Craniul lui Mihai Viteazul

Craniul lui Mihai Viteazul

Mihai Viteazul in catedrala catolica din Alba Iulia. Pictura de Costin Petrescu

Pentru prima oara voi publica si prezenta publicului cateva imagini rarisime adunate in timp, reprezentand capul voievodului ucis langa Turda. Imaginile vor fi insoţite de fragmente extrase din cartea "Moartea unui erou" scrisa de istoricul medievist Constantin Rezachevici si V. Speteanu. Povestea asasinarii lui Mihai Viteazu si odiseea capului sau e un subiect extraordinar, demn de un documentar de buna calitate. Odisee, din pacate putin cunoscută. Dar, iata, blogul Art Historia, va prezinta atat ineditele imagini ale craniului eroului de la Călugăreni, nevazut de nimeni din 1920, cand a fost reînhumat definitiv, cat şi teribila poveste a ultimilor minute ale lui Mihai, a aducerii capului in Muntenia, graţie unor credinciosi in frunte cu paharnicul Turturea, a greutatilor prin care trece de-a lungul secolelor, la calatoria craniului la Iasi  si  Crimeea in timpul Marelui Razboi.

O frumoasa gravura ce ilustraza momentul asasinarii lui Mihai Viteazul. Scena mortii a fost descrisa de mai multi martori si a devenit binecunoscuta in epoca.

La aripa dreapta se aflau archebuzierii pedeştri valoni, in frunte cu capitanul Verlin de Liege, care trebuiau sa inconjoare cortul domnitorului pe la flancul stang. Manevra trebuia executata „cu toata graba", simultan, cat mai pe ascuns  in ceea ce priveşte trupele de la cele doua aripi. Intreaga operatie era condusa de colonelul Pezzen, ale carui trupe au inconjurat într-adevar „cu mare iuteala" cortul domnului.

In acest timp, Mihai Viteazul se pregatea de plecare. Fie in acest scop, cum crede Stavrinos, fie pentru ca aflase ceva din cele ce se urzeau impotriva sa, cum afirma Szamoskozy, el a cerut sa fie adus şi pregatit langa cort calul sau alb. Izvoarele sunt de acord ca domnul avea langa dansul putini oşteni; „oştile lui, ce avea nu erau cu dansul in tabara"; „toata oastea lui Mihai era impraştiata prin tara". Escorta de calareti sârbi şi romani care-l aştepta s-a retras şi apoi s-a impraştiat la apropierea imperialilor, crezand probabil, cum mai credea poate şi Mihai, ca au sosit valonii ceruti de domn.

In picioare, Mihai Viteazul a intampinat prin cuvinte de bun sosit: - „Bine ati venit, vitejii mei ostaşi" - grupul de ofiteri valoni, poftindu-1 sa intre in cort, unde se aflau mai multi comandanti de haiduci [un gen de trupe neregulate, specifice Europei centrale si de est, nu haiduci cu sensul de "lotrii"]. Câţiva au intrat, iar capitanul valon Beauri, care era mai aproape de voievod, fără alte cuvinte - o somaţie era de prisos, caci interpretul lui Mihai era în tabara lui Basta -, cu un gest elocvent, a pus mana pe voevod zicand: „eşti prins! Raspunsul lui Mihai a fost la fel de iute: „Ba!" dupa care a întins mâna stângă (caci era stângaci) spre sabia sa, atârnată de stâlpul cortului. In acest moment, Beauri îi înfige vârful ascuţit al halebardei „în mijlocul pieptului" (in meso al petto) - în stomac spun alte izvoare – iar un valon işi descarcă archebuza în mana stangă a voevodului, întinsa spre sabie. [Valonul Iacob de Beauri, cel care a dat lovitura mortală marelui voievod, a fost numit mai apoi capitan al Fagaraşului şi guvernator al Braşovului].

Lovitura de halebarda ii provoaca moartea. Alte lovituri de săbii, intre care şi cea a capitanului valon Rosini, se indreapta spre trupul eroului. Îndată după aceea, un căpitan de pedestraşi nemţi, foarte apreciat pentru astfel de lovituri, îi taie capul cu un cuţit - dagă (un fel de sabie scurtă, purtată de pedestraşi), iar trupul e despuiat de ucigaşi şi chiar de unii care se aflau in cortul sau (M. Peresith a luat spre „eterna amintire" surguciul de pe căciula voevodului, împodobit cu safire albastre).

În cort, au scapat putini cu viata, intre care Ludovic Rakoczi, capitanul haiducilor unguri ai lui Mihai, ranit la gât. În preajma lui rasuna focuri de archebuze: sunt ucişi 16-17 sau chiar mai multi slujitori şi oşteni ai voievodului, care au pus mana pe arme. Dupa relatarea lui W. Bethlen, L. Rakoczi şi Matei Peresith, alt comandant ungur, au fost răniţi, in vreme ce loan Bekeny, comandant de lefegii unguri şi alti slujitori ai voievodului, au fost decapitati. În ciuda ordinului lui Basta, cortul eroului cazut a fost jefuit de ucigaşi (restul bunurilor lui Mihai, cai, bani, corturi etc. au fost luate de Basta), dar scrisorile acestuia au fost salvate. Ele au fost ridicate de colonelul Pezzen predate lui Basta. Pastrate intocmai şi astazi in Arhiva de razboi din Viena (Kriegsarchiv Wien), ele se refera la stapanirea domnului asupra celor trei tari romane şi la tratativele sale cu reprezentantii imparatului.

Mihai a murit in urma loviturii de halebarda primita in piept.

Odata cu moartea lui Mihai au fost prinşi, interogati şi apoi executati toti „consilierii" (boierii) domnului, in afara de trei, despre care se vorbea ca vor fi trimişi la imparat pentru explicarea „cazului". Cei trei erau banul Mihalcea, şi albanezii Aga Leca şi Leca comisul. Ultimii doi, de acelaşi neam cu Basta, au trecut de partea acestuia şi „au marturisit tot ce ştiau despre Mihai Voda".

Deşi batran - septuagenar - banul Mihalcea, „cel mai insemnat sfetnic" al lui Mihai in Transilvania, vazand cele petrecute in cortul domnului, a incalecat, refugiindu-se intr-o moara „din sus de Turda". Urmarit şi prins de valoni, a fost dus de Basta la Alba-Iulia, unde in prima jumatate a lunii septembrie 1601 a fost chinuit indelung şi in cele din urma strangulat intr-un beci, trupul fiindu-i aruncat intr-o groapa de pietre, pe câmpia de lânga cetate. Călăreţii şi pedestraşii imperiali au urmarit de altfel pe toti cei care au incercat sa-şi afle scaparea in afara taberei domneşti.

Uciderea lui Mihai Viteazul a provocat o mare frământare in tabara acestuia, potolită insa de Basta in mai puţin de o ora. Faptul a fost posibil deoarece oastea domnului era formată în  exclusivitate din lefegii: putini români, majoritatea acestora fiind unguri (haiduci de peste Tisa şi mercenari din Transilvania), sârbi, cazaci şi poloni. In plus, o buna parte din romani (munteni şi moldoveni) şi sârbii devotaţi domnului erau trimişi, cum am vazut mai sus, la Alba-Iulia şi Fagaraş. 

Asasinarea domnului roman a provocat nemultumirea ţăranilor, care în unele locuri au pus mana pe arme şi a secuilor, care il voiau pe Mihai domn. Chiar o parte a nobilimii maghiare proimperiale judeca aspru crima ordonata de Basta.

Pictura lui Lecca, aflata la Muzeul de Arta al Romaniei, nu respecta descrierea de epoca a momentului mortii lui MV, insa a fost des reprodusa in lucrarile romanesti

Dupa asasinat, capul acestuia a fost prezentat lui Basta, şi lasat apoi sa zaca pe calul alb al voievodului, omorat cu prilejul luptelor dinaintea cortului domnesc, autorul asasinatului nepermitand ingroparea rămăşitelor lui Mihai.  

Dupa moartea lui Mihai  „Turturea paharnic, el a furat capul lui şi l-a adus adus in tara, de l-a slujit şi l-a ingropat [la mănăstirea Dealu] cu multa cinste ca pe un domn ".

Aceste desene au fost realizate de artistul Carol Isler, trimis de ministerul Instructiunii condus de Odobescu sa deseneze diverse monumente istorice si artefacte afl;ate in patrimoniul bisericilor si manastirilor. Aceeasi misiune au avut-o si Henri Trenck si Szatmary. In caietul lui Isler, pastrat la Bibl Academiei Romane, se afla acest desen. Dupa cunostinta mea, este prima oara cand acest desen este reprodus intr-un loc public (acest blog!)

Iata ce spune Letopisetul Cantacuzinesc in legatura cu legământul făcut între Mihai şi paharnicul Turturea: “...şi de sa va prinde lui Mihai vodă sa pieie într-alta ţara, sa nu-i lase oasele acolo, ci să le aducă în Ţara Românească. Iar de se va prinde sa pieie acest postelnic Turturea intr-alta ţară, sa nu-i lase Mihai vodă oasele, ci sa le aduca in Ţara Românească sa le îngroape.

 

Drept aceia, deacă văzu Turturea postelnicu ca tăiara pre Mihai vodă, mult s-au nevoit pentru jurământul ca sa aducă oa­sele lui Mihai vodă. Ci n-au putut, ci au luat numai capul de l-au adus in Ţara Românească, şi l-au îngropat la manastirea Din deal, de la Targovişte. Şi au facut mila mare care au fost lasat Mihai voda sa le daca acei manastiri."

Afis editat de D. Papasoglu, fost ofiter, autor al unei Istorii al Bucurestilor si proprietar al caietului cu schite de monumente al lui Carol Isler. Acest afis educativ a fost desenat avand ca baza desenele lui Isler (craniul, manastirea Dealu, vechea piatra de mormant, scrisa in romaneste)

 

O rară imagine a fotografului şi pictorului Carol Pop de Szathmary, prima în care apar craniile voievozilor din biserica mănăstirii Dealu.

Craniul voievodului este depus in biserica manastirii, şi intr- un timp nedeterminat, Radu Buzescu pune piatra mormantala cu textul scris in romaneşte in care precizeaza cine se afla sub lespede.

Odihna capului voievodului este tulburata de hoti princiari (Gabriel Bathory in 1610), hoti imperiali (1690, 1738), hoti otomani (1738); de înstrăinarea lăcaşului (1630); de cutremur (1802), de nepasarea oamenilor, de ruinarea şi degradarea bisericii.

La mănăstirea Dealu se păstrau două cranii voievodale: a lui Mihai Viteazul si alui Radu cel Mare

Gheorghe Bibescu (1842-1848) s-a incoronat in februarie 1843 la biserica de la Curtea veche din Bucureşti, imbracat intr-un costum care imita pe al lui Mihai Viteazul. Impodobit la fel, a venit şi la manastirea Dealu sa se inchine şi sa se reculeaga la moaştele Eroului. 
Prin 1845 au inceput lucrarile de restaurare ale manastirii, prilej cu care in 1847 s-au deschis mormintele lui Radu cel Mare şi Mihai Viteazul, iar craniile celor doi voievozi au fost aşezate in doua răcliţe de sticla, pentru a satisface curiozitatea morbidă a vizitatorilor şi pelerinilor.

Biserica Mihai Vodă aşa cum arăta la 1900, inainte de refacerea cupolelor.

Mănăstirea Mihai vodă, după restaurarea din perioada interbelică, locul unde Bolintineanu şi alţi patrioţi din sec. al 19-lea doreau să construiască un mausoleu pentru craniul lui Mihai Viteazul şi un azil pentru militarii bătrâni şi invalizi (foto din anii 30)

In 1864 Dimitrie Bolintineanu, ministrul Cultelor şi Instructiunii Publice, se adreseaza printr-un referat Consiliului de miniştri, prin care cere sa fie autorizat a solicita Domnitorului Al. I. Cuza dreptul de a prezenta Adunarii un proiect de lege. Se dorea ridicarea unui monument dedicat lui Mihai Viteazul, in chiar incinta manastirii ctitorita de acesta la Bucuresti

Monumentul de la manăstirea Mihai Voda din Bucureşti care va confine craniul sau, va fi ridicat pe patru tevi mari de tunuri luate de la cetaţile Braila sau Giurgiu. Va fi din marmura neagra, cu patru suprafete cu inscriptii incrustate cu litere de argint precizand datele şi locurile bataliilor, generalii, consilierii, data şi locul morţii etc. ţDeasupra va fi pusă o placa tot de marmura neagra care va avea la cele patru colturi cate un leu cizelat in argint. Pe aceasta platforma (masa) va fi urna din aur care va contine craniul aşezat pe o perna triunghiulara de catifea violeta care va avea colfurile brodate cu emblemele Tarii Romaneşti, Transilvaniei şi Moldovei. Deasupra urnei, va strajui vulturul Ţarii cu crucea-n cioc, cu arme şi fulgere in ghiare. Monumentul va fi inconjurat cu stalpi de marmura alba, cu lanfuri din zale groase vopsite in negru lucitor intre aceştia. In stanga monumentului va fi fanarul cu flacara veşnic aprinsa, iar in dreapta va sta santinela.

Tot monumentul va fi acoperit de sticla alba pe care se va afla coroana princiara sau gugiumanul lui Mihai aşezat pe o perniţă.

La finele anilor 80, manastirea ctitorita de Mihai Viteazul, dispare de pe fata pamantului, odata cu deal;ul pe care fusese ridicata. Ceausescu nu avea nevoie de concurenta. In afara de biserica si turnul principal de intrare, translate cateva sute de metri spre sud si ascunse azi dupa blocuri, nimic nu mai aminteste azi de vechiul loc al manastirii.

Tot la manastirea Mihai Voda,  dupa restaurarea sa urma a fi construita o Citadela de Invalizi. Chiliile şi anexele vor fi demolate, iar biserica va fi amenajata in stil bizantin; in dreapta intrarii, intr-un loc spatios, va fi monumentul craniului lui Mihai.  Dealul Mihai Voda, va fi imprejmuit cu zid, ca o citadela, avand la colturi tumulete rotunde care vor servi de adapost strajilor. Poarta spre oraş, va avea deasupra turn cu ceas, prevazut cu paratraznet şi cu catarg pentru arborarea drapelului na|inal. Celelalte trei laturi vor fi strajuite de cate un tun, aşadar trei tunuri, care vor celebra serbarile nationale prin salve.

In curte se va construi o cazarma cu 100 de paturi pentru invalizi, militari batrani saraciti. Comanda va fi formata din ofiteri superiori batrani, care vor comanda 100 militari batrani imparfiti in doua plutoane care vor fi efectivele totale ale citadelei. Uniforma lor, va fi cea veche romanesca a primei oştiri de la 1830, iar armele şi regulamentele din aceeaşi perioada.

Cortegiul insotitor al moaştelor Eroului pe traseul de la Dealu la Bucureşti, era un proiect elaborat minutios in 40 de puncte, a carui descriere ar devia subiectul propus. La 1 aprilie 1864 (ce zi neserioasa!) preşedintele Consiliului comunica ca proiectul de lege s-a aprobat, iar textul legii suna aşa:

«Art. 1. Se acorda d-lui Ministru al Cultelor un credit de treizeci şi una mii (31 000) pentru translatia (sic!) capului lui Mihaiu-Viteazul de la monastirea Dealului in capitala, in biserica Mihaiu Voda, şi pentru facerea unui sicriu cu un piedestal de marmora pentru depunerea acestei tarane.

Art. 2. Acest cap este mai cu osebire încredinţat guardei oştirii romane.

President Lascar Catargiu

Biserica si turnul gata pentru translare

 Este posibil ca proiectele lui Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac, Dimitrie Pappasoglu şi ale altora sa nu fi fost viabile. Nici unul din acestea nu a fost realizat.

Cativa ani mai tarziu, in 1874, in centrul Capitalei in fata Universitatii ridicate cu putin timp inainte, a fost amplasata şi dupa indelungi tergiversari inaugurate, statuia lui Mihai Vi- teazul. De la aceasta data, marile sarbatori nationale au avut ca loc de desfaşurare monumentul Eroului.  

 Cu banii adunati timp de trei ani, in 1904, societatea Tinerimea Universitara sub indrumarea arheologului Grigore Tocilescu, a inlocuit răcliţa de sticla care prezenta craniul Eroului vizitatorilor, cu un relicvariu din bronz in forma de capelă. Acesta are o inaltime de 76 cm, latimea de 42 cm, profimzimea de 32 cm. Decoratia faţadei are motive variate, florale şi geometrice. Deschiderea capelei care continea craniul voievodului, are cate doua colonete laterale.

Postamentul din marmora are inscriptia: Eroului Creştinatatii lui Mihai Voda Viteazul Domnul Tarii Romaneşti, Ardealului şi Moldovei.

Nicolae Iorga considera nedemn obiectul pentru a sluji drept loc de veci voievodului martir, a propus lui Nicolae Filipescu, ministrul de razboi, sculptura unui sarcofag de marmura. Sculptorul Carol Storck a realizat doua splendide sarcofage de marmura alba pentru odihna ramaşiţelor pământeşti ale voievozilor Radu cel Mare şi Mihai Viteazul.

In 1908, la împlinirea a 400 de ani de la moarte, resturile umane ale lui Radu cel Mare au fost depuse definitiv in sarcofagul plasat in pronaosul bisericii manastirii Dealu, in stanga cum priveşti spre altar.

Sarcofagul lui Mihai nu fusese terminat. Capul Viteazului a ramas in continuare in chivotul lui Tocilescu. La 1912, monumentul funerar era gata, dar imprejurari adverse n-au ingaduit odihna de veci a craniului.

Mihai Viteazul a fost o personalitate de talie europeană, foarte cunoscută la vremea sa. Dovadă sunt şi portretele sale, Mihai fiind unul din cei mai portretizaţi voievozi valahi (daca nu chiar cel mai)...

In timpul Marelui Razboi, craniul lui Mihai are o nouă si indelungata odisee.

Dupa sfatul şi cu sprijinul lui N. Iorga, Alexandru Dolinescu (1886-1947), preotul liceului militar de la manastirea Dealu a luat teasta lui Mihai Viteazul, şi a dus-o la mitropolia din Iaşi. 

In arhiva Mitropoliei Moldovei şi Sucevei din Iaşi, se gaseşte fila de jurnal cu nr. 3512 semnata de mitropolitul Pimen, preotul Alexandru Dolinescu, marele eclesiarh Policarp Luca şi profesorul Teodor Naum. Textul este urmatorul:

„Se constata de Noi prin acest jurnal ca astazi, Duminica 16 octombrie 1916, ora 3 dupa amiaza, a sosit la Iaşi parintele Alexandru Dolinescu preot şi profesor la Scoala militara de la Manastirea Dealului şi Ne-a predat capul Voievoului Mihai Viteazul, din doua piese, tigva şi maxilarul de jos aşezat intr-o cutie de lemn incuiata.

Dupa ce am vazut capul şi 1-am aşezat in cutie şi 1-am depus intr-o lada de fer, aflata in o tainita a Mitropoliei formata la peretele de rasarit a Sf. Altar, incredintandu-1 Marelui eclesiarh al Metropoliei, Protosincelul Policarp Luca.[...]"

Dupa un timp, moastele voievodului, sunt iarasi pe drumuri, de data asta in Rusia, pentru a fi protejate in caz de invazie a Iasului. Din fericire, capul viteazului nu a fost trimis impreuna cu restul Tezaurului catre Moscova  ci catre Cherson.

I.G. Duca ministrul Cultelor, in Amintiri politice, ne relateaza: „... Din autoritatile civile multe au fost trimise la Cherson, aşa spre pilda am pornit acolo pe Garboviceanu şi i-am incredinţat capul lui Mihai Viteazul luat de la Manastirea Dealului in momentul invaziei germane, nu care cumva acest adevarat simbol al unitatii noastre nationale sa cada in mainile duşmanilor, şi in special ale ungurilor. Epopeea lui Garbo­viceanu cu craniul Marelui Voievod in Rusia revoluţionară merita sa fie scrisa, istorica relicvă ascunsa in cutii de palarii spre a nu deştepta atentia agenţilor bolşevici, spaima perpetua a sărmanului conului Petrache, conştiinta raspunderii ce i se încredintase, lupta aceasta de-a ascunselea este o adevarata tragi-comedie.

In orice caz este curios şi foarte simptomatic cum simbolul unităţii noastre naţionale a trebuit sa treaca prin aceleaşi neinchipuite vicisitudini prin care a trecut statul roman insuşi, până sa ajungă la înfăptuirea unitaţii sale; iar capul lui Mihai Viteazul a fost cu alai readus la Mitropolia de la Iaşi aproape in acelaşi moment in care trupele se pregateau sa reia armele şi cu Aliaţii învingatori sa inainteze peste Carpati spre Alba Iulia şi spre campia de la Turda, unde spada tradatoare a lui Basta retezase acest cap"

 Petru Garboviceanu, pedagog renumit, a fost colaborator apropiat al lui Spiru Haret, doctor in teologie şi filosofie (diploma la Leipzig), deputat, director al unor prestigioase institutii de invatamant, redactor al revistei „Biserica Ortodoxa", renumit om de cultura cu traduceri celebre. Statura sa morala 1-a indrituit sa fie ales pentru protejarea relicvei nationale.

După sosirea din Rusia craniul a fost expus un timp în catedrala din Iaşi

In Noiembrie craniul se afla din nou la Iasi. 
La 8 noiembrie

„S-a facut de Sf. Mihail o comemorare din acelea care cu greu se pot uita. Capul, sacra tigva din care scapasera luminile fulgeratoare, a fost aşezat incununat cu lauri, intr-un sicriu de stejar umplut cu cele mai vechi bucati de brocard pe care le cuprindea veşmantaria Mitropoliei. Regele, regina, prinţul moştenitor, [...] reprezentantii civili şi militari ai Aliatilor Romaniei neutre erau de fata, inconjurati de o mulţime imensa...".

 In ziua de 22 august 1920, a plecat de la Bucureşti cu destinatia Iaşi un tren special cu personalitati politice, culturale, militare, religioase. Un vagon anume amenajat era pregatit pentru a transporta teasta sacră. O masa acoperită cu catifea, gardată de două santinele militare aştepta relicva naţională. 

 Programul prevedea transportul craniului eroului de la Iaşi la Dealu, pe un traseu pe directia Paşcani-Bacau, Alba Iulia- Sibiu-Targovişte. S-a renuntat la ocolul prin Transilvania şi s-a hotărât itinerarul Bacau, Focşani, Ramnicu-Sarat, Buzau, Ploieşti, Targovişte.

Întrega ţară a fost ţinută la curent cu traseul urmat de craniul voievodului prin relatările ziarelor „Evenimentul", „Adevarul, „Dimineaţa", „Universul".

 

La 26 august la Targovişte, in prezenta demnitarilor oraşului, in frunte cu ministrul de razboi P. Raşcanu, craniul a fost coborat din tren şi dupa ce o trupa de parada i-a dat onorurile militare a fost instalat pe un afet de tun tras de 6 cai. În muzica glasurilor de bronz ale clopotelor oraşului, s-a format un impresionant convoi funerar care a strabatut intr-o desavarşita reculegere, cei 2-3 km pana la Manastirea Dealu.

In fruntea alaiului se afla regele Ferdinand I, care a parcurs tot traseul pe jos. Ajunsa la manastire, procesiunea s-a aliniat pe doua randuri in fata bisericii. Curtea manastirii şi imprejurimile erau intesate de oameni, veniti sa-şi aduca piosul omagiu lui Mihai Viteazul.

A urmat slujba religioasa, apoi s-au tinut numeroase discursuri incheiate cu alocufiunea regelui Ferdinand I. Dupa cuvantare, regele şi-a desprins din piept insigna albastra a ordinului Mihai Viteazul şi a aşezat-o cu respect pe craniul voievodal. Apoi, a cimentat cu propria-i mana capacul de marmura alba a sarcofagului.

Sarcofagul lui Mihai Viteazul, sculptat de Carol Storck (si nu Frederik Storck, cum scrie pe net), şi scena reîntoarcerii craniului de la Iaşi, în prezenţa regelui Ferdinad şi a lui Nicolae Iorga, pictată deasupra. sursa Wikipedia

Citeste si "Statuia lui Mihai Viteazu de la Bucuresti"