castelul reintră în Lista Monumentelor, iar în 1991 este preluat în deţinere de folosinţă de către DMASI, împreună cu alte 12 obiective, în cadrul proiectatei “Eforii a monumenteior”, menită să protejeze monumentele părăsite (în inventarul lAS Boiu, castelul figura la categoria "casat"). Castelul este inclus în planul de restaurare al DMASI pe 1992 iar proiectul elaborat de arh, Cornel Constantin, cuprinzând releveul monumentului cu consemnarea stării fizice, studiul de fezabilitate şi proiectul de intervenţii urgente este avizat la 6.07.1992. Proiectul este însoţit de un judicios studiu istoric elaborat de arhg. Sergiu losipescu, sursă a datelor istorice din lucrarea de faţă. Din cauza absenţei fondurilor, nu au fost executate nici un fel de lucrări de intervenţie urgentă, astfel încât, la rediscutarea oportunităţii menţinerii obiectivului în planul de restaurare pe 1993, evaluarea calculată de către S. C. Aquaproiect - după care exista o posibilitate de inundare a castelului de 5% o dată la 20 de ani – a fost folosită ca argument decisiv pentru abandonarea lucrărilor de proiectare şi execuţie. Un motiv în plus a fost redirecţionarea fondurilor de restaurare, precare, la continuarea şantierului deschis la castelul Bethlen din Cris. În august 1994 DMASI este desfiinţată iar bunurile din administraţia sa sunt preluate de CAPCN a Ministerului Culturii. În martie 1996 am constatat ignorarea de către conducerea acestei instituţii a statutului său de beneficiar de folosinţă al castelului. În iarna 1995-1996 s-a produs colapsul şarpantei corpului principal.

1996. Castelul are acoperisul cazut, dar turnurile sunt inca intregi

Este motivul pentru care readuc în atenţie "cazul" castelului din Boiu-Ţopa, caz de natură să contrarieze nu doar pe cei implicaţi în protecţia monumentelor. Rejudecând pierderile complexe de natură istorică şi economică pe care dispariţia sa le-ar produce, concluzia firească este că aceasta trebuie preîntâmpinată în cel mai scurt timp.

Lucrări simple de protejare a construcţiei prin învelitori uşoare se impun de urgenţă pentru a salva bolţile parterului, element fără de care substanţa istorică şi rezistenţa castelului ar fi, încă o dată, compromise.

Studiul de fezabilitate propune ca posibilităţi de restaurare patru variante (hotel-restaurant, centru de studii şi cercetări, reşedinţă, han pentru tineret), menite să valorifice multiplele potenţe ale castelului: importanţa istorică şi arhitecturală, amplasamentul în stricta vecinătate a oraşului Sighişoara - ale cărei dotări hoteliere şi culturale sunt disproporţionate faţă de potenţialul său turistic; apropierea faţă de drumul naţional; posibilitatea reamenajării parcului, cu valorificarea chiar a amenajărilor hidrotehnice.

Fatada castelului in 2008

Comparat cu aceste avantaje, riscul - de altfel nedemonstrat în cei 23 de ani scurşi de la amenajările hidrotehnice - al inundării primului nivel apare ca nesemnificativ. Lucrări speciale de asigurare a zidăriei, precum şi amplasarea la demisol a unor dotări uşoare, lesne de demontat şi ieftine ar constitui investiţii cu timp minim de amortizare în cazul reintegrării castelului în circuitul cultural al Europei.

Iozefina Postăvaru Bucureşti, martie 1996

Note

---

(1) D.I.R. Seria C – Transilvania, veac XIV, vol.I, p. 318, 11

(2) Jolán Balogh, Kaposzvári Köfaragó Műhelyek XVI Szazad, Budapest,1985

Gheorghe Sebestyen, Victor Sebestyen, Arhitectura Renaşterii în Transilvania, Ed. Academiei R.P.R., 1963

2008...

2010- Fatada a cazut....
Foto: Pallo Zoltan

Foto: Pallo Zoltan

2010
Foto: Pallo Zoltan

Abstract

The "Case" Boiu-Ţopa Castle

The castle in Boiu- Topa village (7 km E Sighişoara) was build in two stages in 1617 and 1675, the first by Farkas Bethlen, prince Gabriel Bethlen's adviser and captain and the second by his son, Janos, the chancellor MihalyTeleki's adviser.

The castle combines the characters of a nobleman's residence and a fortress: a three storey central building in late Renaissance style, enclosed by walls and four towers.

Similar to the residences of other noblemen, the castle was expropriated (1945) and used as a grain depot. Although it was declared a historical monument in 1957, it endured repeated alterations and destruction.

The situation worsened in 1972 when the castle was left in the path of the overflow waters after the government diverted the Târnava River to protect Sighisoara from flooding. The chance of the castle being inundated is estimated to be once every 20 years. This threat and inconsistent policies in protecting historical monuments in Romania have impeded any restoration work. The project drawn up by the former DMASI in 1992 has been forgotten and monument is close to collapse.