În Muzeul Militar Național din
București, la secția de Ev Mediu, se află o pavăză ungurească
de husar, din a două jumătate a veacului al 16-lea.
Dicționar
Pavăza
de husar este un scut specific cavaleriei, curb, cu partea superioară
tăiată oblic spre a apăra umărul și spatele dar a lăsa loc privirii. A fost folosit în estul Europei începând cu primul
sfert al veacului al 16 –lea și apare în uz de-a lungul a mai
bine de 100 de ani. A fost folosit atât de otomani, cât și de
polonezi, români, croați, austrieci, dar mai ales de husarii unguri
cu care a rămas asociat. Peste tot în muzee și cărți, azi, acest
scut e numit pavăză ungurească.
Pavăză de husar ungurească. Muzeul de artă medievală din Paris. |
Echipamentul complet al unui husar de la mijlocul sec al 16-lea. Muzeul militar din Viena. |
Husarii sunt un tip de
cavalerie ușoară apărută în Europa centrală la sârbi și
unguri ca urmare a contactului cu armatele otomane. Spre finele domniei lui Matia Corvinul au fost organizate
unități speciale de husari. Ulterior, husarii au
devenit cavaleria ușoară cea mai caracteristică a armatelor
maghiare din veacul al 16-17-lea. Arma lor principală era o lance
lungă cu un steguleț în vârf (util pentru a identifica rapid vârful lăcii în fuga calului).
Husar ungur din timpul ”Războiului cel Lung” (Der lange turkenkrieg-1593-1606). Reconstituire de Bruno Mangai. |
Husar ungur de la mijlocul sec. al 16-lea. Reconstituire de Somogyi Győző |
Pavăza din Muzeul
Militar din București provine din colecția arsenalului Primăriei
din Sibiu. Colecția de arme din Sibiu este un caz unic în
Transilvania, asemănător cu cel de la Graz, Austria. Primăria din
Sibiu a păstrat un număr neobișnuit de arme din secolele 16-19.
Acest arsenal a stat la baza remarcabilei colecții de arme a secției
de istorie a muzeului Brukenthal din Sibiu. Printre armele păstrate
la Sibiu au fost și circa 25 de paveze de husar din perioada (aprox)
1540-1620 (la un loc cu lăncile aferente). Ele apar în niste
fotografii foarte interesante de pe la 1900 când respectiva Sală a
Armelor se afla în Turnul Sfatului.
Cele mai multe paveze (cca
21) sunt decorate cu benzi alb-roșii. Nu am reușit să găsesc o
legătură heraldică între benzile alb-roșii de pe paveze și
stindardul medieval al Ungariei (dar nu este exclus să existe). Mai
ales că pavezele sunt din epoca Principatului, una din cele trei
entități politice rămase după distrugerea regatului Ungariei de
către turci, după Mohacs. Azi mai sunt expuse în muzeu doar două
din cele pictate cu benzi alb-roșu.
La un moment dat
(probabil după reorganizarea muzeului de după al ii-lea război),
la Muzeul Militar din București a fost adusă de la Sibiu această
pavăză. Istoria militară a românilor a fost întotdeauna prost
scrisă și poluată cu propagandă glorios-naționalistă (iar istoria armamentului vechi a fost tratat cu totală superficialitate). În Muzeul Militar s-a conservat destul de bine spiritul naționalist exagerat. Nu rareori găsești
informații eronate, compensate doar de excesul de patriotism, uneori la limita penibilului. Te-ai
aștepta ca tocmai la Muzeul Militar să nu găsești erori legate de istoria armelor.
Ei bine, pe eticheta pavezei sibiene scrie „pavăză de luptă
de la sfârșitul secolului al XV-lea, folosită de oștirile din
Transilvania”.
Informația este scrisă în limbajul de lemn
specific anilor 70-80, simplist și ridicol. ”Pavăză de luptă”??
Există și paveze de joacă, de utilizare civilă, împotriva ploii?
Nu specifică că este de husar, sau măcar de cavalerie. Datorită
acestor lipsuri am văzut deseori (chiar și eu am căzut în plasa
asta) reconstituiri în care acest tip de scut era purtat de infanteriști, de pedestrași, ceea
ce o greșeală. Evident că nu putea fi adăugat cuvântul husar
căci s-ar fi făcut o trimitere către maghiari, ceea ce este
inacceptabil în acest templu al vitejiei exclusiv românești care
este Muzeul Militar NAȚIONAL. (Deși și românii au avut husari.
Armatele lui Petru Rareș au avut husari.)
Pavăza de la Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I, din București. Starea scutului este destul de proastă dar ornamentele sunt încă vizibile |
Apoi datarea... De unde
sfârșit de secol 15??? Când acest tip de scut este atât de bine
datat spre finele sec al 16-lea?? Nu mai zic de formularea dubios de
neutră ”oștirile transilvănene” (oștirile, nu ”armatele”).
Care erau în marea lor majoritate formate din secui și o mică
parte din sași, plus mercenari diverși. N-ar fi stricat să fie
amintită și proveniența: Arsenalul din Sibiu.