Amintiri din vremea lui Decebal

Explicații, vezi mai jos. Montaj foto de Adrian Pădure

Vorbind mai zilele trecute cu un prieten, am râcâit și discutat un pic despre una din multiplele fațete ale dacomaniei/dacopatiei. 

Este vorba despre legendele despre daci, toponimii legate de daci/geți, cultură moștenită direct de la daci și geți. 

Am studiat un pic subiectul. Dacii au reapărut abia în ultimii 300 de ani în conștiința românilor. Mai întâi prin intermediul elitelor ce au avut acces la cărțile de istorie occidentale* și abia în a doua jumătate a secolului al 19-lea au fost descoperiți de marele public și adoptați ca strămoși și părinți ai neamului românesc alături de romani.
In folclorul si mitologia populară românească dacii dispăruseră de mult. Abia reprezentanții Școlii Ardelene si scrierile unor cărturari patrioți de după 1850 au făcut loc dacilor în conștiința publică. Până atunci, NICI O AMINITIRE, POVESTE, LEGENDĂ SAU DENUMIRE TOPOGRAFICĂ legată de daci nu a supraviețuit în spațiul românesc. 

Este drept că unii boieri mai citiți (precum stolnicul C-tin Cantacuzino), auziseră încă din veacurile 17-18 de războaiele lui Traian din ”Dachia” și de locuitorii ei cei ”varvari, groși și viteji”. La fel, diverși călători străini din secolele 18 și 19 în drum prin Transilvania și Valahia observaseră latinitatea limbii române și bănuiau că românii sunt urmașii coloniștilor lui Traian.
* - Începând cu jumătatea sec. 16 fuseseră publicare Istoriile romane ale lui Cassius Dio

Asemănarea țăranilor actuali (cei din preajma anului 1900) cu dacii este una conjuncturală. În aceleași condiții de trai, spațiu geografic, climă, alimentație, oamenii se îmbracă  își construiesc case și au aceleși mod de viață. În această fotografie, din 1912, fotograful Romulus Vuia i-a pus pe țărani să își pună mantăile cu glugă în așa fel încât să copieze drapajele mantiilor și atitudinile unor daci de pe Columna lui Traian (vezi imaginea de la începutul articolului). Dar mantăile de lână sunt puse nefiresc față de cum erau purtate de țăranii hunedoreni. Fiindcă dacii de pe Columnă aveau mantii prinse cu fibule pe umăr și nu mantăi cu glugă. Practic, Romulus Vuia a creeat o fotografie ”fake”, ce vroia să dovedească identitatea (și continuitatea) dintre daci și țăranii actuali din jud Hunedoara. Într-adevăr, țăranii arată foarte arhaic, iar mantia cu glugă este aproape identică cu paenulla folosită de soldații romani și atestată în mai multe cazuri la ciobanii români din trecut. Însă chiar dacă acceptăm că e vorba de o moștenire antică e vorba de una ..romană și nu dacică. 

Cine se folosește de imaginea asta ca dovată de continuitate daci-români, nu poate decât să dea dovadă de naivitate. Valoarea acestei poze ca document istoric, este tot atât de „mare” ca o scenă din filmul Dacii de Sergiu Nicolaescu

Dar la nivelul poporului, românii habar nu mai aveau de daci. Și nu mai aveau habar de vreo 1500 de ani. Dacii au dispărut cu desăvârșire din amintirea autohtonilor. Nici nu știm cum își ziceau dacii ei înșiși, ci doar cum îi numeau romanii. Ei se numeau - probabil - fiecare după tribul lor, ideea de unitate națională, cu un nume etnic unic, fiind un concept modern, naționlist și fals în realitate. Numele de daci, Dacia îl cunoaștem exclusiv din scrierile romane, care aveau nevoie de etnonim unic (precum cel de sciți, sarmați, celți etc). 

Pe de altă parte, ceea ce este oarecum frustrant pentru ”patrioții” români preocupați exclusiv de dacism, plini de dispreț la adresa ”imperialiștilor” romani, este faptul că amintirea împăratului Traian a supraviețuit vremii. Se numesc troiene fortificațiile liniare antice din valuri de pământ (chiar dacă au sau nu legatura cu romanii) și prin extensie și grămezile de zăpadă viscolite (troiene de zăpadă). ”Bădița” Traian e pomenit cu duioșie în urările de anul nou (S-a sculat mai an, bădița Traian). De Decebal nu mai știa nimeni.

Chestia asta cu ”legendele dacilor” e una din fețele dacomaniei, care încearcă să ne facă să credem că în constiinta profundă a românilor a ramas amintirea dacilor, a lui Decebal sau a comorilor lui. Nimic mai fals! Nu a mai rămas nici o amintire și nici un element cultural dacic din epoca aia. Nici zig-zagurile pe cămeși sau ulcele de lut ars, nici obiceiuri pre-creștine ”de pe vremea dacilor”. 

Ceea ce suntem acum, suntem produsul cultural al ultimlor 4-500 de ani...Zigzagurile de pe ii, ciopliturile din lemn de la casele vechi, doinele, superstițiile și alte păgânisme, basmele, muzica populară, călușarii*, tot, tot au rădăcini doar în moștenirea medievală.

Nici o amintire populară nu coboară mai adânc către începutul evului mediu sau mai demult către epoca migrațiilor. De antichitate nu mai vorbesc. Cînd tu nu mai știi ce făcea tatăl străbunicului, de ce ți-ai aminti ce făceau strămoșii tăi de la anii 1600 sau 1400... 

* - Ca exemplu de cât de complicate pot fi unele lucruri și cum sunt ele simplificate în cheie ”naționalistă”: Călușarii! Toată lumea e convinsă că este un dans arhaic, moștenit - se poate altfel? - de la daci. Dar de ce de la daci? Numai dacii au trăit în vechime pe aceste pământuri? De ce nu ar fi o moștenire de la...cumani sau pecenegi? Aceștia au trăit pe la noi (cumanii în Moldova și Muntenia, pecenegii mai mult în Transilvania) mai bine de 250 de ani, au avut un cult al calului (erau călăreți de stepă) iar Călușul ar putea fi unul de tradiție războinică, precum dansurile căzăcești, georgiene sau cele din Asia Centrală. De ce trebuie ca orice așa zisă moștenire culturală străveche, ”ancestrală” să vină de la daci? Poate avem moșteniri ancestrale de la...avari! Sau de la vechii bulgari care pe 800-900 au stăpânit jumate din țară.

Amintirea dacilor la nivelul poporului a dispărut după cateva generatii de la dispariția numelui de Dacia. Eu zic că dupa 300, maxim 500 de ani, nimeni de pe aici nu mai știa ceva despre daci sau cine fuseseră ei.
Fara o cultura scrisă, locuitorii  nu aveau nici o posibilitate sa isi mai aminteasca ce se petrecuse înaintea străbunicilor. 
Iar momente dramatice, cruzimi, devastări, masacre au tot avut loc de-a lungul a peste 1000 de ani . De ce și-ar aminti localnicii, patriotic, peste secole, doar războaiele lui Decebal? 

De romani și Traian oamenii nu au putut să uite. Ruinele romane, dovezi palpabile, se știa că-s de pe vremea lui Traian. Cu romanii, dunărenii au tot avut contact. Bizantinii erau numiți tot romani. Ținutul Bulgariei de sud era numit „Romania” (Țara Romanilor, tradusă de otomani peste veacuri prin Rumelia). Țarigradul/Constantinopolul, orașul-regină, sediul împăratului creștin și al patriarhului era un oraș roman. 

De fapt, chestia asta nu o simplă dacomanie inocentă, o licență artistică, un subiect de povești pentru copii gen legenda, secretul, comoara, moștenirea dacilor/geților/ a lui Decebal/Dromihete/Dochia*/etc. Este un ”puiuț” al mitului național al CONTINUITĂȚII, care alături de cel de UNITATE sunt parte din fundamentele naționalismului românesc. Continuitatea ne spune că românii și doar românii sunt unicii descendenți ai autohtonilor din Carpați, din paleolitic și până azi, trecând neapărat prin daci. Și desigur, unicii îndreptățiți să existe și să stăpânească pe aceste pământuri (deci ceva ff serios, cu trimitere către geo-politică)... 

* - Dochia vine de la Sf. Evdochia, nu este o ”urmă” dacică)

Apoi toponimiile...Toponimiile geografice (ape, munți, dealuri, stânci, vârfuri) de la noi sunt în majoritatea cazurilor de origine slavă. Restul se împart între românești (gen Florești, Titu, Călărași, Pașcani, Focșani, Câmpulung), turcice (Teleorman, Caraiman, Bucegi), maghiare (Feldioara, Oradea, Suceava, Sighișoara, Saschiz), germană (Năsăud), turcă (Brăila, Megidia) și rarisim din latină (cele cîteva râuri : Olt, Mureș,Timiș etc si Constanța de la Constantiana/Kustenge; numele de Argeș vine din turcicul ”argis” = înălțime, colină  și nu de la un getic Argessos . Alba Iulia este o formă neo-latină, din Renaștere, traducere latină a numelui Gyula (Julia) și Feher=Alb (în evul mediu românii au numit-o Bălgrad iar ungurii Gyulafehervar). Morisena/Cenad este o formă latinizată medievală, nu antică. Comuna Berzovia din Banat, în care se află urmele unui castru roman (Berzovis) este o rebotezare din epoca comunistă (numele vechi, era Jidovin, nume des întâlnit în localitățile cu ruine)... Dar nimic, nimic dacic. 

Vei găsi în România nume gen ”troian” dar nu ”Movila Dacilor”, stânca lui Oroles, muntele Decibalus sau orice altceva de gen...Cele mai arhaice denumiri topografice de la noi provin din slavă.

Fiți foooarte prudenți când auziți despre ”legendele dacilor” din satele din împrejurimile cetăților dacice din Mții Orăștiei: Grădiștea de Munte, Luncani, Târsa ș.a. Gen ”bătrânii care auziseră de la moșii lor despre comoara lui Decebal”... Poate ”legende” moderne, ale traficanților locali de obiecte arheologice, extrem de numeroși în zonă. 

Puțini stiu că acele sate au fost fondate târziu, în sec al 18-lea. Oamenii n-au locuit în acele zone sute și sute de ani...Deci n-au cum să fie descendenții dacilor lui Decebal. Și nici păstrătorii ”secretelor” dacilor. Poate ai romanilor...

Când austriecii scotoceau primii la începutul sec. al 19-lea după aur la Sarmizegetusa, nu era picior de țăran prin zonă care să aibă habar de daci. Nimeni nu stia ce-s acele ruine si ale cui au fost.