CAZUL CASTELULUI BETHLEN DIN BOIU – ŢOPA

Serialul despre castelele transilvanene continua. Azi un castel, practic distrus iremediabil, desi a fost, cum veti vedea, in atentia Directiei Monumentelor Istorice, la inceputul anilor '90.
Articolul de mai jos a fost scris de istoricul de arta Iozefina Postavaru, care cu amabilitate mi l-a pus la dispozitie, articol ce a fost prezentat in 1996 la un Simpozion Stiintific ce se intitula...he, he "Destinul Resedintelor Nobiliare Central-Est Europene". Deci, desi preocuparea e veche, de facut s-a facut prea putin (spre deloc) si situatia continua si azi, dupa 13 ani.
Nu-i nimic, avem destule castele renascentiste, pe toate drumurile, ne mai permitem sa mai distrugem cateva, ca nu-i bai; si ce nevoie avem de vechiturile astea, care mai sunt si unguresti! Lasa ca ne vor construi tiga...pardon! romii destule castele cu turnulete, mult mai frumoase!

Doamnelor si domnilor, castelul de la Boiu-Ţopa:


Castelul Bethlen din satul Boiu-Ţopa (magh. Boiu- Alsóbún, Ţopa- Kisbún), comuna Albeşti, judeţul Mureş este situat la 7 km est de Sighişoara şi la 3 km de drumul naţional Braşov-Sighişoara.

Castelul in anii '60...

Este înregistrat în Lista Monumentelor Istorice şi se află în administrarea Ministerului Culturii din România.

Imaginea pe care o oferă azi castelul nu ilustrează protecţia pe care acest statut o impune. Istoria sa, similara după 1945 cu a multor reşedinţe nobiliare din România, adaugă un element specific datorită căruia situaţia monumentului devine un "caz": pericolul inundării.

Prima menţiune documentară a localităţii datează din 20 octombrie 1301 şi se referă la trecerea moşiei de la Ţopa din posesiunea voievodului Transilvaniei, Ladislau Kan (1294-1314) în cea a comiţilor Nicolae şi Ponan, fiii lui Dees (Desideriu). Documentul ( - scrisoarea capitlului bisericii “Sf. Arhanghel Mihail” de la Alba Iulia descrie hotarele moşiei, oferind coordonate edificatoare pentru poziţia excepţională a castelului: "…cel dintâi hotar este râul Tîrnava Mare care desparte pământul numit Novec, dinspre Segus, însă hotarul este chiar cetatea Sighişoara, precum şi o creastă care vine deasupra unui izvor numit Hidegkut...". În secolul al XVI-lea, pământurile de la Boiu se aflau în stăpânirea familiei Bethlen, din ramura Balazs (+ 1536).

Pitorescul peisajului şi păşunea întinsă, unde pasiunile cinegetice şi de echitaţie se puteau desfăşura în voie au determinat stabilirea aici a unei reşedinţe familiale ale cărei etape de construcţie sunt redate sintetic în inscripţia latina păstrată încă şi astăzi, încastrată în zidul turnului de SE:

"EREXIT HOC CASTELV INCITUS HEROS VOLFGANG DE BETLEN EXERCIT W R TRANS(ILVANIAE) GENERAL MAGNI / PRINCIPIS GABRIELIS BETLEN CONSILIAR AULAE MlLITIAE / CAPITANEUS COMES SUPR CO(MI)T(A)T(US) DE KUKULO AC DECMAR ARENDATOR / ANO 1617 QVO VIX COMPLETO REPENTE FATO CESSIT FILIO IOANNE RELICTO / HIC VERO TERESTRI ORBAT PATRE SUB TUTELA DIVINA ADOLESCENS / TRANS(ILVANIAE) CANCELAR CONSlLIAR (IS) AC COMES SUPR(EM)VS CO(MI)T(A)TVS ALBEN(SIS) / MEMORIAE ET HONOR CHARISSIM( I ) GENITORIS HAEC AP POSVIT A(NN)O 1675"

Inscriptia, pierduta azi (furata sau mai curand salvata). As face un apel spre a fi adusa la un muzeu. E pacat sa stea ascunsa!

Rezultă aşadar, din acest izvor epigrafic, că generalul oastei voievodului Transilvaniei, Wolfgang (mag. Farkas) Bethlen, consilier al principelui Gabriel Bethlen (1613-1629) - căpitan al trupelor curţii, comite suprem al comitatului Târnava şi “arendator” al dijmelor - a înălţat castelul în anul 1617. Comanditarul este binecunoscut între contemporanii lui Mihai Viteazul; a murit în 1618, la un an după construirea castelului. După istoricul de artă Jolán Balogh, şantierul ar fi fost condus de meşterul clujean Istvan Dioszegi, atestat între 1588 - 1598 la construcţiile principelui Sigismund Bathory de la Alba lulia (2). Inscripţia continuă arătând soarta fiului lui Farkas Bethlen şi a Beatricei Varadi, Janos, rămas orfan de mic şi ajuns la 1675 - când punea inscripţia în amintirea tatălui său - consilier al cancelarului Transilvaniei şi comite suprem al Albei, Mihaly Teleki.

Punerea inscripţiei a fost considerată de către istoricul Imre Lukinich drept marcă a unei noi etape de construcţie. Revenirea în Transilvania, cu câţiva ani înainte (1667) a fiului mai mare a lui Janos Bethlen - binecunoscutul diplomat Miklos Bethlen, ­născut în castelul de la Boiu în 1642 - după o călătorie în apusul Europei (1662 - 1663), în timpul căreia studiase arhitectura la Utrecht şi Leyda, fusese impresionat de castelele de pe Loara, văzuse Londra şi Veneţia, ca şi unele particularităţi ale construcţiei fac plauzibilă afirmaţia lui Lukinich. S-a opinat de asemenea, în istoriografia maghiară, fără a se indica sursele, ca fortificaţia exterioară ar fi fost realizată după planurile lui Gabriel Haller.

Imagine din anii '60

Cercetările istoricilor de artă din Ungaria şi România nu au descoperit până acum nici un inventar al castelului, ceea ce conferă investigaţiilor asupra monumentului o însemnătate deosebită.

În absenţa unei cercetări aprofundate de istoria artei, castelul de la Boiu -Ţopa este de aşezat în familia reşedinţelor nobiliare ce îmbină cerinţele vieţii luxoase cu necesităţile de apărare, care, în cursul secolului al XVII-lea dezvoltă o tipologie particulară, în interiorul căreia au fost delimitate două mari categorii: castelele cu plan pătrat închis, având o curte interioară, ca cele de la Medieşul Aurit (1620-1657), lernut (1525,1650-1660), Bonţida (1652) şi cele cu plan compact, fără curte interioară, cum sunt cele de la Deva (Gabriel Bethlen, sec. XVI, 1621) Cetatea de Baltă (Bethlen-Haller, sec. XV, 1615-1624), Sânmiclăuş (Miklos Bethlen, 1668-1683).

Încadrându-se în cea de-a doua categorie, castelul Boiu-Ţopa consistă dintr-un corp central dreptunghiular, cu turnuri de colţ poligonale, desfăşurat pe trei nivele, o incintă patrulateră cu patru turnuri combinate de colţ şi o clădire anexă pe latura de vest; incinta adăpostea un parc cu arbori de esenţă rară.

Prezenţa sistemului perimetral de apărare absolvă corpul central de funcţia defensivă; turnurile de colţ şi gurile de tragere de sub şarpantă ilustrează mai degrabă teoria remanenţei formei în timp ce funcţia evoluează.

Spre deosebire de celelalte castele din categoria sa, castelul de la Boiu, în ciuda stării de conservare dramatice în care se află azi este singurul care păstrează parţial vechea incintă de fortificare; la celelalte castele prezenţa curţilor cu ziduri, turnuri şi construcţii gospodăreşti se păstrează doar documentar.

Castelul de la Sînmiclăus, de pildă, construit după planurile aceluiaşi Miklos Bethlen, avea două curţi şi cinci turnuri de apărare iar castelul de la lernut era înconjurat de ziduri cu turnuri depozite, grajduri, şant cu apă şi o grădină preţioasă.

Imagine din anii '60

Stilistic, construcţia aparţine Renaşterii târzii, cu contaminări baroce; definitorii sunt silueta adunată, cu învelitori cu pante înalte, frontonul faţadei peincipale în unghi obtuz şi mai ales loggia cu arcade plate, subliniate de bosaje, încadrate între pilaştri cu capiteluri corintice şi parapetul cu baluştri de piatră al etajului, cornişa puternică, ancadramentele uşilor şi ferestrelor. Încăperile demisolului şi ale parterului au bolţi semicilindrice cu penetraţii; o decoraţie pictată în tempera acoperea pereţii etajului atât la interior cât şi la exterior.

Foto din 1996

Responsabilă pentru situaţia de azi a castelului este istoria sa de după 1945, istorie ce se poate reconstitui pe baza documentelor din arhiva Direcţiei Monumentelor Istorice (DMI). Scoaterea din proprietatea familiei Bethlen, în 1945 a atras imediate distrugeri ale clădirilor şi parcului dendrologic. Din 1948 a fost folosit ca depozit al secţiei de Gospodărire Criş.

Deşi declarat monument istoric prin HCM 1160/1952, distrugerile şi modificările fără aviz au continuat. În 1966 CAP Albeşti emite o primă cerere de scoatere din Lista Monumentelor, susţinută de Comitetul Judeţean pentru Cultură Mureş, invocându-se valoarea arhitecturală insignifiantă (?!) şi prezenţa în acelaşi judeţ a castelului Bethlen din Criş. DMI respinge cererea, trasând, în acelaşi timp, limitele zonei de protecţie a monumentului.

În 1969 DMI emite o temă de proiectare pentru reparaţii dar în 1971 Departamentul Agriculturii de Stat solicită preluarea castelului de către DMI, întrucât acesta nu mai era folosit de lAS. În 1971, în urma inundaţiei dezastruoase din 1970, ISPIF elaborează un proiect de amenajare a bazinului hidrografic Tîrnava Mare, menit să protejeze oraşul Sighişoara, prin care este afectat castelul şi toate construcţiile fermei IAS Boiu.

În 1973, ISPIF cere aviz de strămutare a castelului, cerere avizată în cele din urmă de către CCES în 1973, când se propune pentru noul amplasament, zona de agrement Hula Daneş.

După lucrările hidrotehnice dintre 1973- 1975, castelul este închis într-o chiuvetă de acumulare prevăzută cu un dig lateral de compartimentare şi un deversor de beton, ocazie cu care este demolată latura de nord a incintei, cu două turnuri şi construcţia anexă.

Foto din anii '80. A se remarca digul din stanga, aparentul motiv pentru care castelul afost lasat de izbeliste. Remarcarti de asemenea, cladirile din dreapta. Sunt 2 din cele 4 turnuri care aparau la colturi incinta ce avea in centru castelul

Foto din anul 2008. Castelul e o gramada de moloz...

Consiliul Judeţean solicită încă o dată scoaterea castelului din Lista Monumentelor iar DMI avizează demolarea cu condiţia elaborării documentaţiei, fără condiţia reconstituirii. În 1977 DPCN (fosta DMI) este desfiinţată iar documentaţia lucrărilor, stopată. Odată cu reînfiinţarea DMI (DMASI) în 1990, castelul reintră în Lista Monumentelor, iar în 1991 este preluat în deţinere de folosinţă de către DMASI, împreună cu alte 12 obiective, în cadrul proiectatei “Eforii a monumenteior”, menită să protejeze monumentele părăsite (în inventarul lAS Boiu, castelul figura la categoria "casat"). Castelul este inclus în planul de restaurare al DMASI pe 1992 iar proiectul elaborat de arh, Cornel Constantin, cuprinzând releveul monumentului cu consemnarea stării fizice, studiul de fezabilitate şi proiectul de intervenţii urgente este avizat la 6.07.1992. Proiectul este însoţit de un judicios studiu istoric elaborat de arhg. Sergiu losipescu, sursă a datelor istorice din lucrarea de faţă. Din cauza absenţei fondurilor, nu au fost executate nici un fel de lucrări de intervenţie urgentă, astfel încât, la rediscutarea oportunităţii menţinerii obiectivului în planul de restaurare pe 1993, evaluarea calculată de către S. C. Aquaproiect - după care exista o posibilitate de inundare a castelului de 5% o dată la 20 de ani – a fost folosită ca argument decisiv pentru abandonarea lucrărilor de proiectare şi execuţie. Un motiv în plus a fost redirecţionarea fondurilor de restaurare, precare, la continuarea şantierului deschis la castelul Bethlen din Cris. În august 1994 DMASI este desfiinţată iar bunurile din administraţia sa sunt preluate de CAPCN a Ministerului Culturii. În martie 1996 am constatat ignorarea de către conducerea acestei instituţii a statutului său de beneficiar de folosinţă al castelului. În iarna 1995-1996 s-a produs colapsul şarpantei corpului principal.

1996. Castelul are acoperisul cazut, dar turnurile sunt inca intregi

Este motivul pentru care readuc în atenţie "cazul" castelului din Boiu-Ţopa, caz de natură să contrarieze nu doar pe cei implicaţi în protecţia monumentelor. Rejudecând pierderile complexe de natură istorică şi economică pe care dispariţia sa le-ar produce, concluzia firească este că aceasta trebuie preîntâmpinată în cel mai scurt timp.

Lucrări simple de protejare a construcţiei prin învelitori uşoare se impun de urgenţă pentru a salva bolţile parterului, element fără de care substanţa istorică şi rezistenţa castelului ar fi, încă o dată, compromise.

Studiul de fezabilitate propune ca posibilităţi de restaurare patru variante (hotel-restaurant, centru de studii şi cercetări, reşedinţă, han pentru tineret), menite să valorifice multiplele potenţe ale castelului: importanţa istorică şi arhitecturală, amplasamentul în stricta vecinătate a oraşului Sighişoara - ale cărei dotări hoteliere şi culturale sunt disproporţionate faţă de potenţialul său turistic; apropierea faţă de drumul naţional; posibilitatea reamenajării parcului, cu valorificarea chiar a amenajărilor hidrotehnice.

Fatada castelului in 2008

Comparat cu aceste avantaje, riscul - de altfel nedemonstrat în cei 23 de ani scurşi de la amenajările hidrotehnice - al inundării primului nivel apare ca nesemnificativ. Lucrări speciale de asigurare a zidăriei, precum şi amplasarea la demisol a unor dotări uşoare, lesne de demontat şi ieftine ar constitui investiţii cu timp minim de amortizare în cazul reintegrării castelului în circuitul cultural al Europei.

Iozefina Postăvaru Bucureşti, martie 1996

Note

---

(1) D.I.R. Seria C – Transilvania, veac XIV, vol.I, p. 318, 11

(2) Jolán Balogh, Kaposzvári Köfaragó Műhelyek XVI Szazad, Budapest,1985

Gheorghe Sebestyen, Victor Sebestyen, Arhitectura Renaşterii în Transilvania, Ed. Academiei R.P.R., 1963

2008...

2010- Fatada a cazut....
Foto: Pallo Zoltan

Foto: Pallo Zoltan

2010
Foto: Pallo Zoltan

Abstract

The "Case" Boiu-Ţopa Castle

The castle in Boiu- Topa village (7 km E Sighişoara) was build in two stages in 1617 and 1675, the first by Farkas Bethlen, prince Gabriel Bethlen's adviser and captain and the second by his son, Janos, the chancellor MihalyTeleki's adviser.

The castle combines the characters of a nobleman's residence and a fortress: a three storey central building in late Renaissance style, enclosed by walls and four towers.

Similar to the residences of other noblemen, the castle was expropriated (1945) and used as a grain depot. Although it was declared a historical monument in 1957, it endured repeated alterations and destruction.

The situation worsened in 1972 when the castle was left in the path of the overflow waters after the government diverted the Târnava River to protect Sighisoara from flooding. The chance of the castle being inundated is estimated to be once every 20 years. This threat and inconsistent policies in protecting historical monuments in Romania have impeded any restoration work. The project drawn up by the former DMASI in 1992 has been forgotten and monument is close to collapse.

Vedere aeriana a Atheneului Roman - 1926

Imprejurimile Atheneului, Piata Palatului si B-dul Take Ionescu (acum gen. Ghe. Magheru).
In urma cu 83 de ani, zona arata cu totul altfel. Va invit sa descoperiti cum Bulevardul din planul doi nu era marginit de blocuri ci de case boieresti si gradini pline de verdeata, cum pe parcarea unde se monteaza scene de spectacole, din fata fostului restaurant Cina, era construit opulentul Palat Jokey-Club (ridicat in 1900 si demolat pentru largirea Pietei in 1939), cum pe locul unde azi se ridica blocul Patria, fost Aro, se afla luxoasa casa a politicianului Alexandru Marghiloman, vis a vis, aflandu-se "templul" Muzeului Simu (cladirea lunga, paralela cu soseaua).
In prim plan, jos, se afla doua cladiri demolate cu ocazia construirii noului Palat Regal si taierea prelungirii strazii Stirbey Voda. Interesant, nu?

PS Primaria a pus, undeva in spatele blocului Eva (acum cu libraria Diverta), un panou cu localizarea catorva din aceste case disparute din zona. Intentia e buna, insa realizarea panoului si amplasarea lui nu da absolut nici o sansa omului curios sa se orienteze si sa identifice monumentele disparute. Absolut penibil. Planul pus e cel din 1914 (sau 1895), foarte greu de "citit" de un om obisnuit. Idee buna, realizare scumpa si proasta = inutila!

Masacrul de la Bartolomeu-Brasov sau "Transeea Mortii"

In cele ce urmeaza voi prezenta un episod sangeros petrecut in marginea Brasovului in timpul Primului Razboi Mondial, mai precis in perioada 25-27/8-10 octombrie 1916.
Voi cita din articolul lui Bogdan Popovici , istoric si arhivist la Arhivele Statului din Brasov, articol aparut in revista Magazin Istoric in 2008 (nu mai tiu minte cand). Articolul va fi ilustrat cu imagini de epoca gasite pe acest site . D-l Molnos Péter spune ca a cumparat in 2005 dintr-o piata de vechituri din Budapesta un album cu fotografii din campaniile militare austro-ungare in Transilvania, Slovacia, Ucraina şi în Muntenegru. Voi reproduce mai multe din aceste fotografii, fiindca e interesant de studiat cum vedea inamicul (romanilor) razboiul.

Sa incep cu "incidentul" de la gara Bartolomeu-Brasov.

După cum se știe, în noaptea de 14-15/27-28 august 1916, România a intrat în război, de partea Antantei, împotriva Puterilor Centrale. Peste 2 zile, trupele Armatei II române intră în Brașov. Peste o lună, din motive strategice, ofensiva românească se oprește în Transilvania și urmează retragerea. Între 24-25 septembrie/7–8 octombrie 1916, se desfășoară bătălia Brașovului; în fața ofensivei trupelor germano-austro-ungare, conduse de generalul Erich von Falkenhayn, trupele române se retrag pe crestele Carpaților. La 8 (după unele surse 10) octombrie, în zona Bartolomeu, în cursul luptelor desfăşurate a avut loc un incident soldat cu un număr mare de morţi din parte armatei române. Istoriografia este în general de acord asupra a ceea ce s-a întâmplat, dar prezentările variază în detalii, și uneori, interpretarea devine tendențioasă. Ziarul brașovean de limbă română, ,,Gazeta Transilvaniei”, relata evenimentul la 5 ani de la producerea lui: ,,A fost o luptă uriaşă, în cursul căreia compania şi jumătate din Regimentul 45 (Vlaşca) îşi cheltuise întreaga muniţie. Inamicul, văzând rezistenţa îndârjită ce i se opune, era de credinţă că în faţa sa se găseşte o puternică ariergardă românească. În consecinţă a concentrat puteri şi mai multe şi după două zile de lupte, a forţat în noaptea spre 10 oct. (duminică) trecerea liniei ferate dincolo de gara Bartolomeu, pe care o apăra căpitanul Cristescu Sava cu 1/2 companie, care a fost nevoit să se retragă în faţa puhoiului inamic. Prin retragerea aceasta subită în decursul nopţii, aripa stângă a liniei de trăgători, care se afla înșirată de-a lungul liniei ferate dincoace de gara Bartolomeu spre gara Braşov, a rămas descoperită şi neavizată despre cele întâmplate. Inamicul, care trecuse linia ferată folosindu-se de întunericul nopţii, a strecurat două mitraliere în depozitul de maşini de la Bartolomeu, aşezându-le într-un geam spre flancul stâng al liniei de trăgători, iar la spatele liniei de trăgători se furişaseră soldaţi germani înarmaţi cu grenade de mână. În zorile dimineţii de 10 Oct. compania românească s-a trezit deodată din flanc cu un foc ucigător de mitraliere. Mulţi soldaţi au căzut morţi în primele momente. Cei rămaşi în viaţă au început să se retragă spre oraş. Făcând însă câţiva paşi înapoi, au fost întâmpinaţi cu grenade de mână. Din aproximativ 250 soldaţi, câţi se găseau de-a lungul liniei ferate, n-a scăpat nici unul cu viaţa. Toţi au fost ucişi în mod barbar din flanc şi de la spate. Actul acesta de cruzime, pe care-l recunoaşte şi inamicul în descrierea luptei de la Bartolomelu, a fost fără îndoială un act de răzbunare pentru lupta de 2 zile, pe care au susţinut-o eroii români căzuţi şi temerea că adversarul, care i-a oprit timp de 2 zile înaintarea, se găseşte în număr cu mult mai mare decât a fost de fapt. Imediat după luptă un ofiţer inamic a fotografiat linia de trăgători cu soldaţii români căzuţi… De încheiere încă o constatare, făcută de inamic. La soldaţii căzuţi în linia de trăgători, nu s-a găsit nici un cartuş. Dovadă, că în lupta de 2 zile au tras toate gloanţele”.

Cadavrele soldatilor ucisi in "Transeea Mortii", in fapt langa valul de pamant al terasamentului de tren de vis a vis de batrana biserica Sf. Bartolomeu.
Dupa unele din aceste imagini s-au tiparit chiar carti postale!
Remarcati femeile ce au adus si copii sa asiste a inspaimantatoarea priveliste...

Există și o relatare a unui participant la lupte, din perspectivă germană. H. Wachner reproduce mărturia unui ,,locotenentul prusac G.”: „în primele ore ale dimineţii românii stăteau încă culcaţi într-un câmp de cartofi, înaintea terasamentului căii ferate şi au încercat să ne atace dinspre flanc, dar cum se lumina se retrăgeau până la calea ferată. Acum am primit eu, în calitate de comandant de pluton ordinul, de a mă deplasa cu o trupă la hambarul feroviar şi la canton, de unde puteam să-i prindem pe românii de la linia ferată. Am adus trupa în poziţie şi am deschis focul asupra companiei române înşirate de-a lungul căii ferate. Din păcate am avut după vreo 200 de trageri un blocaj, după care în dreapta mea, lângă canton, intră foarte curajos pe poziţie o armă ungară trăgând şi ea vreo bandă de mitralieră, dar este nevoită să-şi schimbe poziţia, din cauza focului intens din partea română şi a atacului cu grenade de mână. Între timp caporalul Straßburg, ochitorul meu, mi-a reparat blocarea armei şi a tras din nou în lungul căii ferate, realizând un asemenea efect, încât acei puţin români rămaşi în viaţă au făcut semne de predare. Am pornit împreună cu ungurii şi am găsit întreaga companie română, înşirată într-o linie compactă, moartă lângă linia ferată, în afară celor 40–60 de soldaţi, pe care i-am luat prizonieri”. Autorul german subliniază și el puternica opoziție militară a unitor românești; relatează, impresionat, și el despre amploarea măcelului; își justifică, implicit, acțiunile prin situația de luptă; afirmă că au fost luați prizonieri și… își asumă acțiunea de decimare a inamicului.

Soldatii sunt ingropati...

O altă relatare este citată de C. Kirițescu, și aparține unui corespondent de război german, care se arată înfiorat de tragedie: ,,Compania moartă zace acum în ţarina din marginea drumului. Om lângă om, stau acolo, aşa cum au căzut în ziua luptei, sub focul năprasnic al mitralierelor, cu expresia celei mai grozave spaime pe feţele lor galbene ca ceara şi cu mâinile întinse, ca şi cum ar fi vrut să se apere de năpasta ce-si întindea ghearele spre ei (…) Poate că chiar mâine se va pune în acest loc o cruce făcută din scândură, cu inscripţia: «aci se odihneşte o companie românească»”.

Acestea sunt relatările cele mai apropiate cronologic de eveniment. Ele prezintă o luptă violentă, în care armata română a rezistat cu încăpățânare, fapt care a amplificat riposta inamicului; din partea română, s-a produs o eroare care a contribuit la tragicul deznodământ. Cât despre autorii efectivi ai acțiunii, există o neclaritate: sursele maghiare încearcă să își atribuie, dar nu tranșant, paternitatea acțiunii de la Bartolomeu; o sursă de limbă germană își asumă operațiunea; prefectul de alte surse susțin ca ar fi vorba despre un sas din Vulcan, de lângă Brașov. Exceptând relatarea ziaristului român, din 1921, celelalte surse nu vădesc însă, în opinia noastră, o premeditare a unui masacru de asemenea dimensiuni, instincte criminale de altă natură decât cele generate de situația de război.

Fotografii realizate de armata germana, scurt timp dupa incetarea focului si publicate intr-o carticica de propaganda despre razboi. Explicatiile ne spun:

Invazia Romaniei, Linie romaneasca de tiraliori, surprinsa din flancuri de focuri de mitraliere

După părerea noastră, relatările istoriografice de genul celor prezentate mai sus s-au dezvoltat într-o direcție neprofesionistă și agresivă. Era, considerăm noi, firesc ca soldații români să opteze pentru a-și face datoria, a se retrage sau a se preda inamicului; au decis să reziste, și au luptat eroic pentru a-și îndeplini misiunea. Pe de altă parte, nu știm în ce măsură se poate pretinde inamicului să ia prizonieră o trupă care, după toate mărturiile, a rezistat cu îndârjire și a refuzat să se predea; la fel, e discutabil de ce doar la Bartolomeu este imoral să înconjori și să ataci din spate și flancuri o trupă inamică, în timp ce în orice alte bătălii aceasta ar fi o acțiune strategică lăudabilă. A fost o ciocnire între două trupe combatante, fiecare cu misiunea ei, și care, în împrejurările războiului, au ajuns într-un sever decalaj din punct de vedere al poziției și al tehnicii de luptă. Atribuirea acțiunii și unor atitudini etnice, o considerăm eronată și exagerată.

După război…

În toamna anului 1920, societatea Mormintele Eroilor a trimis un reprezentant la Braşov, pe căpitanul Ioan Iorga, care să se ocupe de amenajarea mormintelor căzuţi pe frontul braşovean. Evident, unul din locurile pentru care trebuia organizat un cimitir, a fost locul masacrului de la Bartolomeu. Mai mulți autori ignoră însă faptul că ofițerul nu a acționat independent. S-a scris că ,iniţiativa şi conducerea construcţiei au aparţinut «unui om de inimă, priceput şi energic», căpitanul I[oan] Iorga, ajutat cu dăruire de populaţia românească a oraşului, de instituţiile publice şi particulare... Aşazicând din nimic, d-l căpitan lorga a înfăptuit acest cimitir monumental” susține entuziast reporterul ,,Gazetei Trasilvaniei”, în 1921.

Cercetând arhivele Primăriei, se conturează un fapt dificil de interpretat astăzi în toate implicațiile sale: toată acțiunea nu a respectat procedurile administrative obișnuite în epocă, în Brașov; nu există nici un plan, nici o solicitare de autorizație de amenajare a zonei. Corespondența purtată de domnul căpitan Iorga cu autoritățile administrative locale avea un ton destul de imperativ, iar ceea ce va urma va purta permanent amprenta unei relații tensionate, între cutuma (și legea) administrației locale și atitudinea ofițerului român.

Modul în care primarul Brașovului de atunci, Ernst Karl Schnell, îl prezintă ulterior pe căpitanul Iorga indică faptul că nu îl agrea mod deosebit. Astfel, Schnell relatează despre statuia din lemn a unui honved, care era ridicată în Livada Poștei; căpitanul Iorga ar fi scos capul honvedului, ar fi pus în loc un cap de dorobanț, și în felul acesta a transformat statuia într-un monument dedicat ostașului român…

Referitor la monumentul din Bartolomeu, fostul primar al Brașovului face o dezvăluire asemănătoare: ,,Același căpitan I[orga] trebuia să facă și să amenajeze și să decoreze artistic cimitirul eroilor de la Bartolomeu. Pentru cimitirul eroilor germani, inginerul locotenent Stump făcuse un monument din piatră cioplită, și deasupra era un vultur sculptat în piatra. Căpitanul I[orga] a găsit piesele acestui monument în atelierul armatei germane de pe terenul D. Gertner & Co, complet gata. El a pus pur și simplu monumentul destinat pentru cimitirul din Livada Plăieșilor [azi, str. C. Lacea, n.m., BFP] în cimitirul eroilor din Bartolomeu, și acolo, pe una din pietrele de jos unde era gravat «Proiect realizat de locotenent Stump» acuma stă numele căpitanului roman” [mai exact: „Lucrat de Căpitanul Iorga Ioan din Cavalerie”, n.m., BFP]. În măsura în care relatarea este reală, ironia istoriei a făcut ca monumentul destinat soldaților germani, acuzați astăzi de ,,crimă de război”, să fie considerat un simbol al eroismului românesc: ,,un vultur aşezat pe un soclu de piatră simbolizează eroismul celor căzuţi”.

 

Cimitirul a fost organizat de-a lungul căii ferate și ,,de la fereastra vagonului îl treci în revistă. Într-un spaţiu de trei metri lăţime abia, dar lung de peste două sute, câteva pietre funerare vârfuite cu o cruce se ţin una după alta, iar în mijlocul lor, dominându-le, un monument simplu, ca o urnă închisă cu o acvilă deasupra. La capătul şirului de morminte, pe o troiţă, inscripţia cuvintelor Reginei Maria: «Nu trebuie să-i plângem pe eroi, ci să-i lăudăm în cântece pentru ca slava numelui lor să treacă în legende»”. Peste drum de inscripţie, pe peretele alb al unui depozit al gării, o cruce neagră e desenată şi sub ea o dată: 8.X.1916” (O. Șuluțiu). 

Reporterul ,,Gazetei…” oferă o descriere mai exactă asupra modului în care arăta cimitirul în 1921: ,,Cimitirul, care înainte era o afundătură, a fost ridicat cu multă trudă peste nivelul liniei ferate şi are o lungime de 250 metri. Sunt 18 morminte comune înzestrate cu pietre frumoase, cu cruci de fier, dintre care 13 morminte conţin osemintele a 455 eroi, iar 5 morminte sunt goale pentru primirea osemintelor găsite, care încă nu s-au putut transporta în cimitir. Între cei morţi sunt osemintele căpitanului Cristescu Sava, a 3 căpitani şi a 3 locotenenţi necunoscuţi… 

Deasupra mormintelor, ca şi între morminte, sunt frumoase straturi de flori, iar jur împrejur pietriș. În mijlocul cimitirului se înalţă un monument masiv, de-o înălţime de aproximativ 3 metri. Pe un piedestal masiv construit din blocuri de piatră, este fixat un vultur cioplit din piatră — simbolul gloriei eterne. Monumentul e încadrat de 8 obuze mari de piatră legate laolaltă cu lanţuri de fier”. Pe fiecare latură a monumentului se aflau inscripții de recunoștință.

În anii următori, 4 blocuri de piatră stilizate au fost dispuse în jurul monumentului, iar pe ele s-au inscripționat texte comemorative; la fel, textul reginei Maria a fost inscripționat și pe soclul monumentului (de precizat, date fiind unele atribuiri eronate, că acest text nu a fost dedicat special monumentului din Bartolomeu, ci este un text care apare pe mai multe monumente ridicate de Societatea „Mormintele Eroilor”).

Regele și regina

În anul 1921, la 7 iulie, s-a organizat ,,un festival pentru preamărirea eroilor căzuți în luptele de la Brașov”. A participat ,,Reuniunea muzicală română” din Lugoj, condusă de Ion Vidu. ,,Corul a ținut să ia parte la serbarea dezvelirii monumentului eroilor”. A rulat filmul ,,Evocațiuni eroice”, realizat de Societatea „Mormintele eroilor” din București. Momentul central al serbărilor a fost sosirea familiei regale la Brașov. Regele Ferdinand, Regina Maria, Principele moștenitor Carol și principesa Maria au sosit la „Gara de nord” a orașului la ora 11, fiind primiți de prefect, primarul orașului şi prefectul Poliției. Primarul Schnell i-a întâmpinat cu pâine şi sare. Delegația a coborât ,,într-un cortegiu de automobile” pe str. Fântânii [azi, Bd. Eroilor] şi pe Strada Lungă, toate împodobite ,,cu verdeață şi steaguri”. La Bartolomeu, era organizat un pavilion, pentru oaspeți, tribune pentru public, drapele si ghirlande; familia regală a trecut în revistă gărzile de onoare ale celor 15 regimente reprezentate la serbare. Au urmat obișnuitele discursuri, dintre care îl remarcăm pe cel al prefectului județului, V. Mateescu. Acesta, în prezența reprezentanților sași ai administrației locale, după ce a citat un reporter de război german care atribuia ofensiva brașoveană exclusiv unor trupe germane…, ,,preda monumentul în grija orașului”. Primarul Brașovului, Karl Ernst Schnell, ,,citește în românește” discursul („Inimi recunoscătoare şi mâini pioase (sic!) au clădit eroilor care odihnesc aici un demn lăcaș de odihnă..., iar în onoarea şi pentru veșnica păstrare a amintirii lor, au ridicat monumentul...”) și își ia „angajamentul pios de a păstra cu sfințenie monumentul eroilor” de la Bartolomeu. După ce principii moștenitori depun crini albi pe morminte, „MS Regele cere să îi fie prezentat căpitanul I. Iorga, pe care îl felicită călduros. MS Regina de asemenea mulțumește căpitanului Iorga pentru ceea ce a făcut la Bartolomeu ca sa eternizeze sacrificiul eroilor”. Serbarea s-a încheiat cu defilarea trupelor şi a gărzilor de onoare, după care Suveranii s-au înapoiat la gară, în timp ce Principele moștenitor a mai întârziat în oraș, având o recepție la regimentul vânătorilor de munte…

La 17 octombrie 1921, Societatea „Mormintele eroilor” din Brașov trimite o scrisoare Primăriei Brașov, în care „ține să vă mulțumească pentru concursul ce ați binevoit a da dlui căpitan Iorga Ioan, de la aceasta societate, la ridicarea şi construirea acestui cimitir”. Nu știm cum a fost primită această mulțumire de administrația brașoveană, deoarece alte evenimente erau în derulare…

În 25 septembrie, căpitanul Iorga, „delegatul Societății Mormintele Eroilor”, raportase garnizoanei Brașov că „cimitirul Eroilor de la Bartolomeu ce s-a dat pentru păstrare şi îngrijire orașului Brașov, este într-o stare foarte deplorabila (sic!). …În mai multe rânduri am intervenit şi am atras atențiunea ca în Cimitirul eroilor de la Bartolomeu buruienile sunt crescute de un metru, iar florile şi brazii încep a se usca, din cauză că nu e îngrijit. De la predarea cimitirului din 7 iulie a.c., nici florile, dar nici brazii şi nici șoseaua nu s-a mai udat, deși carul cu apă trece zilnic pe lângă această șosea. Florile, brazii şi castanii care erau plantați şi înrădăcinați cu grijă şi deosebită tratare, au început a se usca, prin ce (sic!) s-a cauzat mari daune. Neputând suferi amânare, am fost silit a începe lucrările din nou la acest cimitir… După cele raportate cu onoare vă rog a interveni la locul în drept (la domnul primar Dr. Schnell), iar vinovații să fie aspru pedepsiți pentru neglijența şi nepăsarea lor, pentru ținuta lor nepatriotică, prin care au atras indignarea vizitatorilor şi a publicului”. În egală măsură, căpitanul Iorga înaintează o reclamație și la Prefectură care, în 5 octombrie, transmite Primăriei orașului dispoziția de „a lua măsuri îndată ca aceste morminte neglijate de Primărie sa fie îngrijite, având a trage la răspundere pe nepăsătorii însărcinați cu îngrijirea acestor morminte”.

Primarul Schnell se deplasează în 15 octombrie 1921, la ora 10, la fața locului unde încheie un proces-verbal în care notează: cimitirul este în „în stare bună. Este adevărat că cea mai mare parte a brazilor plantați nu s-a prins; cauza poate fi numai faptul că au fost plantați prea târziu şi au fost în parte şi prea mari. O înlocuire a lor trebuie să se facă la timp potrivit la primăvară. Dintre castanii plantați au rămas toți în bună stare afară de 2 sau 3... În sfârșit notăm că șoseaua municipală de-a lungul cimitirului (strada Fabricii) a fost închisă în decursul verii cu sârmă ghimpată [de căpitanul Iorga, n.m., BFP] şi circulația a fost cu desăvârșire împiedicată, din care cauză a fost imposibilă stropirea zilnică ce se ordonase. Abia la finele lui august a.c., după multe osteneli i-a reușit Primăriei să obțină înlăturarea închiderii șoselei. După câteva săptămâni dl cpt Iorga a dispus să se închidă din nou strada şi abia la 11 octombrie a.c, în urma intervenției Primăriei, a fost din nou deschisă; de atunci funcționează şi stropirea ei”. În urma acestor vizite, pe 28 octombrie, Primăria răspunde Prefecturii că plângerile ,,nu corespund faptului şi protestam cel mai energic contra unei astfel de învinuiri”.

Căpitanul Iorga nu a reclamat însă situația doar garnizoanei și prefecturii. Printr-o adresă a Societăţii „Mormintele eroilor” (transmisă anterior mulțumirilor adresate Primăriei Brașov), situația cimitirului este reclamată și Ministerului de interne. În 23 octombrie, H.D. Mihali, inspectorul general administrativ, însoțit de prefect și de căpitanul Iorga, au fost la fața locului, și au constatat măsurile ce se impuneau: să se curețe pietrișul prea mare; să se înlocuiască brazii uscați; „o parte din pietrele funerare trebuiesc aşezate pe fundațiuni de beton, pentru că, din cauza slăbirii terenului, au început să se aplece”; să se construiască o gheretă cu un paznic. Aceste constatări au fost transmise Primăriei Brașovului de către Ministerul de interne, prin intermediul Prefecturii.

Pe de altă parte, așa cum indica mai sus și primarul Schnell, Primăria fusese sesizată de acțiunile căpitanului Iorga și, în 10 octombrie 1921, în Primărie un referent raporta că ofițerul român „a închis iarăși fără motiv strada municipală care se duce [pe] lângă cimitirul eroilor la oborul orașului, unde se ține târgul de vite, atât târgul săptămânal, cât şi târgul de țară; afară de aceasta, mijloacele şi comunicația din plasa de sus a județului Brașov [sunt afectate]. Închiderea s-a făcut în mod[ul] cel mai primitiv, punând o grindă pe stradă… Având în vedere că noaptea foarte ușor se poate a se întâmpla o nenorocire, voind a trece un automobil sau o altă trăsură pe strada numită, având în vedere că comunicația (sic!) e foarte împiedicată mai cu seama la 19–20 octombrie la care zile se ține târgul de țară, vă rugăm cu insistentă ca să binevoiți a dispune de urgență imediata deschidere a străzii numite. Am cerut-o deja de la domnul căpitan Iorga, dar până acum fără rezultat”. În adresa destinată căpitanului Iorga, se amenință că în cazul în care nu se va deschide strada, se va reclama la Ministerul Comunicațiilor și la Ministerul de Război. A doua zi, se putea circula din nou… 

În cele din urmă problemele se pare că s-au rezolvat, deoarece în anul 1922 Comitetul central al «Societarii Mormintelor eroilor cazuri în război» şi-a exprimat „viile sale mulțumiri pentru îngrijirea plina de dragoste a mormintelor eroilor şi ne-a rugat a aduce aceste mulțumiri la cunoștința populației”. Un alt element menit să rezolve problema fost… exproprierea. La mijlocul anului 1922, după ce prefectul încredințase Primăriei îngrijirea cimitirului eroilor, se constată: „conform decretului 1693/92 publicat în „Monitorul oficial” nr. 20 din 29.04.1920, urmează ca terenurile necesare cimitirelor de eroi să fie expropriate de către Ministerul de război, trecând apoi definitiv în proprietatea acestuia”.

Epilog

În jurul anului 1970, zona Bartolomeu a suferit o serie de modificări urbanistice. Cu această ocazie s-au restructurat traseul căii ferate și al străzii. Ca urmare, cimitirul eroilor a fost dezafectat, iar osemintele eroilor au fost deshumate şi plasate într-o altă biserică din Brașov. A rămas pe loc doar monumentul, care așteaptă și astăzi o poziționare menită să îl pună în valoare…

Bogdan-Florin Popovici/ Brasov-2008

Tunuri romanesti capturate de nemti, in Pta Sfatului din Brasov, dupa batalia pentru Brasov 24 septembrie/7 octombrie în urma căreia Armata a 2-a română este obligată să se retragă pe crestele Carpaţilor.

Soldati germani la Brasov...

Tunuri romanesti capturate in cursul bataliilor

Prizonieri romani la Brasov

Brasov - 1916

Predeal, dupa confruntarile cu armatele germano-austro-ungare din perioada 30 septembrie/13 octombrie. Armata germano-austro-ungară încearcă să străpungă frontul românesc spre Valea Prahovei, dar românii rezistă şi ofensiva eşuează, oprindu-se în data de 10 oct/23 oct.

Gara din Predeal va fi puternic avariata in luptele ce s-au dat aici

Arhiducele Friedrich von Österreich-Toskana Comandantul Suprem al trupelor
Austro - Ungare, in inspectie la Predeal

Prizonieri romani la Predeal, cara obuze...

Dupa batalie, la Predeal

Bucurestii bombardati

Apropo de Gaza...
Am selectat cateva fotografii din diverse surse ( diverse carti, colectii de poze vechi), inclusiv o serie cunoscuta gasita pe net. Sunt imagini atat din timpul bombardamentelor anglo-americane cat din cele germane (post 23/08/44). Am cautat apoi in mica mea colectie de ziare vechi de unde am selectat cateva articole din epoca, legate de bombardamente ce le-au suferit Bucurestii in anul 1944. A fost cumplit. Au murit multi oameni... Universitatea a pierdut vechea fațadă, reconstruita multi ani dupa aceea. Teatrul National grav avariat a fost demolat de autoritățile comuniste nou instalate.

Incepand cu anul 1944 rafinariile din Prahova au fost supuse unui bombardament intens. Ploiestiul e intens bombardat. Romanii si nemtii reusesc la inceput doborarea mai multor aparate americane de zbor. Sursa foto de aici

Raid deasupra Bucurestilor al aviatiei anglo-americana. "În zilele de 3 si 4 aprilie 1944 au fost bombardate masiv orasele Ploiesti si Bucuresti, cu 2 valuri de bombardiere B-24 care au decolat de la bazele Foggia şi Aviano, Italia. Dupã unele surse, se estimeazã peste 4900 de români morti si rãniti grav, majoritatea populatie civilã si personal CFR." (citat de aici)

Din ziarul Curentul din 15 mai 1944

Calea Victoriei si hotelul Athene Palace dupa ce au fost incendiate ca urmare a bombardamentelor din aprilie 1944

Anunt oficial tot din ziarul Curentul din 15 mai 1944. Dupa bombardamentele teribile din 4 aprilie ale aviaţiei anglo-americane asupra Bucureştiului peste 3000 de oameni isi pierd viata si 2000 sunt raniti!!

Fotografii aeriene facute de aviatia americana in timpul bombardamentelor de deasupra Bucurestilor. Zona Garii de Nord...
"Primul atac a avut loc pe 4 aprilie, cand vanatorii romani au reusit sa faca fata inamicului. Si asta pentru ca bombardierele americane au venit fara protectia avioanelor de vanatoare. In urmatoarele atacuri, din 5, 15 si 16 aprilie, aparatele americane de vanatoare P-38 ,,Lighting” vor insoti bombardierele, stanjenind atacurile pilotilor de vanatoare romani si ale aliatilor germani. Astfel, bombardierele B-17 si B-24 reusesc sa loveasca rafinariile de la Ploiesti si Campina, Triajul si Gara de Nord din Bucuresti, Uzinele IAR din Brasov si instalatiile portuare de la Turnu Severin." - citat din articolul lui Florian Bichir
Aici gasiti misiunile americane de zbor din anul 1944

Fragment dintr-un articol al lui Pamfil Seicaru din ziarul citat mai sus (15 mai 44)

Strada Edgar Quinet si Capsa dupa bombardamentele din 15 aprilie 1944.

Si azi...

In noapte de 15 aprilie Universitatea este partial distrusa.

Interiorul Universitatii - 15 aprilie 1944. Acest corp de caldire va fi reconstruit multi ani mai tarziu. Pana atunci spatiul va ramane gol.

"În Bucuresti, pierderile umane au fost cele mai grave, fiind vizate tinte civile si lipsind protectia cetii ca în Ploiesti. Cele mai grav lovite au fost zona Gãrii de Nord (Cal. Grivitei, Plevnei, Bd.Titulescu, Dinicu Golescu, sos. Orhideelor), cart. Giulesti si Crângasi, antiaeriana dintre bd. Ghencea si Alexandriei si cea din Bãneasa. Clãdirea gãrii a fost distrusã în totalitate.

Cei mai in varsta relateazã scene de groazã. Pe calea Giulesti erau corpuri sfârtecate cu organele interne si intestinele atârnând în copaci, bãlti de sânge si cadavre carbonizate, iar pe calea Grivitei, un cal de la o trãsurã fusese proiectat la etajul unui bloc ruinat. Au fost distruse multe case vechi si blocuri, oamenii care nu au mai încãput în adãposturi s-au ascuns în subsoluri, multi fiind striviti între dãrâmãturi sau axfisiati.

Acestui bombardament masiv i-au urmat altele, chiar si dupã întoarcerea armelor (23 aug 1944), având ca scop blocarea aprovizionãrii armatei germane cu combustibil si distrugerea trupelor si bazelor acestora de pe teritoriul tãrii noastre. Sã nu uitãm însã de „victimele colaterale”, care au fost oameni nevinovati, compatrioti de-ai nostri"

Florin Gheorghe
(tot articolul aici)

Incendiu in apropierea Cismigiului, intre Str. Stirbey Voda si Schitul Magureanu

Dupa 23 august Bucurestii vor fi bombardati de catre germani. Intre 23-26 august Centrul va suferi distrugeri importante. Despre incendierea Teatrului vezi articolul de ziar (din Informatia -28 aug. 1944) de mai jos.

"Bombardamentele germane continuă şi în timpul nopţii de 24/25 august, când grupuri izolate de avioane de bombardament şi aparate de vânătoare, constituite din 2-3 aparate, atacă Capitala la intervale de 30-40 de minute. La bilanţul victimelor de peste zi se adaugă 38 morţi (dintre care 5 copii) şi 57 răniţi. Au fost distruse 3 case, alte 19 fiind grav avariate. Au mai fost lovite în plin, producând distrugeri, avarii şi incendii, Ministerul de Interne, Preşedinţia Consiliului de Miniştrii, Ministerul Propagandei, Moara Herdan, Dispensarul Asigurărilor Sociale etc.

În ediţiile de a doua zi cotidienele bucureştene au alocat spaţii ample recentelor bombardamente, titrând cu litere de-o şchioapă: "Atacurile teroriste ale aviaţiei germane asupra Capitalei. Cartiere întregi distruse. Victime, victime şi iarăşi victime. Palatul Regal şi Atheneul Român, lovite de bombele inamicilor", "Populaţia capitalei terorizată de aviaţia hitleristă". Articolele relatau pe larg momentele de groază trăite de populaţia Bucureştiului în ultimele ore: "Începând de ieri dimineaţă, capitala a fost supusă celui mai groaznic bombardament de teroare, executat de aviaţia germană. Zi şi noapte capitala a fost bombardată în continuu."

Narcis Gherghina (tot articolul aici)

Fundatiunea Carol I a suferit de asemenea stricaciuni dupa raidurile fostilor aliati.